Academia Română, Filiala Cluj-Napoca

Institutul de Istorie “George Bariţ”, Departamentul de Cercetări Socio-Umane
Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio–umane, vol. 10, 2002

 

 

 

TRAIAN HERSENI. CÂTEVA CONSIDERAŢII

ASUPRA DISTANŢEI SOCIALE

 

Florenţa Stăvărache

 

 

Traian Herseni. Quelques considérations sur la distance sociale

Traian Herseni est un représentant de L’École Sociologique de Bucarest. Son oeuvre sociologique se compose d’une sociologie générale, une sociologie pastorale, sociologie de la littérature, sociologie de la langue, anthropologie culturelle et ethnologie. Nous sommes préoccupes ici de quelques études que Herseni ait publient dans la revue Societatea de mâine, oů il  a abordé un domaine actuel de la sociologie: la question de la distance sociale. Herseni a élaboré dans ces études un projet de sociologie de la distance sociale, un projet qui nous propose encore un aspect vivant de la sociologie.

 

 

Campaniile monografice desfăşurate de către Şcoala sociologică de la Bucureşti sub îndrumarea profesorului Dimitrie Gusti, au avut drept scop identificarea problemelor sociale şi stabilirea cauzelor şi efectelor acestora asupra ruralului românesc. Problemele descoperite au fost cercetate ştiinţific dintr-o perspectivă pluridisciplinară. Printre cei care au participat la aceste campanii monografice se numără şi Traian Herseni, un sociolog fascinat într-o mare măsură de latura teoretică a problemelor studiate; mărturie în acest sens stau lucrările sale de sinteză (Sociologie), cât şi cele care vizau aspectele concrete ale realităţii sociale (Teoria monografiei sociologice, Forme străvechi de cultură poporană, Ontologie regională etc.).

 Din multitudinea de probleme tratate de către Traian Herseni am ales-o pe cea a distanţei sociale, subiect dezbătut pe larg în paginile unei prestigioase reviste de cultură interbelice, şi anume Societatea de mâine. Întrucât sub aceeaşi denumire de distanţă în sociologie se regăsesc lucruri profund diferite, Traian Herseni a simţit nevoia stabilirii unei clasificări adecvate conceptului de distanţă. În viziunea lui, cele mai importante distanţe pe care le distinge din punct de vedere sociologic sunt: distanţa spaţială, distanţa socială, distanţa personală, distanţa psiho-socială, distanţa ce exprimă calitatea de străin. În opinia lui Traian Herseni, indivizii sunt purtători de viaţă socială; între aceştia există anumite raporturi de apropiere sau depărtare, ce au rolul de a asigura  buna funcţionare a societăţii.

 Contactul direct cu realitatea socială, datorat cercetărilor monografice, I-a servit autorului drept punct de plecare în schiţarea limitelor acestei probleme din perspectivă ştiinţifică. Apariţia distanţei sociale s-a datorat în primul rând diviziunii sociale, ce a condus la apariţia solidarităţii organice, deoarece „Individualiasmul şi întreaga masă de valori legate de el – n’a fost posibil în faza în care oamenii se aseamănă între ei, în care toţi stăteau pe acelaşi plan funcţional – pentru că oricine putea fi înlocuit cu oricare – pentru că nu se distanţaseră unul de altul, formau haosul social al egalităţii prin similitudine”1. La apariţia individualismului a contribuit şi faptul că oamenii au trăit în parte izolaţi, factor considerat banal, ceea ce a permis neglijarea lui. Dacă oamenii ar fi trăit în număr însemnat  în adăposturi mari, efectul anihilant al masei asupra individului l-ar fi redus la aspecte comune, instinctuale, ceea ce nu era de dorit.

Traian Herseni constată că, din perspectiva vieţii sociale, omul îşi duce existenţa pe două dimensiuni: privată şi publică, cea din urmă fiind posibilă datorită celei dintâi. Viaţa privată îi oferă omului o atmosferă de intimitate şi reconfortare sufletească, pe când în viaţa publică el se manifestă ca o personalitate aparte, cu atitudini, gesturi şi comportamente atent selecţionate, scăpând astfel de mustrarea socială din partea altor indivizi. Autorul recomandă utilizarea unei distanţe echilibrate, întrucât una prea mare ar duce la dezmembrarea societăţii, la neîncredere şi ignorare reciprocă din partea actorilor sociali, iar una prea mică la acţiuni sociale de nedorit,  la vulgarizare şi banalizare.

În concepţia lui Traian Herseni, sociologia distanţei poate fi înţeleasă doar cu ajutorul sociologiei spaţiului. El remarcă existenţa unei incompatibilităţi între necesităţile umane şi mijloacele de satisface a acestora, fapt ce a determinat o acţiune a omului asupra spaţiului, care nu o dată s-a manifestat empiric, ca deplasare pur şi simplu, prin migraţie, exod, întemeiere de noi comunităţi.

Prin urmare, între spaţiu şi diferitele tipuri de societăţi există o relaţie profundă; vorbim în acest caz de existenţa unei sociologii a spaţiului, constituită din dubla perspectivă a căilor şi a mijloacelor de comunicaţie. În viziunea lui Herseni, spaţiul a devenit o problemă socială, iar soluţiile problemei variază în funcţie de fazele civilizaţiei (civilizaţia primitivă, civilizaţia rurală, civilizaţia industrială etc.) şi de societatea specifică fiecărei civilizaţii. Omul civilizator, în evoluţia sa ca entitate socială, a cunoscut societatea prin prisma transformărilor suferite de dimensiunea comunicaţională: căi şi mijloace. Astfel, de la mersul pe jos, de la plute şi bărci pe râuri, s-a ajuns în final la epoca drumului de fier, a vaporului, a automobilelor şi avioanelor. Toate căile şi mijloacele care îl ajută pe individ să ajungă acolo unde doreşte şi cu ce doreşte sunt opere colective, deci capabile să caracterizeze un anumit tip de societate şi să satisfacă importante funcţiuni sociale (economice, comerciale, culturale etc.). Dimensiunea comunicaţională a societăţii se spijină pe colectivitatea umană, pentru că o şosea, din nici un punct de vedere (al dimensiunii, al tehnicii, a modului de întrebuinţare), nu este rezultatul unui act individual. Drumurile, în general, asigură legătura între grupuri, fapt ce dovedeşte că există o strictă interdependenţă funcţională între acestea.

În opinia lui Traian Herseni, comunicaţiile, din punct de vedere al calităţii şi cantităţii, respectă o regulă nescrisă a unei gradaţii strict sociale. În acest sens, un drum este de o calitate superioară dacă este utilizat de mari grupuri sociale şi „cu greutate” din perspectiva clasei sociale. Acesta constată că, la un moment dat, „Distanţa în timp, creaţie a societăţii, nu mai coincide cu distanţa în spaţiu, creaţie a naturii”2. În urma experienţei acumulate prin participarea la numeroase cercetări monografice, în cazul de faţă Drăguş (Făgăraş), el susţine că starea generală a drumurilor ne indică starea economiei respective, a administraţiei şi a stărilor de drept, cultură şi civilizaţie. Dar nu numai comunicaţiile au caracter social, ci şi funcţiile acestora. Astfel, cele mai des întâlnite sunt cele de comerţ şi cele de război. Traian Herseni realizează chiar o paralelă între dezvoltarea comunicaţiilor şi dezvoltarea economiei şi a sistemelor de război, pentru a dovedi strânsa legătură care există între aceşti trei itemi ai sociologiei spaţiului. Conform teoriei sociale marxiste şi a lui Vidal de la Blache, drumurile nu servesc doar pentru libera circulaţie a mărfurilor şi a armatelor, ci  chiar şi pentru cea a ideilor. În acest sens, „hărţile drumurilor ne indică albiile marilor curente comerciale şi culturale, că fiecare oprire bruscă a drumului indică şi o oprire a întinderii civilizaţiei”3. Ceea ce înseamnă că şi comunicaţiile sunt  cauze ale multor fenomene sociale. Astfel, un prim efect al existenţei căilor de comunicaţie îl constituie omogenizarea societăţilor: particularităţile locale dispar, fiind înlocuite cu moda trecătoare specifică societăţilor moderne. Sistemul comunicaţional are rolul de a controla şi determina volumul, densitatea şi mai ales mobilitatea socială a indivizilor, întrucât, migraţiile şi mişcările populaţiilor se desfăşoară pe un traseu bine stabilit dinainte, şi anume drumul. Acest sistem îşi exercită influenţa şi asupra altor fenomene sociale cum sunt: ideile de egalitate şi libertate, diviziunea socială a muncii, politica de stat etc.

Prin abordarea problemei vecinătăţii, Traian Herseni încearcă să depăşească studiul fenomenelor sociale provocate exclusiv de întinderea geometrică. Dar, în mod paradoxal sau nu, „vecinătatea este un fenomen complex şi variat care prin însăşi esenţa ei este supusă condiţionărilor spaţiale”4. În studiul sociologiei vecinătăţii se încadrează fenomenele sociale apărute sub influenţa apropierii în spaţiu. Autorul distinge între apropierea întâmplătoare -atunci fenomenul este vecinal- şi apropierea voită, care în primul rând este un fenomen de clasă şi doar pe un plan secundar e şi vecinal (un exemplu specific  este aşezarea bogătaşilor într-un anumit cartier, pentru a fi cu cei asemenea lor). Traian Herseni susţine că vecinătatea depăşeşte cadrul restrâns al unei faze sau stări sociale, „e un principiu sociologic general”5 şi nu este doar un fenomen rural aşa cum susţine Ferdinand Tönnies. Vecinătatea apare ca o asociaţie economică aparte, în care indivizii se ajută reciproc în viaţa de zi cu zi, depăşind aspectele de filantropie, altruism sau sentimentalism, şi se manifestă ca o asociaţie de interes, guvernată de un „raport de contract tacit bilateral: do ut des”6.

Dimensiunea empirică şi pragmatică a vecinătăţii este exprimată de Traian Herseni în reflexiile sale asupra organizării vecinătăţilor în Dăguş. El descoperă aici un tip de vecinătate relevant din punct de vedere ştiinţific. În Drăguş străzile erau constituite în „vecinătăţi”, conduse de un „tată de vecinătate”, ales anual printr-o licitaţie publică, desfăşurată în stradă, licitaţia reprezentând o şansă de participare la funcţia menţionată a tuturor membrilor vecinătăţii, formată din capii de familie. Asemeni unor unităţi administrative, vecinătăţile drăguşene îşi reparau drumurile ce le aparţineau, participau la muncile publice ce le reveneau din partea comunităţii. Vecinătatea reprezenta, în fapt, un stil de viaţă, o conştiinţă locală a unei părţi reprezentative din comunitatea rurală, realitate care îl determină pe Herseni să menţioneze funcţia „străzii” în organizarea vecinătăţii: „Aşezarea caselor faţă în faţă şi alăturat, lăsând loc străzii pentru uzul comun, - a format un fel de coridoare ale vieţii sociale şi a dat naştere la fenomene şi reacţiuni sociale specifice de stradă”7. Strada a apărut astfel ca o necesitate a organizării în spaţiu a gospodăriilor. Forţa vecinătăţii este determinată de dimensiunile sale, adică cu cât spaţiul, distanţa dintre gospodării şi aşezări e mai mică, cu atât vecinătatea e mai puternică şi influenţa ei asupra asupra stilului de viaţă este mai evidentă.

O parte consistentă şi reprezentativă de analiză a distanţei sociale ne oferă Traian Herseni atunci când se opreşte asupra formelor de manifestare ale acestui fenomen e în cazul stratificării sociale clasiale. În definirea acestei ipostaze a distanţei sociale, Herseni face referiri la filosofi şi sociologi, precum Thomas Hobbes, Karl Marx şi Frederich Nietzsche, dar preocuparea lui esenţială este de a exprima în legătură cu distanţa socială din stratificarea socială „adevărul pur”: „Obiectivitatea cerută de alţii, de ceilalţi, nu acoperă întotdeauna însuşi adevărul. Adică adevărul pur, care când e vorba de chiar viaţa noastră nu poate fi nicioadată un adevăr rece şi străin, ci un adevăr cald, un adevăr al nostru, născut din durerea noastră, din umilinţa şi din setea noastră de dreptate şi perfecţionare”8. În enunţul de mai sus, Traian Herseni îşi exprimă o convingere  esenţială pentru discursul sociologic, anume aceea de necesitate a identificării adevărului. Numai şi numai în această perspectivă, putem accepta faptul că Herseni a adoptat, în explicarea dramelor distanţei sociale clasiale, teze marxiste, precum celebra formulare a lui Marx: „Istoria tuturor societăţilor de până azi este istoria luptelor de clasă”9.

La confluenţa dintre căutarea adevărului în legătură cu distanţa socială clasială şi teza marxistă enunţată, Herseni conchide: „Într-adevăr oamenii trăiesc de la începutul cunoscutelor începuturi ale lor pe tabere, în caste şi clase suprapuse, pe partide şi mai ales divizaţi în conducători şi conduşi (ceea ce e de acceptat), în stăpâni şi supuşi, cu corelatele lor greu de evitat şi greu de suportat, în bogaţi şi săraci, exploatatori şi exploataţi, umilitori şi umiliţi, nedrepţi şi nedreptăţiţi, zbiri şi martiri”10.

Polarităţile de mai sus: bogaţi-săraci, exploatatori-exploataţi, umilitori-umiliţi etc. exprimă nu atât un spirit mimetic în gândirea lui Herseni, cât o coincidenţă între căutările lui cu privire la adevărul „distanţelor” din stratificarea socială şi temele specifice teoriilor marxiste ale stratificării clasiale. În această coincidenţă, autorul îşi dezvoltă propria viziune asupra temei propuse şi răspunsul său este că „structurarea societăţilor omeneşti” funcţionează „pe un principiu de depărtare, prin antagonism, subordonare, exploatare şi nedreptate”11.

În susţinerea acestei concepţii despre distanţa socială într-o viaţă socială organizată pe depărtări antagonice, pe lângă referinţele deja menţionate, Herseni e preocupat de dimensiuni ale socialului cu puternice relevanţe sociologice: problematica morală a ideologiilor, raportul dintre muncă şi capital, organizarea divizată a partidelor politice şi în contextul acestui demers analitic el acordă o importanţă deosebită rolului partidelor politice în raport cu aspectele distanţei sociale din stratificarea socială. El deplânge, astfel, faptul că „nici un partid de guvernământ de până acum nu şi-a pus programatic desfiinţarea distanţelor, ci dimpotrivă le-a întărit ca să-şi menţină propria existenţă”12.

Identificarea realităţilor distanţelor sociale clasiale nu reprezintă pentru Traian Herseni numai o adeziune la teze şi orientări afirmate anterior, ci el este mereu în căutarea propriei explicaţii, ceea ce înseamnă că a optat pentru o consecvenţă în cercetarea şi dezvăluirea adevărurilor sociale. În această perspectivă, el se situează în poziţia sociologului care încearcă să dezvăluie mecanismele de funcţionare ale distanţei sociale prin stratificare. În acest context, el reiterează în legătură cu diverse tipuri de stratificare puncte de vedere consacrate. Castele sociale îi apar, astfel, ca modalităţi de organizare a vieţii sociale specifice unei anumite perioade de dezvoltare a umanităţii. Apoi, clasele sociale de tip ereditar le socoteşte ca având un înţeles apropiat castelor sociale. Se află aici exprimat un anumit evoluţionism social, pe baza căruia Herseni este de părere că „azi în societăţile europene, clasele au porţile larg deschise. Între ele depărtările deşi bine marcate totuşi nu sunt prea mari. Aceasta dă naştere la o mobilitate socială foarte vie, mai ales în sens 'vertical'. Ascensiunea repede a celor de condiţie inferioară favorizaţi de împrejurări sau căderea celor din treptele superioare, sunt fenomene întâlnite la fiecare pas”13.

Traian Herseni a gândit dinamica schimbărilor în distanţa socială clasială în spiritul teoriei cu privire la mobilitatea socială a lui Pitirim Sorokin, depăşind astfel referinţele la gânditori din secolul al XIX-lea, precum Marx şi Nietzsche. Acceptarea punctului de vedere exprimat de către sociologul american confirmă deschiderea sa spre înţelegerea distanţei sociale, nu doar ca structură statică, ci şi ca structură dinamică, ceea ce înseamnă  situarea sa pe o poziţia modernă în înţelegerea  distanţei sociale, pe care o socoteşte un principiu universal şi necesar al societăţii şi existenţei sociale. Chestiunea pe care o sesizează în cele din urmă este aceea a descoperirii matricii pragmatice de valorizare pozitivă a dinamicii distanţei sociale.

Această analiză a rolului distanţei sociale în stratificarea clasială implică pentru Herseni valori etice, morale şi politice, şi, atât ca sociolog cât şi ca filosof al socialului, el se dovedeşte un căutător al unui ideal social, întrucât convingerea lui era aceea că adevărul pur trebuie să funcţioneze şi să se manifeste reprezentativ şi în realitatea socială.

Aspectele unei sociologii a distanţei sociale pe care Herseni ne-a oferit-o în paginile Societăţii de mâine se pot clasifica în două categorii: o categorie primară, ce vizează realităţi ale distanţei sociale, în spaţiu, în organizarea teritorială a comunităţilor, în stratificare socială, şi o categorie secundă, referitoare la alte tipuri de distanţe sociale. El vizează, astfel, o dimensiune a distanţei sociale generată de prestigiu şi autoritate pe care, în limbaj original o numeşte „distanţă personală”. În echivalenţă sociologică modernă, această problematică este cea referitoare la status şi rol, problematică pe care o confirmă discursul lui Herseni atunci când pune în joc termeni precum: autoritate socială şi prestigiu. El observă la nivelul acestei dimensiuni a distanţei sociale faptul că mecanismul „de funcţionare socială se face prin concurenţă socială, prin defăimare, prin subordonare socială”14.

În mod cert, prin studiile sale despre distanţa socială publicate în Societatea de mâine, Traian Herseni s-a aflat în căutarea unei tipologii individuale şi sociale de generare a acestei distanţe. De aceea, el identifică şi existenţa unei distanţe „psiho-sociale”, în al cărei profil el punctează, fără să recurgă la o analiză completă, relaţiile sociale care pot genera structurarea psiho-socială a distanţei. În exemplele sale figurează doar raportul dintre magistru şi discipol, dintre părinte şi copil. Depărtarea şi apropierea din interiorul acestor tipuri de relaţii oferă profilul distanţei sociale specifice. În acelaşi context al relaţiilor sociale, el menţionează existenţa tipului uman al străinului ca o temă importantă a sociologiei distanţei sociale, întrebându-se ce motivaţii susţin identificarea cuiva drept străin în viaţa socială.

În finalul acestei analize, trebuie să menţionăm faptul că Traian Herseni nu a epuizat toate aspectele distanţei sociale. În opinia noastră, el a dat formulări proprii şi originale doar pentru ipostazele primare ale respectivului fenomen: distanţa spaţială, vecinătatea, stratificarea. Iar pentru ipostazele sale secundare a oferit doar schiţe analitice, ceea ce înseamnă că setul de studii propus ca sociologie a distanţei reprezintă un proiect nefinalizat, motiv pentru care el îşi dovedeşte actualitatea şi reproblematizarea.

 

 

NOTE

 

[1] Herseni, T. (1931), Sociologia distanţei, în “Societatea de mâine”, an VIII, nr. 3-4, p.77.

 

2 Herseni, T. (1931), Sociologia spaţiului, în “Societatea de mâine”, an VIII, nr. 5, p.114.

 

3 idem.

 

4 Herseni, T. (1931), Sociologia vecinătăţii,  în “Societatea de mâine”, an VIII, nr. 6-7, p.141.

 

5 Herseni, T. (1931), Sociologia vecinătăţii,  în “Societatea de mâine”, an VIII, nr. 6-7, p.142.

 

6 ibidem.

 

7 ibidem.

 

8 Herseni, T. (1931), Distanţa socială, în “Societatea de mâine”, an VIII, nr.10-11, p.247.

 

9 ibidem.

 

10 ibidem.

 

11 ibidem.

 

12 Herseni, T. (1931), Distanţa socială, în “Societatea de mâine”, an VIII, nr.10-11, p.248.

 

13 ibidem.

 

14 Herseni, T. (1931), Alte distanţe sociale,  în “Societatea de mâine”, an VIII, nr.16-17, p.314.