ACŢIUNI ALE ŢĂRĂNIMII DIN COMITATUL CLUJ PENTRU DESFIINŢAREA IOBĂGIEI ÎN PRIMĂVARA ANULUI 1848

 

Liviu Botezan

Cluj-Napoca

 

                Izbucnirea revoluţiei în Ungaria la 15 martie 1848 şi adoptarea câteva zile mai târziu de către Dieta de la Bratislava a legii desfiinţării relaţiilor feudale a trezit speranţe şi în rândurile ţăranilor aserviţi din Transilvania că se vor putea elibera de împovărătoarele obligaţii iobăgeşti moştenite din evul mediu. Eliberarea urma să-i transforme în oameni liberi din punct de vedere juridic şi în proprietari deplini asupra loturilor sau sesiilor lor asupra cărora nu avuseseră până în 1848 decât dreptul de folosinţă ori de posesiune. Fiindcă dintre toate obligaţiile datorate stăpânilor, în calitatea lor de proprietari ai domeniilor şi moşiilor nobiliare care includeau şi sesiile, cea mai împovărătoare era robota sau slujba iobăgească, primele acţiuni ale ţăranilor aserviţi s-au îndreptat împotriva acesteia.

                Potrivit afirmaţiei istoricului contemporan cu evenimentele din 1848, G. Bariţiu, primul refuz al slujbelor iobăgeşti din comitatul Cluj şi chiar din toată Transilvania s-a produs în comuna Baciu care făcea parte din domeniul oraşului cu acelaşi nume. Aici nesupunerea la robote a avut loc la câteva zile după anunţarea desfiinţării lor în Ungaria, ceea ce ar corespunde cu ultima decadă a lunii martie. Locuitorii comunei Baciu erau în majoritatea lor iobagi maghiari. Ei au încercat, în 1820, cu prilejul conscripţiei czirákyene, să reducă la o zi pe săptămână prestarea principalei lor obligaţii urbariale.

                La câteva zile după acţiunea iobagilor din Baciu s-a făcut simţită influenţa evenimentelor din Ungaria şi la Căpuşu Mic, unde ponderea iobagilor maghiari era aproximativ egală cu a celor români. Ea explică de ce Guberniul s-a adresat episcopului reformat Antal János pentru a-l trage la răspundere pe preotul subordonat de acolo, fiindcă prin cuvântările sale "iresponsabile şi instigatoare" agita populaţia din Căpuşu Mic şi localităţile din împrejurimi[1].

                Totuşi, mişcări ţărărneşti de amploare se vor semnala documentar în comitatul Cluj după 11 aprilie, când a intrat în vigoare legislaţia desfiinţării relaţiilor urbariale în Ungaria, Banat, Crişana şi Maramureş. Preventiv, chiar la 11 aprilie, comitele suprem Pál Matskási şi vicenotarul comitatens Mihály Somlyo se vor adresa Guberniului pentru a-i solicita introducerea stării statariale pe teritoriul comitatului. Ei motivau solicitarea cu răspândirea fulgerătoare a veştii despre declanşarea revoluţiei în partea centrală a Europei, sub influenţa modului inadecvat al prezentării evenimentelor în faţa enoriaşilor de către preoţii "inculţi". Vestea putea provoca agitaţii periculoase pentru siguranţa averilor şi a familiilor nobiliare. De aceea, Guberniul va aproba, la 14 aprilie, instituirea tribunalelor statariale în comitatul Cluj timp de trei luni, pe baza reglementării din 1816. Despre această aprobare vor fi înştiinţate comitatele învecinate, precum şi oraşele Cojocna, Cluj şi Bistriţa.

                Câteva zile mai târziu, la 18 aprilie, Guberniul îl atenţiona pe comitele suprem Matskási că a aflat despre unele întruniri ale iobagilor din Huedin, însoţite de o mare frământare. Pentru a linişti starea de spirit a populaţiei îi recomanda să trimită acolo pe unul din funcţionarii plăşii care prin "cuvinte blânde şi bine gândite" să evite transformarea agitaţiei într-o revoltă nedorită[2].

                La Nădăşelu, ţăranii nu s-au rezumat la agitaţii, ci au hotărât sistarea obligaţiilor iobăgeşti. Plângerea primită de consilierul Lajos Leszai din partea arendaşului moşiei sale, Sámuel Miskolczi, din această localitate, dezvăluie că iobagii lui au încetat să-i mai presteze muncile datorate înainte de Paşti, adică de 23 aprilie, sub influenţa faptelor similare din alte comune. Solgăbirăul plăşii Nădăşelu s-a străduit să-i aducă la ascultare în mod paşnic. Însă modalitatea la care a apelat a fost interpretată de iobagi în sensul că judele nobiliar nu le-a considerat fapta ilegală, fiindcă în caz contrar ar fi procedat la pedepsirea lor. Încurajaţi de o astfel de interpretare s-au consfătuit şi au decis să aplice ei pedepse acelora care ar înclina să mai îndeplinească slujbele iobăgeşti. Au interzis chiar şi prestarea zilelor datorate în contul unor împrumuturi, inclusiv cele plătite cu bani. Arendaşul nu excludea posibilitatea ca hotărârea luată de săteni să fi fost influenţată de o scrisoare primită de la preotul din Sânpaul.

                Reclamaţia arendaşului a fost adusă la cunoştinţa dregătorilor comitatului de către Leszai, proprietarul moşiei. În intervenţia sa pretindea pedepsirea oamenilor lui din Nădăşelu printr-o execuţie militară, pentru ca exemplul lor să nu contagieze şi satele învecinate. Făcea această propunere, motivând că s-a dus personal în mijlocul iobagilor, însă ei i-au replicat că nici în alte comune nu se mai efectua robota şi de aceea s-au decis să le urmeze exemplul. Mai mult, au hotărât ca, dacă vreunul din ei ar fi dispus să efectueze slujba iobăgească, acela va depune în caseria comunală câte 3 florini pentru fiecare zi prestată.

                La 8 mai, comitele suprem Pál Matskási şi vicenotarul comitatens Miklós Kabos au înştiinţat Guberniul că la Nădăşelu iobagii, în majoritatea lor români, refuzau pentru a doua oară prestaţiile urbariale cu o încăpăţânare "ce emană dintr-un spirit răzvrătitor". Cei doi dregători adăugau în plus că şi jelerii alodiali erau ameninţaţi cu depunerea în caseria comunală a celor 3 florini, în cazul că vor mai munci pentru arendaş sau stăpânul lor. Fiindcă îndemnurile la renunţarea împotrivirii n-au dat rezultatele dorite, considerau că singurul mijloc de a le înfrânge rezistenţa era execuţia militară. În consecinţă cereau Guberniului să intervină la Comandamentul armatei pentru a se trimite la Nădăşelu o unitate militară de represiune[3].

                Tot în zilele de dinainte de Paşti documentele semnalează acţiuni ţărăneşti contra robotelor în comunele Mociu şi Urmeniş. O atare semnalare rezultă din cererea pe care guvernatorul Teleki i-a adresat-o generalului Gallbrunn, la 21 aprilie. Acestuia i se solicita să ordone comandanţilor unităţilor militare detaşate în cele două localităţi să colaboreze cu dregătorii civili la restabilirea ordinii. La sosirea militarilor în comuna Mociu se referea, în 19 aprilie, István Farkas, comisar pentru păstrarea ordinii din comitatul învecinat Dăbâca, în darea de seamă înaintată superiorului său groful Samu Wass. Prin ea îi sugera să pretindă şi el armată de represiune în vederea liniştirii nobilimii intrată în panică datorită pericolului declanşării unor mişcări antinobiliare ale ţărănimii sub influenţa răspândirii unor manifeste sau proclamaţii în limba română[4].

                La 30 aprilie, comitele suprem Pál Matskási şi notarul comitatens Elek Nagy îi trimiteau guvernatorului Teleki un raport al judelui nobiliar Elek Sala, împreună cu câteva anexe. Pe baza lor îl acuzau pe preotul Ioan Popovici din Vătava că îndrăznea să-şi instige enoriaşii la nesupunere, ameninţând liniştea şi securitatea publică. Despre activitatea acestui preot ortodox îl înştiinţa Guberniul pe Şaguna două zile mai târziu. Totodată îi cerea episcopului să-l pedepsească prin înlocuirea lui "cu o altă persoană mai corespunzătoare" şi să informeze Guberniul despre hotărârea luată[5].

                Acuze asemănătoare formulau funcţionarii comitatensi împotriva preoţilor greco-catolici din Sâncraiu Almaşului şi Bercea. Sesizat de comitetul comitatens pentru păstrarea ordinii în comitatul Cluj, la 2 mai Guberniul a discutat raportul judelui nobiliar al plăşii Feiurdeni, Károly Teleki. Acesta semnala că preotul Graţian Pop din Sâncraiu Almaşului a contribuit la apariţia semnelor nesupunerii prin modul cum a citit şi a explicat un manifest pe care voia să-l afişeze pentru liniştirea spiritelor agitate. Cu scopul de a restabili ordinea, vicecomitele Inczedi l-a trimis acolo pe Mihály Rettegi în calitate de comisar comitatens. Dar pentru a-şi îndeplini misiunea propunea Guberniului să-i pună la dispoziţie un ajutor militar. În numele Guberniului, consilierul gubernial Bornemisza îi recomanda vicecomitelui să apeleze la comisarul teritorial József Szabó, aflat în comitatul învecinat Dăbâca, la Dragu, în vederea unei execuţii militare cu escadronul de husari ce staţiona acolo.

                Despre discutarea comportamentului parohilor din Sâncraiu Almaşului şi Bercea de către comitetul comitatens al securităţii publice, guvernatorul Teleki a primit informaţii la 4 mai din partea comitelui suprem Pál Matskási. În legătură cu preotul din Bercea, Ştefan Dumitru, îi aducea la cunoştinţă că prin activitatea lui a provocat încetarea slujbelor iobăgeşti nu numai în comuna pe care o păstorea, ci şi în satele învecinate Mierţa, Zimbor şi Sutoru. Întrucât prerogativele lui nu-i permiteau să ia măsuri contra celor doi preoţi, comitele suprem îi propunea guvernatorului să intervină pentru a impune pedepsirea lor. Din informaţia gubernială trimisă la 5 mai comisarului József Szabó de la Dragu reiese că vinovăţia preotului din Sâncraiu Almaşului era dovedită de două bilete confiscate avocatului Florian Micaş, arestat şi interogat la Cluj. Invocând rapoartele comitelui suprem Matskási şi ale comisarului teritorial József Szabó, la 5 mai, Guberniul îi pretindea episcopului Lemeni să-i admonesteze şi să-i tragă la răspundere pentru activitatea lor atât pe preoţii din comunele Dragu, Cristorel şi Fizeş situate în comitatul Dăbâca, cât şi pe cei din localităţile Bercea şi Sâncraiu Almaşului, aflate în comitatul Cluj. În aceeaşi zi, Guberniul i-a cerut comitelui suprem să-l convoace la Cluj pe preotul din Bercea, pentru a fi interogat de comisia care-l ancheta pe avocatul Florian Micaş.

                Tendinţa de extindere a mişcărilor ţărăneşti în comitatul Cluj, a determinat Guberniul, la 6 mai, să acţioneze pentru a o putea stăvili prin apelul făcut la comandantul suprem al armatei, feldmareşalul Puchner, în vederea detaşării a două companii din regimentul "Sivkovich". Cu scopul de a-l convinge, va invoca tendinţele iobagilor din comitatul Cluj de a ocupa pământuri alodiale şi de a nu se supune dregătorilor comitatensi[6].

                Guberniul a apelat cu acelaşi scop şi la protopopul de la Cluj, Ioan Fechete-Negruţiu, pe care l-a trimis pe satele cu enoriaşi greco-catolici, unde

s-au semnalat împotriviri faţă de continuarea prestării zilelor de muncă datorate domnilor de pământ. În peregrinarea lui a fost însoţit de concepistul gubernial Sámuel Mákoldi. Raportul pe care l-au întocmit se referea la satele vizitate în zilele de 7 şi 8 mai şi reflectă amploarea luată de mişcările ţărăneşti contra slujbelor iobăgeşti. Cea dintâi localitate pe care au vizitat-o a fost Sâncraiu Almaşului. Strădaniile lor şi ale preoţilor localnici de a-i convinge să renunţe la împotrivirea faţă de prestarea robotelor, n-au avut nici un rezultat. Sătenii le-au declarat că vor rămâne fideli împăratului, dar, întrucât "în Ungaria nu se mai prestează robote, orice s-ar întâmpla, nici ei nu mai slujesc, chiar dacă ar pierii cu toţii". Ei au mai precizat că în acest sens au depus un jurământ, pe care-l vor respecta. Îndârjirea iobagilor n-a cedat nici la ameninţarea cuprinsă în scrisoarea comisarului József Szabó, sosită în seara zilei de 7 mai, prin care erau avertizaţi că, dacă nu sevor supune, va aduce împotriva lor o sută de husari, după ce-i va pacifica pe iobagii de la Dragu. La această ameninţare au replicat că, dacă husarii vor fi aduşi în comuna lor, nu le vor asigura aprovizionarea cu alimente. Sub influenţa dârzeniei de care au dat dovadă locuitorii din Sâncraiu Almaşului, au încetat să mai îndeplinească muncile gratuite şi cei din satul învecinat Topa Mică.

                La Berindu, autorii raportului au constatat o atmosferă şi mai tensionată, reflectată în jurământul depus. Acesta conţinea pe de o parte avertismentul că oricine va mai veni în satul lor pentru a-i convinge să reia lucrul domnesc risca să fie omorât. Pe de altă parte, prevedea că orice locuitor care ar mai îndrăzni să efectueze slujba iobăgească va fi legat de un stâlp timp de trei zile şi va fi pedepsit cu 25 de lovituri cu beţe. Din mărturia unuia din locuitori privind "omul cu pantaloni" se poate desprinde aversiunea sătenilor faţă de funcţionarii comitatensi.

                O situaţie asemănătoare au înregistrat cei doi trimişi ai Guberniului şi la Popeşti. Şi aici locuitorii au jurat credinţă împăratului şi au hotărât "să nu mai lucreze la domni". La fel au decis să procedeze şi iobagii din Mihăieşti, Sânpaul, Zimbor şi din celelalte sate situate de-a lungul "drumului ţării" spre Zalău, până la marginea Sălajului. De aceea, raportorii propuneau Guberniului să întreprindă măsuri energice, motivând că autoritatea dregătorilor a devenit aproape nulă, îndeosebi la Berindu şi Sâncraiu Almaşului. Ei sugerau ca în satele răzvrătite contra stăpânilor să se recurgă la o execuţie militară sub conducerea unui comisar gubernial autoritar, ca şi la Borşa.

                La pericolul ameninţător pentru nobilime făcea aluzie groful János Bethlen senior în scrisoarea trimisă, la 10 mai, amicului său baronul Miklós Wesselényi, când afirma: "noi aici, în Transilvania, dar mai ales la Cluj, ne aflăm în vârful unui vulcan în preajma erupţiei; revolta şi o conspiraţie îngrijorătoare printre români, căreia îi cunosc doar sensul, nu şi detaliile, se extinde până aproape la porţile oraşului". Tot la această atmosferă îngrijorătoare se referă istoricul maghiar Trócsányi în importanta sa lucrare despre participarea ţărănimii ardelene la revoluţia din 18481849, când afirmă că răzvrătiţii din 40 de sate ameninţau oraşul Cluj în preajma convocării Dietei Stărilor privilegiate[7].

                Guberniul a dezbătut raportul prezentat de Mákoldi şi Fechete-Negruţiu la 9 mai. Alarmat, a decis să ia în considerare propunerea făcută de ei spre sfârşitul raportului şi în aceeaşi zi l-a numit pe contele Sándor Karacsay comisar gubernial împuternicit să pacifice satele revoltate din comitatul Cluj. Decizia i s-a adus la cunoştinţă chiar în ziua de 9 mai. Pe baza ei i s-a încredinţat misiunea de a se deplasa în localităţile menţionate de cei doi raportori, unde iobagii refuzau îndeplinirea slujbelor datorate stăpânilor care decurgeau din starea lor servilă. În toate satele pe care le va străbate avea menirea de a-i "convinge" pe ţărani, pe cale paşnică sau prin execuţie militară, să reia prestarea robotelor până la desfiinţarea lor printr-o legislaţie, pe care o va adopta Dieta ce urma să se întrunească nu peste mult timp. În vederea îndeplinirii misiunii sale, contele Karacsay urma să fie însoţit de un important detaşament ostăşesc. În acest sens era încunoştinţat că s-a intervenit la generalul Gallbrunn. După ce va pune capăt tulburărilor cu ajutorul soldaţilor trebuia să-i identifice pe cei vinovaţi şi să-i aresteze pentru a fi escortaţi la închisoarea comitatensă.

                Noului comisar i se recomanda să apeleze la funcţionarii comitatensi în îndeplinirea misiunii sale. Totodată i se preciza şi traseul pe care avea să-l urmeze, protejat de detaşamentul militar. Traseul indicat începea cu satul Nădăşelu, după care urma să treacă prin Popeşti, Berindu, Sâncraiu Almaşului şi celelalte localităţi menţionate în raportul amintit. Despre misiunea grofului Karacsay, Guberniul va informa, în afara generalului Gallbrunn, dregătoria comitatelor Cluj şi Dăbâca, inclusiv pe comisarul teritorial Szabó József de la Dragu. Acestuia i se aducea la cunoştinţă că, dacă el nu va reuşi să pacifice răzvrătiţii de la Dragu, Gârbou şi din alte comune din Dăbâca, groful Karacsay îi va veni în ajutor, după ce va impune restabilirea ordinii în satele comitatului Cluj.

                Raportul comisarului gubernial Karacsay despre îndeplinirea misiunii sale va fi înaintat Guberniului la 19 mai, iar acesta îl va dezbate cinci zile mai târziu. Procesul verbal întocmit cu ocazia discutării raportului în şedinţa gubernială din 24 mai relevă că nu s-a urmat întocmai traseul indicat prin ordinul gubernial. Într-adevăr, pacificarea a început cu satul Popeşti şi nu cu Nădăşelu. La Popeşti comisarul a ajuns în 11 mai, însoţit de prim judele nobiliar Károly Ujvári şi de notarul comitatens Lajos Biró. Aici au arestat trei "instigatori" mai importanţi şi apoi au reuşit "să convingă" mulţimea adunată să se supună. De la Popeşti s-au îndreptat spre Berindu, unde populaţia, auzind de "pedepsirea exemplară a instigatorilor de la Popeşti", a acceptat să dea o "scrisoare de garanţie" că renunţă la împotrivirea faţă de prestarea slijbelor iobăgeşti. La Berindu cei trei s-au pus de acord cu opinia comisarului teritorial József Szabó şi au acordat prioritate descinderii la Sâncraiu Almaşului, unde au ajuns la 12 mai. Şi aici au apelat la ameninţarea cu pedepsirea "instigatorilor" ca la Popeşti, pentru a obţine o garanţie scrisă că se va relua îndeplinirea robotelor. În ziua de 13 mai au sosit la Zimbor şi au restabilit ordinea fără împotrivire, după ce l-au arestat şi trimis la închisoarea comitatensă pe judele primar sătesc. Acolo i-au vizitat emisari din Borşa şi Sutoru care i-au vestit că, pentru a evita execuţia militară, iobagii au ajuns la o înţelegere cu stăpânii lor, asigurându-i că le vor îndeplini zilele de muncă datorate. Întrucât comisarul teritorial József Szabó i-a anunţat că a reuşit să înfrângă rezistenţa contra slujbelor iobăgeşti, nu au mai trecut în comitatul învecinat Dăbâca, ci, în 14 mai, i-au adus la ascultare pe locuitorii din Almaşu Mare, Tămăşeni şi Gălăşeni. Cei din ultima localitate s-au angajat şi ei în scris că nu se vor mai opune prestaţiilor urbariale. La Gălăşeni i-au convocat pe sătenii din Băbiu, Bogdana, Cutiş şi Ţăudu. Cu ajutorul stăpânilor proprietari şi al funcţionarilor locali i-au depistat pe "instigatori", le-au aplicat pedepse corporale, iar pe unii din ei i-au trimis la temniţa comitatensă, izbutind astfel să restabilească liniştea şi în aceste sate. Un succes similar au înregistrat la Huedin prin proferarea ameninţării cu execuţia militară. De fapt, la Huedin, iobagii maghiari au ocupat, în primele zile ale revoltei, pământurile desţelenite de ei care, cu prilejul comasării de dinainte de 1848, fuseseră atribuite familiei fostului guvernator György Bánffy. Teama de execuţia militară i-a "convins" să dea şi ei garanţii în scris, la 17 mai, că renunţau la pământurile revendicate. La Nădăşelu, comisarul Karacsay şi însoţitorii săi nu s-au mai dus, deoarece au primit un raport liniştitor care i-a determinat să considere că o deplasare până acolo era de prisos.

                Pe parcursul raportului său, groful Karacsay atrăgea atenţia Guberniului asupra activităţii fiului preotului din Almaşu Mare şi a notarului din Tămăşeni. Pe ultimul îl acuza că, deşi era asesor comitatens, a acceptat să redacteze şi să facă publică hotărârea locuitorilor, cărora le era notar, de a nu mai efectua muncile gratuite. El a cedat fiindcă hotărârea sătenilor prevedea tragerea clopotelor în semn de pericol, dacă stăpânii vor încerca să le pretindă robote. O atenţie aparte acorda raportul fiului preotului din Almaşu Mare. Acestuia îi reproşa în primul rând, că, înainte de a pleca la Adunarea de la Blaj, i-a sfătuit pe ţărani să fie uniţi şi să aştepte până va reveni pentru a le comunica ce hotărâre s-a luat acolo în legătură cu slujbele iobăgeşti. În al doilea rând îl învinuia că a răspândit ideea periculoasă a superiorităţii numerice a românilor, în virtutea căreia îi îndemna pe săteni la solidaritate naţională, precum şi la neacceptarea uniunii cu "patria maghiară, ci numai cu cea română"[8].

                Între timp, la 10 mai, comitele suprem Pál Matskási şi notarul comitatens Miklós Kabos au informat Guberniul că preotul greco-catolic Ştefan Dumitru din Bercea a fost interogat de comisia care-l ancheta pe avocatul Florian Micaş. La nota informativă anexau procesul verbal al investigării parohului, din care rezulta că se făcea vinovat de instigarea la nesupunere nu numai a populaţiei din Bercea, ci şi din celelalte trei sate menţionate. La interogarea preotului din Bercea se referea şi Guberniul în răspunsul dat comitelui suprem câteva zile mai târziu, precum şi în adresa trimisă episcopului Lemeni de la Blaj. În ambele cazuri, Guberniul sublinia că, întrucât parohul şi-a recunoscut vina cu prilejul interogatoriului la care a fost supus, a decis eliberarea lui, considerând că în timpul detenţiei şi-a ispăşit pedeapsa pentru faptele sale[9].

                Concomitent cu măsurile întreprinse pentru reprimarea mişcărilor ţărăneşti de împotrivirea faţă de prelungirea servituţilor iobăgeşti, autorităţile nobiliare ale comitatului Cluj au acordat o deosebită atenţie chestiunii interzicerii participării iobagilor la Adunările naţionale de la Blaj din 30 aprilie şi 1517 mai, la fel ca şi oficialităţile celorlalte jurisdicţii ardelene. Atenţia acordată de autorităţile nobiliare interzicerii Adunării din 30 aprilie transpare din circulara protopopului Procopie Prodan din Silvaşul de Jos, trimisă preoţilor subordonaţi din protopopiatul Cara. Prin ea le vestea porunca dată de Consistoriul Episcopiei ortodoxe de la Sibiu din 19 aprilie, prin care aducea la cunoştinţă ordinul gubernial, anunţat cu două zile mai devreme, referitor la interzicerea plecării la Blaj pe dumineca Tomii. Circulara va provoca însă nemulţumirea dregătorilor comitatensi, deoarece îndemna preoţii să-şi lămurească enoriaşii să-şi aleagă câte doi delegaţi de fiecare parohie pentru a fi reprezentaţi la Adunarea din 3/15 mai care avea aprobarea Guberniului. Ea trebuia să-i fie înapoiată iscălită pentru a o prezenta spre justificare episcopului Şaguna, când se vor întâlni la Blaj. Nemulţumirea autorităţilor nobiliare era dublată şi de răspândirea în satele comitatului Cluj a manifestului redactat de Aron Pumnul, prin care ţăranii erau sfătuiţi să-şi trimită tot câte doi delegaţi de fiecare localitate la Adunarea de la dumineca Tomii. Acest lucru reiese din procesul verbal al interogatoriului la care a fost supus Florian Micaş, înaintat de către comitele suprem Matskási Pál, la 26 aprilie, guvernatorului Teleki. Procesul verbal dezvăluia că interogatul i-a înmânat iobagului Toma Popa dun Budurleni (fost Budurlău) două exemplare ale unui manifest considerat cu conţinut răzvrătitor şi i-a dat instrucţiuni cum să le răspândească.

                Sursele documentare consemnează într-o măsură mult mai însemnată efectele apelului Consistoriului ortodox, la care se refera protopopul Procopie Prodan. Ele transpar în două documente din 6 mai. Unul constituie o scurtă scrisoare a contelui László Kormis, adresată vicecomitelui comitatului Cluj, baronul Zsigmond Inczedi. Prin ea îi aducea la cunoştinţă că locuitorii din Satu de Sus şi-au desemnat trei consăteni, din care doi urmau să-i reprezinte la Adunarea din 15 mai de la Blaj. Al doilea document reprezintă o dare de seamă a judelui primar Todor Crişan din acelaşi sat, înaintat tot vicecomitelui Inczedi. Primarul confirma alegerea delegaţilor după o slujbă religioasă, cu care ocazie preotul i-a informat pe săteni despre porunca dată de Consistoriul sibian. El preciza însă că din cei trei aleşi ai satului, doi au refuzat oferta de a merge la Blaj, invocând fie sănătatea precară, fie sarcina de a strânge banii de pădure. Până la urmă s-au angajat să plece la Adunarea din 15 mai sătenii Simion Baciu şi Nichita Frătian. Ei au condiţionat însă plecarea de primirea a 12 florini de drum. Oamenii le-au oferit numai 10 florini, preotul fiind de acord cu hotărârea luată. În finalul informaţiei sale primarul menţiona că decizia Consitoriului i-a parvenit de la Aruncuta.

                Informaţiile primite din partea oficialităţilor comitatense şi îndeosebi raportul comitelui suprem şi al vicecomitelui de la Cluj, au determinat Guberniul să le trimită, cu data de 8 mai, instrucţiuni privind condiţiile aprobării Adunării ce urma să se întrunească peste o săptămână. Instrucţiunile lămureau că a aprobat numai o întrunire restrânsă la protopopi şi la unii intelectuali români, pentru a se sfătui în vederea redactării petiţiei ce urma să fie înaintată proximei Diete. De aceea poruncea dregătoriilor respective să întreprindă măsuri pentru a opri plecarea la Blaj a oricăror persoane care nu aveau invitaţie din partea unuia din cei doi episcopi români. Le pretindea de asemenea să-i cerceteze pe protopopii care au încălcat instrucţiunile guberniale şi să-i oblige să le dea rapoarte justificative.

                În aceeaşi zi, vicecomitele Inczedi s-a conformat poruncii guberniale şi s-a deplasat la Suatu de Sus, pentru a-i cere judelui primar să interzică plecarea delegaţilor aleşi la Blaj, iar dacă nu se vor supune să-i aresteze şi să-i pună în lanţuri. Cu această ocazie preotul din Frata i-a înmânat înştiinţarea Consistoriului sibian, precizându-i că a circulat şi la parohii din Căian şi Mociu. Despre vizita sa la Suatu l-a informat pe comitele Matskási, anunţându-l totodată că i-a trimis protopopului din protopopiatul Cara ordinul gubernial. În încheierea informaţiei sale se lăuda că a reuşit să împiedice, cu concursul preoţilor, plecarea la Blaj a delegaţilor din Suatu de Sus, Suatu de Jos, Căian, Bărăi şi Mociu.

                La 11 mai judele nobiliar al plăşii Teaca, Gabriel Dorgo şi perceptorul Aaron Benedek raportau dregătoriei comitatului Cluj că au anunţat în toate satele jurisdicţiei lor interdicţia plecării la Blaj a celor ce nu aveau invitaţii, încă înainte de a le parveni ordinul gubernial. Primarii satelor plăşii i-au asigurat că locuitorii se vor supune ordinului interdicţional. Ulterior se va dovedi că promisiunea n-a fost respectată, cel puţin o parte din delegaţii aleşi fiind prezenţi încă din 14 mai la Blaj[10].

                Aşadar, în săptămânile ce-au urmat după 11 aprilie şi mai ales în intervalul dintre prima şi a doua Adunare de la Blaj, strădaniile autorităţilor nobiliare din comitatul Cluj s-au orientat spre contracararea influenţei preoţilor români asupra masei de ţărani, atât în ceea ce priveşte opoziţia faţă de continuarea slujbelor iobăgeşti, cât şi referitor la întărirea conştiinţei naţionale a enoriaşilor lor. Prin acţiunile întreprinse în acest sens, autorităţile au căutat să prevină îndeosebi participarea ţăranilor la Adunările din 30 aprilie şi 15 mai, conştiente că li se va consolida sentimentul solidarităţii cu tinerii intelectuali, ceea ce putea să ducă la închegarea unui front comun antinobiliar. De aceea vor apela la măsuri şi mijloace care să le permită să evite un astfel de front comun, concretizate, pe de o parte în reprimarea mişcărilor ţărăneşti contra robotelor cu ajutorul execuţiilor militare, iar pe de altă parte în interzicerea participării iobagilor la prima şi la a doua Adunare de la Blaj.

                După Adunarea din 1517 mai, în a doua jumătate a acestei luni şi în primele săptămâni din iunie, la fel ca în Dăbâca şi Solnocul Interior, pe teritoriul comitatului Cluj documentele reflectă o diminuare şi chiar o încetare a mişcărilor ţărăneşti contra slujbelor iobăgeşti. Explicaţia poate fi găsită în reprimarea lor prin execuţii militare înainte de 15 mai şi mai ales în asigurarea dată de autorităţi după această dată că Dieta ce se va întruni la 29 mai va vota legea privind desfiinţarea relaţiilor urbariale. După 15 mai documentele vor consemna doar încercări de recuperare a posesiunilor individuale sau obşteşti pierdute înainte de 1848, ori acţiuni determinate de abuzurile unor arendaşi. Un astfel de caz oferă petiţia înaintată Guberniului de către Károly Müller care ţinea în arendă moşii la Cara şi Boju. Din conţinutul ei rezultă că acesta a fost alungat de sătenii din Boju, datorită comportamentului şi daunelor pe care li le-a cauzat. La 20 mai, Guberniul i-a trimis plângerea spre a o rezolva vicecomitelui comitatului Cluj, Inczedi, cu indicaţia de a-l repune pe arendaş în drepturi şi de a pedepsi comunitatea din Boju, dacă se va dovedi vinovată.

                Vicecomitele Inczedi va îndeplini dispoziţia gubernială, trimiţând la Boju un escadron de cavalerie. Povara întreţinerii husarilor şi a cailor lor i-a determinat pe sătenii Dumitru Contraş şi Melinte Olteanu să prezinte Guberniului o reclamaţie în numele comunităţii din Boju, prin care justificau cererea de a fi retraşi militarii din comuna lor. Din protestul sătenilor reiese că husarii au fost trimişi pe capul comunităţii de către comitetul comitatens al siguranţei publice, al cărui preşedinte era vicecomitele Inczedi. Semnatarii motivau intervenţia lor cu argumentul că în Boju nu existau instigatori la nesupunere, locuitorii respectând dispoziţiile autorităţilor. Trimiţând reclamaţia comitelui Matskási, Guberniul îi recomanda, la 17 iunie, să nu-i retragă deocamdată pe husari din Boju, ci să-i folosească pentru a-i depista şi aresta pe cei pe care-i va găsi vinovaţi de alungarea arendaşului[11].

                O încercare de recuperare a unei păduri cu microtoponimicul de "Grădina Ciorii" au făcut ţăranii din comuna Băgara. Încă în 1847 ei au înaintat Guberniului o petiţie, prin care îl acuzau pe intendentul domeniului fundaţional regesc de la Cluj că le-a răpit pădurea respectivă. Petiţionarii arătau că strămoşii lor au folosit terenul revendicat ca păşune. Ulterior l-au împădurit şi au angajat pentru paza lui un pădurar. Litigiul a determinat efectuarea unei anchete în timpul căreia interogarea a avut loc prin prestarea unui jurământ. Intendentul a reţinut însă pentru el actele investigaţiei. De aceea rugau să li se restituie aceste acte, împreună cu pădurea pe care o considerau proprietatea lor obştească. În răspunsul său, din 16 iunie, Guberniul pretindea însă informaţii suplimentare privind cauzele tărăgănării dezbaterii cererii solictitatorilor[12].

                Dar, după 15-17 mai cea mai mare îngrijorare a provocat Guberniului şi dregătoriei comitatului Cluj influenţa celei de a doua Adunări naţionale de la Blaj asupra maselor ţărăneşti. Preocuparea pentru contracararea acestei influenţe se reflectă documentar în măsurile represive întreprinse împotriva acelora ce răspândeau ideile pe care şi le-au însuşit acolo, fie ei ţărani, fie preoţi. Deosebit de grăitoare pot fi considerate aceste măsuri în cazurile comunelor Morlaca şi Sâmboleni. La Morlaca ele l-au vizat pe protopopul Gheorghe Pop care încă în intervalul dintre prima şi a doua Adunare de la Blaj s-a opus arborării drapelului uniunii pe biserica satului. Dregătoria plăşii Huedin, din care făcea parte comuna, a considerat atitudinea protopopului o ofensă şi o sfidare la adresa "naţiunii maghiare". Iată de ce au pus la cale o înscenare concretizată în redactarea unei reclamaţii împotriva protopopului, pe care au semnat-o prin promisiuni ori presiuni exercitate asupra lor 8 locuitori din Morlaca, în frunte cu judele primar Iosif Boca. Reclamaţia a fost înregistrată la cancelaria dregătoriei comitatului Cluj cu data de 13 iunie. Semnatarii îl acuzau pe protopop că: l-ar fi etichetat pe primar şi pe cei ce au fost de acord cu el să se aboreze "drapelul uniunii" drept nişte "nimicuri"; ar fi formulat calificative asemănătoare şi la adresa comitelui suprem şi la aceea a solgăbirăului plăşii; l-ar fi sfidat pe judele primar prin contestarea atribuţiilor acestuia; şi-ar fi însuşit o sesie bisericească, promiţând să achite anual 15 florini, însă de 20 de ani n-ar fi dat pentru ea nici un ban, prejudiciind astfel veniturile casieriei comunale; s-ar fi îmbogăţit prin utilizarea muncii a nouă servitori etc. Concluzionând că prin atitudinea afişată învinuitul ar fi manifestat independenţă şi nesupunere faţă de dregători şi implicit că şi-ar fi bătut joc "de toată naţiunea maghiară", cei opt reclamanţi propuneau dregătoriei plăşii să-l aresteze pe Gheorghe Pop şi să-l pedepsească. Altfel, prin exemplul lui "instigator" putea să influenţeze şi celelalte parohii ale protopopiatului, pe care-l păstorea.

                Faptul că învinuirea incriminatoare a fost întocmită la sugestia judelui nobiliar al plăşii, György Gracza, se poate deduce din raportul pe care acesta l-a înaintat dregătoriei comitatense. La rândul ei, oficialitatea comitatului, prin comitele suprem Pál Matskási şi vicenotarul comitatens László Dorgo, au trimis raportul Guberniului la 22 mai. Invocând plângerea celor opt semnatari contra protopopului, comitele suprem şi vicenotarul sugerau Guberniului să pretindă sancţionarea protopopului de către superiorul ierarhic al acestuia. La 14 iunie, Guberniul a înaintat episcopului Lemeni raportul solgăbirăului György Gracza, însoţit de reclamaţia menţionată a celor opt locuitori din Morlaca şi de propunerea comitelui suprem privind sancţionarea protopopului. Totodată îi cerea să înapoieze aceste acte şi să-l informeze dacă a decis să aplice pedeapsa solicitată. În plus îi pretindea să-l mustre şi pe preotul din Ciucea[13].

                Influenţa celei de a doua Adunări de la Blaj asupra conştiinţei naţionale a ţăranilor români se conturează mai clar în cazul celor din localitatea Sâmboleni. O primă informaţie oferă în această privinţă o adresă trimisă guvernatorului Teleki, la 25 mai, cu semnăturile comitelui suprem Matskási Pál şi prim notarul comitatens Elek Nagy. Bazată pe raportul vicecomitelui Zsigmond Inczedi, adresa semnala "instigaţiile îndrăzneţe şi periculoase" atribuite pe de o parte preotului Simion Pop, iar pe de altă parte ţăranilor Alexandru Pop şi Indrei Cuc. Aceştia au participat la Adunarea de la Blaj ca delegaţi ai comunei Sâmboleni, fără a fi avut invitaţie şi aprobare oficială. Preotului i se aducea acuza că ar înclina să încurajeze prejudicierea proprietăţii nobiliare şi nesupunerea faţă de autoritatea administraţiei constituite. Pentru a combate atari tendinţe a considerat necesar să-i sporească prerogativele vicecomitelui Inczedi prin dublarea funcţiei lui cu aceea de comisar comitatens. Necesară era însă şi o forţă militară care să-i fie pusă la dispoziţie. Intrucât oficialitatea comitatensă nu dispunea decât de un escadron de husari staţionat la Mociu, despre care se vorbea că va fi detaşat la Dileu Nou în comitatul Turda, solicita guvernatorului să intermedieze trimiterea unui detaşament de infanterie.

                Dispunând de împuterniciri sporite, baronul Inczedi l-a arestat pe preotul din Sâmboleni. Aşa se explică de ce, la 3 iunie, zece locuitori din această localitate, iobagi ai baronului Domokos György Kemény, ai soţiei contelui József Teleki şi ai altor doi proprietari nobiliari, s-au prezentat la Cătina. Aici, prin ridicare de mâini s-au angajat chezaşi sau garanţi ai preotului lor, în faţa parohului local şi a protopopului greco-catolic din Palatca. Prin angajamentul lor asigurau oficialitatea comitatensă că i-l vor preda, dacă li-l va pretinde, după audierea lui de către episcopul Lemeni.

                Pentru eliberarea preotului din Sâmboleni a intervenit, la 5 iunie, pe lângă guvernatorul Teleki şi primarul Clujului, Gustáv Grois. El motiva că i s-a cerut să facă această intervenţie de către membrii gărzii naţionale maghiare care considerau detenţia parohului periculoasă pentru oraş din cauza numeroaselor sate româneşti învecinate. La intervenţia primarului Clujului a reacţionat în aceeaşi zi comitele suprem Matskási. El l-a atenţionat pe primar că iobagii din Sâmboleni, încurajaţi de preot, şi-au trimis cu de la ei putere animalele pe păşunea alodială a baronului Domokos Kemény. Întrucât o atare acţiune constituia o încălcare a dreptului de proprietate nobiliară, vicecomitele Inczedi s-a deplasat în centrul plăşii Cămăraş. Acolo i-a convocat pe ţăranii vinovaţi de acest delict pentru a-i interoga şi pedepsi. Însă, la îndemnul parohului, o parte din cei convocaţi au refuzat să se prezinte în faţa vicecomitelui. Mai mult, a pronunţat "vorbe nechibzuite" la adresa funcţionarilor comitatensi. Acesta a fost motivul pentru care vicecomitele Zsigmond Inczedi l-a arestat pe preotul Simion Pop. Tot de aceea nu-l putea elibera din detenţie numai pe baza declaraţiei de chezăşie, fără aprobare gubernială. A doua zi, la 6 iunie, guvernatorul a trimis Guberniului raportul comitelui suprem, împreună cu actele acuzatoare, inclusiv cel de chezăşie, pe baza cărora au fost arestaţi preotul Simion Pop şi ţăranii Al. Pop şi Indrei Cuc, pentru a decide.

                Guberniul a dezbătut cazul celor trei arestaţi în şedinţa din 15 iunie. Analiza actelor ce însoţeau raportul în cauză aduce precizări în sensul că pe păşunea baronului au fost trimise oile satului. De aceea, vicecomitele i-a convocat la Cămăraş pe păcurari, prin intermediul judelui primar sătesc. Preotul nu l-a lăsat să se ducă la Cămăraş în primul rând pe ciobanul care-i îngrijea propriile lui oi. De fapt, i-a îndemnat şi pe ceilalţi să nu răspundă chemării vicecomitelui, invocând jurământul prestat la Blaj şi necesitatea respectării lui. Preotul însuşi a refuzat să se prezinte în faţa vicecomitelui, când acesta s-a deplasat la Sâmboleni pentru a-l ancheta. În aceste condiţii a hotărât să-l aresteze.

                Referitor la cei doi ţărani care au participat la a doua Adunare de la Blaj, procesul verbal al şedinţei guberniale dezvăluie ce-au înţeles ei din jurământul şi din programul naţional adoptat cu acel prilej. Ei au înţeles că românii, fiind cei mai numeroşi locuitori ai Ardealului, nu ar mai fi avut obligaţia să se supună dregătorilor care erau nobili maghiari. În consecinţă, nu ar mai fi trebuit să ţină seama nici de legile votate de domnii lor care ar fi fost arse şi de aceea şi-ar fi pierdut valabilitatea. În acest sens ar fi votat de şapte ori la Blaj.

                Sfârşitul dezbaterii şedinţei guberniale din 15 iunie despre abaterile celor trei arestaţi s-a încheiat cu două sentinţe diferite. Potrivit primei sentinţe, Guberniul s-a arătat dispus să-l elibereze pe preot din detenţie, pe cauţiune, cu următoarele condiţii: să declare în scris că nu va mai instiga enoriaşii la nesupunere; să se angajeze că va înapoia banii plătiţi de comunitatea sătească pentru plecarea celor doi delegaţi la Blaj; să achite jumătate din cheltuielile prilejuite de deplasările vicecomitelui şi de întreţinerea soldaţilor care l-au secondat. A doua sentinţă îi privea pe cei doi ţărani care au participat ca delegaţi ai statului la Adunarea de la Blaj. Ei rămâneau arestaţi şi urmau să fie pedepsiţi pentru ideile pe care le-au propagat printre consătenii lor. Ambele decizii se aduceau la cunoştinţa episcopului Lemeni şi a oficialităţii comitatului Cluj[14].

                Guberniul şi dregătoria comitatului Cluj  au manifestat, în săptămânile ce-au urmat celei de-a doua Adunări de la Blaj, o preocupare continuă faţă de orice informaţie care ar fi putut să contribuie la dezvoltarea sentimentului solidarităţii naţionale printre ţăranii români. Au procedat astfel deoarece erau conştiente că întărirea sentimentului solidarităţii naţionale în rândurile maselor de ţărani putea fi dăunătoare poziţiilor economice şi politice dominante ale nobilimii care era în majoritatea ei maghiară. Această solidaritate propagată de tinerii intelectuali români prezenţi la cele două Adunări de la Blaj putea să genereze în orice moment o mişcare ţărănească antinobiliară generalizată la scara întregii Transilvanii. Preocuparea pentru prevenirea şi evitarea unei atari mişcări se oglindeşte în atenţionarea oficialităţii comitatense de către doi nemeşi din Gilău asupra ideilor expuse de cărbunarul Simion Toader din Someşul Rece într-o cârciumă din Cluj. La aceste idei se referea comitele suprem Matskási în nota informativă înaintată guvernatorului Teleki la 15 iunie. De fapt, cărbunarul a redat ceea ce a reţinut el din discursul rostit de Avram Iancu cu ocazia târgului de la Câmpeni din 9 iunie, pe care l-a audiat. Întrucât el a relatat că oratorul a adresat românilor îndemnul de a se înarma pentru a se putea apăra în eventualitatea că vor fi atacaţi, comitele preciza că a ordonat interogarea imediată a acestuia. În timpul interogatoriului, Simion Toader a mărturisit că, participând la târgul de la Câmpeni, oratorul a atras atenţia celor care-l ascultau că numai românii au rămas în nesiguranţă, în timp ce ungurii şi saşii s-au organizat în gărzi şi s-au înarmat în ultimele trei luni pentru a se autoapăra. Interogatul a menţionat că vorbitorul a insistat ca românii să se organizeze şi să se înarmeze nu pentru a ataca pe cineva sau pentru a leza cuiva interesele, ci numai cu scopul de a se putea autoapăra şi ei în cazul că împotriva lor s-ar produce vreo agresiune. În expunerea celor auzite la Câmpeni, el a făcut o aluzie la pericolul prezentat de secui, despre care s-au răspândit zvonuri că i-ar agresa şi şi-ar bate joc de români, tunzându-i.

                Dar cu toate că interogatul a dat asigurări că îndemnul lui Avram Iancu nu conţinea ameninţări la adresa maghiarilor sau saşilor, două zile mai târziu, comitele Matskási i se adresa iarăşi guvernatorului pentru a-l informa că i-a indicat solgăbirăului de la Gilău să cerceteze starea de spirit a populaţiei din Someşul Rece şi Someşul Cald. Cu aceeaşi ocazie îi aducea la cunoştinţă că în satele plăşilor Gilău şi Răzoare s-au răspândit manifeste cu apeluri neliniştitoare pentru autorităţile locale. El atribuia proclamaţiile Comitetului Naţional Român ales la cea de-a doua Adunare de la Blaj. De aceea a poruncit juzilor nobiliari ai celor două plăşi să-i depisteze pe cei ce au răspândit manifestele şi să-i pedepsească[15].

                În concluzie, documentele privind declanşarea şi desfăşurarea revoluţiei în lunile din primăvara anului 1848 reflectă în satele comitatului Cluj, ca în întreaga Transilvanie de altfel, acţiuni frecvente ale ţărănimii aservite împotriva slujbelor iobăgeşti. Fiind însoţite de încercări de recuperare a unor posesiuni obşteşti şi individuale de care iobagii au fost deposedaţi înainte de revoluţie de către stăpânii lor, unii istorici au considerat mişcările ţărăneşti de după izbucnirea revoluţiei ca o continuare a celor asemănătoare din deceniile premergătoare anului 1848. În realitate, înainte de 1848 acţiunile ţărăneşti contra robotelor, de exemplu, au vizat doar o uşurare a poverii lor prin diminuarea numărului zilelor ce li se pretindea săptămânal ori anual. O dată cu declanşarea revoluţiei şi mai ales după ce s-a aflat că în Ungaria relaţiile urbariale s-au abolit, obiectivul mişcărilor ţărăneşti l-a constituit sistarea definitivă a robotelor sau slujbelor iobăgeşti şi în Transilvania. Atingerea acestui obiectiv va fi clar exprimată de către iobagii dintr-o serie de sate din comitatul Cluj în primăvara anului 1848.

                O deosebire asemănătoare se poate observa şi în cazul acţiunilor de dinainte şi de după izbucnirea revoluţiei care au urmărit redobândirea posesiunilor pierdute prin deposedarea colectivităţilor săteşti şi a ţăranilor individuali de către stăpânii sau domnii lor proprietari ai pământului. Înainte de 1848 chiar în cazurile rare de restituire a unor astfel de posesiuni, dreptul de proprietate asupra lor rămânea tot pe seama stăpânilor nobiliari. În schimb, prin acţiunile de după declanşarea revoluţiei ţăranii aserviţi au urmărit să se asigure că, odată cu eliberarea din iobăgie şi transformarea lor în oameni liberi, vor deveni proprietari deplini nu numai a posesiunilor individuale formate din intravilanele şi extravilanele sesiilor, ci şi a celor obşteşti alcătuite din păduri, păşuni, fânaţe, trestiişuri etc., inclusiv a acelora ce li s-au luat înainte de 1848 de către curţile nobiliare. Fără îndoială că acţiunile ţăranilor aserviţi care au început spre sfârşitul lui martie şi s-au amplificat pe parcursul lunilor aprilie şi mai, îndeosebi sub influenţa Adunărilor de la Blaj, au contribuit într-o mare măsură la aprobarea de către Dieta Stărilor privilegiate întrunită la Cluj a propunerii baronului Miklós Wesselényi din 6 iunie. Ea se referea la proiectul de lege privind desfiinţarea relaţiilor urbariale, elaborat după modelul celui adoptat în Ungaria. Teama că tărăgănarea aplicării legii urbariale un timp mai îndelungat ar putea provoca o răscoală generală antinobiliară i-a determinat pe reprezentanţii aristocraţiei din Dietă să accepte intrarea ei în vigoare la 18 iunie, chiar dacă nu ajungea să fie sancţionată de monarh până la această dată. S-a optat pentru o atare soluţie şi datorită faptului că majoritatea iobagilor care erau români şi-au întărit conştiinţa naţională după prima şi mai ales în urma celei de-a doua Adunări de la Blaj. Ori, în săptămânile ce-au urmat celei de-a doua Adunări acţiunile ţărăneşti antinobiliare au luat în satele româneşti şi un aspect de emancipare naţională, ceea ce putea periclita uniunea cu Ungaria, votată de Dieta de la Cluj cu câteva zile înaintea legii urbariale. În conjunctura revoluţionară din primăvara anului 1848 uniunea Transilvaniei cu Ungaria devenise esenţială pentru perpetuarea poziţiilor politice şi economice ale nobilimii şi în noua orânduire capitalistă, în care se intra odată cu desfiinţarea iobăgiei.

                Cu data de 18 iunie 1848 iobagii şi jelerii urbariali din comitatul Cluj, împreună cu semenii lor din întreaga Transilvanie, vor deveni oameni liberi şi proprietari deplini pe sesiile lor şi pe o parte a posesiunilor obşteşti. Nu însă şi pe acele posesiuni de care au fost deposedaţi de foştii lor stăpâni feudali înainte de revoluţie. Pentru ele vor trebui să poarte procese îndelungate şi costisitoare în deceniile postrevoluţionare cu aceeia care le-au fost domni şi stăpâni, în cele mai multe cazuri cu şanse reduse de reuşită.

 

                                                                               



[1] George Bariţ, Părţi alese din istoria Transilvaniei, vol. II, ediţia a II-a, Braşov, 1993, p. 159160; Zsólt Trócsányi, Az erdélyi parasztság Története. 17901849, Budapest, 1956, p. 298199; Revoluţia de la 18481849 din Transilvania (documente), vol. I, Bucureşti, 1977, p. 166 şi 438.

[2] Documente privind revoluţia de la 1848 în ţările române. C. Transilvania, vol. II, Bucureşti, 1979, p. 3336 şi 106107.

[3] Documente privind revoluţia de la 1848 în ţările române. C. Transilvania, vol III, Bucureşti, 1982, p. 326327 şi 355356.

[4] Documente, vol. II, p. 164165 şi 204.

[5] Documente, vol. III, p. 13 şi 9394. Înainte de 1918 comuna Vătava se numea Râpa de Jos şi se afla în extremitatea estică a comitatului Cluj, la nord de Reghin.

[6] Ibidem, p. 178, 203205 şi 239240.

[7] Ibidem, p. 371374 şi 424426; Zsólt Trócsányi, Op. cit., p. 282283.

[8] Documente, vol. III, p. 359362; Documente privind revoluţia de la 1848 în ţările române. C. Transilvania, vol. IV, Bucureşti, 1988, p. 460461; V. Cheresteşiu, Adunarea naţională de la Blaj, Bucureşti, 1966, p. 283; L. Botezan, Robota, cauză a participării ţărănimii transilvănene la revoluţia din 1848-1849, în „Acta Musei Napocensis“, 31/II, 1995, p. 7981.

[9] Documente, vol. III, p. 371374; ibidem, vol. IV, p. 8990.

[10] Documente, vol. II, p. 178179 şi 321322; Idem, vol. III, p. 256258, 313315, 324328 şi 437.

[11] Documente, vol. IV, p. 256257; ibidem, vol. VII, document nr. 9 (Acest volum se află în pregătire pentru tipar).

[12] Documente privind revoluţia de la 1848 în ţările române. C. Transilvania, vol. VI, Bucureşti, 1998, p. 503506.

[13] Documente, vol. III, p. 501502; ibidem, vol. IV, p. 372374; ibidem, vol. VI, p. 471472.

[14] Ibidem, vol. IV, p. 1718, 59 şi 503506.

[15] Idem, vol. VI, p. 520523 şi 558559; Idem, vol. VII, doc. nr. 9; L. Botezan, Avram Iancu, exponent al dreptului poporului român la înarmare în primăvara anului 1848, în Apulum, XVI, 1978, p. 349350.