Academia Română, Filiala Cluj-Napoca

Institutul de Istorie “George Bariţ”, Departamentul de Cercetări Socio-Umane
Studii şi cercetări din domeniul ştiinţelor socio–umane, vol. 10, 2002

 

 

 

CONTURAREA UNEI IDENTITĂŢI RURALE

 

Salánki Zoltán

 

 

Esquisse d’une “identité rurale”

Les tentatives de réhabilitation sociale, culturelle et économique de l’espace rural roumain en tant qu’alternative viable et réelle d’existence ont retenu l’intérêt des spécialistes et lancé le débat public au sujet des nouvelles politiques agraires, des programmes de développement de l’infrastructure économique, des démarches administratives et organisationnelles, sans pourtant dépasser les limites de généralités du genre “les villages sont pauvres, dépeuplés, avec un bas niveau d’instruction” ou “le développement rural par adaptation à l’économie de marché”. Au-delà de ces clichés, chaque village a son spécifique, chaque communauté rurale possède une identité dont elle est plus ou moins consciente, dont la mise en évidence offre les ressorts d’un développement soutenu. En évitant les stéréotypes qui présentent le village comme conservateur, traditionnaliste, homogène, passif, il nous semble évident que les identités rurales sont multiples et diverses. D’autant plus dans la région de Transylvanie, où le village n’est plus uniquement agricole, mais aussi artisanal, manufacturier, un espace écologique, touristique, contexte de la revalorisation éthno-culturelle, cette pluralité identitaire existe. A partir de cette prémisse, cette étude vise tant à identifier et à cinconscrire les éléments essentiels qui structurent “l’identité rurale”  qu’à analyser les contextes où se manifeste “la transformation identitaire”.

 

 

Introducere

 

După 1989, societatea românească a parcurs, cel puţin în parte, ceea ce numim “tranziţie”. Acest fenomen social total reflectă o serie de schimbări atât în sfera vieţii private cât şi în sfera socială. Reformele din domeniul economic, modificarea structurii sociale, redefinirea spaţiilor publice şi comunitare, diversificarea consumului cultural sunt caracteristici ale acestui context al tranziţiei. Aceste realităţi sunt conştientizate, de regulă, pe fondul disfuncţionalităţilor, dezechilibrelor şi problemelor sociale manifeste. Perceperea acestora prin filtrul neîncrederii vs optimismului, al conservatorismului vs reformismului evidenţiază discontinuităţi atitudinale şi valorice faţă de realităţile sociale şi reflectă constituirea diferitelor tipologii, profiluri şi identităţi sociale vis-à-vis de tranziţie.

Un mediu social asupra căruia efectele negative ale tranziţiei sunt mai pronunţate îl reprezintă ruralul. Încercările de reabilitare socială, economică şi culturală a spaţiului rural românesc, ca alternativă socială reală şi viabilă, au adus în atenţia specialiştilor şi în dezbaterea publică noi politici agrare, programe de dezvoltare rurală, demersuri administrativ-organizatorice şi revalorizări socio-culturale. Însă, cu rare excepţii, aceste demersuri nu au reuşit să depăşească nivelul unei abordări generale şi pline de clişee ca “satul e sărac, din ce în ce mai depopulat, slab educat” sau “ dezvoltarea rurală prin adaptare la economia de piaţă”. Fiind un fenomen social total, tranziţia, pe de o parte, se răsfrânge diferit asupra fiecărei comunităţi în funcţie de capitalul social (“a fi”) şi material (“a avea”), adică de capitalul pragmatic disponibil, iar pe de altă parte, este percepută şi valorizată în mod diferit în funcţie de capitalul uman (“a şti”) - ca investiţie în educaţie şi capacitate de performanţă profesională – şi capitalul simbolic (“a crede”), adică de capitalul ideatic.1 Aceste tipuri  de capital reprezintă componente ale diferitelor identităţi sociale, prin intermediul cărora societatea răspunde fenomenului în cauză. Dincolo de clişeele despre spaţiul rural, fiecare zonă rurală, chiar fiecare sat îşi are specificul său, fiecare comunitate rurală are o identitate, mai mult sau mai puţin formată şi conştientizată, a cărei evidenţiere în raport cu schimbările socio-economice dezvăluie resursele şi resorturile unei dezvoltări rurale susţinute (sustainable rural development).

Depăşind canoanele de tradiţionalism, conservatorism, omogenitate şi pasivitate ale satului, analiza emică a comunităţilor rurale relevă faptul că nu există “o identitate rurală” tipică, ci o diversitate de identităţi. Cu deosebire în Transilvania, unde satul nu mai este numai unul agricol sau sector primar, ci şi unul artizanal, meşteşugăresc, un spaţiu turistic, deci şi sector terţiar, un spaţiu ecologic şi context al revalorizării etno-culturale, există această pluralitate identitară. Acest context impune abordarea din perspectivă identitară a spaţiului rural, atât identificarea şi circumscrierea elementelor ce structurează “identitatea rurală”, cât şi raportarea la contextul social concret prin intermediul căruia poate fi conturată această identitate.

 

 

Identitate şi tranziţie

 

Conceptul de identitate a devenit temă majoră în ştiinţele sociale între anii ’70 şi ’80. Focalizarea cercetărilor asupra identităţii îşi are sursele pe de o parte în perspectiva cognitivă din psihologia socială, iar pe de altă parte în interesul academic faţă de aşa numita “me generation” din anii ’80, caracterizată prin creşterea ratei de divorţialitate, speculă economică şi formarea generaţiei “yuppies”.2

În sociologie, tema identităţii este prezentată mai ales prin prisma rasei şi etniei, dar şi ca definire a sinelui în viaţa cotidiană. Aceasta din urmă operează distincţia între “I” (eu) şi “Me” (mine), prima reflectând ipostaza de actor social al individului, partea spontană şi creativă a sinelui, iar cea de a doua reflectând ipostaza asumării rolurilor de către individ, partea socială a sinelui.  Din această perspectivă interesează conflictele dintre “I” (eu) şi “Me” (mine) şi rezolvarea lor. În definirea sinelui, psihologia accentuează “personalitatea“ iar sociologia “fenomenul socializării“.3

În abordare identităţii, din perspectiva mai cuprinzătoare a psihologiei sociale, pot fi distinse două orientări majore, cea americană în care conceptul predominant este “self”-ul şi cea europeană în care accentul e pus pe “identitate” (identity) şi “identitate socială” (social identity). Această distincţie se suprapune cu cea dintre identitatea personală şi identitatea socială. Ea se reflectă şi la nivelul abordării paradigmatice.

Abordarea din perspectiva interacţionalismului procesual centrat pe conceptul de “negociere” consideră identitatea (self) ca fiind un status care se schimbă în funcţie de spaţiu, timp şi context şi nu ca o caracteristică fixată sau atribuită de către societate unei persoane. Accentul e pus pe situaţia socială, contextul în care identitatea se stabileşte prin negociere, reflectând ceea ce reprezentanţii Şcolii de la Chicago numesc “definirea situaţiei” sau “construirea realităţii”. În abordarea interacţionalismului structural (Şcoala de la Iowa), identitatea (identity) reprezintă rolurile asumate de către indivizi, rolul constând dintr-o serie de acţiuni şi atitudini aşteptate din partea individului care ocupă o anumită poziţie socială. În acest caz identitatea este dependentă de organizarea ierarhică a rolurilor. În timp ce analiza “self”-ului valorizează procesualitatea care-i determină structura, analiza identităţii se centrează pe conţinuturi.4

Dacă identitatea personală este rezultatul unor acţiuni orientate spre scop, identitatea socială derivă din statutul de membru al unui grup social şi reflectă măsura în care un individ acceptă o identitate atribuită. În cazul identităţii sociale sau colective, integrarea este mult mai necesară actorilor sociali decât cunoaşterea scopurilor urmărite.5

Teoria identităţii sociale (Tajfel şi Turner, 1979) defineşte identitatea socială ca fiind conştiinţa apartenenţei la un grup social, întărită de semnificaţia emoţională şi cea a valorii statutului de membru al grupului.6 Conform acestei teorii identificarea socială poate fi realizată prin identificarea cu mai multe grupuri diferite, cerinţa de bază fiind ca individul să categorizeze socialul în unităţi uşor de perceput. Dacă un context specific favorizează accentuarea identităţii personale, compararea (ca proces de categorizare şi diferenţiere) are loc la nivelul interindividual. În cazul accentuării identităţii sociale, compararea se face între grupuri, iar persoanele implicate acţionează în calitate de membri ai grupului. Identitatea colectivă e definită drept “capacitate a unei colectivităţi de a se recunoaşte ca grup; atribut al principiului coeziunii (identitate etnică, identitate locală, identitate profesională); resursă pentru viaţa în cadrul unei societăţi şi pentru acţiunea colectivă”. Crearea unei identităţi colective implică o mişcare de diferenţiere între grupuri, care duce la manifestarea autonomiei colective.7 Din acest proces de diferenţiere rezultă diversitatea identităţilor locale.

Cercetările europene pe tema identitară accentuează legătura dintre identitate şi grupurile specifice, importanţa variabilelor de status, rezultând contrastele de percepţie identitară între femei şi bărbaţi, între diferite grupuri profesionale, între grupuri sociale asemănătoare, dar cu aşteptări diferite, între grupuri dominante vs grupuri dominate. În acest sens, Hogg şi Abrams (1988) oferă ca exemple ale identificării sociale termeni ca englez, profesor, de culoare, iar pentru identificarea personală termeni ca fiul lui X, Prietenul lui Y, iubitor de Bach.8 De asemenea, contextul european a favorizat şi focalizarea cercetărilor pe tema etnicităţii. Aceasta din urmă este abordată în cadrul mai larg al identităţii culturale. Ca şi conţinut, identitatea culturală are la bază capitalul simbolic al grupului, reprezentând comportamente, atitudini, valori, credinţe şi simboluri împărtăşite de membri unui grup social. Identitatea etnică se referă la o formă specifică de conştiinţă etnică, componenta ei esenţială fiind limba. Grupul etnic se defineşte pe baza criteriilor biologice, lingvistice, culturale şi religioase.9

În cercetarea concretă a spaţiului rural, un obstacol important în calea abordării din perspectivă identitară îl constituie tocmai aceste delimitări identitare. În practica socială ne întrebăm care sunt punctele de inflexiune a identităţii locale  cu cea etnică, culturală sau profesională, care sunt componentele esenţiale şi ce anume dă specificitate unei identităţi rurale?

Aprecierea la nivelul “bunului simţ” oferă imaginea satului ca o comunitate restrânsă ca populaţie, omogenă, cu locuitori între care se stabilesc relaţii directe (faţă în faţă), ocupată preponderent în agricultură şi purtătoare a unei tradiţii culturale (folclorice) specifice. Însă conturarea identităţii rurale presupune o analiză care să depăşească aceste stereotipii şi care să fie plasată în contextul social concret. Dacă în cazul identităţii etnice sau a celei profesionale a unei comunităţi reperele esenţiale ale identificării sunt evidente, acestea fiind limba, respectiv, ocupaţia, identitatea rurală nu poate fi evidenţiată prin raportarea la un reper singular deoarece aceasta constituie un complex identitar care necesită, în primul rând, identificarea componentelor.

 Abordarea sociologică a acestei teme implică focalizarea pe conţinuturile social determinate ale identităţii rurale şi evitarea tratării acesteia din urmă ca agregat de identităţi individuale ale membrilor comunităţii. În această ordine de idei, pentru circumscrierea identităţii rurale vom avea în vedere următoarele :

·        localizarea spaţială şi structura spaţială a satului;

·        structura populaţiei după sex, vârstă, etnie, religie, profesie şi alte criterii relevante din punct de vedere identitar;

·        specificul cultural, atât tradiţii, obiceiuri, folclor cât şi consum cultural;

·        caracterizare după criteriul funcţiei “economice”;

·        reţeaua interpersonală, raporturi între membri comunităţii;

·        reţeaua intergrupală, raportarea faţă de alte comunităţi;

·        situaţia materială a membrilor comunităţii;

·        contextul social, fenomene şi probleme sociale care afectează comunitatea.10

Pe baza acestor componente, putem diferenţia două ipostaze ale identităţii rurale, cea “endogenă”, relativ stabilă, cu rădăcini în localizarea spaţială, structura populaţiei şi cultură şi cea exogenă, supusă în mai mare măsură negocierii, dependentă de contextul social, de reţeaua intra şi extracomunitară, dezvoltarea economică. Pentru a stabili o ordine de importanţă a acestor componente este necesară conturarea identităţii rurale prin raportare la problemele majore cu care se confruntă comunitatea.

Acest tip de abordare este justificată şi de demersul lui Dominic Abrams care, într-o cercetare din 1989 asupra atitudinii locuitorilor unei comunităţi rurale din Marea  Britanie faţă de iminenta construcţie a unei legături feroviare cu Canalul Mânecii, a stabilit că cel mai bun predictor al identificării cu comunitatea este extensiune contactelor sociale, măsura în care relaţiile sociale importante ale respondenţilor au fost întreţinute în vecinătate, comunitate şi mediul extracomunitar. Integrarea în vecinătate, comunitate sau altă localitate a fost evaluată prin intermediul extensiei relaţiilor familiale şi de strânsă prietenie în aceste arii. A fost evidenţiată o corelaţie negativă între identificarea cu comunitatea şi preponderenţa contactelor sociale în altă localitate. De asemenea s-a stabilit că nemulţumirea şi protestul activ faţă de situaţia menţionată este asociată cu identificarea comunitară mai mult decât cu contactul social. Aceasta sugerează că, în timp ce identificarea socială este o componentă importantă a protestului social, identificarea în sine are la bază relaţiile sociale şi definirea consensuală a realităţii.11

Tranziţia, ca fenomen social total, afectează toate sferele vieţii rurale, iar manifestarea ei poate fi surprinsă mai ales la nivelul problemelor specifice fiecărei comunităţi rurale. Acest context poate fi înţeles prin intermediul unor teme sociale ca: privatizare, şomaj, inflaţie, pluripartitism, protecţie socială.12 Cea mai relevantă temă a tranziţiei, din perspectiva conexiunii identitate–tranziţie, este cea a reformei, înţeleasă prin cele două aspecte ale sale: economia de piaţă şi democraţia.

Dezbaterea temei reformei din spaţiul rural este conceptualizată ca “dezvoltare rurală”, înţeleasă ca dezvoltare comunitară cu accent pe reţeaua interpersonală şi dezvoltarea “economică” din perspectiva funcţiilor atribuite spaţiului rural. Aceste funcţii sunt cele de producţie (alimente, artizanat, materii prime, servicii, energie), regionale (menţinerea populării unor comunităţi rurale, diversificarea ocupaţională şi a forţei de muncă, asigurarea infrastructurii, asigurarea bazei turistice), ecologice (protecţia mediului, utilizarea ecologică a fondului funciar), culturale (cultivarea patrimoniului folcloric, diversificarea consumului cultural).13

Conturarea identităţii rurale presupune evaluarea atât a componentelor endogene cât şi a celor exogene, prin identificarea problemelor sociale manifeste în contextul local şi analiza definirii, mai mult sau mai puţin consensuale, a acestora de către membri comunităţii.

 

 

NOTE

 

1 Dumitru, S.(1996), Sociologia tranziţiei. Valori şi tipuri sociale în România, Bucureşti, Editura Staff, p. 25.

 

2 Deaux, K. (1992), Personalizing Identity and socializing Self. În: G. M. Breakwell (coord.), Social psychology of Identity and the Self concept, Surrey University Press,  p. 11.

 

3 Brinkerhoff, D. B., White, L. K. (1988), Sociology, St. Paul, West Publishing Company, p.135 – 136.

 

4 Breakwell G. M. (1992), Introduction. În: G. M. Breakwell (coord.),  Social psychology of Identity and the Self concept, Surrey University Press,  p. 3 - 4.

 

5 Segrestin, D. (1996), Identitate colectivă. În: R. Boudon (coord.),  Larousse. Dicţionar de sociologie, Bucureşti,  Editura Univers Enciclopedic, p. 127.

 

6 Abrams, D. (1992), Processes of social identification. În: G. M. Breakwell (coord.), Social psychology of Identity and the Self concept, Surrey University Press,  p. 58.

 

7 Segrestin, D. (1996), Identitate colectivă. În: R. Boudon, Larousse. Dicţionar de sociologie, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, p. 127.

 

8 Deaux, K. (1992), Personalizing Identity and socializing Self. În: G. M. Breakwell (coord.), Social psychology of Identity and the Self concept, Surrey University Press, p. 12 - 16.

 

9 Liebkind, K. (1992), Challenging the boundaries of social psychology. În: G. M. Breakwell (coord.), Social psychology of Identity and the Self concept,  Surrey University Press, p. 150-152.