IOAN FLUERAŞ, UN LIDER SOCIAL – DEMOCRAT  MORT ÎN  ÎNCHISORILE COMUNISTE

 

Alexandru Roz

Universitatea „Vasile Goldiş” din  Arad

 

            Între cei doisprezece membri ai Consiliului Naţional Român Central s-a numărat şi Ioan Flueraş, primul în lista celor şase social – democraţi români care au făcut parte din organismul amintit.

            Era arădean. După cum se precizează în condica botezaţilor din comună pe anul 1882, se născuse în comuna Chereluş, la 2 noiembrie 1882 dintr-o familie de ţărani  muncitori, cu puţin pământ. Copil, cu o inteligenţă scânteietoare, dornic de învăţătură, după cum singur mărturiseşte într-o scurtă autobiografie, a „învăţat de la părintele (său ) să scriu şi să citesc”,  cele 4 clase urmându-le la şcoala confesională din comună. Din lipsă de mijloace băneşti, părinţii neputându-l trimite să înveţe la o şcoală secundară,  l-au dat ucenic, să înveţe meseria de rotar, la un meşter din Pâncota. După terminarea uceniciei, în anul 1901,a susţinut examen de calfă, care îi dădea dreptul să se angajeze ca şi lucrător calificat. Astfel a ajuns să se angajeze la un atelier de rotărie – caroserie – din piaţa numită  atunci „Boul Roşu” din Arad, locul de unde plecau şi soseau atunci poştalioane  la Deva, Timişoara, Brad, Seghedin, etc., deci unde era mult de lucru pentru rotari şi fierari, fapt ce a făcut să fie angajat imediat, mai ales că fizic era bine clădit.

În Arad, a luat contact cu mediul socialist şi în 1901 s-a înscris în Partidul Socialist Democrat, pe care nu-l va părăsi până la moarte. În scurtă vreme, datorită capacităţii deosebite, devine unul dintre principalii militanţi ai P.S.D. din Arad. În acest timp colaborează la ziarele muncitoreşti locale, precum şi la ziarul „Adevărul” de la Budapesta, organul Secţiei Române a P.S.D. din Ungaria. În anul 1905 candidează din partea P.S.D Secţia Română, în alegerile pentru parlamentul de la Budapesta, în circumsripţia electorală Chişineu, dar fără succes. În anul 1906 este ales în C.C. al  P.S.D.U. Secţia Română, la resortul „propagandă şi presă”, devenind, din 1911 până în 1914, când  ziarul este suspendat  de  oficialităţi, redactorul responsabil al ziarului „Adevărul”, drept urmare, din 1907 rămânând la Budapesta. În timpul războiului a fost mobilizat la muncă într-o fabrică de avioane de pe insula Csepel, iar în vara anului 1918 era în Budapesta, demobilizat şi implicat în activitatea politică. Aici, împreună cu Iosif Jumanca acţionează pentru reeditarea ziarului „Adevărul”, care şi a apărut la 1 octombrie 1918, într-o serie nouă, pledând pentru cauza socială şi naţională a românilor transilvăneni.

            Cu toată coloratura internaţionalistă a social-democraţiei, social-democraţii din cercul lui Ioan Fluieraş nu şi-au pierdut identitatea de români şi sentimentul naţional. La începutul lui octombrie 1918, Ioan Fluieraş şi Iosif Jumanca au primit sarcina din partea P.S.D.U., Secţia Română, de a  lua contact cu reprezentanţii Partidului Naţional Român si a le propune constituirea unui comandament unic pentru organizarea luptei pentru Unirea cu România a teritoriilor româneşti. Astfel s-a ajuns la constituirea Consiliului Naţional Român Central, format din câte 6 reprezentanţi din partea fiecărui partid. Din partea P.S.D. aceştia au fost Ioan Fluieraş, Iosif Jumanca, Enea Grapini, Baziliu Surdu, Tiron Albani şi Iosif Renoiu. În cadrul acestuia a avut o participare foarte activă, atât în dezbaterile  din şedinţele C.N.R.C., cât şi la tratativele cu delegaţia ungară de la 13-14 noiembrie 1918, făcând propuneri care au fost luate în considerare. Şi-a   adus contribuţia la definitivarea Rezoluţiei Marii Adunări Naţionale din 1 Decembrie 1918, iar în cadrul Adunării a fost ales vicepreşedinte al acesteia, iar apoi a fost ales în Consiliul Dirigent, ca Şef al Resortului Ocrotirii Sociale si Igienă .Tot la Alba Iulia este ales secretar general al P.S.D., chiar în ziua de 1 decembrie 1918,iar între anii 1921 – 1926 redactor responsabil al gazetei „Tribuna socialistă” din Cluj.

În anul 1920 ,alături de Iosif Jumanca, a făcut parte din delegaţia României la Conferinţa de pace de la Paris, exprimându-şi în cadrul acesteia  adeziunea deplină a socialiştilor la unirea Transilvaniei cu România. De asemenea în 1924, a participat la Conferinţa Internaţională a muncii de la Geneva, apoi la Londra, unde a prezentat adeziunea Federaţiei Social Democrate Române la Internaţionala Socialistă a Muncii. În august 1929,pleacă la Moscova, făcând parte din delegaţia socialiştilor români, reprezentând Partidul Socialist din Transilvania şi Banat, în vederea participării la lucrările celui de al II – lea Congres al Internaţionalei a III – a şi a discutării problemei afilierii la Internaţionala a III-a a viitorului preconizat Partid Comunist în România. A fost însă nevoit să se întoarcă în ţară, nefiind admis la lucrările Congresului, fiind acuzat de către Buharin că „i-a parte la guvernare” ca membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, şi că, întrebat asupra motivelor Fluieraş ”nu numai că nu se căieşte, ci arată motive cu totul scandaloase pentru modul său de purtare”. Şi întrucât „modul de purtare a dlui Fluieraş este ruşinos şi de aceea noi propunem ca dl Fluieraş trebuie să părăsească sala”. S-a mai decis atunci la Moscova ca la întoarcerea delegaţiei în ţară, Grigorovici, Jumanca, Fluieraş şi consorţii să fie excluşi din partid etc.( A se vedea Arhiva C.C. al P.C.R., fond 28, anul 1920, mapa, 87).

Din 1922 s-a stabilit la Bucureşti, lucrând în cadrul Ministerului Muncii, la resortul Ocrotiri Sociale, până în anul 1938, când, o dată cu dictatura regală, a activat în cadrul breslelor muncitoreşti. În perioada cât a lucrat la Ministerul Muncii s-a preocupat intens de constituirea Caselor Cercuale, instituţii destinate să aibă în vedere interesele muncitorilor sub toate aspectele – plasare în muncă, îndrumare profesională şi mai ales sănătate. Policlinica din Arad s-a constituit atunci şi cu ajutorul şi implicarea lui Ioan Flueraş.

În perioada anilor 1927–1932, a participat activ la viaţa politică a ţării candidând pe lista de deputaţi, fiind ales în trei rânduri. În vederea alegerilor parlamentare din 12 decembrie 1928, s-a constituit un cartel electoral din P.N.Ţ. + P.S.D. şi Partidul german, care a depus listă comună. Succesul a fost deosebit obţinânând 77,76% din voturi, P.S.D.-ului revenindu-i un număr de nouă mandate de deputaţi, între care era şi Ioan Flueraş pe lista Văii Jiului. La noile alegeri parlamentare, cele din 1 iunie 1931, deşi a participat cu listă proprie P.S.D. obţine dreptul  de a trimite în  parlament 6 parlamentari, unul dintre aceştia fiind Ioan Flueraş pe lista  judeţului Sălăj. În alegerile parlamentare din 1932 din nou P.S.D. participă pe listă independentă, rezultatul dându-i dreptul la 7 deputaţi în parlament, între care a fost şi Ioan Flueraş. În parlament Ioan Flueraş a fost un permanent şi ferm apărător al celor de jos, cu prioritate a ţărănimii.

În timpul celui de al II- lea război mondial, în Bucureşti a lucrat efectiv.

După septembrie 1944 a participat la reorganizarea P.S.D., alături de Titel Petrescu, Lotar Rădăceanu, Ştefan Voitec etc., dar nu a acceptat colaborarea cu P.C.R. şi a militat ferm pentru păstrarea identităţii P.S.D., deşi Petru Groza în 1945 i-a oferit postul de Ministru al Muncii în Guvernul de la 6 martie. Ia răspuns: „Nu pot colabora niciodată cu un guvern supus de ocupaţia sovietică. Nu pot schimba o dictatură cu o altă dictatură.  Iartă-mă”. După Congresul P.S.D. din 10 martie 1946, în care s-a hotărât mergerea în alegerile parlamentare de la 19 noiembrie 1946, pe listă comună cu P.C.R., s-a format P.S.D. independent,  sub preşedenţia lui Titel Predescu, la care a aderat şi Ioan Flueraş, unde a mai activat până în toamna anului 1948 când este arestat.

În perioada anilor de detenţie, încheiată cu asasinarea sa din 1952, a fost  purtat din închisoare în închisoare, înfometat, bătut, supus sălbaticului proces de reeducare, izolat, presat să se desolidarizeze de „trădătorul” Titel Petrescu şi, în final, în închisoarea din Gherla, dat pe mâna unor torţionari – Rek şi Jubereanu – care l-au maltratat în mod sălbatic, provocându-i moartea.

Ioan Flueraş a fost un martir al muncitorimii române  şi o mare personalitate, ridicată din rândul celor de jos, pentru interesele cărora a luptat exemplar până la moarte.

 

 

 

BIBLIOGRAFIE:

 

1.                      I. Flueraş, Amintiri din tinereţe şi din revoluţie, în „Mişcarea socială”, an III, nr. 10-12 din iulie-septembrie 1932, p. 1276–1238.

2.                      Idem, Cum am ajuns la Alba Iulia, în Constantin Titel Petrescu, Socialismul în România 1935-6 septembrie 1940, Bucureşti, 1940, p. 297–305.

3.                      Traian Moca, Ioan Flueraş, în „Românul” (Arad)-serie nouă, nr. 4 din iunie 1993, p. 1.

4.                      Idem, Ioan Flueraş, luptătorul pentru realizarea Marii Uniri din 1918,  în „Studia Universitatis „Vasile Goldiş” Arad”, Nr. III, 1993, p. 30–36.

5.                      Idem,  Cronica de 108 ani a organizaţiei  P.S.D.R. Arad 29 martie 1891-29 martie 1999, Arad, 1999, p. 150–159.

6.                      Lia Dragomir, Ioan Flueraş, în „Almanahul Tribuna 1979”,  Cluj-Napoca, (f.a.) p. 168–169.

7.                    Mihai Timaru, Amintiri din Gherla, lucrare în mss.

8.                    Alexandru Roz,  Noiembrie 1918. Aradul- capitala Transilvaniei, Arad, 2002, p. 184–187.