B. DATE PERSONALE
ALE MEMBRILOR INSTITUTULUI DE ISTORIE "GEORGE BARIȚIU"
PERSONAL anul 2009
Departamentul de ISTORIE
CS I dr. SUSANA ANDEA (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/1 Documenta Romaniae Historica, Series C. Transilvaniae, vol.XVI (1381-1385) coordonator și coeditor Susana Andea s-au efectuat următoarele operațiuni: cercetări în Arhivele naționale din Budapesta pentru depistarea documentelor ce fac parte din acest volum, în fondul DL. (diplomataria), transcriere, descifrări de date, identificări de localități, traducere de documente, întocmirea aparatului critic și bibliografic pentru documentele din anii 1381 și 1385 - cca 60 p.
La proiectul de cercetare II/2 Transilvania în secolele XIII-VII, coordonator Susana Andea, pentru subproiectul II/2a Structuri instituționale ale Transilvaniei. Adunările de stări (autor) următoarele operațiuni: parcurgerea principalelor colecții de documente din țară sau din Ungaria referitoare la perioadă, excerptarea informațiilor; efectuarea de cercetări la Arhivele Naționale Maghiare - fondul Diplomataria pentru depistarea documentelor inedite referitoare la sec. XV-XVI, cu date referitoare la congregațiile voievodale din Transilvania sau la adunările ținute de palatinul Ungariei în comitatele din Partium; redactarea unui material preliminar de cca 50 p.
II. Cărți, studii și articole științifice
Susana Andea (coautor) Istoria ilustrată a României, coord. Ioan-Aurel Pop și Ioan Bolovan, București-Chișinău-Cluj, Litera Internațional, 2009, 607 p. cap. Țările Române în secolul al XVII-lea (p. 231-298)
Pe urmele trecutului. Profesorului Nicolae Edroiu la 70 de ani, coord. Ioan-Aurel Pop, Susana Andea, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2009, 724 p.
Susana Andea, Considerații diplomatice cu privire la corespondența domnilor români cu principii Transilvaniei (sec. XVII) în vol. Pe urmele trecutului. Profesorului Nicolae Edroiu la 70 de ani, coord. Ioan-Aurel Pop, Susana Andea, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2009, p. 297-311
Susana Andea, Ioan-Aurel Pop, Profesorul Nicolae Edroiu la 70 de ani, în vol. Pe urmele trecutului. Profesorului Nicolae Edroiu la 70 de ani, coord. Ioan-Aurel Pop, Susana Andea, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2009, p. 15-18.
Susana Andea, Avram Andea, Despre acordarea statutului de indigenat în Transilvania princiară (sec. XVI-XVII), în vol. Studia Varia in Honorem Professoris Ștefan Ștefănescu Octogenarii, ed. Cristian Luca și Ionel Cândea, București-Brăila, Edit. Academiei Române - Edit. Istros, 2009, p. 489-502.
Cronică în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Historica, XLVIII, 2009.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne.
Susana Andea, Cluj-Napoca, 23 aprilie 2009, Institutul de Istorie "George Barițiu", participare la Masa rotundă cu tema Colecția "Biblioteca Institutului de Istorie "George Barițiu". Realizări și perspective
Susana Andea, Cluj-Napoca, 7 decembrie 2009, prezentare de carte în cadrul lansării volumului Pe urmele trecutului. Profesorului Nicolae Edroiu la 70 de ani.
B. Internaționale
IV. Deplasări peste hotare
Susana Andea, 7 iunie - 20 iunie 2009, Budapesta, stagiu de documentare în cadrul schimburilor interacademice pe anul 2009 (cercetări la Arhivele Naționale Maghiare în colecțiile de documente și colecțiile de microfilme, la Biblioteca Institutului de Istorie al Academiei Maghiare)
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
conducător de doctorat (4 doctoranzi în stagiu)
participări în calitate de președinte în comisii de examene (8) și referate (6) - cu prezentări de observații și recomandări
referent oficial în comisii de evaluare și susținere publică a tezelor de doctorat și acordarea titlului de doctor în istorie (3)
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
VII. Alte activități
Membru în Colegiul de redacție al revistei Anuarul Institutului de Istorie "George Barițiu". Series Historica
Secretar al Consiliului științific al Institutului de Istorie "George Barițiu"
CSII dr. LIDIA GROSS (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/1 Documenta Romaniae Historica, Series C. Transilvaniae, vol.XVI (1381-1385), s-au efectuat următoarele operațiuni: transcriere, traducere, identificare localități, inclusiv fișe pentru indice toponimic și onomastic - pentru anul 1382 - 60 p.
La proiectul de cercetare II/2 Transilvania în secolele XIII-VII, pentru subproiectul II/2b Bresle și confrerii în Transilvania medievală; documentări, cercetări și fișare în arhivele și bibliotecile din țară (50 p. redactate)
II. Cărți, studii și articole științifice
Lidia Gross, Confreriile medievale în Transilvania (secolele XIV-XVI), ediția a II-a revizuită și adăugită, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2009, 376 pag. [ISBN 978-973-109-171-6]
Lidia Gross, Stelian Mândruț, Istoria germanilor din România oglindită în revista "Südostdeutsche Forschungen/S+dost Forschungen" de la München (1936-1945), în "Sașii și concetățenii lor ardeleni/Die Sachsen und ihre Nachbarn in Siebenbürgen. Studia in honorem dr. Thomas Nägler", Editori: Ioan Marian Țiplic, Konrad Gündisch, Alba-Iulia, 2009, Edit. Altip, p. 431-443.
Lidia Gross, O lume izolată: casa leproșilor de lângă Bistrița (1512), ) în vol. Pe urmele trecutului. Profesorului Nicolae Edroiu la 70 de ani, coord. Ioan-Aurel Pop, Susana Andea, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2009, p. 171-191.
[B] Lidia Gross, Primele fraternități ale calfelor din Transilvania (1463-1484), în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Historica, XLVIII, 2009, p. 47-56.
Note bibliografice în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Historica, XLVIII, 2009.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Lidia Gross, 19-20 iunie 2009, Cluj-Napoca, Universitatea "Babeș-Bolyai", Comisia de Istoria Orașelor din România, conferință "Orașul și asistența socială", comunicarea Exercițiul carității în viața confreriilor medievale din Transilvania (sec. XIV-XVI)
IV. Deplasări peste hotare
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
participări în calitate de membru în comisie de examen (3), de referat (1) și participantă - cu observații și sugestii - la 7 referate ale doctoranzilor Institutului susținute în Colectivul de istorie medie.
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
VII. Alte activități
CSIII ½ n. dr. VASILE RUS (cumul la salariu, ½ normă din 1 oct. 2008; cartea de muncă la Universitatea "Babeș-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Limbi Clasice)
I. Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare II/1 Glossarium mediae latinitatis actorum historiam Moldaviae, Transalpinae ac Transylvaniae Illustrantium, vol. II, literele D-E-F-G-H, cu următoarele operațiuni: redactarea de fișe pentru voci (50 voci - lit. D).
II. Cărți, studii și articole științifice
Dr. Ioan Mihályi de Apșa, Diplome maramureșene din secolele XIV și XV. Ediția a IV-a. Ediție îngrijită, traducere și note istorico-filologice de Vasile Rus, Edit. Dragoș Vodă, Cluj Napoca, 2009, 976 pagini.
Vasile Rus, Ioan Mihályi de Apșa, Diplome maramureșene din secolele XIV și XV, în vol. Pe urmele trecutului. Profesorului Nicolae Edroiu la 70 de ani, coord. Ioan-Aurel Pop, Susana Andea, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2009, p. 123-129.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
B. Internaționale
IV. Deplasări peste hotare
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
VII. Alte activități
CSIII dr. ADINEL DINCĂ (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/1 Documenta Romaniae Historica, Series C. Transilvaniae, vol.XVI (1381-1385), s-au efectuat următoarele operațiuni: depistări de documente, transcriere, traducere, identificare de toponime, întocmire de fișe pentru Indici - pentru anul 1383, 50 pag.
La proiectul de cercetare II/2 Transilvania în secolele XIII-XVII, pentru subproiectul II/2c Carte și bibliotecă în Transilvania medievală (sec. XIV-XV), operațiuni de documentare, redactare a unor texte (în total 50 pag.), alcătuirea unei bibliografii de specialitate care cuprinde cca 140 de titluri.
II. Cărți, studii și articole științifice
[B] Adinel Dincă, Datierung des Cod. Lat. 16 der Klausenburger Akademiebibliothek: Eine Arbeitshypothese în "Magistrae discipuli Tanulmányok Madas Edit tiszteletére" (A Magyar Könyvszemle És A Mokka R-Egyesület Füzetei 3), Ed. Nemerkényi Előd, Budapesta, 2009, p. 79-87.
[ISI] Adinel Dincă, Names in Medieval Transylvania: Introductory Considerations Regarding the Historical Sources, în "Transilvanian Review", XVIII, 2009, 4, p. 82-89.
Adinel Dincă, Contribuții la cunoașterea colecției codicologice cipariene: Cod. Lat. 16 (Biblioteca Filialei Cluj Napoca a Academiei Române, în vol. Pe urmele trecutului. Profesorului Nicolae Edroiu la 70 de ani, coord. Ioan-Aurel Pop, Susana Andea, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2009, p. 115-123.
Adinel Dincă, The Lost Libraries of Transylvania: Some Examples from the 15th and 16th Centuries (Paper presented at the IFLA World Library and Information Congress Milan, Italy 23‐27 August 2009) http://www.ifla.org/files/hq/papers/ifla75/78-dinca-en.pdf. Varianta în limba franceză: Les bibliothèques perdues de Transylvanie : quelques exemples des 15è et 16è siècles http://www.ifla.org/files/hq/papers /ifla75/78-dinca-fr.pdf
Recenzie și cronică în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Historica, XLVIII, 2009.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
B. Internaționale
Adinel Dincă, Milano, Italia, 23-27 August 2009, IFLA World Library and Information Congress, lucrare prezentată The Lost Libraries of Transylvania: Some Examples from the 15th and 16th Centuries,
Adinel Dincă, Frankfurt am Main, 8- 10 Septembrie 2009, Max-Planck-Institut für europäische Rechtsgeschichte Frankfurt am Main, Simpozionul "Paläographie und Philologie der juristischen Texte des lateinischen Mittelalters", lucrare prezentată Juristische Texte des lateinischen Mittelalters in Siebenbürgen Zwei Forschungsvorhaben
IV. Deplasări peste hotare
Adinel Dincă, 1 iulie - 10 iulie 2009, Budapesta, stagiu de documentare în cadrul schimburilor interacademice, cercetări în Arhivele Naționale Maghiare și în biblioteci documentare (Biblioteca Academiei, Biblioteca Szechenyi)
V. Stadiul pregătirii la doctorantură
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
participare la grantul CNCSIS. Idei. Proiecte exploratorii (aprobat nov. 2008) Antroponimia în Transilvania medievală: evaluare statistică, evoluție, semnificații (director grant: conf. univ. Șerban Turcuș, Universitatea "Babeș-Bolyai")
VII. Alte activități
Participări - cu observații și sugestii - la 4 referate ale doctoranzilor Institutului susținute în Colectivul de istorie medie.
CSI dr. ½ n. NICOLAE EDROIU, membru corespondent al Academiei Române, directorul Institutului
I. Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/3 B Izvoarele Răscoalei lui Horea. 1784. Seria B. Izvoare narative. Vol. IV Ziare, broșuri s-au efectuat următoarele operațiuni: depistare, cercetare, selectare, colaționare și transcriere pentru tipar - 50 p.
II. Cărți, studii și articole științifice
Nicolae Edroiu, Alexandru Moraru, Dorel Man, Veronica Turcuș, Alexandru Lapedatu (1876-1950), ctitor de instituții științifice și cultural-bisericești, Cluj-Napoca, Edit. Renașterea, 2009, 223 p.
Nicolae Edroiu, Studii de Genealogie, București, Edit. România Press, 2009, 176 p.
Nicolae Edroiu, George Barițiu (1812-1893). Scrieri istorice, ed. îngrijită de acad. Camil Mureșanu și prof. Nicolae Edroiu, membru corespondent al Academiei Române, București, Edit. Academiei Române, 2009, 457 p.
Nicolae Edroiu, Genealogistul maramureșan Gheorghe Petrovai (Petrovay) de Petrova (1845-1917) și societatea maghiară de heraldică și genealogie din Budapesta în vol. Historia sub specie aeternitatis. In honorem magistri Alexandru Zub, ed. Victor Spinei și Gheorghe Cliveti, București-Brăila, Edit. Academiei Române, Edit. Istros, 2009, p. 353-360.
Nicolae Edroiu, Alexandru Filipașcu (1902-1952) și genealogiile nobile maramureșene de origine română, în vol. Studia Varia in Honorem Professoris Ștefan Ștefănescu Octogenarii, ed. Cristian Luca și Ionel Cândea, București-Brăila, Edit. Academiei Române - Edit. Istros, 2009, p. 897-906.
Nicolae Edroiu, The Institute for History in Cluj and its "Yearbook" (1920-2008), în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Historica, tom XLVIII, 2009, p. 17-26.
Nicolae Edroiu, Cadrul general, în Scurtă istorie a Clujului, coord. Acad. Camil Mureșanu, Cluj-Napoca, Edit. Casa Cărții de Știință, 2009, p. 8-10.
Note bibliografice și cronică în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Historica, XLVIII, 2009.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Nicolae Edroiu, 5 februarie 2009, București, Academia Română, Secția de Științe Istorice și Arheologie, sesiune științifică de comunicări, Alexandru Lapedatu - istoric
Nicolae Edroiu, Cluj-Napoca, 6 martie 2009, prezentare de carte în cadrul lansării de carte organizată de Institutul de Istorie "George Barițiu".
Nicolae Edroiu, Cluj-Napoca, 7 aprilie 2009, prezentare de carte în cadrul lansării de carte, organizată de Institutul de Istorie "George Barițiu".
Nicolae Edroiu, Cluj-Napoca, 23 aprilie 2009, Institutul de Istorie "George Barițiu", participare la Masa rotundă cu tema Colecția "Biblioteca Institutului de Istorie "George Barițiu". Realizări și perspective
Nicolae Edroiu, Cluj-Napoca, 21 octombrie 2009, prezentare de carte în cadrul lansării de carte, organizată de Institutul de Istorie "George Barițiu".
Nicolae Edroiu, Cluj-Napoca, 26 octombrie 2009, prezentare de carte în cadrul lansării de carte, organizată de Institutul de Istorie "George Barițiu".
IV. Deplasări peste hotare
Nicolae Edroiu, Italia (Roma), iunie 2009 - Biblioteca Națională - cercetări cu privire la izvoarele istorice privind relațiile româno-italiene în sec. al XVIII-lea
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
conducător de doctorat - 10 doctoranzi în stagiu, dintre care 4 au fost admiși în sesiunea de admitere din octombrie 2009 organizată de Academia Română - Institutul de Istorie "George Barițiu"; 1 susținere publică - drd. Gecse Desideriu (2006);
participări în calitate de președinte în comisii de examene (6), referate (4) - cu prezentări de observații și recomandări și președinte al comisiilor de susținere a 2 teze de doctorat în cadrul Institutului.
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
VII. Alte activități
Membru corespondent al Academiei Române (1999)
Președintele Părții Române în Comisia Mixtă de Istorie Româno-Slovacă (2001) care funcționează în baza acordurilor de colaborare interacademică semnate între Academia Română și Academia Slovacă de Științe
Președintele Filialei Cluj a Comisiei Naționale de Heraldică, Genealogie și Sigilografie a Academiei Române (1995)
Membru al Asociației Arheologilor Medieviști din România (1996)
Membru de onoare al Asociației Arheologilor din Republica Moldova (1996)
Vicepreședinte al Societății Române de Vexilologie (SRV) (1997)
Președintele Biroului Zonal Cluj al Comisiei Naționale de Heraldică (2003)
CSI dr. ½ n. LADISLAU GYÉMÁNT (cumul la salariu, ½ normă; cartea de muncă la Universitatea "Babeș-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Studii Europene)
I. Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/2 Conscripția fiscală a Transilvaniei din anul 1750 s-au efectuat următoarele operațiuni: finalizarea și publicarea volumului 1, partea I-a și a II-a: Conscripția fiscală a Transilvaniei din anul 1750, Vol. 1, Partea I și a II-a, București, Editura Enciclopedică, 2009, 2549 p. + 5 hărți + 16 ilustrații.
La proiectul de cercetare I/3A Izvoarele Răscoalei lui Horea. Seria A Diplomataria vol. XI. Ancheta comisiei Jankovich s-au efectuat următoarele operațiuni: pregătirea pentru tipar a vol. I Comisia Jankovich - 300 p.; transcrierea și traducerea a 50 p. documente penru volumul Comitatul Cluj și Solnocul de Mijloc din seria A. Diplomataria.
II. Cărți, studii și articole științifice
Ladislau Gyémánt, Remus Câmpeanu, Anton Dorner, Florin Mureșan, Conscripția fiscală a Transilvaniei din anul 1750, Vol. 1, Partea I și II, București, Edit. Enciclopedică, 2009, 2549 p.
Ladislau Gyémánt, Agricultura contribuabililor din Principatul Transilvaniei la mijlocul secolului al XVIII-lea în vol. Pe urmele trecutului. Profesorului Nicolae Edroiu la 70 de ani, coord. Ioan-Aurel Pop, Susana Andea, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2009, p. 395-409.
Ladislau Gyémánt, Ethnische und soziale Aspekte im Siedlungsraum Siebenbürgen im Lichte zweier unveröffentlichter Sammeltabellen der Steuerkonskription von 1750, în Jahrbuch des Instituts fur die Deutschen in Ost Europa, Oldenburg, 2009 [în curs de publicare]
Ladislau Gyémánt, Les Juifs de Transylvanie a l epoque du dualisme (1867-1918), în Revue de Transylvanie, vol. XVIII, No. 2, 2009, p. 42-50. (ISSN 1221-1249)
Ladislau Gyémánt, Evreii în istoriografia română și maghiară, în vol. Romania Occidentalis - Romania Orienalis. Studii oferite profesorului Ion Taloș la 75 de ani, Cluj-Napoca, Edit. EFES, 2009, p. 239-246.
Ladislau Gyémánt (editor), Studia Judaica, vol. XVII, Cluj-Napoca, Edit. EFES, 2009, 272 p. (ISSN 1221-5163).
Ladislau Gyémánt, A Test of Modernisation - The Network of Commercial Centres in the Principality of Transylvania in the middle of the 18th Century, în Nouvelles Etudes d Histoire, Editura Academiei, București [în curs de publicare]
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Ladislau Gyémánt, Cluj-Napoca, 23 aprilie 2009, Institutul de Istorie "George Barițiu", participare la Masa rotundă cu tema Colecția "Biblioteca Institutului de Istorie "George Barițiu". Realizări și perspective
B. Internaționale
Ladislau Gyémánt, 20 martie 2009, București, simpozion internațional Bilancio e prospettive di ricerca nella recente storiografia italiana e romena dell eta moderna ( comunicarea: The Jews in the Romanian and Hungarian Historiography
Ladislau Gyémánt, 27-29 octombrie 2009, Cluj-Napoca, conferință internațională Procesul de asimilare și alienare în comunitățile evreiești din Europa (organizator)
Ladislau Gyémánt, 10 decembrie 2009, București, Institutul Francez, Conferința internațională "La France et l'emancipation des Juifs en Roumanie, comunicarea Emanciparea evreilor din Transilvania
IV. Deplasări peste hotare
Ladislau Gyémánt, 7-10 mai 2009, Tel-Aviv, Institutul Cultural Român - Conferința Jewish Studies in Romania. Past, Present and Future Perspectives
Ladislau Gyemant, 8-20 noiembrie 2009, Budapesta - Arhivele Naționale Ungare - documentare privind Conscripția fiscală a Transilvaniei din anul 1750, vol . 3.
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
Conducător de doctorat - 15 doctoranzi în stagiu (în cadrul Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca).
Referent oficial în comisii de evaluare și susținere publică a tezelor de doctorat și acordare a titlului de doctor în istorie
Membru al Comisiei din cadrul MECI de evaluare a tezelor de doctorat susținute
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
Director grant extern (fonduri publice), 2009, pe tema Training of the Romanian High-School Teachers and Journalists in Holocaust Teaching and Representation - Claims Conference New York, Grant No. 8627 - valoare 30000 USD; instituții colaboratoare: Universitatea "Babeș-Bolyai" Cluj-Napoca
VII. Alte activități
Membru în colectivul de redacție al revistei Journal for the Study of Religions and Ideologies (ISI)
Membru în colectivul de redacție (editor pentru România) al revistei Avotaynu, Bergenfield, New Jersey
Membru în colegiul de redacție al anuarului "Beriche und Forschungen, Jahrbuch des Institut fur Kultur und Geschichte der Deutschen im ostlichen Europa"
Redactor șef al revistei Studia Judaica [B]
Redactor responsabil al revistei Studia Europaea (B)
Membru fondator al Institutului Academic de Genealogie Evreiască din Ierusalim
Membru al Jewish Genealogical Society New York
Membru al Association of Professional Genalogists, SUA
Membru al Centrului Juifs, Armeniens, Chretiens Orientales din cadrul Universității Paul Valery din Montpellier (Franța)
Membru al Consiliului științific al Institutului Elie Wiesel din București
Membru al Senatului Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
CS II dr. ANTON DÖRNER (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/2 Conscripția fiscală a Transilvaniei din anul 1750 s-au efectuat următoarele operațiuni:întocmirea indiceluide localitați și echivalarea lor cu denumirile actuale, corecturi la indici și introducerea pe calculator; finalizarea și publicarea volumului I, partea I-a și a II-a 2549 pagini + anexe și hărți
La proiectul de cercetare I/3/A , Izvoarele Răscoalei lui Horea. Seria A Diplomataria vol. XI. Ancheta comisiei Jankovich, s-au efectuat următoarele operațiuni: pregătirea pentru tipar a volumului I; b. transcrierea, colaționarea și traducerea a 30 pag. de documente pentru volumul privind comitatul Cluj și Solnocul de Mijloc din seria A. Diplomataria
II. Cărți, studii și articole științific
Anton Dörner, Reformismul austriac și administrația din Transilvania în secolul al XVIII-lea, Cluj-Napoca, Edit. Napoca Star, 2009, 408 pag.
Ladislau Gyémánt, Remus Câmpeanu, Anton Dörner, Florin Mureșan, Conscripția fiscală a Transilvaniei din anul 1750. vol I, Descrierea localităților conscrise, partea I și II, București, Edit. Enciclopedică, 2549 pag. + anexe și hărți
Anton Dörner, Principele Transilvaniei și curtea sa, în vol. Pe urmele trecutului. Profesorului Nicolae Edroiu la 70 de ani, coord. Ioan-Aurel Pop, Susana Andea, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2009, p. 209-217.
Anton Dörner, Însemnările unui medic mason despre răscoala lui Horea, în Masoneria în Transilvania. Repere istorice, coord. Tudor Sălăgean și Marius Eppel, Ediția a II-a, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2009, p. 60-65
Anton Dörner, Structuri birocratice din Transilvaniaîn epoca reformelor tereziene și iosefine 1740-1790, în vol. În Spiritul Europei Moderne. Administrația și confesiunile din Transilvania în perioada reformismului terezian și iosefin (1740-1790), Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2009, p.197- 222.
Anton Dörner, Preoți și comunități confesonale românești din comitatul Alba în veacul al XVIII-lea, în vol. În Spiritul Europei Moderne. Administrația și confesiunile din Transilvania în perioada reformismului terezian și iosefin (1740-1790), Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2009, p. 223-300.
III. Participări la reuniuni științifice
IV. Deplasări peste hotare
Anton Dörner, Budapesta, 30 iunie - 9 iulie 2009, stagiu de documentare în cadrul schimbului interacademic (cercetări la Arhivele Naționale Maghiare, privind proiectul de cercetare al Institutului, Conscripția fiscală a Transilvaniei din 1750, vol. III)
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
participant - cu observații și sugestii - la 4 referate ale doctoranzilor Institutului susținute în Colectivul de istorie medie.
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
VII. Alte activități
participări în calitate de membru în comisii de examen (6) referate (1) și participant - cu observații și sugestii - la 2 referate ale doctoranzilor Institutului susținute în Colectivul de istorie premodernă.
colaborator al Institutului de Iudaistică a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca
CS I dr. REMUS CÂMPEANU (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/2 Conscripția fiscală a Transilvaniei din anul 1750 s-au efectuat următoarele operațiuni: întocmirea indicelui de localități și echivalarea lor cu denumirile actuale, corecturi la indici și introducerea lor pe calculator, finalizarea volumului I (partea I și a II-a), 2549 pagini + anexe și hărți.
La proiectul de cercetare I/3/A , Izvoarele Răscoalei lui Horea. Seria A Diplomataria, vol. XI. Ancheta comisiei Jankovich, vol. II s-au efectuat următoarele operațiuni: pregătirea pentru tipar a volumului I. Am început, totodată, transcrierea colaționarea și traducerea de documente pentru volumul Izvoarele răscoalei lui Horea. Seria A. Diplomataria. Comitatul Cluj și Solnocul Mijlociu, activitate în cadrul căreia am realizat 30 de pagini.
II. Cărți, studii și articole științifice
Remus Câmpeanu, Conscripția fiscală a Transilvaniei din anul 1750, vol. I Descrierea localităților conscrise, partea I și partea a II-a, București, Editura Enciclopedică, 2009, 2549 pagini + anexe și hărți [co-editor, alături de Ladislau Gyémánt, Anton Dörner și Florin Mureșan].
În Spiritul Europei Moderne. Administrația și confesiunile din Transilvania în perioada reformismului terezian și iosefin (1740-1790), Remus Câmpeanu, Anca Câmpian coord., Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2009, 311 pag. coautori: Varga Attila, Greta-Monica Miron, Mirela Popa-Andrei și Anton Dörner.
[B] Remus Câmpeanu, Note la recitirea unei biografii: ambițiile nobiliare ale lui Inochentie Micu, în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Historica, XLVIII/2009, p. 191-200.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Remus Câmpeanu, 6-8 noiembrie 2009, Oradea, Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Oradea, Asociația "Episcop Vasile Aftenie" Oradea, Asociația Cercetătorilor Istoriei Bisericii Greco-Catolice din România, Biblioteca Județeană "Gheorghe Șincai" Oradea și Primăria Municipiului Oradea, simpozionul național Școala Ardeleană (ediția a IV-a), comunicarea Istorie și statistică în evoluția confesională a Transilvaniei veacului al XVIII-lea.
Remus Câmpeanu, 27-28 noiembrie 2009, Alba Iulia, Consiliul Județean Alba, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, sesiunea științifică anuală dedicată Zilei Naționale a României, comunicarea Conscripția fiscală a Transilvaniei din anul 1750 și locul ei în dezvoltarea statisticii moderne.
B. Internaționale
Remus Câmpeanu, 15-16 octombrie 2009, Alba Iulia, Universitatea "1 Decembrie 1918" Alba Iulia, Facultatea de Istorie și Filologie, Catedra de Istorie, Centrul de Cercetări Istorice și Politologice "Iuliu Maniu" Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și Fundația "Bod Péter" Alba Iulia, conferința cu participare internațională Schimbarea de paradigmă din istoria ecleziastică și cea laică în Transilvania secolului al XVIII-lea, comunicarea Considerații bibliografice și arhivistice privind conscripțiile confesionale din a doua jumătate a veacului al XVIII-lea.
IV. Deplasări peste hotare
Remus Câmpeanu, Budapesta (Ungaria), 3-16 iulie 2009, stagiu interacademic de documentare la Magyar Országos Levéltár (Arhivele Naționale Maghiare) și la Szécsényi și Nemzeti Könyvtár (Biblioteca Națională a Ungariei) din Budapesta (cercetări privind conscripția fiscală a Transilvaniei din 1750).
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
participări în calitate de membru în comisii de examen (2) și participant - cu observații și sugestii - la 2 referate ale doctoranzilor Institutului susținute în Colectivul de istorie premodernă.
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
Colaborator în cadrul grantului extern (fonduri private), 2001-2011, intitulat Unirea religioasă a românilor din Ardeal, coordonat de Fundația Pro Oriente din Viena (prof. Ernst Cristoph Suttner).
VII. Alte activități
Membru al Asociației Cercetătorilor Istoriei Bisericii Greco-Catolice (șef al departamentului de cercetare).
Membru al Romanian Association for American Studies.
Membru al European Association for American Studies.
Acad. CAMIL MUREȘANU (cumul la pensie, ½ normă)
Membru titular al Academiei Române,
Președintele Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române
I. Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/5 De la Inochentie Micu-Klein la Memorandum. Moștenirea Școlii Ardelene în texte antologice - vol. II, subcapitolul George Barițiu - cca 100 p. (finalizare 2010)
II. Cărți, studii și articole științifice
George Bariț. Scrieri istorice. Ediție îngrijită de acad. Camil Mureșanu și prof. Nicolae Edroiu, membru corespondent al Academiei Române, București, Edit. Academiei Române, 2009, 457 p.
Camil Mureșanu, Zwischen den Zeilen lesend ... in einigen moldauischen chroniken, în vol. omagial prof. Harald Heppner, Graz, 2009 [în curs de publicare]
Camil Mureșanu, Ianko Hunyad, Tirana, Intelligendia, /traducere în limba albaneză/, 200 pag.
Camil Mureșanu, Cuvânt de răspuns la discursul de recepție la Academia Română al dlui acad. Ștefan Ștefănescu, în "Academia Română. Discursuri de recepție", vol. X, București, Edit. Academiei Române, 2009, p. 377-384.
Camil Mureșanu, Mileniul al Treilea - acest necunoscut, în vol. Pe urmele trecutului. Profesorului Nicolae Edroiu la 70 de ani, coord. Ioan-Aurel Pop, Susana Andea, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2009, p. 721-724.
Camil Mureșanu, Între certitudine și îndoială, în vol. Historia sub specie aeternitatis. In honorem magistri Alexandru Zub, ed. Victor Spinei și Gheorghe Cliveti, București-Brăila, Edit. Academiei Române, Edit. Istros, 2009, p. 89-94.
Scurtă istorie a Clujului, coord. Acad. Camil Mureșanu, Cluj-Napoca, Edit. Casa Cărții de Știință, 2009, 63 p. ; Argument, în Scurtă istorie a Clujului, p. 7
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Camil Mureșanu, Cluj-Napoca, 7 aprilie 2009, prezentare de carte în cadrul lansării de carte, organizată de Institutul de Istorie "George Barițiu".
Camil Mureșanu, mai 2009, Turda, Colegiul Național "Mihai Viteazu", Centenar, prezentarea unei cărți despre Viața literară în Turda
Camil Mureșanu, noiembrie 2009, Oradea, Episcopia Greco-Catolică din Oradea, comunicare Despre Școala Ardeleană
Camil Mureșanu, Cluj-Napoca, 7 decembrie 2009, prezentare de carte în cadrul lansării volumului Pe urmele trecutului. Profesorului Nicolae Edroiu la 70 de ani.
B. Internaționale
Camil Mureșanu, 20 noiembrie 2009, Cluj-Napoca, Muzeul Ardelean, Simpozion "150 de ani de la înființarea Societății Muzeului Ardelean", comunicare despre istoria și rolul Muzeului Ardelean
IV. Deplasări peste hotare
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
conducător de doctorat - în cadrul Institutului - 4 doctoranzi în stagiu;
președinte și membru (referent oficial) în comisii de evaluare și susținere publică a tezelor de doctorat și acordare a titlului de doctor
participări în calitate de președinte sau membru în comisii de examene (9) și referate (11) cu prezentări de observații și recomandări
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
Colaborator la grantul CEEX 2007/2009, intitulat Geografii simbolice răsăritene; Instituții colaboratoare: Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității "Babeș-Bolyai", Institutul de Istorie "George Bariț", Muzeul de Istorie a Transilvaniei (dir. grant prof.univ.dr. Sorin Mitu)
VII. Alte activități
Membru titular al Academiei Române (2000)
Membru al Comitetului Național al Istoricilor din România
Președinte al părții române în comisia Mixtă a Istoricilor Români și Maghiari, sub egida Academiei Române și Academiei Maghiare de Științe
Membru corespondent al Academiei de Studii Pedagogice, Belgrad (2007)
Membru corespondent al Süd-Ost Europa Gesellschaft, München (1999)
Doctor Honoris Causa al Universităților din Oradea, Timișoara, Alba Iulia
Președinte onorific al Asociației Cercetătorilor Istoriei Bisericii Greco-Catolice
Președinte al Colegiului științific al revistei Anuarul Institutului de Istorie "George Barițiu". Series Historica
CS I dr. DUMITRU SUCIU (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/6 Documente privind mișcarea națională a românilor din Transilvania. 1849-1918, vol. VI (26 septembrie 1862 - 15 iulie 1863) - s-a continuat depistarea, transcrierea, regestarea și adnotarea documentelor de la Direcția Județeană Cluj a Arhivelor Naționale, Direcția Județeană Alba, Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga" Cluj-Napoca + 50 pag.
La proiectul de cercetare III/2 Realități sociale și implicare politică în Transilvania între 1848-1867. Studii, redactarea finală a studiului Evoluții programatice și alternative tactice ale mișcării naționale românești din Transilvania între 1849-1867 - 177 pag. mss.
II. Cărți, studii și articole științifice
Revoluția transilvană de la 1848-1849. Date, realități și fapte reflectate în documente bisericești ortodoxe. 1848-1850, Editori: Dumitru Suciu (coordonator), Alexandru Moraru, Cosmina Cosmuța, Diana Covaci, Iosif Marin Balog, Loránd Mádly, Cluj-Napoca, Edit. Ikonium, XV+480 p.
Revoluția transilvană de la 1848-1849. Date, realități și fapte reflectate în documente bisericești ortodoxe. 1848-1850, Editori: Dumitru Suciu (coordonator), Alexandru Moraru, Cosmina Cosmuța, Diana Covaci, Iosif Marin Balog, Loránd Mádly, Cluj-Napoca, Edit. Ikonium, XV+480 p.
Dumitru Suciu, Sinod diecezan unit - obiectiv de neatins la începutul regimului semiliberal din Monarhia Habsburgică, în vol. Pe urmele trecutului. Profesorului Nicolae Edroiu la 70 de ani, coord. Ioan-Aurel Pop, Susana Andea, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2009, p. 475-491
Dumitru Suciu, Anul 1918 în Europa Centrală și Răsăriteană și Unirile Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România. Priviri comparative, perspectivă și retrospectivă istorică, în vol. "Studii și comunicări", XXV, 2009, Satu Mare, p. 155-172.
Recenzie și cronici în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Historica, XLVIII, 2009.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Dumitru Suciu, Cluj-Napoca, 26 martie 2009, prezentare de carte în cadrul lansării de carte, organizată de Institutul de Istorie "George Barițiu".
Dumitru Suciu, septembrie 2009, Arad, Comitetul de Cultură Arad, Simpozion "Alexandru Mocioni + 100 de ani de la moarte", comunicarea Familia Mocioni în mișcarea națională a românilor din Monarhia Habsburgică (austro-Ungaria).
B. Internaționale
IV. Deplasări peste hotare
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
conducător de doctorat - 11 doctoranzi în stagiu; 1 - susținere publică - iulie 2009 -
referent oficial în comisii de evaluare și susținere publică a tezelor de doctorat și acordare a titlului de doctor în istorie (3)
participări în calitate de președinte sau membru în comisii de examene (3) și referate (3) cu prezentări de observații și recomandări
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
VII. Alte activități
CS II dr. MIHAELA COSMA (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/4 Documente privind revoluția de la 1848 în Țările Române. C. Transilvania, vol. IX, 1-5 iulie 1848 - s-au efectuat următoarele operațiuni: transcrierea și traducerea documentelor germane din 1, 2 și 5 iulie 1848 - 126 p.; colaționarea transcrierilor efectuate de Marin Balog
La proiectul de cercetare III/1 Biografii pașoptiste, vol. III - s-a realizat documentarea pentru studiul Jozef Trausch (30 pag.)
II. Cărți, studii și articole științifice
Ela Cosma, Sași, austrieci, slavi în Transilvania și Banat (Biografii de secol XIX și din vremea revoluției pașoptiste), București, Edit. Academiei Române, 2009, 455 p. ISBN 978-973-271713-4
Ela Cosma, Simion Bărnuțiu și revoluția română de la 1848 în istoriografia străină, în vol. Biografii pașoptiste transilvane. III Culegere de studii, coord. Gelu Neamțu, București, Edit. Academiei Române, 2009, p. 34-54.
Ela Cosma, Daniel Roth și proiectul său vizând respingerea uniunii Transilvaniei cu Ungaria printr-o posibilă monarhie daco-română (mai 1848), în vol. Biografii pașoptiste transilvane. III Culegere de studii, coord. Gelu Neamțu, București, Edit. Academiei Române, 2009, p. 95-109.
Ela Cosma, Naționalismul - demersuri teoretice ale școlii anglo-americane, în vol. Pe urmele trecutului. Profesorului Nicolae Edroiu la 70 de ani, coord. Ioan-Aurel Pop, Susana Andea, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2009, p. 671-683.
Ela Cosma, Iluminism și masonerie la sași. Proiectul primului cabinet de lectură din Transilvania, în vol. Masoneria în Transilvania. Repere istorice, coord. Tudor Sălăgean, Marius Eppel, ediția a II-a, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2009, p. 47-53 (republicare).
[B] Ela Cosma, Cronologia anilor 1848-1849 în Transilvania, în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca". Series Historica", XLVIII, Cluj-Napoca, 2009, p. 331-358.
[ ] Ela Cosma, Simion Bărnuțiu și revoluția românilor de la 1848 în istoriografia maghiară (Spira György, Miskolczy Ambrus), în "Acta Musei Porolissensis", XXX, 2008, p. 361-368 (republicare).
Ela Cosma, Simion Bărnuțiu și revoluția românilor de la 1848 în istoriografia maghiară (Spira György, Miskolczy Ambrus), în "Bărnuțiu 200", supliment al revistei de cultură "Caiete Silvane", Zalău, 2008, p. 30-34.
István Deák, Mai presus de naționalism. O istorie politică și socială a corpului de ofițeri habsburgici, 1848-1918, traducere din limba germană de Eugenia Bârlea, revizuită de Ela Cosma, postfață de Liviu Maior, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2009, 320 p.. ISBN 978-973-7784-44-5.
Ela Cosma, Sesiunea științifică "Istorie și civilizație în nord-vestul României", Zalău și Bocșa, 9-10 octombrie 2008, în: Anuarul Instititutului de Istorie "George Barițiu" din Cluj-Napoca, Series Historica, tom XLVIII, Cluj-Napoca, 2009, p. 605-607.
Anton Cosma, Teatru, ediție alcătuită și îngrijire ediție prefațată de Ela Cosma, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 436 p. [ISBN 978-973-109-174-7]
Ela Cosma, Anton Cosma, dramaturg, în "Libraria. Studii și cercetări de biblioteconomie", Târgu Mureș, 2009 [în curs de publicare]
Note bibliografice și cronică în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Historica, XLVIII, 2009.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Ela Cosma, Cluj-Napoca, 26 martie 2009, prezentare de carte în cadrul lansării de carte, organizată de Institutul de Istorie "George Barițiu".
B. Internaționale
Ela Cosma, 20-22 noiembrie 2009, Reșița, Societatea Română de Etnografie și Folclor din Voivodina și Universitatea "Eftimie Murgu" din Reșița, în colaborare cu Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca și Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina de la Zrenianin, Simpozionul internațional româno-sârb "Banatul - trecut istoric și cultural", comunicarea Consulul austriac de la Belgrad, Ferdinand Mayerhofer von Grünbühl, și revoluția pașoptistă din Voivodina.
IV. Deplasări peste hotare
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
susținerea celor 3 examene și celor 3 referate prevăzute în planul individual de pregătire ca doctorand al Institutului de Istorie "George Barițiu" în vederea elaborării celei de-a doua teze de doctorat cu titlul Agențiile consulare habsburgice și revoluțiile pașoptiste din Principatele Danubiene (Moldova, Muntenia, Serbia)
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
VII. Alte activități
CS III ½ n. MARGHIOLA BODOR (cumul la pensie, ½ normă)
I. Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/4 Documente privind Revoluția de la 1848 din Transilvania, vol. IX (1-5 iulie 1848) s-au efectuat următoarele operațiuni: depistare, transcriere, traducere și transpunere pe calculator a 30 pag., majoritatea în urma depistării proprii în Arhivele Naționale Maghiare.
La proiectul de cercetare III/1 Biografii pașoptiste, vol. II, documentare pentru studiul Deputați clujeni la prima Dietă comună de la Pesta
II. Cărți, studii și articole științifice
Marghioala Bodor, Deputații armeni din Gherla și dumbrăveni la prima dietă de la Pesta din vara anului 1848, în vol. Biografii pașoptiste transilvane. III. Culegere de studii, coord. Gelu Neamțu, București, Edit. Academiei Române, 2009, p. 137-150.
III. Participări la reuniuni științifice
IV. Deplasări peste hotare
Marghiola Bodor, 1-12 noiembrie 2009, Budapesta, stagiu de documentare la Arhivele Naționale Maghiare și Biblioteca Széchényi, în cadrul schimbului interacademic pe anul 2009 pentru vol. IX al proiectului de cercetare I/4.
V. Stadiul pregătirii la doctorantură
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
VII. Alte activități
CSIII dr. MIRELA POPA-ANDREI (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/6 Documente privind mișcarea națională a românilor din Transilvania. 1849-1918, vol. VI (26 septembrie - 1 iulie 1863)s-a continuat activitatea de identificare a documentelor din diverse unități arhivistice (Cluj, Alba, Brașov, Budapesta), precum și din presa epocii în vederea elaborării vol. VI;
s-a întocmit, împreună cu Daniela Deteșan, lista documentelor existente în prezent în custodia colectivului de editare a documentelor privind mișcarea națională a românilor din Transilvania.
s-a lucrat în mod constant la transcrierea documentelor nou depistate aferente volumului aflat în lucru; s-au redactat regeste pentru documentele transcrise și tehnoredactate; în paralel s-a început realizarea corecturii și a colaționarii documentelor deja transcrise, care vor intra în componența volumului VI (corectură și colaționare a 70 documente - cca 90 pag.)
La proiectul de cercetare III/2 Realități sociale și implicare politică în Transilvania între 1848-1867. Studii, - finalizarea documentării și redactarea studiului Solidarizare și desolidarizare în raporturile dintre clerul ortodox și greco-catolic român la nivelul acțiunii politice (1849-1867(40 pag. )
La proiectul de cercetare III/4 Sfântul Scaun și raporturile catolicism-ortodoxie în spațiul românesc între 1850-1914 - în contextul în care nu s-a aprobat deplasarea la Roma, în vederea completării activității de cercetare și documentare, s-a continuat activitatea de documentare internă - identificare și fotocopiere a materialul arhivistic necesar pentru redactarea vol. II din Circularele școlare din vicariatul Rodnei 1850-1918, urmând ca în anul următor să realizăm redactarea acestui volum.
II. Cărți, studii și articole
Mirela Popa-Andrei, Biserica ortodoxă din Transilvania în epoca reformismului austriac în vol. În Spiritul Europei Moderne. Administrația și confesiunile din Transilvania în perioada reformismului terezian și iosefin (1740-1790), [coord. Remus Câmpeanu și Anca Câmpian], Coautori: Varga Attila, Greta-Monica Miron, Mirela Popa-Andrei și Anton Dörner, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2009, p. 131-196.
Mirela Andrei, Daniel Sularea, Politiche scolastiche nella Monarchia asburgica e le loro effetti sull' insegnamento confessionale greco-cattolico nel vicariato di Rodna (sec. XVIII-XIX), în vol. Identități confesionale în Europa central-orientală. Secolele XVII-XXI. Lucrările colocviului internațional din 14-17 noiembrie 2007, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2009, p. 183-200.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Mirela Popa-Andrei, Brașov, 7-9 mai 2009, Muzeul "Casa Mureșenilor", Sesiunea Științifică "Țara Bârsei", ediția a VIII-a, "Învățământ și educație în secolele XIX-XX", comunicarea Formația intelectuală și teologică a clerului năsăudean în a doua jumătate a secolului al XIX-lea;
Mirela Popa-Andrei, Năsăud, 26 mai 2009, Sesiunea științifică "Zilele Năsăudului", ediția a IX-a - lansarea volumului de documente Școală și Biserică. Circularele școlare din vicariatul Rodnei (1850-1918), vol. I, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2008 (Editori: Mirela Popa-Andrei, Aurelia Mariana Dan)
IV. Deplasări peste hotare
Mirela Popa-Andrei, Budapesta, 14-25 iunie 2009, în cadrul programului de schimburi interacademice între Academia Română și cea Maghiară de Științe - stagiu de cercetare și documentare în Arhivele Maghiare de Stat din Budapesta (Magyar Országos Levéltár), în Biblioteca Națională "Széchenyi" din Budapesta și în Biblioteca Institutului de Istorie al Academiei Ungare (Történettudományi Intézet - pentru identificare, transcriere sau fotocopiere piesele documentare necesare în primul rând pentru completarea vol. VI din Mișcarea națională a românilor din Transilvania între 1849-1918. Documente, dar și pentru volumele următoare ale menționatei colecții de documente.
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
participantă - cu observații și sugestii - la susținerea referatelor de doctorat care s-au desfășurat în cadrul Colectivului de istorie modernă a Institutului de Istorie "George Barițiu".
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
VII. Alte activități
Membră în colegiul de redacție al revistei Arhiva Someșană
Colaboratoare a Institutului de Istorie Eleziastică din cadrul Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca
CS III dr. DANIELA DETEȘAN (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/6 Documente privind mișcarea națională a românilor din Transilvania. 1849-1918, vol. VI - Stadiul lucrării: în curs de desfășurare (depistare de documente, transcriere, tehnoredactare, colaționare).
La proiectul de cercetare III/2 Realități sociale și implicare politică în Transilvania între 1848-1867. Studii - coautor. Stadiul lucrării: finalizat la 31 decembrie 2009 studiul Românii din orașele Transilvaniei la mijlocul secolului al XIX-lea de cca. 80 pag.
La proiectul de cercetare III/5 Paternuri ale mortalității rurale și urbane din Transilvania (1850-1900). Studiu de caz: comitatul Cluj; stadiul lucrării: în curs de desfășurare (identificarea surselor, completarea fișelor nenominative din eșantionul de control, introducerea pe calculator a datelor culese).
II. Cărți, studii și articole științifice
A. Cărți
Legislația ecleziastică și laică privind familia românească din Transilvania în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Ediție de texte, studiu introductiv și note de Ioan Bolovan, Diana Covaci, Daniela Deteșan, Marius Eppel, Crinela Elena Holom, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2009, 913 pag.
Ciclul vieții familiale la românii din Transilvania în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, Ediție de texte, studiu introductiv și note de Ioan Bolovan, Diana Covaci, Daniela Deteșan, Marius Eppel, Elena Crinela Holom, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2009, 380 pag.
Families in Europe between the 19th and 21th Centuries. From the Traditional Model to the Contemporary PACS, editors: Daniela Deteșan, Luminița Dumănescu, Diana Maria Covaci, Bogdan Crăciun, Marius Eppel, Mihaela Hărăguș, Elena Crinela Holom, Cluj University Press, Cluj-Napoca, 2009, 818 pag.
B. Studii și articole științifice
[ ] Daniela Deteșan, Între procesul lemenian și Revoluția Pașoptistă. Rolul lui Simion Bărnuțiu și al generației 1842 (Between the Lemenian Process and the Revolutionary ideological movement. The role of Simion Bărnuțiu and 1842 generation), în "Acta Musei Porolissensis", XXX, 2008, p. 311-321 (periodic apărut în 2009).
[B] Daniela Deteșan, Locul și rolul preoților moraliști în timpul episcopatului lui Ioan Lemeni (1832-1850), în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Historica, XLVIII, 2009, p. 331-358.
Daniela Deteșan, Coordonate iluministe la Ioan Barac, în Școala Ardeleană, vol. III, coord. Edit. Episcop Vasile Aftenie, Oradea, 2009, pp. 201-207.
Daniela Deteșan, Laic Laws governing the Romanian Families in Transylvania in the second half of 19th Century, în vol. Families in Europe between the 19th and 21st Centuries. From the Traditional Model to the Contemporary PACS, coordinators: Antoinette Fauve-Chamoux, Ioan Bolovan, (în colaborare cu Holom Crinela și Diana Covaci), Cluj University Press, 2009, pp. 575-591.
Recenzie în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Historica, XLVIII, 2009.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Daniela Deteșan, Blaj, 15 mai 2009, Sesiunea de comunicări științifice "Blajul și Revoluția de la 1848", comunicarea Herderianism, romantism și liberalism la 1848-1849 în Transilvania.
B. Internaționale
Daniela Deteșan, Cluj-Napoca, 8-11 octombrie, 2009, "Families in Europe between the 19th and the 21st Centuries. From the Traditional Model to Contemporary PACS", comunicarea Laic Laws governing the Romanian Families in Transylvania in the second half of 19th Century (în colaborare cu Crinela Holom și Diana Covaci).
IV. Deplasări peste hotare
Daniela Deteșan, Paris, Franța, Stagiu de cercetare-documentare în perioada 10-14 martie 2009 la Centre de Recherche Historiques, L'Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, având ca proiect de cercetare tema Familia românească din Transilvania între constrângerile bisericii și cele ale statului. De la tradiție spre modernizare (1850-1900).
Daniela Deteșan, Budapesta, Ungaria, Stagiu de cercetare și documentare științifică în cadrul Acordului de cooperare științifică dintre Academia Română și Academia Maghiară de Științe, în perioada 30 august - 10 septembrie 2009, având ca proiect de cercetare Mișcarea națională din Imperiul Habsburgic în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Chestiunea Transilvaniei.
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
Daniela Deteșan, Membru al grantului CNCSIS-PNCDI/134/2007-2010, intitulat Familia românească din Transilvania între constrângerile bisericii și cele ale statului. De la tradiție spre modernizare (1850-1900), dir. grant prof. univ. dr. Ioan Bolovan (derulat prin Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca)
VII. Alte activități
Cercetător invitat la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales (EHESS) în 12 martie 2009, pentru a susține seminarul intitulat Entre l'Eglise et l'Etat. La famille roumaine en Transylvanie: contraintes traditionnelles et modernisation (1850-1900) din cadrul grupului de istoria familiei "Pouvoirs et dépendances au sein de la famille: perspectives comparatives (16e-20e siècles)", coordonat de prof. Antoinette Fauve-Chamoux, de la Centre de Recherches Historiques, Paris (vezi anexa).
Evaluatoare pentru articolul "Autour d'un divorce: Disputes et réconciliations au tribunal (Roumanie, 1750-1830)" trimis pentru publicare în revista " Annales de Démographie Historique ", nr. 2/2009, număr tematic "Familles et justice dans l'Europe moderne", coordonat de Sylvie Perrier (Universitatea din Ottawa).
Membră în Seminarul de demografie istorică de la Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca (http://hiphi.ubbcluj.ro/SDI.html).
Membră în rețeaua internațională PATRINUS, fondată de Vincent Gourdon și Guido Alfani, care se ocupă de istoria socială și culturală a botezului și a înrudirii.
Membră în echipa de organizare a conferinței internaționale Families in Europe between the 19th and the 21st Centuries. From the Traditional Model to Contemporary PACS, Cluj-Napoca, 8-11 octombrie 2009 (http://historicaldemography.net/documents/cfp-familieseurope-version2.pdf).
C.S. III dr. LAJOS-LORÁND MÁDLY (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/6 Documente privind mișcarea națională a românilor din Transilvania. 1849-1918, vol. VI - depistarea în arhivele din Budapesta a documentelor aferente perioadei octombrie 1862-anul 1863, începerea transcrierii acestora (până în prezent aproximativ 60 de pagini); trecerea în revistă și sistematizarea documentelor aflate deja la Institut și cercetarea, în arhivele din Budapesta, a documentelor ce ar putea fi luate în calcul, până în anul 1867, de pe care au fost făcute fotocopii (din fondurile D-191, F-264)
La proiectul de cercetare III/2 Realități sociale și implicare politică în Transilvania între 1848-1867. elaborare studiu Mentalități politice și implicare politică a sașilor ardeleni în perioada neoabsolutistă, 40 p.
La proiectul de cercetare III/3 Raporturile dintre sași și români pe pământul crăiesc în deceniul neoabsolutist s-au efectuat următoarele operațiuni: continuarea culegerii de documente și referințe bibliografice referitoare la temă, continuarea redactării materialului și sistematizarea documentelor pentru anexa lucrării. Numeroase materiale interesante au fost depistate în arhivele din Viena, care vor servi ca bază de documentare în redactarea lucrării finale.
II. Cărți, studii și articole științifice
Loránd Mádly, Mélanges dŽHistoire Générale. Nouvelle Serie I/2. Extincta est lucerna orbis: John Hunyadi and his time, IDC Press, Cluj-Napoca, 2009 (coeditor)
Revoluția transilvană de la 1848-1849. Date, realități și fapte reflectate în documente bisericești ortodoxe. 1848-1850, Editori: Dumitru Suciu (coordonator), Alexandru Moraru, Cosmina Cosmuța, Diana Covaci, Iosif Marin Balog, Loránd Mádly, Cluj-Napoca, Edit. Ikonium, XV+480 p.
Loránd Mádly, Pseudoconstituționalism sau un nou absolutism? "Patenta" de la 31 decembrie 1851 și reforma constituțională a Monarhiei dunărene, în vol. Pe urmele trecutului. Profesorului Nicolae Edroiu la 70 de ani, coord. Ioan-Aurel Pop, Susana Andea, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2009, p. 465-475.
Loránd Mádly, Între discurs identitar și acțiune politică - românii și sașii în deceniul neoabsolutist, în vol. Identitatea românească în contextul identității europene [în curs de publicare]
Recenzie în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Historica, XLVIII, 2009.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Loránd Mádly, Sesiunea de comunicări științifice "Blajul și Revoluția de la 1848", Blaj, 15. mai 2009, organizată de Consiliul Județean Alba, Primăria municipiului Blaj și Universitatea "Babeș-Bolyai", cu comunicarea Între Revoluție și Reformă. Primele luni ale neoabsolutismului în Transilvania.
B. Internaționale
Loránd Mádly, Viena, 6-9 mai 2009, simpozionul "Erinnerungskulturen im Vergleich", organizat de Societatea Literară Austriacă, cu comunicarea Zwischen Paradigmen und neuen Ansätzen: Die rumänische Wende in der heutigen öffentlichen Erinnerungskultur.
Loránd Mádly , Workshop-ul "Neue Forschungen zum 18. Jahrhundert - Habsburgermonarchie, Russland, Osmanisches Reich, Amerika", organizat de Societatea Austriacă pentru studierea secolului al 18-lea și Universitatea Viena, Viena, 1-4 octombrie 2009, comunicarea Absolutismul luminat al secolului al XVIII-lea și neoabsolutismul austriac. O perspectivă comparativă.
Loránd Mádly, 24-26 octombrie 2009, la Geras/Austria, simpozionul "Granițele curgătoare", organizat de Societatea academică Wessenberg și Societatea Jeanne de Ferrette, cu prezentarea Înțelegerea Europei. O perspectivă "estică".
Loránd Mádly, 4-6 noiembrie 2009, Viena, la întâlnirea intitulată "Șansele rețelelor culturale", a institutelor culturale austriece, sub organizarea Ministerului austriac de externe și a Academiei austriece de științe (workshop, fără comunicare).
Loránd Mádly, 20-22 noiembrie 2009, Reșița, Simpozionul Internațional anual , "Banatul - trecut istoric și cultural", ediția a XIV-a, comunicarea Opoziția politică în cadrul cercului literar Holnap din Oradea și relațiile mișcării naționale românești cu mediile literare.
IV. Deplasări peste hotare
Loránd Mádly, 20-27 iunie 2009, Belgrad și Zrenjanin/Serbia, stagiu de cercetare în cadrul schimburilor interacademice pentru proiectele de cercetare ale Institutului;
Loránd Mádly, 8-22 iulie 2009, Viena/Austria, stagiu de cercetare în cadrul grantului ID-2045;
Loránd Mádly, 30 august - 12 septembrie 2009, Budapesta/Ungaria, stagiu de cercetare în cadrul schimburilor interacademice pentru proiectul de cercetare al Institutului, Documente privind mișcarea națională ..., vol. VI
Loránd Mádly, 23 noiembrie-5 decembrie 2009, Viena/Austria, stagiu de cercetare în cadrul grantului ID-816.
V. Stadiul pregătirii la doctorantură
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
Membru în grantul CNCSIS ID-816 intitulat "Discurs istoric și diplomație: românii din Transilvania și Basarabia în politica externă a României (1878-1947)", derulat prin Filiala Iași a Academiei Române, Institutul de Istorie "A.D.Xenopol", director dr. Flavius Solomon;
Membru în grantul CNCSIS ID-2045, intitulat Relația rural-urban în procesul modernizării din Transilvania (1850-1914), derulat prin Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, director grant prof. dr. Ioan Lumperdean.
VII. Alte activități
participant - cu observații și sugestii - la 4 referate de doctorat susținute în Colectivul de istorie modernă.
C.S. dr. VARGA ATTILA (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/4 Documente privind revoluția de la 1848 în Țările Române. C. Transilvania, vol. IX, 1-6 iulie 1848 s-au efectuat următoarele operațiuni: transcrierea, traducerea din limba maghiară și transpunerea pe calculator a 80 de pagini plus contribuția consistentă, alături de C.S.III Bodor Marghioala, la volumul intitulat: "Revoluția de la 1848 din Transilvania la răscruce: Ancheta Kozma în munții Apuseni", 600 pag.
La proiectul de cercetare III/1 Biografii pașoptiste s-au strâns materialele de arhivă și bibliografia aferentă în vederea întocmirii studiului intitulat: "Vukovics Sebő - personalitate a revoluției de la 1848 din Banat"
La proiectul de cercetare V/1 Bibliografia Istorică a României, vol. XII (2006-2008) - întocmire a 450 fișe bibliografice.
II. Cărți, studii și articole științifice
Bibliografia istorică a României, vol. XII, partea I (2007-2008), Bibliografie selectivă. Autori: Mihaela Bedecean, Mircea Birtz, Monica-Gabriela Culic, Stelian Mândruț, Ottmár Trașcă, Lucia Turc, Attila Varga, București, Edit. Academiei Române, 2009, XVI+359 p.
Attila Varga, "Șapte păcate capitale ale Transilvaniei". Franc-masoneria - "Fața nevăzută" a Iluminismului și bisericile istorice ardelene în peiroada reformismului 1740-1790 în vol. În Spiritul Europei Moderne. Administrația și confesiunile din Transilvania în perioada reformismului terezian și iosefin (1740-1790), [coord. Remus Câmpeanu și Anca Câmpian], Coautori: Varga Attila, Greta-Monica Miron, Mirela Popa-Andrei și Anton Dörner, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2009, p. 11-76.
Attila Varga, Fața nevăzută a mișcării conspirative prepașoptiste. Eftimie Murgu în corespondența diplomatică secretă, în vol. Biografii pașoptiste transilvane. III. Culegere de studii, coord. Gelu Neamțu, București, Edit. Academiei Române, 2009, p. 86-94.
Attila Varga, Horváth Mihály de Cenad: un episcope rebel, în vol. Biografii pașoptiste transilvane. III. Culegere de studii, coord. Gelu Neamțu, București, Edit. Academiei Române, 2009, p. 110-136.
Attila Varga, Un oraș pentru care suntem datori să dăm tot ce este al nostru: Clujul - cheia întregii țări în vol. Scurtă istorie a Clujului, coord. Acad. Camil Mureșanu, Cluj-Napoca, Edit. Casa Cărții de Știință, 2009, p. 25-33. (coautor)
Attila Varga, Atunci când oamenii și locurile postesc - Cluj - "orașul de aur" între legendă și adevăr istoric în vol. Scurtă istorie a Clujului, coord. Acad. Camil Mureșanu, Cluj-Napoca, Edit. Casa Cărții de Știință, 2009, p. 34-45. (coautor)
Attila Varga, Ionuț Isac, Metafizica la Aristotel, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2009, 200 p. (coeditor)
Attila Varga, Momente istorice de răscruce: Premierul Tisza István, Vasile Mangra și românii. Informații din cel mai spectaculos fond documentar de la Arhiva Episcopiei Reformate (Zsinati Levéltár) din Budapesta (1878-1918)" în vol. Pe urmele trecutului. Profesorului Nicolae Edroiu la 70 de ani, coord. Ioan-Aurel Pop, Susana Andea, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2009, p. 465-475.
Attila Varga, "Morile de vânt ale zeilor". Momentul 1918 și implicațiile sale în lumina unor surse franc-masonice edite și inedite" în vol. Anul 1918 în Europa Centrală și de Est [ în curs de publicare]
Despre biserica românilor din Transilvania. Documente externe (1744-1754), ed. de Keith Hitchins, Laura Stanciu, Daniel Dumitran Cluj-Napoca, Edit. Mega, 2009, 491 p. (colaborator)
Manual de istorie universală, clasa a VI-a, Budapesta, Edit. Națională a Cărții Didactice, 2009, 208 p. (traducere de Attila Varga)
Cronică în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Historica, XLVIII, 2009.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Attila Varga, Cluj-Napoca, 26 martie 2009, prezentare de carte în cadrul lansării de carte, organizată de Institutul de Istorie "George Barițiu".
Attila Varga, Cluj-Napoca, 23 aprilie 2009, prezentare de carte în cadrul lansării de carte, organizată de Institutul de Istorie "George Barițiu".
Attila Varga, Cluj-Napoca, 21 mai 2009, prezentare de carte în cadrul lansării de carte, organizată de Institutul de Istorie "George Barițiu".
B. Internaționale
Attila Varga, Budapesta, 17-18 septembrie 2009,Universitatea Central Europeană, Workshop - comunicare Gimnaziile romano-catolice din Banat si Transilvania in a doua jumatate a veacului al XIX-lea
Attila Varga, 20 noiembrie - 22 noiembrie 2009, Reșița, Consiliul Executiv al P.A. Voivodina, Muzeul Voivodinei, Universitatea "Eftimie Murgu" Reșița, Sesiunea științifică româno-sârbă "Banatul - Trecut istoric și cultural", comunicarea Biserica Greco-Catolică din Banat și Scaunul Primațial de Esztergom 1848-1918. Corespondența inedită
IV. Deplasări peste hotare
Attila Varga, Budapesta, 17-27 iunie 2009, în cadrul schimburilor interacademice pe anul 2009 - stagiu de documentare - depistare de documente pentru tema de plan
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
Membru al grantului CEEX /2007-2009, intitulat Geografii simbolice răsăritene; Instituții colaboratoare: Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității "Babeș-Bolyai", Institutul de Istorie "George Bariț", Muzeul de Istorie a Transilvaniei (dir. grant prof.univ.dr. Sorin Mitu)
Membru al grantului "Formarea elitelor în bazinul carpatic și țările baltice" - Director de proiect Prof. Univ. Dr. Viktor Karády - Universitatea Central Europeană din Budapesta
Participant la grantul CNCSIS (2009) "Anul 1918 în Europa Centrală" - Director de proiect Prof. Univ. Dr. Valer Moga - Universitatea 1 decembrie 1918 din Alba Iulia
VII. Alte activități
colaborator extern la pregătirea, în limba română, a celebrei enciclopedii elvețiene "Who's Who"
colaborator extern al Editurii Naționale Maghiare din Budapesta în probleme de istorie modernă
membru în asociația "Patrimonium Transylvanicum" din Cluj-Napoca
colaborator extern al Revistei "Reflex - Artă, Cultură și Civilizație" din Reșița, jud. Caraș-Severin
C.S. dr. MARIN BALOG (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/4 Documente privind revoluția de la 1848 în Țările Române. C. Transilvania, vol. IX, 30 iunie- 5 iulie 1848 - transcriere, colaționare, traducere documente germane, 40 de pagini tehnoredactate (documente aferente datelor de 3 și 4 iulie 1848)
La proiectul de cercetare III/1 Biografii pașoptiste, vol. III, identificare, studiere și fișare bibliografie pentru un studiu despre Axente Sever; am identificat sursele documentare și bibliografice, am trecut la studierea lor; termenul de finalizare al studiului în formă definitivă este anul 2010.
La proiectul de cercetare III/6: Investițiile austriece de capital în economia Transilvaniei în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Rolul și efectele lor în modernizare (proiect individual) am continuat cercetările de arhivă la Viena și Budapesta și am elaborat un studiu care valorifică documentarea de pană la mijlocul anului 2009. Studiul este intitulat: The exports of Austrian capital in Transylvania in the 19th Century and its Effects on the Industrialization: the case of the Anonymous Society of Mines and Furnaces from Brașov (1856-1894), 22 pp. sub tipar.
II. Cărți, studii și articole științifice
Iosif Marin Balog, Ioan Buteanu sau ipostaza revoluționarului martir, în vol. Biografii pașoptiste transilvane. III Culegere de studii, coord. Gelu Neamțu, București, Edit. Academiei Române, 2009, p. 55-70.
Iosif Marin Balog, Ioan Maiorescu sau ipostaza revoluționarului European la 1848, în vol. Biografii pașoptiste transilvane. III Culegere de studii, coord. Gelu Neamțu, București, Edit. Academiei Române, 2009, p. 71-85.
Marin Iosif Balog, Revoluția transilvană de la 1848-1849. Date, realități și fapte reflectate în documente bisericești ortodoxe, Editori: Dumitru Suciu (coordonator), Alexandru Moraru, Iosif Marin Balog, Diana Covaci, Cosmin Cosmuța, Lorand Madly, Cluj Napoca, Edit. Ikonium, 2009, XV + 480 p.
[ ] Marin Iosif Balog, Relațiile economice româno-germane și mecanismele lor de articulare între anii 1866-1890, în "Revista Bistriței", XXII, p. 321-332.
[BDI] Marin Iosif Balog, Die Rolle der Publizistik im Verlauf der herausbildung eines Diskurses betreffend die Modernisierung in Siebenbürgen um die mitte des 19. Jahrhunderts, în "Forschungen zur Volks- und Landeskunde", Sibiu, 52, 2009, p. 95-110
[BDI] Marin Iosif Balog, From Community to Society. A Pattern of Modernization in Transylvania in European Context. The Role and Implications of the State Policies (1850-1918), în, "Der Donauraum", Wien, Jahrgang 49, Heft 1-2/2009, p. 99-108.
[B+] Marin Iosif Balog, Preliminarii pentru o analiză istorică a relației rural-urban în societatea transilvană în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în "Caiete de Antropologie istorică", nr. 1, (14), 2009, p. 87-102.
Marin Iosif Balog, Die Finanzpolitik Wiens zwischen der 1848-er Revolution und Dualismus: der Fall der kronstädtischen Filiale der Wiener Bank Creditanstalt, în "Studia Germanica Napocensia", nr. 1, Cluj, 2009, p. 205-220.
[ISI] The Exports of Austrian Capital in Transylvania in the 19tth Century and its effects on the Industrialization. The case of the Anonymus Society of Mines and Furnances from Brasov (1856-1894), in Transylvanian Review, Supplement, nr. 1, 2009, p. 19-38
[ISI] Marin Iosif Balog, Rețele de relații economice între sat și oraș în modernizarea economică a Transilvaniei în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în "Transylvanian Review", nr. 1, 2010 [sub tipar].
Colaborator la traducerea lucrării Paul Ullmann, Relațiile diplomatice austro-române între 1945-1997/ Die österreichisch-rumänischen Beziehungen zwischen 1945 und 1997, Iași, Institutul European, 2009. Traducerea din limba germană/Übersetzung aus dem Deutschen: Amelia Văidean, Iosif Marin Balog.
Recenzie în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Historica, XLVIII, 2009.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Marin Balog, Cluj-Napoca, 26 martie 2009, prezentare de carte în cadrul lansării de carte, organizată de Institutul de Istorie "George Barițiu".
Marin Balog, Cluj-Napoca, 21 mai 2009, prezentare de carte în cadrul lansării de carte, organizată de Institutul de Istorie "George Barițiu".
Marin Iosif Balog, Brașov, Participarea la Sesiunea de comunicări științifice "Țara Bârsei", ediția a VIII-a, organizată de Muzeul Mureșenilor din Brașov, in colaborare cu Consiliul Județean Brașov, 7-9 mai, 2009, comunicarea Școlile reale și comerciale din Transilvania la mijlocul secolului al XIX-lea și rolul lor în promovarea spiritului antreprenorial. (plus moderator)
Marin Iosif Balog, Bistrița, Participarea la Sesiunea de comunicări științifice organizază de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Complexul Muzeal Bistrița și Consiliul județean Bistrița, 28-29 noiembrie 2009, intitulată "Asociaționismul transilvan în secolele XIX-XX", comunicarea Institute și societăți de asigurare din Transilvania la mijlocul secolului al XIX-lea. Rolul lor în promovarea asociaționismului și spiritului de solidaritate.
B. Internaționale
Marin Iosif Balog, Mediaș, 5-6 iunie 2009, conferința internațională anuală a Arbeitskreis für siebenbürgische Landeskunde cu studiul Die Wirtschaftskrise von 1873 -ihre Wahrnehmung durch und ihre Auswirkungen auf die siebenbürger (Criza economică din 1873, manifestarea și percepția ei în societatea transilvană). Detalii la http://www.siebenbuergen-institut.de/die-wissenschaftlichen-gesellschaften/arbeitskreis-fuer-siebenbuergische-landeskunde/aksl-jahrestagung-in-mediasch/
Marin Iosif Balog, Heidelberg, 23-26 septembrie 2009, conferința internațională Telecommunication and Globalization: Information Flows in the Nineteenth and Early Twentieth Century, organizată de Universitatea din Heidelberg centrul de excelență "Asia and Europe in a global Context", cu lucrarea: "Between centre and periphery: the role of connecting Transylvania to the telegraph network of the Habsburg Monarchy in the mid nineteenth century. Detalii la http://www.asia-europe.uni-heidelberg.de/resources/documents/events/Programme_B9_Telecommunication_and_Globalization.pdf
Marin Iosif Balog, Reșița, 20-22 noiembrie 2009, Simpozionul Internațional anual , "Banatul - trecut istoric și cultural", ediția a XIV-a, cu lucrarea Criza economică din 1873 și impactul său în Transilvania și Banat.
IV. Deplasări peste hotare
Marin Iosif Balog, Viena, 8-22 iulie 2009, stagiu de cercetare-documentare la Österreichische Staatsarchiv, si Österreichische Nationalbibliotek în cadrul grantului de cercetare cu tema: Relația rural-urban în procesul modernizării din Transilvania 1850-1914.
Marin Iosif Balog, Budapesta, 30 august- 12 septembrie 2009, Stagiu de cercetare-documentare în Arhivele Naționale Maghiare, în cadrul programului de schimburi inter-academice pentru tema de cercetare I/4 Documente privind revoluția de la 1848 în Țările Române. C. Transilvania, vol. IX, 30 iunie-5 iulie 1848, identificare, fotocopiere documente.
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
participant - cu observații și sugestii - la 6 referate și două presusțineri de teze ale doctoranzilor Institutului în cadrul Colectivul de istorie modernă.
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
În cadrul Competiției PN II, Proiecte de cercetare exploratorie CNCSIS grantul: cod ID_2405 intitulat Relatia rural-urban în procesul modernizării din Transilvania 1850-1914, director de grant prof. Dr. Ioan Lumperdean, Universitatea "Babeș-Bolyai", Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, asistent manager de grant dr. Iosif Marin Balog. Valoarea finanțării acordate pentru anul 2009: 44.718,13 lei. Detalii despre utilizarea bugetului, activități și rezultate parțiale la http://www.history-cluj.ro/Istorie/Ro/startIstorie_granturi.htm
Membru în organizația internațională H-net: Humanities and Social Sciences Online, network Habsburg http://www.h-net.org/lists
Membru în proiectul internațional K.u.K Archiv, Mitteleuropa wie es einmal war - aktuell zur EU-Erweiterung - eine einmalige Bild-Text-Dokumentation über die k.u.k.-Monarchie, detalii la http://www.archiv-verlag.at/index2.html?/inhalte/produkte/kuk-archiv/kuk-archiv.html; documentarist pentru secțiunea Siebenbürgen /Transilvania, în anul 2009 am contribuit cu un număr de 4 texte.
Membru în Arbeitskreis für siebenbürgische Landeskunde, secția română, Sibiu.
Premii - decembrie 2009 - Premiul "George Barițiu" al Academiei Române pentru lucrarea Dilemele modernizării. Economie și societate în Transilvania 1850-1875, Cluj-Napoca, International Book Access, Seria "Biblioteca istoricului", 359 p.
CSI dr. GHEORGHE IANCU (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare IV/1a Omul politic și de cultură Valeriu Braniște (1869-1928). Monografie - în anul 2009 - vol. II - 65 p.
II. Cărți, studii și articole științifice
[B+] Gheorghe Iancu, Inundațiile din România din 1970. Studiu de caz: Transilvania, în "Acta Musei Napocensis", 2009, partea a II-a, p. 310-322.
Gheorghe Iancu, Cuvânt înainte la lucrarea Emil Arbonie, Călătoriile românilor. Realități transilvănene (1918-1948), Arad, "Vasile Goldis" University Press, 2009, p. 5-7.
Note bibliografice în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Historica, XLVIII, 2009.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Gheorghe Iancu, 22 ianuarie 2009, Brașov, Biblioteca Județeană "George Barițiu" Brașov, Simpozion ..., comunicarea Scrisorile din tinerețe ale lui V. Braniște
Gheorghe Iancu, Cluj-Napoca, 25 februarie 2009, prezentare de carte în cadrul lansării intitulate "Documentele Istoriei contemporane", organizate de Institutul de Istorie "George Barițiu".
IV. Deplasări peste hotare
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
conducător de doctorat - 13 doctoranzi în stagiu dintre care 7 în faza de pregătire, iar 3 în faza de redactare a tezei; 1 presusținere în colectivul de specialitate - în 19 noiembrie (Daniela Bălu - Bisericile românești din județul Satu Mare în anii Arbitrajului de la Viena)
referent oficial în comisii de evaluare și susținere publică a tezelor de doctorat și acordare a titlului de doctor (1)
participări în calitate de președinte sau membru în comisii de examene (17) și referate (15) cu prezentări de observații și recomandări
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
Colaborator al grantului extern (fonduri publice), intitulat Șvabii sătmăreni în epoca interbelică; Instituții colaboratoare: Institut für donauschwabische Geschichte und Landeskunde, Tübingen (dir. Matthias Beer, Josef Wolf), Muzeul Județean Satu Mare.
VII. Alte activități
Membru al societății științifice Verein für Siebenbürgisches Landeskunde (1984)
CSI dr. LUCIAN NASTASĂ-KOVÁCS (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan
Coordonator al proiectului de cercetare V/2: Cultura și dinamica modernizării în România veacului XX. Cercetare asupra ponderii, naturii și efectelor investițiilor simbolice
La proiectul de cercetare V/2: Cultura și dinamica modernizării în România veacului XX. Cercetare asupra ponderii, naturii și efectelor investițiilor simbolice - elaborarea lucrării: Intimitatea amfiteatrelor. Ipostase din viața privată a universitarilor "Literari" (1864-1948), 500 p.
II. Cărți, studii și articole științifice
Lucian Nastasă, Comitetul democrat armean din România (1945-1953, în vol. Pe urmele trecutului. Profesorului Nicolae Edroiu la 70 de ani, coord. Ioan-Aurel Pop, Susana Andea, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2009, p. 615-629.
Lucian Nastasă, Adrian-Bogdan Ceobanu, Bibliographie des travaux d'Alexandru Zub [Bibliografia lucrărilor lui Alexandru Zub], în vol. Historia sub specie aeternitatis. In honorem magistri Alexandru Zub, ed. Victor Spinei și Gheorghe Cliveti, București-Brăila, Edit. Academiei Române, Edit. Istros, 2009, p. 11-66.
Lucian Nastasă, Orașul Cluj în perioada contemporană, în Scurtă istorie a Clujului, coord. Acad. Camil Mureșanu, Cluj-Napoca, Edit. Casa Cărții de Știință, 2009, p. 51-62.
Lucian Nastasă, Universitatea românească și naționalizarea culturii (1864-1944), in vol. Romania Mare. Pluralitatea din unitate, coord. Sorin Antohi, Iasi, Edit. Polirom, (în curs de publicare);
Lucian Nastasa, Intelectualii publici din Romania si libidoul puterii, in vol. Idolii Forului, ed. Sorin A. Matei, Bucuresti, Edit. Cotidianul, (pentru versiunea in l. romana) - (în curs de publicare);
Intimitatea amfiteatrelor. Ipostaze din viata privata a universitarilor literari (1864-1948), Cluj, Edit. Limes, 750 p. (in curs de publicare);
Postfață, la André Liebich, De pe celălat țărm. Social-democrația rusă după 1921, Cluj, CA Publishing, 2009, p.403-406.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Lucian Nastasă, Cluj-Napoca, 25 februarie 2009, prezentare de carte în cadrul lansării intitulate "Documentele Istoriei contemporane", organizate de Institutul de Istorie "George Barițiu".
Lucian Nastasă, Cluj-Napoca, 23 aprilie 2009, prezentare de carte în cadrul lansării de carte, organizată de Institutul de Istorie "George Barițiu".
B. Internaționale
Lucian Nastasă, 19 ianuarie 2009, Budapesta, Universitatea Central Europeană, în cadrul colocviului "Culturally Composite Elites", conferința: Elite Formation and Elite Changes.
Lucian Nastasă, 22-27 august 2009, Sighișoara, Festivalul Pro Etnica (sub egida Ambasadei Germaniei și a Guvernului României: Departamentul pentru Relații interetnice). Conferința: Armenii din nord-vestul Transilvaniei (24 august).
Lucian Nastasă, 12-14 noiembrie 2009, Sibiu, Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu (sub egida Guvernului României: Departamentul pentru Relații interetnice). Comunicarea: Educație și modernitate în Transilvania. Discrepanțe și discontinuități etno-confesionale (1867-1918).
IV. Deplasări peste hotare
Lucian Nastasă, Paris (Franța), 29 iunie - 14 iulie 2009, la invitația EHESS. S-a cercetat Arhiva Universității din Paris pentru identificarea și digitalizarea documentelor relative la studenții din spațiul românesc ce au studiat aici între 1860-1918.
Lucian Nastasă, Budapesta, 18 - 29 octombrie 2009, în cadrul schimburilor intercacademice. Documentare la CEU, Biblioteca Academiei și la Biblioteca Națională Ungară pentru proiectele de cercetare ale Institutului.
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
octombrie 2009 - colocviu de admitere la doctorat și declararea ca admiși, în urma colocviului de admitere, a 7 doctoranzi (2 la zi, 5 la fără frecvență)
referent oficial în comisii de evaluare și susținere publică a tezelor de doctorat și acordare a titlului de doctor
participări în calitate de membru în comisii de examene (14) și referate (12) cu prezentări de observații și recomandări
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
Coordonator pentru România al grantului extern (fonduri publice) intitulat: Culturally Composite Elites, Regime Changes and Social Crises in Multi-Ethnic and Multi-Confessional Eastern Europe. (The Carpathian Basin and the Baltics in Comparison - cc. 1900-1950), finanțat de European Research Council, Bruxelles (http://erc.europa.eu/pdf/erc-evrules_en.pdf), pentru intervalul 2009-2011.
Director proiect de cercetare exploratorie CNSIS (2008-2010) pe tema: "Politici de integrare intelectuală a românilor din spațiul transilvan în Europa secolelor XIX-XX. (Analiză socio-istorică asupra logicii, surselor și mecanismelor transferurilor culturale)". (http://www.cncsis.ro/PNCDI%20II/Idei/2008/Exploratorie/Prop_finantare/Proiecte_propuse_spre_finantare_domeniul_14_3C.html)
VII. Alte activități
Membru în colectivul de redacție al revistei History of Universities, Oxford University Press (din 2003) - redactor pentru România
Membru în Colegiul de redacție al revistei Anuarul Institutului de Istorie "George Barițiu". Series Historica (secretar științific de redacție)
Membru în comitetul redacțional al revistei Altera, Tg. Mureș (din 2005)
Membru în consiliul științific al Publicației Partide politice și minorități naționale din România în secolul XX (Sibiu, Universitatea "Lucian Blaga", din 2009).
Membru în "International Advisory Board" al "Revistei Arhivelor" din București (din 2007).
Membru în Bordul Științific al Editurii International Book Access, Cluj (din 2008).
Membru al Corporației doctorilor al Academiei de Științe din Ungaria (2004).
CSI dr. VASILE PUȘCAȘ (cartea de muncă la UBB)
I. Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare VI/1 România și procesul de aderare la Uniunea Europeană - documentare și redactare
II. Cărți, studii și articole științifice
Vasile Pușcaș, International/Transnational Relations, Gorizia-Triest, IUIES, 2009, 198 p.
Vasile Puscas, Euro-Topics, Cluj-Napoca, Edit. Eikon, 2009, 167 p.
[ISI] Vasile Pușcaș, Marcela Sălăgean, Le Developpement et la Modernisation de l'Université de Cluj(1919-1944), în "Transylvanian Review", nr. 4/2009, Cluj-Napoca, Centrul de Studii Transilvane/ Academia Româna, 2009, p. 46-61.
Vasile Pușcaș, Noile crize și soluții ale capitalismului, în "Foreign Policy-Romania", martie-aprilie 2009, p. 67-68.
Vasile Pușcaș, prefață la: Dilemele comunicării Uniunii Europene. Peste 50 de articole de la 50 de români din Bruxelles și nu numai. Totul despre comunicare, Uniunea Europeană și România, coord. Dan Luca, Cluj-Napoca, Ed. QualMedia, 2009, p. 6-9.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Vasile Pușcaș, București, 25 februarie 2009, Reprezentanta Comisiei Europene in Romania, conferința Romania si Schimbarile Climatice
Vasile Pușcaș, Sibiu, 30 martie 2009, Fundația Konrad Adenauer, Conferința "Europa în schimbare: Literatura, Valori si identitate Europeana", prelegere pe tema Identitate Europeana - ce este important pentru Europa
Vasile Pușcaș, București, 7 aprilie 2009, Reprezentanța Comisiei Europene în România, Conferință dedicată implinirii a 20 de ani de la căderea Cortinei de Fier, prelegere Europa dupa 20 de ani,
Vasile Pușcaș, Iași, 9 mai 2009, Universitatea "Gh. Asachi", Simpozionul "Europa - tradiție, solidaritate, identitate", prelegere pe tema Europa pentru oameni
Vasile Pușcaș, Cluj-Napoca, 30-31 octombrie 2009, Colocviu internațional "România după 20 de ani de la căderea regimului comunist", prelegere despre Demersul privind integrarea României în U.E.
Vasile Pușcaș, Cluj-Napoca, 26 noiembrie 2009, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Facultatea de Știința și Ingineria Mediului, Cursul deschis "Dezvoltarea durabilă", prelegerea inaugurală Politicile Uniunii Europene în sprijinul dezvoltării durabile;
Vasile Pușcaș, București, 7 decembrie 2009, Universitatea din București, Facultatea de Sociologie, prelegerea Stagul contemporan- atribute într-o lume a interdependențelor globale;
B. Internaționale
Vasile Pușcaș, Treviso (Italia), 15 mai 2009, "L'esperienza storica della presenza dei veneti in Romania e le prospettive di sviluppo dei rapporti veneto-romeni nel contesto delle difficoltà attraversate dall'economia mondiale globalizzata", conferința I veneti in Romania e il nuovo capitolo della cooperazione italo-romena aperto con l'entrata della Romania nell'Unione Europea
Vasile Pușcaș, Gorizia (Italia), 16 mai 2009, "Public Health Policy and International Security", Conferința: Borders and Public Health
Vasile Pușcaș, Berlin, 30 iulie 2009, Institute for Cultural Diplomacy , The International Symposium on Cultural Diplomacy, conferința Global Developments and the Role of the EU: An Outlook
Vasile Pușcaș, Berlin, 6-9 noiembrie 2009, An International Congress of "Soft Power", Cultural Diplomacy and Interdepencence, prelegere despre Intercultural communication in managing global interdependece
Vasile Pușcaș, Roma, 10-11 noiembrie 2009, Colocviul internațional "Ripensado il 1989: la fine dell'egemonia sovietica in Europa orientale"/ "Regandind anul 1989, sfârșitul hegemoniei sovietice în Europa de Est", prelegere The Internal and International Context of the 1989 Events in Romania. Consequences
Vasile Pușcaș, București, 8 decembrie 2009, Departamentul pentru Afaceri Europene, Biroul de informare al Parlamentului European în România conferința "Unde este România după cinci ani de la încheierea negocierilor de adeare la UE?", prelegerea Negocierile de aderare la U.E.: cazul României
Vasile Pușcaș, Cluj-Napoca, 10 decembrie 2009, Reprezentanța Comisiei Europene în România, Conferința comunicatorilor europeni", prelegerea O viziune a U.E. pentru 2020
IV. Deplasări peste hotare:
Belgia, Germania, Italia (vezi participările la conferințele internaționale menționate la III. B.
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
Septembrie 2009 - colocviu de admitere la doctorat la Universitatea "Babeș-Bolyai" și declararea ca admiși, in urma colocviului, de admitere, a 10 doctoranzi (4 la zi, 6 la fără frecvență).
Referent oficial în comisii de evaluare și susținere publică a tezelor de doctorat și acordare a titlului de docto, în țară și străinătate.
Participări în calitate de membru în comisii de examene și referate, în țară și străinătate, cu prezentări de observații și recomandări.
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
VII. Alte activități
Premii - 2009 - Premiul Grupului de presă "Ambasador"
- decembrie 2009 - Premiul "Mihail Kogălniceanu" al Academiei Române pentru lucrarea România spre Uniunea Europeană. Negocierile de aderare (2000-2004), Iași, Institutul European, 2007.
Membru în board-ul:
Guvernatorilor IUISE-Gorizia-Trieste
Comisia de Istorie a Relațiilor Internaționale
Academia de Științe Politice, New York
Societatea Istoricilor Români
Comisia de Istorie Militară
East European Center, Univ. Illinois at Urbana-Champaign, USA
Steering Committe, Institutul European din România, București
Comitetul Științific al ISIG- Gorizia-Trieste
Asociația de Drept Internațional și Relații Internațional
Consiliul Editorial "Foreign Policy Romania"
I
CS III drd. OTTMÁR TRAȘCĂ (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare IV/2 Regimul antonescian și politica față de minoritățile naționale. Studiu de caz: germanii și evreii, cercetări în arhivele române și germane, depistat și fotocopiat aproximativ 250 de pagini de documente; redactat aproximativ 150 de pagini.
La proiectul de cercetare IV/3 Mișcarea legionară din exilul din Germania, documentare, redactare și pregătirea pentru tipar a unui studiu de aproximativ 25 de pagini intitulat "Conflictul de putere dintre generalul Ion Antonescu și Mișcarea Legionară".
La proiectul de cercetare IV/4 Relațiile dintre serviciile secrete românești și cele străine (1939-1945) americane, britanice, germane, sovietice, cercetări în arhivele Stasi- Bundesbeauftragen für die Stasi Unterlagen (BStU) Berlin, depistat și focopiat aproximativ 250 de pagini fotocopii.
La proiectul de cercetare V/1 Bibliografia Istorică a României, vol. XII (2007-2008) - depistarea, fișarea, clasificarea și indexarea a aprox. 1275 de titluri.
II. Cărți, studii și articole științifice
Ottmár Trașcă, România-Republica Federală Germania. Vol. I: Începutul relațiilor diplomatice: 1966-1967, București, 2009, 498 p. (editori Ottmár Trașcă, Dumitru Preda și Claudiu Florian).
Bibliografia istorică a României, vol. XII, partea I (2007-2008), Bibliografie selectivă. Autori: Mihaela Bedecean, Mircea Birtz, Monica-Gabriela Culic, Stelian Mândruț, Ottmár Trașcă, Lucia Turc, Attila Varga, București, Edit. Academiei Române, 2009, XVI+359 p.
Ottmár Trașcă, Le régime Antonescu et la déportation des juifs. Les mots et les représentations au coeur d'une <<Solution finale>> à la roumaine, în vol. Qu'est-ce qu'un déporté ? Histoire et mémoirs des déportations de la Seconde Guerre mondiale, Sous la direction de Tal Bruttmann, Laurent Joly et Annette Wieviorka, Paris, 2009, p. 175-196 (În colaborare cu Florin Țurcanu).
[B] Ottmár Trașcă, Fritz Valjavec în România (1939, 1941), în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca". Series Historica", XLVIII, 2009, p. 147-190 (în colaborare cu Stelian Mândruț).
[ ] Ottmár Trașcă Les mots, les représentations et les justifications au coeur de la déportation des juifs par la régime Ion Antonescu (1941-1942), în "Analele Universității București", București, 2008 (apărut în 2009), 57, p. 115-134 (În colaborare cu Florin Țurcanu).
[ ] Ottmár Trașcă, Das Deutsche Reich, die Legionärsbewegung und die Ermordung des Ministerpräsidenten Armand Călinescu, în "Revista Arhivelor", București, 2008 (apărut în 2009), nr. 2, p. 264-307 (În colaborare cu Robert Born).
Ottmár Trașcă, Documente referitoare la Centrul de Informații <<H>> al Armatei a 3-a române 1941-1942, în vol. Statul Major General în arhitectura organismului militar românesc: 1859-2009, editat de Mihai Chiriță, Marian Moșneagu, Petrișor Florea, dr. Cornel Duță, București, 2009, p. 230-238.
Ottmár Trașcă, Germania și relațiile româno-maghiare. Septembrie 1940-august 1944, în "Magazin istoric", nr. 11/2009, p. 38-42.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Ottmár Trașcă, Cluj-Napoca, 25 februarie 2009, prezentare de carte în cadrul lansării intitulate "Documentele Istoriei contemporane", organizate de Institutul de Istorie "George Barițiu"
Ottmár Trașcă, Cluj-Napoca, 7 aprilie 2009, prezentare de carte în cadrul lansării de carte, organizată de Institutul de Istorie "George Barițiu".
B. Internaționale
Ottmár Trașcă, 19-20 mai 2009, Budapesta (Ungaria), MTA Történelemtudományi Intézete, História, MTA Társadalomkutató Központja, Európa Intézet Budapest, Magazin Istoric; conferința internațională "Magyarország és Romûnia a II. világháborúban-România și Ungaria în cel de-al doilea război mondial", comunicările România, Ungaria și cel de-al doilea arbitraj de la Viena (30 august 1940), România și Ungaria pe frontul de est (1941-1944), respectiv România, Ungaria și chestiunea evreiască, 1940-1944.
Ottmár Trașcă, 2-3 noiembrie 2009, Berlin (Germania), Fantom e. V. - Verein zur Förderung von Kunst und Kultur und zur Schaffung eines historischen Bewusstseins, participare la Conferința "Militärjustiz im Zweiten Weltkrieg", comunicarea Die Militärjustiz in der Zeit des Antonescuregimes und die Verfolgung der Juden in Transnistrien und Odessa. Eine Fallstudie
Ottmár Trașcă, 12 noiembrie 2009, Berlin (Germania), Collegium Hungaricum Berlin, conferința Ungarn, Rumänien und die deutschen Militäroperationen Margarethe I sowie II im Kriegsjahr 1944.
IV. Deplasări peste hotare
Ottmár Trașcă, Berlin, 2-15 noiembrie 2009, cercetare și documentare în Politisches Archiv des Auswärtigen Amtes Berlin, Bundesarchiv Berlin, respectiv Bundesbeauftragten für die Stasi Unterlagen (BStU) Berlin.
Ottmár Trașcă, Budapesta, 29 noiembrie-12 decembrie 2009, stagiu de documentare în cadrul schimburilor interacademice, investigarea fondurilor existente în Arhivele Naționale Maghiare.
V. Stadiul pregătirii la doctorantură
doctorand din anul 1996; conducător de doctorat prof.univ.dr. Vasile Vese. Teza de doctorat susținută în cadrul Catedrei de Istorie Contemporană și Relații Internaționale a Facultății de Istorie și Filosofie la 16.11.2009. Susținerea publică va avea loc pe 19 decembrie 2009.
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
Colaborator al grantului extern (fonduri publice), intitulat Șvabii sătmăreni în epoca interbelică; Instituții colaboratoare: Institut für donauschwabische Geschichte und Landeskunde, Tübingen (dir. Matthias Beer, Josef Wolf), Muzeul Județean Satu Mare.
VII. Alte activități
participant - cu observații și sugestii - la referate (10) ale doctoranzilor Institutului susținute în Colectivul de istorie contemporană.
C. S. III dr. Veronica TURCUȘ
I. Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare Monografia directorilor Școlii Române din Roma (1922-1947), cu termen de realizare 3 ani (2007-2009), pentru care s-a stabilit realizarea în anul 2009 a 150 pag. (documentare și redactare), o sinteză referitoare la evoluția Școlii Române din Roma în perioada interbelică și a celui de-al doilea război mondial precum și cercetări focalizate pe perioada interimatului în fruntea Școlii a profesorului ieșean Dumitru Găzdaru (în perioada guvernării național-legionare) și a profesorului de la Universitatea din București, Scarlat Lambrino (director al Școlii din Roma în anii 1941-1947) au fost realizate următoarele operațiuni:
documentare în arhivele din țară (la Cluj-Napoca și București) pentru identificarea informațiilor inedite referitoare la viața și activitatea celor doi directori ai Școlii Române din Roma în perioada interbelică, bursierii propuși de respectiva Universitate, cât și corespondența personală.
documentare în arhivele din străinătate, în decursul lunilor mai-iunie 2009, cercetare arhivistică desfășurată la Roma, în cadrul Arhivelor Centrale ale Italiei și în cadrul Arhivelor Școlii Britanice din Roma, ale Școlii Franceze de la Palazzo Farnese și în fondurile Institutului Suedez din capitala Italiei.
completarea informației arhivistice cu date edite asupra mediului universitar românesc și a celui academic italian din perioada interbelică și a celui de al doilea război mondial, pentru a reconstitui activitatea și contactele științifice ale directorilor Școlii Române din Roma, în special a lui Dumitru Găzdaru și Scarlat Lambrino și contribuția acestora la inserarea și promovarea instituției românești din capitala Italiei în ambianța științifico-culturală romană. Au fost efectuate cercetări la Biblioteca Centrală Universitară (București și Cluj), Biblioteca Academiei Române (București și Cluj). Cercetarea bibliografică am desfășurat-o în cadrul Bibliotecii Naționale Centrale din Roma, a Bibliotecii Casanatense, Bibliotecii Angelica, Bibliotecii Școlii Britanice din Roma, Bibliotecii Școlii Franceze din capitala Italiei și Bibliotecii Institutului Suedez.
în urma documentării arhivistice și bibliografice au fost elaborate în cursul anului 2009 aproximativ 350 pag. ale lucrării Vasile Pârvan și Școala Română din Roma, proiect de cercetare cu finalizare în anul 2009, la care se adaugă cele 30 pag. de studii înaintate spre publicare revistei "Studia UBB. Theologica catholica"
La proiectul de cercetare Prezențe livrești românești în editurile italiene în perioada interbelică, cu termen de realizare 2 ani (2009-2010), pentru care în anul 2009 s-a stabilit că se vor realiza 30 pag. (documentare și redactare) au fost realizate următoarele operațiuni:
documentare în bibliotecile din țară Biblioteca Academiei Române (București și Cluj), Biblioteca Centrală Universitară (București și Cluj) pentru evidențierea producției de carte românească care s-a bucurat de atenția editurilor italiene în perioada interbelică;
documentare în bibliotecile italiene, în special romane și milaneze (Biblioteca Națională Centrală din Roma, Biblioteca de Istorie Modernă și Contemporană Caetani, Biblioteca Națională Centrală din Firenze, Biblioteca Institutului Pontifical Oriental din Roma și Biblioteca Universității Catolice "Sacro Cuore" din Milano) în vederea familiarizării cu dinamica producției de carte în Italia interbelică, strâns legată în anii respectivi de ascensiunea fascismului
în urma documentării bibliografice realizate pe parcursul anului 2009 a fost întocmit un nucleu de aproximativ 30 pag. pe tema Prezențe livrești românești în editurile italiene în perioada interbelică, care va constitui baza lucrării de întocmit în anul 2010.
II. Cărți, studii și articole științifice
Cărți
Nicolae Edroiu, Alexandru Moraru, Dorel Man, Veronica Turcuș. Alexandru Lapedatu (1876-1950) ctitor de instituții științifice și cultural-bisericești, Cluj-Napoca, Edit. Renașterea, 2009, 223 p. (coautor)
Veronica Turcuș, Alexandru Marcu. Il destino di un italianista romeno. Traduzione dal romeno di Cristian Alexandru Damian, Cluj-Napoca, Accademia Romena, Centro di Studi Transilvani, 2009, 320 p. + 18 ill.
Anuarul Institutului de Istorie Națională din Cluj. XI. 1946-1947. Întocmit de prof. Ioan Moga, directorul Institutului. Volum reconstituit în ediție anastatică și Introducere de dr. Veronica Turcuș, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2009, XV + 415 p.
Studii și articole științifice
Veronica Turcuș. Din corespondența din exil a unui fost director al Școlii Române din Roma: Scarlat Lambrino, în vol. Pe urmele trecutului. Profesorului Nicolae Edroiu la 70 de ani, coord. Ioan-Aurel Pop, Susana Andea, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2009, p. 653-671.
Veronica Turcuș. Bibliografia operei istorice a lui George Barițiu (1812-1893), în volumul George Barițiu (1812-1893). Scrieri istorice. Ediție de acad. Camil Mureșanu și prof Nicolae Edroiu, membru corespondent al Academiei Române, București, Edit. Academiei Române, 2009, p. 409-440
Veronica Turcuș. Referințe bibliografice asupra activității și operei lui George Barițiu, în volumul George Barițiu (1812-1893). Scrieri istorice. Ediție de acad. Camil Mureșanu și prof Nicolae Edroiu, membru corespondent al Academiei Române, București, Edit. Academiei Române, 2009, p. 440-458
[ ] Veronica Turcuș. George G. Mateescu - elev al Școlii Române din Roma (1922-1924), "Studii și Cercetări de Istorie Veche", București, 2008 (apărut în 2009).
[B] Veronica Turcuș. Din istoricul fondării Școlii Române din Roma. Tratativele pentru obținerea complexului abațial cistercian Santa Susanna (1920-1923), "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca". Series Historica", 2009, 48, p. 121-146
[B] Veronica Turcuș. Emil Panaitescu (1885-1958) și Școala Română din Roma, "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca". Series Historica", 2009, 48, p. 261-298
[B+]Veronica Turcuș. Un promotor al experienței pedagogice românești în Transilvania după Unirea din 1918 - George G. Mateescu (1892-1929). Repere biografice, "Acta Musei Napocensis", Cluj, 2008 [în curs de publicare]
[B] Veronica Turcuș, Note privind negocierile de fondare a unui colegiu greco-catolic la Roma la începutul anilor '20, "Studia UBB. Theologica catholica", 2009, nr. 4 [în curs de publicare].
III. Participări la reuniuni științifice interne
IV. Deplasări peste hotare
Veronica Turcuș, Roma-Milano, 25 mai - 22 iunie 2009, activitate de documentare științifică în cadrul schimburilor interacademice dintre Academia Română și Accademia Nazionale dei Lincei pentru tema de cercetare din cadrul Institutului de Istorie "George Barițiu" relativă la directorii Școlii Române din Roma în perioada interbelică și a celui de-al doilea război mondial.
Date privitoare la activitățile de doctorat
Date privitoare la implicarea în granturi
Alte activități
CSI dr. STELIAN MÂNDRUȚ (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare V/1 Bibliografia Istorică a României, vol. XII (2007-2008) s-au efectuat următoarele operațiuni: depistare, selectare, fișare, clasificare și indexare tematică a circa 1500 titluri de carte și poligrafie, procesate prin programul PROCITE-5 pe calculator; în calitate de coordonator și coautor al volumului, s-a verificat periodic normele colegilor din colectiv, s-a întreținut relația de conlucrare cu cele două coautoare externe (București și Chișinău) și colaboratorii benevoli din țară (peste 10) și străinătate (dr. Maria Berényi, Budapesta; Costa Roșu, Novi Sad) care au contribuit cu informația stocată și transmisă "virtual"; între 1 iunie și 15 august 2009 s-a făcut corectura și revizia finală a volumului în manuscris (908 pg. și 16953 poziții).
La proiectul de cercetare V/2b Cultura și dinamica modernizării în România veacului XX. Cercetare asupra ponderii, naturii și efectelor investițiilor simbolice, s-a continuat documentarea arhivistică și bibliografică, elaborând un al doilea fragment de peste 100 pag. de documente (1928-1941), în vederea conceperii volumului Monografia Institutului de Istorie Națională din Cluj (1920-1948).
II. Cărți, studii și articole științifice
Bibliografia istorică a României, vol. XII, partea I (2007-2008), Bibliografie selectivă. Autori: Mihaela Bedecean, Mircea Birtz, Monica-Gabriela Culic, Stelian Mândruț, Ottmár Trașcă, Lucia Turc, Attila Varga, București, Edit. Academiei Române, 2009, XVI+359 p.
Stelian Mândruț, Istoria germanilor din România oglindită în revista "Südostdeutsche Forschungen - Südost-Forschungen" de la München(1936-1945), în vol. Sașii și concetățenii lor ardeleni. Die Sachschen und ihre Nachbarn in Siebenbürgen. Studia in honorem Dr. Thomas Nägler. Editori/Herausgeber: Ion Marian Țiplic, Gustav Gündisch. Alba Iulia, Ed. Altip, 2009, p. 431-441(în colaborare cu Lidia Gross)
Stelian Mândruț, Istoricul Nicolae Edrou, "recenzent" și "recenzat" în periodicele științifice clujene (1965-2002), ) în vol. Pe urmele trecutului. Profesorului Nicolae Edroiu la 70 de ani, coord. Ioan-Aurel Pop, Susana Andea, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2009, p. 35-47.
[B] Stelian Mândruț, Fritz Valjavec în România (1939, 1941), în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca". Series Historica", XLVIII, 2009, p. 147-190 (în colaborare cu Ottmár Trașcă).
[ ] Stelian Mândruț, Gyulafehérvár a román történetirásban, în "História", Budapest, 31, 2009, nr. 5-6, p. 46-47.
[ ] Stelian Mândruț, Románok a közvetlenül szomszédos szorványterületeken, în "Klió", Debrecen, 18, 2009, nr. 1, p. 64-69.
Stelian Mândruț, Annotationen. Neuerscheinungen aus Ostmitteleuropa. Ungarn, Rumänien, Bukowina, în "Berichte und Forschungen", Oldenburg, 16, 2008 [apărut în 2009], p. 363-372 (în colaborare cu Dácz Enikő, Edina Zvara, Ana Maria Pălimariu).
Stelian Mândruț, Istorie și fotbal, în "Steaua", 50, 2009, nr. 9, p. 42-43.
Stelian Mândruț, Corespondența lui Vasile Goldiș cu Ioan Lupaș, în "Transilvania", 38, 2009, nr. 2, p. 47-54 (în colaborare cu Radu Ardeleanu, Lucian Giura).
Note bibliografice în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Historica, XLVIII, 2009.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Stelian Mândruț, Reșița, 20-22 noiembrie 2009,Societatea Română de Etnografie și Folclor din Voivodina, Universitatea "Eftimie Murgu" Reșița, Universitatea "Babeș-Bolyai" Cluj-Napoca, Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina, Al XIV-lea simpozion internațional "Banatul, trecut istoric și cultural/Banat, istorijska i kulturna prolost",: Istoria locală recenzată în "Anuarul Institutului de Istorie din Cluj(1921-2006)". Studiu de caz: Banatul.
B. Internaționale
Stelian Mândruț, Varșovia, 24-25 aprilie 2009, Uniwersitet Warszawski, Studium Europy Wschodniej, Conferința internațională "Wolnoc i bezpieczeństwo nardów Europy rodkowo-wschodniej w 19-20 w. Freedom and security of Central and Eastern European nations in 19-th and 20-th cc.": The struggle of Austro-Hungarian Romanian for national unification in the eve of and during World War I.
Stelian Mândruț, Budapesta, 19-20 mai, Institutul de Istorie al Academiei Maghiare de Științe, Institutul de Cercetări Sociale al Academiei Maghiare de Științe, Institutul "Europa", din Budapesta, revista "História", Budapesta, revista "Magazin Istoric", București, conferința internațională "Magyarország és Románia a második világháborúban/Ungaria și România în al doilea război mondial",: Istoriografia românească "post-1989" despre relațiile bilaterale între anii 1939-1945".
IV. Deplasări peste hotare
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
conducător de doctorat - 3 drd. în stagiu (2007-2008) și 2 drd. admiși în urma colocviului de admitere la doctorat organizat de institut în 8-9 octombrie 2009.
participări - în calitate de referent oficial (2 la Universitatea "Babeș-Bolyai") - și de membru în comisii de examene (7) și referate (6) și participant - cu observații și sugestii - la susținerea de referate în cadrul colectivelor de istorie modernă și cel de istorie contemporană din cadrul Institutului de Istorie "G. Barițiu" din Cluj-Napoca.
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
Colaborator al grantului extern (fonduri publice), intitulat Șvabii sătmăreni în epoca interbelică; Instituții colaboratoare: Institut für donauschwabische Geschichte und Landeskunde, Tübingen (dir. Matthias Beer, Josef Wolf), Muzeul Județean Satu Mare.
VII. Alte activități
Membru în Colegiul de redacție al revistei Anuarul Institutului de Istorie "George Barițiu". Series Historica
Membru în colegiul de redacție al revistei Memorial 1989 din Timișoara.
Referent de specialitate al publicației Caietele Nicolae Iorga, I/2008-, editată de Casa Memorială "Nicolae Iorga" din Botoșani.
Organizarea fondului de carte/publicații și a arhivei din depozitul Institutului de Istorie "G. Barițiu" din Cluj-Napoca.
CS III dr. MIRCEA BIRȚ (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare V/1 Bibliografia Istorică a României, vol. XII/Partea I (2007-2008). Bibliografie selectivă - întocmire fișe bibliografice (850) și efectuare corecturi.
La proiectul de cercetare I/5A De la Inochentie Micu-Klein la Memorandum. Moștenirea Școlii Ardelene în texte antologice - transliterarea următoarelor materiale concordanța biblică tematica a lui Daniel de Marginea, Scrisori dr. Vasilie Popp către I. Prale, fragmentele lui S. Micu Klein din volumul ciparian "Acte și fragmente", vol. I "Telemah" al lui Fenelon, tradus de P. Maior;
La proiectul de cercetare IV/5 Stat și confesiune în România între 1947-1990 . Cazul Bisericii Române Unite s-au publicat cele menționate mai jos:
II. Cărți, studii și articole științifice
Bibliografia istorică a României, vol. XII, partea I (2007-2008), Bibliografie selectivă. Autori: Mihaela Bedecean, Mircea Birtz, Monica-Gabriela Culic, Stelian Mândruț, Ottmár Trașcă, Lucia Turc, Attila Varga, București, Edit. Academiei Române, 2009, XVI+359 p.
Mircea Remus Birț, Kiereiu M., Făgăraș S., Fărâme din prescura prigoanei. 1948-1990, Cluj-Napoca, Edit. Napoca Star, 2008, 258 p. + 16 pl. Foto
Mircea Remus Birț, Kiereiu M., Episcopul Ioan Ploscaru într-o prietenie epistolară de douăzeci de ani, Cluj-napoca, Edit. Napoca Star, 2009, 402 p. + 14 pl. foto
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
B. Internaționale
IV. Deplasări peste hotare
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
faza de elaborare a ultimului referat din planul individual de pregătire ca doctorand al Institutului de Istorie "George Barițiu", domeniul Istorie
participant - cu observații și sugestii - la 10 referate ale doctoranzilor Institutului susținute în Colectivul de istorie contemporană.
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
VII. Alte activități
CS I dr. SIMION RETEGAN (până la 15 iunie 2009)
I. Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/6 Documente privind mișcarea națională a românilor din Transilvania. 1849-1918, vol. VI (26 septembrie 1862 - 15 iulie 1863) - s-a continuat depistarea, transcrierea, regestarea și adnotarea documentelor aflate la Direcția Județeană Cluj a Arhivelor Naționale (Fondurile: Episcopia Gherla și Biblioteca Centrală Blaj), totalizând 50 pag.
La proiectul de cercetare III/2 Realități sociale și implicare politică în Transilvania între 1848-1867 - redactarea finală a studiului Structura socială a elitei românești din Transilvania între 1849-1867 (40 pag.)
II. Cărți, studii și articole științifice
[ ] Simion Retegan, Satul de naștere al lui Simion Bărnuțiu la mijlocul sec. al XIX-lea, în "Acta Musei Porolissensis", XXX, Zalău, 2008, p. 285-311.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Simion Retegan, Cluj-Napoca, 6 martie 2009, prezentare de carte în cadrul lansării de carte organizată de Institutul de Istorie "George Barițiu".
Simion Retegan, Cluj-Napoca, 21 mai 2009, prezentare de carte în cadrul lansării de carte, organizată de Institutul de Istorie "George Barițiu".
B. Internaționale
IV. Deplasări peste hotare
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
conducător de doctorat - 4 doctoranzi în stagiu (o susținere publică - 3 iunie 2008 )
referent oficial în comisii de evaluare și susținere publică a tezelor de doctorat și acordare a titlului de doctor (4)
participări în calitate de președinte sau membru în comisii de examene (12) și referate (8) cu prezentări de observații și recomandări
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
VII. Alte activități
Membru al societății științifice Verein für siebenbürgische Landeskunde
CS I dr. GELU NEAMȚU (până la 15 iunie 2009)
I. Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/4 Documente privind Revoluția de la 1848 din Transilvania, vol. IX (1-5 iulie 1848) s-au efectuat colaționări;
La proiectul de cercetare III/1 Biografii pașoptiste, vol. II, documentare pentru studiul Simion Balint (35 pag.)
II. Cărți, studii și articole științifice
Biografii pașoptiste transilvane. III. Culegere de studii, coord. Gelu Neamțu, București, Edit. Academiei Române, 2009, 183 p. Coautori: Gelu Neamțu, Liviu Botezan, Ela Cosma, Iosif-Marin Balog, Attila Varga, Marghiola Bodor și Daniela Gui. [ISBN 978-973-27-1890-2]
Gelu Neamțu, Documente pentru viitorime. 1848-1849, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2009, 307 p. [ISBN 978-973-109-169-3]
Gelu Neamțu, Implicarea lui George Barițiu în sărbătorirea Centenarului lui Horea (1784-1884) în vol. Pe urmele trecutului. Profesorului Nicolae Edroiu la 70 de ani, coord. Ioan-Aurel Pop, Susana Andea, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2009, p. 517-527.
Gelu Neamțu, Sufletul lui Iancu, în "Gândul Anonimului", VII, nr. 33-34/15 apr. 2009, p. 16-18.
Gelu Neamțu, Avram Iancu și problema Daco-României, în vol. Biografii pașoptiste transilvane. III Culegere de studii, coord. Gelu Neamțu, București, Edit. Academiei Române, 2009, p. 25-34.
Gelu Neamțu, Prefață la vol. Biografii pașoptiste transilvane. III. Culegere de studii, coord. Gelu Neamțu, București, Edit. Academiei Române, 2009, p. 59.
Gelu Neamțu, Prefață - Ioan Ardeleanu-Senior, Contribuții la Revoluția din 1848 în Sălaj, Satu Mare, Edit. Citadela, 2009, p. 9-10.
Gelu Neamțu, Prefață - Vasile L. Bunea, Marile deziluzii ale poporului român în anii premergători lui 1940 și urmările sale. Documente. Fapte. Neîmpliniri, Cluj-Napoca, Edit. Napoca Star, p. 5-9.
Gelu Neamțu, Prefață - Teodor Tanco, Soldați fără uniformă, ed. a II-a, Cluj-Napoca, Edit. Napoca Star, 2009, p. 7-9.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Gelu Neamțu, Sf.Gheorghe-Arcuș, 2-3 octombrie 2009, Ministerul Culturii și Cultelor și Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei, Sesiunea Națională de Comunicări Științifice "Românii din Sud-Estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizație", comunicarea Drama preoțimii române din Transilvania în timpul revoluției la 1848-1849. Aspecte inedite
B. Internaționale
IV. Deplasări peste hotare
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
conducător de doctorat - 5 doctoranzi în stagiu + o susținere publică - 29 octombrie 2009)
referent oficial în comisii de evaluare și susținere publică a tezelor de doctorat și acordare a titlului de doctor (4)
participări în calitate de președinte sau membru în comisii de examene (20) și referate (13) cu prezentări de observații și recomandări
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
VII. Alte activități
Membru al societății științifice Verein für siebenbürgische Landeskunde
Departamentul de
CERCETĂRI SOCIO-UMANE
CS I dr. Monica ALBU
I. Stadiul lucrării de plan:
La programul de cercetare VII: Factori psiho-sociali implicați în dezvoltarea morală și estetică a personalității, în condițiile societății românești actuale; proiectul de cercetare VII/1: Factori psiho-sociali implicați în dezvoltarea morală a personalității, în condițiile societății românești actuale:
Prelucrarea statistică a răspunsurile la chestionarele Atribute valorice, Opțiuni valorice, AP și CP5F (administrate de M. Florea și Carina Herbei în anul 2008.
Elaborarea și publicarea unui articol
Prezentarea și publicarea unei comunicări științifice
Finalizarea programului pentru cotarea testelor psihologice.
II. Activitate:
Cărți
a) Volume de autor
b) Volume colective
Monica Albu, Evaluarea cunoștințelor (coordonatori: M. Miclea, M. Porumb, P. Cotârlea, M. Albu), Cluj-Napoca, Editura ASCR, 2009, 191 pag .
Ștefania Miclea, Amalia Ciuca, Monica Albu, Studiul de adaptare și standardizare a Scalelor Endler de evaluare multidimensională a anxietății (EMAS și EMAS-SAS) pe populația României, Cluj-Napoca, Editura ASCR, 2009, 219 pagini.
Monica Albu, Anca Bălaj, Oana Benga, Robert Balászi, Paul Cotârlea, Petre Curșeu, Anca Domuța, Daniel David, Eva Kállay, Ramaiana Mariș, Mircea Miclea, Viorel Mih, Adrian Opre, Dan Porumb, Mihaela Porumb, Sebastian Vaida, George Visu, Aptitudini cognitive (coordonatori M. Miclea, M. Porumb, P. Cotârlea, M. Albu), Cluj-Napoca, Editura ASCR, 2009, 622 pag.
Monica Albu, Mihaela Porumb, Personalitate și interese (coordonatori M. Miclea, M. Porumb, P. Cotârlea, M. Albu), Cluj-Napoca, Editura ASCR, 2009, 281 pag.
d) Instrumente:
Validarea și etalonarea chestionarelor de evaluare a personalității AP (Autonomie personală), OPT (Optimism) și CP5F (cei cinci suprafactori ai modelului Big Five), instrumente construite în perioada 2006-2007. Ele au primit avizul Colegiului Psihologilor, pe durată "nelimitată".
Validarea și etalonarea Scalele Endler pentru evaluarea anxietății. Acest instrument a fost tradus și adaptat în România anul trecut (în colab.).
Studii și articole
B. În volume colective apărute în țară
Monica Albu, Titus Negruțiu, Diferențe de gen în relația dintre autonomia personală și vârstă. Volumul lucrărilor Simpozionului internațional "Cercetări și aplicații în psihologie", ediția a XVIII-a: "Teoretic și aplicativ în cercetarea psihologică", Buziaș, 24-25 aprilie 2009, Timișoara, Editura Eurobit, 2009, p. 26-35.
Ștefania Miclea, Amalia Ciuca, Monica Albu, Impactul anxietății ca trăsătură în diverse situații asupra nivelului stării de anxietate, Volumul lucrărilor Simpozionului internațional "Cercetări și aplicații în psihologie", ediția a XVIII-a: "Teoretic și aplicativ în cercetarea psihologică", Buziaș, 24-25 aprilie 2009, Timișoara, Editura Eurobit, 2009, p. 330-339.
Simona Pîrva. Monica Albu, Evaluarea suprafactorului Amabilitate din modelul Big Five cu ajutorul Chestionarului de Personalitate cu 5 Factori (CP5F), Volumul lucrărilor Simpozionului internațional "Cercetări și aplicații în psihologie", ediția a XVIII-a: "Teoretic și aplicativ în cercetarea psihologică", Buziaș, 24-25 aprilie 2009, Timișoara, Editura Eurobit, 2009, p. 380-387.
Concordanțe și neconcordanțe între atitudini și comportamente în privința copiatului în școală. "Studii și cercetări din domeniul științelor socio-umane", Vol. 18, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2009, p. 7-17.
D. În reviste ale Academiei Române
Relații între optimism, conștiinciozitate, stabilitate emoțională și performanță școlară la adolescenți, "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Seria Humanistica", 2009, Tom VII, p. 137-152.
Claudia Kubik, Carmen Văsar, Monica Albu, Cât de stresați sunt românii din cauza muncii? "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Seria Humanistica", 2009, Tom VII, p. 169-180.
Monica Albu, PSICOT: A Computerised-Program for the Quotation of Psychological Tests, "Anale. Seria Psihologie", Universitatea "Tibiscus" din Timișoara, 2007, vol. XIV, p. 7-10 (neraportat).
Ștefania Miclea, Monica Albu, Amalia Ciuca, The Romanian Adaptation of Endler Multidimensional Anxiety Scale (EMAS), "Cognition, Brain, Behavior. An Interdisciplinary Journal", 2009, vol. XIII, nr. 1, p. 59-77.
Monica Albu, CP5F: A New Questionnaire for the Evaluation of the Big Five Superfactors, "Cognition, Brain, Behavior. An Interdisciplinary Journal", 2009, vol. XIII, nr. 1, p. 79-90.
Catrinel Ștefan, Anca Bălaj, Mihaela Porumb, Monica Albu, Mircea Miclea, Preschool screening for social and emotional competencies − development and psychometric properties, "Cognition, Brain, Behavior. An Interdisciplinary Journal", 2009, vol. XIII, nr. 2, p. 121-146.
Ștefania Miclea, Amalia Ciuca, Monica Albu, Validation of the Endler Multidimensional Anxiety Scales (EMAS and EMAS-SAS on the Romanian population, "Cognition, Brain, Behavior. An Interdisciplinary Journal", 2009, vol. XIII, nr. 2, p. 147-164.
Monica Albu − Gelu V. Todea, Îndreptar pentru laboratoare de psihodiagnostic, "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Seria Humanistica, 2009, Tom VII, p. 485-486.
Monica Albu − Psihologul de familie − necesitate în spațiul românesc contemporan, Mariana Caluschi (coord.), "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Seria Humanistica, 2009, Tom VII, p. 499-500.
H. Rezumate publicate în volume ale unor manifestări științifice
fără ISBN
Monica Albu, Horia D. Pitariu, Un algoritm de determinare a punctelor de secționare pentru un predictor/An algorithm for determining cutoff scores for a predictor, în volumul bilingv de rezumate Conferința Internațională de Psihologie Aplicată EUΨRO 2009, ed. a VI-a, p. 40.
Horia D. Pitariu, Monica Albu, O strategie alternativă de selecție profesională/An alternative strategy of personnel selection, în volumul bilingv de rezumate Conferința Internațională de Psihologie Aplicată EUΨRO 2009, ed. a VI-a, p. 84-85.
Gelu Viorel Todea, Monica Albu, Analiza concordanței evaluărilor la evaluarea periodică obligatorie a angajaților din transportul feroviar/The consistency analysis of the periodical compulsory evaluation among railwaymen, în volumul bilingv de rezumate Conferința Internațională de Psihologie Aplicată EUΨRO 2009, ed. a VI-a, p. 97-98.
Organizări și participări la manifestări științifice interne
Organizări
Membru în comitetul științific al Simpozionului Internațional "Cercetări și aplicații în psihologie", ed. a XVIII-a, Buziaș, 24-25 aprilie 2009.
Președintele comitetului științific al Conferinței Internaționale EuPsiRo 2009, ed. a VI-a, Timișoara, în 8-10 octombrie 2009.
Monica Albu, Titus Negruțiu, Buziaș, 24-25 aprilie 2009, Simpozionul internațional "Cercetări și aplicații în psihologie", ed. a XVIII-a: "Teoretic și aplicativ în cercetarea psihologică", cu comunicarea Diferențe de gen în relația dintre autonomia personală și vârstă.
Simona Pîrva, Monica Albu, Buziaș, 24-25 aprilie 2009, Simpozionul internațional "Cercetări și aplicații în psihologie", ed. a XVIII-a: "Teoretic și aplicativ în cercetarea psihologică", cu comunicarea Evaluarea suprafactorului Amabilitate din modelul Big Five cu ajutorul Chestionarului de Personalitate cu 5 Factori (CP5F).
Ștefania Miclea, Amalia Ciuca, Monica Albu, Buziaș, 24-25 aprilie 2009, Simpozionul internațional "Cercetări și aplicații în psihologie", ed. a XVIII-a: "Teoretic și aplicativ în cercetarea psihologică", cu comunicarea Impactul anxietății ca trăsătură în diverse situații asupra nivelului stării de anxietate.
Ștefania Miclea, Monica Albu, Sibiu, 23-24 mai 2009, Congresul Internațional de Psihologie "Cercetarea psihologică modernă: direcții și perspective", cu comunicarea Short versions of Endler Multidimensional Trait Anxiety Subscales (EMAS-T and SAS-T).
Adrian Opre, Monica Albu, Sibiu, 23-24 mai 2009, Congresul Internațional de Psihologie "Cercetarea psihologică modernă: direcții și perspective", cu comunicarea Proprietăți psihometrice ale versiunii române a Chestionarului de personalitate Zuckerman-Kuhlman (ZKPQ): Date preliminare.
Monica Albu, Horia D. Pitariu, Timișoara, 8-11 octombrie 2009, A VI-a conferință internațională EuPsiRo2009, cu comunicarea Un algoritm de determinare a punctelor de secționare pentru un predictor.
Horia D. Pitariu, Monica Albu, Timișoara, 8-11 octombrie 2009, A VI-a conferință internațională EuPsiRo2009, cu comunicarea O strategie alternativă de selecție profesională.
Gelu Viorel Todea, Monica Albu, Timișoara, 8-11 octombrie 2009, A VI-a conferință internațională EuPsiRo2009, cu comunicarea Analiza concordanței evaluărilor la evaluarea periodică obligatorie a angajaților din transportul feroviar.
Ștefania Miclea, Monica Albu, Cluj-Napoca, 20-21 noiembrie 2009, Institutul de Istorie "George Barițiu" din Cluj-Napoca, Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Sesiunea științifică anuală, cu comunicarea Patternuri de răspuns la scalele de evaluare a anxietății ca trăsătură din EMAS și din EMAS-SAS.
Soluții de evaluare și intervenții în sănătate mintală la copii și adolescenți, Program Inovare, Contract 241/3.10.2008 cu Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, coordonator SC Cognitrom SRL, perioada 2008-2011 (rol în proiect: cercetător).
Soluții innovative de asistență psihologică a angajaților, Program Inovare, Contract 74 cu Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, coordonator SC Cognitrom SRL, perioada 2007-2009 (rol în proiect: cercetător).
Modernizarea și adaptarea educației preșcolare în vederea prevenirii fenomenului de părăsire timpurie a școlii, Fonduri europene, nr. 7859, coordonator S.C. Cognitrom SRL, perioada 2009-2011 (rol în proiect: expert tip A).
Deprinderea secretelor bucătăriei − o șansă pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă din mediul rural, Proiect Phare 2006/018-147.04.02.01.01.601, coordonat de Asociația pentru sprijinirea dezvoltării rurale - ASDR, Dezmir, în anul 2009 (expert statistician).
CS III dr. Corina BENEA
I. Stadiul lucrării de plan:
La programul de cercetare VIII: Local versus global în estul Europei. Postcomunism și postmodernism în spațiul românesc; proiectul de cercetare VIII/3: Procese psiho-socio-culturale și repere ale bunăstării în postcomunismul românesc.
redactarea unui raport de cercetare (60 de pagini, text, anexe și bibliografie) privind patternurile economice, culturale și acționale care pot fi puse în corespondență cu evoluțiile sociale din perioada postcomunistă în raport cu conceptul larg de bunăstare, din care se elaborează două studii în vederea publicării;
susținerea a 2 comunicări științifice (una la manifestare științifică cu participare internațională).
II. Activitate:
STUDII ȘI ARTICOLE
D. În reviste ale Academiei Române
Probleme de interpretare ale Teoriei Culturale, în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Humanistica, 2009, tom VII, p. 73-92.
H. Rezumate publicate în volume ale unor manifestări științifice
Theory crossroads and action patterns in post-communism, în "Rezumatele comunicărilor la Sesiunea științifică anuală a D.C.S.-U.", Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2009, p. 83
Organizări și participări la manifestări științifice interne
Organizări
Co-organizator al Conferinței Internaționale a Asociației Române de Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană, Ediția a 3-a, Cluj-Napoca, 8-10 mai.
Participări la manifestări științifice interne:
Cluj-Napoca, 20-21 noiembrie 2009, Institutul de Istorie "George Barițiu" din Cluj-Napoca, Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Sesiunea științifică anuală, cu comunicarea Răscruci teoretice și patternuri acționale în postcomunism.
Participări la manifestări științifice interne cu participare internațională:
Cluj-Napoca, 8-10 mai 2009, Conferința Internațională a Asociației Române de Hipnoză Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană, Ediția a 3-a, cu comunicarea: Societatea la răscruce: un excurs spre opțiunea psihoterapeutică.
CS I dr. Virgil CIOMOȘ (1/2 normă)
I. Stadiul lucrării de plan:
La programul de cercetare VIII: Local versus global în estul Europei. Postcomunism și postmodernism în spațiul românesc; proiectul de cercetare VIII/2: Ambivalențe ale proceselor socio-culturale din "a doua modernitate" românească.
redactarea unui raport de cercetare de cca. 40 de pagini (în limba franceză), din care se elaborează două studii în vederea publicării;
susținerea a 4 comunicări științifice (2 la manifestări științifice internaționale);
publicarea unui studiu în limbă străină;
co-organizarea unei mese rotunde.
II. Activitate:
Cărți
b) Volume colective:
V. Ciomoș (ed.), Loi, personne, territoire, Cluj-Napoca, Edit. Presa Universitară Clujeană, 2009, 285p. (în curs de publicare).
Studii și articole
B. În volume colective apărute în țară
Religion, intervalle, philosophie analytique, în "Memory, Humanity and Meaning", București, Edit. Zeta Books, 2009, p. 347-364.
C. În reviste apărute în străinătate
Apophatisme chrétien et phénoménologie selon le Père André Scrima. De la mystique au dernier Merleau-Ponty, în "L'Orient des dieux", Université Saint-Joseph Beyrouth, 2008-2009, vol. VIII-IX, p. 107-128.
D. În reviste ale Academiei Române
Droit, personne, territoire, în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Humanistica, tom VII, 2009, p. 233-242.
Cazul Nicu Steihardt, în "Tabor", 2009, anul III, nr. 4, p. 13-17.
F. Rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum (cu ISBN):
The Ambivalence of the Connections Between Law and Territory. The Romanian Case, în "Rezumatele comunicărilor la Sesiunea științifică anuală a D.C.S.-U.", Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2009, p. 83.
Organizări și participări la manifestări științifice interne
Organizări
Simpozionul "Al II-lea Colocviu Internațional de Fenomenologie și Psihanaliză", Cluj-Napoca, Fundația Colegiul European, 4-6 mai 2009, (24 participanți, cercetători din Franța și România).
Masa rotundă "Modernizări trunchiate, modernități ambigue" (co-organizator), în cadrul Sesiunii științifice anuale a Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie "George Barițiu" din Cluj-Napoca, 21 noiembrie 2009 (8 participanți).
Participări la manifestări științifice interne
Bistrița, 1 octombrie 2009, UAP, Ciclul "Arcade 24", cu comunicarea: Omul fără limite. Despre dezincriminarea perversiunii.
Cluj-Napoca, 20-21 noiembrie 2009, Institutul de Istorie "George Barițiu" din Cluj-Napoca, Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Sesiunea științifică anuală, cu comunicarea: Ambivalența raporturilor dintre lege și teritoriu. Cazul românesc.
Cluj-Napoca, 21 noiembrie 2009, Institutul de Istorie "George Barițiu" din Cluj-Napoca, Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Sesiunea științifică anuală, Masa rotundă "Modernizări trunchiate, modernități ambigue", cu comunicarea: Identitate europeană versus identitate românească.
Cluj-Napoca, 4-6 mai 2009, Fundația Colegiul European, "Al II-lea Colocviul Internațional de Fenomenologie și Psihanaliză", cu comunicarea: De la fenomenologia hermeneutică la psihanaliza fenomenologică. Resemnificarea conceptului de interpretare.
București, 18-19 septembrie 2009, Societatea Română de Fenomenologie, Colocviul internațional "Descrierea încotro? Moștenirea fenomenologică la 150 de ani de la nașterea lui Edmund Husserl", cu comunicarea: Subiectul husserlian între reducție si descripție. Despre posibilitatea unei cvasi-arhitectonici.
DEPLASĂRI PESTE HOTARE
Toulouse, 7-9 martie 2009, Seminarul organizat de "Programme Européen pour le Développement d'Initiatives Locales", cu comunicarea: Loi, personne, minorité.
Paris, 11-14 mai 2009, Seminarul internațional organizat de Agenția Universitară a Francofoniei, cu comunicarea: Topo-logie des Droits de l'Homme en Europe de l'Est. L'état des lieux.
Paris, martie 2009, stagiu de formare și cercetare în domeniul fenomenologiei și al psihanalizei, Le Champ Lacanien.
Paris, iulie 2009, stagiu de formare și cercetare în domeniul fenomenologiei și al psihanalizei, Le Champ Lacanien.
Paris, noiembrie 2009, stagiu de formare și cercetare în domeniul fenomenologiei și al psihanalizei, Le Champ Lacanien.
CS Narcisa COZEA
I. Stadiul lucrării de plan :
La programul de cercetare IX: Piețele ca rețele: categorii, mecanisme de constituire și funcționare; proiectul de cercetare IX/2: Reglementări actuale ale diferitelor categorii de piețe din România.
redactarea unui raport de cercetare cu privire la reglementarea și funcționarea pieței de capital în România (54 pagini) din care se vor elabora două studii în vederea publicării;
prezentarea a două comunicări la manifestări științifice;
organizarea unei manifestări științifice interne.
II. Activitate:
Studii și articole
D. În reviste ale Academiei Române
Narcisa Cozea, Adrian Man, Recuperarea ajutoarelor de stat ilegale din punct de vedere formal, în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Humanistica, 2009, tom VII, p. 335-348.
Procedura de restituire a ajutoarelor de stat ilegale sau utilizate abuziv, în "Revista de drept comercial", 2009, nr. 9, p. 19-39.
Narcisa Cozea, Adrian Man, O apariție editorială de excepție: Dreptul Finanțelor publice, vol. I Drept Financiar, vol. II Drept Fiscal, Mircea Ștefan Minea, Cosmin Flavius Costaș, în "Revista română de drept al afacerilor", 2009, nr. 2, p. 177-180.
H. Rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum (cu ISBN):
La responsabilité envers le client de l'intermédiaire de services d'opérations financières, în "Rezumatele comunicărilor la Sesiunea științifică anuală a D.C.S.-U.", Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2009, p. 18.
Organizări și participări la manifestări științifice interne
Organizări
În cadrul Sesiunii științifice anuală a Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie "George Barițiu" din Cluj-Napoca, Secțiunea științe juridice, Cluj-Napoca, 20-21 noiembrie 2009 (27 participanți).
Participări la manifestări științifice interne
Cluj-Napoca, 15-16 mai, Universitatea Creștină "Dimitrie Cantemir" București, Facultatea de Științe Economice Cluj-Napoca, "Sesiunea științifică națională (ediția a XII-a): "Probleme actuale ale gândirii, științei și practicii economico-sociale: criza economico-financiară mondială", cu comunicarea Piața de capital - componentă principală a pieței financiare.
Cluj-Napoca, 20-21 noiembrie, Institutul de Istorie "George Barițiu" din Cluj-Napoca, Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Sesiunea științifică anuală, cu comunicarea Răspunderea intermediarului de servicii de operațiuni financiare față de client.
CS drd. Codruța CUCEU
I. Stadiul lucrării de plan:
La programul de cercetare nr. X, Valorificarea gândirii sociologice și filosofice din Transilvania, proiectul de cercetare X/3 : Perspective asupra filosofiei religiei și filosofiei morale în opera lui Eugeniu Speranția.
alcătuirea bibliografiei lucrărilor majore, editate sub forma unor volume, ale lui Eugeniu Speranția
selectarea lucrările relevante pentru tematica cercetării, respectiv acele lucrări ale lui Eugeniu Speranția care vizau tematici din filosofiei religiei și din filosofia moralei (Eugeniu Speranția - Contribuțiuni la Filosofia Magiei. Studiu introductiv în Filosofia Religiunii, apărută în 1916; Mic tratat despre valori. Valoarea ca gest de convergență vitală, apărută în 1942.
transcrierea, corectarea și pregătirea pentru tipar, sub forma unei ediții critice, a celor două texte (80 pagini)
elaborarea unui studiu ce vizează, în principal, înțelegerea și explicitarea sensurilor în care Speranția utilizează concepte proprii demersului filosofiei religiei și valorilor și popularizarea concepției sale asupra relației dintre magie, religie și știință.
II. Activitate:
Studii și articole
B. În volume colective apărute în țară
Înțelepciune populară și etica bunei viețuiri în "Studii și cercetări din domeniul științelor socio-umane", vol. 18, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2009, p. 207-215.
Dewey and Arendt. The Decline of the Public Sphere, în "Loi, personne, territoire" (editor Virgil Ciomoș), Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2009, 285 p. (în curs de apariție, în colab.).
H. Rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum (cu ISBN):
Magic, Religion and Science in Eugeniu Speranția's Work, în "Rezumatele comunicărilor la Sesiunea științifică anuală a D.C.S.-U.", Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2009, p.42
Organizări și participări la manifestări științifice interne
Participări la manifestări științifice interne
20-21 noiembrie 2009, Institutul de Istorie "George Barițiu" din Cluj-Napoca, Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Sesiunea științifică anuală, cu comunicarea: Magie, religie și știință în opera lui Eugeniu Speranția.
DEPLASĂRI PESTE HOTARE
Hanovra, 17-19 iulie 2009, German Association for Intercultural Theatre, workshop-ul internațional "Pedagogical Views of Theatre Today", cu comunicarea: Public performances in early postcommunism.
Budapesta, 19 octombrie 2009, Institutul de Cercetări Filosofice al Academiei Maghiare de Științe, Seminarului Institutului de Cercertări Filosofice al Academiei Magiare de Științe cu comunicarea: Pragmatist Approaches of the Public Sphere (Sfera publică dintr-o perspectivă pragmatistă).
Budapesta, 19- 24 octombrie 2009, Institutul de Cercetări Filosofice al Academiei Maghiare de Științe stagiu de documentare bibliografică în cadrul programului de schimb interacademic, la biblioteca Széchenyi și la biblioteca Universității Central Europene (CEU).
Universitatea din Wuppertal, Germania, 9 martie 2009 - 24 aprilie 2009, stagiu de cercetare științifică (documentare bibliografică, participare la cursuri, consultări profesionale referitoare la proiectul doctoral).
Universitatea din Wuppertal, Germania, 22 iunie 2009 - 30 august 2009, stagiu de cercetare științifică (documentare bibliografică, participare la cursuri, consultări profesionale referitoare la proiectul doctoral).
Grant CNCSIS, tip TD, nr. 390/ 1.10 2007, cod 433. Titlul proiectului este: Spațiu public si spațiu privat în comunismul românesc. Grantul nu privește colaborarea mai multor instituții. Valoarea grantului este de 33256 RON, pe o durată de 18 luni.
DATE PRIVIND STADIUL TEZEI DE DOCTORAT
Susținerea tezei de doctorat în catedră (13 octombrie), cu titlul: Spațiul public și spațiul privat în comunismul românesc.
CS III drd. Lucia FAICIUC
I. Stadiul lucrării de plan:
La programul de cercetare VII: Factori psiho-sociali implicați în dezvoltarea morală și estetică a personalității, în condițiile societății românești actuale; proiectul de cercetare VII/1: Factori psiho-sociali implicați în dezvoltarea morală a personalitații, în condițiile societății românești actuale:
completarea bazei de date cu articole legate de dezvoltarea morală (20 de titluri consultate);
continuarea studiului calităților psihometrice ale "Chestionarului Reflecției Sociale" în forma sa adaptată prin transformarea itemilor din întrebări deschise în itemi cu răspunsuri predefinite pe un număr de 50 de elevi;
realizarea unui studiu experimental pe 40 de participanți care să investigheze influența asupra judecății morale a naturii reprezentării informației implicate în inferarea judecăților prin intermediul raționamentelor deductive (studiu corelațional în care s-a folosit Chestionarul Reflecției Sociale, probe de raționament silogistic cu conținut semantic și formate diferite, o probă de generare liberă de numere, desfășurat pe 40 de subiecți);
scrierea unui studiu de sinteză pe tema căilor de dezvoltare morală, în special prin mijloace educative (9 pagini);
elaborarea și publicarea a două articole
susținerea unei comunicări științifice
II. Activitate:
B. În volume colective apărute în țară
Dezvoltarea reprezentărilor mintale ca factor explicativ pentru relația dintre dezvoltarea cognitivă și cea afectivă, în "Studii și cercetări din domeniul științelor socio-umane", vol. 18, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2009, p. 58-64.
D. În reviste ale Academiei Române
Moral Reasoning and Cognitive Reasoning, în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Humanistica, 2009, tom VII, p. 153-169.
H. Rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum (cu ISBN):
The relationship between the moral development level and the performance in syllogistic reasoning tasks with unfamiliar concrete content, în "Rezumatele comunicărilor la Sesiunea științifică anuală a D.C.S.-U.", Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2009, p. 61
Organizări și participări la manifestări științifice interne
Cluj-Napoca, 20 noiembrie 2009, Institutul de Istorie "G. Barițiu" din Cluj Napoca, Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Sesiunea științifică anuală, cu comunicarea: Relația dintre nivelul dezvoltării morale și performanța în sarcini silogistice cu conținut concret nefamiliar.
DATE PRIVIND STADIUL TEZEI DE DOCTORAT
Susținerea publică a tezei de doctorat cu titlul: Dinamica reprezentărilor mintale în procesele raționamentului deductiv (13 noiembrie 2009).
CS III drd. Marius FLOREA
I. Stadiul lucrării de plan:
La programul de cercetare VII: Factori psiho-sociali implicați în dezvoltarea morală și estetică a personalității, în condițiile societății românești actuale; proiectul de cercetare VII/1: Factori psiho-sociali implicați în dezvoltarea morală a personalitații, în condițiile societății românești actuale:
documentare bibliografică pe tema etiologiei comportamentelor agresive în rândul adolescenților, atitudinilor și valorilor specifice acestora, autonomie și maturitate socială, autocontrol și dezvoltare morală - 70 titluri;
elaborarea a două instrumente de lucru/chestionare (cu două variante) pentru evidențierea atitudinilor și valorilor morale specifice adolescenților cu comportament deviant/agresiv, funcție de mediul de proveniență, vârsta, naționalitate, sex și apartenență religioasă.
aplicarea instrumentelor menționate pe un eșantion de 234 subiecți;
aplicarea Chestionarului AP(Autonomie Personală) și CP5F (Chestionarul de Personalitate cu 5 Factori) pe același eșantion de subiecți în vederea analizării relației dintre atitudini și valorile morale, respectiv gradul de autonomie personală (cognitivă, comportamentală, emoțională și valorică), trăsături de personalitate (extraversiune, conștiinciozitate, amabilitate, stabilitate emoțională, autonomie);
elaborarea unei baze de date, sistematizarea și analiza preliminară a datelor obținute în urma aplicării instrumentelor menționate;
elaborarea și publicarea a două articole, respectiv trei comunicări (50 pagini).
II. Activitate:
B. Studii și articole:
2. În volume colective apărute în țară:
"Insultele - forme de manifestare a agresivității verbale directe" în "Studii și cercetări din domeniul științelor socio-umane", vol. 18, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2009, p. 64-71.
9. Rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum (cu ISBN):
"Impactul violenței televizate asupra minorilor în România", Sesiunea Științifică Anuală a Departamentului de Cercetări Socio-Umane, Institutul de Istorie "George Barițiu", Cluj-Napoca, 20-21 noiembrie 2009, p. 63-64.
"Practica insultelor în rândul adolescenților"(co-autor Iulia Mateiu), Sesiunea Științifică Anuală a Departamentului de Cercetări Socio-Umane, Institutul de Istorie "George Barițiu", Cluj-Napoca, 20-21 noiembrie 2009, p. 71-72.
10. Rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum (fără ISBN):
"Atitudini și opțiuni axiologice specifice adolescenților", la Conferința Națională "Succesul școlar la intersecția factorilor sociali", Universitatea "Babeș-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Sociologie și Asistență socială, Cluj-Napoca, 11-12 septembrie 2009, p.12.
"Influența mass-mediei asupra violenței școlare în România", în volumul bilingv de rezumate Conferința Internațională de Psihologie Aplicată EUΨRO 2009, ediția a VI-a, Timișoara, 8-11 octombrie 2009, p.50.
"L'Influence des mass-médias sur la violence scolaire en Roumanie", în volumul bilingv de rezumate Conferința Internațională de Psihologie Aplicată EUΨRO 2009, ediția a VI-a, Timișoara, 8-11 octombrie 2009, p.51.
11. Instrumente de lucru. Interviuri și alte materiale documentare:
elaborarea unui chestionar de atitudini "Scala de atitudini"(Chestionarul AV), versiunea 1.0. cuprinzând 15 itemi, respectiv versiunea 2.0. cu 45 de itemi, care evidențiază atitudinea adolescenților față de: familie, școală și educație, grupul de prieteni, lege și/sau societate în general.
elaborarea unei scale de atribute-valori (opțiuni valorice) "Listă OV" (versiunea 1.0, respectiv versiunea 2.0.), care cuprinde un număr de 10 atribute-valori pozitive/dezirabile, respectiv 10 negative/indezirabile.
elaborarea unui chestionar pe tema impactului violenței mass-media (varianta TV vs. PC) asupra comportamentului agresiv/deviant al adolescenților.
elaborarea și aplicarea pe un eșantion de 90 de subiecți a unui chestionar (27 itemi) pentru evidențierea tipurilor de insulte utilizate de adolescenți.
C. Organizări și participări la manifestări științifice interne:
2. Comunicări și participări la manifestări științifice interne:
Cluj-Napoca, 11-12 septembrie 2009, Universitatea "Babeș-Bolyai", Facultatea de Sociologie și Asistență socială, la Conferința Națională "Succesul școlar la intersecția factorilor sociali", cu comunicarea: Atitudini și opțiuni axiologice specifice adolescenților.
Cluj-Napoca, 20-21 noiembrie 2009, Institutul de Istorie "George Barițiu" din Cluj-Napoca, Departamentului de Cercetări Socio-Umane, Sesiunea științifică anuală, cu comunicarea: Impactul violenței televizate asupra minorilor în România.
Cluj-Napoca, 20-21 noiembrie 2009, Institutul de Istorie "George Barițiu" din Cluj-Napoca, Departamentului de Cercetări Socio-Umane, Sesiunea științifică anuală, cu comunicarea: Practica insultelor în rândul adolescenților (în colab. Cu Iulia Mateiu).
DATE PRIVIND STADIUL TEZEI DE DOCTORAT
Pregătire pentru susținere a tezei de doctorat.
E. Alte activități științifice:
Activități didactice (în regim plata cu ora) la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea "Babeș-Bolyai" Cluj-Napoca.
Full membership in "European Forum for Victim - Offender Mediation and Restorative Justice", Leuven, Belgium.
Acțiuni de consiliere și asistență psihologică acordate unor elevi, studenți și personal didactic din școli și instituții din învățământul superior din Cluj-Napoca, Târgu-Mureș, Sibiu și Alba.
Colaborări cu Ministerul Justiției, Administrația Generală a Penitenciarelor și Prison Fellowship România, Inspectoratul Județean de Poliție Cluj pe probleme legate de etiologia și formele de manifestare a conduitelor agresive antisociale în rândul adolescenților.
CS III dr. Elena Geangu
I. Stadiul lucrării de plan:
La programul de cercetare VII: Factori psiho-sociali implicați în dezvoltarea morală și estetică a personalității, în condițiile societății românești actuale; proiectul de cercetare VII/1: Factori psiho-sociali implicați în dezvoltarea morală a personalității, în condițiile societății românești actuale:
completarea bazei de date cu articole privind dezvoltarea morală (15 titluri)
elaborarea unei sinteze teoretice pe baza literaturii consultate pe tema dezvoltării morale (10 pagini)
II. Activitate:
Cărți
b) Volume colective
Denham, S., Warren, H., Salisch, M., Benga, O., Chin, J-C., Geangu, E., (sub tipar). Emotions and Social Development in Childhood. In C. Hart & P. K. Smith (Eds.), "Handbook of child social development" (2nd Edition). NY: Blackwell Publishers.
c) Editări manuscrise:
Empathy Development - Insights from Early Years, numar special al "Cognition, Brain, Behavior. An Interdisciplinary Journal", Decembrie 2009 (in curs de pregatire). (editor Elena Geangu)
Studii și articole
Empathy develops during the early years - Letter from the Editor, "Cognition, Brain, Behavior. An Interdisciplinary Journal" (numar special: Empathy Development - Insights from Early Years), Decembrie 2009, p. 363-366.
Emotional resonance or emotional contagion in infancy, "Cognition, Brain, Behavior. An Interdisciplinary Journal" (numar special: Empathy Development - Insights from Early Years), Decembrie 2009 (in curs de publicare).
H. Rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum (cu ISBN):
Infants' vicarious emotional responses to emotional prosodies, în "Rezumatele comunicărilor la Sesiunea științifică anuală a D.C.S.-U.", Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2009, p. 64
Organizări și participări la manifestări științifice interne
Cluj-Napoca, 20-21 noiembrie 2009, Institutul de Istorie "George Baritiu" din Cluj-Napoca, Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Sesiunea științifică anuală, cu comunicarea: Răspunsuri emoționale vicariante la sugari/Infants' vicarious emotional responses to emotional prosodie
DEPLASĂRI PESTE HOTARE
Participări la manifestări științifice, conferințe:
Geangu, E., Striano, T., Benga, O. si Miu, A. (2008). Infants modulate their own emotional contagion reactions. Poster prezentat la "Values and Empathy across Social Barriers: A Neurocognitive Approach to Fairness". Barcelona (Spania), Noiembrie 21-24, 2008.
Geangu, E., Balaj, M., Boldis, I. A., Rusu, A. C., Ulici, A. S., Benga, O. (2009). Effects of long-term separation in children of romanian labor emigrants. Poster prezentat la SRCD 2009 Biennial Meeting, Denver, Colorado, USA, 2-4 Aprilie, 2009.
Geangu, E., Benga, O. & Ionescu, T. (2009). Attentional Mechanisms Associated with Emotion Detection in Situational Contexts. Poster prezentat la SRCD 2009 Biennial Meeting, Denver, Colorado, USA, 2-4 Aprilie, 2009.
Geangu E. (Mai 2009). Early Precursors of Empathy Development - affect sharing. Prezentare invitata la Center for Research in Human Development, Concordia University, Montreal, Canada.
Documentări în biblioteci și arhive
Mai 2009 - Vizita de lucru la Concordia University Montreal (Dr. Diane Poulin-Dubois si Dr. Paul Hastings) pentru proiectul "Implicarea cognitiei sociale in dezvoltarea empatiei la copii cu varsta cuprinsa intre 28 si 38 luni"
Alte participări în străinătate
Septembrie 2008 - August 2009, Bursa postodctorala la St. Francis Xavier University, Canada. Supervizor Canada Research Chair Dr. Petra Hauf (Infant Action and Cognition Lab)
CS III dr. Mihaela GLIGOR
I. Stadiul lucrării de plan:
La programul de cercetare nr. X, Valorificarea gândirii sociologice și filosofice din Transilvania, proiectul de cercetare X/2 : Spațiul poetico-filosofic al gândirii lui Eugeniu Sperantia.
alcătuirea bibliografiei lucrărilor majore, editate sub forma unor volume, ale lui Eugeniu Sperantia
selectarea lucrările relevante pentru tematica cercetării, respectiv acele lucrări ale lui Eugeniu Speranția care vizau tematici din logică și filosofia științei
elaborarea unui studiu ce vizează, în principal, contribuția lui E. Sperantia la logica și filosofia științei din perioada interbelica (100 pag.)
II. Activitate:
CĂRȚI
a. Volume de autor
India. Însemnări, eseuri, jurnal, Cluj-Napoca, Editura "Casa Cărții de Știință", 2009, 188 p.
STUDII ȘI ARTICOLE
A. În volume colective apărute în străinătate
B. În volume apărute în țară
Aspecte istorico-filosofice ale "problemei evreiești" în România interbelică în volumul Studii și cercetări din domeniul științelor socio-umane, în "Studii și cercetări din domeniul științelor socio-umane", vol. 18, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2009, p. 215-224.
Sādhanā sau calea către desăvârșire, studiu introductiv la Rabindranath Tagore, Sādhanā, Desăvârșirea vieții, Cluj-Napoca, Editura Casa Cărții de Știință, 2009, p. 7-14.
C. În reviste apărute în străinătate
Folkloric Elements in Mircea Eliade's Works în Jadavpur Journal of Philosophy, Jadavpur University, Kolkata, India, 2009 (în curs de apariție).
Eliade's Romanian Past: Religion and Politics, in Theory in Action. Journal of the Transformative Studies Institute, ISSN: 1937-0229, New York, USA (în curs de apariție).
D. În reviste ale Academiei Române
Performing Pūjā in Hinduism. The achievement of identity between God and worshiper în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Humanistica, 2009, tom VII, p. 275-285.
E. În alte reviste științifice din țară
Mind and Language. The Problem, în "International Journal on Humanistic Ideology", 2009, vol. 2, no. 1, Spring-Summer, Cluj-Napoca, Cluj University Press, p. 7-13.
Reason and Religious Identity. The Problem, în "International Journal on Humanistic Ideology", 2009, vol. 2, no. 2, Autumn-Winter, Cluj-Napoca, Cluj University Press, p. 7-15 (în curs de apariție).
F. În reviste de cultură
Scrisori din Calcutta. I. Regăsirea, "Timpul", Iași, 2009, an X, nr. 123, p. 20.
Scrisori din Calcutta. II. De la Calcutta la Shimla, "Timpul", Iași, 2009, an X, nr. 124, p. 18.
Evoluția sistemului de caste în India, "Verso", Cluj-Napoca, 2009, an 4, nr. 60, p. 13-14.
Scrisori din Calcutta. III. Unitate în diversitate, "Timpul", Iași, 2009, an X, nr. 125, p.18.
Scrisori din Calcutta. IV. Vară indiană, "Timpul", Iași, 2009, an X, nr. 126-127, p. 26.
zi din viața Calcuttei, "Verso", Cluj-Napoca, 2009, an 4, nr. 61-62, p. 18-19.
Scrisori din Calcutta. V. Mituri, Vise și Mistere, "Timpul", Iași, 2009, an X, nr. 128, p. 21.
G. Recenzii
Petre Tănăsoaica, Jurnal indian (Călătorie pe contrasens), Editura Ramuri, Craiova, 2008, "Timpul", Iași, 2009, an X, nr. 121, p. 18.
Petre Tănăsoaica, O jumătate de lună de miere, Editura Ramuri, Craiova, 2008, "Timpul", Iași, 2009, an X, nr. 121, p. 19.
H. Rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum (cu ISBN):
The Realization of Life and the Religion of Man al Rabindranath Tagore, în "Rezumatele comunicărilor la Sesiunea științifică anuală a D.C.S.-U.", Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2009, p. 44
Organizări și participări la manifestări științifice interne
Participări și comunicări la manifestări științifice interne
Cluj-Napoca, 20-21 noiembrie 2009, Institutul de Istorie "George Barițiu" din Cluj-Napoca, Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Sesiunea științifică anuală, cu comunicarea: Desăvârșirea vieții și religia omului la Rabindranath Tagore.
DEPLASĂRI PESTE HOTARE
5 februarie - 30 iunie 2009, Fellow la Jadavpur University, Kolkata, India (bursă postdoctorală, acordată de ICCR - Indian Council for Cultural Relations), Department of Philosophy, Centre for Advanced Study in Philosophy.
14-22 martie 2009 - Visiting Fellow la Panjab University, Chandigarh, India, Department of Philosophy și Department of Sociology.
B. Participări la manifestări științifice internaționale
Chandigarh (India), 18 martie 2009, Department of Sociology, Panjab University, cu comunicarea: Mircea Eliade. Life, Religion, Faith.
Chandigarh (India), 19 martie 2009, Department of Philosophy, Panjab University, cu comunicarea: Mircea Eliade and his Political Involvement.
Kolkata (India), 4-6 decembrie 2009, Tagore Festival Kolkata, cu comunicarea: Tagore în România.
5 februarie - 30 iunie 2009, documentare în Biblioteca The Ramakrishna Mission Institute of Culture, Kolkata, India.
5 februarie - 30 iunie 2009, documentare în Biblioteca The Asiatic Society, Kolkata, India.
5 februarie - 30 iunie 2009, documentare în Biblioteca Jadavpur University, Kolkata, India.
4-20 decembrie 2009, documentare în Biblioteca The Ramakrishna Mission Institute of Culture, Biblioteca The Asiatic Society, Biblioteca Jadavpur University, Kolkata, India.
ALTELE
a. Membru al redacțiilor / colegiilor revistelor de specialitate
Redactor șef: International Journal on Humanistic Ideology, Cluj-Nap. http://humanisticideology.blogspot.com/. oca, Cluj University Press, ISSN: 1844-458-X Inclusă în baza de date CEEOL (Central East-European on-line Library); acceptată la schimb internațional la The Asiatic Society, Kolkata, India și la The Ramakrishna Mission Institute of Culture, Kolkata, India.
Manuscript-editor: Logos Architekton, Journal of Logic and Philosophy of Science, Cluj-Napoca, Cluj University Press (inclusă în CEEOL).
b. Coordonator Colecție
Coordonator al Colecției Biblioteca Indiană, Cluj-Napoca, Editura "Casa Cărții de Știință", începând cu 2008.
c. Distincții, Premii, Nominalizări
București, 28 noiembrie 2009: Premiul Mircea Eliade al RICA (Romanian-Indian Cultural Association) & Ambasada Indiei la București, pe anul 2009, pentru volumul India. Însemnări, eseuri, jurnal, Cluj-Napoca, Editura "Casa Cărții de Știință", 2009, 188 p, pentru aportul adus la răspândirea culturii indiene în România.
AC Carina HERBEI
I. Stadiul lucrării de plan:
La programul de cercetare VII: Factori psiho-sociali implicați în dezvoltarea morală și estetică a personalității, în condițiile societății românești actuale; proiectul de cercetare VII/1: Factori psiho-sociali implicați în dezvoltarea morală a personalității, în condițiile societății românești actuale:
traducere texte privind dezvoltarea morală și educația morală (27 pagini).
documentare teoretică (circa 20 cărți și reviste, însumând aproximativ 2000 pagini) concretizate în 50 pagini de rezumate.
administrarea chestionarelor CP5F, AP, AV, OV la 109 subiecți, categoria de vârstă 20-35 de ani, din județele Arad și Timiș.
administrarea chestionarelor AV, OV la 218 adolescenți din județele Arad și Timiș.
II. Activitate:
B. Studii și articole
2. În volume colective apărute în țară
scală de evaluare a performanțelor profesionale la inginerii topografi, în volumul bilingv Conferința Internațională de Psihologie Aplicată EUΨRO 2009, ediția a VI-a, (volumul in extenso sub tipar).
An evaluation scale of the professional performances for topographer engineers, în volumul bilingv Conferința Internațională de Psihologie Aplicată EUΨRO 2009, ediția a VI-a, (volumul in extenso sub tipar).
9. Rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum
fără ISBN
scală de evaluare a performanțelor profesionale la inginerii topografi, în volumul bilingv de rezumate Conferința Internațională de Psihologie Aplicată EUΨRO 2009, ediția a VI-a, p.57
An evaluation scale of the professional performances for topographer engineers, în volumul bilingv de rezumate Conferința Internațională de Psihologie Aplicată EUΨRO 2009, ediția a VI-a, p.58
cu ISBN
Relația între factori de personalitate și performanță profesională la inginerii topografi / The Relationship between Personality Factors and Performance for the Topographer Engineers, în volumul Sesiunea științifică anuală a Departamentului de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Isorie "George Barițiu", Rezumatele comunicărilor, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2009, p. 65.
Organizări și participări la manifestări științifice interne
Organizator la manifestări științifice interne
Co-organizator la A VI-a Conferință Internațională de Psihologie Aplicată EUΨRO 2009 Timișoara, cu tema Psihologie Aplicată, Persoana și Tehnologiile Secolului XXI
Co-organizator, la masa rotundă Consilierea cuplului: dubla carieră și echilibrul dintre muncă și viața familială, din cadrul Sesiunii de comunicări științifice cu participare internațională "Competențe și capabilități în educație", Oradea, 28 -30 mai 2009
Comunicări și participări la manifestări științifice interne cu participare internațională
Timișoara, 5-6 mai 2009, Simpozionul Internațional "Cercetări și Aplicații în Psihologie", ediția a XV-a "Psihologia și aderarea europeană", cu intervenții la workshopul "Scenariul de viață: cadre perceptive și tipuri de personalitate".
Oradea, 28-30 mai 2009, participare și moderare la masa rotundă Consilierea cuplului: dubla carieră și echilibrul dintre muncă și viața familială, din cadrul Sesiunii de comunicări științifice cu participare internațională "Competențe și capabilități în educație".
Timișoara, 8-11 octombrie 2009, Conferința Internațională de Psihologie Aplicată EUΨRO 2009, ediția a VI-a, "Psihologia aplicată, persoana și tehnologiile secolului XXI", cu comunicarea: O scală de evaluare a performanțelor profesionale la inginerii topografi
Cluj-Napoca, 20-21 noiembrie 2009, Institutul de Istorie "George Barițiu" din Cluj-Napoca, Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Sesiunea științifică anuală, cu comunicarea: Relația între factori de personalitate și performanță profesională la inginerii topografi
CS I dr. Ionuț-Constantin ISAC
I. Stadiul lucrării de plan
La programul de cercetare nr. X, Valorificarea gândirii sociologice și filosofice din Transilvania; proiectul de cercetare X/1, Reeditare Dumitru Isac, Aristotel, București, Editura Tineretului, 1959.
tehnoredactarea și pregătirea pentru tipar a textului monografiei respective, însoțit de notă asupra ediției, prefață și postfață
publicarea lucrării la Editura "Argonaut" din Cluj-Napoca, 210 pagini,
editarea și publicarea a 2 studii pe tema proiectului (în revistele "Târnava" și "Izvoare filosofice" din Târgu-Mureș);
prezentarea unei comunicări științifice
II. Activitate:
Cărți
c) Editări manuscrise:
Dumitru Isac, Aristotel, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2009, 210 p. (editori Ionuț Isac și Attila Varga).
Studii și articole
B. În volume colective apărute în țară:
Reconstrucția filosofică a culturii românești, în Studii de istorie a filosofiei românești, V, Centenar Constantin Noica (1909-2009), (coord. Acad. Al. Surdu, V. Cernica, T, Lateș), București, Editura Academiei Române, 2009, p. 71-88;
Probleme ale implementării "Cartei cercetătorilor europeni" în sistemul cercetării academice din România, în "Studii și cercetări din domeniul științelor socio-umane", vol. 18, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2009, p. 231-237;
Aspecte ale mitologiei cercetării academice în România post-comunistă, în "Studii și cercetări din domeniul științelor socio-umane", vol. 18, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2009, p. 238-244.
C. În reviste apărute în străinătate:
Valori și non-valori în contextul aderării României la Uniunea Europeană, în "Revista de filosofie, sociologie și științe politice", Chișinău, 2008, nr. 3 (148), p. 10-14 (neraportat)
D. În reviste ale Academiei Române:
"Magistrul întâlnirilor admirabile": o conferință despre OMUL Mihai Drăgănescu și o prezentare a ortofizicii, în "NOEMA", 209, VIII, p. 55-78;
Aspecte ale mitologiei politice și valorilor în post-comunism: România și Republica Moldova, în "Symposion", Iași, 2008, tom VI, 2 (12),p. 513-524 (neraportat);
Despre logică și teoria categoriilor în opera lui Simion Bărnuțiu, în "Symposion", Iași, 2009, tom VII, 1 (13), p. 42-63;
Simion Bărnuțiu și filosofia (I), în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Humanistica, 2009, VII, p. 253-264;
Dumitru Isac, Filosofia Evului Mediu european, în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Humanistica, 2009, tom VII, p. 437-488 (editor Ionuț Isac);
ION ALUAȘ, Istoria doctrinelor sociologice, în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Humanistica, 2009, tom VII, p. 489-528 (editor Ionuț Isac)
Două personalități ale filosofiei românești, în "Izvoare filosofice. Comunicare multiculturală", tom 4, Universitatea "Petru Maior" Târgu-Mureș, Facultatea de Științe și Litere, 2009, p. 170-198;
Dumitru Isac, Ecouri ale esteticii în antichitate: Plotin și Augustin, în "Târnava", revistă de filosofie și literatură, Târgu-Mureș, 2009, nr. 87-89 (1-3), p. 39-50 (editor Ionuț Isac)
Walter Bender, Kerstin Emmert, Susanne Gröne, Helga Heglmeier, Mathias Jäger, Sebastian Lerch (hrsg/eds.), Die Bamberger Andragogik. Studium und Berufsperspektiven in Erwachsenenbildung, beruflichen Weiterbildung und Personalentwicklung, în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Humanistica, 2009, VII, p. 529-531
JOST REISCHMANN, MICHAL BRON jr. (eds.), Comparative Adult Education 2008: Experiences and Examples, în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca, Series Humanistica, 2009, VII, p. 534-536
MARIN ȘTEFĂNESCU, Filosofia românească, CONSTANTIN SCHIFIRNEȚ (ed.), în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Humanistica, 2009, VII, p. 536-539
EUGENIU NISTOR (coord.), "Saeculum", Revistă de filosofie, în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Humanistica, 2009, VII, p. 539-541
CONSTANTIN NOICA, Despre lăutărism, în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Humanistica, VII, 2009, p. 544-547
CARMEN COZMA, În deschisul filosofării morale românești, în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Humanistica, , 2009, VII, p. 552-554
MIHAI ȘLEAHTIȚCHI (coord.), Manipularea în posttotalitarism, în în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Humanistica, 2009, VII, p. 556-558 (Ionuț Isac)
H. Rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum (cu ISBN):
The project of a new edition: Dumitru Isac on Aristotle, în "Rezumatele comunicărilor la Sesiunea științifică anuală a D.C.S.-U.", Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2009, p. 47
Organizări și participări la manifestări științifice interne
Organizări
organizator și co-moderator al workshop-ului "Societatea cunoașterii, societatea conștiinței și prospectarea mileniului III prin experiment filosofic și modelare interactivă", Grupul de Cercetări Interdisciplinare al Comitetului Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii, Academia Română, București, 12 martie 2009 (25 participanți);
organizator și moderator al sesiunii "Din istoria științei și tehnicii" (I), Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, din cadrul Sesiunii științifice de primăvară a Filialei CRIFST din Cluj-Napoca, 16 mai 2009 (10 participanți);
organizator și moderator al sesiunii "Din istoria științei și tehnicii" (II), Institutul de Istorie "George Barițiu", Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Cluj-Napoca, din cadrul Sesiunii științifice de primăvară a Filialei CRIFST din Cluj-Napoca, 16 iunie 2009 (7 participanți)
Participări la manifestări științifice interne:
București, 12 martie 2009, Grupul de Cercetări Interdisciplinare al Comitetului Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii, Academia Română, Workshop-ul "Societatea cunoașterii, societatea conștiinței și prospectarea mileniului III prin experiment filosofic și modelare interactivă", cu comunicarea: Un subiect mereu actual: "Societatea conștiinței" și etica științei.
Iași, 24 aprilie 2009, Academia Română-Filiala Iași, Institutul de Cercetări Economice și Sociale "Gh. Zane" și Asociația "Petre Botezatu", Seria "Prelegerile Petre Botezatu", cu comunicarea: Logica și teoria categoriilor în opera lui Simion Bărnuțiu.
Cluj-Napoca, 16 iunie 2009, Filiala CRIFST din Cluj-Napoca, Institutul de Istorie "George Barițiu", Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Sesiunea "Din istoria științei și tehnicii" (II), cu comunicarea: Reflecții pe marginea conceptului de "istorie a științei.
Iași, 20 iunie 2009 Academia Română-Filiala Iași, Institutul de Cercetări Economice și Sociale "Gh. Zane" și Asociația "Petre Botezatu", Seria "Prelegerile Petre Botezatu", cu comunicarea: Repere psihologice și epistemologice în opera lui Petre Botezatu.
Târgu-Mureș, 23-26 iulie 2009, Universitatea "Petru Maior" din Târgu-Mureș, Uniunea Scriitorilor, filiala Mureș, Primăria și Prefectura Județului Mureș, Festivalul național "Lucian Blaga", ediția a IX-a, cu comunicarea: Câteva reflecții despre specificul filosofiei în aforismele lui Lucian Blaga.
Cluj-Napoca 20-21 noiembrie 2009, Institutul de Istorie "George Barițiu" din Cluj-Napoca, Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Sesiunea științifică anuală, cu comunicarea: Proiectul unei reeditări: Dumitru Isac despre Aristotel
Participări la manifestări științifice interne cu participare internațională
Suceava, 6-8 februarie 2009, Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava, Catedra de Filosofie, Științe Sociale și Politice, Wokshopul internațional Philosophy of Engineering and Artifact in the Digital Age (PHEADE 2009")", cu comunicarea: The Ontology of Technology - Assumptions and Meanings
Sfânta Mănăstire Voroneț, 10-12 iulie 2009, Universitatea "Ștefan cel Mare" din Suceava, Catedra de Filosofie, Științe Sociale și Politice, Societatea Română de Filosofie, Inginerie și Tehnoetică, Conferința internațională "National Philosophies under Transmodernism; Noica after Noica", cu comunicarea: Aspecte ale viziunii lui Constantin Noica asupra culturii române.
Arad, 19-20 septembrie 2009, Centrul Internațional de Cercetări și Studii Transdisciplinare din Paris, Universitatea de Vest "Vasile Goldiș" din Arad, Centrul de Cercetare Psihologică și Transdisciplinară al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Asociația pentru Dialogul dintre Știință și Teologie din România, Conferința internațională "Psihologul în comunitate", în cadrul atelierului "Nevoia de cunoaștere în societatea contemporană", cu comunicarea: Sacrul și sensul - reperele unei hermeneutici integratoare.
DEPLASĂRI PESTE HOTARE
Participări la manifestări științifice, conferințe:
Praga, 23-25 noiembrie 2009, Institute of Philosophy of the Czech Academy of Sciences, Department of Analytic Philosophy, Conferința internațională "Knowledge, Values and Evolution", cu comunicarea: Does philosophy evolve'? Some remarks on Popper's position concerning conjectures and refutations.
ALTE ACTIVITĂȚI
nominalizat și aprobat de conducerea CRIFST al Academiei Române în funcția de redactor-șef adjunct al Revistei NOEMA, secțiunea de epistemologie și filosofia științei, din anul 2009;
ales membru al Societății Române de Filosofie, din anul 2009;
participant în calitate de membru, în 3 sesiuni distincte (9 aprilie, 16 aprilie și 12 mai 2009), la comisiile de susținere a referatelor doctoranzilor în transdisciplinaritate la Școala doctorală "Paradigma europeană", condusă de Dl. Prof.univ.dr. Basarab Nicolescu, membru de onoare al Academiei Române, în cadrul Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, Facultatea de Studii Europene;
participant în calitate de membru al comisiilor (referent) la susținerea publică a 3 teze de doctorat pe teme de istoria filosofiei, respectiv logică, metodologie și filosofia științei, astfel: drd. Oana Maria Cucu, coord.șt. Prof.univ.dr. Petre Dumitrescu, titlul tezei: Antropologia lui Blaise Pascal, susținută la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iași, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, la data de 24 aprilie 2009; drd. Andreea Elena Mirică, coord.șt. Prof.univ.dr. T. Dima, membru corespondent al Academiei Române, titlul tezei: Ontologia cauzalității fizice, susținută la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iași, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, la data de 19 iunie 2009; drd. Radu Vociu Mogoș, coord.șt. Prof.univ.dr. T. Dima, membru corespondent al Academiei Române, titlul tezei: Analogia - metodă de cercetare în științele sociale, susținută la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iași, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, la data de 8 iulie 2009;
distins cu premiul pentru exegeză blagiană la Festivalul național "Lucian Blaga", ediția a IX-a, organizat de Universitatea "Petru Maior" din Târgu-Mureș, Uniunea Scriitorilor, filiala Mureș, Primăria și Prefectura Județului Mureș, Târgu-Mureș, 23-26 iulie 2009.
CS dr. Florența LOZINSKY
I. Stadiul lucrării de plan:
La programul de cercetare VIII: Local versus global în estul Europei. Postcomunism și postmodernism în spațiul românesc; proiectul de cercetare VIII/1: Realități și disfuncționalități sociale în micro-regiunea Huedin.
redactarea unui raport de cercetare privind proiectele de dezvoltare ale comunității investigate (50 pagini), din care se elaborează două studii în vederea publicării;
prezentarea a două comunicări la manifestări științifice.
II. Activitate:
STUDII ȘI ARTICOLE
B. În volume colective apărute în țară
Traian Herseni cronicar la "Familia", în "Studii și cercetări din domeniul științelor socio-umane", vol. 18, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2009, p.168-176.
"Gospodărie" și "gospodărire". Tranziții ale satului românesc, în "Tratat de Sociologie Rurală", București, Editura Mica Valahie, 2009, (în curs de apariție).
G. Recenzii
Dan Dungaciu, Portrete și controverse, în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Humanistica, 2009, tom. VII, 2009, p. 483.
Mihai Pascaru, Habitatul risipit de globalizare, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, în APVLVM. ACTA MVSEI APVLENSIS, publicația Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, numărul XVIII, 2009, p.367-370.
H. Rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum (cu ISBN):
Community Development Projects. The case of Sâncraiu, în "Rezumatele comunicărilor la Sesiunea științifică anuală a D.C.S.-U.", Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2009, p. 85.
A Socio-economic Perspective on a Rural Community, în "Rezumatele comunicărilor la Sesiunea științifică anuală a D.C.S.-U.", Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2009, p. 86.
Organizări și participări la manifestări științifice interne
Participări la manifestări științifice interne
Cluj-Napoca, 20-21 noiembrie, Institutul de Istorie "George Barițiu" din Cluj-Napoca, Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Sesiunea științifică anuală, cu comunicarea: Proiecte ale dezvoltării comunitare. Cazul Sâncraiu.
Cluj-Napoca, 20-21 noiembrie, Institutul de Istorie "George Barițiu" din Cluj-Napoca, Departamentului de Cercetări Socio-Umane, Sesiunea științifică anuală, cu comunicarea: O perspectivă socio-economică asupra unei comunități rurale.
Stadiul pregătirii la doctorantură
susținerea publică a tezei de doctorat Traian Herseni. Sociolog și antropolog în 31 ianuarie 2009 (s-a confirmat titlul de doctor în sociologie).
CS I dr. Vasile MARIAN (1/2 normă)
I. Stadiul lucrării de plan (2009):
La programul de cercetare IX: Piețele ca rețele : categorii, mecanisme de constituire și funcționare; proiectul de cercetare IX/1: Piață și piețe: delimitări conceptuale în contextul recentelor mutații economico-financiare survenite în lume
S-a redactat un raport de cercetare (52 pagini), din care se elaborează 2 studii în vederea publicării, privind: a) câteva modalități de obținere a unor bunuri de la semenii noștri; b) "trocul", "barterul" și "piața"; c) piața concurențială și piața neconcurențială; d) câteva piețe de diferite bunuri-marfă (piața imobiliară; piața serviciilor; piața forței de muncă; piața de vechituri sau "secon hand"; piața banilor); e) piața morală și piața imorală; f) câteva piețe cu diferite întinderi geografice (piața națională; piața UE; piața mondială);
S-au publicat două studii;
S-au susținut 3 comunicări științifice.
II. Activitate:
Studii și articole
B. În volume colective apărute în țară
Considerații privind conținutul noțiunilor "troc", "barter" și "piață" și raportul dintre aceste noțiuni, în "Studii și cercetări din domeniul științelor socio-umane", vol. 18, Cluj-Napoca, Edit. "Argonaut", Cluj-Napoca, 2009, p. 283-293.
D. În reviste ale Academiei Române
Lumea prețurilor, în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Humanistica, 2009, tom. VII, p. 265-280.
E. Rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum (cu ISBN):
Tools, Ways, Facts and Effects of Social Manipulation within the Actual Crisis, în "Rezumatele comunicărilor la Sesiunea științifică anuală a D.C.S.-U.", Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2009, p. 35.
Organizări și participări la manifestări științifice interne
Participări la manifestări științifice interne
Cluj-Napoca, 15-16 mai 2009, Facultatea de Științe Economice din Cluj-Napoca a Universității Creștine "Dimitrie Cantemir" București, Sesiunea științifică Probleme actuale ale gândirii, științei și practicii economico-sociale: Criza economico-financiară mondială, cu comunicarea Criza actuală ca rezultat al manipulării sociale.
București, 29-30 mai 2009, Universitatea Creștină "Dimitrie Cantemir" București, Sesiunea științifică Criza economico-financiară - dimensiuni și interferențe, Secțiunea III - subtema "Percepții ale crizei economico-financiare", cu comunicarea Spontan și conștient în criza actuală.
Cluj-Napoca, 20-21 noiembrie 2009, Institutul de Istorie "George Barițiu" din Cluj-Napoca, Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Sesiunea științifică anuală, cu comunicarea Instrumente, modalități, fapte și efecte ale manipulării sociale.
ALTE ACTIVITĂȚI ȘTIINȚIFICE
Secretar de redacție la "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Humanistica, 2009, tom. VII, 522 pagini.
Membru în colegiul de redacție al volumului "Studii și cercetări din domeniul științelor socio-umane", Editor Academia Română - Filiala Cluj-Napoca, Institutul de Istorie "George Barițiu", Departamentul de cercetări socio-umane, vol. 18, 2009.
CS I dr. Andrei NEGRU
I. Stadiul lucrării de plan:
La programul de cercetare X: Valorificarea gândirii sociologice și filosofice din Transilvania;
proiectul de cercetare X/4: George Em. Marica, Problema culturii moderne în sociologia germană, București, Cartea Românească, 1935 (Reeditare).
culegere și tehnoredactare computerizată a textului lucrării (141 pagini, format A5)
pregătirea pentru tipar a noii ediții a lucrării, însoțită de o postfață și un indice de nume
susținerea unei comunicări științifice la sesiunea științifică anuală a DCSU.
proiectul de cercetare X/6: Bibliografia lucrărilor științifice ale membrilor Departamentului de Cercetări Socio-Umane din cadrul Institutului de Istorie "G. Barițiu" Cluj-Napoca.
publicarea unui volum cu acest titlu (245 pagini, format B5).
susținerea unei comunicări la sesiunea științifică anuală a DCSU.
II. Activitate:
A. Cărți
d) Instrumente:
Bibliografia lucrărilor științifice ale mebrilor Departamentului de Cercetări Saocio-Umane al Institutului de Istorie "George Barițiu" din Cluj-Napoca, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2009, 245 p.
Ion Clopoțel și "Societatea de Mâine". Antologie și studiu introductiv, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2009, 353 p.
B. Studii și articole
2. În volume colective apărute în țară
Noi valențe ale spațiului periurban românesc în postcomunism, în "Studii și cercetări din domeniul științelor socio-umane", vol. 18, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2009, p. 177-184.
5. În reviste ale Academiei Române
Satul românesc în fața noile exigențe ale dezvoltării, în "Symposion". Revistă de Științe Socio-Umane, 2008, tom. VI, nr. 2 (12), p. 534-543 (neraportat).
"Producteurs individuels et colectifs" dans la sociologie roumaine sous le regime comuniste, în "Anuarul Institutului de Istorie G. Barițiu din Cluj-Napoca", Series Humanistica, 2009, VII, p. 29-47.
9. Rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum (cu ISBN)
Four Decades of Multidisciplinary Social Research in Cluj în "Rezumatele comunicărilor la Sesiunea științifică anuală a D.C.S.-U.", Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2009, p. 13-14.
George M. Marica, istoric al sociologiei universale, în "Rezumatele comunicărilor la Sesiunea științifică anuală a D.C.S.-U.", Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2009, p. 87.
C. Organizări și participări la manifestări științifice interne
Organizări
Sesiunea științifică anuală a Departamentului de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie "G. Barițiu" Cluj-Napoca, 20-21 noiembrie 2009
Masa rotundă "Patru decenii de cercetare socio-umană multidisciplinară instituționalizată la Cluj", în cadrul Sesiunii științifice anuale a Departamentului de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie "G. Barițiu" Cluj-Napoca, 20-21 noiembrie 2009
Participare la manifestări științifice interne
Cluj-Napoca, 15-16 mai 2009, Universitatea Creștină "D. Cantemir" București, Facultatea de Științe Economice Cluj-Napoca, Sesiunea științifică națională "Probleme actuale ale gândirii, științei și practicii economico-sociale - Criza economico-financiară mondială", cu comunicarea: Prima criză mondială reflectată în publicistica românească.
Cluj-Napoca, 16 iunie 2009, Filiala CRIFST din Cluj-Napoca, Institutul de Istorie "George Barițiu", Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Sesiunea "Din istoria științei și tehnicii" (II), cu comunicarea: Revista "Societatea de mâine", promotoare a cercetării și științei sociale.
Cluj-Napoca, 20-21 noiembrie 2009, Institutul de Istorie "G. Barițiu", Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Sesiunea științifică anuală, cu comunicarea: Patru decenii de cercetare socială multidisciplinară la Cluj.
Cluj-Napoca, 20-21 noiembrie 2009, Institutul de Istorie "G. Barițiu", Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Sesiunea științifică anuală, cu comunicarea: George Em. Marica, istoric al sociologiei universale.
ALTE ACTIVITĂȚI ȘTIINȚIFICE
Membru în colegiul de redacție al "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca" (B - CNCSIS).
Membru în colectivul de redacție al revistei "Philobiblon" (B+ - CNCSIS).
CS I dr. Marioara PETCU (1/2 normă)
I. Stadiul lucrării de plan:
La Programul de cercetare nr. VII: "Factorii psihosociali implicați în dezvoltarea morală și estetică în condițiile societății românești actuale"; proiectul de cercetare VII/2: "Stimularea psihosocială a dezvoltării creației vizual-plastice la tineri prin art-terapie"
proiectarea si realizarea unei baterii ipotetice necesare desfășurării cercetării propuse;
urmărirea ipotezei cercetării la nivelul instrumentarului de lucru;
elaborarea unui studiu privind dezvoltarea creației vizual-plastice la tineri prin art-terapie;
elaborarea și publicarea unui volum psihologia educației in domeniul artelor plastice;
elaborarea unei comunicări științifice pe tema implicării personalității în actul creator.
II. Activitate:
Cărți
a) Volume de autor:
Psihologia educației - pentru domeniul artelor plastice, Cluj-Napoca, Editura albastră, 2009, 486 p.
Abordări psiho-sociale ale domeniului juridic", Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2009, 365 p.
Studii și articole
A. În volume colective apărute în străinătate
B. În volume colective apărute în țară
C. În reviste apărute în străinătate
D. În reviste ale Academiei Române
Elemente de retorică juridică, în "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Humanistica, 2009, tom VII, p. 349-356.
G. Rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum (cu ISBN)
Abordări metodologice în art-terapiec, în "Rezumatele comunicărilor la Sesiunea științifică anuală a Departamentului de Cercetări Socio-Umane", Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2009.
Participare la manifestări științifice interne
Cluj-Napoca, 20-21 noiembrie 2009, Institutul de Istorie "G. Barițiu", Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Sesiunea științifică anuală, cu comunicarea: Abordări metodologice în art-terapie.
CS II dr. Emil POP (½ normă)
I. Stadiul lucrărilor de plan
La programul de cercetare X: Valorificarea gândirii sociologice și filosofice din Transilvania; Proiect X/5: Contribuții clujene la dezvoltarea sociologiei românești din perioada interbelică - Constantin Sudețeanu
Documentare teoretică: cercetare bibliografică, investigații și studiu de arhivă, selectare și realizarea de fotocopii a unor documente ca anexe pentru pregătirea ediției
Pregătirea pentru reeditare a două lucrări reprezentative pentru ideile sociologice ale lui Constantin Sudețeanu: "Opinia publică. Analiza condițiilor și aspectelor ei" și "Corelația aspectelor vieții sociale" (100 pagini), cu un studiu introductiv și note (25 pagini)
Elaborarea și susținerea a trei comunicări științifice și a unui studiu
II. Activitate:
CĂRȚI:
a) Volume de autor:
Constantin Sudețeanu, Idei sociologice. (Opinia publică. Analiza condițiilor și aspectelor ei; Corelația aspectelor vieții sociale). Ediție, studiu monografic și note de Emil Pop, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2009, 125 p. (ISBN 978-973-109-156-3).
B. În volume colective apărute în țară
Repere privind viața și activitatea profesorului și sociologului Constantin Sudețeanu, în "Idei și valori perene în științele socio-umane", vol. 14, Academia Română - Filiala Iași, Editura Argonaut, 2009.
H. Rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum (cu ISBN)
Constantin Sudețeanu. Some aspects of his activity and of his sociological contributions, în "Rezumatele comunicărilor la Sesiunea științifică anuală a D.C.S.-U.", Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2009, p. 88.
C. Organizări și participări la manifestări științifice interne
Participare la manifestări științifice interne
Cluj-Napoca, 10-11 aprilie 2009, Facultatea de Drept din Cluj-Napoca a Universității "Dimitrie Cantemir", Sesiunea științifică anuală a cadrelor didactice și a cercurilor științifice studențești, cu comunicarea: Aspecte privind dezvoltarea sociologiei dreptului în sociologia interbelică clujeană - Constantin Sudețeanu.
Iași, 17 septembrie 2009, Institutul de Cercetări Economice și Sociale "Gh. Zane", Filiala Iași a Academiei Române, Zilele Academice Ieșene, ediția a XXIV, cu comunicarea: Repere privind viața și activitatea profesorului și sociologului Constatin Sudețeanu.
Cluj-Napoca, 20-21 noiembrie 2009, Institutul de Istorie "G. Barițiu", Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Sesiunea științifică anuală, cu comunicarea: Constantin Sudețeanu. Unele aspecte ale activității și concepției sale sociologice.
Rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum (cu ISBN)
Constantin Sudețeanu. Unele aspecte ale activității și concepției sale sociologice, în "Rezumatele comunicărilor la Sesiunea științifică anuală a Departamentului de Cercetări Socio-Umane", Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2009.
Prestigiul profesional
Director și consilier editorial al Editurii "Argonaut" Cluj-Napoca, recunoscută CNCSIS.
Publicarea a peste 10 lucrări din domeniile: istorie, sociologie, filosofie, psihologie, drept, ș.a.
CS III drd. SALÁNKI Zoltan
I. Stadiul lucrării de plan:
La programul de cercetare VIII: Local versus global în estul Europei. Postcomunism și postmodernism în spațiul românesc; proiectul de cercetare VIII/4: Continuitate și discontinuitate în cadrul relațiilor preferențiale. Strategii adaptative în fața influențelor socio-culturale globale.
redactarea unui raport de cercetare cu privire la reperele socio-culturale care jalonează continuitatea și discontinuitatea în cadrul relațiilor preferențiale (60 pagini), din care se elaborează un studiu în vederea publicării;
s-a susținut o comunicare științifică pe problematica investigată.
II. Activitate:
Studii și articole
B. În volume colective apărute în țară
Repere simbolice ale transformărilor socio-culturale din spațiul rural. în "Studii și cercetări din domeniul științelor socio-umane", vol. 18, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2009, p. 185-190.
C. Rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum (cu ISBN):
Continuity and Discontinuity in Intimate Relationships, în "Rezumatele comunicărilor la Sesiunea științifică anuală a D.C.S.-U.", Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2009, p. 90.
Organizări și participări la manifestări științifice interne
Participări la manifestări științifice interne
Cluj-Napoca, 20-21 noiembrie 2009, Institutul de Istorie "George Barițiu", Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Sesiunea științifică anuală, cu comunicarea: Continuitate și discontinuitate în cadrul relațiilor preferențiale.
CS III drd. Adrian SÎRBU
I. Stadiul lucrării de plan (2009):
La programul de cercetare VIII: Local versus global în estul Europei. Postcomunism și postmodernism în spațiul românesc; proiectul de cercetare VIII/2: Ambivalențe ale proceselor socio-culturale din "a doua modernitate" românească.
coordonarea unui volum bilingv de studii, cu participare internațională, unul în limba română (334 pagini) și cel de-al doilea în engleză (342 pagini);
redactarea unui raport de cercetare (65 de pagini) din care s-au elaborat și publicat două studii în volume colective;
co-organizarea a 4 manifestări științifice pe tema proiectului;
participarea cu 4 comunicări la manifestări științifice (1 cu participare internațională).
II. Activitate:
Cărți
b) Volume colective
Adrian T. Sîrbu, Alexandru Polgár (eds.), Genealogii ale postcomunismului, Cluj-Napoca, Idea Design & Print, 2009, 334 p.
Adrian T. Sîrbu, Alexandru Polgár (eds.), Genealogies of Post-communism, Cluj-Napoca, Idea Design & Print, 2009, 342 p.
Studii și articole
B. În volume colective apărute în țară
Communism in real effigy and its livink artwork (A Genealogical Outline of Post-Communist Mass-Culture in Romania), în "Genealogies of Post-communism" (Adrian T. Sîrbu, Alexandru Polgár - eds.), Cluj-Napoca, Idea Design & Print, 2009, p. 159-210.
Aurel Codoban sau pedagogia responsabilității prin libertate, în "Comunicarea construiește realitatea: Aurel Codoban la 60 de ani", Cluj-Napoca, Idea Design & Print, 2009, p. 41-46.
Comunismul în efigie reală și opera sa vie, în "Genealogii ale postcomunismului" (Adrian T. Sîrbu, Alexandru Polgár - ed.), Cluj-Napoca, Idea Design & Print, 2009, p. 161-208.
Benjamin și finitudinea traducerii, "IDEA artă + societate", 2008, nr. 30-31, p. 33-35 (neraportat).
Philippe Lacoue-Labarthe și Jean-Luc Nancy: Panica politică, "IDEA artă + societate", 2008, nr. 30-31, Cluj-Napoca, p. 221-234 (neraportat).
Gérard Granel: Cine vine după subiect, "IDEA artă + societate", 2008, nr. 30-31, Cluj-Napoca, p. 235-238 (neraportat).
Remo Guidieri: Despre arta contemporană. O discuție actualizată, "IDEA artă + societate", 2008, nr. 30-31, Cluj-Napoca, p. 207-220 (neraportat).
Claude Karnoouh: Aurel Codoban - portret al filosofului ca simplu cetățean, în "Comunicarea construiește realitatea. Aurel Codoban la 60 de ani", Cluj-Napoca, IDEA Design & Print, 2009, p. 51-55.
Jacques Rancière: Spectatorul emancipat, "IDEA artă + societate", 2009, nr. 32, Cluj-Napoca, p. 12-19.
G. Rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum (cu ISBN):
La critique de la transition comme ideologie et (de) ses figures, în "Rezumatele comunicărilor la Sesiunea științifică anuală a D.C.S.-U.", Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2009, p. 90.
Subiectul în istoria lui (texte de: Philippe Lacoue-Labarthe și Jean-Luc Nancy, Gérard Granel, G. M. Tamás), în "IDEA artă + societate", 2008, nr. 30-31, p. 221-255 (în colab.) (neraportat).
Walter Benjamin: Despre limbaj și imagine, în "IDEA artă + societate",2008, nr. 30-31, p. 5-35 (în colab.) (neraportat).
Presence(s) of art (texte de: Boris Buden, Bogdan Ghiu, Claude Karnoouh, Vlad Morariu, Remo Guidieri), în "IDEA artă + societate", 2008, nr. 30-31, p. 169-220 (în colab.) (neraportat).
Organizări și participări la manifestări științifice interne
Organizări
L'Institut Régional Francophone d'Etudes Strategiques - Europe centrale et Orientale și Centre Cuturel Français de Cluj, în parteneriat cu Editura IDEA, Table ronde consacrée à la publication en roumain de l'ouvrage de Remo Guidieri "L'Abondance des pauvres" (co-organizator), Cluj-Napoca, 26 ianuarie (6 participanți, cercetători din Franța și România).
Centrul Cultural Francez, Cluj și Editura IDEA, Masa rotundă Dislocations de la modernité. Table ronde autour des travaux de Claude Karnoouh (co-organizator), Cluj-Napoca, 22 mai (7 participanți).
Institutul francofon regional de studii strategice - Europa Centrală și Orientală și Editura IDEA, Colocviul Modernitate tehnologică sau modernitate emancipatoare? (co-organizator), Cluj-Napoca, 12 iunie (14 participanți, cercetători din România, Ungaria și Franța).
Masa rotundă Modernizări trunchiate, modernități ambigue (co-organizator), în cadrul Sesiunii științifice anuale a Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie "George Barițiu" din Cluj-Napoca, Cluj-Napoca, 21 noiembrie (8 participanți).
Participări la manifestări științifice interne
București, 6 mai 2009, Departamentul pentru Artă în Spațiul Public al Asociației E-cart.ro în parteneriat cu Goethe Institut Bukarest, Centrul European de Cultură Sinaia și Uniunea Arhitecților din România, program sprijinit de Erste Foundation, cu comunicarea: Genealogii ale postcomunismului.
Cluj-Napoca, 22 mai, Centrul Cultural Francez, Cluj și Editura IDEA, participare la manifestarea "Dislocations de la modernité. Table ronde autour des travaux de Claude Karnoouh".
Cluj-Napoca, 20-21 noiembrie, Institutul de Istorie "George Barițiu" din Cluj-Napoca, Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Sesiunea științifică anuală, cu comunicarea: Critica tranziției ca ideologie și figurile ei.
Cluj-Napoca, 21 noiembrie, Institutul de Istorie "George Bariț" din Cluj-Napoca, Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Sesiunea științifică anuală, participare ca moderator la Masa rotundă "Modernizări trunchiate, modernități ambigue".
Cluj-Napoca, 26 ianuarie, L'Institut Régional Francophone d'Etudes Strategiques - Europe centrale et Orientale și Centre Cuturel Français de Cluj, în parteneriat cu Editura IDEA, participare la "Table ronde consacrée à la publication en roumain de l'ouvrage de Remo Guidieri "L'Abondance des pauvres".
Cluj-Napoca, 12 iunie, Institutul francofon regional de studii strategice - Europa Centrală și Orientală și Editura IDEA, participare la dezbaterea "Modernitate tehnologică sau modernitate emancipatoare?".
CS II dr. Silviu G. TOTELECAN
I. Stadiul lucrării de plan (2009):
La programul de cercetare VIII: Local versus global în estul Europei. Postcomunism și postmodernism în spațiul românesc; proiectul de cercetare VIII/2: Ambivalențe ale proceselor socio-culturale din "a doua modernitate" românească.
redactarea unui raport de cercetare de cca. 70 pagini (text și bibliografie), din care se elaborează două studii în vederea publicării;
susținerea a 5 comunicări științifice (2 la manifestări cu participare internațională);
publicarea a 3 studii (unul în limbă străină);
organizarea unui workshop și
co-organizarea unei mese rotunde.
II. Activitate:
Studii și articole
B. În volume colective apărute în țară
Glocalizarea: "forma" (globalizată) și "conținutul" (localizat) celei de "a doua modernități", în "Economia și statul de drept din România - membră a Uniunii Europene", Cluj-Napoca, Edit. Dacia, 2008, p. 608-618 (neraportat).
Blocks and Industrial Plants - The New "Crops" of Transylvanian Rurbanity, în vol. "Trends in Land Succession" (ed. Ágnes Neményi), Cluj-Napoca, Edit. Presa Universitară Clujeană, 2009, p. 191-199.
D. În reviste ale Academiei Române
Stat-națiune versus societate trans-națională. Ambivalențe românești post-aderare, în "Anuarul Institutului de Istorie "George Barițiu din Cluj-Napoca", Series Humanistica, 2009, VII, p. 47-72.
E. Rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum (cu ISBN):
Transitional Romania in a Runaway World, în "Rezumatele comunicărilor la Sesiunea științifică anuală a D.C.S.-U.", Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2009, p. 92.
Organizări și participări la manifestări științifice interne
Organizări
Sesiunea științifică anuală a Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie "George Barițiu" din Cluj-Napoca,
Secțiunea sociologie-antropologie-asistență socială, Cluj-Napoca, 20-21 noiembrie (17 participanți).
Masa rotundă Modernizări trunchiate, modernități ambigue (co-organizator), Cluj-Napoca, 21 noiembrie (8 participanți).
Participări la manifestări științifice interne
Cluj-Napoca, 15-16 mai, Universitatea Creștină "Dimitrie Cantemir" București, Facultatea de Științe Economice Cluj-Napoca, Sesiunea științifică națională (ediția a XII-a): "Probleme actuale ale gândirii, științei și practicii economico-sociale: criza economico-financiară mondială", cu comunicarea Crisis's Non-places: Hypermarkets & Supermarkets's Refugees.
Cluj-Napoca, 20-21 noiembrie, Institutul de Istorie "George Barițiu" din Cluj-Napoca Departamentului de Cercetări Socio-Umane, Sesiunea științifică anuală (moderator al secțiunii sociologie-antropologie), cu comunicarea: România tranziției într-o lume în mișcare.
Cluj-Napoca, 21 noiembrie, Institutul de Istorie "George Bariț" din Cluj-Napoca, Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Sesiunea științifică anuală, participare ca moderator la Masa rotundă "Modernizări trunchiate, modernități ambigue".
Oradea, 20-21 februarie, Universitatea din Oradea, Facultatea de Științe socio-umane și Centrul de studii asupra transformărilor sociale în colaborare cu Casa corpului didactic Oradea, "Education and social change" (membru în Comitetul Științific), moderator al secțiunii "Inegalități de oportunități școlare", cu comunicarea Ruralități ambivalente: școală pentru "a rămâne" vs. educație pentru "a pleca".
Cluj-Napoca, 6-7 martie, The Seventh Framework Programme of European Union și Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, participant la "Regional Conference: Rural Jobs".
membru al Grupului Consultativ Regional al grantului internațional "New Sources of Employment to Promote the Wealth-Generating Capacity of Rural Communities" (RuralJobs), proiect de cercetare finanțat prin Programul Cadru 7 al UE (7th FP), aria de cercetare "New Sources of Employment in Rural Areas": KBBE-2007-1-4-13 (1,4 mil. euro, grant nr. 211605).
ALTE ACTIVITĂȚI ȘTIINȚIFICE
Membru în colegiul de redacție al "Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj-Napoca".
Membru în colegiul științific al "Analele Universității din Oradea", Fascicula Sociologie-Filosofie-Asistență Socială.
D I R E C T O R
Prof.univ.dr. Nicolae EDROIU