Venczel József – personalitate marcantă a cercetării

sociale maghiare din Ardeal

 

SALÁNKI ZOLTÁN

 

ABSTRACT. Venczel József – outstanding personality of Hungarian social research in Transylvania. This study presents the activity of Venczel József, the most important  personality of Hungarian social research in Transylvania. After poiting out biographical references and offering a general description of the context of formation of the Transylvanian rural research movement, a chronological presentation of his most important studies and research followes. This synthesis starts from the following criteria: Hungarian social research in Transylvania and the influence of the monographic school of Dimitrie Gusti.

 

 

Repere biografice.

 

-          s-a născut la 4 noiembrie 1913 în Miercurea Ciuc;

-          în perioada studiilor gimnaziale, urmate la “Gimnaziul Romano Catolic” din Miercurea Ciuc, se afirmă ca tânără speranţă a literaturii maghiare din Ardeal;

-          din 1930 urmează cursurile facultăţii de drept a Universităţii ”Regele Ferdinand” din Cluj. În cadrul aceleiaşi universităţi obţine, în 1939, titlul de Doctor în Drept;

-          în 1936 organizează  reeditarea periodicului Hitel [Credit][1]

-          în 1936 participă la cursurile Seminarului de sociologie, etică şi politică al profesorului Dimitrie Gusti şi la campania monografică din Şanţ, judeţul Năsăud;

-          în perioada 1938 – 1945 conduce activitatea biroului “Gazdasági és birtokpolitikai Szakosztály” [Biroul pentru Agricultură şi Politica de proprietate]  în cadrul “Erdélyi Magyar Gazdasági Egyesület” [Uniunea Agrară Maghiară din Ardeal];

-          în 1941 – 1943 coordonează cercetarea monografică a satului Unguraş, judeţul Cluj;

-          în perioada 1940 – 1945 activează, în calitate de profesor de statistică şi sociologie, în cadrul Institutului Ştiinţific Ardelean ”Teleki Pál”;

-          în perioada 1945 – 1947 predă cursuri de statistică în cadrul Catedrei de Drept şi Economie a Universităţii ”Bolyai”, Cluj;

-          în 1947 este persecutat de către reprezentanţii regimului politic comunist. În urma comprimării posturilor universitare i se retrage titulatura şi dreptul de a profesa;

-          în 1950, împreună cu alţi reprezentanţi de seamă ai intelectualităţii ardelene, este arestat, iar în 1951, în urma unui proces politic, este condamnat la 12 ani de închisoare;

-          în 1969, beneficiind de sprijinul profesorilor Gáll Ernő şi Ion Aluaş, este încadrat ca cercetător în cadrul Laboratorului de sociologie al Universităţii ”Babes – Bolyai”;

-          în 1969 contribuie substanţial la fundamentarea cercetării din Gârbău, judeţul Sălaj;

-          a murit la 16 martie 1972[2].

 

Contextul cercetărilor sociale maghiare din Ardeal.

 

a) Contextul socio-economic

            Evoluţiile socio-economice din perioada interbelică au constituit un fundal propice închegării unor idei şi acţiuni orientate către reformarea sistemului social românesc. După Primul Război Mondial, deşi pe plan economic se prefigura o stabilizare a sistemului capitalist, la nivel social general exista o stare de nesiguranţă alimentată de câteva tendinţe contradictorii. Astfel, marea majoritate a societăţii, formată din ţărani şi proletari care constituiau de altfel şi cele mai sărace pături sociale, suporta costurile reconstrucţiei de  după război. Deşi împroprietăriţi în urma reformei agrare din 1921, ţăranii erau lipsiţi de mijloace eficiente de exploatare agricolă. Odată cu pierderea marilor proprietăţi latifundiare, clasa nobiliară pierdea şi puterea administrativă şi economică, fără a renunţa însă la influenţa politică pe care o exercita. Criza societăţii capitaliste din anii ’30  şi modelul Uniunii Sovietice în care poporul arăta că se poate trăi şi în lipsa clasei nobiliare sau a burgheziei, puneau sub semnul întrebării fiabilitatea sistemului de organizare a societăţii. După unirea de la  1918, comunitatea maghiară din Ardeal s-a confruntat cu o serie de noi probleme care accentuau starea de nesiguranţă ce caracteriza societatea românească. Cele mai îngrijorătoare aspecte cu care se confruntau maghiarii din Ardeal se refereau pe de o parte la criza de identitate naţională, privită prin prisma trecerii de la statutul de populaţie dominantă la cea de populaţie minoritară, iar pe de  altă parte la restructurarea claselor sociale,  în speţă la criza clasei de mijloc – formată în mare parte din funcţionarii administraţiei şi instituţiilor fostului imperiu – privită prin prisma nesiguranţei statutare.[3] În acest context, o parte a intelectualilor maghiari întrevedeau în educarea maselor şi în îmbunătăţirea condiţiilor de trai a acestora sursa formării unei conştiinţe identitare adaptate noilor condiţionări sociale şi care să constituie fundalul unei dezvoltări socio-economice echilibrate. Intelectualii maghiari au conştientizat faptul că reperele identitare nu pot fi căutate în afara graniţelor sau în sprijinul politic al statului român, ci în propriile resurse ale societăţii maghiare din Ardeal[4]. Structurarea şi conştientizarea identităţii minorităţii maghiare urma două direcţii. Una privea constituirea unei noi clase de conducători ca reprezentanţi ai intereselor minorităţii maghiare din Ardeal, iar cealaltă avea în vedere educarea, formarea culturală şi spirituală, ridicarea nivelului de trai al ţăranilor şi proletarilor ca purtători ai posibilităţilor de revigorare a noii identităţi şi de dezvoltare socio-economică în ansamblul societăţii româneşti.[5]

 Fundamentarea acestor idei de revigorare identitară şi dezvoltare socio-economică impunea depăşirea romantismului în abordarea realităţii sociale, în speţă a vieţii satului şi a etosului popular şi cunoaşterea realităţii pe baza unor cercetări obiective, ştiinţifice asupra specificităţii şi condiţiilor de viaţă din spaţiul rural.

Primele preocupări ale intelectualilor maghiari pentru realităţile vieţii săteşti s-au concretizat în literatura care surprindea în descrieri monografice aspecte particulare din viaţa unor comunităţi. Ca urmare a interesului crescând pentru cercetarea satului, cercetătorii şi studenţii maghiari din mediul universitar clujean sau cei afiliaţi la diferite asociaţii confesionale preocupate de cercetarea satului au format echipe pluridisciplinare şi au întreprins cercetări monografice ale comunităţilor rurale maghiare din Ardeal.

 

b) Contextul ideologic

O caracteristică importantă a contextului ideologiei politice din perioada interbelică a reprezentat-o atât răspândirea ideilor de stânga, formarea partidului comunist şi activitatea acestuia, cât şi răspândirea ideologiei fasciste. Între concepţiile care au fundamentat cercetarea socială şi ideologia politică s-au manifestat interferenţe, a căror evidenţiere contribuie la înţelegerea obiectivă a cercetărilor sociale iniţiate în acea perioadă. Sfera de interferenţă a reprezentat-o faptul că diferitele ideologii încercau să subordoneze rezultatele cunoaşterii realităţii sociale interesului politic. Aceste tendinţe s-au manifestat mai pronunţat în cadrul ideologiei de stânga. Atât cercetarea socială, cât şi ideologia  de stânga postulau nevoia cunoaşterii obiective a realităţilor sociale pentru a putea elabora mijloacele acţiunii sociale. În timp ce finalitatea muncii de cunoaştere a cercetătorilor din domeniul socio-uman era orientată înspre ridicarea nivelului de dezvoltare  culturală şi socio-economică a poporului, spre identificarea unor mijloace de intervenţie socială adecvate realităţilor societăţii româneşti, reprezentanţii ideologiei de stânga formulau aceste deziderate în  scop propagandistic. Astfel se explică faptul că publicaţiile de stânga preluau deseori rezultatele cercetărilor sociale, reinterpretându-le prin prisma ideologiei marxiste, justificând în acest fel acţiunea politică.[6] Chiar dacă au existat influenţe ale ideologiei asupra  cercetărilor sociale sau asupra rezultatelor cercetărilor, între cele două sfere nu a existat o unitate, o convergenţă de obiective.

După cum  sublinia istoricul Imreh István, participant la campania monografică din Unguraş, situând activitatea cercetătorilor din acest domeniu în contextul ideologic, nu putem concluziona decât faptul că munca la sate, cercetarea concretă nu a făcut decât să însufleţească tinerii cercetători în dorinţa de a lucra cu şi pentru oameni, în cadrul complex  al comunităţii săteşti, luând atitudine şi sensibilizând în acest fel, opinia publică, faţă de pericolul răspândirii ideologiei fasciste.[7]

 

c) Rolul Şcolii monografice de la Bucureşti

După 1919, prin Arhiva pentru Ştiinţa şi Reforma Socială se făceau cunoscute în mod sistematic preocupările pentru cercetarea satului şi rezultatele cercetărilor monografice desfăşurate sub îndrumarea lui Dimitrie Gusti. Proiectul acestuia de a întocmi ”Harta sociologică a României”[8] impunea ca prioritate cercetarea satului românesc – justificată de ponderea mare a populaţiei ţărăneşti  în ansamblul populaţiei ţării şi de rolul spaţiului rural în cultura şi tradiţia societăţii româneşti. Din perspectiva priorităţilor, cercetarea specificităţilor comunităţilor maghiare din Ardeal ca şi componentă a atlasului sociologic al naţiunii rămânea într-un plan secundar. Această conjunctură a constituit pentru tinerii intelectuali maghiari un mobil pentru organizarea cercetării comunităţilor rurale maghiare din Ardeal. În  cronica Drumul spre sate al tineretului maghiar din Ardeal, Octavian Neamţu, reprezentant de seamă al Şcolii monografice de la Bucureşti, analizând evoluţia cercetării satelor maghiare din Ardeal nota următoarele: ”Dar ceeace credem că trebue socotit deosebit de pilduitor, pentru întreaga pătură intelectuală românească şi în intâiul rând pentru tinerimea universitară, ceeace socotim că trebue să constitue o mustrare îndemnătoare la faptă nouă, este străduinţa necurmată către naţie, pe care o dovedeşte drumul spre sate al tinerimii maghiare din Ardeal. Neglijat de oficialitatea budapestană şi de cercurile oligarhiei ardelene, rămas singur, doar cu cărţile pline de revoltă şi chemare spre muncă naţională ale unor scriitori anatemizaţi de o opinie publică înstrăinată, tineretul maghiar a ştiut să înveţe din pilda altora şi cercetând atent mişcarea din jurul Profesorului Gusti, a luat de acolo tot ce putea să folosească pentru scopurile lui naţionale, spirituale şi politice.”[9]

            Spre deosebire de cercetătorii Şcolii monografice de la Bucureşti, care activau în cadrul Institutului Social Român, cercetătorii maghiari nu beneficiau de un cadru instituţional în care să-şi desfăşoare activitatea în mod unitar. În acest context, singura instituţie care reunea tinerii în jurul cercetării realităţilor sociale era biserica. Asociaţii confesionale în cadrul cărora se  desfăşurau seminarii de cercetare a satului au fost înfiinţate pe lângă biserica protestantă (Dávid  Ferenc Egylet Ifjúsági Köre, 1928 [Cercul tinerilor din Uniunea Dávid Ferenc]) – şi pe lângă cea catolică (Erdélyi Római Katolikus Népszövetség Egyetemi es Föiskolai Szakosztálya, 1928 [Asociaţia studenţilor din Uniunea Ardeleană Romano Catolică]). “Erdélyi Fiatalok” [Tinerii ardeleni] constituită în 1930 de către un grup de tineri cercetători şi studenţi a fost prima asociaţie fără caracter confesional care şi-a propus ca scop cercetarea realităţilor comunităţilor rurale maghiare din Ardeal.

            Propunându-şi cercetarea cât mai completă a realităţii satului maghiar, tinerii care activau în cadrul acestor asociaţii au trecut de la modelul de cercetare etnografică la cel al monografiei sociologice, promovat de Şcoala de la Bucureşti, mai bogat ca aport ştiinţific în relevarea complexităţii comunităţii rurale. Pornind de la experienţa şi rezultatele Şcolii monografice de la Bucureşti şi cadrul teoretic al cercetării monografice circumscris de profesorul Dimitrie Gusti, echipe pluridisciplinare de cercetători maghiari au realizat campanii monografice de certă valoare în peisajul sociografiei româneşti. Printre cele mai importante campanii de monografiere  a satelor maghiare din Ardeal menţionăm cercetarea din satul Băbiu (1936) din zona Călata, sub coordonarea lui Szabó T. Attila (campanie care s-a putut realiza şi datorită intervenţiei profesorului D. Gusti pentru obţinerea din partea Ministerului de Interne a aprobării pentru desfăşurarea ei), respectiv pe cea din satul Unguraş, judeţul Cluj (1941-1943) sub coordonarea lui Venczel József, care era adeptul gustianismului.

            Influenţa benefică a Şcolii monografice bucureştene asupra cercetărilor monografice maghiare din Ardeal a fost mediată de periodicul, Erdélyi Múzeum [Muzeul Ardelean] şi de broşurile cu caracter enciclopedic Erdélyi Tudományos Füzetek [Caietele ardelene pentru ştiinţă] ale forului ştiinţific ardelean Erdélyi Múzeum Egyesület [Uniunea Muzeului Ardelean], care în prezentarea lui Venczel József făceau cunoscute tinerilor cercetători maghiari lucrările lui D. Gusti, T. Herseni şi H. H. Stahl despre teoria şi tehnica cercetării monografice.

            O contribuţie substanţială a Şcolii monografice de la Bucureşti la formarea cercetătorilor maghiari s-a concretizat în pregătirea acestora din urmă în cadrul ei, în Seminarul de sociologie, etică şi politică al profesorului Dimitrie Gusti şi prin participarea la campaniile monografice efectuate de cercetătorii Institutului Social Român, la campaniile de muncă la sate efectuate de Echipele Studenţeşti din cadrul Fundaţiei Culturale ”Principele Carol”. Printre aceşti tineri maghiari s-au aflat Bálint Zoltán, Bakk Péter, Váró György, Pálffy Károly, Venczel József. Bakk Péter se afla în contact direct cu şcoala monografică a profesorului D. Gusti, fiind student la sociologie în cadrul universităţii bucureştene. La invitaţia lui T. Herseni - în care acesta se referea şi la deschiderea profesorului D. Gusti de a avea şi tineri maghiari în cadrul şcolii monografice -  în anul universitar 1935-1936 Venczel József petrece al doilea semestru universitar la Bucureşti participând la lucrările Seminarului de sociologie, etică şi politică condus de către profesorul D. Gusti şi studiind sub îndrumarea lui T. Herseni, H.H. Stahl, O. Neamţu materialele de cercetare monografică acumulate până în momentul respectiv. Aceste studii au fost îmbogăţite de experienţa cercetării practice, prin participarea, în 1936, la campania monografică din satul Şanţ, judeţul Năsăud.

            Aceste colaborări  au contribuit substanţial la fundamentarea teoretică şi practică a cercetărilor sociale maghiare din Ardeal după modelul Şcolii monografice de la Bucureşti.

 

Venczel József, cercetarea satului ardelean.

            Pe parcursul studiilor liceale, preocupările pentru cunoaşterea rădăcinilor sociale, culturale şi identitare ale secuilor s-au materializat în scrieri literare care l-au consacrat pe tânărul Venczel József ca o speranţă a literaturii maghiare din Ardeal. Această extensie a autocunoaşterii  la sfera cunoaşterii sociale a spaţiului natal a orientat interesul său către cunoaşterea satului, a problemelor specifice ale populaţiei majoritare – ţăranii, apropierea de realitatea satului dobândind un plus de rigoare prin trecerea de la abordarea literară la cea etnografică.

            Din 1930 urmează cursurile facultăţii de drept a Universităţii ”Regele Ferdinand” din Cluj. Experienţa de viaţă universitară şi contactele cu ceilalţi tineri preocupaţi de cercetarea satului, ca izvor de autocunoaştere identitară şi naţională, vor lărgi concepţia cunoaşterii sociale de la  imaginea spaţiului natal (zona Ciuc) la imaginea transilvanismului ca spaţiu de existenţă şi izvor identitar al românilor, maghiarilor şi germanilor.[10]

            Căutarea unei modalităţi de acţiune şi cerinţele de abordare cât mai obiectivă a realităţii satului îl vor mobiliza  pe Venczel József spre colaborarea cu alţi tineri într-un cadru organizat. Prima colaborare, având ca rezultat structurarea unor idei directoare privind cercetarea satelor maghiare din Ardeal, a avut loc în cadrul “Seminarului sătesc al Asociaţiei studenţilor din Uniunea Ardeleană Romano Catolică”. Tinerii din această asociaţie au întreprins câteva cercetări cu specific etnografic, precum şi dezbateri asupra problemelor generale ale spaţiului rural secuiesc. Observând că cercetările efectuate nu reuşeau să surprindă cauzalitatea fenomenelor sociale cercetate, el şi-a focalizat atenţia asupra unor cercetări de mobilitate socială, asupra unor aspecte care pot fi descrise mai exact cu ajutorul statisticii.

Astfel, prima cercetare bazată pe analiza unor date statistice, care a reuşit evidenţierea unor anomii ale societăţii maghiare ardelene, a fost cea referitoare la provenienţa socială (din clasa proprietarilor, clasa mijlocie şi clasa muncitoare) a studenţilor de la Seminarul teologic ”Bathory Apor”.[11] Rezultatele ulterioare obţinute de Princz János, care a cercetat aceeaşi problemă pe populaţia mai extinsă a studenţilor maghiari din Cluj, au confirmat concluziile lui Venczel József. Deşi cei doi cercetători nu au lucrat  cu categorii precise, ei au putut evidenţia faptul că un procent extrem de scăzut de studenţi  proveneau din rândul familiilor de muncitori sau ţărani. Şi mai îngrijorătoare erau datele care relevau sacrificiile pe care le făceau aceste familii pentru a reuşi să-şi întreţină copiii aflaţi la studii. Rezultatele arătau că şansele copiilor proveniţi din familii de ţărani sau muncitori maghiari de a accede în clasa mijlocie, alcătuită în mare parte din funcţionari şi liber profesionişti, erau foarte mici.[12]

Resimţind nevoia unui cadru instituţional, în care investigarea realităţii satului să fie prioritară, Venczel József aderă, în 1931, la asociaţia Tinerii ardeleni ai cărei membri acordau mai mult interes cercetării obiective a satului. În scurt timp devine mentorul acestei asociaţii, în cadrul căreia se pune tot mai mare accent pe modelul cercetării monografice promovat de Şcoala monografică de la Bucureşti. Având în vedere tezele gustiene de sociologie monografică şi modelul chestionarului elaborat de către sociograful clujean Petru Suciu, grupul de cercetători din asociaţia Tinerii ardeleni întocmesc primul lor chestionar. Deşi chestionarul a fost rodul muncii colective, coordonate de Venczel József, acesta a fost publicat, în 1931, în studiul lui Demeter Béla Hogyan tanulmányozzam a falu életét? [Cum să studiez viaţa satului?]. [13] În aceeaşi perioadă, Venczel József împreună cu un grup de 8 tineri culeg date în câteva sate din secuime pentru monografierea acestora. Experienţa şi cunoştinţele acumulate le va sintetiza în studiul A falu és a középiskolai ifjúság : Mit csináljon a falujáró diák az összegyűjtött anyaggal? [Satul şi tineretul gimnazial : Cum să interpreteze tânărul cercetător datele culese.].[14]

            Din păcate orientarea politică a colaboratorilor din cadrul asociaţiei Tinerii ardeleni a condus la disensiuni privind concepţiile despre modul şi finalitatea cercetării comunităţii maghiare din Ardeal, la scăderea focalizării pe activitatea de cercetare şi, în anul 1940, la destrămarea asociaţiei.[15]

În 1935 Venczel József organizează  reeditarea periodicului Hitel [Credit] acordând o atenţie sporită popularizării tezelor sociologiei monografice în rândul tinerilor maghiari. Evaluând cercetările privind satele maghiare din Ardeal, Venczel József sublinia faptul că, deşi acestea erau apreciabile din punctul de vedere al volumului de muncă şi al bunelor intenţii cu care s-au realizat, în ceea ce priveşte obiectivitatea şi sistematizarea, cuprinderea lor într-un corp comun al cercetării satului se situau sub valoarea acelora întreprinse de Şcoala monografică de la Bucureşti.[16]

Tot în acelaşi an, Venczel József publică în Erdélyi Tudományos Füzetek [Caietele ardelene pentru ştiinţă] studiul A falumunka és az Erdélyi Falumunka Mozgalom. [Munca la sate şi mişcarea ardeleană pentru munca la sate]. Conceput atât ca evaluare a cercetărilor monografice ale Şcolii monografice de la Bucureşti şi a cercetărilor satelor maghiare ardelene, cât şi ca program pentru revitalizarea cercetării sociale maghiare din Ardeal, studiul conţine cea mai consistentă prezentare în limba maghiară a tezelor gustiene de sociologie monografică. După prezentarea teoriei paralelismului sociologic enunţate de profesorul Dimitrie Gusti, el subliniază necesitatea pregătirii ştiinţifice a muncii monografice de cercetare a satelor maghiare din Ardeal. În viziunea sa, această pregătire presupunea participarea unor cercetători maghiari la Seminarul de sociologie al profesorului D.Gusti, studierea rezultatelor cercetărilor monografice efectuate până la acea dată, însuşirea metodelor de cercetare monografică, participarea activă la campaniile monografice, experienţa Şcolii monografice de la Bucureşti fiind, în acest sens, de un real folos.[17]

Urmărind interesul cercetătorilor maghiari din Ardeal pentru modelul cercetării monografice furnizat de Şcoala de la Bucureşti şi dorinţa de a integra cercetarea satului maghiar din Ardeal în corpul mai larg al cercetării monografice româneşti, Traian Herseni, atrăgea atenţia, în paginile periodicului Sociologie românească, asupra lucrării lui Venczel József apărută la Cluj: ”[…], în care se tratează monografia sociologică şi acţiunea culturală la sate, în spiritul şi după lucrările I.S.R., cerând aplicarea lor şi la Maghiarii din România, propunând în acelaşi timp participarea câtorva intelectuali maghiari, pentru specializare, la lucrările Seminarului de Sociologie din Bucureşti.”[18] În numărul doi al aceleiaşi publicaţii, Octavian Neamţu, prezentând şi contextul mai larg al cercetării satelor maghiare din Ardeal, analizează mai amănunţit lucrarea lui Venczel József despre care notează faptul că: ”[…] dânsul urmăreşte problema legăturilor cu satul sub cele două înfăţişări, […] şi anume : peocuparea ştiinţifică şi lupta naţională. În cazul de faţă, al muncii la sate, preocuparea ştiinţifică înseamnă cercetarea obiectivă a realităţii sociale a satului maghiar, iar lupta naţională duce la acţiunea organizată pentru ridicarea vieţii ţărănimii şi crearea unei pături naţionale de conducători politici.”[19]

În acest context, la invitaţia lui Traian Herseni, în care acesta face referire la deschiderea lui D. Gusti faţă de participarea cercetătorilor maghiari la Seminarul de sociologie şi integrarea lor în echipele de cercetare monografică, Venczel József petrece al doilea semestru al anului universitar 1935 – 1936 studiind materialele cercetărilor monografice de la Goicea Mare - 1925, Ruşeţu - 1926, Nereju - 1927, Fundul Moldovei - 1928, Drăguş - 1929, Runcu - 1930, Cornova - 1931 şi Şanţ - 1935. În acelaşi timp participă la Seminarul de sociologie, etică şi politică al profesorului D. Gusti. După cum îşi amintea Venczel József în studiul Dimitrie Gusti és az Erdélyi magyar falukutatók [Dimitrie Gusti şi cercetătorii maghiari ai satului din Ardeal]: ”În 1936 norocul şi interesul profesional m-au condus şi pe mine în centrul  laboratorului şcolii gustiene, în Arhiva Monografică, locul păstrării bogatelor rezultate a 10 ani de cercetare, la Seminarul de sociologie, etică şi politică al profesorului – pentru a vedea şi înţelege tehnicile cunoaşterii sociale utilizate în munca concretă, multiplele modalităţi de determinare a faptelor sociale, experimentate deja în cercetarea realităţii.”.[20] O altă modalitate de îmbogăţire a cunoştinţelor a constituit-o implicarea în activitatea de inventariere desfăşurată în vederea înfiinţării Muzeului Satului. După stagiul efectuat în cadrul Seminarului de sociologie de la Bucureşti, Venczel József participă, în 1936, la campania monografică din Şanţ şi la colocviul practic pe tema metodei de cercetare în munca colectivă de monografiere organizat sub coordonarea profesorului Gusti în satul Şanţ. Sintetizând rodul participării la acest colocviu, Venczel József nota în studiul Dimitrie Gusti és az Erdélyi magyar falukutatók. că principiul interdisciplinarităţii în munca monografică nu însemna faptul că reprezentanţii diferitelor ştiinţe – geografi şi istorici, statisticieni şi biologi, psihologi şi economişti, folclorişti şi agronomi – lucrau în acelaşi timp şi loc într-un singur cadru, disciplinele unificându-se deoarece fiecare analiză disciplinară specifică se realiza prin prisma sociologiei.[21]

În urma contactului cu reprezentanţii Şcolii monografice de la Bucureşti, Venczel József face cunoscute cercetătorilor maghiari, prin intermediul publicaţiei Erdélyi Múzeum [Muzeul Ardelean], lucrările: Sociologia monografică, ştiinţă a realităţii sociale - Dimitrie Gusti, Teoria monografiei sociologice - Traian Herseni, Tehnica monografiei sociologice - Henri. H. Stahl. În 1936, concepţia lui Venczel József despre cercetarea realităţii satului ca ştiintă a naţiunii apare în periodicul Sociologie Românească. În studiul Dela autocunoaşterea naţiunii la ştiinţa naţiunii. Note asupra încercărilor de cercetare a satelor maghiare., după prezentarea istoricului cercetărilor sociale maghiare, el atrage atenţia asupra faptului că între ”Hungarologie având ca scop realizarea autocunoaşterii complete a naţiunii maghiare” şi ideile profesorului Dimitrie Gusti despre ştiinţa naţiunii este o apropiere surprinzătoare. De aceea, scrie Venczel József: ”ar fi de mare folos pentru ştiinţa maghiară să cunoască întregul sistem, precum şi rezultatele şcoalei sociologice din Bucureşti; mai cu seamă precizările ştiinţifice ale d-lui Prof. Gusti în legătură cu ştiinţa naţiunii.”[22]

Pe baza experienţei acumulate prin intermediul Şcolii bucureştene de cercetare monografică, care beneficia de avantajele utilizării statisticii administrative şi statisticii private (axate pe studiul bugetului de familie), Venczel József încearcă transpunerea acestui model de cercetare asupra realităţii satului maghiar din Ardeal.

Începând din anul 1936, publică în periodicul Erdélyi Iscola [Şcoala ardeleană] studiul Az önismeret útja (1936 – 1937) [Calea autocunoaşterii], iar în periodicul Hitel  următoarele studii : Nehány adat a székely kivándorlás hátteréből,1936 [Câteva date despre istoricul emigraţiei secuieşti], Öt oltmenti székely község népmozgalma,1937 [Mobilitatea populaţiei a cinci sate secuieşti de pe valea Oltului], Csik népe és népesedési viszonyai,1939 [Populaţia Ciucului şi procesele demografice specifice], A székely népfelesleg, 1942 [Suprapopularea secuimii]. În aceste studii, pornind de la analiza unor statistici administrative şi private, Venczel József se preocupă de relevarea unor fenomene sociale specifice arealului secuiesc, şi anume: evoluţia demografică, mobilitatea populaţiei agrare, în speţă emigrarea populaţiei satelor secuieşti înspre urban, problema mijloacelor de producţie ale ţăranilor, problema pământului, problema producţiei gospodăriei ţărăneşti, a economiei familiale ţărăneşti. Studiul Az önismeret útja [Calea autocunoaşterii] este o exemplificare a punerii în practică a concepţiei monografice gustiene. Analiza datelor statistice referitoare la satul Dăneşti prin prisma cadrului biologic (date privind populaţia), prin cea a manifestărilor economice (relevarea producţiei la nivel de gospodarie)  şi cea existenţială (analiza structurilor familiale, a genealogiei, analiza spiţelor de neam) relevă influenţele dintre cadre şi manifestări, dar, în acelaşi timp, evidenţiază, pe baza unei cercetări obiective a realităţii sociale, acele aspecte sociale care necesită intervenţia ca muncă pentru ridicarea satului. “ Pentru o bună cunoaştere a satului, în concepţia lui Venczel este absolut necesară analiza datelor demografice. […] Astfel, apare dinamica naşterilor şi deceselor în Dăneşti pe o perioadă de 135 ani, apoi prin calculul diferenţei dintre ele, sporul natural, de asemenea şi dinamica căsătoriilor.”[23] Autorul mai analizează în detaliu şi “relaţia dintre populaţie şi economia rurală”[24]. “Venczel considera că există un echilibru între populaţie şi proprietatea de pământ […]. Din punct de vedere metodologic, în analiza economică desprindea trei momente: 1. Analiza mărimii familiei şi a structurii vârstei membrilor săi, căci consumul familial se schimbă în funcţie de aceste elemente. 2. Efectuarea inventarului de proprietate, […]. 3. Înregistrarea balanţei financiare (credit, împrumut). Diferenţa dintre venituri şi cheltuieli însemna proprietatea pură, care se împărţea în funcţie de numărul membrilor de familie. Bilanţul dintre producţie şi consum va rezulta excedent sau lipsă, ceea ce exprimă, după autor, gradul de eficienţă al gospodăriilor ţărăneşti.”[25] În studiul Öt oltmenti székely község népmozgalma.[Mobilitatea populaţiei a cinci sate secuieşti de pe valea Oltului], extinde analiza datelor la nivel de zonă, cuprinzând cinci sate secuieşti şi arătând că din punct de vedere socio-economic şi demografic acestea au caracteristici similare, alcătuind deci o unitate spaţială a cercetării. Caracterizarea mişcării naturale a populaţiei din aceste sate se face prin raportarea datelor analizate la cele privind mişcarea naturală a populaţiei din alte zone ale ţării, la media naţională şi la mediile altor ţări europene. Concluziile lui Venczel József relevă necesitatea unei politici sociale menite să ducă la scăderea mortalităţii infantile, la diversificarea domeniilor ocupaţionale, la îmbunătăţirea cadrului existenţial la sate, pentru a stăvili emigraţia înspre oraşe a ţăranilor, organizarea şi orientarea conştientă a proceselor migratorii din rural. Deşi aceste studii nu reprezintă în sine sociografii complete, luate împreună reprezintă o descriere socio-economică şi demografică fidelă a spaţiului secuiesc.

Studiul A falukutatás módszerének vázlata [Metodologia cercetării satului], publicat în 1941 în revista institutului Erdélyi Tudományos Intézet [Institutul Ardelean pentru Ştiinţă], exprimă concepţia lui Venczel József privind metoda cercetării realităţii satului. Această sinteză prezintă principiile teoretice şi practice care, pe de o parte, au constituit fundalul cercetării monografice din satul Unguraş, judeţul Cluj, iar, pe de altă parte, sunt rezultatul sistematizării experienţei şi clasificării datelor acumulate în urma primei campanii monografice efectuate în vara anului 1941. Această iniţiativă temerară îşi propunea surprinderea realităţii satului atât prin filtrul metodelor statisticii sociale, cât şi prin cele ale monografiei şi etnografiei. În consens cu principiile enunţate de H. Freyer în Sociologie als Wirklichkeitswissenschaft [Sociologia ca ştiinţă a realităţii] , de D. Gusti în Sociologia monografică, ştiinţă a realităţii sociale şi în lucrările americane de sociologie rurală, echipa de cercetători coordonată de Venczel József şi-a propus surprinderea completă a realităţii[26] din satul Unguraş ca unitate spaţială şi comunitară (cadru), ca dezvoltare economică şi aderare la norme (manifestări constitutive şi regulative) şi ca structură şi dinamică a unităţilor, relaţiilor şi proceselor sociale (existenţa fenomenologică). Pentru realizarea acestui obiectiv, datele culese în prima etapă a muncii de teren au fost grupate pe douăsprezece teme, a căror detaliere reprezenta identificarea indicatorilor pentru circumscrierea modului de abordare a realităţii şi pentru construirea instrumentelor de cercetare. În prima etapă de culegere a datelor nu s-a lucrat cu un chestionar standard, tocmai pentru a evita inerţia, unilateralitatea, lipsa amprentei individuale a cercetătorilor în abordarea aspectelor specifice. Temele enumerate de Venczel József sunt :

1) Cadrul natural

2) Cadrul biologic

3) Manifestări economice

4) Patrimoniu material + patrimoniu spiritual

5) Limbaj popular

6) Patrimoniu spiritual original (pur)

7) Psihologia populară (opinie publică şi comportament)

8) Memoria istorică

9) Legislaţia şi politica

10) Obiceiuri

11) Biserica şi şcoala (mod de viaţă religioasă şi nivel cultural)

12) Fundamente ale vieţii sociale

Fundamentul teoretic al cercetării l-a constituit teoria paralelismului sociologic, conform căreia nu există manifestări sociale independente, explicabile prin sine. De asemenea, în munca colectivă de monografiere s-a pus accent pe interdisciplinaritatea subordonată viziunii sociologice a întregului în complexitatea sa. Fără a respecta riguros un model teoretic sau altul în structurarea datelor, dar ghidându-se după tezele sociologiei monografice, Venczel József şi colaboratorii au identificat în modelul de structurare şi prelucrare a datelor următoarele obiective prioritare :

a) diferenţierea între culegerea de date subiective şi date obiective şi abordarea în primul rând a aspectelor sociale definite de datele subiective;

b) evitarea clasificării datelor în clase prea rigide, pentru a putea surprinde mai obiectiv cauzele unor (şi interacţiunile dintre) manifestări, relaţii şi procese sociale;

c) situarea în prim plan a cercetării etnografice care, dincolo de tradiţia pe care o avea în cercetarea satului ardelean, prin integrarea în ansamblul mai complex al cercetării, oferă cele mai importante puncte de sprijin în relevarea lumii satului.[27]

Această cercetare monografică derulată pe parcursul a trei ani (1941 – 1943) reprezintă cea mai importantă contribuţie a lui Venczel József la cercetarea realităţii sociale maghiare ardelene. Deşi coordonatorul cercetării nu a publicat nici un studiu referitor la această campanie, rezultate parţiale au fost publicate de unii colaboratori ai săi.[28]

            Din anul 1969, Venczel József şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Laboratorului de sociologie al Universităţii ”Babeş – Bolyai” din Cluj, ”luând parte activă la toate cercetările întreprinse şi realizate în domeniile sociologiei învaţământului şi sociologiei migraţiei”[29]. Studiile publicate în această perioadă reflectă preocupările lui Venczel József pentru metodologia cercetării sociologice, aplicaţiile matematicii în ştiinţele sociale şi integrarea optimă a statisticii în corpul sociologiei. Prin împărtăşirea şi valorificarea cunoştinţelor şi a experienţei profesionale în cadrul colectivului de lucru Venczel József a creat o punte de legătură între Şcoala sociologiei monografice a profesorului D. Gusti şi cercetarea de mobilitate socială a Catedrei de sociologie din Cluj, coordonată de profesorul Ion Aluaş.

            Una din  cercetările de cea mai mare amploare, la a cărei fundamentare metodologică Venczel József a avut o contribuţie substanţială, a fost cea din Gârbău, judeţul Sălaj. Începând cu vara anului 1969, s-a desfăşurat cercetarea multidisciplinară având ca obiect mobilitatea socio-teritorială a ţăranilor din zona Gârbău, cercetare comună a Laboratorului de sociologie al Universităţii ”Babes – Bolyai” şi a Sectorului de sociologie al Filialei clujene a Academiei Române. Activitatea de cercetare a Laboratorului de sociologie a fost coordonată de către profesorul Ion Aluaş  iar a colectivului de sociologie al Academiei de către sociologul George Em. Marica. Venczel József a luat parte activă şi la efectuarea instructajului participanţilor la această campanie. Cercetarea de la Gârbău a cuprins aspecte variate privind rolul şcolii în mobilitatea socială, industrializarea şi migraţia ţăranilor, familia şi fenomenul migratoriu, nivelul de dezvoltare economică, socială şi culturală al comunităţii. Campania de la Gârbău i-a oferit lui Venczel József oportunitatea îmbunătăţirii unei metode de cercetare a mobilităţii sociale (prin analiza spiţelor de neam), pe care a propus-o încă în studiul Nemzetiségtörténet és családkutatás - Az önismeret útja [Calea autocunoaşterii], din anii 1936 - 1937. Aportul metodologiei utilizate, în cercetarea de la Gârbău, la relevarea mai fidelă a migraţiei industriale a ţărănimii a fost subliniat de către profesorul Ion Aluaş şi Venczel József în lucrarea Probleme tehnico-statistice în cercetarea migraţiei socio-teritoriale. Autorii subliniază utilitatea procedeului de analiză a spiţelor de neam în relevarea gradului de mobilitate socială. Recurgând la memoria colectivă a bătrânilor, a familiilor şi la unele documente ale perioadelor mai vechi s-a urmărit itinerarul teritorial şi social al migranţilor din familiile anchetate.[30]

            În 1972, Nicolae Kallos şi Ion Aluaş notau despre Venczel József că: ”A adus un aport deosebit la fundamentarea metodologică a lucrărilor, fructificându-şi pregătirea excepţională pe tărâmul statisticii sociale. Şi-a împărtăşit cu generozitate şi pasiune cunoştinţele şi experienţa, lăsând astfel urme adânci în viaţa şi activitatea colectivului în care a lucrat în ultimii ani ai vieţii sale.”[31] Datorită profesionalismului şi modestiei de care a dat dovadă, Venczel a avut parte de aprecierea prietenoasă şi respectul colegilor de la Laboratorul de sociologie. Profesorul Ion Aluaş afirma: ”Ca profesionist - de vârf, ca om - a lucrat fără sa se cruţe. […] Am învăţat de la el tehnică, etica relaţiilor umane, morala muncii, respectarea obiectivităţii”.[32] În 1993, la aniversarea a 80 de ani de la naşterea lui Venczel József, profesorul Ion Aluaş declara că respectul faţă de fostul lui coleg şi însuşirea stilului de lucru al lui Venczel îl îndreptăţesc să se considere ”cel mai venczelian sociolog”.[33]

Majoritatea studiilor şi cercetărilor lui Venczel demonstrează că a fost un pionier al utilizării matematicii şi statisticii cercetarea realităţii sociale.[34] De asemenea, Venczel József a adus o contribuţie deosebit de importantă la popularizarea Şcolii de cercetare monografică de la Bucureşti. În comunicarea făcută în şedinţa Academiei Române de la 22 Martie 1940, cu tema Monografia sociologică. Metoda de lucru., profesorul D. Gusti afirma că: ”Este vrednic de remarcat faptul că cercetările monografice dela Bucureşti şi-au găsit adepţi întâi în Ardeal, în rândurile tineretului maghiar şi apoi prin mijlocirea acestora în Ungaria. Asupra cercetărilor monografice ale tineretului maghiar din Ardeal a scris Venczel József : A falumunka és az Erdélyi Falumunka Mozgalom (Preocuparea de sate şi mişcarea ardeleană pentru cercetarea şi ridicarea satului), Cluj, 1935, în limba ungară. […] Iar cercetările monografice ale tineretului din Ungaria au fost înfăţişate, chiar în limba română, tot de Venczel József, în Sociologie Românească, în cronica Dela autocunoaşterea naţiunii la ştiinţa naţiunii.”[35]

La rugămintea lui Venczel József, în anul 1972, istoricul Imreh István alcătuieşte un volum de studii şi lucrări, publicate de Venczel în diferite periodice, relevante din perspectiva cercetării sociale maghiare din Ardeal. Volumul postum dedicat memoriei lui Venczel József, intitulat sugestiv Az önismeret útján [Pe calea autocunoaşterii], deşi bun de tipar în 1973, nu a putut fi publicat, fiind respins de cenzura regimului comunist. În 1979, o nouă încercare de dejucare a cenzurii, care a beneficiat şi de sprijinul profesorului Ion Aluaş, concretizat într-un referat elogios la adresa lucrării lui Venczel, a avut mai mult succes, astfel încât volumul a văzut lumina tiparului în 1980.[36]

Rolul determinant pe care l-a avut în formarea şi activitatea mişcării maghiare ardelene pentru cercetarea satului, dăruinţa şi pasiunea cu care a scris despre oameni şi pentru oameni, întreaga activitate pe care a desfăşurat-o în domeniul cercetării sociale l-au consacrat pe Venczel József ca cea mai proeminentă personalitate a cercetării sociale maghiare din Ardeal.