Surse referenţiale ale sociologiei româneşti interbelice:

o analiză cantitativă

 

Andrei Negru

 

Des sources référencielles de la roumaine d’entre-deux-guerres:

une analyse quantitative

 

L’analyse des rapports de notre sociologie d’entre-deux-guerres avec d’autres sciences, notamment ceux socio-humains, de Roumanie ou d’autres pays, fait partie d’une recherche minutieuse du phénomčne sociologique roumain de cette période. La recherche quantitative de la sociologie roumaine d’entre-deux-guerre a été réalisée sur la base d’un ensemble de grilles composé de cinq listes des indicateurs analytiques. La derničre, la liste des références et des personnes citées a représenté le materiel nécessaire pour la mise en évidence de respectifs rapports. „La collectivité sociale” concernée a été constituée de 606 volumes, divisés en 6 listes, en fonction du leur contenu et de la problématique abordé. Les résultats de la recherche relčvent (le fait) que la sociologie roumaine d’entre-deux-guerres s’est développée en interconnexion avec d’autres domains du socio-humain, parmis les plus importants étant: la politique et les sciences politiques, le droit, la philosophie, l’histoire, l’ethnologie et l’anthropologie. Elle a en des liens étroits avec les auteurs et la litterature scientifique de deux pays don’t l’influence sur notre culture était généralement incontestable, la France et l’Allemagne.

 

Analiza raporturilor sociologiei noastre interbelice cu alte discipline socio-umane şi cu sociologia internaţională este parte integrantă a unei investigaţii mai ample asupra fenomenului sociologic românesc din perioada respectivă. Această investigaţie şi-a fixat ca obiectiv depăşirea modalităţilor „tradiţionale” de abordare a istoriei sociologiei (Costea, 1983, pp. 46-56), propunându-şi investigarea şi analiza exhaustivă a fenomenului sociologic autohton. Colectivul de cercetare* a încercat să supună, la un prim nivel, unei evaluări cantitative un fenomen prin excelenţă calitativ. Cu alte cuvinte, s-a pornit de la considerarea cercetării sociologice şi a rezultatelor sale încorporate în lucrări publicate ca un fapt social, pretabil, ca orice altul, la investigaţia şi analiza cu metodele şi mijloacele de lucru ale ştiinţei despre societate.

Acest demers a impus defalcarea conceptului general de istorie a sociologiei româneşti din perioada interbelică în două concepte operaţionale, şi anume: producţie sociologică propriu-zisă şi informaţie sociologică relevantă (Costea, 1983, p. 63-64). Conceptul de producţie sociologică propriu-zisă acoperă toate manifestările socio‑culturale ale sociologiei din perioada respectivă, considerate ca atare şi manipulabile empiric. Altfel spus, au fost luate în considerare doar acele manifestări sociologice care au fost înregistrate, au primit o sancţionare publică şi pot fi, astfel, controlate şi verificate. La rândul său, conceptul de informaţie sociologică relevantă include acele manifestări culturale extra-sociologice care oferă informaţii semnificative referitoare la problematica ştiinţei despre societate (grupuri, relaţii sociale, funcţii sociale, instituţii etc.). Introducerea acestui concept a fost necesară pentru recuperarea ideilor şi preocupărilor de factură sociologică din lucrări şi activităţi din alte domenii şi discipline, în condiţiile în care, în cazul sociologiei noastre, s-a manifestat un amplu fenomen de răspândire, de difuziune a sa în afara comunităţii ştiinţifice proprii, fenomen determinat de însăşi geneza sa. Aşa cum subliniază un reputat analist al domeniului, „în România, sociologia s-a dezvoltat ca parte integrantă a culturii naţionale, în strânsă legătură cu  doctrinele şi practica socio-politică, ceea ce i-a adăugat o altă trăsătură specifică; caracterul public, deschis, sociologia fiind îmbrăţişată de un mare număr de specialişti din alte discipline ştiinţifice şi de un public larg, opinia românească fiind permanent sensibilă la problematica socială şi la ştiinţele care au studiat-o” (Costea, 1998, p. 8).

Instrumentul de bază utilizat în investigaţia sociologiei româneşti interbelice l-a constituit un set de grile compus din cinci liste de descriptori analitici, şi anume: I. lista descriptorilor tematici; II. lista descriptorilor politico-ideologici; III. lista descriptorilor probleme sociale; IV. lista de metode şi tehnici de cercetare; V. lista referinţelor şi a persoanelor citate.

Această ultimă grilă, pe baza căruia a fost elaborat prezentul material, şi-a propus să surprindă într-o manieră sintetică raporturile sociologiei noastre interbelice cu alte ştiinţe socio-umane, dar nu numai, precum şi măsura în care ea s-a racordat la ştiinţa internaţională în general şi la cea sociologică în special. Ea a fost structurată pe două variabile, şi anume:

I. domeniul referinţelor, subdivizată în 14 indicatori: 1. antropologie; 2. pedagogie; 3. psihologie; 4. filosofie, logică; 5. estetică; 6 literatură, lingvistică; 7. artă; 8. ştiinţe medicale; 9. ştiinţe tehnice şi agricole; 10. administraţie, ştiinţe economice; 11. politică, ştiinţe politice, ştiinţe juridice; 12. sociologie; 13. ştiinţele naturii, altele; 14. istorie;

II. ţara de rezidenţă a persoanelor citate, subdivizată la rândul ei în 13 indicatori: 1. Germania; 2. Franţa; 3. Anglia; 4. Italia; 5. S. U. A.; 6. U. R. S. S.; 7. Austria; 8. Bulgaria; 9. Ungaria; 10. Polonia; 11. Iugoslavia; 12. România; 13. Altele.

Utilizarea referinţelor bibliografice într-o anumită lucrare, de factură teoretică dar nu numai, reprezintă, după cum este bine ştiut, o condiţie esenţială a caracterului ei ştiinţific. Ea constituie un indiciu semnificativ al încadrării respectivului demers în contextul analizelor/dezbaterilor asupra unor fenomene/procese sociale majore sau, dimpotrivă, minore din sociologia autohtonă sau internaţională. În acelaşi timp, ea constituie şi dovada faptului că autorul unei anumite lucrări cunoaşte şi/sau recunoaşte contribuţiile anterioare la cercetarea problemei pusă în discuţie, apelul la referinţe bibliografice ferindu-l de ipostaza de „descoperitor” de lucruri deja cunoscute şi garantând onestitatea în raport cu comunitatea ştiinţifică, în cazul unor autori care nu produc contribuţii originale în domeniu.

„Colectivitatea socială” investigată cu ajutorul acestor grile a fost alcătuită din volumele interbelice care cuprind producţie sociologică propriu-zisă sau informaţie sociologică relevantă. Alegerea volumului ca unitate de analiză a fost motivată pe de o parte de dificultatea inventarierii şi consultării materialelor de dimensiuni mai mici (articole, studii etc.), răspândite într-un număr mare de publicaţii periodice, unele dintre ele de negăsit astăzi, iar pe de altă parte de importanţa atribuită acestui tip de publicaţie în evaluarea activităţii ştiinţifice din domeniu: „Volumul de autor reprezintă dimensiunea principală a producţiei sociologice. El oferă sociologului o consacrare socială în mediul oamenilor de ştiinţă, relevanţa sa socială fiind din acest punct de vedere superioară celorlalte dimensiuni. În acelaşi timp, el permite o identificare socială relativ rapidă a „producătorilor sociologiei...” (Costea, 1983, p. 65).

Cele 606 volume care alcătuiesc această „colectivitate” au fost repartizate, în funcţie de conţinutul lor, în cinci liste, şi anume:

I. teorie şi metodologie sociologică (sistem social, structură şi dinamică socială, epistemologie socială, critică teoretică, metodologia şi tehnicile cercetării sociologice etc.);

II. sociologia unităţilor sociale globale, zonale, locale (unităţi social-economice, morfologie socială etc.);

III. monografii de localităţi;

IV. socializare şi control social; comunicare şi cultură (cultură, individ, grup, psihologie socială, sistem normativ etc.);

V. organizare şi conducere (politică, stat, partid etc.).

După cum se poate lesne remarca, primele două liste cuprind în general ceea ce s-a numit producţie sociologică propriu-zisă, adică lucrări din domeniul sociologiei sau din alte discipline socio-umane, ale căror autori au abordat şi subiecte interesând ştiinţa despre societate. Celelalte trei liste includ lucrări care, de regulă, conţin doar informaţie sociologică relevantă.

Volumele interbelice de sociologie apelează la referinţe bibliografice conform datelor din tabelul nr. 1 din Anexă.

Conform datelor acestui tabel, rezultă că autorii volumelor investigate nu s-au conformat în suficientă măsură dezideratului ştiinţific de a utiliza referinţe bibliografice în lucrările lor. Astfel, numai în 293 din cazuri (48,35%) s-a recurs la procedeul citării altor lucrări. Ponderea deţinută de lucrările care uzează de referinţe bibliografice în cele cinci liste este în general în acord cu specificul fiecăreia dintre ele şi cu problematica abordată în cadrul lor. Astfel, listele I şi II, incluzând lucrări cu caracter teoretic sau de aplicare a teoriei la practica socială, apelează în măsură mai mare la referinţe bibliografice (68,42%, respectiv 54,54%), dovedind o mai adecvată încadrare a problematicii abordate într-un context teoretic mai larg. Urmează apoi listele IV şi V, caracterizate printr-un apel mai redus la asemenea surse (47,56%, respectiv 30,51%), fapt ce se explică şi prin aceea că ele includ lucrări referitoare la realităţile politico-economice şi social-culturale româneşti, prezentate de obicei sub forma unor expuneri de stituaţii concrete/specifice sau puncte de vedere personale, care nu necesitau în general o fundamentare bibliografică sau pentru care nu exista încă o bibliografie în momentul elaborării lor. În fine, lista III, cea a monografiilor de localităţi, apelează şi ea în mai mică măsură referinţe bibliografice, autorii săi plătind tribut insuficienţelor metodologice de întocmire a acestora sau caracterului lor preponderent sociografic, determinând cantonarea lor într-un spaţiu problematic limitat.

În ce priveşte contribuţia la realizarea scorului total al referinţelor, cele cinci liste îşi modifică parţial poziţia. Astfel, în timp ce listele I şi V rămân pe primul şi respectiv pe ultimul loc, listele II, III şi IV suferă modificări de poziţie, ceea ce înseamnă că numărul referinţelor nu evoluează paralel cu numărul volumelor care le utilizează. Fenomenul este mai concludent în cazul listelor II şi III, în care numărul de volume care utilizează referinţe este aproape identic (60, respectiv 59), în timp ce scorul acestora este sensibil diferit (2467 faţă de 3043).

Una din caracteristicile esenţiale ale literaturii noastre sociologice interbelice o constituie apelul permanent la informaţia din acele discipline ştiinţifice care au fost preocupate într-o anumită măsură de domeniul socialului şi care au avut o contribuţie semnificativă la apariţia ştiinţei româneşti despre societate: „... la noi gândirea sociologică s-a dezvoltat [...] în strânsă legătură cu activitatea desfăşurată pentru cunoaşterea, explicarea şi schimbarea realităţilor sociale de către reprezentanţii celorlalte ştiinţe sociale şi chiar naturale [...] şi a fost îmbrăţişată nu numai de specialiştii în ştiinţele socio-umane, ci şi de un mare număr de specialişti din alte ramuri ale ştiinţei ...” (Costea, 1983, p. 27). Mai mult, o mare parte din sociologii români consemnaţi ca atare de către istoria disciplinei sau revendicaţi de către aceasta au avut o formaţie ştiinţifică iniţială diferită de cea care i-a consacrat ori s-au afirmat ca personalităţi pluridisciplinare. Acest specific al sociologiei noastre, concretizat în preluarea şi schimbul continuu de informaţii cu celelalte discipline socio-umane, dar şi cu altele, cu preocupări relevante din punct de vedere sociologic (geografie, medicină socială, ştiinţe agricole, arhitectură etc.) este reflectat şi de datele investigaţiei noastre (vezi tabelul nr. 2 din Anexă).

Valorile indicatorilor variabilei domeniul referinţelor permit distingerea a patru grupe de discipline, care constituie, desigur în proporţii diferite, la realizarea volumului total al acestora.

Aceste grupe sunt:

I

– ştiinţele politice, politica, ştiinţele juridice

16,27%;

– sociologia                                                        

14,93%;

II

– istoria

12,17%;

– etnologia, antropologia                                       

11,67%;

– filologia, logica                                                 

11,43%;

– ştiinţele naturii, altele                                         

10,81%;

III

– literatura, lingvistica                                            

6,04%;

– psihologia                                                           

5,44%;

– administraţia, ştiinţele economice                         

4,75%;

– ştiinţele medicale                                                

3,06%;

– pedagogia                                                         

2,26%;

IV

– estetica                                                              

0,43%;

– arta                                                                    

0,41%;

– ştiinţele tehnice, agricole                                     

0,27%;

Locul întâi ocupat de grupul ştiinţe politice, politică, drept constituie un indiciu concludent al „legăturilor strânse şi permanente în care s-a aflat sociologia cu doctrinele şi practica socială” (Costea, 1992, p. 12), ca rezultat al efortului ei de a contribui la teoretizarea şi/sau soluţionarea unor aspecte/probleme ale vieţii politice complexe şi controversate a perioadei. Respectivul grup este cel mai bine situat în patru din cele cinci liste, el fiind, mai slab reprezentat numai în lista III, fapt explicabil prin profilul şi conţinutul volumelor incluse în aceasta.

Utilizarea sociologiei ca sursă referenţială este accentuată numai în cazul primei liste, cea care conţine lucrări aparţinând categoriei producţie sociologică propriu-zisă. Ponderea sa în listă (81,94%) demonstrează preocuparea autorilor interbelici de a se racorda la problematica majoră a domeniului şi de a încorpora în lucrările lor realizările anterioare ale sociologiei naţionale şi internaţionale.

Poziţiile evident fruntaşe pe care se situează domeniile istorie şi ştiinţele naturii se datorează utilizării lor ca surse referenţiale în volumele din lista III, adică în lucrările de factură monografică, care au acordat un loc important în economia lor elementelor cadrului natural şi istoric. Apoi, ponderea referinţelor de filosofie relevă influenţa de necontestat a acestei discipline asupra sociologiei, mai ales în faza apariţiei sale, precum şi faptul că mulţi dintre autorii din lista I, care furnizează majoritatea referinţelor de această natură (77,35%) erau familiarizaţi cu cunoştinţe de filosofie socială, pe care le-au utilizat în analiza unor fenomene sociologice. În fine, apelul la referinţe bibliografice din domeniul etnologiei şi antropologiei pare firesc în cazul unei discipline care s-a dezvoltat în strânsă legătură cu contextul social în care a apărut şi a fiinţat, aşa cum a fost sociologia românească, pentru a căror abordare recurgerea la asemenea informaţii era absolut necesară.

Aceste referinţe biobliografice mai mult sau mai puţin semnificative pentru dezvoltarea literaturii noastre sociologice interbelice aparţin (aşa după cum reiese din tabelul nr. 3 din Anexă) atât ştiinţei româneşti, cât şi celei internaţionale. Faptul că cel mai bine reprezentat indicator al variabilei rezidenţa persoanelor citate este România (autorii români reprezentând 30,04% din totalul celor citaţi) sugerează existenţa în momentul respectiv a unei comunităţi ştiinţifice autohtone bine articulată, ai cărei membri deţineau deja girul necesar pentru a fi consideraţi autorităţi în materie, mai ales în problemele concrete/specifice româneşti (valoarea indicatorului fiind mai ridicată în cazul listelor III şi IV, care includ cu precădere lucrări centrate pe o atare problematică). În acelaşi timp însă, valoarea redusă a indicatorului România în cazul listelor I şi II (care cuprind, aşa cum am mai precizat, volumele cele mai relevante ca încărcătură sociologică) şi, implicit, valorile mai ridicate ale altor indicatori, sugerează legăturile sociologiei româneşti cu sociologia internaţională, autorii citaţi în lucrările din cele două liste fiind, de regulă, sociologi.

Pentru a surprinde cât mai exact contribuţia celorlalţi indicatori ai variabilei la realizarea patrimoniului referenţial al sociologiai noastre interbelice, am construit un tabel (tabelul nr. 4 din Anexă) din care a fost exclus indicatorul România, artificiu justificat având în vedere faptul că scopul acestei investigaţii a fost tocmai surprinderea raporturilor sociologiei româneşti cu comunitatea ştiinţifică internaţională în general şi cu cea sociologică în special.

Datele tabelului nr. 4 relevă faptul că sociologia românească interbelică a avut strânse legături cu autorii şi literatura ştiinţifică din cele două ţări a căror influenţă asupra culturii noastre în general este de necontestat, Franţa şi Germania. Această influenţă este mai accentuată în cazul sociologiei, datorită faptului că cei mai importanţi sociologi ai perioadei şi-au făcut studiile universitare într-una sau în ambele ţări, formându-se deci în climatul ştiinţific de acolo. Iar faptul că tocmai în aceste ţări sociologia şi-a manifestat pentru prima oară veleităţile de ştiinţă de sine stătătoare permite degajarea concluziei că sociologia românească a beneficiat în procesul dezvoltării sale de cele mai autorizate surse informaţionale, încadrându-se prin problematica abordată în contextul teoretic cel mai avansat al domeniului. Cu ponderi de 35,36% şi respectiv 30,54% în totalul autorilor străini citaţi, Franţa şi Germania ocupă primele două locuri în patru din cele cinci liste, ele fiind devansate doar în cazul listei monografiilor de către Ungaria.

Mai puţin utilizate sunt sursele bibliografice de limbă engleză, acest lucru explicându-se, credem, prin contactele mai reduse ale sociologilor noştri cu literatura sociologică americană. Celelalte ţări au avut o contribuţie modestă în formarea colectivităţii autorilor străini citaţi. Excepţie face oarecum Ungaria, a cărei poziţie se datorează prezenţei remarcabile a reprezentanţilor săi în lista III (49,64%), în care există o serie de monografii elaborate de către autorii de limbă maghiară, care au utilizat bibliografie din ţara vecină, precum şi lucrări româneşti asupra unor comunităţi ardelene, pentru care existau surse documentare în literatura din Ungaria.

Atât în cazul domeniului referinţelor, cât şi în cel al rezidenţei persoanelor citate, indicatorii celor două variabile nu sunt distribuiţi omogen în colectivitatea investigată. Există în fiecare listă de volume câţiva autori care uzează constant de referinţe bibliografice, în timp ce restul apelează doar întâmplător şi în general irelevant la acestea. În lista I, frecvenţa recurgerii la surse bibliografice este cea mai ridicată (68,42% din volumele sale uzează de referinţe şi 52,32% din totalul acestora îi aparţin), hotărâtor fiind aici atât aportul sociologilor de profesie, cât şi cel al unor personalităţi multilaterale ale culturii noastre, prezente cu lucrări în colectivitatea studiată. Contribuţia acestor două categorii de autori este substanţială în ce priveşte diversitatea argumentelor utilizate în susţinerea textelor lor, argumente preluate atât din literatura ştiinţifică românească, cât şi din cea internaţională.

Apoi, în fiecare din cele cinci liste există suficiente exemple care dezvăluie preferinţele unor autori pentru anumite domenii referenţiale şi pentru o anumită literatură străină, preferinţe determinate, desigur, atât de tematica abordată, cât şi mai ales de mediul intelectual în care s-au format. Astfel, de pildă, în lucrarea lui A. Chircev, „Psihologia atitudinilor sociale cu privire specială la români”, relevantă şi din punct de vedere sociologic, din 108 referinţe, 100 sunt din domeniul psihologiei, iar 98 dintre acestea provin din literatura americană. De asemenea, în cazul listei monografiilor se poate remarca preferinţa unanimă pentru domeniile referenţiale ştiinţele naturii şi istorie, ca şi pentru autorii români, maghiari şi germani.

Aceste câteva exemple sugerează necesitatea adâncirii investigaţiei în sensul combinării celor două variabile ale grilei analitice V, ceea ce ar permite evidenţierea structurii rezidenţei autorilor citaţi pe domenii referenţiale. S-ar putea, astfel, afla care este ponderea autorilor sociologi citaţi în perioada respectivă şi în ce măsură, de pildă, sociologii români sunt citaţi de contemporanii lor, în ce măsură deci sociologia noastră interbelică a utilizat informaţie autohtonă din domeniu. Apoi, cel puţin în cazul ţărilor cu o pondere mai însemnată în volumul referinţelor, analiza cantitativă mai detaliată ar putea evidenţia raportul dintre autorii sociologi şi nesociologi citaţi în lucrările româneşti, permiţând surprinderea mai exactă a raporturilor sociologiei româneşti interbelice cu sociologia internaţională.

 

 

Bibliografie

 

1.      Şt. Costea (coord.), Istoria sociologiei româneşti, Bucureşti, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, 1998.

2.      Şt. Costea, Maria Lovinescu, I. Ungureanu, Sociologie românească contemporană. O perspectivă în sociologia ştiinţei, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983.

3.      Gitta Tulea, I. Ungureanu, Consideraţii metodologice privind cercetarea sociologiei româneşti postbelice, în „Viitorul social”, Anul VII (1978), nr. 2, p. 307-311.


Anexă

 

Tabelul nr. 1. Utilizarea referinţelor bibliografice în volumele de sociologie interbelice
Lista

Total volume

din care cu referinţe

scor referinţe

c. a.

%

c. a.

%

I

171

118

68,42

7918

52,32

II

110

60

54,54

2467

16,30

III

184

59

32,06

3043

20,10

IV

82

39

47,56

1205

7,96

V

59

18

30,51

501

3,31

T

606

293

48,35

15.134

100,00

 

Tabelul nr. 2. Scorul referinţelor pe domenii şi liste

Domeniuref.

Total
Lista I
Lista II
Lista III
Lista IV
Lista V

1. c. a.

   %

1767

1073

320

339

28

7

11,67

13,55

12,97

11,14

2,32

1,39

2. c. a.

   %

342

87

208

20

26

1

2,26

1,09

8,43

0,65

2,15

0,02

3. c. a.

   %

824

334

266

15

205

4

5,44

4,21

10,78

0,49

17,01

0,80

4. c. a.

   %

1731

1339

205

7

48

132

11,43

16,91

8,31

0,23

3,98

26,34

5. c. a.

  %

65

21

15

29

0,43

0,26

0,61

0,95

6. c. a.

  %

915

430

93

233

35

124

6,04

5,43

3,77

7,65

2,90

24,75

7. c. a.

   %

63

9

4

40

3

7

0,41

0,11

0,16

1,31

0,25

1,39

8. c. a.

   %

463

244

135

33

49

2

3,06

3,08

5,47

1,08

4,06

0,40

9. c. a.

   %

41

4

4

27

5

1

0,27

0,05

0,16

0,88

0,41

0,02

10. c. a.

   %

720

177

130

129

263

21

4,75

2,23

5,27

4,24

21,82

5,59

11. c. a.

   %

2463

1493

559

94

224

93

16,27

18,85

22,65

3,09

18,58

18,56

12. c. a.

   %

2260

1852

260

65

55

28

14,93

22,39

10,54

2,13

4,56

5,59

13. c. a.

   %

1637

214

70

1202

90

61

10,81

2,70

2,83

39,50

7,47

12,17

14. c. a.

   %

1843

641

198

810

174

20

12,17

8,09

8,02

26,62

14,44

3,99

T c. a.

%

15134

7918

2467

3043

1205

501

100,0

100,0

100,0

100,0

100,0

100,0

 


 

Tabelul nr. 3. Scorul indicatorului ţări de rezidenţă a autorilor pe liste

Indicator
Total
Lista I
Lista II
Lista III
Lista IV
Lista V

1. c. a.

  %

3230

2240

500

227

187

76

21,36

28,37

20,14

7,46

16,60

15,16

2. c. a.

  %

3740

2456

842

86

183

173

24,73

31,11

33,92

2,82

15,27

34,53

3. c. a.

  %

1219

972

116

23

77

31

8,06

12,31

4,67

0,75

6,42

6,18

4. c. a.

  %

317

164

52

57

27

17

2,09

2,07

2,09

1,87

2,25

3,39

5. c. a.

 %

744

455

157

4

117

11

4,92

5,76

6,32

0,13

9,76

2,19

6. c. a.

  %

210

59

33

51

48

19

1,39

0,74

1,33

1,67

4,00

3,79

7. c. a.

   %

110

38

17

45

7

3

0,72

0,48

0,68

1,47

0,58

0,59

8. c. a.

   %

27

2

25

0,17

0,08

0,82

9. c. a.

   %

639

10

17

559

40

13

4,22

0,12

0,68

18,37

3,33

2,59

10. c. a.

   %

47

24

8

15

0,31

0,30

0,32

0,49

11. c. a.

   %

28

1

5

196

2

1

0,18

0,01

0,20

0,62

0,16

0,01

12. c. a.

   %

4542

1304

692

1917

479

150

30,04

16,51

27,88

62,99

39,98

29,94

13. c. a.

   %

265

171

41

15

31

7

1,75

2,16

1,65

0,49

2,58

1,39

Total c. a.

     %

 

15118

7894

2482

3043

1198

501

100,0

100,0

100,0

100,0

100,0

100,0

 

Tabelul nr. 4. Ponderea autorilor  citaţi în cele cinci liste în funcţie de ţara de rezidenţă

Indicator

Total

Lista I

Lista II

Lista III

Lista IV

Lista V

Germania

30,54

33,99

27,93

20,16

26,01

21,65

Franţa

35,36

37,26

47,04

7,64

25,45

49,28

Anglia

11,52

14,75

6,48

2,04

10,71

8,83

Italia

3,00

2,49

2,90

5,06

3,75

4,84

SUA

7,03

6,90

8,77

0,35

16,27

3,13

URSS

1,98

0,89

1,84

4,53

6,67

5,41

Austria

1,04

0,57

0,95

4,00

0,97

0,85

Bulgaria

0,25

0,11

2,22

Ungaria

6,04

0,15

0,95

49,64

5,56

3,70

Polonia

0,44

0,36

0,44

1,33

Iugoslavia

0,26

0,01

0,28

1,68

0,27

0,28

Alte ţări

2,50

2,59

2,29

1,33

4,31

1,99

Total

100,0

100,0

100,0

100,0

100,0

100,0

 

 



* Investigaţia a fost realizată în anii ’80 de către un grup de cercetători de la Centrul de cercetări sociologice din Bucureşti, precum şi de la institutele de profil din Craiova, Cluj şi Sibiu.