GENEZA A DOUĂ UNIVERSITĂȚI ÎN CLUJUL MULTICULTURAL

(1944-1945)

 

Lucian Năstasă

Institutul de Istorie „George Bariț” din Cluj-Napoca

 

                Instituție cu o reală putere socială și spirituală, ce pregătește intelectuali profesioniști, Universitatea constituie un câmp de investigație deosebit de complex. Ca loc de întâlnire a mai tuturor aspirațiilor culturale la un moment dat, ea ar trebui definită nu numai prin referința la câteva tipuri organizatorice ideal-abstracte, ci mai ales prin clientela ce o atrage și prin funcțiile ce le îndeplinește în cadrul societății[1]. Din această perspectivă, opțiunea pentru un anume centru de învățământ superior și branșa de studii, stabilirea unei tipologii în ceea ce privește conduita profesională, pe baza unor variabile socio-istorice (etnie, confesiune, categorie socială, origine geografică, vârstă etc), ar trebui să constituie elemente privilegiate de analiză.

                O atare anchetă ar putea fi cu atât mai sugestivă pentru spațiul intra-carpatic care, prin destinul istoriei, a cunoscut nu numai pluralismul etnic și confesional, dar și fluctuații de tutelă politico-statală. S-ar pune astfel mai multă rigoare în toate acele încheieri, formulate ambiguu uneori, dar care se văd însă anulate imediat în practica infra-istoriei, încheieri ce pot fi sintetizate în ideea că atât în perioada 18721918, cât și între 19191944 la Universitatea din Cluj s-a practicat discriminarea etnică și confesională, instituția fiind un instrument eficace de asimilare fie pentru maghiari – în cazul primei etape –, fie pentru români – în cazul celei de-a doua. Dincolo de toate acestea, o realitate rămâne însă indiscutabilă, și anume că educația (îndeosebi învățământul instituționalizat) a constituit una din strategiile majore de gestionare a identității oricărei etnii. În acest context, transformările pe care le-a suferit câmpul intelectual, începând cu a doua jumătate a sec. XIX și până în anii când în acest spațiu s-a instaurat regimul comunist, au făcut ca filiera studiilor superioare să devină cea mai importantă pârghie de accedere în rândul elitelor, îndeosebi pentru minoritățile etnice și confesionale ce căutau astfel să compenseze dezavantajele inițiale.

                Multă vreme de la înființare, Universitatea din Cluj a fost privită ca o instituție cu funcții minore în cadrul Imperiului Austro-Ungar, un stabiliment provincial, menit a satisface doar exigențe de interes regional prin distribuirea diplomelor de bază în materiile didactice (litere, filosofie, matematică, științe naturale, geografie) și pentru profesiile liberale (drept, medicină și farmacie). Faptul s-a datorat, în mod evident, mai ales puternicei concurențe exercitată pe plan intern de Universitățile din Budapesta și Viena, dar și de cele apusene[2] care, printre altele, au servit drept model pentru organizarea instituției nou create la Cluj în 1872. Nu întâmplător, universitățile din diversele capitale europene au cunoscut o mare concentrare de studenți originari din Transilvania (indiferent de etnie), întotdeauna metropola constituind un puternic punct de atracție pentru provinciali[3]. Pe de altă parte, trecerea printr-un atare stabiliment era considerată ca un indice de calitate, de bună pregătire profesională, prin care se spera accesul la veritabila elită socială. Când Axente Banciu a trebuit să opteze pentru o instituție de învățământ superior, singura hotărâre definitivă pe care o luasem – afirmă în memoriile sale – era de a nu mă duce la Cluj, ci la Budapesta. Îmi dădeam seama că alt orizont sufletesc ți se deschide într-un oraș mare, decât într-unul de-a doua sau a treia mână”[4].

                Treptat însă, îndeosebi în deceniul de până la primul război mondial, Clujul a devenit într-adevăr de interes național”, prin producția inflaționistă de diplome mai ales în cadrul facultății de drept și științe de stat și ca loc de concentrare a studenților mai puțin ambițioși, proveniți nu numai din Transilvania, dar și din regiuni mai îndepărtate ale Ungariei. Analiza transferului de studenți de la Universitatea din Budapesta la cea din Cluj, de exemplu, dar a căror localitate de naștere sau de rezidență nu justifică aceasta, și studiul comparativ al succeselor școlare (în învățământul secundar și superior) sunt doar două elemente ce pot confirma afirmația de mai sus. De altfel, în epocă, István Apáthy (rector al Universității clujene) afirma în broșura sa Despre nevoile Universității nostre și remedierea lor (1912) că instituția ce o reprezenta devenise „o fabrică orientală de diplome pentru întreaga Ungarie”; „Toți grandomanii neisprăviți, care nu-și pot obține prin muncă științifică un titlu universitar la Budapesta, se refugiază la Cluj unde, cu mijloace din cele mai curioase, ajung doctori în drept, în filosofie”[5]. Iar faptul acesta este lesne de surprins în statisticile universitare, facultatea de drept din Cluj, de pildă, distribuind de 2-3 ori mai multe diplome decât în metropolă: în 1905 – 837 la Cluj, 281 la Budapesta; în 1907 – 757 la Cluj, 340 la Budapesta[6], ceea ce a dus la o devalorizare a titlurilor și studiilor universitare juridice, și nu numai, la o discreditare academică a acestei instituții transilvane.

                Cu toate acestea, universitatea clujeană a jucat și ea un rol major în formarea elitelor intelectuale, iar o bună măsură a acestui fenomen nu poate fi surprinsă fără temeinice anchete socio-istorice, având ca sursă fondurile arhivistice ale acestui stabiliment[7]. Analiza este tentantă în primul rând prin faptul că toate sursele de bază se află la Cluj, în formă aproape completă, și constituie un unicat în peisajul științific maghiar: este singura arhivă a unei universități maghiare ce se păstrează în întregime (pentru epoca de până la 1918), cea a universității din Budapesta – de pildă – fiind în mare parte pierdută prin vitregia evenimentelor prin care a trecut metropola (primul și al doilea război mondial, revolta din 1956).

                Sfârșitul primului război mondial, ce a adus României, în plan statal, realizarea dezideratului de unitate națională, a însemnat și pentru Universitatea clujeană o schimbare majoră. Devenind românească, Universitatea nu începea nimic de la capăt sub aspectul infrastructurii, moștenind de la vechea instituție aproape totul: sediul central, clădirile diverselor facultăți și clinici excelent dotate pentru vremea aceea, o impresionantă bibliotecă, cămine și cantine studențești etc, mai puțin profesorii, cea mai mare parte a lor mutându-se la recent înființata Universitate din Szeged, iar cei care au rămas la Cluj treptat vor părăsi instituția prin scoatere la pensie sau vor ocupa mereu poziții secundare în ierarhia universitară.

Evoluția ulterioară a Universității a avut loc în strânsă legătură cu realitățile etno-demografice ale spațiului intracarpatic, care aducea cu sine specificități greu de armonizat cu cele ale Vechiului Regat, ceea ce a impus la nivelul factorilor politici de decizie, și nu numai, necesitatea regândirii domeniului național”, elaborarea unor strategii de integrare într-un spațiu statal unitar, românesc. Problema alterității a devenit una din preocupările obsedante, evoluând în strânsă legătură cu teoria dominării sociale, conform căreia minoritățile etnice trebuie să suporte o triplă alienare: politică, economică și culturală. Deși nu a existat în perioada interbelică o legislație restrictivă, care să blocheze mobilitatea socială a minoritarilor, România a fost unul din acele state guvernate de elitele naționale și în care funcțiile publice au rămas mai mult sau mai puțin închise non-românilor. În acest context, de blocare obscură”, imperceptibilă prin articole de lege, minoritarii au pus în lucru o serie de mecanisme compensatorii care le-au oferit șanse acolo unde concurența autohtonilor era mai slabă, aceștia din urmă preferând piețele” deja rezervate lor, precum administrația publică, armată, învățământ. Din acest motiv, prezența minoritarilor la Universitatea din Cluj este vizibilă îndeosebi la acele facultăți care ar fi putut oferi după finalizarea studiilor șanse de realizare profesională, fără a intra prea mult în competiție cu tinerii români.

Pe de altă parte, spre deosebire de celelalte două instituții provinciale – din Iași și Cernăuți, care au fost un fel de antecamere pentru cea de la București –, Universitatea de la Cluj a făcut figură aparte prin calitatea învățământului, bucurându-se de un corp învățat de excepție și dotări la nivelul stabilimentelor occidentale. Este și motivul pentru care viața științifică de aici s-a impus la nivel nu doar național, făcând o puternică concurență Universității din capitală, prin mecanisme pe care lucrarea lui Vasile Pușcaș, Universitate, societate, modernizare, le-a evidențiat în multe din detalii[8].

Evenimentele de la începutul celui de-al doilea război mondial, sancționate prin Dictatul de la Viena din 30 august 1940, au făcut ca pentru o vreme de patru ani Universitatea din Cluj să devină din nou maghiară, în vreme ce instituția românească își va continua activitatea în principal la Sibiu, iar secțiile tehnice la Timișoara.

Sfârșitul conflagrației a adus cu sine probleme complexe pentru viitorul României. Deși legitimați de primatul actului de la 23 august 1944, vizavi de Ungaria, guvernanții români s-au aflat până la hotărârile finale ale Tratatului de Pace de la Paris sub spectrul nesiguranței în ceea ce privește viitorul Transilvaniei. Exista temerea că Uniunea Sovietică vedea Ungaria ca o țară mult mai sigură în ceea ce privește instaurarea regimului comunist, fapt pentru care se impuneau strategii menite să aducă recunoașterea Transilvaniei ca parte componentă a României, iar din multitudinea acestora două au fost fundamentale: obediența dusă la extrem a comuniștilor români față de Uniunea Sovietică și oferirea garanției că aici s-a instaurat un regim sigur orientat spre URSS; măsuri veridice de protecție a minorităților, prin înlăturarea oricărui tip de discriminare pe principii etnice.

În acest context, problema funcționării și pe mai departe a universității maghiare la Cluj intra în competiție cu necesitatea revenirii universității românești în același important centru urban transilvan. Factorii de decizie ai instituției temporar mutată la Sibiu ar fi dorit reîntoarcerea în localurile pe care le deținuse în perioada interbelică, iar pentru a îndepărta orice concurență sugerau mutarea universității maghiare la Târgu Mureș, în vreme ce conducerea acesteia din urmă se opunea oricărei inițiative de acest gen. De aceea, la nivel guvernamental, deciziile nu erau ușor de luat, pentru a menaja susceptibilități și de o parte, și de alta. Finalmente, prin două Decrete Regale promulgate la 29 mai 1945, se consfințea funcționarea la Cluj a două universități distincte, una de limbă maghiară[9], iar cealaltă de limbă română. În aceste împrejurări, la 11 februarie 1946, Universitatea maghiară și-a deschis oficial porțile concomitent la Cluj și Târgu Mureș (unde va funcționa Facultatea de medicină și de farmacie), sub numele de „János Bolyai", alături de cea românească, sub numele de „Victor Babeș”, ce vor dăinui în această postură până în 1959, când, în împrejurări ce vor fi în curând descrise într-un volum distinct[10], se vor unifica sub titulatura: Universitatea Babeș-Bolyai”.

Pentru a îmbogăți partea documentară relativă la etapele care au dus la coexistența a două universități la Cluj, publicăm mai jos – complementar la ceea ce deja s-a tipărit într-un volum anterior[11] – câteva mărturii menite să evidențieze problemele complexe care au stat în fața factorilor de decizie din epocă, completând astfel gama de surse deja existente cu câteva aspecte inedite.

 

 

1

 

 

România                                                                                       Sibiu, 13 octombrie 1944

Ministerul Culturii Naționale și al Cultelor

Rectoratul Universității „Regele Ferdinand” Cluj-Sibiu

Nr. 2242/1944                  

 

DECIZIE

 

Noi, Iuliu Hațieganu, Rectorul Universității ”Regele Ferdinand I” din Cluj,

Având în vedere împuternicirea dată nouă de dl. general de Corp de Armată I. Boițeanu, Ministrul Culturii Naționale și al Cultelor prin adresele nr. 13.248 din 22 septembrie și 137.125 din 4 octombrie 1944, prin care suntem autorizați a constitui Comisia pentru luarea în primire a patrimoniului Universității din Cluj și a instituțiunilor anexe,

Având în vedere delegația dată pe cale telefonică în ziua de 12 octombrie1944, prin decan A. Ionașcu, de către Înaltul Comisar al Transilvaniei, dr. Ionel Pop, de a lua în primire neîntârziat Universitatea din Clujul eliberat, cu toate instituțiile și bunurile ei,

Având în vedere încheierile Senatului Universitar din 30 august și 26 septembrie1944,

 

Decidem

 

Art. I. Se deleagă, pentru luarea în primire a Universității din Clujul eliberat și a tuturor instituțiunilor și bunurilor Universității, o comisiune compusă din domnii: decan A. Ionașcu, decan D. D. Roșca, profesor C. Tătaru, profesor A. Procopovici, profesor A. Pop, profesor T. Moraru, director I. Mușlea și secretar general, I. A. Vătășescu, sub președinția subsemnatului.

Art.II. Luarea în primire și inventarierea tuturor bunurilor se va face de către domnii membri din comisie, asistați de funcționari administrativi, prin împărțirea atribuțiilor după cum urmează:

a) Dl. rector Iuliu Hațieganu, asistat de dl. secretar general I. A. Vătășescu, pentru Rectorat și serviciile anexe.

b) Dl. decan A. Ionașcu, asistat de dl. secretar general I. A. Vătășescu și de dl. administrator Cioacă, pentru Colegiul Academic, căminele și cantinele studențești, iar asistat de dl. secretar Oprișor pentru Facultatea de Drept.

c) Dl. decan Roșca și dl. profesor Procopovici, asistați de dl. secretar Gh. Vătășescu, pentru Facultatea de Litere și toate institutele și muzeele aparținătoare.

d) Dl. profesor C. Tătaru și Alexandru Pop, asistați de d-nii secretar Ștefan I. Buzilă și Nicolae Maier, pentru Fac. de Medicină (clinicile și institutele).

e) Dl. profesor T. Morariu, asistat de dl. Căliman, pentru Fac. de Științe și toate institutele și laboratoarele aparținătoare.

f) Dl. director I. Mușlea, asistat de G. Căliman, pentru Biblioteca Universității.

g) Dl. ad-tor general I. Ruja, subinginer T. Pop, asistați de mecanici și oameni de serviciu, precum și dl. translator Visarion Butuc, vor avea însărcinări speciale ce le va delega comisia.

Art. III. Toate chestiunile în legătură cu luarea în primire, de inventarierea și organizarea pazei edificiilor și a bunurilor Universității sunt de competența comisiei instituită prin art. I., în care scop comisia este îndrituită a lua orice măsură, a interveni la autoritățile competente și a da delegațiuni atât personalului Universității, cât și persoanelor din afară de Universitate.

Art. IV. În lipsa rectorului, atribuțiunile sale vor fi exercitate de dl. decan A. Ionașcu, în ce privește clădirea centrală cu anexele ei, Colegiul Academic, căminele și cantinele; dl. profesor C. Tătaru în ce privește clinicile universitare și institutele Facultății de Medicină; dl. profesor A. Procopovici în ce privește institutele Facultății de Litere; dl. profesor T. Moraru în ceea ce privește institutele și laboratoarele Facultății de Științe. În caz de lipsă a unora din profesorii membri ai comisiei, atribuțiunile respective vor fi exercitate de profesorul sau funcționarul administrativ delegat de restul membrilor din comisiune.

Art.V. După luarea în primire și inventarierea tuturor edificiilor și bunurilor, comisiunea instituită la art. I va da delegații pentru pază funcționarilor administrativi care însoțesc comisia sau autorităților ori persoanelor competente din Cluj, după aprecierea comisiei.

Art.VI. Membrii comisiei și funcționarii delegați pe lângă comisie vor fi retribuiți cu diurne legale majorate cu o cotă ce se va stabili ulterior.

 

Rector                                                                             Secretar General

I. Hațieganu                                                                     I. A. Vătășescu

 

(Arh.St.București, Președinția Consiliului de Miniștri. Guvernele Sănătescu-Rădescu, dos. 44/1944, f.85)

 

 

 

 

 

 

 

2

 

 

România                                                                                               Sibiu, 17 octombrie 1944

Ministerul Culturii Naționale și al Cultelor

Rectoratul Universității „Regele Ferdinand” Cluj-Sibiu

 

                        Înaltului Comisar al Guvernului pentru Transilvania[12]

 

Am onoarea a vă face un scurt raport asupra misiunii date de domnia voastră pe cale telefonică, recepționată și transmisă mie de domnul decan al Facultății de Drept, profesor Aurelian Ionașcu, în seara zilei de 11 octombrie 1944.

În dimineața zilei de 13 octombrie m-am deplasat la Cluj însoțit de domnii profesori Aurelian Ionașcu, Coriolan Tătaru, Alexandru Pop, Gheorghe Procopovici[13], T. Morariu, reprezentând cele patru facultăți, precum și de secretarul general al Universității, Vătășescu, administratorul general Ruja, precum și de un personal tehnic și administrativ în număr de vreo 20 persoane.

La ora 15 după un drum anevoios de 5 ore, în ziua 13 octombrie am intrat în orașul Cluj – Universitatea fiind prima instituție care a intrat imediat după sosirea Comisarului guvernului, în baza armistițiului, Ilie Lazăr[14] –, precum și un număr de vreo 100-150 jandarmi de front. Nici comenduirea pieții, nici poliția nu sosiră încă. După o vizită scurtă la Episcopul Hossu, o scurtă revistă a orașului și o înțelegere cu domnul comisar Ilie Lazăr, deodată cu întunericul ne-am retras stabilind prima ședință a comisiei de luare în primire pentru ziua de 15 octombrie, ora 7.30, în localul „Albinei”.

În ziua de 14 octombrie 1944, ora 7.30, s-a ținut prima ședință, în care s-a discutat procedeul de luare în primire a Universității. Ședința a fost prezidată de dl. comisar al guvernului Ilie Lazăr. În această ședință s-au adus speciale mulțumiri d-lui dr. Liviu Pop, d-lui dr. Liviu Telie, pentru munca deosebită depusă în păstrarea zestrei Universității, precum și domnului med. colonel dr. Ursu care, intrând cu primii ostași în Cluj, cea mai mare grijă a lui a fost asigurarea pazei prin sentinele a clinicilor și instituțiilor universitare.

La ora 9 în cabinetul rectoral a decurs programul luării în primire a Universității. După cuvântul domnului comisar al guvernului, dr. Ilie Lazăr, care după ce a accentuat drepturile noastre imprescriptibile asupra Universități, a rugat pe rectorul fostei Universității maghiare, dr. Miskolczy[15], să predea Universitatea.

Dr. Miskolczy, rectorul fostei Universități maghiare (ungurește cu interpret, după ce franțuzește nu a fost în stare să facă o propoziție), a ținut să comunice că au rămas la Cluj pentru a păstra patrimoniul Universității – deși recunoaște că multe lucruri au fost duse la Budapesta –, apoi au rămas ca să ia legături culturale cu românimea. El neavând nici o însărcinare, nu poate să predea – ia numai la cunoștință că Universitatea română, prin rectorul ei, ia în primire Universitatea – și nu poate să ne predea nici cheile Universității. La aceasta am răspuns că iau act că au rămas pentru a păstra patrimoniul Universității; iau act și de declarația că multe lucruri s-au dus la Budapesta.

Relativ la aceea, că au rămas aici ca să ia legătura culturală cu românimea și Universitatea română, am răspuns că timpul și modul reluării legăturilor culturale este în funcție de noi și nu de ei. Universitatea maghiară, care în diverse lucrări științifice a insultat neamul român, Universitatea maghiară, care de la catedră a insultat neamul român – nu poate vorbi de reluarea legăturilor culturale. Universitatea maghiară, care a eliminat limba românească din uzul Universității, Universitatea maghiară a cărei studenți timp de 4 ani au brutalizat, batjocorit, insultat, bătut pe studenții români, Universitatea, a cărei studenți au atacat sub ocrotirea poliției teologii români[16] – nu poate vorbi și nu poate să-și aroge inițiativa unor legături culturale. Universitatea maghiară, care niciodată nu a protestat contra închiderii școlilor, bisericilor române, ba chiar a fost în fruntea propagandei de asuprire culturală – nu poate avea nici cel mai mic drept de a începe o legătură culturală.

După aceasta, s-a întocmit procesul verbal de luare în primire, semnat de rectorul I. Hațieganu și rectorul Miskolczy. Acest proces-verbal o să am onoarea de a vi-l remite ulterior.

După aceasta, am procedat la luarea în primire a oficiilor, institutelor și a clinicilor. Luarea în primire este în curs. Pentru rectorat, oficiile sale, colegiul academic, este încredințat domnul Vătășescu, secretarul general al universității. Pentru Facultatea de Drept domnul prof. Aurelian Ionașcu. Pentru Facultatea de Medicină domnul profesor Coriolan Tătaru. Pentru Facultatea de Litere domnul profesor Procopovici. Pentru Facultatea de Științe, domnul profesor Moraru. Domnii susmenționați sunt însoțiți în această operație de personal tehnic.

În ședința din 14 octombrie 1944 s-a hotărât ca la toate institutele, afară de personal de preluare, să se trimită imediat personal permanent. În ziua de 15 octombrie 1944 au fost trimiși pentru fiecare clinică și institut 1-3 membri de fiecare institut, din personalul științific, administrativ și de serviciu. Această hotărâre s-a văzut necesară pentru o mai bună pază a avutului universitar.

Aceasta este situația azi, în ziua de 16 octombrie 1944.

Deși rolul meu cu ziua de azi s-a terminat – fiind numit noul rector –, îmi țin de datorie patriotică și universitară să vă fac unele constatări și propuneri pe care le rezum pe scurt în următoarele puncte.

1. Universitatea trebuie pusă în funcție încă în anul acesta, în curs de 4-6 săptămâni. Clujul de azi – prin rămânerea întregii maghiarimi – este unguresc. Ungurii vor încerca să profite și să inducă în eroare armata sovietică, pentru a pune stăpânire pe conducerea orașului. Prea reiese din conversația avută cu rectorul maghiar – și din informațiile primite la Cluj – că ungurii au deschis Universitatea înainte de intrarea trupelor sovietice și au vrut să o continue a 3-4-a zi de ocupație, așa încât, dacă eu nu executam ordinul dvs. din 11 octombrie imediat, ne găseam în fața unei complicații serioase, deoarece comandantul rus le-ar fi dat dreptul să continue cursurile.

2. Se impune ca toate autoritățile armatei să se mute la Cluj în 5-6 săptămâni.

3. Orașul să fie curățit de ungurii veniți din Ungaria, deci și de profesorii universitari – care nu trebuie tolerați –, apoi curățire și de ungurii care au avut anumite comportări ostile neamului nostru.

4. Trebuie dată satisfacție completă românilor rămași în oraș, numindu-i în posturile care le merită după calificație, ba poate ceva mai mult.

5. Înaltul Comisariat să-și înceapă imediat funcția sa.

6. Trebuie făcută o înțelegere cu conducerea sovietică, ca orașul Cluj să fie scutit de încartiruiri masive de trupe, tocmai pentru a putea începe o viață spre normalizare.

Iată, Domnule Ministru, tot ceea ce am dorit să vă comunic în legătură cu însărcinarea  ce mi-ați dat; această însărcinare pe care am executat-o cu toată puterea sufletului meu, a fost pentru mine o răsplată a muncii depuse cu abnegație și cu iubire de neam și patrie – pentru Universitatea Clujului –, care în refugiul la Sibiu a desemnat cele mai strălucite pagini ale activității sale creatoare, și în această operă de creație spirituală și modesta mea persoană a avut un rol.

O mare parte în reușita acțiunii în primele zile de eliberare se atribuie și faptului că domnul general Ionescu, comandantul Aviației, ne-a pus la dispoziție o mașină și pe dl. Comandor Ionaș și pe dl. lt. col. Scriban. Țin să remarc că tactul deosebit de prețios, cunoașterea perfectă nu numai a limbii rusești, dar și a sufletului rusesc, al d-lui lt. col. Scriban a contribuit decisiv ca permisiunea de luare în primire să se dea cu multă complezanță din partea comandantului rusesc. Serviciile aduse în acele 2 zile de Cluj, ale d-lui col. Scriban, sunt foarte prețioase, pentru care îi exprim și pe această cale mulțumirile mele deosebite.

 

Iuliu Hațieganu

 

N.B. Pentru ca să fiți informați de perfidia profesorilor rămași, vă alătur o copie a unui ordin al Ministerului de Instrucție Maghiar[17]..

 

(Arh.St.București, Președinția Consiliului de Miniștri. Guvernele Sănătescu-Rădescu, dos. 44/1944, f.86-87)

 

 

 

3

 

 

Comisia Aliată de Control din România

București, 24 octombrie1944

 

Domnului Prim-Ministru Sănătescu

 

                        Domnule Prim-Ministru

 

Vă facem cunoscut că la Cluj (Transilvania) au sosit funcționarii Universității române: dl. profesor Ionescu Tătaru; dl. Procopovici Moravira; dl. director al bibliotecii – Mușlea; secretarul g-ral al Universității – Vătășescu; comisarul politic din Armata a 4-a Română – Ilie Lazăr.

Toate persoanele specificate s-au prezentat la Universitate și au provocat un scandal, alungând din Universitate învățații și profesorii unguri, rupând pretutindeni inscripțiile ungurești, cartoane cu caracter didactic etc.

La data de 16 octombrie 1944 au pătruns forțat în Universitate un grup de soldați români, precum și persoane civile, sosite din Sibiu, și sub conducerea șefului Siguranței Leontin Pop au provocat la Universitate o manifestație cu lozinca ”afară cu ungurii din Universitate”.

Cei sosiți au chemat pe directorul Universității Miskolczy Dezső și i-au propus să predea Universitatea, amenințând, totodată că „dacă nu pleci o să ne socotim cu tine”. Comisarul politic Ilie Lazăr amenința: „Când va pleca din Cluj Armata Roșie o să mă socotesc eu cu toți”.

Față de cele de mai sus, cer să se oprească deîndată astfel de fără de legi și previn că noi nu vom tolera dezordinea în Transilvania.

 

Locțiitorul Președintelui CAC din România

General Locot. Vinogradov, Șef de Stat Major al CAC

 

General Maior din Gardă: Vasiliev

 

(Arh.St.București, Președinția Consiliului de Miniștri. Guvernele Sănătescu-Rădescu, dos. 44/1944, f.78)

 

 

 

4

 

 

Declarație

 

Subsemnatul dr. Ilie Lazăr, în conformitate cu ordinul nr. 1654 din 21 septemvrie 1944 al Ministerului de Război, am fost însărcinat de către Consliul de Miniștri să îndeplinesc funcțiunea  de consilier juridic de lângă Armata a IV-a operativă.

În această calitate m-am deplasat din ordinul domnului general Avramescu, Comandantul Armatei a IV-a, însoțit de un Batalion de Jandarmi comandat de către maiorul Mareș, de la postul de comandă al armatei din Ocna Mureșului la Cluj, cu scopul de a asigura viața și avutul cetățenilor.

În ziua de 12 octombrie 1944 am sosit cu Batalionul de Jandarmi pe dealul Feleacului, unde am lăsat jandarmii, iar eu cu maiorul Mareș, însoțit de patru jandarmi și un translator, am mers la comandamentul rus al orașului cu scopul de a obține asentimentul Comandamentului pentru intrarea în oraș. Acest asentiment ne-a fost dat, ba mai mult, la a doua întâlnire s-a căzut de acord și asupra compunerii patrulelor mixte. La cererea domnului col. medic dr. Ursu, de comun acord cu comandantul Batalionului, maiorul Mareș, s-au dat pentru clinici și universitate 62 de santinele.

În dupămasa zilei de 12 octombrie 1944, a sosit delegația prof. universitari de la Sibiu, în frunte cu dl. Iuliu Hațieganu, pentru preluarea universității și clinicilor. Am fost rugat de către domnul Hațieganu să-i asist în calitatea ce aveam la preluarea universității, ceea ce am acceptat și imediat am căzut de acord ca în dimineața zilei de 13 oct. a.c.,ora 7.30, să ne întâlnim în localul Băncii „Albina”, pentru a cădea de acord asupra formalităților preluării.

După această consfătuire, dl. Hațieganu a trimis cu o mașină pe dl. dr.Tellea să-l aducă de acasă pe dl. dr. Miskolczy, rectorul fostei universități, după cum le fusese înțelesul mai înainte. Întreaga asistență de la „Albina” ne-am deplasat la universitate, unde am fost primiți în biroul rectoratului de către dl. rector dr. Miskolczy.

Subsemnatul, printr-o scurtă cuvântare întroductivă, arătând hotărârea Aliaților, am rugat pe dl. rector al universității regimului maghiar să predea universitatea Daciei Superioare domnului rector Iuliu Hațieganu. Dorința mea a fost tradusă în limba maghiară de către dl. dr. Tellea. Domnul rector ne-a arătat o adresă a guvernului maghiar, prin care d-sa este autorizat să rămână la locul său și că, deci, el n-are autorizația de a face predarea și altfel, din averea universității, multe lucruri de valoare au fost ridicate și duse la Szegedin, parte la Budapesta, dar că d-sa ia act de starea de fapt, semnând chiar procesul verbal alături de noi.

Despre pretinse samavolnicii, teroare și alte lucruri n-am nici o cunoștință, iar în prezența mea nu s-a petrecut absolut nimic ce ar fi putut jigni pe cineva. Totul a decurs în cea mai perfectă ordine și cu metode civilizate și sunt mirat că s-au putut afirma inexactități ca acelea că s-ar fi insultat, s-ar fi rupt tablouri, s-ar fi intrat cu armata în universitate. Toate acestea sunt minciuni izvorâte din sursă interesată, cu scopul de a învenina raporturile ce trebuie să existe între autoritatea românească și Comandamentul militar rus.

Acestea sunt faptele și adevărul în legătură cu preluarea universității din Cluj.

 

Buc. 3 nov. 1944                                                                        Ilie Lazăr

 

(Arh.St.București, Președinția Consiliului de Miniștri. Guvernele Sănătescu-Rădescu, dos. 44/1944, f.90-91)

 

 

 

5

 

 

România                                                               Cluj, la 4 noiembrie 1944

Comisariatul pentru Administrarea                                    Confidențial

Regiunilor Eliberate al Transilvaniei

Nr. 246/ Cab.

 

Domnule Președinte

 

În posesiunea adresei nr. 761-Cabinet din 25 octombrie 1944, referitoare la adresa Comisiunei Aliate de Control din România, din 24 octombrie 1944 (fără număr), semnată de domnul general locot. Vinogradov, locțiitorul președintelui CAC din România, am onoarea a vă aduce la cunoștința dvs. următoarele :

Adresa domnului general locot. Vinogradov nu poate avea la temelie decât informațiunile de rea credință, pe care anumite cercuri ale ungurilor din Ardeal în mod sistematic le dau comandamentelor sovietice, în scopul de a provoca disensiuni între aceste comandamente și autoritățile române, și a prezenta pe ungurii din Ardealul recucerit ca victime ale unui pretins sistem de teroare introdus de români. Acele cercuri ungurești urmăresc prin aceasta să se mențină pe cât posibil în situația de dominanți ai Ardealului, camuflându-se ca victime și ca partizani  sau simpatizanți prigoniți ai mișcărilor democratice.

Cazul „preluării” Universității din Cluj e o bună ocaziune pentru a dovedi aceste manevre ungurești.

În urma eliberării Clujului, era cea mai evidentă datorie și drept al autorităților românești să introducă stăpânirea românească în acest oraș aparținând României, în spiritul democratic de omenie și de respectare a drepturilor și libertăților, care animează guvernul român. Tocmai de aceea, la 12 octombrie 1944 am îndrumat  diferite autorități, ale căror cadre le-am constituit înainte, să plece pentru a se instala în Cluj, în primul rând luând măsuri de ordine și menite să conserve patrimoniul public de acolo. În aceeași vreme am rugat și pe domnul rector al Universității din Sibiu-Cluj, domnul prof. dr. Iuliu Hațieganu, ca împreună cu comisiunea de profesori care a fost  desemnată în acest scop de Senatul Universitar, să se deplaseze la Cluj pentru a prelua Universitatea, împreună cu institutele atașate ei. (Anexez decizia Rectoratului Universității din Cluj-Sibiu, din 15 octombrie 1944, nr. 2242/1944).

Procedeul urmat de această comisiune universitară, și cele întâmplate real cu ocazia preluării Universității din Cluj, sunt cuprinse în referatul pe care mi l-a făcut domnul rector dr. Iuliu Hațieganu, și după care anexez aici o copie. De asemenea, prezint în original declarația domnului dr. Ilie Lazăr, consilier juridic pe lângă Armata a IV-a.

Reiese din aceste documente, vrednice de încredere deplină, că comisia română, în frunte cu domnul rector dr. Iuliu Hațieganu, a procedat cu demnitate, evitând orice violență de limbaj sau atitudine, și că întreaga procedură a decurs în modul cel mai civilizat, fără de cel mai mic incident. Deci informațiunea dată evident de cercurile șoviniste ungurești Înaltului Comandant Sovietic, că „toate persoanele specificate s-au prezentat la Universitate și au provocat un scandal alungând din Universitate învățații profesori unguri, rupând pretutindeni inscripțiunile ungurești, cartoane cu caracter didactic etc”, este complet lipsită de realitate și potrivnică faptelor așa cum s-au întâmplat.

Anexez de asemenea 6 procese-verbale, în fotocopie, asupra operațiunilor de preluare a Universității și a singuratecelor facultăți, dresate în ziua de 14 octombrie 1944. Primul proces-verbal, privind preluarea întregii Universități, este semnat din partea Universități române de domnii: dr. Iuliu Hațieganu, rector, profesorii A. Ionașcu, decanul Facultății de Drept, dr. Coriolan Tătaru, A. Procopovici, Al. Pop, T. Moraru, apoi de directorul I. Mușlea și secretarul general I. A. Vătășescu, iar din partea universității ungurești de rectorul acesteia, dl. Desideriu Miskolczy. Documentul poartă și sigiliile celor două Universități.

În punctele 1-3 ale acestui proces verbal este fixat precis modul cum a decurs actul preluării: în cea mai perfectă ordine și armonie. Domnul rector D. Miskolczy a făcut a singură rezervă, cuprinsă în textul unguresc scris de mâna sa, de deasupra semnăturii: „Iau la cunoștință, în afara punctului 4”(Punctul 4 cuprinde predarea simbolică a cheilor Universității). Deci , însăși această rezervă de detaliu denotă că și domnul rector Miskolczy a acceptat perfect nesilit celelalte puncte ale procesului verbal – dovada peremptorie a modului cum s-a petrecut actul preluării.

Celelalte 5 procese-verbale, toate semnate și de domnul rector Miskolczy și purtând sigiliul universității ungurești, dovedesc modul cum s-a făcut preluarea singuratecelor facultăți. În toate aceste procese-verbale domnul rector D. Miskolczy declară că „ia act de preluare”.

În 6 acte autentice, semnate  toate de rectorul universității ungurești D. Miskolczy, se confirmă o procedură normală, pașnică, fără nici un incident sau chiar „scandal”.

În adresa din 24 octombrie 1944 a Comisiei Aliate de Control se arată mai departe că „la data de 16 octombrie 1944 au pătruns forțat în Universitate un grup de soldați români, precum și persoane civile, sosiți din Sibiu, și sub conducerea șefului Siguranței locale Leontin Pop, au provocat la Universitate o manifestație cu lozinca «afară cu ungurii din Universitate»”. Cei sosiți au chemat pe rectorul Universității, Miskolczy, și i-au propus să predea Universitatea, amenințând totodată „dacă nu pleci, o să ne socotim cu tine”.

Din anexele de mai sus se dovedește, fără putință de îndoială, cine, când și în ce împrejurări a făcut preluarea Universității. Aceasta nu s-a făcut nici  la 16 octombrie 1944, nici cu scandal și nici de „un grup de soldați români” etc, ci de profesori universitari ai Universității Cluj-Sibiu, în frunte cu rectorul dr. Iuliu Hațieganu, la 14 octombrie 1944.

La data de 16 octombrie 1944, la orele 12, când autoritățile române s-au prezentat domnului general comandant sovietic al garnizoanei Cluj, au primit îndrumarea ca până la orele 14 să părăsească Clujul, lucru ce s-a și întâmplat. Așadar, începând de la orele 14 ale zilei de 16 octombrie 1944, în Cluj nu au fost autorități române.

Este cert că atâta vreme cât au fost în Cluj (2-3 zile) autorități românești, scandalul de care se face pomenire nu s-a întâmplat. Nu am cunoștință și nu am nici un raport care să denote că după scoaterea din oraș a acestor autorități civile și militare române să se fi întâmplat cele relatate. Iar răspunderea pentru ordinea publică nu mai era a autorităților românești din moment ce, urma dispozițiunilor Comandamentului local sovietic, acele autorități au fost îndepărtate din Cluj. Ceea ce este cu desăvârșire cert, este că nici o persoană venită de la Sibiu, nici o autoritate română și nici un ostaș român nu a săvârșit faptele reprobabile ce se impută.

Dar mai e un puternic indiciu că informațiunile pe care se bazează adresa Comisiei Aliate de Control sunt eronate.

Se arată în textul citat mai sus că cei ce ar fi provocat scandalul pretins din ziua de 15 octombrie 1944 ar fi fost „sub conducerea șefului Siguranței Leontin Pop”. Or, după cum am constatat, în serviciul Poliției sau al altei autorități românești nu se găsește acest Leontin Pop, el nu are nici un fel de legătură cu autoritățile românești. În anii dinainte de 1940 era, de fapt, în Cluj, în serviciul Poliției un Leontin Pop; acesta a fost însă îndepărtat din serviciu și a rămas în teritoriul detașat prin verdictul de la Viena. Poate să fie aceeași persoană cu cea pomenită în adresă, însă în nici un caz nu a luat parte la actul preluării Universității, nu a avut nici o atingere cu comisiunea de preluare sau cu autoritățile românești.

Pentru a ilustra care este adevărata situație morală și politică a acelor „învățați profesori unguri” de la Universitatea din Cluj, îmi iau libertatea să vă arăt următoarele:

Unii dintre profesorii unguri, care făceau parte din corpul profesoral al Universității ungurești din Clujul ocupat, au rămas în Cluj și după eliberarea lui. Acum explică ei această rămânere cu un pretins sentiment de prietenie și dorință de colaborare cu românii, cu convingerile lor democratice, care i-ar fi îndemnat să nu dea urmare poruncii guvernului hitlerist din Budapesta de a evacua și părăsi Clujul, ca să rămână în atmosfera democratică adusă de armatele liberatoare.

Anexez în text unguresc și în traducere românească un document, care dovedește și cauza și rostul rămânerii în Cluj a acestor profesori. E adresa nr. 60.923/1944-IV, din 28 septembrie 1944, a Ministerului regal ungar al Cultelor și Instrucțiunii din Budapesta, semnată de ministrul D. Rakowszky Ivan, către Senatul Universității ungurești din Cluj. Din acest text reiese:

a) La 15 septembrie 1944, Senatul Universitar unguresc din Cluj, în ședință ordinară, a hotărât să rămână la Cluj, chiar sub ocuparea acestui oraș din partea trupelor române și sovietice. Această hotărâre a fost produsă de „fermitatea, sentimentele naționale și curajul moral neînfrânt” al Senatului și al respectivilor profesori.

b) Guvernul ungar cu alese laude ia la cunoștință aprobatoare această hotărâre a Senatului Universității, pe care o consideră „ca o luare de atitudine inspirată de cultura maghiară și de rezistența națională obligatorie pentru Universitatea maghiară a Transilvaniei”.

c) Guvernul ungar dă și va da Senatului Universitar rămas în Cluj tot sprijinul moral și material în această atitudine de „rezistență națională”.

d) Guvernul ungar consideră ca singură autoritate competentă Senatul Universitar rămas în Cluj, deci o autoritate în subordinele sale.

                        Este deci clar că membrii corpului profesoral ungar de la Universitatea ungurească din Cluj au rămas acolo ca exponenți ai „rezistenței naționale”, ca pioni politici ai guvernului reacționar și șovinist din Budapesta, susținuți și ajutați de acesta „cu toate mijloacele morale și materiale”.

Democrația pe care o afișează puternic față de românii pe care până ieri îi maltratau și batjocoreau, dorința de colaborare culturală într-o atmosferă de reciprocă toleranță și apropiere, nu sunt decât o mască sub care se ascunde același grup de oameni șoviniști, reacționari, unelte ale politicii naziste a Budapestei. Ei își continuă activitatea și își servesc ideologia și după eliberarea Clujului. O obiectivă cercetare a faptelor și a oamenilor ar dezvălui în fața oricui acest real aspect al lucrurilor.

Desigur, cu toate aceste manevre de rea credință, ca și cu atâtea alte acte de provocațiune pe care le săvârșesc încă exponenții șovinismului unguresc, rămași în teritoriile eliberate, autoritățile române vor fi pătrunse de un spirit de toleranță, civilizație și corectitudine desăvârșită, respectând drepturile tuturor cetățenilor români, indiferent de originea lor etnică sau de credința lor religioasă.

Primiți, vă rog, Domnule Președinte, asigurarea deosebitei mele considerațiuni.

 

Înalt Comisar

Dr. Ionel Pop

 

Domniei Sale, Domnului General de Corp de Armată Adjutant Constantin Sănătescu, Președintele Consiliului de Miniștri. București.

 

(Arh.St.București, Președinția Consiliului de Miniștri. Guvernele Sănătescu-Rădescu, dos. 44/1944, f.80-84)

 

 

 

6

 

 

6 noiembrie 1944

 

Domnului general locot. Vinogradov

 

Locțiitorul Președintelui Comisiei Aliate de Control din România

 

La adresa dvs. din 24 octombrie a.c., relativă  la anumite incidente provocate cu ocazia preluării Universității din Cluj, am onoare a vă face cunoscut cele ce urmează.

1) Din datele furnizate de dl. rector al Universității din Cluj și de dl. Ilie Lazăr, consilier juridic pe lângă Armata a IV-a, rezultă atitudinea plină de demnitate și modul civilizat cu care s-au prezentat profesorii români, preluarea universității având loc în condițiuni de armonie și ordine. Aceasta rezultă și din procesul verbal întocmit de profesorii români și de dl. rector al Universității ungurești dl. Desideriu Miskolczy.

Pentru toate facultățile ținând de Universitatea din Cluj, dl. rector Desideriu Miskolczy declară în procesele verbale întocmite că „ia act de preluarea” facultăților respective. În nici unul din aceste procese-verbale nu se confirmă vreo procedură  anormală.

2) Tot din aceste procese-verbale rezultă că preluarea Universității din Cluj s-a făcut la 14 octombrie a.c. de un grup de profesori români, în frunte cu rectorul Universității dr. Iuliu Hațieganu, și nu la 16 octombrie de un grup de persoane străine de Universitate.

În ziua de 16 octombrie, la ora 14, autoritățile românești – primind dispozițiunea Comandamentului Sovietic – au părăsit Clujul, astfel că eventuale incidente ce s-ar fi produs după această dată nu cad în sarcina acestor autorități.

3) În ceea ce privește persoana domnului Leontin Pop, arătată în adresa dvs. ca șef al Siguranței, sub conducerea căruia s-ar fi provocat incidentul de la 16 octombrie a.c., acesta nu are nici o legătură cu autoritățile românești. A fost șef al Siguranței înainte de anul 1940, ulterior îndepărtat din serviciu și rămas în teritoriul cedat prin verdictul de la Viena.

 

Apreciem folositor să vă aducem la cunoștință faptul că profesorii unguri ai Universității din Cluj pot fi considerați ca pioni șoviniști ai guvernului reacționar de la Budapesta și nu democrați convinși și cu intențiuni de colaborare armonioasă.

Aceasta se poate constata din adresa nr. 60.923/1944 a Ministerului ungar al Cultelor și Instrucțiunii Publice, pe care îl anexăm în traducere, și în care, luându-se act de sentimentele naționale și curajul Senatului Universitar unguresc, se afirmă intenția guvernului ungar de a da tot sprijinul moral și material în această „rezistență națională”.

Anexăm șase procese-verbale întocmite cu ocazia preluării Universității din Cluj și copia ordinului Ministerului ungar al Cultelor.

Primiți, vă rog, domnule general, asigurarea deosebitei mele considerațiuni.

 

Președintele Consiliului de Miniștri

General de Corp de Armată Adjutant

Const.Sănătescu

 

(Arh.St.București, Președinția Consiliului de Miniștri. Guvernele Sănătescu-Rădescu, dos. 44/1944, f.92-93)

 

 

 

7

 

 

Conferința interministerială de vineri 6 iulie 1945, ora 10

 

Ședința se deschide la ora 10, sub președinția domnului dr. P. Groza, președintele Consiliului de Miniștri.

Participă domnii: Ștefan Voitec, ministrul Educației Naționale; dr. D. Bagdazar, ministrul Sănătății; prof. Gh. Vlădescu, subsecretar de stat al naționalităților minoritare; Aurel Potop, subsecretar de stat la Min. Educației Naționale; Vasile Luca; prof. Emil Petrovici, rectorul Universității din Cluj; prof. Florian Ștefănescu-Goangă, delegatul Senatului Universității din Cluj; dr. M. Kernbach, decanul Facultății de Medicină din Cluj; Csőgör Ludovic, subprefect de Cluj; Demeter Ioan, subprimar de Cluj; Jancsó Elemér; Venczel Iosif; Nagy Géza; Csikó Ferdinánd; Takáts Ludovic.

 

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Are cuvântul domnul Csőgör Ludovic, subprefect de Cluj.

Csőgör Ludovic, subprefect de Cluj: Domnule prim-ministru, domnilor miniștri, Decretul-lege 407 din 28 mai 1945, în art. 1, dispune în felul următor: „Se înființează la Cluj pe data de 1 iunie 1945 o Universitate de stat cu limba de predare maghiară, care va funcționa cu următoarele facultăți: a) Litere și Filozofie; b) Drept și Economie Politică; c) Științe și d) Medicină umană”, adică cu patru facultăți.

Această inițiativă de guvern este rezultatul de o importanță capitală al regimului nostru democratic, un început de realizare a acelei politici care se bazează pe principiul de egal tratament al naționalităților, conform schimbului de telegrame avut între Mareșalul Stalin și domnul prim-ministru la data de 6 și 8 martie 1946.

Domnule prim-ministru, cu prilejul acestei prime conferințe interministeriale convocată în chestiunea Universității de stat cu limba de predare maghiară din Cluj, să binevoiți a ne permite ca noi, care am fost desemnați de către Ministerul Educației Naționale pentru conducerea acestei Universități, să vă salutăm în modul cel mai călduros pe dv., ca pe făuritorul Universității Maghiare din Cluj.

Exprimându-ne tot acum recunoștința noastră cea mai sinceră față de domnii miniștri Ștefan Voitec și Aurel Potop, care au contribuit în mod covârșitor la acest act de guvernământ, vă rugăm, domnilor miniștri, să binevoiți a acorda tot concursul binevoitor al dv. la realizarea acestei universități. Fiindcă, cu redactarea Decretului-lege referitor la înființarea Universității Maghiare din Cluj, s-au ivit o serie de probleme concrete a căror soluționare depinde de măsurile concomitente luate de departamentele direct interesate.

Convocarea acestei conferințe ne dă posibilitatea de a vă expune în mod sistematic toate problemele de soluționat, care sunt: în primul rând, probleme edilitare și de inventar; în al doilea rând, probleme financiare; iar în al treilea rând, problemele personale. Suntem convinși că dv. veți cădea de acord în privința soluționării acestor probleme și tocmai acordul acesta va fi garanția realizării Universității Maghiare din Cluj.

Domnule prim-ministru, domnilor miniștri, să binevoiți a permite să ne exprimăm speranța, că în această conferință se vor lua hotărâri care vor forma baza măsurilor prevăzute în Decretul-lege 407. Acest Decret-lege a înființat Universitatea Maghiară pe data de 1 iunie 1945. Consfătuirile avute în cursul lunii aprilie și mai au pregătit redactarea acestui Decret-lege, par a fi clarificat îndestulător acele măsuri de organizare și acele condiții financiare de care depinde ca în timp de câteva săptămâni Universitatea Maghiară să ia ființă.

Primele probleme sunt problemele edilitare. Decretul-lege pune la dispoziția Universității Maghiare din Cluj localul Liceului de Fete „Regina Maria” și dispune că pe măsura necesităților și a posibilităților se vor mai putea pune la dispoziție și alte localuri. La 23 iunie – pe baza Decretului-lege 406 – am predat și reprezentanții Universității „Regele Ferdinand I” au preluat localurile universitare din Cluj, iar la 30 iunie am preluat localul Liceului de Fete „Regina Maria”. Cu prilejul predării și preluării acestor localuri s-au ivit probleme foarte grave, în privința așezării și funcționării Universității noastre.

Localul Liceului „Regina Maria” nu este destul de încăpător. În privința așezării Facultății noastre de Drept și Economie Politică nu avem altă soluție decât să rămână deocamdată în localul Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale. Facultățile de Științe și de Medicină ale celor două Universități sunt nevoite de a colabora. Tot atunci este și o propunere pentru așezarea Facultății noastre de Medicină în orașul Tg. Mureș.

Problemele cele mai grave sunt problemele financiare. Conform dispozițiunii Decretului-lege 407, cheltuielile necesare ale Universității Maghiare, cât și întreținerea ei vor fi acoperite printr-un credit bugetar extraordinar. Vom înainta propunerile noastre în privința cheltuielilor necesare, pentru a putea stabili cadrele acestui credit bugetar extraordinar. Aceste cheltuieli sunt în legătură cu lucrările de reparații, de construcție, de amenajări și instalări necesare în localurile desemnate pentru Universitatea Maghiară. Avem un personal care în cursul lunilor trecute a depus o muncă efectivă, fără ca această muncă să fie integral retribuită. Avem datorii și în legătură cu funcționarea clinicilor universitare, deoarece de la data încadrării Ardealului de Nord, clinicile din Cluj n-am primit nici o subvenție din partea statului. Suntem convinși că greutățile cele mai mari în legătură cu rezolvarea problemelor Universității Maghiare provin din nesoluționarea de până acum a problemelor financiare.

Probleme tot așa de vitale sunt și problemele personale. Decretul-lege dispune că Ministerul Educației Naționale va fixa prin decizie ministerială numărul și titulatura catedrelor, conferințelor și personalului didactic ajutător. Ministerul va institui pentru fiecare Facultate comisiuni de specialiști compuse din câte 7 profesori titulari universitari, aparținând Universităților din București, Iași și Cluj, de preferință cunoscând limba maghiară, care vor face propuneri pentru numirea profesorilor, conferențiarilor și personalului didactic ajutător. Numirile se vor face prin Decret-regal, pe baza raportului Ministerului de Educație Națională, respectiv prin decizie ministerială, după distincțiile prevăzute în legea învățământului superior.

În cele ce urmează vom înainta propuneri, pe care de altfel le-am prezentat deja Ministerului de Educație Națională imediat după publicarea Decretului-lege. Întârzierea aplicării dispozițiunilor prevăzute în Decretul-lege – trebuie să constatăm – a produs o nemulțumire și o neîncredere față de noi, care suntem învinuiți cu neglijarea problemelor de organizare.

Domnule prim-ministru, domnilor miniștri, vă rugăm să binevoiți a ne permite ca în legătură cu cele trei categorii de probleme de mai sus să vă expunem rezumatul rapoartelor noastre mai detaliate.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Domnilor, eu mulțumesc foarte mult pentru cuvântarea de introducere a domnului Csőgör și vă rog să fiți convinși că noi avem voința fermă să înființăm Universitatea Maghiară, de comun acord, și că o vom realiza. Vom face totul ca pacea să domnească între cele două popoare și prima noastră înfăptuire, pe acest drum, este înființarea Universității Maghiare din Cluj. De aceea, cerem reprezentanților celor două universități să vadă lucrurile cu obiectivitate și să nu creadă că interesele lor sunt opuse, fiindcă, dimpotrivă, interesele celor două universități sunt comune.

Răspunderea noastră este mare. Avem o răspundere față de popoarele noastre, dar avem și o altă răspundere față de generațiile viitoare, cărora trebuie să le dăm acest prim exemplu. Am făcut mari sforțări ca să ajungem unde suntem acum în chestiunea universitară. Trebuie să mergem înainte, fiindcă este foarte important din punct de vedere politic să realizăm acest proiect.

Vă mulțumesc încă o dată pentru încrederea pe care ați exprimat-o în mine și adresându-mă și românilor, și ungurilor prezenți aici, ca reprezentanți ai celor două Universități ardelene, îi rog ca de aici înainte să ne fie tovarăși de drum pentru crearea unei atmosfere armonice, necesare realizării acestui așezământ de învățământ superior.

În ceea ce privește chestiunile de amănunt, vă rog să-mi dați voie să ridic problema Academiei de Comerț, care funcționează acum la Brașov. Dacă această Academie s-ar muta la Cluj, ea ar putea fi încadrată în Universitate și s-ar putea face acolo și studii de drept.

Prof. Fl. Ștefănescu-Goangă: Eu am luat contact la Brașov cu rectorul și cu profesorii Academiei și i-am întrebat care este punctul lor de vedere. Mi-au răspuns că țin să meargă la Cluj, ca să poată fi la înălțimea cuvenită.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Eu când am fost la Brașov, am primit la prefectură o delegație a majorității covârșitoare a profesorilor și o delegație mare de studenți, care m-au rugat insistent să-i las la Brașov.

Șt. Voitec, ministrul educației naționale: Și populația locală cere acest lucru.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Aceea are interes. Domnul Emil Petrovici, rectorul Universității din Cluj, are cuvântul.

Emil Petrovici, rectorul Universității din Cluj: Domnule președinte și domnilor, Universitatea Regele „Ferdinand I”, refugiată la Sibiu, cu mici excepții, a înțeles schimbarea vremurilor și de la început, după 23 August, în discuțiile pe care le-au avut profesorii între ei și personalul în genere al Universității, au ajuns tot mai mult la convingerea că România democratică trebuie să asigure naționalităților care trăiesc pe pământul ei nu numai un învățământ primar-secundar, dar chiar și un învățământ superior în limba lor maternă. Această convingere și-a și exprimat-o, acest personal, înainte de alcătuirea guvernului de largă concentrare democratică, care conduce astăzi țara, în diferite ocazii: de exemplu prin moțiunea grupării universitare democrate, moțiune care a și fost publicată prin gazete, și printr-o altă moțiune - foarte apropiată ca spirit și expresie de cea dintâi - a Senatului Universitar.

Prin urmare, de la început noi am fost animați de un larg spirit democratic, astfel încât am hotărât să ne unim cei câțiva membri ai Frontului Național Democratic din Universitatea noastră cu membrii Frontului Național Democratic de la Cluj, profesori sau viitori profesori la această Universitate, care aveau în mână soarta acestui așezământ de cultură. Spun aceasta pentru completarea istoricului acestei Universități.

În același timp Universitatea noastră înțelege să trateze această problemă de aici înainte ca și până acum: ne vom strădui să dăm tot prinosul nostru de muncă pentru ca această Universitate de stat cu limbă de predare maghiară să poată lua ființă și funcționa, spre înălțarea culturală a țării noastre și spre binele popoarelor conlocuitoare din România.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Domnul profesor Ștefănescu-Goangă are cuvântul.

Prof. Fl. Ștefănescu-Goangă: Domnule președinte și domnilor, în calitatea pe care o am, de președinte al grupării profesorilor democrați, pot să vă spun că am discutat chestiunea Universității de stat cu limbă de predare maghiară și am fost foarte mulțumit când am putut în prima ședință a acestui grup să redactăm o moțiune prin care noi înșine am cerut guvernului înființarea unei astfel de universități.

În foarte scurtă vreme după aceea, însuși Senatul Universității „Regele Ferdinand I” a dat și el o moțiune similară.. Deci, noi ne găsim pe linia tradițională a democrației, care a fost la baza însăși a înființării Universității „Regele Ferdinand I” din Cluj, pentru că noi am ținut totdeauna ca fiecare populație să se dezvolte și să se cultive în mod liber în limba sa proprie și înțelegem ca în ceea ce privește viața culturală a fiecărei naționalități să nu existe nici un fel de restricție. Prin urmare, noi am venit cu această propunere cu totul amicală, fără să fim puși în cauză de colegii noștri de la Universitatea Maghiară, ci pur și simplu din propria noastră inițiativă.

Pentru documentarea noastră, a tuturora, vom pune și noi la dosarul acestei cauze cele două moțiuni, ca să se vadă spiritul în care am înțeles să colaborăm și în care înțelegem să cooperăm și de aici înainte. Ținem să facem declarația că spiritul în care am lucrat a fost spiritul democratic. De aceea, ținem ca și noua Universitate care va lua ființă să fie înființată în același spirit.

Suntem foarte mulțumiți că dv. ne-ați chemat la colaborare, nu să ne războim ca părți adverse, ci să colaborăm ca factori de cultură. De aceea, ne exprimăm convingerea că și colegii noștri vor veni cu același spirit de colaborare, pentru ca cele două Universități să poată funcționa nestingherite, adică nici Universitatea „Ferdinand I” să nu fie pusă în inferioritate, nici noua Universitate Maghiară să nu fie pusă în condițiuni grele de funcționare. Cu cât aceste două Universități vor avea posibilități mai mari de funcționare și nu vor avea de întâmpinat greutăți în calea lor, cu atât înțelegerea între noi va fi mai deplină.

În al doilea rând, îmi exprim dorința ca și profesorii care vor fi numiți în această nouă Universitate Maghiară să fie tot dintre aceia care au dovedit același spirit de largă democrație. Așa cum noi am pășit de la început, fără să ne ceară cineva, la epurația tuturor elementelor care au depășit această linie, cerem ca și colegii noștri unguri să aibă în vedere faptul că în această Universitate toți să vie de la început cu un spirit democrat, iar tot ceea ce amintește trecutul fascist sau hitlerist să fie înlăturat din această Universitate.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Domnule profesor, cu permisiunea dv. adaug o mică întregire la ceea ce ați spus, nu vreau să spun o mică rectificare. Noi cei de față, care reprezentăm două popoare conlocuitoare, trebuie să ne dăm seama că am încheiat un trecut, l-am soldat. Credem că l-am încheiat definitiv. Tradiția n-a fost a democrației. Noi ne amintim foarte bine de epoca când la Universitatea din Cluj domnea un spirit de sălbatec șovinism, a fost o vreme chiar când s-a introdus un numerus clausus față de unguri. Cunosc din practica mea proprie ce eforturi a trebuit să fac ca ici și colo să fie primit câte un student maghiar mai distins. Tot astfel știu că Universitatea „Ferencz József” din Cluj, instituită după Dictatul de la Viena, a continuat aceeași linie a Universității românești, dovedind un spirit categoric șovinist. Cu toate aparențele, care se încercau să se salveze, în fond a fost acolo exact același șovinism care se manifesta sub toate raporturile, și la corpul profesoral, și în marea masă studențească, cum se manifestase și la români: exact același șovinism, și cantitativ, și calitativ. Să nu ne temem să recunoaștem acest lucru, fiindcă dacă nu-l recunoaștem, noi perseverăm într-o mentalitate primejdioasă. Eu accentuez acest lucru, ca să nu cădem în aceeași greșeală.

Eu nu adaug nici o condiție, nu adaug nici un „dacă” și nici un „dar”, fiindcă în clipa în care vii și adaugi un „dar” sau un „dacă” – mă rog, facem pace între cele două popoare, dar... – faci o breșă, care poate să-ți anihileze toate rezultatele. De aceea, eu insist încă o dată: să scoatem dintre noi tot ce a fost în trecut. Să nu ne facem iluzia că în trecutul nostru am fost pe linia cea bună; n-am fost nici noi și n-au fost nici ungurii. Și tocmai pentru că am mers pe o linie greșită, tocmai pentru că n-am mers pe drumul dezvoltării popoarelor noastre, am ajuns unde suntem și am suferit și unii, și alții. De aceea a fost posibil să fim târâți într-o aventură groaznică, pe care am trăit-o și unii și alții.

Și ca să vă explic și mai bine unele din cauzele care au făcut să existe zi de zi fricțiuni între cele două popoare, vă rog să-mi dați voie ca încă de la început să vă amintesc un detaliu: în decursul războiului, popoarele sângerânde, și cel maghiar, și cel român, încercau să scape, să iasă din luptă și să nu mai sângereze în stepele Rusiei. S-au pornit acțiuni în acest scop, și-mi amintesc că în 1943, toamna, Partidul Micilor Agricultori din Ungaria, împreună cu Legitimiștii, cu Social-Democrații din Ungaria și cu Partidul Comunist de acolo, care de dragul unei înțelegeri între partide au făcut eforturi foarte mari și au constituit așa-numita Ligă a Păcii, în cadrul căreia au pornit la drum cu curaj, ca să scoată Ungaria din război și să aducă trupele acasă. Noi am acționat la fel, este aici un prieten care vă poate spune acest lucru. Eu am trecut de multe ori granița dincolo și am acționat în sensul coordonării acțiunii duse în Ungaria pentru pace, cu o acțiune inițiată în țara noastră. Paralel cu Liga Păcii din Ungaria am făcut aici Frontul Plugarilor. Ne-am pus pe treabă și am mers înainte, cu proiecte bine stabilite.

Noi declaram că nu mai putem purta acest război, că dăm grâu, petrol, tot ce vor, însă vrem pace. Era o acțiune care putea să aibă succes. Spunem că nu mai putem duce un război sângeros și că trebuie să aducem armatele acasă. Era un punct câștigat și de noi și de unguri. În anul 1943 însă, din nenorocire, acțiunea noastră a avut o scădere, atât dincolo, cât și dincoace. Ce s-a întâmplat? În 1943 armatele române mărșăluiau spre dealul Feleacului pentru ca să intre în Cluj. Paralel cu aceste trupe care mărșăluiau dinspre Arad, Alba Iulia, Turda, am mers și eu paralel cu mașina, pentru a mă duce la Cluj. Tot strigau: „Intrăm în Ardealul de Nord, ne ducem la Cluj”. Pe străzile Sibiului, Turdei, Alba Iulia erau mari manifestații, mari serbări. Toți românii erau siguri că intrăm în Cluj. Eu însă vedeam clar care este situația. M-am întâlnit cu generalul Dumitrache, care comanda un grup de vânători, care m-a însoțit până la graniță și care m-a întrebat: „De ce vă duceți acolo, pentru că intrăm noi cu armata”. I-am răspuns: „Aceasta este o naivitate, cum vă imaginați dv. că Hitler și Mussolini vă vor lăsa ca să intrați în Ardealul de Nord, să vă duceți la Cluj. Aceasta este numai o manevră de a lor”.

Eu m-am dus spre Cluj, am coborât dealul Feleacului și am văzut cum toate țevile de tun de pe coastă erau îndreptate spre frontierele noastre. Ce s-a întâmplat? Atunci s-a descoperit acțiunea noastră, a Frontului Patriotic, pentru a ieși din război, și au fost descoperiți și ungurii, care duceau aceeași acțiune. Sistemul era acesta, când se făcea o mișcare în Ungaria, pentru ieșirea din război, erau agitați românii, mobilizați, iar când făceam noi vreo acțiune, îi mobilizau pe unguri în spatele nostru. Acesta era jocul perfid al fasciștilor, care căutau să speculeze aceste două popoare și să nu le lase să-și continue acțiunea lor în conformitate cu interesele popoarelor respective.

Încă o dată vă spun că a fost în tradiția și a maghiarilor, și a românilor această atitudine de șovinism și nu a existat o democrație adevărată. Vă rog, să fim sinceri, și să ne aruncăm cenușă pe cap.

Este adevărat că domnul fost rector Ștefănescu-Goangă a fost o jertfă a fascismului, a huliganismului mare și a șovinismului și mai mare, care anima nu numai studențimea, dar și clasa burgheză, clasa conducătoare. Nu vorbesc de bietul popor, pentru că și țăranii români și țăranii unguri au dat dovadă de multă înțelepciune. Toate acestea le-am constatat la Congresul pe care l-am avut la Frontul Plugarilor. A existat o pornire populară pentru împăcarea acestor două popoare. Noi, clasa conducătoare, clasa de sus, am înveninat fântânile, atât din partea maghiarilor, cât și din partea românilor. Dați-mi voie să adaug acest lucru, de care sunt convins. Natural, individual, mulți dintre noi au fost de bună credință în trecut. Sistemul însă, de ambele părți, a fost un sistem șovin, atât în ceea ce privește Universitatea „Regele Ferdinand I” la Cluj, cât și Universitatea „Ferencz József” de la Budapesta[18] n-au putut să se sustragă acestui sistem, acestei mentalități, pe care noi, încă o dată, trebuie să le înmormântăm în vecii vecilor, cu curaj. Cine mai ridică capul ca să învenineze sufletele, trebuie să fie lovit fără cruțare, până când vom respira în liniște pe acest pământ. (Aplauze).

Prof. Fl. Ștefănescu Goangă: Domnule prim-ministru, domnilor, eu am fost rector timp de opt ani de zile la Universitatea „Regele Ferdinand” din Cluj. În această perioadă de timp nu am respins nici un ungur de a intra în această universitate. Am avut în anul școlar 1937-38 1100 studenți unguri, față de 3000 studenți români. Pe toți i-am primit în cămine, le-am dat burse. În ceea ce privește numerus clausus, totdeauna am luptat împotriva lui.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Nu v-am contestat meritele dv., nu fac personalizări, ci vorbesc în general.

Prof. Fl. Ștefănescu Goangă: Eu am luptat împotriva acestui sistem împreună cu profesorii care m-au susținut. Eu nu am fost rector numit, ci rector ales ani de zile consecutiv. Practicile mele au fost cu desăvârșire democratice și am fost susținut de majoritatea profesorilor, care ani de zile m-au ales. Am fost ales chiar în contra voinței Partidului Național Țărănesc și a Partidului Liberal. Știți foarte bine că am căzut jertfă acestei atitudini, pe care am menținut-o cu curaj.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Recunosc meritele dv. Sistemul era acesta însă care vi-l spun eu. Sistemul nu-l reprezentați dv. Sistemul a fost mai tare ca dv., pentru că s-a ajuns în fapt la numerus clausus după plecarea d-tale. De nenumărate ori am intervenit pentru înscrierea unor elemente bune în universitate și am rugat să nu fie nenorociți studenții buni unguri. Este drept că în epoca dv. s-au făcut multe înscrieri de studenți unguri. Vă întreb însă: s-ar fi putut face cursuri paralele cu studenții maghiari chiar în epoca conducerii dv.? Mai obțineați dv. majoritatea în alegeri? Eu cred că nici cursuri nu mai puteați ține, nicidecum să mai fiți rector. Vă rog, încă o dată, să recunoașteți că acesta a fost sistemul, care trebuie înmormântat cu curaj.

Dr. D. Bagdazar, ministrul sănătății: Domnilor miniștri, domnilor reprezentanți ai Universității din Cluj, maghiare și române, sunt totalmente de acord cu cele spuse de domnul prim-ministru. Declarațiunile d-sale nu sunt făcute din motive de circumstanță, ci este o atitudine constantă a d-sale. Noi, colaboratorii d-sale, am avut ocazia în conferințele noastre intime să constatăm această atitudine pe care astăzi v-o înfățișează domniilor voastre. Atitudinea d-sale a fost întotdeauna net împotriva șovinismului atât român, cât și maghiar. Ceea ce a spus d-sa astăzi este confirmarea unei atitudini consecvente.

Profesiunea mea mi-a dat ocazia să am contact cu reprezentanții științei maghiare, cu figuri strălucite ale medicinei maghiare, care pot cinsti orice universitate străină. Poporul român se simte mândru că în granițele sale activează astfel de figuri. Universitatea, prin definiția ei, este un sanctuar al științei. Știința nu are patrie. Ea trebuie să servească interesul poporului și numai al poporului.

De aceea, Ministerul Sănătății va pune la dispoziția Universității Maghiare și în special a Facultății de Medicină clinicile necesare. Vom pune tot ce este necesar la dispoziție pentru buna funcționare a acestor clinici, chirurgicală și medicală, pentru o perfectă funcționare. Noi înțelegem să dăm tot concursul nu națiunii maghiare, ci științei, științei adevărate, științei democrate, pentru că știința trebuie să rămână internațională și trebuie să rămână în serviciul poporului. (Aplauze).

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Intrăm în ordinea de zi, domnul Nagy Géza are cuvântul.

Nagy Géza: Domnule prim-ministru, domnilor miniștri, domnilor, este vorba în primul rând de repararea localurilor necesare Oficiilor Universitare, Facultății de Litere și Filozofie și a Facultății de Științe, a Seminarului Pedagogic Universitar, a Institutelor de Matematici și Geografie, Institutelor de Fizică și Chimie Generală, pentru care va trebui ca aripa nouă să fie terminată și amenajată.. Este vorba de localul Liceului „Regina Maria” predat Universității Maghiare ca edificiu central, care are două părți, una veche și una în curs de construcție.

În al doilea rând, se pune problema localului Facultății de Drept și Economie Politică, care urmează să funcționeze în edificiul Academiei de Înalte Studii Comerciale, cu condițiunea însă ca cel puțin un an de zile Academia Comercială să rămână la Brașov. Vă rugăm a hotărî chiar ca această Academie să rămână timp de cel puțin un an la Brașov, din cauză că la Cluj este o criză mare de locuințe, iar Facultatea de Drept și Economie Politică nu poate funcționa decât în acest local al Academiei de Înalte Studii Comerciale.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Și eu sunt de aceeași părere, pentru că avem mari greutăți cu mutarea. Clujul a fost distrus de bombardamente și încartiruirea este foarte grea. Academia de Înalte Studii Comerciale e bine să rămână la Brașov, pentru că nici noi nu avem posibilități bugetare și avem alte probleme de rezolvat. Din punct de vedere bugetar trebuie să fim lăsați să respirăm ușurați, nu să încărcăm bugetul cu cheltuieli care nu sunt strict necesare. E bine ca pentru acest an Academia de Înalte Studii Comerciale să rămână la Brașov, iar în decursul acestui an, noi vom programa mutarea Academiei de Înalte Studii Comerciale de la Brașov la Cluj.

Eu sunt pentru acest lucru și din alt punct de vedere. Vreau ca la Brașov să rămână o astfel de instituție culturală, să fie un centru românesc cultural în mijlocul societății săsești, unde nu a putut pătrunde nici cultura maghiară, nici cultura românească. S-au încercat fel de fel de metode de către societatea săsească pentru a nu lăsa să pătrundă cultura românească și cultura maghiară. Societatea săsească a fost animată întotdeauna de un spirit necultural, pentru că dacă avea la bază un spirit cultural, permitea această pătrundere. Foarte bine spunea domnul ministru Bagdazar că știința și cultura e internațională. Ei au fost dominați întotdeauna de un spirit economic, de îngâmfare, de atitudine de superioritate de rasă, de guler tare, de rigiditate (Steifheit) cum zic nemții, disprețuind pe valahul și secuiul, care venea în spate cu ceva marfă.

Eu mă gândeam că o instituție superioară de cultură românească este necesară în Brașov. Vom crea poate alta acolo, fiindcă este necesară, dar față de argumentele puternice ale Academiei Comerciale, care arată că această instituție nu poate funcționa cumsecade decât alături de o Universitate, în legătură cu studii juridice superioare, Academia Comercială din Brașov trebuie mutată în viitor tot la Cluj. Rămâne însă ca la Brașov să facem un alt institut de cultură superioară.

Aurel Potop, subsecretar de stat al Educației Naționale: Să facem o Facultate de Litere.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Dacă dumnealor spun că este vorba numai de un an de zile, atunci Academia Comercială mai rămâne încă un an de zile la Brașov și problema este soluționată. La anul, dacă vom fi sănătoși, Academia Comercială se va putea muta în liniște în acest local din Cluj, sau poate că vom construi acolo un palat special pentru ea.

Nagy Géza: Domnilor, prima problemă este colaborarea Facultăților de Științe. Următoarele institute de știință ale Universității „Regele Ferdinand I” și ale Universității Maghiare sunt nevoite să colaboreze: Institutul de Botanică, Institutul de Fiziologie Vegetală, Institutul de Zoologie, care toate sunt în strânsă legătură cu colecțiile Uniunii Muzeului Ardelean, colecții care sunt așezate în localurile institutelor respective și care sunt menite să servească atât interesele științifice și didactice ale Universității „Regele Ferdinand I”, cât și pe acelea ale Universității Maghiare; Institutul de Fiziologie Animală, Institutul de Biologie, Institutele de Fizică și Institutele de Chimie, care au nevoie de săli de lucrări și laboratoare amenajate și instalate în mod special.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Să ne oprim aici. Îmi scapă controlul acestei probleme. Cum este posibilă coordonarea?

Emil Petrovici, rectorul Universității din Cluj: Și noi ne-am sfătuit cu specialiștii de la Facultatea de Științe, fiindcă este vorba de această Facultate. Universitatea „Regele Ferdinand I” va fi foarte mult stingherită în activitatea ei dacă va fi nevoită să împartă localurile și colecțiile institutelor științifice. Știți că acolo sunt laboratoare, care comportă măsurători foarte fine. Dacă de exemplu un profesor de știință vrea să facă o lucrare de chimie sau de fizică în laboratorul lui, el poate să-și amenajeze laboratorul în așa fel încât timp de câteva luni de zile să nu facă decât lucrarea care îl interesează. Deci, nu se poate ca în același laborator să se schimbe întregul sistem de lucru și să vină un alt cercetător, ca să facă o altă cercetare în altă direcție.

Și atunci propunerea Facultății noastre de Științe este următoarea: Facultatea noastră de Științe are un mobilier dublu, adică are mobilierul de la Cluj, pe care l-am preluat acum, și are mobilierul de la Timișoara, fabricat acolo după 1940. Mobilierul acesta de la Timișoara este foarte prețios; nici nu poate fi evaluat în bani; mesele pentru laborator nici nu pot fi confecționate astăzi. Or, noi ducem acest mobilier la Cluj, unde mai avem încă unul. Deci, nici n-avem unde să-l punem și trebuie să-i căutăm un local unde să-l așezăm. Ei bine, vom așeza acest mobilier în Universitatea cu limbă de predare maghiară. Facultatea noastră de Științe a înțeles ca acest mobilier foarte prețios, care permite crearea de laboratoare, să treacă în zestrea Universității Maghiare, să fie împrumutat sau să fie dat acestei Universități.

Prin urmare, trebuie localuri pentru aceste institute. Ni se pare că în clădirea Liceului „Regina Maria” sunt foarte multe camere – mi s-a spus că ar fi vreo două sute. Nu pot intra acolo și laboratoarele Facultăților de Științe?

Nagy Géza: În privința acestei chestiuni foarte importante din punct de vedere științific, trebuie să exprimăm recunoștința noastră cea mai adâncă. Propunerea aceasta ni s-a mai făcut și rândul trecut, când am examinat această chestiune, însă acest mobilier de care vorbește domnul rector Petrovici aparține nu de această instituție, ci de Institutele de Fiziologie Animală, de Biologie, de Fizică și de Chimie. La celelalte institute pe care le-am înșirat, n-avem nevoie de fapt de acest mobilier. Problema se pune numai pentru ultimele patru institute menționate. Este vorba însă de colecțiile muzeale, care nu se pot muta...

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Cred că muzeele constituie o comoară comună și nu trebuie să tindem să avem un muzeu român și un muzeu maghiar, ci să îmbogățim împreună colecțiile pe care le avem. Eu vorbesc însă de laboratoare.

Nagy Géza: În privința laboratoarelor, am examinat localurile și, cu puțină bunăvoință, în ce privește cele două, trei localuri necesare, cred că colaborarea este asigurată.. Este vorba de cinci institute care au nevoie de multe încăperi.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Cum se prezintă localurile?

Nagy Géza: La Fiziologia Vegetală sunt necesare 27 camere. Profesorii s-au înțeles. Viitorul profesor maghiar va primi trei încăperi din 27.

Prof. Emil Petrovici, rectorul Universității din Cluj: Eu știu că nu s-au înțeles.

Nagy Géza: Colaborarea de fapt în privința laboratoarelor se pune mai cu seamă la Institutele de Fiziologie Animală, Biologie, Fizică și Chimie, unde nu este vorba decât de colaborarea profesorilor. În Liceul „Regina Maria” nu putem instala aceste institute, din cauze edilitare. Pe măsură însă ce se vor face lucrările de construcție, vom scoate institutele acestea de acolo și ne vom folosi de mobilierul Universității „Regele Ferdinand I”.

Bagdazar, ministrul sănătății: Cât costă reparațiile?

Nagy Géza: Depinde de banii care ni se vor da. Lucrările de construcție și reparații la Liceul „Regina Maria” costă 140 milioane lei. Așa cum este acum localul, nu poate fi folosit pentru adăpostirea instituției noastre. Prin urmare, este vorba aici de două chestiuni: întâi, folosul comun al muzeelor și, în al doilea rând, cooperarea aceasta a profesorilor.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Dacă există muzee separate, ele se dezvoltă paralel.

Șt. Voitec, ministrul educației naționale: Nu știu dacă este propriu cuvântul de „muzee”.

Prof. Emil Petrovici, rectorul Universității din Cluj: E vorba de colecție.

Fl. Ștefănescu-Goangă: Noi am pornit de la punctul de vedere ca fiecare profesor universitar să lucreze în toată libertatea, ca să nu existe posibilități de fricțiuni. De aceea am evitat ca în aceste laboratoare să lucreze două rânduri de profesori. Chiar dacă ar fi vorba de doi prieteni, doi profesori nu pot lucra în același laborator, fiindcă fiecare are metoda lui de lucru și sistemul lui de predare. De aceea am căutat să evităm acest lucru.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Și eu sunt de aceeași părere.

Prof. Fl. Ștefănescu-Goangă: În al doilea rând, Facultatea de Științe n-are localuri suficiente. În timpul rectoratului meu am construit foarte multe, pentru că cele existente nu erau eficiente. Din moment însă ce Facultatea de Medicină se duce la Tg. Mureș, însemnează că cea mai mare parte a problemei este soluționată. Dacă dumnealor primesc Academia de Comerț, care este o construcție foarte mare și are încăperi foarte numeroase, acolo se pot instala în condițiuni foarte bune. Această Academie de Comerț are și laboratoare, așa că poate, împreună cu Liceul „Regina Maria”, să adăpostească foarte bine laboratoarele Facultăților de Științe. În felul acesta, Universitatea Maghiară din Cluj are mai mult spațiu decât avem noi, fiindcă, de pildă, Facultatea noastră de Științe n-are decât patru săli de cursuri. Or, la Liceul „Regina Maria” sunt 16 clase mari, pe care noi nu le avem, în afară de cămin.

De aceea, rog pe colegii noștri de la Universitatea Maghiară să înțeleagă acest lucru, fiindcă din moment ce primesc și localul Academiei de Comerț, situația Universității Maghiare se ușurează în mod considerabil. Și dacă pe lângă aceasta le mai facem și înlesnirea furnizării mobilierului, atunci pot să funcționeze și dumnealor nestânjeniți.

Noi încercăm să înlăturăm cât mai mult posibil orice suprafață de fricțiune. În ce privește însă colecțiile Uniunii Muzeului Ardelean, acestea trebuie să rămână acolo unde sunt. Și în timpul cât a funcționat Universitatea noastră, aceste colecții au fost la dispoziția profesorilor și a populației maghiare. Este foarte ușor de înțeles că nici unul dintre profesorii noștri nu va refuza vizitarea și punerea la dispoziție a colecțiilor acestui muzeu, când i se va cere. De aceea, cred că n-ar fi deloc bine ca acum, după ce am despărțit localurile așa cum s-a hotărât, totuși unele din ele să fie comune.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Ca să scurtăm discuțiile, nici eu nu sunt de părere ca în același laborator să lucreze două rânduri de profesori, mai ales că de obicei savanții sunt nervoși. Mă gândesc însă la posibilitatea practică de soluționare a problemei. Dacă instalarea acestor laboratoare reclamă sume prea mari, ar fi bine ca ele să fie amenajate la „Liceul Regina Maria”, nu în localul Academiei Comerciale, mai ales având în vedere provizoratul folosirii acestui din urmă local. Eu înclin spre această soluție.

Dr. D. Bagdazar, ministrul sănătății: Muzeele și colecțiile comune să fie utilizate împreună; dar laboratoarele să fie separate.

Nagy Géza: Suma de 140 milioane este necesară pentru instalarea ultimelor patru institute; pentru celelalte cinci n-avem nevoie de laboratoare. V-am spus că pentru Institutul de Fiziologie Vegetală avem nevoie de 27 încăperi, aproape jumătate dintr-un etaj din edificiul central, egal cu un etaj al Academiei Comerciale. Ne-am și înțeles cu domnul profesor Emil Popp, pentru ca aprobarea acestei înțelegeri să fie ratificată de Senatul Universitar.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Este bine să nu-i amestecăm, pentru că sunt riscuri de incidente, de atmosferă, până se va șterge din sufletele unora și altora orice urmă de reacțiune. În ceea ce privește muzeele, nu este bine ca aceste comori să fie despărțite. Ele formează un tezaur comun pentru ambele popoare. Deci, pe linie muzeală se poate face o colaborare între studenții români și studenții unguri, muzeele putând fi cercetate alternativ de către studenții români și de studenții maghiari. Deci, ele pot rămâne în aceeași clădire. Nu sunt de părere ca să se lucreze în comun în ceea ce privește laboratoarele, pentru că ar trebui mereu să fie supravegheați și profesorii, și studenții.

Nagy Géza: În ceea ce privește colaborarea Facultăților de Științe, următoarele institute de științe ale Universității „Regele Ferdinand I” și ale Universității Maghiare sunt nevoite a colabora: Institutul de Geologie, Institutul de Mineralogie etc, ele vor funcționa în mod provizoriu până la terminarea Liceului „Regina Maria”. Este, prin urmare, numai o colaborare provizorie.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Paralel începeți să vă instalați. Aduceți și materialul de la Timișoara.

Nagy Géza: În privința celorlalte institute, în strânsă legătură cu muzeele, vă rugăm să delegați o comisiune neutră, pentru a examina situația la fața locului.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Vom forma o comisiune mixtă, care va avea dreptul să hotărască în mod definitiv.

Nagy Géza: Noi nu ne putem pronunța în numele societății...

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Această comisiune va cerceta situațiunea la fața locului, va putea să hotărască și numai în caz de diferend se va face un referat către noi, iar noi vom arbitra de aici, arbitraj fără apel, atât din partea românilor, cât și din partea ungurilor.

Prof. Fl. Ștefănescu Goangă: Principiul rămâne acesta, ca fiecare să aibă local propriu.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Tendința este aceasta: dv. să rămâneți în localurile deja existente și afectate Universității române, iar dumnealor să aibă localuri separate. Vă rog să vă mulțumiți cu această declarațiune. Instalați-vă însă în mod provizoriu, colaborați și lăsați să trăiască amândouă instituțiile. Vom institui un organ neutral care va rezolva diferendele care se vor ivi, iar noi vom arbitra în ultimă instanță. Aceasta este soluțiunea cea mai bună. Acesta este un principiu care liniștește și pe unii și pe ceilalți. Colaborarea aceasta este provizorie, până când vom avea noi posibilități bugetare ca să facem instalarea în clădiri frumoase și bine amenajate. Lăsați-ne însă să respirăm puțin din punct de vedere bugetar. Încă o dată vă repet, tendința noastră este ca fiecare să aveți local separat.

Nagy Géza: În ceea ce privește colaborarea profesorilor, normele trebuie fixate printr-o decizie ministerială.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Redactați această decizie împreună, pentru ca să nu mă ocup eu de ea. Dv. nu veniți la mine decât atunci când aveți diferende pe care nu le puteți soluționa, pentru rest vă rog să mă cruțați.

Nagy Géza: Acum urmează problema așezării Facultății de Medicină. Pentru așezarea Facultății de Medicină se oferă două modalități: în colaborare cu Facultatea de Medicină a Universității „Regele Ferdinand I”; în localul propriu.

Universitatea Maghiară a fost hotărâtă la colaborarea cea mai pașnică și colegială cu Facultatea de Medicină a Universității „Regele Ferdinand I”, însă după predarea și preluarea instituțiilor și clinicilor universitare s-au ivit greutăți neașteptate. Căutând modalitatea spre a putea evita fricțiunile, comisia de conducere a Universității Maghiare s-a simțit nevoită de a examina posibilitățile așezării Facultății de Medicină în orașul Tg. Mureș.. Pe baza raportului experților, comisia a ajuns la hotărârea că din partea sa nu ridică nici o greutate înaintea mutării Facultății de Medicină la Tg. Mureș, dacă se vor realiza următoarele condițiuni: 1) Ministerul de Război să renunțe la Liceul Militar din Tg. Mureș, cu toate accesoriile mobile și imobile ale acestuia, în favoarea Facultății de Medicină maghiare din Cluj; 2) Ministerul Sănătății Publice să pună sub conducerea și administrarea Facultății de Medicină maghiare spitalele publice din Tg. Mureș, cu toate accesoriile mobile și imobile ale acestora. Avem nevoie încă de o sută de paturi.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Aici este o chestiune pentru care trebuie să vă puneți de acord cu domnul ministru al sănătății publice.

Nagy Géza: Este un spital bisericesc care nu funcționează. De asemenea, este un cămin unde au stat deportații evrei, care acum s-au întors acasă.

Csőgör Ludovic: Acolo este o sală de operație.

Nagy Géza: 3) Ministerul Educației Naționale să închirieze pe o durată cât se poate de îndelungată sanatoriul particular din Tg. Mureș.

Dr. D. Bagdazar, ministrul sănătății:  Mi se pare că este al Apărării Patriotice. Am să mă interesez.

Nagy Géza: 4) Azilul de copii din Tg. Mureș să fie mutat într-un castel expropriat în apropierea orașului și edificiul azilului să fie dat în folosința Facultății de Medicină maghiare.

Dr. D. Bagdazar, ministrul sănătății: Ce capacitate are acest azil?

Nagy Géza: Are o capacitate de 120 paturi. Acest azil poate să fie așezat într-un castel de lângă Tg. Mureș, la Porunca sau în altă parte.

Dr. D. Bagdazar, ministrul sănătății: Noi avem multe clădiri goale în Ardeal, care au capacitate până la câte o mie de paturi. În ele vom face sanatorii de tuberculoși.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Dacă veți muta azilul de copii într-un castel lângă Tg. Mureș, cu atât mai bine.

Nagy Géza: 5) Guvernul să pună la dispoziția Universității Maghiare o sumă corespunzătoare – vom reveni asupra chestiunilor financiare – pentru amenajarea și instalarea localurilor sus amintite, conform scopurilor didactice și științifice ale clinicilor și institutelor, care urmează să fie așezate în aceste localuri.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Vom face tot ce este posibil. Vă rog însă să faceți numai cheltuielile strict necesare, ca să puteți începe să lucrați; să nu pășiți la lucrări mari, care n-ar putea fi înfăptuite imediat și care nu sunt de absolută necesitate. Sperăm că vom ajunge la stabilizarea leului, la normalizarea prețurilor și salariilor. Atunci vom putea păși la opere care să necesite sume mai puțin astronomice. Vă dați seama ce înseamnă numai reparațiile în aceste timpuri. Fac apel călduros la reprezentanții Universității Maghiare să înțeleagă că nu putem da deocamdată decât strictul necesar pentru ca această instituțiune să poată funcționa, nu să o punem în stare de perfectă amenajare, frumoasă și bine dotată, așa cum cere o astfel de instituțiune.

Nagy Géza: Dacă Ministerul Sănătății ne va veni în ajutor cu inventarul necesar, de care dispune, atunci aceste cheltuieli se vor reduce la minimum.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Cu cât va trece vremea cu atât vom face o instalare modernă și frumoasă, pentru ca această instituțiune să nu fie mai prejos de nivelul celorlalte instituțiuni. Și apoi, nu putem să facem totul pentru Facultatea de Medicină maghiară și prea puțin pentru copilul nostru, pentru Universitatea românească.

Nagy Géza: Avem nevoie la Tg. Mureș de 400 paturi.

Dr. D. Bagdazar, ministrul sănătății: Cât costă?

Nagy Géza: 270 milioane lei. Această sumă se va putea reduce la jumătate dacă acest mobilier ne va fi pus la dispozițiune de Universitatea din Sibiu sau de Ministerul Sănătății, sau de Ministerul Armatei, care ne-ar putea veni în ajutor. Astfel, această sumă s-ar putea reduce cu mult, care pare astronomică.

Dr. D. Bagdazar, ministrul sănătății: Aparent această sumă nu este astronomică. Noi am desființat spitalele din zona interioară, care înseamnă câteva mii de paturi. Din aceste câteva mii de paturi vor putea trece o bună parte pentru clinici. Ele sunt deja trecute în buget.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Domnule ministru Bagdazar, te rog foarte mult să faci tot efortul pe chestiunea aceasta, pentru a fi rezolvată.

Prof. Emil Petrovici, rectorul Universității din Cluj: Avem și noi nevoie de un număr de paturi.

Dr. D. Bagdazar, ministrul sănătății: Vă dăm. Este vorba nu numai de paturile goale, ci și de întreținerea lor pentru tot timpul anului.

Nagy Géza: 6) Clinica infantilă a Universității Maghiare din Cluj, Calea Moților 70, rămâne și mai departe în posesiunea Facultății de Medicină a acestei Universități, ca Policlinică Universitară.

Prof. Fl. Ștefănescu-Goangă: Sunt absolut surprins de propunerea colegilor noștri. Noi n-avem o clinică infantilă la Facultatea noastră de Medicină, fiindcă localul este dărâmat. N-avem unde să stăm, iar în localul în care ne-am instalat, am venit cu tot materialul nostru. Prin urmare, noi trebuie să funcționăm anul acesta. Clădirea aceasta este cumpărată de statul maghiar și revine acum statului român. Dacă dumnealor se instalează în condițiuni așa de bune la Tg. Mureș, sunt surprins că mai vor să mențină o sucursală a Facultății de Medicină maghiară la Cluj.

Csőgör Ludovic: Domnilor, trebuie să spun că populația maghiară din Cluj și opinia publică maghiară nu este mulțumită cu hotărârea pe care am luat-o noi să mutăm clinicile la Tg. Mureș, fiindcă atunci Clujul, unde este majoritatea populației maghiare, rămâne fără institute sanitare maghiare. Înainte de arbitrajul de la Viena a fost acolo un spital reformat, care acum nu mai funcționează din pricină că a fost bombardat. De aceea, cerem să rămână un institut sau un spital cât de mic, dar să rămână un institut sanitar maghiar și la Cluj.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Dar dumnealor spun că n-au altă posibilitate.

D. Demeter Ioan: Acest institut n-a fost niciodată al Facultății din Cluj. Localul a fost cumpărat acum patru ani, iar Facultatea de Medicină a Universității „Regele Ferdinand I” a avut un local propriu pentru clinica infantilă, așa că n-are nevoie de acest local, care este separat.

Dr. D. Bagdazar, ministrul sănătății: Este greu de conceput ca o clinică pediatrică să se separe de Facultatea de Medicină. Sunt anumite discuții și anumite analize, care trebuie făcute în cadrul Facultății.

Csőgör Ludovic: Noi nu vrem să reținem acest local pentru o clinică infantilă, ci vrem să facem acolo o policlinică destul de mică, un spital, cam cu o sută de paturi.

Nagy Géza: Numai atât vă rugăm să ne acordați.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Noi nu vă împiedicăm să faceți o clinică, dar nu în localul acesta.

Dr. D. Bagdazar, ministrul sănătății: La noi în țară este o mare mortalitate infantilă, așa încât existența unei clinici într-un oraș mare este foarte indicată.. La noi mortalitatea copiilor în primul an este de 20% și n-avem o asistență medicală serioasă pentru copii. Deci existența unei clinici ar fi foarte folositoare. Dacă găsiți posibilitatea să rezolvați această problemă din punctul de vedere al localului, noi n-am avea nimic de obiectat, fiindcă am saluta cu tot entuziasmul apariția unei astfel de clinici într-un centru așa de mare.

Prof. Dr. N. Kernbach, decanul Facultății de Medicină din Cluj: România este țara care are mortalitatea infantilă cea mai mare în Balcani și poate chiar în Europa. Clinicile pe care le aveam sunt foarte puține, față de specialiștii pe care îi avem. Dacă ni se ia clinica infantilă de la Cluj, se pune pentru noi o problemă de demografie românească. Clădirea cea veche a acestei clinici este imposibil de amenajat. Tot ce a fost bun, s-a luat de acolo de actuala Facultate Maghiară. Noi trebuie să avem o clinică infantilă, care să poată funcționa imediat și unde noi să ne putem forma specialiști.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Eu sunt pentru această soluție, pentru că nu-mi închipui că se poate despărți o clinică de o Facultate de Medicină. Idealul este ca această clinică să funcționeze la Târgu Mureș, alături de Facultatea de Medicină.

Csőgör Ludovic: Eu am o propunere: Statul maghiar, prin arbitrajul de la Viena, a cumpărat localul spitalului unde lucrează clinica infantilă și a ridicat un edificiu nou cu două etaje, cu încălzire centrală, în strada Bárdossy. Acolo intră cel puțin 150 paturi și ar putea foarte bine fi instalată clinica infantilă. Este vorba de căminul de fete.

D. prof. Fl. Ștefănescu-Goangă: Eu sunt într-adevăr surprins de propunerea colegilor noștri. Clinica aceasta infantilă trebuie să funcționeze la Cluj, fiindcă face parte din învățământul nostru. Nu sunt deloc împotrivă ca să se facă o policlinică sau un sanatoriu la Cluj pentru populația maghiară; dar să se găsească un alt local, nu localul acesta, în care cea mai mare parte din mobilier este provenit din vechea noastră clinică și primit cu inventar.

Prof. Emil Petrovici, rectorul Universității Cluj: După câte am înțeles, Universitatea Maghiară vrea să aibă o policlinică generală.

Dr. Bagdazar, ministrul sănătății: Dv. vreți să aveți un spital general.

Nagy Géza: O policlinică.

Dr. Bagdazar, ministrul sănătății: Policlinica este policlinică și clinica este clinică. Ce specialitate vreți dv. să aveți acolo?

Prof. Emil Petrovici, rectorul Universității Cluj: Populația maghiară merge de obicei la clinică. Fiecare om știe că Universitatea însemnează clinici; fiecare știe care este doctorul care îl vindecă. Pentru oamenii din popor, clinicile reprezintă Universitatea. Dacă se duc clinicile, Universitatea a dispărut. Dânșii însă vor să lase o urmă a acestei Facultăți de Medicină Maghiare de la Târgul Mureș la Cluj, în care să fie toate clinicile în embrion, pentru ca meseriașii și țăranii maghiari să se ducă tot la clinici. Eu cred că ideea nu este rea. Însemnează că Facultatea de Medicină nu s-a dus cu totul la Târgu Mureș, ci a mai rămas ceva din ea și la Cluj. Este aceasta o satisfacție pentru populația maghiară și trebuie să ne gândim s-o dăm. Soluția însă n-o văd ca să ni se ia nouă clinica infantilă sau să fim trimiși să ne instalăm în căminul de fete. Aceasta nu este posibil, fiindcă avem foarte mulți studenți acolo. Deci, trebuie căutat un alt local.

Dr. Bagdazar, ministrul sănătății: Ce înțelegeți dv. prin policlinică? Vreți să dați acolo numai consultații sau să înființați un spital multilateral cu paturi?

Nagy Géza: Cu două secții.

Dr. Bagdazar, ministrul sănătății: Cu o secție de medicină internă și una de chirurgie. Deci, vreți un spital maghiar în Cluj, nu o policlinică.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Domnilor, s-a arătat și de o parte și de alta ceea ce se dorește, și fiindcă trebuie găsită o soluție, să-mi dați voie să mă rezum la următoarea: În ceea ce privește opinia publică, care s-ar împiedica de acest lucru, că s-a mutat la Tg. Mureș Facultatea de Medicină Maghiară, eu cred că nu trebuie să ne temem de ea. Cine este sincer democrat, cine a cunoscut trecutul și face comparație cu ceea ce este acum, se va împăca în sufletul lui. Celui care se împacă cu această situație și care mai are un gram de rămășiță de reacționarism, noi trebuie să-i spunem cu curaj: Ce vrei, este nevoie de un compromis, fiindcă nimic nu se realizează sută în sută și ideal.

Avem o Universitate Maghiară la Cluj; avem o Facultate de Medicină la Tg. Mureș, care este capitala Secuimii. Dacă ar trăi Bernarzii, ei ar fi aici și ar vedea o Facultate de Medicină Maghiară înființată în localul Școlii Militare de la Tg. Mureș. Sub raportul acesta și pentru noi românii, și pentru fiecare Maghiar sincer și care nu urmărește o ranchiună, trebuie să fie o mare mulțumire că problema a fost soluționată astfel.

Dacă dv. credeți că este necesar din punct de vedere practic să aveți un spital maghiar în Cluj – deși bolnavii nu se vor mai uita la naționalitatea spitalului –, ca să fiți acoperiți sută în sută, să căutăm să facem undeva acest spital. Nu pot însă să merg așa de departe încât să lipsesc Facultatea de Medicină de o clinică infantilă. Să căutăm o soluție practică pentru a vă da posibilitatea să aveți un spital maghiar la Cluj, însă trebuie să fim destul de tari față de opinia publică și să-i arătăm miezul chestiunii. Să nu se lase cineva influențat de amănunte, când întregul este așa de frumos și de înviorător.

Csőgör Ludovic: Sunt două localuri, de aceea am cerut. Sunt mai multe decât a avut înainte Facultatea.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Am dat Școala Militară de la Tg. Mureș, Liceul „Regina Maria” din Cluj, localul Academiei de Înalte Studii Comerciale.

Csőgör Ludovic: În căminul de fete sunt două etaje.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Universitatea română va rămâne cu clinica infantilă, Universitatea maghiară urmează să se instaleze în localurile pe care le-am pus la dispoziție, urmând ca Universitatea română să se instaleze în localurile pe care le are.

Prof. Fl. Ștefănescu-Goangă: Este imposibil să dăm căminul de fete.

Prof. Emil Petrovici, rectorul Universității din Cluj: Căminul de fete nu se poate da. Este un local la care ținem noi foarte mult.

Prof. Fl. Ștefănescu-Goangă: Timp de 20 ani de zile clinicile noastre au primit populația maghiară și a fost tratată în condițiuni cât se poate de bune. Așa vom face și de aici înainte. Vom da asistență atât românilor, cât și ungurilor, aceasta cu atât mai mult cu cât în corpul nostru profesoral vor fi și profesori unguri. Clinicile noastre din Cluj vor primi și populația română și populația maghiară.

Dr. D. Bagdazar, ministrul sănătății: Noi ne concentrăm prea mult la orașe. Asistența medicală la sate este inexistentă. Crearea unui nou spital în plus, unde sunt deja clinici, este inoportună. În Cluj se dă o asistență suficientă deocamdată. Clinicile noastre vor putea să facă față și cerințelor populației maghiare, cu atât mai mult cu cât profesorii noștri din Cluj cunosc limba maghiară.. Deci, populația maghiară poate să aibă o asistență medicală, profesorii de acolo știu aproape toți limba maghiară, fără ca să fie nevoie de crearea unui nou spital.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Sub raportul asistenței medicale, clinicile și spitalele din Cluj pot servi și pe unii și pe alții. Refuz să cred că ar mai putea dăinui mentalitatea de a merge la un spital românesc sau la un spital unguresc. Populația maghiară din Cluj va putea merge pentru tratament la clinicile noastre românești, după cum populația românească din Tg. Mureș va trebui să meargă pentru tratament la spitalele maghiare de acolo. Așa văd eu situația.

Vasile Luca: Eu cred că argumentul „a cumpărat statul maghiar” sau „a cumpărat statul român” trebuie să cadă, pentru că atât Universitatea Maghiară, cât și Universitatea Română, sunt ale statului român. Deci, toate clădirile, tot ce se vede, sunt ale statului român. Tot ceea ce s-a clădit în timpul acesta sau înainte în Ardealul de Nord a devenit proprietatea statului român. Argumentul acesta trebuie dat deoparte, fie că este susținut de o parte, fie că este susținut de către unguri, fie că este susținut de către români.

În ceea ce privește opinia publică din Cluj, să-mi dați voie să mă războiesc cu această opinie publică a Clujului. Opinia publică a Clujului este așa cum s-a creat de diferite elemente. Noi am găsit la început o opinie publică la Cluj ostilă revenirii Universității Maghiare de acolo, și mai ales am găsit o serie de piedici puse de anumite elemente, care nu vor să se realizeze acest lucru, Universitatea Maghiară, elemente care fac parte din rândurile șoviniștilor români, ca și din rândul șoviniștilor maghiari. Aceste elemente au pus astfel problema și au venit cu astfel de pretențiuni ca să nu se poată realiza această operă. Ele nu văd scopul adevărat, n-au înțeles eforturile pe care le-am făcut pentru realizarea acestui mare țel, urmărit de toate forțele democratice din România fără deosebire de naționalitate. Forțele democratice din România fac tot efortul ca să mergem pe linia împăcării acestor două popoare. Aceste elemente agită și astăzi, după cum au agitat la început. S-a întâmplat însă o mare schimbare în plus.

Noi trebuie să rezolvăm această problemă, fără să ținem seama că nu dăm satisfacție unei mici părți din opinia publică a Clujului. În Cluj sunt clinici suficiente și spitale. În aceste spitale populația maghiară va găsi o asistență medicală, pentru că atât corpul profesoral, cât și personalul inferior sunt pe linia democrației. Acei care nu vor voi să se ducă la clinicile din Cluj, se vor duce la Tg. Mureș.

Foarte bine a spus domnul prim-ministru, populația maghiară din Cluj se va duce la clinicile Universității române din Cluj, după cum populația română din Târgu Mureș se va duce la clinicile ungurești de acolo. Deci, nu este absolută nevoie să se creeze noi clinici sau noi spitale la Cluj, pentru populația maghiară, aceasta cu atât mai mult cu cât medicii și profesorii de la Cluj cunosc foarte bine limba. Trebuie să luptăm împotriva curentelor nesănătoase. Elementele care nu doresc să se înfăptuiască această operă agită probleme străine de interesele acestor două popoare și caută să nu se realizeze această mare operă, pentru ca ele mereu să aibă motive de agitație. Când această problemă va fi rezolvată, elementele despre care am vorbit vor fi iarăși nemulțumite. Ele nu înțeleg greutățile în fața cărora se află guvernul, nu înțeleg greutățile care apasă asupra acestei țări în momentul actual, greutăți enorme economice și financiare. Cu toate aceste greutăți, statul face aceste sacrificii ca să realizeze această operă și nu va precupeți nici un sacrificiu, va face tot ce este posibil pentru ca să realizeze această operă, care se află pe linia împăcării celor două popoare.

Nu trebuie să ne impresioneze acțiunea acestor elemente care vor agita permanent și care caută să găsească nod în papură și să agite opinia publică, atât cea românească, cât și cea ungurească. Împotriva acestor elemente trebuie să ducem o luptă necruțătoare.

Ultima dată, când au fost provocațiunile pe care le cunoașteți în marea masă a populației maghiare, ele au fost provocate de anumite elemente străine de democrație, de elemente șovine, de elemente care au fost preocupate de interese străine decât acelea ale popoarelor noastre, ale poporului maghiar și ale poporului român. Aceste elemente au agitat și au căutat să meargă cu acțiunea lor până acolo încât să se amestece și la Comisia Aliată. Au venit cu provocațiunea până acolo încât au spus că această Universitate va fi primită cu ciocniri sângeroase. Pentru liniștea și ordinea opiniei publice, Universitatea nu trebuie să mai vină la Cluj.

Deci, situațiunea este clară. Eu sunt de acord, dacă este posibil, să se facă un spital în altă parte, undeva, dar nu numaidecât la Cluj. La Cluj sunt suficiente spitale și instituțiuni medicale. Cum foarte bine a spus domnul ministru al sănătății, este nevoie de o asistență medicală la sate.

Populația maghiară din Cluj, având în vedere spiritul democratic al noii Universități române, va putea merge la clinicile Universității românești. Noi trebuie să întreprindem o acțiune politică democratică atât pentru poporul maghiar, cât și pentru poporul român din această parte a țării. Noi trebuie să creăm această atmosferă de perfectă democrație, o atmosferă de perfectă armonie între aceste două popoare. Încă o dată, populația maghiară din Cluj va găsi în clinicile Universității române de acolo tot sprijinul sanitar. Un asemenea angajament îl iau și profesorii de la această Universitate, după cum un asemenea angajament ne vom lua și noi, conducătorii organizațiilor democratice din această țară.

În principiu, când va fi posibil se vor forma mai multe spitale, însă deocamdată trebuie să punem capăt agitațiilor și să realizăm această operă în interesul ambelor popoare, să realizăm Universitatea Românească și Universitatea Maghiară. La început pornim cu mijloace modeste și treptat, treptat vom căuta să dăm o dezvoltare mai mare. Noi nu am terminat cu dezvoltările noastre pentru cultura românească și pentru cultura ungurească. Sunt perspective fără de sfârșit atât timp cât va exista o dezvoltare științifică, pentru toate aceste instituțiuni. Noi nu putem în momentul actual să facem totul. Trebuie să înțelegem cu toții acest lucru. S-a dat pentru Facultatea de Medicină maghiară un local frumos la Tg. Mureș, s-a făcut tot ce este posibil pentru Universitatea Maghiară de la Cluj, aveți în viitor tot sprijinul guvernului și vă rog să nu venim și să îngreunăm situația. Guvernul se găsește în fața unei situațiuni grele financiare și economice. Noi ne luăm însă angajamentul ca în viitor să vă punem la dispoziție tot ce este necesar pentru dezvoltarea culturală atât a poporului maghiar, cât și a poporului român, și în genere a tuturor cetățenilor acestei țări. Vom căuta ca să satisfacem cerințele culturale ale acestei țări, să dezvoltăm aceste instituțiuni și să mergem pe calea progresului. Nu trebuie să ne împiedicăm în realizarea marilor opere de amănunte pure, pentru că o mică parte din opinia publică a Clujului este contra. Noi vom transforma această opinie publică. Totul depinde de conducerea noastră, ca această opinie publică să înțeleagă că ceea ce nu putem realiza astăzi, vom realiza mâine. Important este că această instituție de cultură va fi realizată.

Eu sunt de părere că Universitatea română nu poate să rămână fără această clinică infantilă, după cum Facultatea de Medicină de la Tg. Mureș nu poate să funcționeze fără clinicile respective. În ceea ce privește spitalul, dacă va fi posibil, mai târziu se va realiza, dar aceasta nu numaidecât în Cluj, ci în altă parte, unde asistența medicală lasă de dorit. Noi nu putem crea aceste clinici și spitale în Cluj, pentru că în acest oraș este o mare criză de locuințe. Ar fi un mare scandal ca noi să creăm instituții peste instituții, acolo unde funcționarul public doarme la birou pe mese. Noi nu putem să extindem aceste instituții fără nici o margine.

De asemenea, căminul de fete nu poate să ia altă destinație, pentru că această lume studențească nu poate fi încartiruită în altă parte. La Tg. Mureș sunt posibilități mai multe de încartiruire, mult mai ușoare, atât pentru profesori, cât și pentru personalul inferior. Nu trebuie să ne gândim să smulgem cât mai mult și totul deodată. Noi suntem de părere că nu trebuie să facem mai mult decât atât cât putem, să nu ne întindem picioarele mai mult decât ne acoperă plapuma. Dacă găsiți altă clădire și dacă sunt posibilități financiare, se va putea realiza și acest spital. Dar, repet, în Cluj sunt clinici, sunt spitale, unde populația maghiară și română va putea găsi o asistență medicală.

La Cluj veneau oameni din toată provincia pentru a găsi o asistență medicală. Acei ce nu vor voi să se ducă la clinicile Universității din Cluj se vor putea duce la clinicile Facultății de Medicină din Tg. Mureș, după cum în ultimul timp se duceau la Sibiu. Problema spitalului este o problemă secundară, pe care dacă n-o putem realiza momentan, ea nu va putea stingheri activitatea Universității „Regele Ferdinand I”. Deci, trebuie s-o lăsăm deoparte.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Domnilor, așa cum spunea domnul Luca, în legătură cu opinia publică, și la Tg. Mureș este o opinie publică, ale cărei manifestări le-am înregistrat. Ce de proteste a produs în cercurile burgheze românești, așa-numite democratice, mutarea Facultății de Medicină maghiară la Tg. Mureș! Se spunea: Atunci am pierdut totul; se maghiarizează totul.

Vasile Luca: Să ne gândim și la opinia publică românească.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Eu frâng această opinie publică și dau spitale și instituții de cultură maghiarilor. Am făcut o minunată experiență la Congresul Plugarilor – fiindcă trebuie să știți că nu țăranii, ci intelectualii, majoritatea intelectualilor, au protestat împotriva acestei măsuri –, chemând pe plugari și spunându-le ce am făcut. Ei au răspuns: Foarte bine, numai să fie doctori buni și doctorii bune. Atunci am pus față în față pe intelectuali și pe țărani și am spus plugarilor: Domnii aceștia sunt contra măsurii luate de noi. Iar țăranii au răspuns: Apoi domnii aceștia totdeauna ne-au încurcat. Iată opinia publică.

Întreaga secuime va simți rezultatele acestei măsuri. Și secuimea are tot atât de mari nevoi cum au și moții noștri. Ce n-aș da eu ca într-o localitate din Munții Apuseni să pot avea și eu o clinică. De aceea, vă rog să fiți de acord asupra acestei soluții, cu obligațiunea din partea noastră că, atunci când vom avea mijloace și localuri, vom rezolva această problemă cum se cuvine.

Dr. D. Bagdazar, ministrul sănătății: Domnilor, vreau să ilustrez numai o afirmațiune a domnului Luca. Am fost impresionat atunci când am văzut în statisticile Ministerului Sănătății din 1943 raportul dintre numărul medicilor și populația la orașe și la sate. Astfel, la Sibiu este un medic la 161 locuitori, iar la București este un medic la 200 locuitori. Cred că la Cluj proporția este similară. La sate însă, avem un medic la 18.000 locuitori. Prin urmare, vedeți, dacă noi reprezentăm cu adevărat un curent democratic, trebuie să ne concentrăm toată atenția asupra populației de la sate și – așa cum foarte bine a spus prietenul Luca – să facem acolo ceva mai mult.

În al doilea rând, existența Facultăților de Medicină este și ea în raport cu numărul populației. În Uniunea Sovietică, pe care o luăm totdeauna ca exemplu, există o Facultate de Medicină la 2 milioane de locuitori. Aceeași proporție trebuie păstrată și la noi. Nu știu dacă populația maghiară din Ardeal numără 2 milioane de locuitori; eu cred că nu. Și totuși o Facultate de Medicină deservește necesitățile acestei populații. Noi avem în restul țării, pentru toată populația noastră românească, patru Facultăți de Medicină. Cu acestea deservim nevoile a 8 milioane locuitori, iar pentru rest am mai avea nevoie de încă câteva Facultăți. Deocamdată nu le putem face. Rămâne să vedem, în situația actuală ce măsuri putem lua.

Demeter Ioan: Domnilor, ca să trecem mai departe, luăm act de declarația dv. că, după înființarea Facultății de Medicină maghiară, se va căuta o soluție pentru instalarea unui spital maghiar la Cluj. Vom veni atunci în fața guvernului cu alte propuneri și alte soluții.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Vă mulțumesc.

Nagy Géza: Atunci problema următoare ar fi ca Facultatea de Medicină a Universității Maghiare, ca și celelalte Facultăți ale acestei Universități, să-și păstreze inventarul său procurat după 11 septembrie 1940. Afară de aceasta, având în vedere situația izolată din punct de vedere științific a Facultății de Medicină la Tg. Mureș, Ministerul Educației Naționale să dispună cedarea dubletelor de reviste, de cărți didactice și științifice și de inventar general, din partea bibliotecilor publice și institutelor de medicină din Cluj, în folosința Facultății de Medicină a Universității Maghiare.

Afară de cele șapte puncte de mai sus, trebuie să fie menționat că la mutarea Facultății de Medicină a Universității Maghiare la Tg. Mureș nu se poate proceda decât după o organizare definitivă a acestei Facultăți, adică numai după numirea profesorilor și personalului didactic. Avem greutăți foarte mari; n-avem personalul numit, pe care să-l trimitem, ca să se prezinte acolo ca persoane oficiale. Până atunci suntem într-o situație destul de penibilă.

Șt. Voitec, ministrul Educației Naționale: Se va rezolva și această chestiune.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: De acord.

Prof. Fl. Ștefănescu-Goangă: Noi am propus și suntem de acord ca inventarul din 1940, care a fost procurat de Universitatea Maghiară, să-i rămână ei. Vreau însă să vă atrag atenția că o parte din inventar, pe care l-am avut până la 1940, a plecat din Universitatea noastră; a fost luat de armata maghiară. Lipsește foarte mult din acest inventar. Ar fi foarte bine dacă s-ar găsi mijlocul ca guvernul maghiar să ne redea acest inventar, pe care noi l-am avut și care acum ne lipsește.

Nagy Géza: Avem informațiuni precise unde este o parte din acest material, care a fost evacuat. De fapt, s-a încercat o evacuare totală a Universității din Cluj, mai întâi din cauza bombardamentelor în anii 1942, 1943 și 1944, iar pe urmă a venit un ordin în toamna trecută, ca să se procedeze la o evacuare totală a Universității. Atunci, Senatul Universitar a protestat împotriva acestui ordin, însă înainte să se ajungă la această măsură, în cursul evacuărilor făcute din pricina bombardamentului și a războiului, de fapt au fost scoase din Cluj cam 180 lăzi. O parte din acest material a fost dus la Kesten, lângă Balaton, însă ce s-a întâmplat cu partea cealaltă, scoasă din Cluj, nu știm. Dacă se vor ivi posibilități pentru recuperarea acestui material, trebuie luate imediat măsuri. Noi însă n-avem informații. Am primit odată un răspuns că, date fiind greutățile de transport, nu poate fi vorba de readucerea acestui material. Guvernul însă poate lua măsuri în acest scop.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Eu vă mulțumesc pentru lămurirea dată, care îmi va servi foarte mult. Apelez la organizațiile politice maghiare să mă ajute în tratativele pe care le voi deschide cu guvernul din Budapesta, pentru a găsi o modalitate de restituire a acestui mobilier.

Prof. Emil Petrovici, rectorul Universității din Cluj: Dar la Vadul Crișului nu este nimic?

Csőgör Ludovic: Întrucât eu am stat la Facultate timp de patru ani știu că, din cauza bombardamentelor, s-a dat un ordin să împachetăm toate lucrurile și să le trimitem la sate. Am auzit că din cele 180 lăzi trimise, majoritatea sunt acolo, într-o mănăstire. Trebuie să luăm legături cu guvernul maghiar să le aducem.

Prof. Emil Petrovici, rectorul Universității din Cluj: Dar la Vadul Crișului este ceva?

Csőgör Ludovic: Este și acolo ceva, trebuie să trimitem un delegat să cerceteze.

Prof. Emil Petrovici, rectorul Universității din Cluj: Noi avem două camioane; putem să trimitem pe cineva, dar trebuie să vie și un delegat din partea Universității Maghiare.

Demeter Ioan: Universitatea Maghiară este dispusă să facă toate demersurile pe lângă guvernul maghiar pentru restituirea acestor materiale; este dispusă chiar să formeze o delegațiune care, împreună cu un reprezentant al guvernului român, să plece în acest scop la Budapesta. Dacă guvernul român pune la dispoziție camioane, în câteva săptămâni putem readuce acest material.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Îl vom readuce cu ajutorul armatei. Vă rog să luați act.

Prof. Fl. Ștefănescu-Goangă: Noi vă mulțumim.

Nagy Géza: În fine, trebuie accentuat că și în cazul când condițiile de mai sus ar fi considerate ca realizabile, și s-ar hotărî mutarea Facultății de Medicină la Tg. Mureș, până când nu vor fi realizate condițiile de mai sus ale funcționării, la Cluj trebuie să fie menținut fără întrerupere sistemul de colaborare între cele două Facultăți de Medicină.

Prof. Fl. Ștefănescu-Goangă: Am și stabilit.

Prof. Emil Petrovici, rectorul Universității din Cluj: Tocmai în ultima noastră ședință ne-am izbit de dificultăți în ceea ce privește această colaborare și a trebuit ca personalul nostru să se înțeleagă cu personalul Universității Maghiare. Au început discuții, chiar neoficiale, în ceea ce privește împărțirea încăperilor între clinici; a fost destul atât ca să se turbure spiritele. Atunci ne-am înțeles cu conducerea Universității Maghiare să se dea un comunicat după întrunirea noastră de astăzi, arătându-se că guvernul a hotărât să așeze Facultatea de Medicină a Universității Maghiare la Tg. Mureș. În cazul acesta, conducerea Universității Maghiare face cunoscut personalului Facultății de Medicină și personalului clinicilor că este la Cluj în situație de lichidare, așa că nu mai este cazul să se facă discuții pentru fiecare încăpere în parte, fiindcă nu este vorba de o instalare la Cluj a acestei Facultăți.

Trebuie să rămânem la această hotărâre. Acesta este comunicatul care ar liniști spiritul și personalul românesc și spiritul și personalul maghiar. Este vorba de o situație de lichidare a personalului Facultății de Medicină, până la instalarea acestei Facultăți la Tg. Mureș. Tot personalul Facultății de Medicină maghiară este considerat în această situație, până când se va putea muta la Tg. Mureș.

Csőgör Ludovic: Ne-am gândit să aranjăm și această chestiune. Dacă Facultatea de Medicină Maghiară se mută la Tg. Mureș, e bine să începem să intrăm la Cluj în stare de lichidare.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Noi dăm comunicatul chiar astăzi. Legea o facem imediat.

Vasile Luca: Nu este nevoie de o lege; este suficientă o decizie.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Dar legea tot trebuie modificată.

Vasile Luca: N-am studiat chestiunea. Cred însă că, pentru mutarea sediului Facultății Maghiare de Medicină de la Cluj la Tg. Mureș este suficientă o decizie.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Vă rog să redactați împreună comunicatul. Se va da un comunicat și în limba maghiară, ca să fie liniștiți și ungurii. Până la mutarea Facultății de Medicină maghiare la Tg. Mureș, personalul acestei Facultăți rămâne ca oaspete la Cluj.

În ceea ce privește partea financiară, am avut conversații cu domnul ministru de finanțe, pe care nu l-am mai chemat aici, ca să examinăm noi împreună toate posibilitățile. În urma hotărârii Consiliului de Miniștri, a trebuit să mă îngrijesc eu și de chestiunile financiare. Câtă vreme Consiliul de Miniștri mi-a menținut acest mandat, am dat cinci sute milioane. Din această jumătate de miliard însă, 370 milioane se duc pe lefurile și diferențele de salarii ale învățătorilor din Nordul Ardealului.

Aurel Potop, subsecretar de stat la Educația Națională: Îmi permiteți să vă amintesc înțelegerea de atunci. Am obținut un credit de la dv. și de la cei care au asistat la această ședință și a rămas ca o jumătate de miliard să fie destinată repunerii în funcțiune a întregului învățământ din Ardeal. Plata personalului însă era dinainte stabilită.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Nu mai e actuală chestiunea. Am chemat pe domnul ministru de finanțe care mi-a prezentat situațiunea.

Aurel Potop, subsecretar de stat la Educația Națională: Sunt credite acordate dinainte.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Am hotărât să pun la dispoziție această sumă de 500 milioane lei, pentru ambele universități, pentru a face investițiile necesare. Peste o lună, două, veți veni din nou și vă vom da alte sume de bani.

Șt. Voitec, ministrul Educației Naționale: Să stăruiți pe lângă domnul ministru de finanțe ca să se ordonanțeze imediat aceste sume. Se fac promisiuni și când să se facă ordonanțarea, nu se dau bani.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Am aici un memoriu al Uniunii Populare Maghiare, pe care îl voi cerceta cu toată atențiunea.

Nagy Géza: Urmează condițiunile financiare ale funcționării.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Începeți și faceți proiectele și devizele numai cu ceea ce este strict necesar. Eu voi trimite la Cluj o jumătate de miliard. Vă rog, pe ambele părți, să faceți strictul necesar. Vă rog să vă restrângeți la ceea ce trebuie pentru ca instituția să meargă înainte. Nu faceți investiții inutile. Rog pe domnii reprezentanți ai Universității Maghiare să se restrângă în aceste cheltuieli, pentru că sunt interese în joc ale statului. Asupra noastră apasă sarcini foarte grele, sarcini pe care le suportă și poporul român, și poporul maghiar.

Csőgör Ludovic: Când vom primi această sumă și cum se va distribui ea?

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: După necesități, ținându-se seamă de ordinea de urgență. Se vor face lucrările strict necesare pentru ca ambele instituțiuni să meargă mai departe.

Csőgör Ludovic: Eu lucrez de trei luni de zile în direcția aceasta și am venit de trei ori la București. Până acum nu am avut ocaziunea să dezvolt necesitățile noastre. Noi am primit cinci milioane pentru repararea Liceului „Regina Maria”. Personalul nu este plătit de la 15 martie până astăzi și nu pot să-l aduc acasă.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Eu voi trimite suma de 500 de milioane domnului rector al Universității, Emil Petrovici, cu îndrumarea ca, ori de câte ori este nevoie, d-sa să dea bani și dacă nu dă, vă rog să telefonați la București. Nu faceți investiții decât acele care sunt încadrate în problemele care ne preocupă. Faceți proiecte și devize de cât costă fiecare lucrare și sumele vor fi puse deîndată la dispoziție.

Csőgör Ludovic: Pentru Universitatea Maghiară se vor pune sume la dispoziție în mod separat. Cât se va da din această sumă, pe care o puneți la dispoziție, pentru Universitatea Maghiară?

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Nu se poate ști, aceasta depinde de mersul lucrărilor și importanța lor.

Nagy Géza: În ceea ce privește edificiul central este nevoie de suma de 40.484.100  lei, la care se adaugă apa și canalizarea 68.580.400. Totul se ridică la suma de 187.397.100 lei. Acestea sunt lucrări necesare și modeste. Cerem să se refacă canalizarea, pentru că aproape toate conductele de apă sunt stricate, sparte, din cauza frigului. Deci, pentru edificiul central este nevoie de suma de 187 milioane lei. Pentru terminarea lucrărilor în aripa în curs de construcție este nevoie de suma de 44.800.000 lei.

Instalațiunile instituțiilor și laboratoarelor de fizică și chimie, dacă ele nu vor primi o parte a inventarului indispensabil al Universității „Regele Ferdinand I”, este nevoie de suma de 90 milioane lei. În total, pentru aceste lucrări, este nevoie de suma de 135.496.100 lei.

În ceea ce privește Facultatea de Medicină de la Tg. Mureș, dacă vreți să aveți o privire generală asupra cheltuielilor acestora, ele sunt următoarele: a) Amenajarea spitalului din Tg. Mureș pentru scopurile didactice, având în vedere că lucrările de construcție la spitalul vechi trebuie să fie terminate, și că este nevoie să se construiască amfiteatre și laboratoare, precum și săli cu raze X, este nevoie de suma de 100 milioane lei; b) Pentru instalațiunile și mobilierul clinicilor medicale, în localul Liceului Militar din Tg. Mureș, este nevoie de suma de 250 milioane; c) Pentru instalarea și mobilarea Institutelor teoretice de medicină, unde trebuie instalate laboratoare și săli de disecție, suma de 100 milioane; d) Pentru transport este nevoie de suma de 50 milioane. Deci, în total 500 milioane.

La aceste cheltuieli se adaugă combustibilul necesar pentru anul școlar 1945/ 46, care se ridică la suma de 50 milioane. Datoria administrației clinicilor, de la 23 iunie 1945, se ridică la suma de 63 milioane. Total general, 936 milioane.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Care este suma totală?

Nagy Géza: Suma totală finală este de 1.180.000.000 lei.

Dr. D. Bagdazar, ministrul sănătății: Clinicile au fonduri proprii.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Ce necesități aveți dv., domnule rector Petrovici? La ce sumă se ridică?

Prof. Emil Petrovici, rectorul Universității din Cluj: Avem nevoie de circa un miliard.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Aceste sume se vor da treptat, treptat.

Prof. Fl. Ștefănescu-Goangă: Noi nici nu ne-am gândit să facem lucrări mai mari, ci numai acele strict necesare. Nu facem nici o modificare a zidurilor despărțitoare. De fapt, aici sunt două sume, care se pot reduce într-un anumit caz.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Nu mai discutăm toate detaliile. Acum avem drumul deschis. Avem însă mari greutăți financiare. De aceea, vă rog să luați câte 250 milioane lei pentru fiecare universitate și să începeți să lucrați. Nu vă băgați însă în cheltuieli prea mari. Lucrările de apă și canal nu mai pot fi folosite acum?

Nagy Géza: Aproape jumătate din ele trebuie refăcute, fiindcă altfel localul nu poate fi folosit.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Rog ambele părți să facă cât mai mari economii. Pe urmă vom vedea. În decursul verii, în septembrie, poate că ne vom reface puțin.

Dr. D. Bagdazar, ministrul sănătății: Clinica neurochirurgicală poate trece cu tot inventarul la Tg. Mureș.

Nagy Géza: Noi vă spunem cu cea mai mare sinceritate că sumele acestea sunt calculate cu toată modestia și conștiinciozitatea. Domnul ministru Voitec a trimis o comisiune care să examineze nevoile noastre financiare. Rezultatul a fost același, la dumnealor ca și la noi, până la un ban – pentru că și noi am lucrat cu experții noștri. Cheltuielile acestea sunt absolut necesare.

Dr. D. Bagdazar, ministrul sănătății: La cât se ridică numărul paturilor pentru toate clinicile dv. de la Tg. Mureș?

Csőgör Ludovic: La 800.

Prof. Emil Petrovici, rectorul Universității din Cluj: Și noi la Sibiu avem 800.

Nagy Géza: În suma pe care am arătat-o nu este trecut și mobilierul.

Dr. D. Bagdazar, ministrul sănătății: Mobilier mai vă dăm și noi.

Nagy Géza: În cazul în care paturile necesare se pun la dispoziție, însemnează că se scade suma de 250 milioane lei. Clinica noastră neurochirurgicală trebuie să-și demonteze toate aparatele și să le mute la Tg. Mureș.

Dr. D. Bagdazar, ministrul sănătății: Se pot demonta și duce.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Dar transportul costă 50 milioane lei?

Nagy Géza: Dacă ne ajutați dv. cu mijloace de transport ale armatei, vom mai face economii și de la acest capitol.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Numai pentru lăzi dv. cereți 16 milioane lei.

Nagy Géza: Problema lăzilor este foarte importantă.

Dr. P. Groza, președintele Consiliului: Vă rog să colaborați împreună. Faceți în așa fel ca lăzile să fie folosite pentru transportul materialelor ambelor universități, de la Sibiu la Cluj și de la Cluj la Tg. Mureș. Gândiți-vă că fiecare ban cheltuit este scos din munca unui popor supus la limita capacității sale de contribuție.

Vă rog să-mi dați voie să constat că ceea ce trebuia discutat astăzi și pus la punct, s-a făcut. În ceea ce privește executarea în detaliu, fac un apel la domnii miniștri de resort și-i rog să colaboreze cu reprezentanții ambelor universități, făcând cele mai mari economii, fără însă ca să întârzie cu lucrările, pentru ca opinia publică, cea cumsecade, și maghiară și română, să vadă realizat în fapt cât mai repede acest lucru. Înființarea Universității Maghiare din Cluj este o piatră de încercare de o extremă importanță în politica noastră de împăcare a celor două popoare. Din pricina aceasta s-a încercat și torpilarea ei, pe care eu am trăit-o aici la București, atunci când s-a format acest guvern. A intervenit chiar și Misiunea Aliată, care a fost informată că este rău, că românii vor să scoată cu baioneta pe toți ungurii din casă, că se va vărsa sânge etc.

Eu am fost foarte alarmat atunci când a venit comandantul suprem sovietic, care – foarte delicat – m-a întrebat dacă sunt întemeiate aceste informații. Am declarat categoric că fac o chestiune de prestigiu politic din împăcarea acestor două popoare; am arătat că nu înțeleg ca de la prima încercare, pe care o fac în cadrul acestei politici și care este înființarea Universității Maghiare din Cluj, să dau eșec, fiindcă aceasta ar însemna să rămânem descoperiți. Am spus atunci: Universitatea Maghiară din Cluj va lua ființă și garantez că nu se va vărsa sânge.

Comandantul suprem sovietic a rămas foarte mirat de această siguranță a mea, fiindcă el avea alte informații. L-am întrebat atunci: Cum ați putut să vă lăsați impresionați de oameni care au venit la dv.? Și cei care v-au informat, de ce n-au venit să comunice aceste lucruri întâi guvernului Groza? Ce fel de maghiari sunt aceștia, care în loc să vină să mă prevină pe mine, care mă ostenesc pentru împăcarea acestor două popoare, vin la dv.? Trebuie să constatăm de la început că aceștia sunt oameni care insinuează. Trebuiau să-mi comunice mie, fiindcă la mine găseau uși deschise și pentru că eu sunt bine intenționat. Și numai dacă nu găseau la mine leacul, puteau să se adreseze Comandamentului Sovietic, care era în stare să asigure ordinea la fața locului.

Am arătat că a fost vorba de o acțiune de provocare din partea unui grup maghiar, care a vrut să torpileze măsurile pe care noi intenționam să le luăm. Din cercetările pe care le-am făcut, rezultă că firele provocatoare mergeau departe. Le-am urmărit și am ajuns să descopăr pe vinovați. Pe aceștia aș fi putut să-i bag în fundul pușcăriei. N-am vrut însă să iau această măsură, pentru atmosfera generală, pentru prestigiul nostru și de dragul păcii. Chiar păcătoși dacă sunt, nu-i bag în fundul pușcăriei. Chiar și reprezentanții Comandamentului Sovietic au vrut să-i aresteze, dar n-au făcut-o, ca să nu strice atmosfera pe plan intern și pe plan internațional.

Iată, dar, încă o dată, că s-a făcut în mod liniștit această treabă. Dacă mai sunt unii de rea credință, trebuie să fim tari și să le reprimăm orișice încercări de împotrivire, pentru că în felul acesta vom rezolva această problemă, care este piatra de încercare a înțelegerii celor două popoare. Are succes această operă. Noi am pus temelia păcii între cele două popoare.

Vă mulțumesc pentru această colaborare și vă rog să lucrați înainte împreună. Dacă se vor ivi dificultăți în calea dv., vă rog încă o dată să le aduceți la cunoștința noastră aici. (Aplauze puternice).

 

Ședința se ridică la ora 12.40.

 

Stenografi: D. Fierăscu, V. Brănză

 

(Arh. St. București, Președinția Consiliului de Miniștri. Stenograme, dos. 7/1945, f.17-72)



[1] Vezi Lucian Nastasă, Universitate și elite. Repere bibliografice, în „Xenopoliana”, IV, 1996, p. 172177.

[2] În acest sens vezi studiile lui Victor Karady, Assimilation and schooling: National and denominational minorities in the Universities of Budapest around 1900, în vol. Hungary and European Civilization, ed. Gy. Ránki (ed.), assistant editor A. Pók, Bloomington, Indiana U.P., 1989; Funktionswandel der österreichischen Hochschulen in der Ausbildung der ungarischen Fachintelligenz vor und nach dem ersten Weltkrieg, în vol. Sozialstruktur und Bildungswesen in Mitteleuropa im 19. und 20. Jahrhundert, herausgegeben von V. Karady, W. Mitter, Köln/Wien, Böhlau Verlag, 1990, p. 177191; Mobilité differentielle et modernisation: études de cas sur les publics universitaires et leurs carrieres en Hongrie au XIXe et XXe siècles, în vol. Sozialer Raum und akademische Kulturen. Studien zur europäischen Hochschul- und Wissenschaftsgeschichte im 19. und 20. Jahrhundert, herausgegeben von J. Schriewer, E. Keiner, Ch. Charle, Frankfurt am M., Berlin, Peter Lang Verlag, 1993, p. 373378; De la métropole académique à l’université de province. Note sur la place de Vienne dans le marché international des études supérieures (18801938), în „Revue germanique internationale”, 1/1994, p. 221242; Social Mobility, Reproduction and Qualitative Schooling differentials in Ancien Régime Hungary, în „Central European University. History Department Yearbook 19941995”, Budapest, 1995, p. 133156 ș.a.

[3] Un eșantion din aceste contingente la Bremzay Géza, Lista transilvănenilor, bănățenilor, bucovinenilor, moldovenilor, muntenilor și macedonenilor, promovați doctori la Facultatea de medicină din Târnavia și Budapesta de la înființarea ei pînă la 1894-95, Cluj, Tip. Orient, 1938; D. C. Amzar, Studenți români în străinătate. Date și interpretări statistice, în „Cercetări literare”, IV, 1941, p. 215240 (pentru Berlin); V, 1943, p. 21-39 (pentru Leipzig); S. Mândruț, Rumänische Studenten aus Siebenbürgen an Universitäten Osterreich-Ungarns und Deutschlands, 1897-1898, în „Ungarn Jahrbuch”, XX, 1992, p. 171180; idem, Die Rumänische Intelligenz und die Wiener Universität, 18671918. Allgemeine Betrachtungen, în „Revue roumaine d’histoire”, XXXV, 1995, 1-2, p. 97107; László Szögi, Magyarországi diákok a Habsburg Birodalom egyetemein. I. 1790-1850, Budapest-Szeged, Eötvös Loránd Tudományegyetem Levéltára, 1994; Miklós Szabó, László Szögi, Az erdélyiek külföldi egyetemjárása a XVIII.században és a XIX.század elsô felében, în Emlékkönyv Jakó Zsigmond nyolcvanadik születésnapjára, Kolozsvár, 1996, p. 470483; László Szögi, Új utakon nyugat felé...Hagyományok és változások az újkori magyar egyetemjárásban (17891919), în „Az egyetemi könyvtár évkönyvei”, Budapest, VII-VIII, 1997, p. 327380; C. Sigmirean, Istoria formării intelectualității românești din Transilvania și Banat în epoca modernă, Cluj, Presa Universitară modernă, 2000; László Szögi, Magyarországi diákok németországi egyetemeken és főiskolákon, 17891919, Budapest, Eötvös Loránd Tudományegyetem Levéltára, 2001 ș.a.

[4] Axente Banciu, Vălul amintirilor, ed. S. Mândruț, A. A. Rusu, Cluj, Presa Universitară, 1998, p. 177.

[5] Apud O. Ghibu, La a douăzecea aniversare a Universității Daciei Superioare, Cluj, 1939, p. 22.

[6] Cf. A. Ladányi, A magyarországi felsôoktatás a dualizmus kora második felében, Budapest, 1969, p. 74.

[7] O asemenea lucrare, de mare acribie, este aproape finalizată de Zoltán Palfi, asistent la Facultatea de Științe Politice și Administrative din Cluj, ca teză de doctorat elaborată sub coordonarea lui Victor Karady, la Universitatea Central Europeană din Budapesta.

[8] Vasile Pușcaș, Universitate, societate, modernizare. Organizarea și activitatea științifică a Universității din Cluj, 19191940, Cluj, Presa Universitară Clujeană, 1995.

[9] Decret promulgat în baza hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 817/1945 și publicat în „Monitorul Oficial”, nr. 119 din 29 mai 1945, p. 44234424. Problema universității maghiare s-a pus încă din ianuarie 1945, când prefectul de Cluj, Vasile Pogăceanu, printr-o ordonanță, permitea înființarea în acest oraș a două universități (română și maghiară). În legătură cu această decizie, senatul universității românești de la Sibiu a publicat o Moțiune, prin care se cerea ca universitatea maghiară să funcționeze într-o altă localitate, unde populația de această etnie este compactă. Pentru ordonanța lui Pogăceanu, vezi „Tribuna Ardealului”, VI, 1945, nr. 1214 (23 ian.), p. 3, iar o versiune maghiară din „Világosság” în vol. A Kolozsvári Magyar Egyetem 1945-ben, ed. Béla Barabás și Rudolf Joó, Budapest, Magyarságkutató Intézet, 1990, p. 4749, și Erdély Magyar Egyeteme, 19441949, vol. I, ed. Lázok János și Vincze Gábor, Marosvásárhely, Custos Kiadó, 1995, p. 142-145. Asupra acestei instituții vezi și Árpád Antal, Dokumentumok a Bolyai Tudományegyetem első éveiből, în „Korunk”, VIII, 1997, nr. 4, p. 127133; Erdély Magyar Egyeteme, 1944-1949, vol. II, ed. János Lázok și Gábor Vincze, Marosvásárhely, Ed. Mentor, 1998; Gábor Vincze, Illúziók és csalódások. Fejezetek a romániai magyarság második világháború utáni történetéből, Csíkszereda, Státus Könyvkiadó, 1999, p. 225262.

[10] Minorități etnoculturale. Mărturii documentare. Maghiarii din România (1956-1968), ed. A. Andreescu, L. Nastasă și A. Varga, în curs de apariție la Cluj, sub egida „Centrului de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală.

[11] Minorități etnoculturale. Mărturii documentare. Maghiarii din România (1941955), ed. A. Andreescu, L. Nastasă și A. Varga, Cluj, Ed. CRDE, 2002, 920 p.

[12] Prin Legea nr. 487 din 10 octombrie 1944, s-a înființat „Comisariatul pentru administrarea Transilvaniei eliberate”, care trebuia să reprezinte guvernul român în aceste teritorii (cf. Colecția de legi și regulamente, t. XII, 1944, 131 octombrie, București, 1945, p. 1617). În funcția de înalt comisar a fost numit Ionel Pop, membru de seamă al Partidului Național-Țărănesc. Acest organism însă nu și-a putut exercita autoritatea la Cluj, întrucât regiunea a intrat sub administrația militară sovietică, până la 13 martie 1945. Pentru acest aspect vezi I. S. Nistor, Constituirea și activitatea Comisariatului pentru administrarea Transilvaniei eliberate (octombrie 1944-martie 1945), în „Anuarul Institutului de istorie și arheologie Cluj-Napoca”, XXVI, 19831984, p. 491-498.

[13] De fapt Alexandru Procopovici.

[14] Ilie Lazăr era comisarul politic al Armatei a 4-a.

[15] Dezső Miskolczy (18941979), profesor la universitățile din Szeged, Cluj și Târgu Mureș, specialist în anatomia și fiziologia sistemului nervos. Membru de onoare al Academiei Române (1965) și membru al Academiei Maghiare de Științe.

[16] Este vorba de evenimentele petrecute la Cluj la 4 martie 1944, când un grup de studenți maghiari au manifestat contra unui incident petrecut la Brașov, atacând apoi Facultatea de Teologie greco-catolică, unde au spart geamuri și au rănit mai mulți studenți, de unde au pornit spre Catedrala Ortodoxă, spre a o devasta, fiind însă opriți de poliție. (Cf. Arh. St. Cluj, Inspectoratul de Poliție Cluj, dos. 477/ 1944, f. 7). Incidentul de la Brașov din 26 februarie 1944 a constat în următoarele: mai mulți membri ai consulatului maghiar din localitate și câțiva reprezentanți ai acestui grup etnic serveau masa la un hotel. La un moment dat, jurnalistul Gavril Olteanu  și un grup de indivizi au insultat pe maghiari, au ridicat scaune și au lovit pe un funcționar al Consulatului și un preot. Știrea s-a aflat repede în Ardealul de Nord. Guvernul maghiar însă a interzis comunicarea evenimentului în presă, dorind să rezolve incidentul pe cale diplomatică. În ciuda măsurilor luate, știrea a fost publicată într-un ziar clujean, și cu toate că autoritățile au ordonat confiscarea tuturor exemplarelor, informația s-a răspândit. În semn de revoltă, în mod spontan studenții maghiari au declanșat manifestațiile menționate mai sus. Pentru comunicatul oficial despre evenimentele de la Brașov vezi „Esti Lap”, Cluj, nr. 56 din 9 martie 1944.

[17] În același fond, f. 84.

[18] Universitatea „Ferencz József” era la Cluj, cea din Budapesta numindu-se „Eötvös Lóránd”.