Iluminism şi masonerie la saşi. Proiectul primului cabinet de lectură din Transilvania

 

MIHAELA COSMA

Institutul de Istorie “George Bariţ” din Cluj-Napoca

 

                În Ardeal francmasoneria este o zămislire a iluminismului, dar şi cea mai bună unealtă de propagare a ideilor sale. Promotorii francmasoneriei transilvănene au fost saşii.

 Loja “Sf. Andrei la cele trei foi de mare” din Sibiu[1]

                La 15 mai 1767 opt bărbaţi din rândul naţiunii săseşti, în frunte cu Simon Friedrich von Baußnern (viitorul comite al saşilor!)[2],  toţi tineri reîntorşi de la studii universitare din Germania - unde au luat contact cu francmasoneria sistemului templier, împreună cu un al nouălea mason iniţiat de ei au întemeiat în taină loja “Sf. Andrei la cele trei foi de mare” (St. Andreas zu den drei Seeblättern)[3].

                După 9 ani de “lucrare în tăcere”, fără a mai iniţia pe nimeni, în baza patentei de constituire obţinută de Baußnern de la marele maestru al ordinului francmason, baronul von Hund, masonii sibieni au fondat “oficial” loja “Sf. Andrei” în luna martie a anului 1776. 

               

 

Loja şi-a desfăşurat activitatea cu amploare din ce în ce mai mare în anii următori. Între 1 ianuarie 1781 şi solstiţiul[4]  anului (1784) au avut loc 54 de recepţii de noi membri, între care tipograful Martin Hochmeister cel Bătrân (der Ältere), viitorul episcop al saşilor, Müller, Carl Brukenthal, Bedeus-Scharberg ş.a.[5]  Prin biletul de mână, emis de împăratul Iosif al II-lea la 11 decembrie 1785, se permitea activitatea lojelor francmasonice în cuprinsul imperiului, dar acestea erau supuse unei supravegheri din partea organelor statului. Totuşi, câteva zile mai târziu (la 30 decembrie 1785), loja “Sf. Andrei la cele trei foi de mare” şi-a sistat activitatea pe o perioadă de 5 luni.

                După reluarea activităţii, între 1786 şi 1790 s-a înregistrat epoca de maximă înflorire a lojei, cu 106 recepţii şi 85 de avansări.

                Moartea lui Iosif al II-lea şi urcarea pe tron a împăratului Leopold al II-lea au însemnat “sistarea şi sfârşitul lucrărilor lojilor”. Finalul lojei “Sf. Andrei la cele trei foi de mare” din Sibiu se consemnează prin decizia “temporarei acoperiri” (închideri), până la aprobarea sa de către noul monarh, adoptată de loja însăşi la 22 martie 1790. Decizia de aprobare din partea împăratului nu a mai venit, iar loja nu s-a redeschis.

Protocoalele Lojei “Sf. Andrei la cele trei foi de mare” din Sibiu[6]

                Activitatea lojei a fost consemnată în protocoalele şedinţelor. Dacă în primii ani ai existenţei sale consemnarea protocoalelor a fost defectuoasă ( din anii 1767–1778 nu s-a păstrat nici un act al lojei din Sibiu; primul protocol păstrat datează din 22 iunie 1778; între 1778–1779 există 7 protocoale; în perioada 1779 - 27 iulie 1784 apar iar întreruperi în acte), în schimb, această lipsă este compensată pe deplin între 27 iulie 1784 şi 22 martie 1790 de cele 212 protocoale, cuprinse în 3 volume şi aflate la Muzeul Brukenthal.

                Protocoalele şedinţelor lojei au valoarea inestimabilă a unor veritabile documente de epocă, ele oferind o imagine a dezvoltării edificiului masonic la Sibiu. Mai mult decât atât, ele reprezintă şi o sursă istorică de primă mână pentru cercetarea unor fenomene izvorâte din sau asociate cu iniţiativele lojei “Sf. Andrei”.

 

 

 

Contribuţiile lojei “Sf. Andrei la cele trei foi de mare” la promovarea ideilor iluministe în Transilvania

                Fenomenele despre care vorbim, determinate de francmasoneria săsească, sunt:

- începuturile presei în Transilvania;

- începuturile unei mişcări teatrale organizate în Transilvania;

- şi, în fine, începuturile mişcării asociaţioniste în Transilvania, prin  crearea unei “societăţi de literaţi”, respectiv iniţierea cercurilor şi societăţilor de lectură, a cercurilor de ştiinţele naturii, de istorie, filosofie.

                Loja “Sf. Andrei la cele trei foi de mare” din Sibiu, organizaţie elitistă, a cuprins spuma intelectualităţii ardelene. În rândurile ei s-a regăsit o majoritate săsească - grupată în jurul a două puncte de atracţie, reprezentate de Samuel von Brukenthal, pe de o parte, şi tipograful Martin Hochmeister cel Bătrân, pe de altă parte.Loja a primit în sânul ei şi unguri şi români, citându-se în mod ilustrativ baronul Bánffy Györgyi, viitorul guvernator al Transilvaniei, şi doctorul oculist Ioan Piuariu Molnar. Transgresând barierele etnice şi confesionale, idealurile masonice umaniste şi umanitare, chiar dacă bazate pe un eşafodaj himeric (reînvierea ordinii templiere), i-au unificat şi solidarizat pentru o scurtă perioadă de timp pe purtătorii lor în opera de înfăptuire a unei cauze comune.

                Istoricii au preferat să analizeze fenomenele enunţate mai sus în mod independent şi individual. În mod fatal, în toate aceste domenii saşilor, respectiv celor sibieni prin Martin Hochmeister, le-a revenit întâietatea. Editorul sibian Martin Hochmeister cel Bătrân (mort la 1789) a publicat în 1778 primul ziar din Transilvania, “Theatralisches Wochenblatt”, urmat de “Siebenbürger Zeitung” (1784-1787); a deschis prima bibliotecă de împrumut (1782); preluând teatrul orăşenesc în 1787 - 1788 a ridicat prima clădire de teatru din Transilvania; şi-a pus casa la dispoziţie pentru organizarea cercului de lectură (1789). Martin Hochmeister însă nu a acţionat singur, ci însufleţit de ideologia şi susţinut de membrii societăţii masonice în care a intrat în anii 1781–1784. El a promovat şi primele încercări neizbutite de editare a unor ziare româneşti, iar fiul său, Martin Hochmeister cel Tânăr, a adus de sub lumina tiparului primul ziar unguresc ardelean[7].

 

Studiu de caz. Primul cabinet de lectură din Transilvania (1789)

                Prezentarea noastră nu se va opri acum asupra începuturilor presei ori asupra debutului mişcării asociaţioniste în Transilvania.

                Vom exemplifica însă cazul primului cabinet de lectură, al cărui proiect de constituire se cunoaşte graţie unuia dintre protocoalele lojei Sf. Andrei. Pentru savoarea epocii şi a momentului am păstrat elementele de limbaj şi structură specifice felului în care se desfăşura o şedinţă masonică. Într-un amestec de idealism şi spirit organizatoric cât se poate de eficient, loja a îmbrăţişat cu entuziasm un scop cultural cert progresiv şi a deschis în Transilvania calea viitoarelor asociaţii de cultură şi ştiinţe.

                În şedinţa lojei din 16 martie 1789[8] fratele Günther, al doilea preşedinte al lojei “Sf. Andrei la cele trei foi de mare”,[9] şi-a prezentat operatul cu privire la constituirea şi organizarea cabinetului de lectură. Propunerea sa, compusă din 7 părţi, a fost imediat supusă dezbaterii.

                Prima parte se referea la zilele şi orele destinate prelegerilor de ştiinţele naturii; partea a doua la zilele şi orele destinate lecturii jurnalelor şi cărţilor; părţile a treia şi a patra argumentau propunerile de achiziţionare a unor cărţi; partea a cincea trata alegerea şi achiziţionarea de opere; partea a şasea se ocupa de amenajarea sălii de lectură; în fine, partea a şaptea conţinea un draconic regulament de ordine interioară.

                În urma dezbaterilor, în amintita şedinţă s-au adoptat următoarele hotărâri:

                1. În ziua de duminică, ora de la 11 la 12 amiaza, urmau să se ţină prelegerile de mineralogie, fratele Eder[10] arătându-se dispus “să dea dovadă de adevărată dragoste frăţească”, preluând organizarea prelegerilor de mineralogie şi achiziţionarea de cărţi.

                2. Marţea şi joia între orele 5 şi 8 seara  au fost  programate orele de lectură în sala de lectură, în intervalul de la 6,30 la 7,30 seara urmând a fi făcute lecturi cu voce tare.

                Cabinetului de lectură I-au fost atribuite două încăperi în cartierul lojei, respectiv în Casa Hochmeister: aşa-numita “cameră verde de preparaţiune” şi spaţiul anexat ei, conţinând dulapurile cu minerale. S-a dispus spargerea zidului între cele două încăperi şi unificarea lor printr-o uşă, cu acoperirea costurilor aferente din fondul lojei. Fratele Bedeus era însărcinat cu realizarea acestor modificări, pe care trebuia să le vadă cât mai grabnic şi mai economicos înfăptuite.

                3. S-a decis  achiziţionarea următoarelor cărţi şi scrieri pentru ucenici şi calfe:

                a) câteva exemplare din “catehismul lojei”;

                b) “3 ori 3”, cuvântări de Rammler;

                c) Steaua scânteietoare;

                d) disertaţia “Spre întreţinerea şi meditaţia masonilor”;

                e) două părţi din Constituţia engleză a lui Anderson;

                f) scrierea “Eseu despre N.N. sau despre necunoscuţi”.

                4. Pentru fraţii maeştri urmau să se comande următoarele cărţi:

                a) “Biblioteca masoneriei”;

                b) “Masonul strivit” (Frankfurt a.M. Leipzig, 1747),

                c) “La maconnerie  écossaise”;

                d) jurnalele Lojei la concordia deplină din Viena

                Desigur, principiul “tăcerii” şi al misterului funcţiona şi aici, menţionându-se în mod expres că: “Aceste cărţi, destinate numai fraţilor maeştri, trebuie ţinute de Bibliothecario încuiate sub cheie şi înmânate personal acelui maestru care le cere, dar după fiecare utilizare să fie luate în primire şi să se insiste cu orice chip ca ele să nu cadă cumva în mâinile ucenicilor şi calfelor”.

                5. Dintre ziarele şi jurnalele propuse de fratele Günther[11] au fost  destinate cabinetului de lectură următoarele:

                a) “Wiener Diarium”;

                b) “Leidner Zeitung”;

                c) “Erlanger Zeitung”;

                d) “Das historische Portefeuille”;

                e) “Literatur und Völkerkunde”;

                f) “Scrisorile hiperboreice” ale lui Wekerlin;

                g) “Journal aller Journale” din Hamburg.

                Aceste titluri sunt sugestive pentru că indică faptul că “societatea de literaţi” avea cunoştinţă de existenţa marilor ziare ale epocii, austriece, germane şi a unui ziar englez, şi dorea să-şi asigure accesul regulat la informaţie. În cercul de lectură urmau a fi nu doar citite aceste ziare, ci şi dezbătute în plen.

                În afară de acestea, se recomandau a fi utilizate de către toţi fraţii de orice grad încă două scrieri: Lexiconul enciclopedic al lui Krünetz şi operele lui Friedrich al II-lea al Prusiei, ambele în original şi nu în reproducere.

                6. In ceea ce privea amenajarea interioară şi dotarea sălii de lectură, s-a decis efectuarea unei fişe a costurilor, care trebuia supusă apoi aprobării lojei. În această parte se descria cu minuţiozitate şi exactitate întreaga amenajare: de la dulapurile cu cărţi şi mesele de citit până la veioze şi la cele două căni cu apă, înşirându-se şi hărţile care urmau să împodobească pereţii: harta Transilvaniei, harta tuturor statelor din Imperiul Habsburgic, harta războiului din Rusia, harta Bosniei, harta Banatului şi harta Munteniei.

                7. Regulamentul de ordine interioară, adoptat în aceeaşi şedinţă, consta din 19 paragrafe, atât de draconice, încât astăzi nici un club nu şi-ar asuma o asemenea rigoare. Iată câteva prevederi:

                “De îndată ce fratele care supraveghează sala de lectură va cere ordine şi linişte printr-o lovitură de ciocănel, fratele care vorbeşte prea zgomotos trebuie să înceteze pe dată...” (§ 1).

                “Nici un ziar, nici o carte nu au voie sub nici un chip să fie scoase din sala de lectură şi să fie duse acasă; cel care procedează altminteri va plăti bibliotecii o amendă de 1 gulden şi va înapoia imediat publicaţia scoasă. (§ 3)”.

                Cu aceeaşi amendă de 1 gulden urmau a fi sancţionaţi fraţii care se lansau în “controverse animate, batjocoritoare sau satirice(§ 7)”. (Propunerea mai blândă a lui Günther, care prevăzuse o amendă de doar 2 florini, căzuse.)

                Alte paragrafe consemnau:

- evitarea oricăror saluturi sau complimentări  şi deci evitarea deranjării liniştii publice, prin simpla efectuare a semnului lojei, fără scoaterea de pe cap a pălăriei;

- discuţiile particulare între fraţi trebuiau să fie purtate în surdină sau în afara sălii de lectură (§ 6);

-                   trebuiau să fie evitate manifestările zgomotoase ori expresiile care provoacă râsul

(§ 9).

                Ultimul paragraf (§ 19) le întrecea în severitate pe toate celelalte, prin faptul că, în incintă,  “Băutul vinului sau al berii, chefurile, jocul de cărţi sau alte jocuri sunt interzise”.

                Deciziile şedinţei lojei au fost adoptate în unanimitate şi considerate ca directive.

                În ultima parte a şedinţei a luat cuvântul fratele Floch, dând expresie recunoştinţei sale faţă de fratele Günther şi faţă de fratele Buccow, maestrul deputat al scaunului, pentru această iniţiativă a lor. Apoi fratele Günther a rostit câteva cuvinte, încheind în limba franceză.

                Deşi protocoalele şedinţelor ulterioare nu menţionează desfăşurarea efectivă a lucrărilor de constituire a cabinetului de lectură, pentru Zieglauer este neîndoielnic faptul că propunerile fratelui Günther au fost transpuse în practică.

 

                Acelaşi autor concluzionează referitor la ansamblul manifestărilor lojei “Sf. Andrei la cele trei foi de mare”: “Rezumând întreaga operă a confreriei frăţeşti democratice, vedem că aceasta a înţeles să recunoască, să onoreze şi după puterile ei să valorifice toate avantajele sistemului asociaţionist. Nu avem voie să aplicăm grila de măsură a timpului nostru la realizările şi intenţiile sale, dar... întemeierile şi formele create de lojă vădesc micile şi modestele începuturi ale activităţii unei asociaţii de comitet, de sprijinire şi de ştiinţele naturii, aici mijind zorile viitoarei Asociaţii pentru Cultura Transilvană (Verein für Siebenbürgische Landeskunde)”[12].

                Rolul exclusiv pozitiv, precursor jucat de loja “Sf. Andrei la cele trei foi de mare” pe parcursul fiinţării sale, până în 1790, trebuie subliniat. Indiferent de evoluţia mişcării masonice în Transilvania, de aprecierile contradictorii şi discuţiile iscate în jurul masoneriei, cultura transilvană nu a avut decât de câştigat de pe urma ei în perioada iluministă.

                În afara lojei din Sibiu, pe care am prezentat-o aici, pe la 1780 mai erau încadrate “provinciei Transilvania” şi lojele din Braşov, Miercurea Ciuc, precum şi loja “Philippi” din Bucovina[13].