Academia Română, Filiala Cluj-Napoca

Institutul de Istorie “George Bariţ”, Departamentul de Cercetări Socio-Umane
Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio–umane, vol. 9, 2002

 

 

 

Traian Herseni şi “Gând Românesc”

 

Florenţa Stăvărache

 

 

Traian Herseni et “Gând Românesc”

Traian Herseni a été un réprésentant de la premičre génération de L'Ecole sociologique de Bucharest. Son oevre sociologique est trčs diverse et dans cette diversité, sa collaboration ŕ „Gand românesc” – une publication litteraire, philosophique et sociologique qui a paru ŕ Cluj est réprésentative pour son vocation enciclopedique.

Traian Herseni a publié sur l'interval (janvier-février) 1933 – décembre 1936 dans le „Gand românesc” les essais de philosophie, sociologie et politique.

 

 

Viaţa culturală din perioada interbelică în Transilvania a fost extrem de animată din punct de vedere intelectual şi pentru ilustrarea acestui fapt ne-am oprit asupra revistei “Gând Românesc”ą şi a unuia dintre colaboratorii săi.

Vom încerca, astfel, să reconstituim momente din spiritul viu al acelei perioade prin intermediul studiilor unui sociolog, colaborator al revistei “Gând Românesc”, şi anume Traian Herseni, personalitate marcantă a sociologiei şi antropologiei româneşti, intelectual cu o vocaţie enciclopedică remarcabilă.

Colaborarea lui Herseni la “Gând Românesc” s-a desfăşurat între anii 1933-1936 şi cuprinde studii de filosofie, istoria filosofiei, sociologie, consemnarea cercetării monografice de la Măguri, recenzarea unor lucrări elaborate de autori contemporani pe diverse teme. De asemenea, “Gând Românesc” găzduieşte şi comentarii la scrierile sociologice ale lui Traian Herseni în intervalul menţionat.

Analiza studiilor publicate de Herseni în “Gând Românesc” relevă faptul că problematica filosofică este una asupra căreia autorul se apleacă destul de frecvent, pentru că aceasta “este deschizătoare de drumuri, de perspective şi conştiinţă critică permanent㔲. Astfel, studiul Filosofia timpului pierdutł reprezintă o meditaţie asupra omului, a raportului acestuia cu timpul. Acest discurs are o structură eseistică şi se poate circumscrie printr-o serie de formulări, după cum urmează: “omul este o existenţă care pierde timp”4, iar pe de altă parte, timpul nu poate fi pierdut decât în limitele unui act de voinţă, ceea ce presupune libertatea de acţiune, pe care n-o posedă decât omul. În concepţia lui Herseni timpul poate fi pierdut sau câştigat de către om. În altă ordine de idei omul este cel care poate profita sau nu de şanse “ care i-ar fi putut îndruma altfel viaţa”5.

          Capacitatea de a raţiona îi dă omului posibilitatea de a conştientiza apropierea morţii, de a oferi timpului o altă aşezare în viaţa sa, acesta devenind chiar o problemă pentru el. Aşadar, pentru om nu numai timpul este o problemă, ci chiar şi el devine una, întrucât “prin conştiinţa de sine omul s-a câştigat mai întâi pe sine, îşi aparţine  şi-şi devine sieşi o problemă”6.

Pentru om, timpul reprezintă existenţă, iar dacă timpul este pierdut, acesta “apare în lumina filosofiei ca o existenţă ratată”7. Traian Herseni, citându-l pe C. Rădulescu-Motru, consemnează următorul aspect: “atitudinea faţă de timp este o indicaţie serioasă asupra gradului de cultură al unui popor”8.

În studiul citat mai sus, Herseni încearcă o filosofie a timpului în termeni de câştig şi pierdere, imagine care va fi completată cu ajutorul unui alt studiu, Integrare în istorie9, în care descoperim atât referinţe la istoria ca atare, cât şi la dimensiunile timpului. Pentru Traian Herseni “integrarea în istorie nu este o idee, ci un stil de viaţă”10, întrucât chiar dacă “istoria este mai puternică şi mai durabilă decât noi, totuşi un amestec al nostru rămâne cu putinţă” 11. Dar, cu toate că vom face parte din istorie, aceasta este “o realitate mai presus de noi”12.

În acelaşi orizont filosofic, dar acum într-un mod mai explicit, în cadrul studiului Metafizică şi sociologie13, Traian Herseni pune problema relaţiei dintre metafizică şi sociologie. Într-o altă ordine de idei, el se referă la existenţa  “raporturilor epistemologice şi gnoseologice dintre metafizică şi sociologie”14, dezvăluind, astfel, sursele filosofice ale sociologiei. Traian Herseni e de părere că “empirismul, într-un anumit sens, este potrivnic sociologiei ca ştiinţă, iar metafizica o fundamentează şi o face posibilă”15. Iar, din perspectiva lui V. Fanache, “ca orice ştiinţă adevărată, sociologia îşi are legile ei generale, cu alte cuvinte propria ei «metafizică»”16.

Printre contribuţiile sociologice ale lui Traian Herseni în cadrul revistei “Gând Românesc”, la rubrica Cronică sociologică, putem aminti şi participarea acestuia la campania monografică din satul Măguri (jud. Cluj). “Iniţiativa, îndrumarea şi conducerea spirituală a cercetărilor le-a deţinut Profesorul Iuliu Haţeganu care se dovedeşte necontenit  nu numai un mare medic şi un mare dascăl, dar şi un desăvârşit om de acţiune.”17 Lucrările de teren au fost conduse de către dl. Dr. L. Daniello. Traian Herseni a fost delegat de către Institutul Social Român să participe la această campanie monografică. Cercetarea s-a desfăşurat în conformitate cu metodologia  Şcolii sociologice de la Bucureşti, care presupunea cercetarea tuturor cadrelor şi manifestărilor respectivei localităţi. La această campanie au participat: T.Morariu şi V. Puşcariu (cadrul cosmologic), I. Ardeleanu, V. Secărea, Dr. P. Râmneanţu, Constanţa Popa, Elena Şerban, I. Făcăoaru, Gh. Popovici,  Dr. Gr. Benetato (cadrul biologic), Gh. Oancea (cadrul psihologic), D. Prodan (cadrul istoric), Aurel Gociman, N. Săulescu, Velican (manifestările economice), O. Boitoş, A. Pampu, E. Petrovici, T. Morariu, I. Muşlea (manifestările spirituale), Oct. F. Popa (manifestările juridice).

Cercetarea de la Măguri s-a desfăşurat de către gruparea din jurul revistei “Gând Românesc”, sub auspiciile “Astrei”, fiind prima realizare de acest gen care a încercat să  ofere o imagine nepărtinitoare despre moţi şi realitatea lor socială.

Modul în care Traian Herseni îşi argumentează scrierile din cadrul rubricii Cronică sociologică, se bazează “pe existenţa, în cadrul curentului care apoi a fost denumit Şcoală, a unor tendinţe empiriste, factologice, sociografice faţă de care el a luat atitudine de la înălţimea unei temeinice pregătiri epistemologice şi metodologice, care însemna, printre altele, cunoaşterea la zi a stării mondiale a sociologiei şi, în general, a posibilităţilor şi modalităţilor ei de cercetare”.18 De pe această poziţie, Herseni îşi apără profesia de sociolog şi îi critică pe acei oameni, pentru care sociologia a devenit o modă, întrucât toţi (fie ei jurişti, economişti, psihologi, pedagogi sau oameni politici) “se simt obligaţi să facă şi sociologie”19, pe când sociologia “nu se mai învaţă, nu se mai cunoaşte, sociologia se poartă”20.

Astfel, din perspectiva lui Traian Herseni, cartea lui Petre Ghiaţă Eseuri de sociologie poate fi privită ca un exemplu concludent de diletantism din partea autorului. Menţinându-se pe aceeaşi poziţie critică, Traian Herseni se declară duşmanul recenziilor de complezenţă, deoarece “culturile nu se construiesc pe îngăduinţe, ci pe selecţionarea obiectivă a valorilor”21. Din punct de vedere al valorii culturale, cartea lui N. N. Matheescu, Studii de sociologie este catalogată de Herseni drept o nonvaloare, iar autorul acesteia un ignorant. În urma recenzării cărţii lui Virgil Roşală, Sisteme şi metode de educaţie fizică, Traian Herseni e de părere că nu trebuie să facem diferenţă între capitalul biologic şi cel spiritual al unei naţiuni. În acest sens el declară: “capitalul biologic nu este mai puţin preţios decât capitalul sufletesc al naţiunii”22 şi, prin urmare, acestea trebuie să se bucure de aceeaşi atenţie din partea noastră.

În cadrul aceleaşi rubrici, Cronică sociologică, sunt prezentate de către Oscar Jianu câteva din operele mai importante ale lui Traian Herseni. Iar, dacă ar fi să-l cităm pe Achim Mihu, acesta “este un sociolog înclinat şi hotărât să recunoască şi să sublinieze rolul teoriei în cercetare”23. În acest sens, Oscar Jianu susţine despre Teoria monografiei sociologice că reprezintă “un mic tratat de sociologie şi un manual de sociologie monografică”24, în care sunt definite “locul şi poziţia cadrelor (cosmic, biologic, psihic şi istoric) şi a manifestărilor (economic, spiritual, politic şi juridic) precum şi necesitatea permanentă şi infinit de variată a interpenetraţiilor lor”25.

Relaţia dintre cadre şi manifestări poate fi explicată şi înţeleasă doar cu ajutorul legii paralelismului sociologic, lege ce a fost creată de către D.Gusti. Astfel, din cartea lui Herseni se poate desprinde concepţia fundamentală a Şcolii sociologice de la Bucureşti şi punctul de plecare în desfăşurarea activităţilor de cercetare a realităţii sociale.

Din perspectiva lui Oscar Jianu, cartea lui Herseni, Teoria monografiei sociologice  a conturat “toate teoriile de bază ale unei şcoli de sociologie”(Şcoala de la Bucureşti)26, pentru ca H.H.Sthal, în Tehnica monografiei sociologice, să fixeze metodele de lucru pentru o monografie sociologică. Conform părerilor aceluiaşi critic, în lucrarea Realitatea socială. Încercare de ontologie regională , Traian Herseni ”face o minuţioasă expunere a ontologiei realităţii sociale şi, prin aceasta, caută să fundamenteze o teorie amplă a ontologiilor regionale27, întrucât “pentru ca sociologia să se poată constitui ca ştiinţă trebuie să-i determinăm regiunea existenţială”28. Iar regiunea existenţială poate fi descoperiră numai dacă “investigaţia sociologică pleacă de la întreg”29, fapt ce ne dezvăluie perspectiva holistă a gândirii sociologice a lui Traian Herseni.

Deşi n-a avut o colaborare susţinută la “Gând Românesc”, prezenţa lui Traian Herseni în paginile prestigioasei reviste ardelene reprezintă atât o contribuţie la istoria sociologiei româneşti, cât mai ales o impunere a sociologiei ca fapt cultural şi intelectual într-o perioadă de afirmare a acesteia pe coordonate diverse, într-una dintre acestea înscriindu-se şi cercetările monografice iniţiate de către D. Gusti , la care şi-a adus contribuţia majoră şi originală şi Traian Herseni.

 

 

Note

 

1. cf. Fanache, V. (1973), "Gând românesc" şi epoca sa literară, Bucureşti, Editura Enciclopedică Română.

 

2. Dungaciu, D. (1996), Traian Herseni sau valenţele neîmplinirii. Încadrări sociologice şi antropologice, în vol. Şcoala sociologică de la Bucureşti. Tradiţie şi actualitate, (coord. Maria Larionescu), Bucureşti, Editura Metropol, p.177.

 

3. Herseni, Tr. (1933), Filosofia timpului pierdut, în “Gând Românesc”, I, nr. 3-4, p.113-120.

 

4. op. cit, p.113.

 

5. idem, p.115.

 

6. idem, p.117.

 

7. idem, p.120.

 

8. ibidem.

 

9. Herseni, Tr. (1935), Integrare în istorie, în “Gând Românesc, III, nr. 1, p.29-35.

 

10. loc. cit., p.30.

 

11. idem, p.29.

 

12. idem, p.34.

 

13. Herseni, Tr. (1933), Metafizică şi sociologie, în “Gând Românesc”, I, nr. 8, p.402-409.

 

14. op. cit., p.402.

 

15. idem, p.409.

 

16. Fanache, V., op. cit., p.78.

 

17. Herseni, Tr. (1934), Cercetarea monografică a satului Măguri, în “Gând Românesc”, II, nr. 7-8, p.455.

18. Mihu, A. (1982), Studiu introductiv la vol: T. Herseni, Teoria generală a vieţii sociale”,  Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, p.11.

 

19. Herseni, Tr. (1933), Petre I. Ghiaţă, Eseuri de sociologie, în “Gând Românesc”, I, nr.5 p.221.

 

20. ibidem.

 

21. Herseni, Tr. (1933), N.N.Matheescu, Studii de sociologie, în  “Gând Românesc”, I, nr. 7, p.344.

 

22. Herseni, Tr. (1933), Virgil Roşală, Sisteme şi metode de educaţie fizică, în “Gând Românesc”, Bucureşti, II, 1934, nr. 1-2, p.101.

 

23. Mihu, A., op. cit., p.11.

 

24. Jianu, O. (1934), Traian Herseni: Teoria monografiei sociologice, în “Gând Românesc”, II, nr. 6, p.358.

 

25. ibidem.

 

26. Jianu, O. (1934), H.H.Stahl, Tehnica monografiei sociologice, în “Gând Românesc”, II, nr. 7-8, p.458.

27. Jianu, O. (1935), Traian Herseni, Realitatea socială. Încercare de ontologie regională, în “Gând Românesc”, III, nr. 3, p.179.

 

28. ibidem.

 

29. Jianu, O., idem, p.182.