Persecuţii şi abuzuri împotriva unor preoţi ortodocşi din Transilvania în vara anului 1848

GELU NEAMŢU

Institutul de Istorie “George Bariţ” din Cluj-Napoca

În vara anului 1848 conflictele sociale şi cele naţionale din Transilvania se intensifică. Desfiinţarea iobăgiei, proclamată în 18 iunie, relaxează în parte situaţia, însă pretenţia nobililor, deveniţi moşieri, ca foştii iobagi să le lucreze în cinste pământul, sub pretextul că mai au restanţe la muncile iobăgeşti a acutizat din nou conflictul.

Din punct de vedere naţional, după Adunarea de la Blaj din 3/15 mai 1848, conştiinţa naţională a românilor creşte vertiginos. Cei ce contribuiau esenţial la luminarea poporului erau preoţii, aşa încât aceştia se bucurau de un respect deosebit, fie ortodcşi, fie greco-catolici.

Erau şi preoţi care mergeau cu stăpânirea, dar pe aceştia, în general, satul nu îi urma. Exemple, din nefericire, sunt destule dar totuşi acestea nu constituiau un număr important.

Dacă satul era alături de preoţii ce le vorbeau despre libertate şi egalitate, precum şi despre drepturile lor politice şi naţionale, nu acelaşi lucru se poate spune despre ataşamentul ţăranilor români faţă de autorităţi şi faţă de foştii stăpâni care pierduseră mâna de lucru gratuită.

Drept urmare, autorităţile şi foştii stâpâni percepeau preoţimea ca un adevărat "pericol" şi se şi purtau cu ea, în consecinţă. Umilirea, persecuţia şi abuzul devin nota dominantă în relaţiile stăpânirii maghiare cu preoţimea română.

În legătură cu acest aspect, trebuie să subliniem că pentru respectiva stăpânire, nu conta dacă preotul era ortodox sau greco-catolic, pentru ea, toţi preoţii români erau "buni de spânzurat" sau cum îi scrie protopopul Nicolae Crainic episcopului Andrei Şaguna că s-a strigat la el: "preoţii româneşti toţi de spânzurători, moarte peste ei"[1].

De altfel, atunci când sunt jefuite sau arse bisericile româneşti este parcă un sinistru "echilibru" într pagubele produse celor două confesiuni. Şi nu este de prisos să reamintim respectivul cutremurător bilanţ al distrugerilor şi pagubelor suferite de Biserica română într-o Transilvanie aşa-zis tolerantă.

Iată calculele bazate pe documente autentice ale celor două confesiuni româneşti, foarte pe scurt: arse complet 41 de biserici ortodoxe şi 30 de biserci greco-catolice (în plus, 12 biserici greco-catolice arse parţial). Biserici ortodoxe jefuite în întregime 319, iar biserci greco-catolice 396. Deci rase de pe suprafaţa pământului 71 de biserici româneşti, numai pentru că erau româneşti, şi complet jefuite 715 biserici româneşti, numai pentru că erau româneşti[2]. Cred că aceste cifre spun ceva atât cu privire la "toleranţa", cât şi la gradul de civilizaţie al celor ce au săvârşit aceste orori în Europa anilor 1848–‘49, sau, cum ne place mai mult să spunem, în "primăvara libertăţii popoarelor". Românii aşa au şi înţeles, democratic: libertate pentru toţi, indiferent dacă era român, sârb, slovac sau aşa; Kossuth a înţeles altminterea: libertate doar pentru maghiari! A fost o eroare gravă pe care istoriografia maghiară trebuie să şi-o asume, istoriografia română să o spună răspicat, iar istoriografia universală să o cunoască şi să o judece.

Contemporanii unguri şi români au recunoscut de altfel că războiul civil de la 1848-‘49 a fost şi un război de exterminare a poporului român din Transilvania. Şi mai domnea o părere în epocă la unii maghiari; respectivii au declarat în faţa unei anchete trimisă în Munţii Apuseni de către guberniul de la Cluj, că "mai întâi trebuie spânzuraţi preoţii români şi abia după aceea românii simpli"[3]. Şi aceasta, pentru că după cum atât de sugestiv scria Moise Fulea în documentul pe care-l prezentăm, "Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile turmei!"[4].

Acest document zguduitor, plin de suferinţe şi umiliri înşirate într-o limbă română arhaică, dar totuşi fermecătoare, este format din 13 anexe, constituind 13 declaraţii trimise de preoţi din diferite zone ale Transilvaniei (câteva şi din zona de sud-est a acesteia). Declaraţiile se află în marea arhivă a Consistoriului Ortodox de la Sibiu; ele sunt datate în diferite zile ale lunii iulie, mergând până în 10 august a anului 1848. O perioadă foarte scurtă, dar zbuciumată şi pentru preoţii români, după cum se va vedea, şi care completează o altă serie de documente, aproximativ din aceeaşi perioadă fierbinte din istoria Transilvaniei[5].

Ne aflăm, deci, după măcelul de la Mihalţ din 2 iunie 1848. Satele româneşti sunt îngrozite, toate au aflat despre tragicul eveniment iar mesajul fusese coresct receptat de către români: lozinca: "Uniune sau moarte" va fi pusă în aplicare cu orice preţ. Astfel, lucrurile se îndreptau inevitabil către un război civil.

Episcopul Andrei Şaguna, aflat la Pesta, în urma presiunilor la care a fost supus de către autorităti, îi solicită de urgenţă vicarului său Moise Fulea să-i raporteze dacă vreun preot ortodox s-a făcut vinovat de vreo ”oarecare răsculare de popor" pentru a fi tras la răspundere, mai ales dacă urmarea ar fi fost trimiterea unor trupe de execuţie peste parohia respectivă. Cu data de 10 august 1848, vicarul Moise Fulea îi trimite din Sibiu un raport la care anexează declaraţiile preoţilor care au avut (ei sau poporenii lor) probleme cu stăpânirea.

Multe au fost necazurile acestor preoţi şi vom şi enumera câteva dintre ele, dar mai întâi vom reproduce concluzia sintetică a expeditorului raportului, care reprezintă o analiză adâncă, realistă şi comptentă:

"Excesuri se întâmplă şi la alte popoare de alte religii, dar n-am auzit ca preoţii de alte religii să fi fost arestaţi pentru excesul poporenilor săi, precum fac solgăbiraele cu preoţii de religia noastră. Mai că am putea zice că toate neorânduielile ce s-au întâmplat până acum, nu au purces atât din îndărătnicia poporului, cât din tractarea cea nepotrivită, pe care au avut-o a suferi de la domnii solgăbiraie, care, cum se vede, nici acum nu cred că poporul se poate stăpâni fără toiaguri [bâte - n.n. G.N.], fără temniţe şi fără furci [spânzurători - n.n. G.N.][6].

Moise Fulea a prins în aceste rânduri una din componentele esenţiale ale terorii intensificate imediat după proclamarea forţată şi unilaterală a uniunii Transilvaniei la Ungaria, imposibilitatea autorităţilor maghiare de a-şi schimba mentalitatea; juzii nobiliari (solgăbirăii) nu au renunţat a conduce poporul la fel ca înainte de revoluţie, adică tot cu bâta, cu închisoarea şi cu spânzurătorile.

În zona Haţegului, la Vâlcelele Bune, ţăranii refuză să ridice spânzurătorile (îndreptate de fapt tot împotriva lor - factor de intimidare), motiv pentru care preotul este arestat şi o companie de grăniceri unguri bagă spaima în săteni. Se mai spune în raport (31 iulie) că: "Lăudături de la domnii unguri, că preoţii vor păţi cât de multe rele, sunt destule…"

În special sunt căutaţi, arestaţi şi întemniţaţi preoţii şi mirenii care au fost la Adunarea de la Blaj din 3/15 mai 1848.

Protopopul Partenie Trâmbiţaş relatează despre silniciile îndurate de preotul Ştefan Iacovici din Medeşfalău. "Vina" preotului şi a poporenilor săi a fost aceea că s-au declarat fideli jurământului de la Blaj şi au respins uniunea Transilvaniei la Ungaria. Preotul Iacovici, văduv, cu patru copii mici, este arestat hoţeşte în toiul nopţii de către 40 de cătane şi dus în închisoare la Târgu-Mureş.

Pe Iclandul Mare şi Iclandul Mic se trimit alte cătane pentru a-i teroriza şi estorca de ultima fărâmă de avere, tot pentru refuzul poporenilor de acolo de a accepta şi a recunoaşte aceeaşi uniune forţată.

Dar poate cea mai grăitoare întâmplare a fost aceea din Căila, de la 20 iulie 1848, povestită de Simion şi Ioan Sigmirean, tată şi fiu, preoţi amândoi. Când judele nobiliar suprem (föbirăul) vine să-l aresteze pe fiu, nu-l găseşte pentru că era plecat de acasă, şi atunci îl molestează şi-l umileşte pe tată. Iată cum a decurs totul: "Da feciorul tău unde-i? A fugit că-i vinovat? [întreabă judele nobiliar suprem- n.n. G.N.]. Dară tata au răspuns: "Ba n-au fugit, nici nu e vinovat, ci s-a dus la dl. protopop. Iară d-l fibirău au zis: "Da la ce? Că eu vi-s protopopul vostru şi vlădica al vostru! Că n-aveţi nici o stăpânire!"

L-au lovit pe bătrân şi l-au ţinut în soare cu capul descoperit. Şi-au zis föbirăul: "Noa, poruncescu-ţi? Vezi că-ţi poruncesc? A cui sunt cătanele acestea? Eu am zis: "ale împăratului". Iar el au zis: "Vezi că dacă sunt ale împăratului mi le-a dat ca să vă batjocoresc şi nefiind vinovaţi?"

Şi nu e de mirare că după asemenea umiliri, persecuţii şi abuzuri, Moise Fulea prevedea: "poate va veni o vreme când va avea statul lipsă de preoţi cu autoritate în faţa poporului şi atuncea de unde îi va lua, dacă acuma se blăsnesc aceia aşa fără socoteală şi numai după presupusuri?" Mai arată şi că prin adoptarea şi folosirea de către autorităţi a unui astfel de tratament faţă de preoţii români şi faţă de români în general "mai tare se înstrăinează naţia română de către unguri, fiindcă, deşi au fost naţia sub birocraţia nemţiască nesocotită în nimic până acum şi defăimată, - totuşi batjocuri aşa crase şi dese nu s-au făcut cu preoţii noştri ca acum, când este proclamată libertatea etc." [sb. n. - G.N.].

Din păcate, libertatea era proclamată doar pe hârtie, iar prin uniunea forţată a Transilvaniei la Ungaria[7], adevărata libertate se transformă de fapt şi de drept în libertatea de a maghiariza!

Preoţii români au intuit acest lucru şi şi-au adunat în jurul lor credincioşii cu care au luptat apoi pentru autoapărarea si salvarea fiinţei naţionale româneşti.

Înafară de umilinţe, persecuţii şi abuzuri, în planul general al revoluţiei ungare s-au făcut şi alte greşeli mult mai grave. Sintetizându-le, am enumera aici doar patru dintre ele:

1. S-a refuzat înţelegerea cu revoluţia din Ţara Românească propusă de Gh. Magheru personal lui Kossuth Lajos, precum s-a refuzat satisfacerea revendicărilor revoluţiei române din Transilvania.

2. În Transilvania s-au ridicat cele mai multe spânzurători din Europa vremii.

3. Uniunea Transilvaniei la Ungaria s-a proclamat cu forţa şi împotriva voinţei majoritătii covârşitoare a românilor ardeleni.

4. S-a săvârşit primul genocid din Europa modernă, omorându-se în lupte, dar mai ales în afara lor 40.000 - bărbaţi, bătrâni, femei şi copii neînarmaţi, între care un număr mare de preoţi români de ambele confesiuni.

Pe toţi cei persecutaţi, hărţuiţi sau executaţi, în frunte cu preoţii de ambele confesiuni, trebuie să-i considerăm astăzi adevăraţi martiri ai credinţei şi eroi ai luptei pentru libertate a românilor.

A N E X A

1848 august 10. Sibiu

Vicarul Moise Fulea raportează episcopului Şaguna despre represiunile militare în legătură cu refuzul ţăranilor de a da pe mai departe dijmă şi a efectua robote. Se raportează despre preoţi arestaţi, despre amenzi, cerându-se intervenţia episcopului [17 anexe]

Măria ta, prea luminate şi prea sfinţite domnule episcop!

În urma rândurilor măriei tale cu data de 2/14 iulie a.c. cu acel înţeles către noi trimise, ca să arătăm măriei tale că “făcut-au în timpul acesta vreun protopop sau preot de-ai noştri oarecare răscoală în popor, ca să fi fost tras la darea de seamă? Şi câte şi care comunităţi neunite au devenit prin purtarea sa la acea stare cât să fi fost trimisă miliţia asupra lor?”

Grăbim a aşterne măriei tale relaţia protopopului Ioan Panovici sub A./., din care se vede că la satul Beşinău s-au scos brahium militare pentru neascultare şi preotul Gheorghe Popovici este dus în temniţă la Aiud, din pricină aici necunoscută şi precum că şi la Bogatul Român au fost brachium pentru neascultare. Apoi relaţia protopopului de la Haţeg Mihai Maximilian sub B./., din care se vede că şi parohul de la Vâlcele Bune, Manase Popovici, dimpreună cu alţii pentru asemenea pricină au fost robit şi aşa ceva s-au întâmplat şi la Bărăşti. Aşişderea te vei milostivi a cunoaşte măria ta din aici sub C./. alăturata copie a decretului gubernial din 20 iulie a.c. Nr. 8216 că şi preotul de la Mureşeni (Megyesfalva)* scaunul Maroş-Szekului Ştefan Iacovici este pus sub acţie şi oprit de la funcţie pentru că ar fi grăit hule asupra ungurilor. Mai pe urmă alăturăm măriei tale relaţiile protopopilor Terentie Bogat sub D./., Ştefan Dembian sub E./., Nicolae Ghiaja sub F./., şi Petru Cheţanovici sub G./., tot la asemenea năpăstuiri, în urma poruncii măriei tale încoace făcută.

Pe lângă care smerit rugăm pe măria ta ca să te milostiveşti la înaltul ministerium ca parochii să nu se mai închidă numai pentru prepuse învinuiri ori greşeli aşa mici, căci cu mijloace ca acestea mai tare se înstrăinează naţia română de către unguri, fiindcă de şi au fost naţia sub birocraţia nemţească nesocotită în nimic până acum şi defăimată, - totuşi, batjiocuri aşa crase şi dese nu s-au făcut cu preoţii noştri ca acum, când este proclamată libertatea, etc, etc. Iar dacă unul sau altul din preoţii noştri ar greşi ceva, să se mijlocească îndreptarea lor prin tistia bisericească şi să nu se blăznească numaidecât publiţe cu temniţa, că scris este: “Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile turmei” şi poate va veni o vreme când va avea statul lipsă de preoţi cu autoritate înaintera poporului şi atuncea de unde-i va lua, dacă acum se blăsnesc aceia aşa fără de socoteală şi numai după presupusuri şi e lucru ştiut că deşi grăiesc ceva preoţii noştri ce nu e potrivit cu vremile de acum, aceea nu o fac din răutatea inimii şi din antipatie către unguri, ci mai mult întărâtaţi de către alţi tulburatori, care se slujesc de ei ca de nişte unelte şi este de mirat că întărâtătorii umblă slobozi şi întăritaţii suferă necazul.

Excesuri se întâmplă şi la alte popoare de alte religii, dar n-am auzit ca preoţii de alte religii să fi fost arestaţi pentru excesul poporenilor săi, precum fac slogă-biraiele cu preoţii de religia noastră. Mai că am putea zice că toate neorânduielile ce s-au întâmplat până acum, nu au purces atât din îndărătnicia poporului cât din tractarea cea nepotrivită, pe care au avut-o a suferi de la domnii solgă-biraie, care cum se vede, nici acum nu cred că poporul se poate stăpâni fără toiaguri, fără temniţe şi fără furci [spânzurători – n.ns. G.N.]. Totuşi, avem nădejde ca înaltul minister, al cărui simbol este umanitatea, va vindeca, pe cât mai în grabă durerile acestea, care ne-au căşunat asupra-ne fără de vreme şi fără de pricină de ajuns şi va efectua ca umanitatea şi fraternitatea să nu fie numai pe hârtie.

Fiind cu adâncă şi smerită reverinţă, ai măriei tale, prea umiliţi servi,

Sibiu, 10 august 1848.

Consistoriul episcopesc

Moise Fulea

Interimal praeses.

Sibiu 26 iulie 1848. Raportul protopopului Nocrichului Ioan Panovici despre execuţiile forţate pentru nefacerea robotelor în Bogatul Român şi în Beşinău. Arastarea preoţilor de acolo. Anexe: scrisoarea preotului din Bogatu, Daniil Răulea.

Prea onorat Consistorium!

Intru urmarea părinteşii rânduieli de către acelaşi lăudat pentru aceea către mine slobozită la data 8/20 iulie nr. 301 al lunii acesteia, ca să arăt “nu cumva s-a întâmplat în careva sat din protopopiatul mie încredinţat ca pentru nesupunerea la facerea robotelor sau alte excesuri, să fi fost silită tistia din afară a scoate brachium militare pe dânsul? Mai încolo: nu cumva vreun preot de ai noştri, pentru asemenea excesuri sau întărâtături, s-ar fi prins şi arestat?” – cu umilitate grăbesc a răspunde, că mai deunăzile, după cum se poate vedea şi din aci alăturata scrisoare a parohului nostru din Ola-Bogat, Daniil Răulea sub ./. pentru că iobagii după întoarcerea lor de la Blaj acasă în numitul sat n-au mai vrut a face slujbă domnească; au mers execuţie de cătane pe dânşii, la care apoi, pe lângă intentenţie, pe cum am înţeles, au fost siliţi a plăti şi peste 1000 florini, apoi s-au depărtat miliţia din sat.

Acum, în săptămâna trecută, tot din tistia varmeghiei Albei de Jos au scos execuţie de miliţie pe comuna Beşinău din pricină că oamenii, ca şi cei din Ola Bogatu, înverşunaţi prin buitagatsi de la adunarea Blajului n-au mai vrut a face slujbele domneşti atunci după adunare. Şi acum i-au silit a împlini reştanţiile, la care ei s-au împotrivit zicând că parohul local Gh. Popovici i-ar fi sfătuit la neascultare. Acum, pe cum am înţeles din trei oameni veniţi de acolo aici la Sibiu, miliţia s-au ridicat din sat după ce au mistuit o vacă a zisului preot şi alta a judelui sătesc şi ar fi luat şi 550 fl. w.w. din sat. Dar cu aceasta n-au fost destul, ci după cum spun oamenii aceştia, jurând tistia mirenească vreo două-trei mărturii, pretensive, pismaşe numitului preot, sub pretext câ dânsul ar fi întărâtat poporul să nu facă slujbă domnească, l-au prins şi după ce aici în sat, în curia dominală vreo două zile l-au ţinut arestat, fără de a-i fi dat măcar atâta graţie ca să poată grăi vreun cuvânt cu poporenii săi sau cu familia sa, l-au dus cu cea mai mare batjocură şi ruşinare a clerului întreg, în temniţă la Aiud, unde se află şi azi şi două comunităţi sunt rămase fără păstor sufletesc. Asta e frăţietate, egalitate şi libertate!

Pentru aceea, umilit arătând aceste stări dimprejur, rog pe onoratul Consistoriu să se îndure a mijloci unde va afla cu cale, ca ades pomenitul preot cât mai curând să se scape din macerarea temniţei, să poată purta grijă de poporul său, ca să nu se întâmple scăderi sufleteşti şi dacă cumva se va afla vinovat în ceva la imputaţiile ce pretensive se zic a i se face, atunci să se ieie sub cenzură eclesiastică.

Cu care rămân, al prea onoratului Consistoriu,

Sibiu, 26 iulie 1848.

prea umilit serv

Ioan Panovici,

protopop neunit al Uieghihazului

Iată declaraţia preotului din Bogatu:

Prea cinstitule domn protopop Ioan Panovici!

Intru atâta dimpreună cu obştea satului ne rugăm fiindcă ne ecjucuţeşte cu cătane pentru a noastră neascultare şi cum că aşa ne sileşte ca să dăm contract de la sat cu chizeşi cu 11 oameni lângă mine. Şi aşa acum nice nu ştim ce să-l facem, nice contractul cum să-l scriem şi aşa cu mare umilinţă ne rugăm ca să te milostiveşti a ne învăţa cum să dăm contractul care-l cer tisturile, că dânşii aşa-l cer să-l facem cum că vom fi ascultători ca şi până acuma; dar obştea se teme ca nu cumva prin acel contract, să se afle în urmă înşelaţi. Dar tisturile aşa zic că ei nici decum nu se vor duce din sat până vor face oamenii contractul acela. Măcar că la mai multe sate au dat contracturi, dar noi bucuroşi n-am da nicidecum contract.

1848 mai 29.

Daniil Răulea

paroh ot Bogatu.

Relaţia protopopului Haţegului M. Maximilian despre execuţiile din Vâlcele Bune, unde, pe lângă amenzi, au fost arestaţi preotul cu trei credincioşi. Ca anexă, se trimite şi raportul din 27/15 iulie a lui M.M. Brote.

Prea luminat Consistorium!

După milostiva poruncă din 20/8 iulie a.c. nr. 301, care sună ca să arăt, făcut-au vreun protopop sau preot de-ai noştri răscoale între popor, pentru care să fi fost traşi la dare de seamă? În câte şi care comunităţi neunite au devenit prin purtarea sa la aceea, cât să fi fost trimisă miliţie asupra lor? Datorniceşte şi umilit la acestea despre protopopiatul meu am a răspunde, cum că:

Primo. În satul Vâlcelele Bune, numai pentru că nu au vrut a pune mintenaş furci, că la 13 iunie a.c. au şi venit ca o companie de grăniţeri, mai toţi unguri de la întâia companie din acest regiment, trăgânduşi cu toţii diurnum şi intertenţia de pe săteni în vreme de două zile, care cătane când au plecat de acolo după porunca domnilor unguri or luat sub strahă pe parohul locului Manase Popovici şi încă pe trei oameni de i-or dus în Deva la temniţă, precum am şi arătat prea luminatului Consistoriu atunci, precum şi acum în copie relaţia o aştern. Şi au robit până la 21/9 iulie a.c.

Secundo. Parohul din Bărăşti, neunit, Vasile Cocea, diacul de acolo Iancu Cocea şi parohul din Rea Gh. Cocea la 17/5 iulie a. c. fiind măria sa domnul fö ispan Kun Gothard în Oralja – Boldogfalva sat unit, unde fiind chemaţi numiţii încă or fost acolo într-o casă arestuiţi pentru prepusuri goale, însă tot întru aceeaşi după mergerea mea acolo, au fost sloboziţi.

Tertio. Lăudături de la domnii unguri, că preoţii neuniţi vom păţi cât de multe rele, sunt destule, însă până acum numai cele mai din sus însemnate s-or întâmplat. Cu adâncă plecăciune fiind al prea luminatului Consistoriu, umilită slugă, M. Maximilian, protopop.

Haţeg 31/19 iulie 1848.

Iată şi anexata relaţie în copie:

60/848.

Prea luminat Consistorium!

Trista întâmplare de la Mihalţ şi Coşlariu cu puţină deosebire nimeri şi în protopopiatul meu, anumit în satul Vâlcelele Bune, după cum în ziua de astăzi prin diacul satului Nicolae Popovici apoi prin Simion Zahei, Antonie Mohan şi Samuilă Drăgoi mi s-au înştiinţat: adică, domnul slogă-birăul locului Szilvásy Latzy, neştiind în ce chip şi cum să asuprească şi să supuie naţia noastră de sub mâna sa, din pricină că nu ne încovoiem după planurile sale a sta şi a ţinea lângă dânsul, i-au pârât la cinstita varmeghie cu câte şi mai câte neadevăruri: că ar fi nesupuşi şi răscolitori, din care pricină în 13 iunie a.c., după cererea numitului domn solgă-birău, au şi venit o execuţie militară ca de o companie de cătane de la I-te companie, între care cea mai mare parte unguri au fost, care mintenaş pe parohul locului Manase Popovici, pe crâsnic şi pe omul care au fost la naţionala adunare din Blaj i-au prins şi i-au pus sub strajă de cătane. Care execuţie au ieşit în faţa locului până luni seara pe toată cheltuiala satului, care au suit în bani gata la 42 fl şi 30 kr.w.w., 8 ferdele de grâu şi 2 vite în preţ de 48 fl. w.w., în care zi de pe urmă, pre lângă toată strânsa cercetare că ar fi după price vinovat, fiind acei săteni ca şi alţii cu cea mai mare linişte şi supunere, însă totuşi lăudatul domn solgă-birău văzând că nu-şi izbândeşte asupra sătenilor tacmai după voie, pe lângă toată cheltuiala ce le-au făcut, iscodi altă mijlocire numai totuşi ca duhul său ce-l însetat de mânie să şi-l poată răcori: când pleca execuţia din sat a prins din nou pe paroh, apoi pe Marin Ghilcoi, care şi el au fost la Blaj şi încă pe doi inşi, puindu-le numai atâta vină cât de ce au fost în Haţeg la măria sa domnul maior von Riebel spre a cere oarecare sfat şi învăţătură? Pe care deodată şi numai pentru aceea i-au luat sub excort cătănesc şi i-au trimis la Deva în temniţă.

Prealuminat Consistorium!

De au avut vreodată naţia română nevoie de ajutor, de mângâietor şi îndreptător, tocmai acum e timpul acela, văzându-ne de toate părţile înconjuraţi de valuri. Ce mai libertate! Şi pe cum se aude din fieştecare sat, pe când li se va porunci sunt datori dimpreună cu parohul locului a merge de faţă în Deva dar spre ce anumit nu ştiu! Să joare sub steagul unguresc sau pentru alta? Românii stau sub jurământul ce l-au pus la Blaj. Şi de aici încolo putea or sta sub acela sau nu? Plecat mă rog de a-mi da îndreptare despre toate cum să urmăm, ca să nu păţim rău pe lângă toată liniştea şi dreptatea noastră. Iarăşi încât pentru numitul paroh prins din Vâlcelele Bune obidat mă rog de a sta faţă o grabnică milostivire către cinstita varmeghie precum şi despre ceialalţi, ca să se sloboadă afară, nefiind cu nimic vinovaţi.

Nădăjduind şi aşteptând dreapta, cu părinţeasca mângâiere, cu plecată metanie rămân, al prealuminatului Consistorium, umilită slugă,

Haţeg, 15/27 iulie 1848.

M.M. Brote

Protopopul, Partenie Trâmbiţas relatează despre silniciile îndurate de preotul Ştefan Iacovici din Medesfalău precum şi despre cele din Iclandul Mare [Luduş].

Prea cinstit Consistorium!

Pentru ca pe cât mai în grabă să se poată face cunoscut prea luminatului şi prea sfinţitului domn episcop că “ în timpurile acestea făcut-au vreun preot de-ai noştri vreo răscoală în popor, pentru care să se fi tras la darea de seamă?” – La această întrebare întru împlinirea milostivei porunci consistoriale de sub nr. 301 a.c., foarte umilit am înştiinţat prea cinstitul Consistoriu că dintre preoţii acestui tract din 15 iunie pe preotul nostru de la Megyesfalva Ştefan Iacovici l-au prins şi l-au dus la temniţă scaunului, de unde numai a şasea zi l-au slobizit, cum arată chiar a sa scrisoare sub a ./. cine i-au mijlocit prinderea sub b ./., nevinovăţia se vede din îndorsata rezoluţie sub c./.

Mai încolo, “câte şi care comunităţi neunite au devenit prin purtarea sa la aceea, cât să fi fost trimisă miliţia asupra lor?” Acestei grele pedepsiri e supusă comunitatea Nagy Ikland din comitatul Turzii, numai pentru că neînţelegând bine forma unirii cu Ţara Ungurească au stat împotrivă şi nu au vrut a cunoaşte alt crai Ţării Ungureşti, decât pe împăratul Ferdinand, căruia în adunarea Blajului i-au jurat credinţă, după cum pe larg se vede din deregătoriceasca scrisoare a preotului locului sub d./. care spre urmare mai încolo pentru uşurarea năcăjiţilor, foarte umilit le fac cunoscute rămânând al prea cinstitului Consistoriu foarte plecat serv,

M. Vasarhely 5 august 1848

Partenie Trâmbiţaş

protopop

Iată plângerea preotului Iacovici:

a). Prea cinstitie domnule protopoape!

Întru înţelesul milostivei orânduieli consistoriale de la data de 20 iulie a.c. nr. 301 ieşite, prin domnia ta tuturor încredinţaţilor preoţi împărtăşite, fiindcă cuprinde în sine ca să ne arătăm jalbele, apăsările, şi stările împrejur, atât ale noastre ca preoţi, cât şi a dezrobiţi poporenilor noştri, eu din parte-mi urzesc jalnicul meu răspuns întru acestea următoare:

Ştiu şi am înţeles că s-au dezrobit iobăgimea şi jelerimea şi precum robotele aşa şi dijma au încetat, însă când acestea prin tisturi oficiale s-au publicat în 17 zile ale lui iunie în satul nostru Medeşfalău, unde sunt tot români neuniţi până-ntr-unul şi de afund groaznic slujbaşi, eu n-am fost acasă, că în 15 zile ale lui iunie, noaptea între 12 şi un ceas al miezului nopţii m-au silit, dezbrăcat fiind şi în aşternutul meu, din somn a mă scula şi a mă îmbrăca şi lăsându-mi patru prunce sărace fără mamă, între care cea mai mare de 10 ani şi cea mai mică de cinci ani între vaiete şi plânsuri groaznice a mă duce la temniţa scaunului domnul Albert Márton, hotnoghiul nemeşilor din M. Vásárhely, având lângă sine încă doi din garda naţională şi cinci haiduci ai scaunului, toţi cu puştile încărcate. La poartă îmi era carul cu patru cai ai oraşului fără loc de şezut, în care puindu-mă cu cea mai mare fugă m-au scos din sat afară. La hotar m-aşteptau până la 40 de cătane, orăşeni toţi din garda naţională şi cu puştile pline şi aşa petrecându-mă m-au dus cu mare bucurie până la temniţa scaunului de unde, pe chezăşie, prin măria sa domnul fö-tiszt m-au slobozit afară a şasea zi după amiazi şi am venit acasă la deznădăjduitele şi de frică mai moarte pruncele mele, fiindcă în 16 zile ale lui iunie durerea mea o au mai adaos cu ridicarea căstăilor în hotar [spânzurători], vestind că eu voi fi cel dintâi pus acolo. Oamenii din sat s-au întristat şi s-au mâniat pe mine de ce nu le-am făcut de ştire mai înainte ducerea mea în vreme de noapte, însă eu ştiind bine că cu nimica nu sunt vinovat, toate cu inimă blândă şi tăcând le-am răbdat, nevrând a mijloci nenorociri, primejdii şi vărşari de sânge mai groaznice ca la Mihalţ, care prea lesne le puteam scorni şi aţâţa.

Cine au pricinuit robirea şi batjocura mea în aşa măsură mai nainte de a fi judecat eu, într-adevăr nu ştiu, nici pentru ce au putut fi, fără cum că pe cum s-au scris, aşa s-au întâmplat e sfânt. Oare, prea onorat domniei tale, spre mai înaltă arătare înscrisul chip descoperindu-le, întru aşteptarea mângăioaselor şi legiuitelor dobândiri de la prea măritele locuri cele înalte, rămân şi sunt, al prea onorat domniei tale, mai mic supus,

Medeşfalău 1848, 2 august/21 iulie

Ştefan Iacovici paroh

d). Preotul Zenovie Hodoş raportează despre execuţiile militare din satele Iclandul Mare, Iclandul Mic şi Lechinţa din pricina cercetării prestării de de către ţărani a robotelor şi dijmelor.

Prea onorate domnule protopoape!

În urma milostivei consistoriale porunci din 8/20 iulie a.c., Nr. 301, provocându-mă prea onorat domnia ta ca din chemarea diregătoriei preoteşti deregătorniceşte să te înştiinţez din pricina trimiterii cătanelor călăreţi ca executori asupra Iclandului Mare din varmeghia Turzii de Sus ţiitoare, strânsă datorie îmi cunosc a-ţi descoperi lucrul în următorul chip:

În 19 zile a trecutei luni iunie, după calendarul nou, ieşind domnul szolga-biró locului Samler Geörgy în satul N. Icland mie preoţeşte încredinţat, ca pe cum în alte sate, aşa şi în acesta să vestească libertatea şi stingerea robotelor, adunând la un loc două sate N. Icland şi Kiş Icland, unde întâi după milostiva poruncă gubernială tâlcuindu-le folosul libertăţii şi ştergerea robotelor, după aceea i-au întrebat de voiesc a se uni cu Ţara Ungaria şi a ţinea cu craiul Ştefan? La care oamenii români ai noştri i-au răspuns că la adunarea Blajului au pus jurământ împăratului Ferdinand, căruia dânşii voiesc a-i fi startornic credincioşi. Întru aceea domnul szolga-biró ne-au împărtăşit milostiva poruncă gubernială despre libertate sunătoare în tipariu. Dară poporul neînvăţat socotind că acea scrisoare cuprinde în sine altceva, prin care ei pot a se amăgi, n-au vrut a o primi, ba nici după ce noi doi preoţi ai satului mai pe larg o am tâlcuit, n-au voit a ne crede şi după mergerea domnilor oficiali din sat afară la satul M. Lechinţa, prin straje au trimis-o înapoi. Aceasta o ştiu a fi fost greşala oamenilor. Pentru care apoi în 30 iunie s-au şi trimis executori asupra lor 50 de cătane dragoni, care până azi sunt staţionaţi în N. Icland, pe cari satele N. Icland, Kis Icland şi M. Lechinţa le ţin pe rând cu fân, ovăz, intertenţie şi plata lor pe zi. Au cheltuit, după cum cam socotesc acestge trei sate, ca la 5000 de R. fl. Afară de aceasta încă cinci oameni sunt prinşi şi duşi la temniţă. Altă vină nu ştiu pentru care să fi fost vrednici a se pedepsi.

Cu acestea, din ţinerea diregătoriei ţi le fac cunoscute spre urmarea mai încolo, rugându-te deodată umilit ca să mijloceşti ceva pentru uşurarea năcăjiţilor săraci.

Cu care sunt,

N. Icland 21 iulie/3 august 1848.

umilit serv, al prea onoratului

Domniei tale Zenovie Hodoş, paroh.

Protopopul Bistriţei Terenţie Bogat relatează despre silniciile suferite de preoţii şi ţăranii din comuna Caila şi Şieul Mare.

Sfânt Consistorium!

În urma milostivei consistoriale porunci din 8/20 iulie a.c., Nr. 301, prin măria sa prea sfinţitul domn episcopul nostru diecezan de la Pesta către luminatul consistoriu la data de 2/4 iulie a.c. făcută, umilit înştiinţez că la satul neunit Caila slăvita varmeghe a Dobâcii, s-au tâmplat în luna trecută o execuţie grea. Un nemeş de la Sânt-Andraş ţine un iosag la Caila cumpărat şi de vreo câţiva ani a oprit o pădure, care mai nainte era sătească. Acela a trimis în vremea seceratului birişii săi în acea pădure să taie pari. Oamenii din Caila văzând pe birişi acolo au zis să nu taie, ci să spuie domnului ca să îngăduie cu tăiatul că pădurea este sătească, până când va veni comisia care este rânduită spre a cerca jalbele oamenilor şi apoi precum va afla aceea şi va hotărî, aşa va rămâne. După aceea, numai ce în scurtă vreme s-au trezit că vin cătane înarmate, dragoni, ca la 100, în sat cu fö-birăul locului Csereny Daniel, solgă-birăul şi alţi nemeşi executori. Oblicind oamenii de venirea execuţiei, mai toţi bărbaţii îngroziţi de necazurile mai dinainte, cu muieri şi cu tot au fugit la pădure, lăsându-şi casele singure. Cei rămaşi în sat, adunându-i fö-birăul înainte, după pâra nemeşului silnic proprietar de pădure, i-au batjocorit, bătăndu-i precum au voit. Ne îndestulându-se cu aceea, au poruncit de s-au adus ciurzile vitelor în sat, au ales vreo 15 capete: cai, boi, vaci, între care şi doi cai ai preotului, au pus bici pe ele şi trimiţându-le la târg în Lechinţa, le-au vândut fără preţ cuviincios, iar caii preotului i-au dus strarajele îndărăt; nu i-au vândut, căci şi preotul Ioan Sigmirean era în prepus că ar fi dat sfat oamenilor la aceea. El fu chemat înaintea fö-birăului şi precum spune l-au ţinut două zile cu dânşii, apoi ducându-se de acolo n-a mai întors îndărăpt, temându-se ca nu cumva şi de pe dânsul să-l batjocorească şi trimiţând fö-birăul cătane după dânsul, dacă nu l-au aflat i-au prădat mai multe celea din casă. Au îndrăznit a intra şi în biserică izbând uşa, au luat mai multe circulare episcopeşti venite de la prea sfinţitul nostru domn episcop din Pesta şi de la ministerul unguresc spre a se împărţi pentru fieştecare parohie câte un exemplar, care tocmai atuncea ajunseseră la Caila. Spuindu-mi preotul de acea întâmplare, am scris la fö-birăul ca nu cumva să se împiedice cursul acelor comisii şi după vreo câteva zile un nemeş de acolo le-au trimis la preotul, precum dânsul mi-au spus.

Alăturata scrisoare a preoţilor arată mai apriat şi batjocura, pe care au răbdat-o preotul bătrân Simion Sigmirean. Această execuţie s-a dus după trei zile de la Caila la Şieul Mare şi acolo împreună cu pe români, au bătut şi pe saşi, căci de aceia se află mai mulţi decât români la Şieul Mare şi se zice că pentru că n-au vrut oameni a mai clăcui la domni fură bătuţi, iar preotul de acolo au rămas în pace.

Aceste triste întâmplări se fac prea luminatului Consistorium umilit cunoscute, cu acel adaos ca să binevoiască a le aduce şi prea sfinţit măriei sale domnului episcop cunoştinţă, spre milostivă şi părintească apărare, pe lângă care, întru adâncă umilinţă, rămân, al prea luminatului Consistoriu întru tot plecat,

Mijlocenii Bârgăului 5 august/24 iulie 1848

Terentie Bogat

protopop

Iată şi declaraţia preoţilor din Caila, Simion şi Ioan Sigmirean:

Prea cucernice doamne protopoape nouă prea milostiv patron!

Întâmplându-se în 6/18 iulie a.c. la noi în satul Caila o execuţie pe poporul nostru pentru niscari pădure sătească, de care s-au fost ţinut domnul Bolog Iosef de la Sent Andraş, care execuţie viind în faţa satului nostru Caila cu cătane călăreţi şi tisturile din afară, adică domnul fibărău, domnul solgă-birău şi alţi comişareşi mai mulţi, au prins a lua lucrul de sus întru acesta chip: strângând biraiele satului şi alţi săteni au prins a-i întreba şi a-i bate cu toiege şi cu vergi, între altele poftindu-mă şi pe mine faţă ca preot satului şi zăbovindu-mă, cu doi executori două zile n-am avut nici un cuvânt. Aşa dară, zăbovind acolo, am înţeles cum că întreabă pe oameni tot întru-una: ce v-o predicăluit popa în biserică Aşadară, eu ca om tânăr şi văzând muncind pe oameni, în mai sus zisul chip, mi-am adus aminte şi de noi preoţii şi am alergat la prea cinstit domnia ta la vreun cuvânt de învăţătură ca de li s-ar tâmpla ceva, să ştim a sta faţă. Aşadară, poftindu-mă tisturile iară afară şi eu nefiind acasă, au mers tată-meu înaintea lor şi de-a una l-au şi întrebat: da ficiorul tău unde-i? A fugit că-i vinovat? Dară tata au răspuns: ba n-au fugit, nici nu e vinovat, ci s-a dus la domnul protopop. Iară domnul fibirău au zis: Da la ce? Că eu vi-s protopopul vostru şi vlădica al vostru! Că n-aveţi nici o stăpânire.

Aşadară, minteni trimitând nemeşi şi cătane după mine la casa mea şi ajungând acolo au strigat un nemeş: preoteasă, unde e popa? Suduind-o de rai şi de sfânt, că-i vai de pielea ta! Preoteasa au zis: că nu-i acasă şi luând-o cu dânşii au jurat-o ca sa spuie unde sunt? Aşadară, băgându-se înlăuntru, m-au căutat în casă, în cămară, în lădoiaiele cu bucate, împlântând săbiile că doar aşi fi acolo şi în şopru, prin fân iarăşi împlântând săbiile şi în podul casei tăindu-mi slăninile, furându-mi şi un frâu şi băgându-se iarăşi în casă, mi-au furat un ceas de buzunar, care l-am fost cumpărat cu 40 de florini, luându-mi şi caşi de pe poliţă şi ce au vrut. Neîndestulându-se cu atâta, intrând în biserică, că doar aş fi acolo şi trântind toate celea încoace şi încolo, au furat şi “comisiile ministeriale”, opt dărabe, care era să se împartă în protopopiat şi m-a căutat şi în podul bisericii şi pe la locurile iclejiei prin câmp, nemeşi şi cătane şi ziceau că de m-ar căpăta m-ar fi bătut de moarte, nefiind vinovat. Şi dacă nu m-au aflat au pus cătane de straje la casa mea noaptea, carea au furat ce au vrut şi-au mâncat ce-au vrut, zdrobindu-mi şi nişte pomi ce am avut şi lăsând şi la biraie, că măcar când m-or căpăta să mă prindă şi să mă lege şi să mă ducă la dânşii, spuindu-mi birăul că i-au fost poruncit să puie la casa mea 10 cătane în cvartir.

Între altele, când am fost poftit cu preotul bătrân înaintea executorilor fiind domnii afară am dat sănătate bună, luîndu-mi clopul din cap. Dar văzând pe dumnealor pe toţi, cu clopurile în cap, mi-am pus şi eu pe cap, fiindcă era cald. Şi a venit domnul fibirău la mine şi au strigat: ”pentru ce ţi-ai pus clopul în cap? Că te-oi şterge! Şi ridicând mâna să deie, n-a dat, dar mi-au dat o împunsătură în coaste de mi-au căzut sumarul de pe mine jos şi cădeam şi eu la pământ, dar m-au apucat şi nu m-au lăsat să cad şi minteni au strigat să vie cătane patroni şi străji dintre mireni şi i-au pus lângă mine. Şi aşa am cătat să şez cu capul gol în soare. Şi-au zis fibirăul: “Noa, poruncescu-ţi? Vezi că-ţi poruncesc? A cui sunt cătanele acestea?” Eu am zis: “ale împăratului”. Iar el au zis: “vezi că dacă sunt ale împatului mi le-a dat ca să vă batjocoresc şi nefiind vinovaţi”. Iar eu: “Că nouă ne porunceşte domnul vlădică şi domnul protopop”. Iar el a zis: “Eu vi-s protopopul vost şi vlădica vost şi pe protopop îl poci ciufului ca şi pe voi, că n-aţi fost vrednici să fiţi popi, nici n-aveţi nici o stăpânire.”

Aşadară, viind noaptea nu m-au lăsat acasă de la cortilele lor, ci pe nişte lemne în ocol, între străji, am căutat să mă culc, iară când mă chema la ceva întrebare, dacă vream a zice ceva, minteni striga: “Taci mincinosule, orbule, prostule, că tot minciuni grăieşti. Unde ţi-e feciorul, că tu nu eşti una cu feciorul? Că poate fi ficiorul tâlhar şi tu să nu fi putut fugi? Şi bătându-şi joc înaintea sătenilor de mine şi purtându-mă între care şi străji, iară când au fost mai pe urmă de s-au împrăştiat executorii, am căutat să bag şapte chizaşi, întrebându-i la vremea când ne-ar cerca, să ne dea pe amândoi popii în faţă. Aşadară, i-au socotit tisturile şi dimpreună cu alte mărhăiale ale sătenilor, care le-au şi vândut, mi-au luat şi caii mei şi ducându-i la târg la Lechinţa, pentru mai mare batjocură! Având domnii fibirău mânie pe noi preoţii, pentru că trimiţând în ziua sfinţilor apostoli Petru şi Pavel doi oameni ca să cheme la lucru pe bani pe poporenii noştri, noi preoţii am zis să vie la biserică şi să prăznuiască.

Pentru aceasta ne rugăm umilit domniei tale, ca la un patron al nostru, să ne patroneşti, ca să nu rămânem de batjocură, arătând năcazurile noastre şi la prea luminatul consistoriu şi măriei sale domnului episcop, spre a ne cerceta lucrurile noastre, prin care rămânem,

În Caila 8/20 iulie 1848

ai prea cinstit domniei tale

prea plecate slugi,

Simion Sigmirean,

Ioan Sigmirean,

preoţi de la Caila

Relaţia protopopului Ştefan Dembian privind execuţia militară din comunele: Hărăstăş şi Cucerdea.

Nr. 38/1848.

Măria ta domnule director!

După milostiva poruncă a măriei sale domnului episcop din 2/14 iulie a.c. şi a sf. Consistoriu din 8/20 a.c., în care mi se cere să arăt unde şi în ce sat s-au pus miliţia asupra oamenilor? – la care milostivă orânduială dau această relaţie:

La numitul sat Hărăstăş în scaunul Arieşului , în protopipiatul meu, au prins trei oameni din sat tistia mirenească: pe Mureşan Chifor, fibirău, Moldovan Mihai, vicecorator şi Ciugudean Toma şi în opt april i-au dus în temniţă în Vinţ şi i-auţinut 7 săptămâni, din joia sf. Paşti până în joia Rusaliilor şi atunci i-o ţâpat afară din temniţă de le-au pierit cucuruzele nesăpate pe câmp. Şi în ziua aceea când i-au dus în temniţă,adică în 8 aprilie au pus cătane săcui călăreţi de i-o ţinut satul 15 zile cu toată intertenţia, numai din pricina aceea că le-au mers un străin la biserică de probă, fiindcă nu au preot. Şi pe popa ce l-am fost rânduit să le slujească din satul Cucerdea l-au oprit de la biserică să nu le mai meargă şi aşa au trăit poporul acela într-o lună de zile numai ca dobitoacele.

Pe lângă care smerită relaţie, cu plecăciune rămân,

Agârbici 7 august/26 iulie 1848.

A măriei tale plecată slugă

Ştefan Dembian, protopop Turzii

Raportul protopopului Nicolae Ghiaja despre arestarea preotului David Rusu din comuna Feleag şi despre execuţia de acolo din pricina unei păduri.

Nr. 40/1848.

Prea onorat Consistoriu!

După porunca prea onoratului Consistoriu (după cum am înţeles, căci în scris n-am primit) ca, întru urmarea înduratei porunci episcopeşti a domnului episcop Andrei Şaguna să arătăm în sus: câţi preoţi din protopopiatul nostru au făcut răscoale, de au adus cătane asupra lor? Cu plecăciune înştiinţez că numai singur la satul Feleagul unguresc s-au tâmplat ceva asemenea în protopopiatul acesta, despre care am fost făcut arătare la 3/14 iunie a.c. nr. 31, toată întâmplarea descriind-o pe larg, cum adică solgabiraiele au adus înainte la fieştecare obşte română ca să trimită câte doi deputaţi la adunarea de la Blaj. Aceasta văzând noi, ne-am îndemnat a urma asemenea, măcar că înainte voiam să urmăm numai după circularele consistoriale nouă date. Deci aşa, într-atâţia deputaţi s-au aflat mulţi neinteligenţi, cum a fost şi cel din Feleag, care după întoarcere, spuind parohului lor David Rusu, acesta fiind acuma bătrân, s-au plecat a crede vorbelor acelora, ca adică să se grijească pădurea ce ar fi a căpăta înapoi, care au fost dată înainte cu 30 de ani din hotarul lor pe sama bisericii reformate din satul vecin Sederiaş. Şi aşa , zisul preot le-au citit în biserică nişte instrucţii depsre păduri date de la Iosif al II-lea îpăratul, învoindu-se şi dânsul cu poporenii a se griji pădurea ca să nu se taie. Pentru aceasta au adus cătane şi i-au pedepsit, înceluind şi pe parohul. Despre care poci zice în adevăr că este şi au fost preotul cel mai bun şi ascultător între preoţii subordinaţi şi acum dacă aşi fi putut eu şti mai-nainte, m-ar fi ascultat de toate cele ce aş fi zis.

Pe lângă care rămân, al prea onoratului Consistoriu,

Paloş 21 iulie/2 august 1848

Plecat serv Nicolae Ghiaja, protopopul Albei de Jos.

Protopopul Cetăţii de Baltă Petru Cheţan raportează execuţiile din comunele Boian. Crăciunelul de Sus şi Sălcud. Anexe: relaţia preotului din Crăciunel.

Măria ta onorate domnule praeses, mie bun patron!

La onorata domniei tale îndatorire, în urma milostivei porunci a măriei sale domnului episcop diecezan mi trimisă, ca să arăt că “în timpurile acestea făcut-au vreun preot dintre ai mei subordonaţi vreo răscoală între popor, pentru care să fi fost tras la dare de seamă şi care comunităţi neunite au venit prin purtarea sa la aceea, cât să fi fost trimise miliţia asupra lor”? Cu plecăciune îmi fac datornica înştiinţare cum că până acum n-am simţit pe nici unul dintre preoţii neuniţi ai acestui tract să fi făcut vreo tulburare între popor sau orişcare pricire. Iar în comunităţi precum în Boian, făcându-se ceva-şi pagube în păduri şi tăieturi prin nebăgarea de seamă a unor oameni, chiar au fost mai nebăgători de seamă şi nedeşteptaţi după stările timpului de acum. Pe lângă aceea, întâmplându-se că s-au tăiat de vreo doi inşi şi furcile ce s-au fost ridicat cu vestirea statariumuli, despre care iarăşi se poate zice că din nepricepere şi din neînţelegerea au făcut aceea, s-au adus cătane ca la 300 de săcui şi biciuluindu-se paguba în păduri făcută dimpreună cu hatszamu lor s-au plătit băneşte, adecă paguba şi potentia 800 fl. iar plata cătanelor pe trei zile au fost, afară de mâncare şi băutură, 500 fl. bani de hârtie.

Iar în satul Crăciunel, încă au fost cătane, pentru pricina pentru care au fost ie de cercat alăturata arătare a parohului de acolo.

Aşişderea şi în Sălcud, am înţeles că ar fi fost miliţia secuiască, dară pricina pentru ce, neputând cere aşa în grabă, nu-mi este cunoscută. Iară după aceasta, fiind cercare cât mai în grabă o voi arăta prea onoratului Consistoriu de va fi de lipsă. În câtu-i despre noi, ne silim a tâlcui poporului prea înaltele porunci şi rânduieli la înţeles şi a-i îndrepta pe calea cea oablă.

Pe lângă care smerita arătare, sunt, al prea onorat domniei tale, prea plecat serv,

Boian 26 iulie 1848,

Petru Cheţanovici

protopop Cetăţii de Baltă

Tractul de jos.

Iată şi anexata arătare a preotului Isac Oprea din Crăciunel:

Prea cinstite domnule protopoape

La circulariul dumnitale, în urma milostivei porunci a măriei sale domnului episcop mie trimis, ca să arăt toată starea întâmplărilor în parohia Crăciunel întâmplate, datorie îmi cunosc a arăta cum că întâmplându-se a se mânca un rât domnesc în vreo câteva nopţi de vitele a vreo câţiva oameni, cu domnul râtului biciuluindu-se toată paguba făcută, sătenii s-au împăcat. Precum şi despre nişte lemne, pe care domnii tăindu-le din pădure, sătenii le-au todomănit ca până ce se va alege cu acea pădure, să nu mai taie, iar pe trei care lemnele le-au descărcat sătenii în mijlocul satului. Şi despre acelea s-au făcut pace, iar după aceea viind cătanele în sat, au băgat vină că de ce n-au mers oamenii la domnul solgăbirău când i-a chemat? Şi i-au întrebat: “Cine i-au învăţat să nu meargă? Iară oamenii au răspuns: cum că nimeni nu i-au învăţat, ci dânşii de sine n-au mers. Însă ei totuşi ne-au pus 6 cătane ameninţându-mi cum că mă vor pune în fiare. Iară de pus nu m-au pus, pentru că n-am fost întru nimic vinovat, despre care poftesc ca să se cerce. Pe lângă care smerita arătare, sunt, al prea cinstit domniei tale, întru toate subordinat,

Crăciunel, 24 iunie 1848

Isac Oprea paroh al

Crăciunel neunit.

Episcopul A. Şaguna transpune ministrului 13 documente[8] privind silniciile domnilor de pământ faţă de preoţii şi ţăranii români: Dijma preoţilor saşi să fie sistată între români!

Tisztelt Minister Ur!

Több román ajku községek és községek és megyés lakosok felszolitása következtébe, bátorkodom az ide ./. tizen három darabban mellékelt panaszokat szükséges tárgyaltatás végett tisztelt Minister Urnak átküldeni, avval a hozza adással: miként kegyeskedne a Medgyesi Papságom és Község által a szász papi dézma végett beadott panaszt a már egész hazánkban életbeléptetett törvények értelmében avval eldöntetni, miszerint a Kincstár és a Szászság részéröl a Rományságtol az egész szászföldön mesterségesen bevett dézma az illetöknek haladéktalanul visszaadasson, és ezáltal az engedelmességben annyira kitüntet [ett] népet érdemileg meg nyugtatni, ki is mély tisztelettel maradok,

Tisztelt Minister Urnak,

Budapesten Augustus 11-én 1848,

alázatos szolgája

Saguna András püspök.

Arhiva Consistoriului Ortodox, Sibiu, Nr. 38 (ad 301).

Respectabile domnule ministru!

În urma apelului mai multor comune româneşti a mai multor locuitori ai Mediaşului, îndrăznes a vă trimite onorabile domnule ministru cele 13 plângeri anexate sub ./., în vederea dezbaterii necesare, cu următoarea completare: binevoiţi a rezolva, în sensul legilor intrate în vigoare în întreaga noastră patrie, plângerea preoţilor mei de la Mediaş ai [a românilor] comunelor, înaintată din cauza dijmei bisericeşti săseşti, în aşa fel, ca dijma luată abuziv de către vistierie şi saşi, de la români, pe întregul teritoriu săsesc, să fie redată neîntârziat celor în cauză; prin aceasta, să liniştiţi meritoriu poporul care s-a remarcat prin supunerea lui.

Rămân cu stimă adâncă al onoratului domn ministru, serv umil,

Andrei Şaguna

episcop

Budapesta, 11 august 1848.

[1] Costin Feneşan, Informaţii noi privind revoluţia din Transilvania în vara anului 1848, în „Sargetia”, XIV, 1979, p. 361–392.

2 Gelu Neamţu, Din martiriul bisericii greco-catolice în timpul revoluţiei de la 1848-49, în„1848, Blajul şi amintirea revoluţiei”, Astra, Blaj, 1998, p. 292–315.

[3] Ancheta Kozma din Munţii Apuseni, Coordonatori G. Neamţu şi I. Bolovan, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 1998, p. 294.

[4] Arhiva Consistoriului Ortodox, Sibiu, Nr. 38 (ad 301). Vezi anexa.

[7] G. Neamţu, Anexarea forţată a Transilvaniei la Ungaria în 1848, în Revoluţia română de la 1848. Aspecte politice - militare, Bucureşti, Ed. Militară, 1998, p. 106–123.

* Astăzi înglobat municipiului Târgu Mureş.

[8] De fapt, anexele sunt 17, afară de referatul vicarului M. Fulea. Cazul inclănzenilor amintit în referatul prot. Part. Trâmbiţaş (sub C d) din 5 august, trebuie că a format şi o problemă aparte, anterioară, pentru care Şaguna intervine la 8 august, cu 2 zile înainte de a i se expedia din Sibiu dosarul de către Ion Fulea (în care, de altfel, nu-i pomenit). În schimb, memoriul protopopilor din Mediaş, înaintat deodată lui Şaguna şi Lemeni, e subliniat de Şaguna atât în acest loc, cât şi pe dosul memoriului necuprins în acest dosar şi anume tot în aceeaşi zi de 11 august. Desigur, anexele amintite acolo vor fi fost înaintate la minister, căci nu le-am găsit la dosar.