Conceptul “arousal”. Utilizarea lui în ştiinţele sociale.

(Salánki Zoltán)

 

Abstract. The arousal concept in the social sciences. Starting from the lack of a unitary approach according the use of arousal in the Romanian social science literature, the aim of our inquiry is putting together the varied application of this concept in the social field. The complex relationship between arousal and the varied psychical processes are not fully elucidated and some of the explanatory models of psychology, social psychology and although of medicine were just partially demonstrated trough experiments. The integration of  arousal in some overwhelming explanatory models, as the Social Learning Theory, the Emotional Labeling Theory or the Reversal Theory, is essential for a better understanding of social interactions and offer, to the social scientists, new guiding marks in the qualitative methodology and new application fields.

 

Specificare terminologică.

Cuvântul “arousal”, din limba engleză, semnifică următoarele:

1.      trezire (din somn)

2.      excitare, în sens de

a.       stare de activitate fiziologică intensă

b.      stimulare sexuală mutuală care precedă actul sexual

În limbajul comun acest cuvânt este asociat cel mai adesea sferei sexualităţii, după cum indică şi sinonimele “foreplay” (preludiu) şi “stimulation” (stimulare). Deasemenea majoritatea cuvintelor în a căror definire apare “arousal” au o conotaţie sexuală: “sexual arousal” (excitare sexuală), “erotism” (erotism), “amorousness” (îndrăgostire), “heat” (pasiune, căldură), “petting” (pipăire), “inflaming” (inflamat), “hot pants” (“în călduri”).[1] În domeniul ştiinţific termenul este utilizat cu precădere în sensul de stare de activitate fiziologică intensă, stimulare la acţiune, vigilenţă ca răspuns faţă de stimularea senzorială.

 

Utilizarea conceptului “arousal” în ştiinţele sociale.

            “Arousal” constituie un aspect major al teoriilor învăţării şi este strâns legat de concepte ca anxietate, agitaţie, stres, atenţie, şi motivaţie. Acest concept poate fi înţeles ca disponibilitate pentru derularea unei activităţi, pentru îndeplinirea unei sarcini. Această stare fiziologică poate avea diferite cauze: excitare sexuală, nervozitate, frică, furie.[2]

            O descoperire importantă referitoare la “arousal” este Legea Yerkes-Dodson (1908). Conform acesteia între “arousal” şi performanţă există o funcţie de dependenţă, reprezentată grafic printr-o curbă în formă de U întors ( Fig. 1).[3]

 


În urma unor experimente cei doi au arătat că un nivel scăzut sau ridicat al excitaţiei duce la obţinerea unor performanţe minime iar un nivel mediu de excitare duce la obţinerea maximumului de performanţă. Ei subliniază că diferite activităţi presupun diferite praguri de excitaţie. Obţinerea unui nivel optim de eficienţă a activităţii presupune controlul factorilor de excitaţie din mediu (enviromental arousal), ca de exemplu zgomote, temperatură, comfort şi trezirea acestei stări prin tehnici direct legate de activitatea desfăşurată.

            Alţi cercetători au studiat relaţia dintre curiozitate şi “arousal”, Berlyne (1960), aratând că un nivel mai scăzut de “arousal” decât cel optim/individ determină comportamentul de explorare. Eysenck (1982), studiind relaţia dintre atenţie şi “arousal”, ajunge la concluzia că există două tipuri de “arousal”: un sistem pasiv, general care creşte sau scade nivelul atenţiei şi un sistem specific, compensator care permite focalizarea atenţiei pe un anumit obiectiv sau stimul din mediu. Mandler (1984) argumenta faptul că “arousal” este elementul cheie în activarea comportamentului emoţional.[4] Deasemenea “arousal” constituie conceptul central al Teoriei reversibilităţii (Reversal theory - M.Apter 1989). Conform acesteia acelaşi nivel de “arousal” (activitate fiziologică intensă) poate fi perceput în mod neplăcut respectiv plăcut în funcţie de starea telică (orientare spre scop, seriozitate) respectiv starea paratelică (orientare spre plăcere, satisfacţii de moment, spre “aici şi acum”) în care se află individul (Fig.2).

 


Constatarea faptului că oamenii alternează în mod frecvent între cele două stări menţionate a oferit posibilitatea aplicării acestei teorii în domeniile psihologiei comportamentului de dependenţă, psihologiei sportive, comportamentelor sociale.[5]

 Aceste descoperiri din domeniul psihologiei au avut un rol deosebit de important în remodelarea teoriilor învăţării, astfel lărgindu-se sfera de aplicabilitate a conceptului. În această ordine de idei conceptul în cauză ocupă un rol important în cadrul Teoriei învăţării sociale (A. Bandura), nivelul de “arousal” fiind una dintre componentele care fundamentează învăţarea prin observaţie.[6]

Cercetători din domeniul psihologiei sociale au utilizat conceptul “arousal” în explicarea diferitelor interacţiuni sociale. Astfel pentru explicarea unui aspect al atracţiei interpersonale, şi anume iubirea romantică (pasională), cercetătorii Berscheid şi Walster (1974), pornind de la Teoria etichetării emoţionale a lui Schachter (1962), au elaborat o teorie conform căreia oamenii percep, experimentează “iubirea romantică” atunci când următoarele două aspecte au loc simultan:

·        intensă excitare fiziologică (“physiological arousal”);

·        indici situaţionali, contextuali care arată ca “iubire” este eticheta potrivită pentru emoţiile percepute.

Când această stare fiziologică (care poate fi cauzată de excitare sexuală, nervozitate, frică, furie) este etichetată cu expresii de genul “m-am îndrăgostit” sau “este aşa de frumoasă”, “este cel potrivit pentru mine”, experienţa poate fi etichetată ca iubire romantică.[7] Aceste constatări au fost confirmate şi de experimentele lui Dutton şi Aron (1974). Aceştia au demonstrat că starea de excitare fiziologică, cauzată de pericolul trecerii, de către subiecţi de sex masculin, a unui pod suspendat la mare înălţime, la capătul căruia se afla o femeie atragătoare, a fost etichetată ca atracţie. În acest caz starea fiziologică de excitare intensă a fost asociată cu prezenţa femeii atractive. Acelaşi mecanism a fost utilizat şi pentru explicarea altui aspect al atracţiei interpersonale şi anume “Fenomenul Romeo şi Julieta”. [8] În aceste ultime două cazuri “ne situăm pe terenul vizat de teoria atribuirii eronate a excitabilităţii, a activării (misatribution of arousal). […] Probabil că expresia de “transfer de excitabilitate (activare)” ar fi mai justificată în explicarea fenomenelor de acest gen, termenul de “transfer” fiind mai larg şi acoperind două posibile fenomene: cel al transferului în atribuire, dar şi un transfer efectiv (pe baza mecanismului clasic al inducţiei nervoase a excitaţiei).[9]

            Utilizând aceeaşi teorie a etichetării emoţiilor în studierea comunicării nonverbale, în 1976 Patterson, a propus un model pentru explicarea relaţiei dintre “arousal” şi intimitatea nonverbală, conform căruia natura excitării fiziologice, pozitivă sau negativă, determină relansarea sau inhibarea comportamentului de comunicare nonverbală.[10]

            Chiar dacă determinările complexe dintre “arousal” şi multiplele procese psihice nu sunt încă pe deplin elucidate, iar unele modele explicative ale psihologiei sociale au fost numai parţial demonstrate experimental, integrarea conceptului “arousal” în modele explicative mai largi, cum sunt Teoria învăţării sociale, Teoria etichetării emoţionale şi Teoria reversibilităţii, este esenţială pentru înţelegerea interacţiunilor sociale şi oferă, pentru cercetătorii sociali, noi repere metodologice calitative şi noi arii de aplicaţii.



[1] http://rhyme.lycos.com/r/d?u=arousal&loc=fdef.

[2] http://www.nwlink.com/~donclark/hrd/history/arousal.html.

 

[3] Idem.

 

[4] http://tip.psychology.org/arousal.html.

 

[5] http://tip.psychology.org/reversaltheory.html.

 

[6] http://tip.psychology.org/bandura.html.

 

[7] Feldman, S. Robert, 1985, Social psychology. Theories, research and applications., McGraw-Hill, p. 220.

 

[8] Ibidem.

 

[9] Iluţ, Petru, 2000, Iluzia localismului şi localizarea iluziei. Teme actuale ale psihosociologiei., ed. Polirom, p. 147.

 

[10] Feldman, S. Robert, 1985, Social psychology. Theories, research and applications., McGraw-Hill, p. 99.