HABITAT ŞI ÎNTEMEIERI DE SATE ÎN DISTRICTUL RODNEI

ÎN SECOLELE XVI-XVII: VĂRAREA ŞI GĂURENI

Susana Andea, Avram Andea

Institutul de Istorie “George Bariţ” Cluj-Napoca

Cunoaşterea reală a habitatului din districtul Rodnei, ca istorie a relaţiei dintre om şi spaţiul geografic în care acesta a trăit, este azi departe de a constitui un fapt împlinit, lipsindu-ne imaginea complexă a vechimii şi varietăţii tipurilor de organizare a spaţiului în care s-a derulat aici viaţa umană. Reconstituirea relaţiei om-natură din perspectiva istoriei amenajării spaţiului geografic, care a fost şi rămâne în acelaşi timp şi un spaţiu social, ne poate dezvălui însă noi dimensiuni ale muncii imense pentru constrângerea naturii depusă, cu tenacitate de locuitorii de pe cursul superior al Someşului Mare în secolele XVI şi XVII.

O asemenea istorie este una a vieţii omului, luată în toată complexitatea sa materială şi spirituală, o istorie în primul rând a formelor de organizare ale colectivităţilor umane în efortul lor de a pune în serviciul propriu şi de a valorifica superior resursele naturale ale mediului în care au trăit. Din această perspectivă încercăm să surprindem câteva aspecte ale relaţiei care s-a stabilit în secolele XVI-XVII în districtul Rodnei, constituit în jurul cetăţii şi a târgului cu acelaşi nume, între locuitori şi suportul teritorial al activităţii lor.

Pe cursul superior al Someşului Mare izvoarele narative şi actele amintesc[1], încă de la mijlocul secolului al XIII-lea, târgul Rodnei, situat pe malul drept al râului, în vecinătatea viitoarei cetăţii medievale omonime. Aici au fost întreprinse de-a lungul vremii lucrări sistematice de fortificare, valea Someşului Mare constituind una dintre "porţile" răsăritene ale voievodatului Transilvaniei, încât regii arpadieni, angevini şi urmaşii acestora i-au acordat o atenţie strategică aparte. Astfel se explică şi construirea cetăţii de la Rodna încadrată în sistemul defensiv din nord-estul ţării, sistem care şi-a dovedit eficienţa, rând pe rând, în luptele împotriva cumanilor şi tătarilor, ulterior împotriva oricărei alte intervenţii militare dinspre Moldova. În calitatea ei de cetate de margine a voievodatului şi, ulterior, a principatului Transilvaniei, cetatea Rodnei a ajuns să reprezinte cea mai puternică poziţie defensivă pe cursul superior al Someşului Mare.

Forţa cetăţii Rodnei şi a castelanilor din fruntea acesteia s-a datorat, înainte de toate, domeniului aparţinător cetăţii, altfel spus numărului slujitorilor militari care puteau fi recrutaţi la nevoie de pe acesta şi veniturilor care puteau fi strânse cu regularitate din cuprinsul său. De asemenea, nu trebuie ignorat nici caracterul românesc al satelor în frunte cu cnezi şi voievozi, instituţii şi forme de organizare într-un fel tradiţionale şi deplin funcţionale în sistemul militar al cetăţilor regale din Transilvania.

Domeniul cetăţii era practic alcătuit din satele româneşti aşezate în bazinul Someşului Mare, de la izvoare până la dealul cu vârful Hotarele şi valea numită Între Hotare care străjuiesc la vest vărsarea în Someş a pârâului Ţibleşul sau valea Zagrei. Limita de sud-vest a districtului Rodnei este aproape complet deschisă spre Ardeal, spre “ţară”, în lungul Someşului Mare. Restul limitei vestice, în lipsa unui lanţ de munţi despărţitori şi prin Dealurile Suplaiului brăzdate de văile transversale ale Ţibleşului sau Zagrei, Găurenilor, Runcului şi Bichigiului, facilita legăturile ţării Lăpuşului cu interiorul districtului Rodnei. Aceste văi însoţite îndeaproape de tot atâtea plaiuri sau drumuri de munte au determinat, ca elemente geografice de uniune şi penetraţie, direcţiile mişcărilor umane care s-au propagat din afară, dinspre Lăpuş şi Maramureş, ca şi migraţiile care s-au operat în interiorul districtului Rodna. Larg deschis spre Ardeal, districtul Valea Rodnei nu este separat nici de Maramureş, doarece munţii înalţi ai Rodnei şi Ţibleşului, de la hotarul de nord, sunt străbătuţi de numeroase văi şi drumuri. Valea Salvei, azi a Sălăuţei, facilita şi în trecut comunicaţiile între ţinutul rodnean şi cel maramureşean, legând bazinul Someşului Mare cu cel al Izei şi Vişeului, respectiv oraşul Bistriţa şi târgul Rodna cu Vişeele şi târgul Sighetul Marmaţiei. Şi în secolele XVI-XVII valea Salvei cu drumul care o însoţea constituia cea mai importantă comunicaţie între districtul Rodnei şi Ţara Maramureşului, legătura între acestea două fiind realizată peste pasul Şetref, străjuit de dealul Ştefăniţei. În principal pe această rută, emigranţii din Maramureş, numiţi de localnici “moroşeni”, se revărsau în căutarea de resurse economice mai bogate în districtul Rodnei peste dealurile şi văile versanţilor sudici ai munţilor Rodnei şi Ţibleşului, mulţi dintre noii veniţi aşezându-se definitiv aici. Acelaşi district al Rodnei era legat şi de Moldova prin două sisteme de lanţuri muntoase: la nord Munţii Rodnei, la sud Munţii Bârgăului, ambii străjuind şi legând valea superioară a Someşului Mare de Carpaţii Orientali. Tocmai prin Munţii Bârgăului, prin plaiurile de culme ale acestora şi, mai târziu, prin drumul de-a lungul văii Someşului, peste trecătoarea sau pasul Rotunda de la izvoarele acestuia, a fost realizată legătura terestră şi umană între districtul Rodnei şi Moldova.

Pentru prima dată satele aparţinătoare acestui bazin someşan şi cetăţii Rodnei, sate numite împreună şi districtul Valea Rodnei, apar consemnate în grup în actul de zălogire din 21 ianuarie 1440 prin care regina Elisabeta a Ungariei le dăruia nobililor din familia Jakch de Coşeiu (Kusaly). La această dată domeniul zălogit aparţinea de comitatul Solnocul Interior şi cuprindea cetatea şi târgul Rodnei cu satele Maieru, Sângeorz, Feldru, Rebra de Sus şi Rebra de Jos, Telciu, Năsăud, Salva, Zagra şi Mocod[2].

După mai multe schimbări de stăpâni pe care districtul Valea Rodnei le-a cunoscut prin zălogire la mijlocul secolului al XV-lea, districtul a ajuns să fie pus, la 3 iunie 1475, de regele Matei Corvinul sub jurisdicţia oraşului Bistriţa[3]. Fără a constitui o donaţie cu caracter nobiliar, aceasta însemna că oraşul avea dreptul de acum să adune pentru rege veniturile acestuia, ordinare şi extraordinare, datorate de locuitorii districtului sau ai domeniului cetăţii regale Rodna. Astfel, în privilegiile regale ulterioare - din anii 1492, 1494 şi 1498 - apare dreptul şi în acelaşi timp obligaţia Bistriţei de a strânge pentru rege de la români datul oilor (quinquagesima ovium) şi banii oastei (pecuniae exercituales). Oraşul mai trebuia, prin intermediul unui castelan sau pârcălab, să se îngrijească ca satele rodnene să-şi îndeplinească întocmai obligaţiilor lor militare tradiţionale faţă de cetate şi de puterea centrală. Tot în acest context, începând cu secolul al XVI-lea, “contribuţiile românilor” (contributiones Valachorum) în bani şi în natură din “pertinenţele” districtului vor apare cu regularitate în socotelile privind dările adunate pentru rege şi, mai apoi, pentru principe de oraşul Bistriţa.

Asemenea consemnări amănunţite de dări şi plăţi ne oferă, după anul 1500, posibilitatea suprinderii documentare a înfiinţării de noi sate, apărute rând pe rând fie prin separarea cu timpul a unor cătune de satele-mamă deja existente în cuprinsul districtului, fie din constituirea în noi aşezări de sine stătătoare a unor locuinţe sezoniere de vărat ale păstorilor din Munţii Rodnei. Informaţiile desprinse din socotelile bistriţene ne dezvăluie tocmai aceste două modalităţi de apariţie şi dezvoltare a tipului de habitat uman din bazinul superior al Someşului Mare. Dacă în prima modalitate rolul mare în întemeierea aşezărilor a revenit populaţiei locale, ale cărei cătune s-au constituit treptat în sate, în cea de a doua a tras mai mult în cumpănă fenomenul imigrării, adică al venirii şi aşezării aici a populaţiei din zonele învecinate districtului.

În secolul al XVI-lea, configuraţia habitatului districtului Rodnei se poate spune că a fost influenţată atât de mişcarea naturală a populaţiei sale, cât şi de mişcarea migratorie datorată locuitorilor din “ţările” Maramureşului şi Lăpuşului. Geografic districtul Rodnei cuprindea satele aşezate pe versanţii sudici ai Munţilor Rodnei şi în parte ai Ţibleşului, teritoriu bogat în păşuni şi fânaţe. Prezenţa acestora cu posibilităţile oferite păstoritului şi apropierea oraşului Bistriţa cu piaţa sa pentru valorificarea produselor pastorale s-au numărat printre factorii de “atracţie” demografică, determinând aşezarea migranţilor în multe din zonele şi localităţile districtului. Ar mai fi de adăugat că districtul Rodnei era râvnit de locuitorii comitatelor învecinate, precum Maramureş şi Solnocul Interior, deoarece se bucura de mai vechile libertăţi ale domeniilor cetăţilor regale, fiind lipsit de nobili şi iobagi. Este adevărat însă că de la sfârşitul secolului al XV-lea, districtul făcând parte din aşa-zisul “Pământ Crăiesc” al Universităţii săseşti, oraşul Bistriţa i-a nesocotit în repetate rânduri propriul statut juridic, încercând permanent, fără a reuşi vreodată deplin, dacă nu să dobândească, cel puţin să exercite abuziv un drept de stăpânire nobiliară asupra satelor şi locuitorilor săi[4].

Seria satelor deja amintite în anul 1440 poate fi completată pentru secolul al XVI-lea, după datele cunoscute în prezent din listele de socoteli publicate ale Bistriţei, cu noile aşezări: Mititei (Parva villa, 1518[5], respectiv Mittitel, 1547[6]), Hordou (Hordo, 1523)[7], Runcul Salvei (Ronck, 1547)[8], Bichigiu (Bykesch, 1547)[9], Poenile Zagrei (Poyen, 1548)[10] şi Ilva Mică (Ilva, 1552)[11]. Mai vechile 10 sate împreună cu acestea 6 noi se regăsesc întocmai şi în listele de dare pentru principe a boilor de tăiat (Solutiones boum ex pertinentia Valachali ad rationem principis) din anii 1576 şi 1577[12].

Urmărind satele înscrise în listele de plată a dărilor, constatăm o sporire a numărului lor, semn că populaţia domeniului a cunoscut o însemnată creştere. Înregistrările semnalează noile aşezări şi chiar le subliniază într-un fel originea prin alăturarea lor, în listele de cens, la satele mamă din care s-au desprins. Astfel, la anii 1547-1549, socotelile contribuţiilor adunate au consemnate cu plata în comun localităţile Mocod şi Mititei (Makod mittitel), Salva şi Hordou (Salva et Ordo), respectiv Telciu şi Bichigiu (Teelch et Bykesch)[13]. Aceeaşi evoluţie ascendentă a populaţiei se desprinde şi din cifrele censului înregistrate în dreptul fiecărei localităţi, cifre care indică, între anii 1503-1577, o creştere a sumelor plătite şi, implicit, a unităţilor contribuabile pe fiecare sat, dovadă indirectă a sporului de populaţie.

Creşterea numărului de sate cu încă 6 în răstimpul 1518-1552 exclude doar sporul natural, evoluţia lor numerică presupunând şi imigraţii de populaţie, veniri din afară, cu deosebire din Lăpuş, Maramureş, Ardeal sau Moldova. În districtul Rodnei modul de înfiinţare a noilor aşezări s-a legat de tipul de sat risipit sau de munte existent aici, constând din aglomerări de gospodării ale crescătorilor de vite. Acest habitat cuprindea satele montane cu viaţă pastorală, în care casele şi gospodăriile erau risipite şi izolate pe mari spaţii, fiecare gospodărie având aproape întreaga proprietate în jurul locuinţei şi a construcţiilor anexe. Obişnuit, familiile cu gospodării aveau câte o casă în sat şi o alta “în câmp”, sus la fânaţ, acolo unde petreceau o mare parte din vară şi iernau unele dintre animale, cu deosebire oile. Practic lipsea o vatră a satului, cu străzi şi drumuri publice, locuitorii acestor aşezări comunicând între ei prin cărări şi poteci. Păstoritul şi cultura fâneţelor constituia pentru aceştia îndeletnicirea de bază, economia agricolă fiind una restrânsă şi aleatorie, practicată pe pantele terasate şi însorite. Acest tip de economie era completat cu veniturile rezultate din exploatarea pădurii şi prelucrarea lemnului, eventual cu plata străjeriei drumurilor şi a slujbei la cetate.

În aceste condiţii, noile sate luau naştere în hotarele celor vechi, din unele gospodării grupate în cătune şi chiar din locuinţele “în câmp”, localnicilor alăturându-li-se cu timpul noii veniţi care-şi dobândeau pământ prin defrişarea pădurilor. Astfel au apărut şi s-au dezvoltat, în prima jumătate a secolului al XVI-lea, satele Poenile Zagrei, Runcul Salvei, Mititeii Mocodului, Bichigiul Telciului sau Hordoul Salvei. Toate aceste toponimice exclud etimologiile complexe şi cuprind, dincolo de formele oficiale, denumiri simple, adesea populare, ca modul de viaţă şi formele reliefului care le-a dat naştere, exprimând întreaga istorie a văilor districtului Rodnei în care populaţia românească a cucerit naturii prin muncă tot mai mult teren, înfiinţând aşezări noi[14].

Într-un fel acelaşi proces de umanizare a naturii, a muntelui şi a pădurii în primul rând, îl ilustrează, la sfârşitul secolului al XVI-lea, şi întemeierea satelor Vărarea (vechea vatră a Neposului de azi) şi Găureni (azi Alunişul) din judeţul Bistriţa-Năsăud. În cazul acestora, pentru reconstituirea începutului lor, dispunem de tradiţiile locale bine păstrate şi înregistrate în documente sub forma unor ascultări de martori de la jumătatea secolului al XVII-lea, mai precis din anul 1642[15]. Din depoziţiile martorilor rezultă că la această dată tradiţiile despre întemeietorii şi primii locuitori ai satelor în cauză erau încă destul de vii. Mulţi dintre cei care trăiau în satele someşene din vecinătatea sud-vestică a districtului Valea Rodnei încă îşi mai aminteau cu exactitate atât numele celor care au înfiinţat cu decenii în urmă satele rodnene Vărarea şi Găureni, cât şi originea şi venirea acestora din Lăpuş şi Maramureş. Aceste studii de caz ne îngăduie să cunoaştem o parte din curentele de migraţie care acţionau în a doua jumătate a secolului al XVI-lea în districtul Rodnei, cauzele acestor mişcări de populaţie, precum şi adaptările şi schimbările pe care imigranţii le-au suferit din partea noului mediu geografic şi social în care s-au stabilit pentru a trăi.

Prima consemnare documentară a satului Vărarea se leagă de evenimente petrecute în timpul domniei lui Mihai Viteazul şi datează din 22 februarie 1603. De acum s-a păstrat scrisoarea lui Bogathy Menihart adresată din cetatea Gurghiu judelui primar al oraşului Bistriţa la plângerea iobagului român Ştefan Mate (Istwan Matte newu oláh jobagiunk). Acesta ar fi vândut celor din Vărarea (Varrayra) un cal în preţ de 17 florini, sumă din care nu a primit decât 7 florini, solicitând recuperarea restului de plată. De asemenea, acelaşi iobag, atunci când ostaşii haiduci au venit prima dată în ţară (az hayduk eleózeos orszagunkban be ieottek), adică pe timpul lui Mihai Viteazul, ar fi fugit cu toate bunurile sale la Vărarea (Varaira), anume cu 2 putini cu brânză, 24 mierţe de grâu şi un suman mare în preţ de 4 florini (két botlika boronza, turoia volt, hwzon negy wika buzaia és egy wregh zokmanya ki meg ért volna négy forintot) fiind atacat, bătut şi jefuit în plină noapte, stăpânul său cerând judelui bistriţean să dea oameni pe lângă iobag care să cerceteze în Vărarea pentru a recunoaşte răufăcătorii care să fie judecaţi[16]. Numele satului Vărarea este amintit şi într-un document moldovean databil între anii 1604-1619[17].

Vărarea apare, împreună cu celelalte localităţi ale districtului Rodnei, şi într-un registru pe anii 1612-1616 al centumvirilor oraşului Bistriţa, unde o caseorum administratio de la fila 7 reţine obligaţiile de această natură a următoarelor sate: Mocod (Makod), Zagra, Poenile Zagrei (Poiana), Mititei (Mittite), Runcul Salvei (Runck), Găureni (Gaur), Suplai (Supplai), Bichigiu (Bikis), Telciu (Telts), Hordou (Hordo), Salva, Năsăud (Naszod), Rebra Mică (K. Rebra), Rebra Mare (N. Rebra), Vărarea (Varayra), Feldru (Birkenau), Sângeorz (Sz. Gyorgy), Ilva Mică (Illwa), Maier (Maierhoff), Leşu (Lesch), Rodna (Radna, care nu dă nimic), Bârgaiele (O. Borgo şi N. Borgo) şi Mărişelu (Nagyfalu)[18]. Această consemnare este cu atât mai valoroasă cu cât în ea apar nu mai puţin de patru sate – Vărarea, Leşu, Găureni şi Suplai – despre care se poate presupune că au fost înfiinţate pe la sfârşitul secolului al XVI-lea, dar nu înainte de anul 1577, din moment ce aceste sate lipsesc în lista de dări pomenită sub această dată. Faptul îşi are importanţa sa dacă avem în vedere că în literatura de specialitate ultimele trei din aceste sate figurează ca atestate documentar pentru prima dată, pe baza unei conscripţii săseşti[19], doar la anul 1695.

Pentru începuturile satului Vărarea dispunem de ascultarea de martori realizată la 13 octombrie 1642[20], când la iniţiativa comitatului Solnocul Interior judele suprem al Bistriţei, Andrei Vegh, a îngăduit şi a oferit sprijin organizării unei ascultări de martori la casa cnezului Ioan din Mocod, având drept scop elucidarea originii şi a statutului social al unor familii aşezate în sat, revendicate probabil de foştii stăpâni. La această ascultare de martori au participat, din însărcinarea comitatului, Andrei Kereszturi de Ciceu-Mihăieşti, vicejude al nobililor, şi Martin Budai, nobil de Reteag, oficiali care au consemnat răspunsurile date de cei interogaţi.

Cu această ocazie au fost ascultaţi sub jurământ un număr de zece martori din satele învecinate districtului Rodnei, mai precis Mocodului, anume din Piatra, Chiuza, Dumbrăviţa, Nimigea de Sus şi Curtuiuşul Dejului. Martorii Giurgea Poksa şi Toader sau Tudoran Başotă, locuitori în satul Dumbrăviţa, Ioan Vajda şi Nicolae Peter, locuitori în satul Piatra, şi Lucaci Tebe, locuitor în satul Curtuiuşul Dejului, erau iobagi ai lui Ştefan Haller. Alţi doi martori, anume Petru şi Grigore Kovacs, locuitori în Chiuza, erau iobagii nobilei Sofia Szigethi, iar George Lukacs, Chira şi Maxim Koszta, locuitori în Nimigea de Sus, erau iobagii nobilei Erdeli. Toţi martorii aveau vârste declarate, între 50 şi 95 de ani, fapt obişnuit la asemenea ascultări, când se făcea apel la memoria celor audiaţi.

Cei ascultaţi au mărturisit sub jurământ în unanimitate că ştiau că satul Vărarea a fost întemeiat înainte de venirea lui Mihai Vodă. Datele avansate de martori sunt sensibil diferite. Astfel Giurgea Poksa din Dumbrăviţa, cu vârsta sa de 90 de ani, şi George Lukacs din Nimigea de Sus, în vârstă de 70 de ani, ştiau că satul în cauză a fost întemeiat de Ivoncea, tatăl lui Toader Ivoncea, înainte cu vreo 20 de ani de venirea lui Mihai Viteazul. Alţi martori, precum Petru Kovacs din Chiuza, de 70 de ani, şi Ioan Vajda din Piatra, de 82 de ani, ştiau că satul a fost întemeiat cu vreo 5 sau 6 ani, respectiv 7 sau 8 ani, înaintea venirii lui Mihai Vodă. Ceialalţi martori nu dau cifre, fiind în măsură să ofere doar formulări generale despre vechimea satului ca anterioară pretinsei “primejduiri” sau veniri a lui Mihai Viteazul în Transilvania. Unul dintre cei audiaţi, Grigore Kovacs din Chiuza, în vârstă de 80 de ani, ştia că Ivoncea, tatăl lui Toader Ivoncea, ar fi venit pe timpul copilăriei martorului din Lăpuş în satul Chiuza pentru a face fân, unde într-o iarnă a şi iernat, după care “s-a primejduit ţara”. Doi dintre martori, Giurgea Poksa şi Petru Kovacs, ştiau că Toader Ivoncea era născut în Vărarea. Nici unul dintre martori nu ştia al cui iobag ar fi fost înainte Ivoncea întemeietorul aşezării. Despre satul nou înfiinţat Vărarea, martorul Giurgea Poksa mai ştia că iniţial oamenii din împrejurimi îi ziceau satul “lui Ivoncea”.

O situaţie întrucâtva asemănătoare, dar pentru satul Găureni, ne dezvăluie ascultarea de martori realizată la 18 octombrie 1642[21] din iniţiativa conducerii aceluiaşi comitat Solnocul Interior şi cu concursul aceluiaşi jude primar al oraşului Bistriţa şi a aceloraşi slujbaşi comitatenşi, întreaga investigaţie desfăşurându-se în casa nominalizată de act a cnezului Ioan din Mocod. Cu acest prilej au fost audiaţi sub jurământ un număr de 17 martori, toţi din satele deja menţionate şi aflate în vecinătatea districtului Rodnei. Din totalul acestor martori, zece sunt aceleaşi persoane din actul privind Vărarea, plus alte şapte nume diferite: Ioan Gjurgja din Dumbrăviţa, Petru Lazlo, Nechita Bota şi Toader Lukacs, toţi trei din Curtuiuşul Dejului, şi Ladislau Fazakas din Piatra, cu toţii iobagi ai lui Ştefan Haller, Simion Abraham din Chiuza, iobagul nobilei Sofia Szigethi, şi Tămaş Margitha din Chiuza, iobagul soţiei lui Ioan Cserini. Şi aceşti martori suplimentari au aceleaşi vârste înaintate, cuprinse între 50 şi 90 de ani, corespunzând practicilor obişnuite în asemenea ocazii.

Toţi martorii ascultaţi sub jurământ au declarat că satul Gaura a fost întemeiat de Simion Cârste, fiul lui Cârste din Vişeul de Mijloc şi tatăl lui Toader Cârste. Un număr de şase martori, anume Petru Lazlo, Lucaci Tebe, Nechita Bota şi Toader Lukacs, cu toţii din Curtuiuşul Dejului, Ioan Vajda şi Ladislau Fazakas din Piatra mai ştiau că la înfiinţarea satului a participat şi Ionuţ Olar, tatăl lui Andreica Olar, acesta din urmă încă locuitor în Gaura la data interogatoriului. Primul dintre martorii ascultaţi, Giurgea Poksa din Dumbrăviţa, în vârstă de 90 de ani, cunoştea că tatăl lui Toader Cârste, anume Simion Cârste, “a întemeiat satul, acum mai bine de 50 de ani”, adică pe la 1592. Această vechime a satului este confirmată şi de depoziţia martorului de 80 de ani Ladislau Fazakas din Piatra, care, întrebat despre Andreica Olar, a declarat că “ştie că înainte cu cinci sau şase ani de venirea lui Mihai Vodă şi tatăl lui <adică Ionuţ Olar> a mers acolo <la Gaura>, dar nu ştie de unde a mers şi de unde este el de origine”. Aşadar, începuturile satului Gaura, numit ulterior Găureni, sunt plasate de cei doi martori, iobagi ai lui Ştefan Haller, pe la anii 1592, respectiv 1593-1594.

Din depoziţiile unora dintre martori, cu deosebire ale lui Ioan Gjurgja şi Tudoran Başotă[22], ar mai fi de reţinut informaţiile despre cele trei generaţii ale familiei Cârste. Astfel despre Cârste, bunicul bun sau de sânge a lui Toader Cârste, aflăm că era din comitatul Maramureş, din Vişeul de Mijloc, de unde a plecat şi s-a stabilit pentru un timp la Târlişua, apoi la Sita, având de fiu pe Simion Cârste. Acesta şi-a adus nevastă din Lăpuş cu care a trăit la Târlişua, ulterior la Sita, părăsind acest din urmă sat după moartea tatălui pentru a coborâ Dealurile Suplaiului, întemeind satul Gaura, unde i se naşte fiul Toader. Cât despre familia Olar, cu origine neştiută, martorii Nechita Bota, Petru Lazlo şi Lucaci Tebe îi cunosc reprezentanţii a două generaţii, pe Ionuţ Olar, unul dintre întemeietorii satului Gaura, şi pe fiul acestuia, Andreica, născut în această nouă aşezare. Prin urmare, Simion Cârste şi Ionuţ Olar sunt, la sfârşitul secolului al XVI-lea, cei doi întemeietori ai satului Gaura iar fiii lor, Toader Cârste şi Andreica Olar, au fost primii născuţi în noul sat numit mai târziu Găureni şi situat pe valea cu acelaşi nume care se varsă în pârâul Zagra.

Din aceste două ascultări de martori din anul 1642 rezultă că satele Vărarea şi Gaura sau Găureni din districtul Rodnei au fost înfiinţate ca o consecinţă directă a unor migraţii provocate de cauze economice şi de presupus sociale. Întemeietorii celor două sate au plecat din regiuni cu resurse economice mediocre, Maramureşul şi Lăpuşul, unde creşterea populaţiei a dus la suprapopulare, mijloacele de subzistenţă devenind insuficiente şi determinând revărsarea unei părţi a populaţiei în districtul Rodnei cu resurse mai bogate şi mai variate, chiar dacă nu în câmpii fertile care lipsesc şi aici. Imposibilitatea de a se aşeza în lunca Someşului Mare, ocupată deja de satele de colonizare săseşti şi de cele iobăgeşti ale nobililor comitatenşi, i-a împiedicat pe migranţi să coboare în câmpie, fiind constrânşi atât economic cât şi social să se aşeze pe terasele înalte sau pe cursul superior al văilor aparţinătoare districtului Rodnei. Aici, pe “faţa” muntelui, adică pe partea sudică şi însorită ai Munţilor Rodnei şi Ţibleşului, noii veniţi găseau păşuni şi fânaţe incomparabil mai bogate pentru păstorit şi păduri a căror defrişare oferea spre ocupare pământ fără plată în cuprinsul unei jurisdicţii, cea a districtului Rodnei aparţinător Pământului Crăiesc al Universităţii săseşti, mult mai avantajoasă şi, evident, preferată celei comitatense din Maramureş şi Solnocul Interior. Aşadar, factori “de atracţie” demografică, atât economici cât şi sociali, care explică direcţia fluxului migrator şi transformarea treptată a unor locuinţe temporare şi de vărat ale păstorilor imigranţi în locuinţe permanente grupate în cătune şi mai apoi în sate. Procesul s-a petrecut pe nesimţite şi fără să trezească împotrivirea vecinilor sau a stăpânilor munţilor. De obicei, întemeietorii satelor îşi aduceau în noua aşezare apropiaţii şi familiile acestora, constituindu-se în mici comunităţi ale căror sate şi hotare se vor definitiva treptat. Tot aici îşi găsesc de multe ori adăpost şi cei ce ajung în conflict cu proprii stăpâni sau cu autorităţile. Migraţia a fost cu atât mai uşoară cu cât locuitorii Maramureşului practicau de mai multă vreme arendarea păşunilor rodnene pentru vărat[23] iar densitatea populaţiei în zonă, atât în Munţii Rodnei cât şi pe Dealurile Suplaiului, la altitudinea de peste 600 de m, era redusă, îngăduind noile aşezări, precum Vărarea şi Gaura. Mai reţinem că primii întemeietori ai acestor sate înainte de a se fixa definitiv aici, s-au aşezat în drumul lor într-o primă etapă şi provizoriu în locuri intermediare şi temporare cum a fost la Târlişua şi Sita, în Ţara Lăpuşului, în cazul familei Cârste din Maramureş, respectiv în satul Chiuza de pe Someş, în cazul familiei Ivoncea din Lăpuş.

Acestor primi locuitori ai satelor Vărarea şi Gaura li s-au adăugat curând mulţi alţii veniţi fie din satele învecinate, fie din altele mai depărtate, de peste Munţii Rodnei, Ţibleşului şi ai Suhardului din Moldova sau de sub stăpânirea unor nobili din cuprinsul comitatelor ardelene. Astfel, dintr-o scrisoare adresată la 26 iunie 1634 de nobilul Ioan Vass din Ţaga judelui primar al Bistriţei cunoaştem cazul lui Toma Monok din Ceaba, iobagul lui Gabriel Mintszenty, eliberat pe chezăşie din fiare şi închisoarea stăpânului, dar fugit de pe moşia acestuia şi stabilit în Vărarea (Varereyre), unde şi-a schimbat numele în Ioan şi s-a căsătorit cu o văduvă. Întrucât printre chezaşi se număra şi cnezul Ştefan din Cutca, iobag al lui Ioan Vass, acest nobil solicita judelui bistriţean restituirea fugarului către fostul stăpân, în condiţiile în care chezaşii l-au descoperit pe cel fugit în Vărarea, dar cnezul de aici îi refuza predarea[24]. Populaţia din Gaura a sporit şi ea prin imigrare ulterioară întemeierii satului, aşa cum rezultă şi dintr-un act din 7 aprilie 1656 dat în Dragomireşti de Nicolae Boier de Săcel, asesor jurat al comitatului Maramureş. Actul constituie confirmarea unei ascultări a opt martori, cu toţii nobili români, privind pe Gocza alias Mihai Bilcs care la această dată se afla în Gaura, fiind plecat din Maramureş şi a cărui tată a fost nobil[25].

Toate aceste migraţii provocate de cauze diverse, deşi cuprindeau emigranţi puţini, ele dobândeau o mare importanţă prin faptul că se reproduc constant, se repetă neîncetat. Cum românii nu puteau coborâ nici în câmpia ocupată a Someşului Mare şi nu le era îngăduită nici stabilirea în oraşul Bistriţa, nu le rămânea decât să populeze muntele şi să perpetueze îndeletnicirile tradiţionale predominant pastorale din zonă. Astfel se explică în districtul Rodnei sporul de sate nou înfiinţate în secolele XVI-XVII peste media obişnuită a principatului Transilvaniei. Din cauza lipsei resurselor şi a constrângerilor amintite, populaţia românească şi satele întemeiate de aceasta în loc să coboare urcă la munte, de unde şi apariţia unei noi centuri de aşezări pe terasele înalte şi cursul superior al văilor. Tocmai acestei noi generaţii de sate aparţin Poenile Zagrei şi Suplaiul, Gaura sau Găureni, Runcul Salvei, Bichigiul Telciului, Hordoul Salvei, Vărarea şi Leşu, de la care ar face excepţie doar Mititeii Mocodului şi Ilva Mică aşezate la nivelul albiei Someşului Mare. Toate aceste sate nu numai că sunt noi, dar au şi o populaţie tânără, capabilă prin sporul natural şi noii veniţi să asigure un ritm de dezvoltare demografică susţinută a noilor aşezări. Conscripţiile fiscale şi confesionale de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi din secolul al XVIII-lea ilustrează pregnant această evoluţie demografică ascendentă, pentru Vărarea putându-se invoca şi sutele de morminte săpate din cimitirul vechi care înconjura biserica satului[26]. Constatările acestea sunt în măsură să explice alături de militarizarea districtului Rodnei de ce acesta va cunoaşte şi în secolele XVIII-XIX apariţia de noi sate, precum Strâmba sau Romuli, Lunca Vinului sau Parva, Şanţ sau Rodna Nouă, Poiana Ilvei sau Sâniosif, Ilva Mare şi Măgura Ilvei.

1642 octombrie 13, Mocod.

Generosi, egregii nobilesque domini, nobis semper observandi servitiorum nostrorum paratissimam commendationem.

Akarok ti kegyelmeteknek ertesere adnunk, hogy in anno 1642 die 13 octobris hoza minekűnk az mi kegyelmes urunk valloto parancsiolatjot Besztercze varosban lako Sobbel Ferencz uram, ugyan Besztercze varosban lako feő biro Végh Andras uram neve alat, meljben eő maga mi nekünk is... teob alazatos hivei keozeöt parancsiol kegyelmesen, hogy el mennenk Besztercze videkire Makod neveő faluban; mi azert engedelmessek leven az mi kegyelmes urunk paranchiolattyanak, az kiket mi eleönkben atalanak az mi kegyelmes urunk paranchiolattyaval azoknak hitek utan valo vallossok igi keövekeznek, az mi eleőnkben adatot Utrum szerint.

1 Testis: Belseö Szolnok varmegyeben Deőgmezeön lako Poksa Gyurgja, Haller Istvan uram eö nagysaga jobbagya, annorum 90; ereös hűti utan azt vallja, hogy Iuncsa Tuadornak az édesapja szallotta megh azt az Varajra neveö falut, az kit hittanak Ivonczanak, Mihaly Vajda be jeövetele eleöt, keözzel husz esztendeövel szallot oda Ivoncsa Tuodor ot leöt vilaghra.

2 Testis: Bosota Tuador, Deőghmezeon lako, Haller Istvan uram jobbagya, annorum 85, ereos hüti utan vallja, hogy: tudom azt Ivoncsa Tuador feleöl, hogy az eö attja szallotta megh az falut egy nehani esztendeövel az veszedelem eleöt, Mihaly Vaida be jeövetele eleöt sok ideövel.

3 Testis: Keörtvelessen lako Tebe Lukacs, annorum 50, ereös hüti utan azt vallja, hogy: Ivoncsa Tuadornak az apja akor ment oda, mikor az falut megh szallottak, Mihaly Vajda be jeövetele eleöt sok ideövel, de honnat ment oda s ki jobbagya leöt volna azt nem tudom.

4 Testis: Keözepfaluban lako Peter Kovacs, Szigethi Sophia aszszonyom jobbagya, annorum 70; ereös hüti utan azt vallja Ivoncsa Tuador feleöl hogy a veszedelem eleöt eöt a vagy het esztendeövel ment oda az apja, mikor az falut megh szallottak. Tuador ott szüllettet.

5 Testis: Keözepfaluban lako Gergeli Kovacs, Szigethi Sophia aszszonyom jobbagya, annorum 80; ereös hüti utan ezt vallya, hogy Ola Lapostul jeöt volna ki Tuadornak az apja Ivancsa az mi falunkban csinalt volt szénat, egy telen ott telleltette az marhaiat, akor még gyermek alapottal voltam, annak utanna veszet el az orszagh.

6 Testis: Küfarkon lako, Küfarkai Vaijda János, Haller Istvan uram jobbagya, annorum 82; ereös hüti utan azt vallja, hogy Mihaly Vajda be jeövetele eleöt ment oda 7 vagy 8 esztendeövel mikor az falut megh szallottak az eö apja szallotta megh az falut.

7 Testis: ugyan Keőfarkon lako Peter Miklos ugyan Haller Istvan uram jobbagya, annorum 80; ereös hüti utan azt vallja, hogy Mihaly Vajda be jeövetele eleott ment oda, de mennyi ideövel azt nem tudgya.

8 Testis: Ola Nemegyen lako, Lukacs Gyeőrgy s Erdeline aszszonyom jobbagya, annorum 70; ereos hüti utan azt vallya, hogy az attya Ivoncsa, Mihaly Vajda be jeövetele elleőt keőzel husz esztendeövel ment oda, mikor az falut megh szallotak.

9 Testis: ugyan Olah Nemegyen lako, Kozta Makszin, ugyan Erdeline aszszonyom jobbagya, annorum 95; ugyan azt vallja mindenekben az mint az eleötte valo vallok.

10 Testis: ugyan Olah Nemegyen lako, Koszta Kira, Erdeline aszszonyom jobbagya, annorum 80; ereös hüti utan azt vallja mindenekben az mint az eleötte valo teöb vallok.

Mely valloknak hitek utan valo vallasokat irtuk megh mi is ti kegyelmeteknek fide nostra mediante, mind ezeknek utanna Isten tarcsia megh ti kegyelmeteket mint fejenkent jo egessegben.

Datum die loco et anno supra notatis.

Correcta per nos eosdem Generosis Egregiarumque Dominationum vestrae

Servitores paratissimi:

Andreas Kereszturi de Mihalyfalva, vice judex nobilium comitatus Szolnok Interiori mp

Martinus Budaj de Retegh, persona nobilis comitatus Szolnok Interiori mp

<Acelaşi scris>: Varajran lako Iuncsa Tuadar levelnek menedek pariaja.

Generosis, egregiis et nobilibus dominis comitibus, vice comitibus ac judicibus ceterisque juratis, assessoribus sedis judiciarie nobilium comitatus Szolnok Interioris ac dominis semper observandi.

Generosi, egregii nobilesque domini, nobis semper observandi servitiorumn nostrorum paratissimam commendationem.

Doresc să aduc la cunoştinţa domniilor voastre că la 13 octombrie în anul 1642 domnul Sobbel Ferencz, locuitor în oraşul Bistriţa, aducându-ne porunca de ascultare de martori a milostivului nostru domn, în numele judelui suprem a domnului Andrei Vegh, locuitor la fel în oraşul Bistriţa, prin care dânsul ne porunceşte cu milostivire nouă mai multor credincioşi supuşi ca să mergem în satul Mocod, din districtul Bistriţei; de aceea noi, fiind supuşi poruncii milostivului nostru domn, mărturiile date după jurământ de cei pe care potrivit poruncii milostivului domn i-am avut înaintea noastră urmează astfel potrivit interogatoriului:

Martorul 1: Giurgea Poksa, locuitor în Dumbrăviţa, comitatul Solnocul Interior, iobagul înălţimii sale domnul Ştefan Haller, de 90 de ani, după jurământ puternic mărturiseşte că tatăl lui Ivoncea Toader a întemeiat, înainte de venirea lui Mihai Vodă cu vreo douăzeci de ani, satul numit Varajra, căruia îi ziceau a lui Ivoncea; Ivoncea Toader a venit acolo pe lume.

Martorul 2: Toader Başotă, locuitor în Dumbrăviţa, iobagul domnului Ştefan Haller, de 85 de ani; după jurământ puternic mărturiseşte că referitor la Ivoncea Toader ştie că tatăl lui a întemeiat satul cu câţiva ani înainte de primejdie, cu mult timp înainte de venirea lui Mihai Vodă.

Martorul 3: Lucaci Tebe din Curtuiuşul Dejului, de 50 de ani, după jurământ puternic mărturiseşte că tatăl lui Ivoncea Toader s-a dus acolo atunci când au întemeiat satul, cu mult timp înainte de venirea lui Mihai Vodă, dar nu ştie de unde a mers acolo şi al cui iobag ar fi fost.

Martorul 4: Petru Kovacs, locuitor în Chiuza, iobagul doamnei Sofia Szigethi, de 70 de ani; după jurământ puternic mărturiseşte despre Ivoncea Toader că înainte de primejdie cu vreo cinci-şase ani a mers acolo tatăl lui când au întemeiat satul; Toader acolo s-a născut.

Martorul 5: Grigore Kovacs, locuitor în Chiuza, iobagul doamnei Sofia Szigethi, de 80 de ani, după jurământ puternic mărturiseşte că Ivoncea, tatăl lui Toader, ar fi venit din Lăpuş; în satul nostru făcea fân; într-o iarnă a iernat acolo cu vitele sale; pe atunci eram încă copil, după aceea s-a pierdut ţara.

Martorul 6: locuitorul din Piatra, Ioan Vajda din Piatra, iobagul domnului Ştefan Haller, de 82 de ani, după jurământ puternic mărturiseşte că s-a dus acolo înainte cu şapte sau opt ani de venirea lui Mihai Vodă, când au întemeiat satul, că tatăl lui a întemeiat satul.

Martorul 7: la fel locuitor din Piatra, Nicolae Peter, la fel iobagul domnului Ştefan Haller, de 80 de ani; după jurământ puternic mărturiseşte că <Ivoncea> a mers acolo înainte de venirea lui Mihai Vodă, dar nu ştie cu câtă vreme <de câţi ani>.

Martorul 8: George Lukacs, locuitor în Nimigea de Sus, şi iobagul doamnei Erdeli, de 70 de ani, după jurământ puternic mărturiseşte că Ivoncea tatăl a mers acolo cu circa douăzeci de ani înainte de venirea lui Mihai Vodă, când au întemeiat satul.

Martorul 9: Maxim Koszta la fel locuitor în Nimigea de Sus, şi de asemenea iobagul doamnei lui Erdeli, de 95 de ani, mărturiseşte la fel în toate ca şi martorii de dinaintea lui.

Martorul 10: Chira Koszta la fel locuitor în Nimigea de Sus, de 80 de ani, după jurământ puternic, mărturiseşte la fel în toate ca şi ceilalţi martori de dinaintea lui.

Care mărturii ale martorilor după jurământul lor le-am scris şi noi domniilor voastre fide nostra mediante; iar după toate acestea să vă ţină Dumnezeu în bună sănătate pe dumneavoastră, pe fiecare în parte.

Datum die loco et anno supra notatis.

Correcta per nos eosdem Generosis Egregiarumque Dominationum vestrae

Servitores paratissimi:

Andreas Kereszturi de Mihalyfalva, vice judex nobilium comitatus Szolnok Interiori mp

Martinus Budaj de Retegh, persona nobilis comitatus Szolnok Interiori mp

<Acelaşi scris>:Varajran lako Iuncsa Tuadar levelnek menedek pariaja.

Generosis, egregiis et nobilibus dominis comitibus, vice comitibus ac judicibus ceterisque juratis, assessoribus sedis judiciarie nobilium comitatus Szolnok Interioris ac dominis semper observandi.

_______________

Arhivele Naţionale Direcţia judeţeană Cluj, Fond Primăria oraşului Bistriţa, Nr.13136.

1642 octombrie 18, Mocod.

Generosi, egregii nobilesque domini, nobis semper observandi servitiores nostrorum paratissimam commendationem.

Akarok ti kegyelmeteknek ertesere adnunk, hogy in anno 1642 die 18 octobris hoza minekűnk az mi kegyelmes urunk valloto parancsiolatjot Besztercze varosban lako Sobbel Ferencz uram, ugyan Besztercze varosban lako feő biro Végh Andras uram neve alat, meljben eő maga mi nekünk is.. teob alazatos hivei keozeöt parancsiol kegyelmesen, hogy el mennenk Besztercze videkire Makod neveő faluban az Janos kenez hazahoz, mi azert engedelmessek leven az mi kegyelmes urunk paranchiolattyanak, az kiket mi eleönkben atalanak az mi kegyelmes urunk paranchiolattyaval azoknak hitek utan valo vallossok igi keövekeznek, az mi eleőnkben adatot Utrum szerint.

1 Testis: Belseő Szolnok varmegyeben Deőghmezeőn lako, Poksa Gyurgja, Haller Istvan uram, eo naga, jobbagya, annorum 90; ereős hüti utan vallya: Tudom nyilvan hogy Kérszte Tuadarnak az szülleattja Maramorossi Keőzepszeő Vissoii volt, az kit hitanak Kérsztenek, annak fia volt Kérszte Simon, az kinek fia Kérszte Tuadar; az eő attja Kérszte Simon szallotta megh az falut, az kinek teőb vagyon eőtven esztendeőnél.

2 Testis: ugyan ezen Belseő Szolnok, Dőghmezeőn lako Gjurgja Janos, ugyan Haller Istvan uram eo nagysaga jobbagya, annorum 90; ereős hüti utan azt valja: hogy annak az Kérszte Tuadornak az attja sülle Maramorosi volt Keőzepseő Visórul jeőt volt Kis Ilosfalvara, onnat ment Szitara; Szitarul ment volt KérszteSimon az az Gaura falvat epiteni, az kinek fia Kérszte Tuador ugyan Gauraban születtet.

3 Testis: ugyan Deoghmezeon lako Bosota Tuadoran, Haller Istvan uram eo jobbagya annorum 85; ereős hüti utan azt vallya minden reszeiben az mint az eleőtte vallo vallota, hoc tamen addito, hogy Olah Laposrul hozot volt feleseget maganak az kivel lakot Kis Ilosfan; ugyan attul az felesegitul marat volt egy fia az kit hitanak Kérszte Simonnak, az kinek fia Kérszte Tuador, ugyan az eő attja szallotta megh az falut.

4 Testis: ugyan Belseő Szolnok varmegyeben Keőrtveliessen lako Lazlo Peter, ugyan Haller Istvan uram jobbagya, annorum 80; ereős hüti utan azt vallya minden resziben az mint az eleőtte valo Bosota Tuadoran.

5 Testis: ugyan Keőrtveljessen lako Tebe Lukacs, annorum 50; ereős hüti utan azt vallya, hogy Kérszte Tuadornak az szüle attja Maramorosi volt, de en azt nem ismertem, hanem Kérszte Simont, Tuadornak az attjat ismertem, eo szallotta megh az falut, Tuador ott szülletet.

6 Testis: ugyan Keőrtveljessen lako Bota Nekita, annorum 75; ereős hüti utan azt vallya, mindenekben az mint az eleőtte valo vallok. Olar Andreka feleől azt vallja hogy nekiis az attja akor ment oda mikor az falut megh szallottak, Olar Ionutz az kinek fia Olar Andreka, az eleőtte valo két vallo Tebe Lukacs es Lazlo Peter, hassonloképpen vallanak, ugyan Gauraban születtet ez vilagra az otta mind ott lakot, senki nem haborgatta.

7 Testis: ugyan Keőrtveljessen lako Tuador Lukacs, annorum 70; ugyan azt vallya minden resziben mind Kerszte Tuador es Olar Andreka feleől, hogy eő attyok szallottak megh az falut elseőben; ezek mind Haller Istvan uram eő nagysaga jobbagyji.

8 Testis: ugyan Belseő Szolnok varmegyeben, Keőzep faluban lako Peter Kovacs, Szigethi Sophia aszszonyom jobbagya, annorum 70; ereős hüti utan azt vallja: Tudom azt hogy Kerszte Tuadornak az apja ot lakot Gauraban, de mikor ment oda s mi modon abban semmit nem tudok; Olar Andreka feleől semmit nem tudok.

9 Testis: ugyan Keőzep faluban lako Gergely Kovacs, Szigethi Sophia aszszonyom jobbagya, annorum 60; ereős hüti utan vallya: tudom hogy Kerszte Tuadar Gauran nevekedet, de miképpen ment légyen az nemzetsege oda, azt nem tudom. Olar Andreka feleől semmit nem tudok.

10 Testis: ugyan Keőzep faluban lako Abraham Simon, ugyan Szigethi Sophia aszszonyom jobbagya, annorum 80; Ereős hüti utan azt vallya: tudom miotta en rea emlekezem, hogy Kerszte Simon ot lakot Gauraban az kinek fia Kerszte Tuader, de honnet valok voltanak abban semmit nem tudok. Olar Andreka feleől semmit nem tudok.

11 Testis: ugyan Keőzep faluban lako Margitha Thamas, Cserini Janosne aszszonyom jobbagya, annorum 50; ereős hüti utan azt vallya mindenekben az mint az eleőtte valo vallo.

12 Testis: Küfarkon lako, Küfarki Vajda Janos, Haller Istvan uram eo nagysaga jobbagya, annorum 82; ereős hüti utan azt vallya: tudom azt nyilvan hogy Kérszte Tuadornak az szülle attja Maramorosi volt, onnan jeőt volt Kis Iljos falura, Iljos falurol ment volt Szitara, onnat ment volt Ola Laposra hazasodni, ott veőt feleseget, az kivel eggyüt ment Iljosfalura lakni, ott meghis holt, onnet ment volt Kerszte Simon Gáuraban, az falut eő szallotta megh. Olar Andreka feleől azt tudom, hogy mikor az falut megh szallottak, akor ment az attja oda, ottis szüllettet Andreka.

13 Testis: ugyan Küfarkan lako Fazakas Lazlo, ugyan Haller Istvan uram jobbagya, annorum 80; ereős hüti utan azt vallya minden resziben, az mint az eleőtte valo vallo. Olar Andreka feleől azt tudom, hogy annakis az attja Mihalj Vajda be jeővetele eleőt ment eőt vagy hat esztendeővel oda, de honnet ment, es hova valo volt nem tudom.

14 Testis: ugyan Keőfarkan lako Peter Miklos, ugyan Haller Istvan uram jobbagya, annorum 80; ereős hüti utan azt vallya Kérszte Tuador feleől; de Olar Andreka feleől semmit nem tudok.

15 Testis: Ola Nemegyen lako Lukacs Gyeorgy, Erdeli Istvanne aszszonyom jobbagya, annorum 70; ereős hüti utan azt vallya hogy imotta im jol emberkort ertunk mindenkik ot lakot Kerszte Simon, de mikeppen mentenek oda s honnat, abban semmit nem tudok. Olar Andreka feleől semmit nem tudok.

16 Testis: ugyan Ola Nemegyjen lako Koszta Maxin, ugyan Erdeljne aszszonyom jobbagya, annorum 95; ereős hüti utan azt vallya mindenekben az mit eleőtte valo két vallo.

17 Testis: ugyan Ola Nemegyen lako Koszta Kira, Erdeline aszszonyom jobbagya, annorum 80; ereős hüti utan azt vallya minden resziben az mit az eleőte valo vallo.

Mely valloknak hitek utan valo vallasokat irtuk megh mi is ti kegyelmeteknek fide nostra mediante, mind ezeknek utanna Isten tarcsia megh ti kegyelmeteket mint fejenkent jo egessegben.

Datum die loco et anno supra notatis.

Correcta per nos eosdem Generosis Egregiarumque Dominationum vestrae

Servitores paratissimi:

Andreas Kereszturi de Mihalyfalva, vice judex nobilium comitatus Szolnok Interiori mp

Martinus Budaj de Retegh, persona nobilis comitatus Szolnok Interiori mp

<Pe verso aceeaşi mână>: Kerszte Tuadar és Olár Andreka menedek pariaja.

Generosis, egregiis et nobilibus dominis comitibus, vice comitibus ac judicibus ceterisque juratis, assessoribus sedis judiciarie nobilium comitatus Szolnok Interioris ac dominis semper observandi.

Generosi, egregii nobilesque domini, nobis semper observandi servitiores nostrorum paratissimam commendationem.

Doresc să aduc la cunoştinţa domniilor voastre că la 18 octombrie în anul 1642 domnul Sobbel Ferencz, locuitor în oraşul Bistriţa, aducându-ne porunca de ascultare de martori a milostivului nostru domn, în numele judelui suprem a domnului Andrei Vegh, locuitor la fel în oraşul Bistriţa, prin care dânsul ne porunceşte cu milostivire nouă mai multor credincioşi supuşi ca să mergem în satul Mocod, din districtul Bistriţei, la casa cnezului Ioan; de aceea noi, fiind supuşi poruncii milostivului nostru domn, mărturiile date după jurământ de cei pe care potrivit poruncii milostivului domn i-am avut înaintea noastră urmează astfel potrivit interogatoriului:

Martorul 1: Giurgea Poksa din Dumbrăviţa, comitatul Solnocul Interior, iobagul înălţimii sale domnul Ştefan Haller, de 90 de ani, după jurământ puternic, mărturiseşte: ştiu limpede că bunicul bun al lui Toader Cârste a fost din Maramureş, din Vişeul de Mijloc, pe care îl chema Cârste; fiul acestuia a fost Simion Cârste, ce a avut ca fiu pe Toader Cârste; tatăl acestuia, Simion Cârste, a întemeiat satul, acum mai bine de 50 de ani.

Martorul 2: Ioan Gjurgja, de asemenea locuitor în Dumbrăviţa, comitatul Solnocul Dinăuntru, la fel iobagul înălţimii sale domnul Ştefan Haller, de 90 de ani; după jurământ puternic mărturiseşte astfel: că bunicul bun (de sânge) al acestui Toader Cârste a fost din Maramureş, din Vişeul de Mijloc, a venit la Târlişua, de acolo a mers la Sita; din Sita a mers Simion Cârste să pună bazele satului Gaura; iar Toader Cârste s-a născut acolo în Gaura.

Martorul 3: Tudoran Başotă, de asemenea locuitor în Dumbrăviţa, iobagul domnului Ştefan Haller, de 85 de ani: după jurământ puternic mărturiseşte în toate ca şi martorii de mai sus, cu adaosul că şi-a adus nevastă din Lăpuş cu care a trăit la Târlişua; că chiar de la această nevastă i-a rămas lui Simion Cârste un fiu, Toader Cârste, că însuşi tatăl acestuia a întemeiat satul.

Martorul 4: Petru Lazlo, locuitor în Curtuiuşul Dejului, în acelaşi comitat Solnocul Dinăuntru, la fel iobagul domnului Ştefan Haller, de 80 de ani, după jurământ puternic, mărturiseşte în toate la fel ca martorul de dinainte Tudoran Başotă.

Martorul 5: Lucaci Tebe, la fel din Curtuiuşul Dejului, de 50 de ani, după jurământ puternic mărturiseşte că bunicul bun al lui Toader Cârste a fost din Maramureş, dar eu nu l-am cunoscut, ci eu l-am cunoscut pe Simion Cârste, tatăl lui Toader, el a întemeiat satul iar Toader s-a născut acolo.

Martorul 6: Nechita Bota, locuitor tot în Curtuiuşul Dejului, de 75 de ani, după jurământ puternic mărturiseşte întru totul ca şi martorii de mai sus; despre Andreica Olar declară că şi tatăl lui s-a dus acolo atunci când a întemeiat satul; a auzit că Andreica Olar a fost fiul lui Ionuţ Olar, la fel ca şi martorii dinaintea lui, Lucaci Tebe şi Petru Lazlo care au mărturisit la fel. De asemenea că <Andreica Olar> s-a născut în Gaura şi că de atunci a locuit tot acolo şi nimeni nu l-a tulburat.

Martorul 7: Toader Lukacs, locuitor la fel în Curtuiuşul Dejului, de 70 de ani, mărturiseşte la fel în toate privinţele atât despre Toader Cârste cât şi despre Andreica Olar, că părinţii lor au întemeiat primii satul.

Aceştia toţi sunt iobagii domnului Ştefan Haller.

Martorul 8: Petru Kovacs, locuitor în Chiuza, la fel din comitatul Solnocul Dinăuntru, iobagul domnei Sofia Szigethi, de 70 de ani, după jurământ puternic mărturiseşte: ştiu că tatăl lui Toader Cârste a locuit în Gaura, dar nu ştiu nimic când a mers acolo şi în ce chip; referitor la Andreica Olar nu ştiu nimic.

Martorul 9: Grigore Kovács, la fel din Chiuza, iobagul doamnei Sofia Szigethi, de 60 de ani, după jurământ puternic mărturiseşte: ştiu că Toader Cârste a crescut la Gaura dar în ce mod a mers acolo neamul lui nu ştiu. În privinţa lui Andreica Olar nu ştiu nimic.

Martorul 10: Simion Abraham, tot din Chiuza, la fel iobagul doamnei Sofia Szigethi, de 80 de ani, după jurământ puternic mărturiseşte: ştiu că de când îmi amintesc Simion Cârste a locuit acolo în Gaura, că Toader Cârste este fiul lui, dar nu ştiu nimic în ce priveşte originea lor <de unde sunt>; referitor la Andreica Olar nu ştiu nimic.

Martorul 11: Tămaş Margitha, la fel din Chiuza, iobagul soţiei lui Ioan Cserini, de 50 de ani, după jurământ puternic mărturiseşte în toate la fel ca şi martorul de mai sus.

Martorul 12: Ioan Vajda din Piatra, locuitor în Piatra, iobagul înălţimii sale Ştefan Haller, de 82 de ani; după jurământ puternic mărturiseşte, că ştiu sigur că bunicul după tată al lui Toader Cârste a fost din Maramureş; de acolo a venit la Târlişua, din Târlişua s-a dus la Sita; de acolo s-a dus să se însoare la Lăpuş, acolo şi-a luat nevastă cu care s-a dus să stea împreună la Târlişua, unde a şi murit. De acolo Simion Cârste s-a dus la Gaura, el a întemeiat satul. În privinţa lui Andreica Olar ştiu că bunicul lui a mers acolo <la Gaura> când au întemeiat satul, şi acolo s-a şi născut Andreica Olar.

Martorul 13: Ladislau Fazakas la fel din Piatra, de asemenera iobagul domnului Ştefan Haller, de 80 de ani; după jurământ puternic mărturiseşte întru toate la fel ca şi martorul de dinaintea lui; privitor la Andreica Olar ştiu că înainte cu cinci-şase ani de venirea lui Mihai Vodă şi tatăl lui a mers acolo, dar nu ştiu de unde a mers şi de unde este el de origine.

Martorul 14: Nicolae Peter, la fel locuitor în Piatra, de asemenea iobagul domnului Ştefan Haller, de 80 de ani: după jurământ puternic mărturiseşte la fel despre Toader Cârste dar nu ştie nimic despre Andreica Olar.

Martorul 15: George Lukacs, locuitor în Nimigea de Sus, iobagul doamnei lui Ştefan Erdeli, de 70 de ani; mărturiseşte, după jurământ puternic, că de când îşi amintesc bine oamenii tot acolo a locuit Simion Cârste, dar nu ştiu nimic în ce chip au mers acolo şi de unde; privitor la Andreica Olar nu ştiu nimic.

Martorul 16: Maxim Koszta, la fel locuitor în Nimigea de Sus, de asemenea iobagul doamnei lui Erdeli, de 95 de ani; după jurământ puternic mărturiseşte în toate la fel ca ultimii doi martori de dinaintea lui.

Martorul 17: Chira Koszta, la fel locuitor în Nimigea de Sus, iobagul domanei lui Erdeli, de 80 de ani: după jurământ puternic mărturiseşte întru toate ca martorul de dinaintea lui.

Datum die loco et anno supra notatis

Correcta per nos eosdem Generosis Egregiarumque Dominationum vestrae

Servitores paratissimi:

Andreas Kereszturi de Mihalyfalva, vice judex nobilium comitatus Szolnok Interiori mp

Martinus Budaj de Retegh, persona nobilis comitatus Szolnok Interiori mp

<Acelaşi scris>: Scrisoare despre venirea lui Toader Cârste şi Andreica Olar, copie.

Generosis, egregiis et nobilibus dominis comitibus, vice comitibus ac judicibus ceterisque juratis, assessoribus sedis judiciarie nobilium comitatus Szolnok Interioris ac dominis semper observandi.

_______________

Arhivele Naţionale Direcţia judeţeană Cluj, Fond Primăria oraşului Bistriţa, Nr.13135.

[1] Rogerius, Cântecul de jale, în G. Popa-Lisseanu, Izvoarele istoriei românilor, V, Bucureşti, 1935, p.33 şi 72; Jakó Zsigmond, Erdélyi okmánytár. Oklevelek, levelek és más irásos emlékek Erdély történetéhez, I (1023-1300), Budapesta, 1997, p.184-187.

[2] Nicolae Drăganu, Toponimie şi istorie, Cluj,1928, p.161. Documentul publicat din colecţia lui I. Kemény pare să fie însă suspect cf. S. Goldenberg, Contribuţie la istoria Bistriţei şi a Văii Rodnei la începutul secolului al XVI-lea, în “Studia Universitatis Babeş-Bolyai”, Series IV. Historia, 1960, fasc.1, p.64-65.

[3] Apud Silviu Dragomir, Românii din Valea-Rodnei şi saşii din Bistriţa, în “Contribuţiuni istorice privitoare la trecutul românilor de pe Pământul Crăiesc”, Sibiu, 1913, p.XCVI-XCVII.

[4] Pentru acest conflict vezi Silviu Dragomir, op.cit., p.XCVI-CIV.

[6] Friedrich Kramer, Beiträge zur Geschichte der Militärisirung des Rodnaer Thales, în “Programm des evangelischen Obergymnasiums A. B. und der damit verbundenen Lehranstalten zu Bistritz (Siebenbürgen)”, 1879-80, p.10. Datele din acest studiu despre primele consemnări ale localităţilor rodnene au fost preluate de Nicolae Drăganu (Toponimie şi istorie, Cluj, 1928) iar după acesta de Coriolan Suciu în Dicţionarul istoric al localităţilor din Transilvania, I-II, Bucureşti, 1967-1968.

[7] E. Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, XV/1, Bucureşti, 1911, p.271-272.

[12] Ibidem, p.12. În discuţia noastră, nu reţinem din liste satele Bârgăul de Jos (Also Burgo) şi Bârgăul de Sus (Felsew Burgo), fiind aşezate geografic în bazinul Bistriţei ardelene şi dobândite de oraşul Bistriţa în 1506 prin cumpărare de la Nicolae Bethlen.

[14] Pentru toponimia din district vezi Nicolae Drăganu, op.cit. Pe baza datelor din acest studiu, care lămuresc începuturile satului Vărarea, nu mai poate fi susţinută explicarea toponimicului Vărarea ca un derivat din váralja =sub cetate, o asemenea construcţie fiind inexistentă de altfel prin apropiere. Trebuie să admitem tocmai reţinerea şi îndoiala lui N. Drăganu, anume că ne găsim în faţa unui derivat abstract vărarea din verbul a văra pentru a numi locul unde se “vărează” animalele (Ibidem, p.58-59).

[15] Arhivele Naţionale Direcţia Judeţeană Cluj, Fond Primăria oraşului Bistriţa, Nr.13135 şi 13136.

[16] Arhivele Naţionale Direcţia Judeţeană Cluj, Fond Primăria oraşului Bistriţa, Nr.7203.

[17] N. Iorga, Acte şi scrisori din arhivele oraşelor ardelne (Bistriţa, Braşov, Sibiu), în E. Hurmuzaki, op.cit., XV/2, Bucureşti, 1913, p.807; Al. Rosetti, Lettres roumaines de la fin du XVI^eet du début du XVII^e siècle tirées des archives de Bistritza (Transylvanie), Bucureşti, 1926, p.77.

[18] Arhivele Naţionale Direcţia Judeţeană Cluj, Fond Primăria oraşului Bistriţa, Nr.8413.

[19] G. D. Teutsch, Zustand des Sachsenlandes am Ende des 17. Jahrhunderts, în “Korrespondenzblatt des Vereins für siebenbürgische Landeskunde”, XXI(1898), Nr.11, p.127-128. Cf. şi Nicolae Drăganu, op.cit., p. 61 (Leşu, 1695, fiind înregistrată şi o tradiţie preoţească că ar fi fost întemeiat la 1624), 121 (Găureni, 1695) şi 122 (Suplai, 1695); Coriolan Suciu, op.cit., I-II, sub voce.

[20] Arhivele Naţionale Direcţia Judeţeană Cluj, Fond Primăria oraşului Bistriţa, Nr.13136.

[21] Arhivele Naţionale Direcţia Judeţeană Cluj, Fond Primăria oraşului Bistriţa, Nr.13135.

[22] Depoziţiile lui Ioan Vajda din Piatra sunt confuze în raport cu ale celorlalţi martori ascultaţi. Pentru Ioan Vajda, Ionuţ Olar ar fi nu tatăl, ci bunicul lui Andreica Olar, iar cel care şi-a adus la Târlişua soţie din Lăpuş ar fi fost nu Simion Cârste, ci bunicul acestuia venit din Maramureş.

[23] Pentru păstoritul din aceste părţi vezi Tiberiu Morariu, Păstoritul în munţii Rodnei, Cluj, 1930.

[24] Arhivele Naţionale Direcţia Judeţeană Cluj, Fond Primăria oraşului Bistriţa, Nr.10975.

[25] Arhivele Naţionale Direcţia Judeţeană Cluj, Fond Primăria oraşului Bistriţa, Nr.15335.

[26] M. Roska, Un vechi cimitir românesc în fostul sat Vărarea din jud. Bistriţa-Năsăud după săpăturile arheologice întreprinse, Cluj, 1924.