B. DATE PERSONALE
ALE MEMBRILOR INSTITUTULUI DE ISTORIE „GEORGE BARIȚIU“
pe anul 2008
Departamentul de ISTORIE
CS I dr. Susana ANDEA (cartea de muncă la Institut)
I.Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/1 Documenta Romaniae Historica, Series C. Transilvaniae, vol.XVI (1381-1385) coordonator și coeditor Susana Andea s-au efectuat următoarele operațiuni: cercetări în Arhivele naționale din Budapesta pentru depistarea documentelor ce fac parte din acest volum, în fondul DL. (diplomataria), transcriere, descifrări de date, identificări de localități, traducere de documente, întocmirea aparatului critic și bibliografic pentru documentele din anii 1381 și 1385 – cca 60 p.
La proiectul de cercetare II/1 Glossarium mediae latinitatis actorum historiam Transylvaniae Illustrantium,vol. I, la litera A-C, cu următoarele operațiuni: colaționare finală pentru tipar secvența a-acq, 138 voci = 56 p.; lit. cl-col, 201 voci = 166 p.
La proiectul de cercetare II/2 Transilvania în secolele XIII-VII, coordonator Susana Andea, pentru subproiectul II/2a Structuri instituționale ale Transilvaniei. Adunările de stări (autor) următoarele operațiuni: parcurgerea principalelor colecții de documente din țară sau din Ungaria referitoare la perioadă, excerptarea informațiilor; efectuarea de cercetări la Arhivele Naționale Maghiare – fondul Diplomataria pentru depistarea documentelor inedite referitoare la sec. XV-XVI, cu date referitoare la congregațiile voievodale din Transilvania sau la adunările ținute de palatinul Ungariei în comitatele din Partium; redactarea unui material preliminar de cca 50 p.
II. Cărți, studii și articole științifice
Susana Andea, Avram Andea, Transilvania. Ierarhi și monahi, Cluj-Napoca, Edit. Napoca Star, 2008, 201 p. (ISBN 978-973-647-633-4).
[B] Susana Andea, Aprecieri pe marginea actelor emise de cancelaria regală în Transilvania (1377), în „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca, Series Historica, XLVII, 2008, p. 17-29.
Susana Andea, Avram Andea, Mănăstirea Monor, citotrie a
episcopului Pahomie în secolul al XVIII-lea, în „Ars Transilvaniae”, tom XVIII, p. 171-180.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Susana Andea, Avram Andea, 9-10 octombrie 2008, Zalău, Primăria Municipiului Zalău, Muzeul de Istorie și Artă din Zalău, Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, simpozion „Istorie și civilizație în nord-vestul României”, comunicarea Dreptul popoarelor în concepția kantiană a lui Simion Bărnuțiu
B. Internaționale
Susana Andea, 10 - 11 iunie 2008, Cluj-Napoca, Zilele Academice Clujene, Institutul de Istorie „George Barițiu”, simpozion internațional „Știința Genealogiei azi – Cerințe metodologice și perspective ale cercetării”, comunicarea Importanța cercetării fondurilor de arhivă create în sec. XVIII pentru cercetările genealogice
IV. Deplasări peste hotare
Susana Andea, 25 mai – 7 iunie 2008, Budapesta, stagiu de documentare în cadrul schimburilor interacademice pe anul 2007 (cercetări la Arhivele Naționale Maghiare în colecțiile de documente și colecțiile de microfilme)
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
conducător de doctorat (3 doctoranzi în stagiu)
participări în calitate de președinte în comisii de examene (4) și referate (4) – cu prezentări de observații și recomandări
referent oficial în comisii de evaluare și susținere publică a tezelor de doctorat și acordarea titlului de doctor în istorie
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
VII. Alte activități
Membru în Colegiul de redacție al revistei Anuarul Institutului de Istorie „George Barițiu”. Series Historica
Secretar al Consiliului științific al Institutului de Istorie „George Barițiu”
CSII dr. Lidia GROSS (cartea de muncă la Institut)
I.Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/1 Documenta Romaniae Historica, Series C. Transilvaniae, vol.XVI (1381-1385), s-au efectuat următoarele operațiuni: transcriere, traducere, identificare localități, inclusiv fișe pentru indice toponimic și onomastic – pentru anul 1382 – 60 p.
La proiectul de cercetare II/1 Glossarium mediae latinitatis actorum historiam Transylvaniae Illustrantium,vol. I, la litera A-C, cu următoarele operațiuni: colaționare finală pentru tipar de la arc- ass 120 voci = 26 p. și și conv-d, 179 voci = 59 p.
La proiectul de cercetare II/2 Transilvania în secolele XIII-VII, pentru subproiectul II/2b Bresle și confrerii în Transilvania medievală; documentări, cercetări și fișare în arhivele și bibliotecile din țară (40 p. redactate)
II. Cărți, studii și articole științifice
[B] Lidia Gross, Din începuturile unei colecții: Documente privind istoria României. Seria C. Transilvania, în „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca”, Series Historica, XLVI, 2007, p. 33-39.
Lidia Gross, Stelian Mândruț, Reflectarea literaturii istorice maghiare în „Anuarul Institutului de Istorie din Cluj” (1921-2006) – în curs de apariție (în vol. de studii româno-maghiare).
Lidia Gross, Les premières «fraternités» des compagnons de Transylvanie /1463-1484/, în vol. Matthias Corvinus and his Time, Cluj-napoca, 23-rd – 26th of October 2008. Edited by Tudor Sălăgean and Alexandru Simon, Cluj-Napoca, IDC Press, 2008, p. 105-106.
Recenzii și note bibliografice în „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca”, Series Historica, XLVII, 2008.
III. Participări la reuniuni științifice
A.Interne
B. Internaționale
Lidia Gross, 23-26 octombrie 2008, Cluj-Napoca, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Centrul de Studii Transilvane, Institutul de Istorie „George Barițiu”, conferință internațională „Matthias Corvinus and his Time”, comunicarea Primele fraternități ale calfelor din Transilvania (1463-1484)..
IV. Deplasări peste hotare
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
participări în calitate de membru în comisie de examen (1), de referat (1) și participantă – cu observații și sugestii – la 3 referate ale doctoranzilor Institutului susținute în Colectivul de istorie medie.
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
VII. Alte activități
CSIII ½ n. dr. Vasile RUS (cumul la salariu, ½ normă din 1 oct. 2008; cartea de muncă la Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Limbi Clasice)
I.Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare II/1 Glossarium mediae latinitatis actorum historiam Transylvaniae Illustrantium, vol. I, literele A-B-C, cu următoarele operațiuni: asamblarea filologică a părților realizate de autori (Susana Andea, Adinel Dincă, Lidia Gross, Viorica Pervain și Aurel Răduțiu), asigurarea acurateței lingvistice – 580 p.
II. Cărți, studii și articole științifice
Vasile Rus, Episcopia greco-catolică de Munkacevo. Documente, vol. coordonat de Viorel Ciubotă, Mihai Delegan, Ovidiu Ghitta, Vasile Rus. Autori. Viorel Ciubotă, Mihai Delegan, Bujor Dulgău, Valentina Homin, Libua Horvat, Diana Iegar, Maria Ieremkina, Olena Kutasi, Satu Mare, Edit. Muzeului Sătmărean, 2007, 389 pag. (neraportat în 2007).
Vasile Rus, Operarii in Vinea domini. Misionarii iezuiți în Transilvania, Banat și partium (1579-1715), vol. II. Fontes, Cluj-Napoca, Edit. Presa Universitară Clujeană, 2008, 548 pag.
Vasile Rus, Plotino: metafisica della luce e l’ideale dell’impero universale eterno, în Orma, revista Centrului de Studii Antice și Tardoantice, nr. 9/2008, p. 7-14.
Vasile Rus, Giovanni Corvino ed il monastero di Peri in Marmarusio, în vol. Matthias Corvinus and his Time, Cluj-Napoca 23rd-26th of October 2008. Edited by Tudor Sălăgean and Alexandru Simon. Cluj-Napoca, IDC Press, 2008, p. 116-117.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
B. Internaționale
Vasile Rus, Cluj-Napoca, 23-26 octombrie 2008, Cluj-Napoca, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Centrul de Studii Transilvane, Institutul de Istorie „George Barițiu”, conferință internațională „Matthias Corvinus and his Time”, comunicarea Il monastero di Peri in Marmarusio e Giovanni Corvino
IV. Deplasări peste hotare
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
VII. Alte activități
CSIII dr. Adinel DINCĂ (cartea de muncă la Institut)
I.Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/1 Documenta Romaniae Historica, Series C. Transilvaniae, vol.XVI (1381-1385), s-au efectuat următoarele operațiuni: depistări de documente, transcriere, traducere, identificare de toponime, întocmire de fișe pentru Indici – pentru anul 1383, 50 pag.
La proiectul de cercetare II/1 Glossarium mediae latinitatis actorum historiam Transylvaniae Illustrantium,vol. I, fasc.2, la litera C, cu următoarele operațiuni: colaționarea textelor și pregătirea pentru tipar, la litera C (commani-computus, 81 voci = 36 p.
La proiectul de cercetare II/2 Transilvania în secolele XIII-VII, pentru subproiectul II/2c Carte și bibliotecă în Transilvania medievală (sec. XIV-XV), operațiuni de documentare, redactare a unor texte (în total 50 pag.), alcătuirea unei bibliografii de specialitate care cuprinde cca 140 de titluri.
II. Cărți, studii și articole științifice
[B]Adinel Dincă, Vicari generali ai episcopului Transilvaniei in secolul al XIV/lea. Consideratii generale, în „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca, Series Historica, XLVII, 2008 p. 29-42.
Adinel Dincă, Das Eindringen der humanistischen Schrift in Siebenbürgen in der 2. Hälfte des 15. Jahrhunderts. Einleitende Betrachtungen. Studienfall: Die Kanzlei des glaubwürdigen Ortens von Weißenburg (Alba Iulia), în vol. Matthias Corvinus and his Time, Cluj-Napoca 23rd-26th of October 2008. Edited by Tudor Sălăgean and Alexandru Simon. Cluj-Napoca, IDC Press, 2008, p. 88-89.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Adinel Dincă, 12 iunie 2008, Cluj-Napoca, Zilele Academice Clujene, Biblioteca Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, sesiune de comunicări „Biblioteca – trecut și viitor”, comunicarea Codices latini XV și XVI din colecțiile Bibliotecii Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române
B. Internaționale
Adinel Dincă, 2 febr. 2008, Cluj-Napoca, Centrul de Istoria Cărții și a Textelor (CODEX)”, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Colocviu internațional Biblical and Liturgical Manuscripts in the Middle Ages, Liturgische Handschriften im deutschsprachigen Siebenbürgen.
Adinel Dincă, 23-26 octombrie 2008, Cluj-Napoca, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Centrul de Studii Transilvane, Institutul de Istorie „George Barițiu”, conferință internațională „Matthias Corvinus and his Time”, comunicarea Das Eindringen der humanistischen Schrift in Siebenbürgen in der 2. Hälfte des 15. Jahrhunderts. Einleitende Betrachtungen. Studienfall: Die Kanzlei des glaubwürdigen Ortens von Weißenburg
IV. Deplasări peste hotare
Adinel Dincă, 17 iunie – 30 iunie 2008, Budapesta, stagiu de documentare în cadrul schimburilor interacademice, cercetări în Arhivele Naționale Maghiare și în biblioteci documentare (Biblioteca Academiei, Biblioteca Szechenyi)
V. Stadiul pregătirii la doctorantură
Februarie 2008 - Susținerea publică a tezei de doctorat – Instituția episcopală latină în Transilvania medievală (sec. XI/XII-XIV), Universitatea „Babeș-Bolyai”; conducător de doctorat prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop, membru corespondent al Academiei Române
Iulie 2008 - Confirmarea de către Ministerului Educației și Cercetării a titlului de doctor în istorie
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
colaborator grant CNCSIS Tip A Nr. 1480/2007, cu titlul Syllogimeorum ecclesiae Transylvaniae libri septem de Rudolphus Bzensky – ediție critică (director grant Vasile Rus; grant finalizat iunie 2008);
participare la elaborarea proiectului de grant CNCSIS. Idei. Proiecte exploratorii (aprobat nov. 2008) Antroponimia în Transilvania medievală: evaluare statistică, evoluție, semnificații (director grant: conf. univ. Șerban Turcuș, Universitatea „Babeș-Bolyai”)
VII. Alte activități
Co-fondator al centrului „Codex” pentru studierea manuscriselor medievale
Participări – cu observații și sugestii – la 4 referate ale doctoranzilor Institutului susținute în Colectivul de istorie medie.
Colaborator al Facultății de Istorie din Universitatea „Babeș-Bolyai” – cu susținere de seminarii pe probleme de diplomatică, sigilografie, codicologie
Cumul la salariu la Biblioteca Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române.
CSI dr. ½ n. Ladislau GYÉMÁNT (cumul la salariu, ½ normă; cartea de muncă la Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Studii Europene)
I. Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/2 Conscripția fiscală a Transilvaniei din anul 1750 s-au efectuat următoarele operațiuni: pregătirea pentru tipar a volumului I al colecției însumând circa 4000 p. – revizuirea traducerilor latine, elaborarea studiului introductiv (cca 300 p.)
La proiectul de cercetare I/3A Izvoarele Răscoalei lui Horea. Seria A Diplomataria vol. XI. Ancheta comisiei Jankovich s-au efectuat următoarele operațiuni: pregătirea pentru tipar a vol. I Comisia Jakovich – 300 p.; transcrierea și traducerea a 50 p. documente penru volumul Comitatul Cluj și Solnocul de Mijloc din seria A. Diplomataria.
II. Cărți, studii și articole științifice
Ladislau Gyémánt, Ethnische und soziale Aspekte im Siedlungsraum Siebenbürgen im Lichte zweier unveröffentlichter Sammeltabellen der Steuerkonskription von 1750, în Jahrbuch des Instituts fur die Deutschen in Ost Europa, Oldenburg, 2008 (sub tipar)
Ladislau Gyémánt, Habitat și evoluție demografică, în Istoria Transilvaniei, vol. III, 2008, Cluj-Napoca, Centrul de Studii Transilvane, 2008, p. 47-70. (ISBN 978-973-7784-35-3)
Ladislau Gyémánt, Cultura. Cultura maghiară (1711-1821), în Istoria Transilvaniei, vol. III, 2008, Cluj-Napoca, Centrul de Studii Transilvane, p. 158-169.
Ladislau Gyémánt, Politica Habsburgilor: absolutism, reformism și liberalism, în Istoria Transilvaniei, vol. III, 2008, Cluj-Napoca, Centrul de Studii Transilvane, p. 205-228.
Ladislau Gyémánt, Supplex Libellus Valachorum, în Istoria Transilvaniei, vol. III, 2008, Cluj-Napoca, Centrul de Studii Transilvane, p. 242-257.
Ladislau Gyémánt, epoca renașterii naționale, în Istoria Transilvaniei, vol. III, 2008, Cluj-Napoca, Centrul de Studii Transilvane, p. 259-303.
Ladislau Gyémánt, Naționalitățile și dualismul. Cazul evreilor, în Istoria Transilvaniei, vol. III, 2008, Cluj-Napoca, Centrul de Studii Transilvane, p. 460-466.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
B. Internaționale
Ladislau Gyémánt, 28-30 octombrie 2008, Cluj-Napoca, conferință internațională Impactul lui Maimonides asupra culturii europene (organizator)
Ladislau Gyémánt, 6-8 noiembrie 2008, Cluj-Napoca, simpozion internațional Comunicarea interculturală contemporană (organizator)
IV. Deplasări peste hotare
Ladislau Gyémánt, 16-23 noiembrie 2008, Roma, Universitatea La Sapienza și Academia di Romania – documentare privind stadiul studiilor europene
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
Conducător de doctorat – 15 doctoranzi în stagiu (în cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca).
Referent oficial în comisii de evaluare și susținere publică a tezelor de doctorat și acordare a titlului de doctor în istorie
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
Director grant extern (fonduri publice), 2007, pe tema of the Romanian High-School Teachers and Journalists in Holocaust Teaching and Representation – Claims Conference New York, Grant No. 7627 – valoare 30000 USD; instituții colaboratoare: Task Force for Holocaust Teaching, Universitatea „Babeș-Bolyai”.
VII. Alte activități
Membru în colectivul de redacție al revistei Journal for the Study of Religions and Ideologies
Membru în colectivul de redacție (editor pentru România) al revistei Avotaynu, Bergenfield, New Jersey
Redactor șef al revistei Studia Judaica [B]
Membru fondator al Institutului Academic de Genealogie Evreiască din Ierusalim
Membru al Jewish Genealogical Society New York
Membru al Association of Professional Genalogists, SUA
Membru al Centrului Juifs, Armeniens, Chretiens Orientales din cadrul Universității Paul Valery din Montpellier (Franța)
CSI dr. ½ n. Nicolae EDROIU (cumul la salariu, ½ normă; carte de muncă la Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie-Filosofie)
membru corespondent al Academiei Române (1999)
directorul Institutului
I.Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/3 B Izvoarele Răscoalei lui Horea. 1784. Seria B. Izvoare narative. Vol. VI. Presă. Broșuri. 1784-1790 s-au efectuat următoarele operațiuni: transcriere, colaționare, traducere a 200 pag. de manuscris.
II. Cărți, studii și articole științifice
Nicolae Edroiu, Alexandru Moraru, Dorel Man, Veronica Turcuș, Ioan Lupaș (1880-1967) slujitor al Științelor Istorice, Învățământului și Bisericii (Cu repere cronologice și o Bibliografie a operei), Cluj-Napoca, Edit. Renașterea, 2008, 242 p. (Centrul de Studii Istorice Comparate „Ioan Lupaș” Cluj-Napoca IX). (ISBN 978-973-1714-29-5)
Nicolae Edroiu, Historical Research in Romania in the Period 2001-2003. Directions. Bibliography, în „Historické ©túdie” (Bratislava), 2007, 45, p. 121-129 (apărut 2008).
Nicolae Edroiu, Jacques-Pierre Brissot and the Transylvanian Romanians in 1784, în „Revue Roumaine d' Histoire”, Tome XLVI, 2007, Nos 1-4, Janvier-Décembre, p. 175-213. (apărut 2008).
Nicolae Edroiu, Semnificația stăpânirii de posesiuni în Transilvania de către Ștefan cel Mare și Sfânt, domnul Moldovei (1457-1504). În volumul: Structura etnică și confesională a Transilvaniei medievale (sec. IX-XIV. Sfântul Ștefan cel Mare. 500 de ani. Coordonator: Ioan Chirilă, Cluj-Napoca, Edit. Renașterea, 2007, p. 137-153. (apărut 2008).
Nicolae Edroiu, Cercetarea științifică la Institutul de Istorie din Cluj între 1920 și 2005. În volumul: Bibliografia lucrărilor științifice ale membrilor Institutului de Istorie din Cluj-Napoca. 1920-2005. Întocmită de Veronica Turcuș, Felicia Hristodol, Gheorghe Hristodol, București, Edit. Academiei Române, 2008, p. 377-402. (ISBN 978-973-27-1659-5)
Nicolae Edroiu, Istoricul Alexandru Lapedatu. În volumul: Alexandru Lapedatu (1876-1950). Scrieri istorice. Ediție îngrijită de acad. Camil Mureșanu și prof. Nicolae Edroiu, membru corespondent al Academiei Române, București, Edit. Academiei Române, 2008, p. VII-XXIII (în colaborare cu acad. Camil Mureșanu) (ISBN 978-973-27-1693-9)
Nicolae Edroiu, Istoriografia română în anii 2004-2006 (Direcții de cercetare și principalele rezultate), în volumul: Academia Română – Academia Slovacă de Științe. Solidaritatea mișcărilor naționale în Europa Centrală și de Sud-Est. 1895-1906. Reuniunea a VII-a a Comisiei Mixte Româno-Slovace de Istorie (Arad-Nădlac, 22-26 mai 2006). Editori: Nicolae Edroiu, Milan Krajèoviè, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2008, p. 175-184. (ISBN 978-973-109-100-6)
Alexandru Lapedatu (1876-1950). Scrieri istorice. Ediție îngrijită de acad. Camil Mureșanu și prof. Nicolae Edroiu, membru corespondent al Academiei Române, București, Edit. Academiei Române, 2008, XXXII + 606 p. (ISBN 978-973-27-1693-9)
Academia Română – Academia Slovacă de Științe. Rolul Bisericii și al vieții religioase în istoria României și a Slovaciei în contextul Europei Centrale și de Sud-Est / The Role of Church and Religious Life in the History of Romania and Slovakia in the Context Central and South-Eastern Europe. Lucrările Reuniunii a V-a a Comisiei Mixte Româno-Slovace de Istorie (Alba Iulia, 11-12 septembrie 2002). Editori: Nicolae Edroiu, Milan Krajèoviè, Cluj-Napoca, Edit. Renașterea, 2008, 206 p. (ISBN 978-973-171-435-6)
Academia Română – Academia Slovacă de Științe. Solidaritatea mișcărilor naționale în Europa Centrală și de Sud-Est. 1895-1906. Congresul naționalităților din anul 1895 și Clubul parlamentar al românilor, slovacilor și sârbilor de la Budapesta, 1906. Reuniunea a VII-a a Comisiei Mixte de Istorie Româno-Slovace de Istorie (Arad-Nădlac, 22-26 mai 2006). Editori: Nicolae Edroiu, Milan Krajèoviè, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2008, 186 p. (ISBN 978-973-109-100-6)
Prefață - Cea de a VII-a Reuniune a Comisiei Mixte Româno-Slovace de Istorie. În volumul: Academia Română – Academia Slovacă de Științe. Solidaritatea mișcărilor naționale în Europa Centrală și de Sud-Est. 1895-1906. Congresul naționalităților din anul 1895 și Clubul parlamentar al românilor, slovacilor și sârbilor de la Budapesta, 1906. Reuniunea a VII-a a Comisiei Mixte Româno-Slovace de Istorie (Arad-Nădlac, 22-26 mai 2006). Editori: Nicolae Edroiu, Milan Krajèoviè, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2008, p. 7-15.
Prefață la volumul: Norbert Fisch, Istorie și pitoresc în Munții Apuseni. Album de artă grafică (Repertoriu ilustrat al locurilor memorabile), Edit. Napoca Star, Cluj-Napoca, 2008, p. V-XIII.
Prefață Proceedingd of the 5th Meetind of the Romanian-Slovak History Joint Committee (Alba Iulia, September 11-12, 2002). În volumul: Academia Română – Academia Slovacă de Științe. Rolul Bisericii și al vieții religioase în istoria României și a Slovaciei în contextul Europei Centrale și de Sud-Est / The Role of Church and Religious Life in the History of Romania and Slovakia in the Context Central and South-Eastern Europe. Lucrările Reuniunii a V-a a Comisiei Mixte Româno-Slovace de Istorie (Alba Iulia, 11-12 septembrie 2002). Editori: Nicolae Edroiu, Milan Krajèoviè, Cluj-Napoca, Edit. Renașterea, 2008, p. 5-9
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Nicolae Edroiu, 7 iulie 2008, București, Academia Română, Secția de Științe Istorice și Arheologie, sesiune științifică consacrată împlinirii a „160 de ani de la Revoluția din 1848”, comunicarea De la Horea la 1848. Programe. Acțiuni.
Nicolae Edroiu, 16 august 2008, Ciceu-Giurgești, simpozion „Serbările domeniului cetății Ciceului: 180 de ani de la sfințirea Bisericii Ortodoxe și a iconostasului parohiei ortodoxe din Ciceu-Giurgești” organizat de Consiliul Județean de Cultură Bistrița-Năsăud, comunicarea Domeniul cetății Ciceu în secolele XIV-XV
Nicolae Edroiu, 25 noiembrie 2008, București, Academia Română, sesiune aniversativă „200 de ani de la naștere” comunicarea Personalitatea lui Andrei Șaguna în istoriografia română
Nicolae Edroiu, 28 noiembrie 2008, București, sesiune științifică aniversativă „90 de ani de la Unirea Transilvaniei cu România” organizată de Academia Română, comunicarea Etapele Unirii Transilvaniei cu România
B. Internaționale
Nicolae Edroiu, 11 iunie 2008, Cluj-Napoca, Zilele Academice Clujene, Institutul de Istorie „George Barițiu”, simpozion internațional „Știința Genealogiei azi – Cerințe metodologice și perspective ale cercetării”, comunicarea Știința Genealogiei azi în România.
Nicolae Edroiu, 29 mai 2008, Bratislava, participare la Ședința Comisiei Mixte Româno-Slovace de Istorie, la încheierea și semnarea protocolului de colaborare a comisiei interacademice de istorie pentru următorii doi ani, comunicare prezentată Istoriografia română în anii 2006-2008. Direcții ale cercetării. Rezultate.
Nicolae Edroiu, 1 noiembrie 2008, Novi-Sad (Voivodina-Serbia) Consiliul Executiv al P.A. Voivodina, Muzeul Voivodinei, Universitatea „Eftimie Murgu” Reșița, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, sesiune științifică româno-sârbă „Interferențe politico-sociale și cultural-bisericești în Banat”, comunicarea Banatul în timpul Răscoalei lui Horea (1784).
IV. Deplasări peste hotare
Nicolae Edroiu, Bratislava, 29 mai 2008, Cea de a VIII-a Reuniune a Comisiei Mixte Româno-Slovace de Istorie
Nicolae Edroiu, Novi Sad (Voivodina – Serbia), 31 octombrie – 2 noiembrie 2008 Consiliul Executiv al P.A. Voivodina, Muzeul Voivodinei, Universitatea „Eftimie Murgu” Reșița, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române.
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
conducător de doctorat – 7 doctoranzi în stagiu, dintre care 2 au fost admiși în sesiunea de admitere din octombrie 2008 organizată de Academia Română.
participări în calitate de președinte în comisii de examene (6), referate (6) – cu prezentări de observații și recomandări și președinte al comisiilor de susținere a 2 teze de doctorat în cadrul Institutului.
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
VII. Alte activități
Membru corespondent al Academiei Române (1999)
Președintele Părții Române în Comisia Mixtă de Istorie Româno-Slovacă (2001) care funcționează în baza acordurilor de colaborare interacademică semnate între Academia Română și Academia Slovacă de Științe
Președintele Filialei Cluj a Comisiei Naționale de Heraldică, Genealogie și Sigilografie a Academiei Române (1995)
Membru al Asociației Arheologilor Medieviști din România (1996)
Membru de onoare al Asociației Arheologilor din Republica Moldova (1996)
Vicepreședinte al Societății Române de Vexilologie (SRV) (1997)
Președintele Biroului Zonal Cluj al Comisiei Naționale de Heraldică (2003)
Redactor șef al Colectivului de redacție al Anuarului Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române
Membru în Colegiul de redacție al revistei Acta Musei Napocensis, Cluj-Napoca (2005)
Membru în Colegiul de redacție al revistei Acta Musei Porolissensis, Zalău (2005)
Membru în Colegiul de redacție al revistei Cetatea Bihariei, Oradea (2007)
Redactor responsabil al Colegiului de redacție al Anuarului Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române
Membru de onoare în Consiliul Științific al Institutului de Cultură a Românilor din Voivodina (Serbia) (2008)
Membru în Colegiul de redacție al Anuarului Institutului de Cultură a Românilor din Voivodina (Serbia) (2008)
CS II dr. Anton DÖRNER (cartea de muncă la Institut)
I.Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/2 Conscripția fiscală a Transilvaniei din anul 1750 s-au efectuat următoarele operațiuni: traducere, colaționare, introducere pe calculator a 125 pag.;
La proiectul de cercetare I/3/A , Izvoarele Răscoalei lui Horea. Seria A Diplomataria vol. XI. Ancheta comisiei Jankovich, s-au efectuat următoarele operațiuni: transcriere, colaționare, traducere, introdus pe calculator a 30 pag.
II. Cărți, studii și articole științifice
Anton Dörner, Structuri birocratice în Transilvania epocii prereformiste în contextul administrției habsburgice, în vol. În pragul Europei. Instituțiile transilvane în epoca prereformistă. Autori : Remus Câmpeanu,Varga Attila și Anton Dörner, Cluj, Presa Universitară Clujeană, 2008 p. 203 – 272.
Anton Dörner (coautor), Masoneria în Transilvania. Repere istorice, coordonatori: Tudor Sălăgean, Marius Eppel, Cluj-Napoca, International Book Access, 2007 (neraportat)
Anton Dörner, Statutul juridic al Transilvaniei, Evoluții și structuri administrative, Instituții centrale și locale, în Istoria Transilvaniei, vol. III, 2008, Cluj-Napoca, Centrul de Studii Transilvane, 2008, p. 15-46. (ISBN 978-973-7784-35-3)
Anton Dörner, Ioan Bolovan, Evoluția structurilor administrative și a instituțiilor locale, în Istoria Transilvaniei, vol. III, 2008, Cluj-Napoca, Centrul de Studii Transilvane, 2008, p. 373-384.
III. Participări la reuniuni științifice
IV. Deplasări peste hotare
Anton Dörner, Budapesta, 25 mai – 7 iunie 2008, stagiu de documentare în cadrul schimbului interacademic (cercetări la Arhivele Naționale Maghiare, privind Conscripția fiscală a Transilvaniei din 1750 și Răscoala lui Horea reflectată în Arhiva Comisiei Jankovich)
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
participant – cu observații și sugestii – la 4 referate ale doctoranzilor Institutului susținute în Colectivul de istorie medie.
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
Membru în grantul CNCSIS 1254/2007-2008, pe tema Structuri europene în Transilvania în timpul reformismului habsburgic (director grant Remus Câmpeanu).
VII. Alte activități
participări în calitate de membru în comisie de examen (3), și participant – cu observații și sugestii – la 2 referate ale doctoranzilor Institutului susținute în Colectivul de istorie premodernă.
Colaborator al Institutului de Iudaistică a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca
CS II dr. Remus CÂMPEANU (cartea de muncă la Institut)
I.Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/2 Conscripția fiscală a Transilvaniei din anul 1750 s-au efectuat următoarele operațiuni: traducerea și pregătirea penru tipar a 125 de pagini din documentele conscripției, procesarea și pregătirea pentru tipar a datelor statistice pentru aceleași 125 de pagini din documentele conscripției (descripțiile frontale ale tabelelor statistice incluse în 125 de pag. din documentele conscripției)
La proiectul de cercetare I/3/A , Izvoarele Răscoalei lui Horea. Seria A Diplomataria, vol. XI. Ancheta comisiei Jankovich, vol. II s-au efectuat următoarele operațiuni: transcrierea și traducerea a 30 pag. din ancheta Comisiei Jankovich (II).
II. Cărți, studii și articole științifice
Remus Câmpeanu, În pragul Europei. Instituțiile transilvane în epoca prereformistă, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2008, 297 p. [prim autor, coautori: Varga Attila, Anton Dörner]
Remus Câmpeanu, Elitele românești din Transilvania în veacul al XVIII-lea [ediția a II-a revăzută și adăugită], Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2008, 470 p.
Remus Câmpeanu, Despre un proiect actual de cercetare a unirii religioase a românilor ardeleni: inițiativa fundației <Pro Oriente>, în vol. Școala Ardeleană, tom II, coord. Ioan Chindriș, Oradea, Editura Episcop Vasile Aftenie, 2007, p.198-208 (neraportat).
[C] Remus Câmpeanu, Debates around the Historiographical Myths in Transylvania: the Penetration of the Romanians to the Transylvania’s Administrative Structures by the Greek-Catholic Religion’s Way During the 18th Century, în „Studia Universitatis Babeș-Bolyai. Theologia Catholica”, Cluj-Napoca, 52/2007, nr.3, p.109-123 (neraportat).
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Remus Câmpeanu, 29-30 mai 2008, Alba Iulia, Catedra de istorie a Facultății de Istorie și Filologie din cadrul Universității „1 Decembrie 1918”, sesiunea de comunicări științifice Repere și perspective în istoriografia contemporană, comunicarea Considerații privind evoluția istoriografiei americane.
Remus Câmpeanu, 20-21 iunie 2008, Oradea, Asociația „Episcop Vasile Aftenie”, Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Oradea și Primăria Municipiului Oradea, simpozionul național Școala Ardeleană (ediția a III-a), comunicarea Istoriografii în oglindă.
Remus Câmpeanu, 25-26 octombrie 2008, Corund (jud. Mureș), Universitatea „Petru Maior” Târgu-Mureș, sesiunea științifică Mecanisme de formare, selecție și promovare a elitelor intelectuale, comunicarea Elitele istoriei americane sub presiunea discursului istoriografic postmodernist.
B. Internaționale
Remus Câmpeanu, 24-26 aprilie 2008, Timișoara, CNCSIS în colaborare cu Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Comunicare Publică a Universității de Vest, workshop internațional, finanțat prin CNCSIS, grant PN II: Ideas - Exploratory workshops, comunicarea The problem of the myth in the American historiographical discourse.
Remus Câmpeanu, 22-24 mai 2008, București, Romanian Association for American Studies și Comisia Fulbright din România, conferința internațională anuală Fulbright România, comunicarea The Development of the American Historiographical Myths.
Remus Câmpeanu, 28-30 noiembrie 2008, Cluj-Napoca, Centrul de Analiză Politică al Universității „Babeș-Bolyai”, conferința internațională Identitate românească în contextul identității europene, comunicarea Confesiunile românești din Transilvania și problema identității etnice în termenii modernității.
IV. Deplasări peste hotare
Remus Câmpeanu, Budapesta (Ungaria), 6-12 iulie 2008, stagiu interacademic de documentare la Magyar Országos Levéltár (Arhivele Naționale Maghiare) și la Szécsényi și Nemzeti Könyvtár (Biblioteca Națională a Ungariei) din Budapesta (cercetări privind conscripția fiscală a Transilvaniei din 1750, răscoala lui Horea reflectată în Arhiva Comisiei Jankovich
Remus Câmpeanu, Budapesta și Viena, 22-28 iulie 2008, stagiu de documentare la Arhivele Naționale Maghiare), la Biblioteca Națională Szécsényi a Ungariei din Budapesta și la Arhivele Naționale ale Austriei din Viena (cercetări privind istoria învățământului din Transilvania epocii moderne, legate de derularea grantului CNCSIS nr. 1254).
Remus Câmpeanu, Budapesta, Viena și Roma, 16-27 septembrie 2008, stagiu de documentare la Arhivele Naționale Maghiare, la Biblioteca Națională a Ungariei din Budapesta, la Arhivele Naționale ale Austriei din Viena și la Biblioteca Vaticanului din Roma (cercetări de arhivă și documentare bibliografică privind dezvoltarea rețelei școlare din Transilvania veacului al XVIII-lea și achiziționarea de material de arhivă necesar derulării grantului CNCSIS nr. 1254).
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
participări în calitate de membru în comisii de examen (4) și referat (2) și participant – cu observații și sugestii – la 2 referate ale doctoranzilor Institutului susținute în Colectivul de istorie premodernă.
participare în calitate de membru al comisiei de susținere publică la doctoratul candidatei Gorun Kovács-Blanka, A Horea-felkelés és magyarországi forrásai, susținut la Facultatea de Istorie a Universității “Kossuth Lajos” din Debrețin (Ungaria).
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
Director al grantului CNCSIS 1254/2007-2008, intitulat Structuri europene în Transilvania în timpul reformismului habsburgic.
Colaborator în cadrul grantului extern (fonduri private), 2001-2009, intitulat Unirea religioasă a românilor din Ardeal, coordonat de Fundația Pro Oriente din Viena (prof. Ernst Cristoph Suttner).
VII. Alte activități
Membru în Colegiul de redacție al revistei Anuarul Institutului de Istorie „George Bariț”. Series Historica.
Membru al Asociației Cercetătorilor Istoriei Bisericii Greco-Catolice (șef al departamentului de cercetare).
Membru al Romanian Association for American Studies.
Membru al European Association for American Studies.
Colaborator al Facultății de Studii Europene din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”.
Acad. Camil MUREȘANU (cumul la pensie, ½ normă)
Membru titular al Academiei Române,
Președintele Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române
I.Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/5 De la Inochentie Micu-Klein la Memorandum. Moștenirea Școlii Ardelene în texte antologice – 150 p.
II. Cărți, studii și articole științifice
Alexandru Lapedatu (1876-1950). Scrieri istorice. Ediție îngrijită de acad. Camil Mureșanu și prof. Nicolae Edroiu, membru corespondent al Academiei Române, București, Edit. Academiei Române, 2008, p. VII-XXIII (ISBN 978-973-27-1693-9)
Camil Mureșanu Rolul pregătirii teologice în formarea inteletualității românești din Transilvania, în vol. Rolul bisericii și al vieții religioase în istoria României și a Slovaciei, Cluj-Napoca, Edit. Renașterea, 2008, p. 48-53.
[B]Camil Mureșanu, Câteva gânduri cu privire la istoria Academiilor, în „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca, Series Historica, XLVI, 2007, p. 27-32 (neraportat).
Prefață la Remus Câmpeanu, Elitele românești din Transilvania, ed. a II-a, Cluj-Napoca, 2008.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Camil Mureșanu, aprilie 2008, București, Academia Română, comunicarea O lectură în subsolul unor cronici moldovene
Camil Mureșanu, 9-10 octombrie 2008, Zalău, Primăria Municipiului Zalău, Muzeul de Istorie și Artă din Zalău, Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, sesiune științifică „Istorie și civilizație în nord-vestul României”, comunicarea Adunarea Națională de la Blaj. Relatări din presa vremii
Camil Mureșanu, 1 decembrie 2008, Cluj-Napoca, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Sesiune aniversativă cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la Unirea Transilvaniei cu România, comunicarea Semnificații istorice ale Marii Uniri
B. Internaționale
Camil Mureșanu, Budapesta, iunie 2008, .Conferința Internațională cu privire la destrămarea monarhiei habsburgice, comunicarea Mișcări populare în Transilvania în toamna anului 1918.
Camil Mureșanu, 13-17 octombrie 2008, București, Sesiunea Comisiei Mixte a Istoricilor Români și Maghiari, sub titlul „Religie, Societate, Stat în Europa Centrală și Sud-Estică”, comunicarea Matia Corvinul în istoriografia română
Camil Mureșanu, 28 noiembrie 2008, Cluj-Napoca, Universitatea “Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Științe Politice și Administrative, Simpozionul „Identitate națională românească în context internațional”, comunicarea Identitate și destin
IV. Deplasări peste hotare
Camil Mureșanu, Budapesta, iunie 2008, Academia Maghiară de Științe, Conferința Internațională cu privire la destrămarea monarhiei habsburgice, comunicarea Mișcări populare în Transilvania în toamna anului 1918.
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
conducător de doctorat – în cadrul Institutului - 4 doctoranzi în stagiu; 1 susținere publică în anul 2008 (la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca)
președinte și membru (referent oficial) în comisii de evaluare și susținere publică a tezelor de doctorat și acordare a titlului de doctor
participări în calitate de președinte sau membru în comisii de examene (11) și referate (5) cu prezentări de observații și recomandări
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
Director al grantului GAR / 2007-2008, intitulat Bibliographia Historica Romaniae
Colaborator la grantul CEEX 2007/2009, intitulat Geografii simbolice răsăritene; Instituții colaboratoare: Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai”, Institutul de Istorie „George Bariț”, Muzeul de Istorie a Transilvaniei (dir. grant prof.univ.dr. Sorin Mitu)
VII. Alte activități
Membru titular al Academiei Române (2000)
Membru al Comitetului Național al Istoricilor din România
Președinte al părții române în comisia Mixtă a Istoricilor Români și Maghiari, sub egida Academiei Române și Academiei Maghiare de Științe
Membru corespondent al Academiei de Studii Pedagogice, Belgrad (2007)
Membru corespondent al Süd-Ost Europa Gesellschaft, München (1999)
Doctor Honoris Causa al Universităților din Oradea, Timișoara, Alba Iulia
Președinte onorific al Asociației Cercetătorilor Istoriei Bisericii Greco-Catolice
Președinte al Comitetului de redacție al revistei Anuarul Institutului de Istorie „George Barițiu”. Series Historica
CS I dr. Gelu NEAMȚU (cartea de muncă la Institut)
I.Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/4 Documente privind Revoluția de la 1848 din Transilvania, vol. IX – lectura traducerilor de documente, cca 270 p.
La proiectul III/1 Biografii pașoptiste, coord. Gelu Neamțu – întocmit material referitor la George Barițiu – 22 p.
II. Cărți, studii și articole științifice
Gelu Neamțu, Ion Mazere-Luneanu, Masacrul de la Luna – septembrie 1848, București, Edit. Perfect, 2008, 224 p.
Gelu
Neamțu, Mircea Vaida-Voevod, 1 Decembrie 1918. Mărturii ale
participanților. Ioachim Crăciun. Documente la un sfert de veac de la Marea
Unire, vol. II, București, Edit. Academiei Române, 2008,
274 p.
Gelu Neamțu, Nicolae Cordoș, Iuliu Coroianu în vâltoarea vremurilor, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2008, 270 p. (ISBN 978-973-014-6)
Gelu Neamțu, col. (r.) Vasile Tutula, Aspecte militare și pagini memorialistice despre revoluția și războiul civil din Transilvania 1848-1849, Cluj-napoca, Edit. Argonaut, 2008, 300 p. (ISBN 978-973-109-112-9)
Gelu Neamțu, Români și maghiari în fața istoriei. Apropieri româno-maghiare, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 200 p.(ISBN 978-973-071-9)
Gelu Neamțu, Cinnost Gustava Augustinyho ako novinara v Tribuna Poporului v Arade v rokoch 1898-1900. Jeho uloha v solidarizacii narodnych hnuti Rumunov a Slovakov , în „Historicke Studie”, 45, Bratislava, 2007, p. 205-214.
[B]Gelu Neamțu, Alexandru Roman și Academia Română (1866-1897), în „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca, Series Historica, XLVI, 2007, p. 77-85 (neraportat)
[B] Gelu Neamțu, Școlile Blajului după revoluție (1849-1852), în „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca, Series Historica, XLVII, 2008, p. 159-164.
Gelu Neamțu, Die tatigkeit als journalist bei der „Tribuna Poporului” – von Arad des Gustav Augustini zwischen 1898-1900. Seine rolle in der solidaritat zwischen der Rumanischen und Slowakischen nationalbewegung, în vol. Solidaritatea mișcărilor naționale în Europa Centrală și de Sud-Est. 1895-1906. Die solidaritat der nationalen bewegungen in Zentral und Südosteuropa. 1895-1906, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2008, p. 117-130.
Gelu Neamțu, Maramureșeni la Alba Iulia de 1 Decembrie 1918 pentru a vota Marea Unire, în vol. Maramureș – vatră de istorie milenară, vol. VI, Cluj-Napoca, Edit. Dragoș Vodă, 2007, p 159-182 (apărut 2008, neraportat în 2007).
Gelu Neamțu, 3/15 Mai 1848 la 160 de ani, în „Făclia”, 15 mai 2008, p. 1; 4.
Gelu Neamțu, Prof. dr. Ioan Câmpeanu la 80 de ani, în „Făclia”, 15 oct. 2008, p. 4.
Prefață Istorie și literatură documentară, la Teodor Tanco – Soldați fără arme. Roman istoric, ediția a II-a revăzută și adăugită, Cluj-Napoca, Edit. Casa Cărții de Știință, 2008, p. 7-11.
Prefață Un cuvânt din suflet, de la istoric la istoric, la Ioan Câmpeanu – Ghid istoric, Cluj-napoca, Edit. Napoca Star, 2008, p. 5-7.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Gelu Neamțu, 27 iunie 2008, Sf. Gheorghe, Zilele Andrei Șaguna, ed. a VII-a, Liga Cultural-Creșină „Andrei Șaguna”, comunicarea Episcopul Andrei Șaguna, promotor al tendințelor de unitate confesională în timpul revoluției de la 1848.
Gelu Neamțu, 29 septembrie 2008, Miercurea Ciuc, sesiunea națională de comunicări științifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie, cultură, civilizație”, ed. a XIV-a, Ministerul Culturii și Cultelor, Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, comunicarea Trupe secuiești la Mihalț și Luna în vara și toamna anului 1848.
Gelu Neamțu, 9-10 octombrie 2008, Zalău, Primăria Municipiului Zalău, Muzeul de Istorie și Artă din Zalău, Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, sesiune științifică „Istorie și civilizație în nord-vestul României”, comunicarea Unitatea religioasă văzută de Simion Bărnuțiu ca parte integrantă a unității naționale
Gelu Neamțu, 27 noiembrie 2008, Cluj-Napoca, Institutul de Istorie „George Barițiu”, simpozion „90 de ani de la Unirea Transilvaniei cu România”, comunicarea Un nou fotograf al Adunării Naționale de la 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia – 4 poze inedite ale Adunării
Gelu Neamțu, 28-29 noiembrie 2008, Satu Mare, Consiliul Județean, Muzeul Județean și Biblioteca Județeană din Satu Mare, simpozion „Marea Unire din 1918 și Sătmarul”, comunicarea Reprezentanți ai Sătmarului la Alba Iulia în 1 Decembrie 1918
Gelu Neamțu, 29 noiembrie 2008, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, simpozion „90 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia”, comunicare Noi imagini de la Marea Adunare din Alba Iulia, 1 decembrie 1918 – 4 fotografii inedite
B. Internaționale
Gelu Neamțu, 10-11 iunie 2008, Cluj-Napoca, Zilele Academice Clujene, Institutul de Istorie „George Barițiu”, sesiune internațională „Realități sociale și implicare politică în Transilvania (1848-1867), comunicarea Doi preoți blăjeni „turnători” la 1848
IV. Deplasări peste hotare
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
conducător de doctorat – 10 doctoranzi în stagiu
participări – în calitate de conducător științific – în comisii de evaluare și susținere publică a tezelor de doctorat și acordare a titlului de doctor
participări în calitate de președinte sau membru în comisii de examene (10) și referate (8) cu prezentări de observații și recomandări
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
VII. Alte activități
Membru în Colegiul de redacție al revistei Anuarul Institutului de Istorie „George Barițiu”. Series Historica
Membru al Asociației Cercetătorilor Istoriei Bisericii Greco-Catolice
CS III ½ n. Marghiola BODOR (cumul la pensie, ½ normă)
I.Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/4 Documente privind Revoluția de la 1848 din Transilvania, vol. IX s-au efectuat următoarele operațiuni: transcriere, traducere și transpunere pe calculator a 50 pag., majoritatea în urma depistării proprii în Arhivele Naționale Maghiare.
La proiectul de cercetare III/1 Biografii pașoptiste, vol. II, înaintat studiul Personalități armenești la prima Dietă comună de la Budapesta (iulie 1848) (cca 10 p.)
II. Cărți, studii și articole științifice
III. Participări la reuniuni științifice
IV. Deplasări peste hotare
Marghiola Bodor, 22 iunie – 5 iulie 2008, Budapesta, stagiu de documentare la Arhivele Naționale Maghiare și Biblioteca Széchényi, în cadrul schimbului interacademic pe anul 2008 (depistare material documentar – 86 cadre canon, 500 fotocopii digitale și cca 200 cote din fondurile cercetate F. 37, H. 9, F. 200, F. 32, R. 31.
V. Stadiul pregătirii la doctorantură
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
VII. Alte activități
CS II dr. Mihaela COSMA (cartea de muncă la Institut)
I.Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/4 Documente privind revoluția de la 1848 în Țările Române. C. Transilvania, vol. IX, 1-5 iulie 1848 – s-au efectuat următoarele operațiuni: transcrierea și traducerea documentelor germane din 1, 2 și 5 iulie 1848 - 126 p.
La proiectul de cercetare III/1 Biografii pașoptiste, vol. II – am predat două studii Simion Bărnuțiu și revoluția de la 1848 în istoriografia străină – 25 p + Daniel Roth și proiectul său, vizând respingerea uniunii Transilvaniei cu Ungaria printr-o posibilă monarhie daco-română (mai 1848)-19 p.
II. Cărți, studii și articole științifice
Botezan Liviu, Cosma Ela, Isac Ionuț, Varga Attila, Enciclopedia personalităților revoluției de la 1848-1849. Chipuri dintr-un an de neuitat, București, Edit. Academiei Române, 2008, ISBN 787-973-27-1629-8
Ela Cosma, Sași, austrieci, slavi în Transilvania și Banat (Biografii de secol XIX și din vremea revoluției pașoptiste), București, Edit. Academiei Române, 2008, 600 p. ISBN 978-973-271713-4
Ela Cosma, Figuri săsești și austriece din Transilvania (secolul XIX și revoluția de la 1848), ediție restrânsă, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2008, 300 p. (ISBN978-973-109-111-2)
[B]Ela Cosma, Ferdinand Mayerhofer von Grünbühl, consulul austriac la Belgrad, și revoluția pașoptistă din Serbia, în „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca, Series Historica, XLVII, 2008, p. 61-93.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Ela Cosma, 13 martie 2008, Cluj-Napoca, Centrul de Studii Transilvane, sesiune științifică „Silviu Dragomir – 120 ani de la naștere”, comunicarea Vlahii negri. Silviu Dragomir despre identitatea morlacilor
Ela Cosma, 9-10 octombrie 2008, Zalău, Primăria Municipiului Zalău, Muzeul de Istorie și Artă din Zalău, Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, simpozion „Istorie și civilizație în nord-vestul României”, comunicarea Simion Bărnuțiu în istoriografia străină
B. Internaționale
Ela Cosma, 10-11 iunie 2008, Cluj-Napoca, Zilele Academice Clujene, Institutul de Istorie „George Barițiu”, sesiune internațională „Realități sociale și implicare politică în Transilvania între anii 1848-1867”, comunicarea Trei națiuni, trei revoluții în Transilvania la 1848.
Ela Cosma, 11 iunie 2008, Cluj-Napoca, Zilele Academice Clujene, Institutul de Istorie „George Barițiu”, simpozion internațional „Știința genealogiei azi – cerințe metodologice și perspective ale cercetării”, comunicarea Biografii pașoptiste transilvănene în lumina noilor cercetări istorice.
IV. Deplasări peste hotare
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
Activități legate de al doilea doctorat (în istorie) – octombrie 2008 - colocviul de admitere, întocmire plan individual de pregătire
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
VII. Alte activități
Membru în comitetul de redacție al revistei „Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu”. Series Historica
C.S. dr. Marin BALOG (cartea de muncă la Institut)
I.Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/4 Documente privind revoluția de la 1848 în Țările Române. C. Transilvania, vol. IX, 30 iunie- 5 iulie 1848, Transcriere, colaționare, traducere documente germane, aproximativ 65 de pagini tehnredactate (documente aferente datelor de 3 și 4 iulie 1848)
La proiectul de cercetare III/1 Biografii pașoptiste, vol. II, definitivarea celor două studii alocate, respectiv: Ioan Maiorescu sau ipostaza revoluționarului european la 1848, 26 p.; Ioan Buteanu sau ipostaza revoluționarului-martir la 1848, 27 p. (volumul este în curs de inaintare la tipar)
II. Cărți, studii și articole științifice
[ISI] Iosif Marin Balog, The Agrarian Reforms Introduced at theMiddle of the 19th Century. Their Effects Upon the Modernization of Transylvanian Society 1850-1880, în „Transylvanian Review”, 1, 2008, p. 12-27.
[B] Iosif Marin Balog, Înalta birocrație austriacă din Transilvania și rolul ei modernizator la mijlocul veacului al XIX-lea, în „Anuarul Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, Series Historica”, XLVII, Cluj-Napoca, 2008, p. 95-106.
Iosif Marin Balog, Reformele agrare de la mijlocul secolului al XIX-lea și efectele lor asupra modernizării în societatea transilvană (1850-1880), în vol. Schimbare și devenire în istoria României. Lucrările Conferinței Internaționale „Modernizarea în România în secolele XIX-XXI”, Cluj-Napoca, 21-24 mai 2007, coord. Ioan Bolovan, Sorina Bolovan, Cluj-Napoca, Centrul de Studii Transilvane, 2008, p. 159-190.
Iosif Marin Balog, Rolul publicisticii în conturarea unui discurs despre modernizare în Transilvania la mijlocul secolului al XIX-lea, în „Țara Bârsei”, nr. 7, 2008, p. 37-46.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Marin Iosif Balog, 7-8 mai 2008, Brașov, Muzeul Mureșenilor, Consiliul Județean Brașov, sesiune de comunicări științifice „Țara Bîrsei”, ediția a VII-a, comunicarea Rolul publicisticii în conturarea unui discurs despre modernizare în Transilvania la mijlocul secolului al XIX-lea
B. Internaționale
Marin Balog, 10-11 iunie 2008, Cluj-Napoca, Zilele Academice Clujene, Institutul de Istorie „George Barițiu” sesiune internațională „Realități sociale și implicare politică în Transilvania între anii 1848-1867”, comunicarea Ioan Maiorescu sau ipostaza revoluționarului european la 1848.
Marin Iosif Balog, 16-20 octombrie 2008, Cluj-Napoca, Academia Română-Centrul de Studii Transilvane, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Universitatea Karl Franzes, Graz, Austria, conferința internațională Demographic changes in the time of Industrialization 1750-1918. The Example of the Habsburg Monarchy, comunicarea Exportul de capital austriac în Transilvania în secolul al XIX-lea și efectele sale asupra industrializãrii: cazul Societãții Anonime de Mine și Furnale din Brașov (1856-1894). Detalii la: http://www.centruldestudiitransilvane.ro/detaliu.aspx?eID=499&t=Manifestari20062008&cat=21
Marin Iosif Balog, 4-6 decembrie 2008, Viena, Institut für den Donauraum und Mitteleuropa, conferința internațională 1st Zoung Scientist Forum on Central and South East Europe System Changes of South East European Societies. Social, Political and Demographic Consequences, cu studiul From Community to Society. A Pattern of Modernization in Transylvania in European Context 1850-1918
Detalii la www.idm.at/index.php?download=742.pdf
IV. Deplasări peste hotare
Marin Balog, Budapesta, 22 iunie- 5 iulie 2008, Stagiu de cercetare-documentare în Arhivene Naționale Maghiare, în cadrul programului de schimburi interacademice pentru proiectul de cercetare I/4 Documente privind revoluția de la 1848 în Țările Române. C. Transilvania, vol. IX, 30 iunie- 5 iulie 1848, identificare fotocopiere documente - 90 p. xerocopii și peste 600 de reproduceri digitale.
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
participant – cu observații și sugestii – la 7 referate și două presusțineri de teze ale doctoranzilor Institutului susținute în Colectivul de istorie modernă.
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
În cadrul Competiției PN II, Proiecte de cercetare exploratorie finanțat de Uniunea Europeană și CNCSIS – aplicare în cadrul grantului:
cod CNCSIS 2405 intitulat RELATIA RURAL-URBAN ÎN PROCESUL MODERNIZARII DIN TRANSILVANIA 1850-1914, valoare grant propusă spre finanțare 960.000 Ron, director de grant prof. Dr. Ioan Lumperdean, responsabil de proiect dr. Iosif Marin Balog. Detalii la: http://www.cncsis.ro/PNCDI%20II/Idei/2008/Exploratorie/Prop_finantare/Proiecte_propuse_spre_finantare_domeniul_14_3C.html
Membru în organizația internațională H-net: Humanities and Social Sciences Online, network Habsburg http://www.h-net.org/lists
Membru în proiectul internațional K.u.K Archiv, Mitteleuropa wie es einmal war - aktuell zur EU-Erweiterung - eine einmalige Bild-Text-Dokumentation über die k.u.k.-Monarchie, detalii la http://www.archiv-verlag.at/index2.html?/inhalte/produkte/kuk-archiv/kuk-archiv.html; documentarist pentru secțiunea Siebenbürgen /Transilvania, până în prezent am contribuit cu un număr de 8 texte.
C.S. dr. VARGA Attila (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/4 Documente privind revoluția de la 1848 în Țările Române. C. Transilvania, vol. IX, 1-6 iulie 1848 s-au efectuat următoarele operațiuni: transcrierea, traducerea din limba maghiară și transpunerea pe calculator a 80 de pagini
La proiectul de cercetare III/1 Biografii pașoptiste s-au întocmit materialele: „Horváth Mihály de Cenad un episcop rebel” și „Fața nevăzută a mișcării conspirative prepașoptiste. Eftimie Murgu în corespondența diplomatică secretă” – în total 54 de pagini
La proiectul de cercetare V/1 Bibliografia Istorică a României, vol. XII (2006-2008) – întocmire a 450 fișe bibliografice
II. Cărți, studii și articole științifice
Varga Attila, Biserică, Stat și Franc-Masonerie în Banat și Ungaria (1848-1889), vol. I-II, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2008, 622 p., 313 p.
Varga Attila, Enciclopedia personalităților revoluției de la 1848-1849. Chipuri dintr-un an de neuitat, București, Edit. Academiei Române, 2008, 500 p. coautori: Liviu Botezan, Ela Cosma, Ionuț Isac, ISBN: 787-973-27-1629-8
Varga Attila, Remus Câmpeanu, Anton Dörner, În pragul Europei. Instituțiile transilvane în epoca prereformistă, Cluj, Edit. Presa Universitară Clujeană, 2008, 297 p.
Varga Attila, Istorie antică universală, Budapesta, Edit. Națională a Cărții Didactice, 2008, 174 p. (carte tradusă în limba română) ISBN: 978-963-19-5944-1
Varga Attila, Dincolo de zidul suspiciunilor. Francmasoneria maghiară: trecut, prezent, viitor în vol. Masoneria în Transilvania. Repere istorice, coord. Tudor Sălăgean și Marius Eppel, Cluj-Napoca, Edit. International Book Access, 2008, p. 33-62. (Ediția a II-a)
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Varga Attila, 31 martie 2008, Cluj-Napoca, Casa Municipală de Cultură din Cluj-Napoca – Conferința publică din seria „Masoneria în Transilvania”, prelegerea Loja „Unio” din Cluj (1886-1918)
B. Internaționale
Varga Attila, 10-11 iunie 2008, Cluj-Napoca, Zilele Academice Clujene, Institutul de Istorie „George Barițiu”, simpozion internațional „Realități sociale și implicare politică în Transilvania între anii 1848-1867”, comunicarea Fața nevăzută a mișcării conspirative prepașoptiste. Eftimie Murgu în corespondența diplomatică secretă
Varga Attila, 31 octombrie – 2 noiembrie 2008, Novi Sad (Voivodina – Serbia), Consiliul Executiv al P.A. Voivodina, Muzeul Voivodinei, Universitatea „Eftimie Murgu” Reșița, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române, Sesiunea științifică româno-sârbăcu titlul „Banatul – Trecut istoric și cultural”, comunicarea Teodor V. Păcățian – Patriarhul bănățean al presei ardelene
IV. Deplasări peste hotare
Varga Attila, Budapesta, 2 septembrie – 15 septembrie 2008, stagiu de documentare în interesul grantului 1254 (director grant C.S.II dr. Remus Câmpeanu)
Varga Attila, 31 octombrie – 2 noiembrie 2008, Novi Sad (Voivodina – Serbia), Consiliul Executiv al P.A. Voivodina, Muzeul Voivodinei, Universitatea „Eftimie Murgu” Reșița, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
Participant la grantul CNCSIS A/1254/2007-2008, intitulat Administrația, școala și biserica în Transilvania în perioada reformismului austriac (dir. grant Remus Câmpeanu) – derulat prin Institut
Participant la grantul CNCSIS GAR/2007-2008, intitulat Bibliographia Historica Romaniae (dir. grant acad. Camil Mureșanu) – derulat prin Institut
Membru al grantului CEEX /2007-2009, intitulat Geografii simbolice răsăritene; Instituții colaboratoare: Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai”, Institutul de Istorie „George Bariț”, Muzeul de Istorie a Transilvaniei (dir. grant prof.univ.dr. Sorin Mitu)
Membru al grantului „Formarea elitelor în bazinul carpatic și țările baltice” – Director de proiect Prof. Univ. Dr. Viktor Karády – Universitatea Central Europeană din Budapesta
Participant la grantul CNCSIS „Anul 1918 în Europa Centrală” – Director de proiect Prof. Univ. Dr. Valer Moga – Universitatea 1 decembrie 1918 din Alba Iulia
VII. Alte activități
C.S. dr. Lajos-Loránd MÁDLY (cartea de muncă la Institut)
I.Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/6 Documente privind mișcarea națională a românilor din Transilvania. 1849-1918,
vol. V – pregătirea pentru tipar în forma finală a volumului V pentru documentele în limba maghiară și germană – traduceri, sistematizări, corecturi, indici); înaintat spre tipărire la Editura Academiei Române în 2008.
vol. VI – depistarea în arhivele din Budapesta a documentelor aferente perioadei octombrie 1862-anul 1863, începerea transcrierii acestora (până în prezent aproximativ 30 de pagini); trecerea în revistă și sistematizarea documentelor aflate deja la Institut.
La proiectul de cercetare III/2 Realități sociale și implicare politică în Transilvania între 1848-1867. Studii, s-a continuat cercetarea materialului documentar în arhivele din Budapesta, Brașov și Sibiu, rezultând o primă schiță a studiului Mentalități politice și implicare politică a sașilor ardeleni în perioada neoabsolutistă, care urmează a fi redactat în perioada următoare.
La proiectul de cercetare III/3 Raporturile dintre sași și români pe pământul crăiesc în deceniul neoabsolutist s-au efectuat următoarele operațiuni: continuarea culegerii de documente și referințe bibliografice referitoare la temă, continuarea redactării materialului și sistematizarea documentelor pentru anexa lucrării.
II. Cărți, studii și articole științifice
Loránd Mádly, De la privilegiu la uniformizare. Sașii transilvăneni și autoritățile austriece în deceniul neoabsolutist (1849-1860), Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2008, 370 p. (teza de doctorat)
Mișcarea națională a românilor din Transilvania între 1849-1918. Documente, vol. V (19 septembrie 1861-25 septembrie 1862), coordonator Simion Retegan, București, Edit. Academiei Române, 2008, LXXI + 710 pag. Coeditori: Simion Retegan, Dumitru Suciu, Lorand Madly, Mirela Andrei-Popa, Daniela Deteșan
[B]Loránd Mádly, Mentalități și percepții politice reflectate în poezii, cântece și pamflete ale sașilor ardeleni în perioada 1849-1860, în „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca, Series Historica, XLVI, 2007, p. 159-182 (neraportat în 2007).
Loránd Mádly, Un episod din relațiile sașilor ardeleni cu Viena: raporturile cu ministrul cultelor și învățământului Leo Thun, în „Biserică, Școală, Identitate. In Honorem Nicolae Bocșan”, Cluj-Napoca, 2007, p. 297-304 (neraportat în 2007)
Loránd Mádly, Brașovul și activitatea politică a sașilor ardeleni în deceniul neoabsolutist, în „Țara Bârsei. Revistă de cultură. Anul VI, Brașov, 2007, nr. 6, p. 61-65
Loránd Mádly, La personalité de Jean Hunyadi reflétée dans l’historiographie transylvaine allemande du XIXe siècle, în “John Hunyadi and his Time”, IDC Press, Cluj-Napoca, 2007(2008).
Loránd Mádly, Reforma împărțirii politico-administrative a Transilvaniei în deceniul neoabsolutist, în „Schimbare și devenire în istoria României” (coord. Ioan și Sorina Bolovan), Cluj-Napoca, 2008, p. 117-128.
[ISI]Loránd Mádly, Les Réformes concernant la division politico-administrative de la Transylvanie dans le décennie néo-absolutiste, în „Transylvanian Review”, vol. XVII, No. 1, spring 2008, p. 79-89.
[B]Loránd Mádly, Problema organizării Bisericii Evanghelice C.A. din Transilvania și chestiunea „Constituției Bisericești” pentru evanghelicii sași în perioada neoabsolutistă, în „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca”, Series Historica,, XLVII, 2008, p. 45-59.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Loránd Mádly, 8-9 mai 2008, Brașov, Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov, sesiunea științifică națională „Țara Bârsei”, ediția a VII-a
(„Publicistică centrală și publicistică provincială în secolele XIX-XX”), cu comunicarea Între cler, politică și poezie: Franz Obert (1828-1908)
B. Internaționale
Loránd Mádly, 9-14 iunie 2008, Zilele Academice Clujene, Institutul de Istorie „George Barițiu”, sesiune internațională „Realități sociale și implicare politică în Transilvania 1848-1867”, comunicarea Sașii ardeleni ca factor politic în Transilvania în deceniul neoabsolutist
Loránd Mádly, 23-26 octombrie 2008, Cluj-Napoca, conferința internațională „Matthias Corvinus and his Time”, Academia Română și Universitatea „Babeș-Bolyai”, comunicarea Matthias Corvinus und Siebenbürgen in der sächsischen Geschichtsschreibung des 19. Jahrhunderts
Loránd Mádly, 28-30 noiembrie 2008, Cluj-Napoca, Universitatea „Babeș-Bolyai”, conferință internațională „Identitate românească în context european”, comunicarea Între discurs identitar și acțiune politică: românii și sașii din Transilvania în deceniul neoabsolutist
Loránd Mádly, 31 octombrie – 2 noiembrie 2008, Novi-Sad, Consiliul Executiv al P.A. Voivodina, Muzeul Voivodinei, Universitatea „Eftimie Murgu” Reșița, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române, comunicarea Un poet în formare: Lumea văzută de tânărul Teodor Manoiloviæ în corespondența acestuia cu Cornel Grofșoreanu.
IV. Deplasări peste hotare
Loránd Mádly, 5-18 octombrie 2008, Budapesta, stagiu de documentare la Arhivele Naționale Maghiare, în cadrul schimburilor interacademice pe anul 2007 (depistarea și completarea documentelor incluse în vol. VI din proiectul de cercetare I/6).
Loránd Mádly, Novi Sad, 31 octombrie-2 noiembrie 2008, Consiliul Executiv al P.A. Voivodina, Muzeul Voivodinei, Universitatea „Eftimie Murgu” Reșița, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române
V. Stadiul pregătirii la doctorantură
Finalizarea lucrării de doctorat și susținerea publică la data de 21 iunie 2008; confirmarea titlului de doctor în istorie cu distincția „Maga cum laude”, la 4 noiembrie 2008.
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
Activități de cercetare-documentare la Direcțiile județene din Brașov și Sibiu a Arhivelor Naționale legate de derularea grantului TD 426/2006 (activități restante)
VII. Alte activități
participant – cu observații și sugestii – la 4 referate de doctorat susținute în Colectivul de istorie modernă – problema națională.
CSIII dr. Mirela ANDREI (cartea de muncă la Institut)
I.Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/6 Documente privind mișcarea națională a românilor din Transilvania. 1849-1918, vol. V au fost identificate în bibliotecile din Cluj-Napoca articole de presă utile și absolut necesare pentru o prezentare cât mai completă a problematicii abordateși au fost depistate documente inedite din cadrul Arhivelor Naționale, Filialele Județene Cluj și Alba; s-a continuat procesul de transcriere a documentelor aferente volumului V; personal am redactat cca 100 pag.; colaționarea documentelor, realizarea corecturii aferente volumului V și întocmirea indicilor pentru vol. V;
La proiectul de cercetare III/2 Realități sociale și implicare politică în Transilvania între 1848-1867. Studii, - activitatea de documentare, atât sub raport bibliografic, cât și arhivistic, redactarea unui studiu de cca 50 pagini pentru studiul Solidarizare și desolidarizare în raporturile dintre clerul ortodox și greco-catolic român la nivelul acțiunii politice (1860-1867)
La proiectul de cercetare III/4 Sfântul Scaun și raporturile catolicism-ortodoxie în spațiul românesc între 1850-1914 – documentare internă cu precădere bibliografică; proiect de cercetare realizat parțial prin publicarea în anul 2008 a unui volum de circulare bisericești la Editura Argonaut, urmând ca documentarea externă să se realizeze în anii următorii.
II. Cărți, studii și articole științifice
Mirela Andrei-Popa, Aurelia-Mariana Dan, Școală și Biserică. Circularele școlare din vicariatul Rodnei 1850-1918, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2008, 284 p.
Mișcarea națională a românilor din Transilvania între 1849-1918. Documente, vol. V (19 septembrie 1861-25 septembrie 1862), coordonator Simion Retegan, București, Edit. Academiei Române, 2008, LXXI + 710 pag. Coeditori: Simion Retegan, Dumitru Suciu, Lorand Madly, Mirela Andrei-Popa, Daniela Deteșan;
Mirela Andrei-Popa, Repere ale publicisticii românești provinciale în perioada interbelică: Arhiva Someșană și Țara Bârsei. Analiză comparativă, în „Țara Bârsei”, nr. VII, 2008;
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Mirela Andrei-Popa, 8-9 mai 2008, Brașov, sesiune de comunicări științifice „Țara Bârsei. Publicistică centrală, publicistică provincială în spațiul românesc în secolele XIX-XX”, ediția a VII-a, comunicarea Repere ale publicisticii românești provinciale în perioada interbelică: Arhiva Someșană și Țara Bârsei. Analiză comparativă,
B. Internaționale
Mirela Andrei-Popa, Daniel Sularea, 14-17 noiembrie 2007, Cluj-Napoca, Universitatea „Babeș-Bolyai”, simpozion științific internațional „Identități confesionale în Europa Central-Răsăriteană în secolele XVI-XX”, comunicarea Politiche scolastiche nella monarchia asburgica e i loro effetti sull’insegnamento confessionale Greco-cattolico nel vicariato di Rodna (sec. XVIII-XIX) (neraportat în 2007)
Mirela Andrei-Popa, 11-12 decembrie 2008, Cluj-Napoca, Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Conferința internațională „140 de ani de legislație minoritară în Europa Centrală și de Est”, comunicarea Impactul legii școlare 38 din 1868 asupra evoluției învățământului confesional din ținutul Năsăudului
IV. Deplasări peste hotare
Mirela Andrei-Popa, Budapesta, 5 – 18 octombrie 2008, Arhivele Naționale Maghiare, schimb interacademic; scop: documentare și cercetare; identificarea, transcrierea și fotografierea unor piese documentare necesare pentru vol. VI din Mișcarea națională a românilor din Transilvania între 1849-1918. Documente;
Mirela Andrei-Popa, Budapesta, 22 octombrie – 7 noiembrie 2008, Arhivele Naționale Maghiare, deplasare în scop documentării, cu finanțare din grantul CNCSIS 1254 („Structuri europene din Transilvania în timpul reformismului habsburgic”, coord. Dr. Remus Câmpeanu), s-au identificat, transcris sau fotocopiat piese documentare necesare în vederea elaborării volumului II de studii pe marginea temei precizate, care va fi intitulat „Spiritul Europei. Instituții transilvane în epoca reformismului habsburgic”
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
participantă – cu observații și sugestii – la susținerea referatelor de doctorat care au avut loc în cadrul Colectivului de istorie modernă – problema națională
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
Membră a grantului CNCSIS A/1254/2007-2008, intitulat Structuri europene în Transilvania în timpul reformismului habsburgic (dir. grant dr. Remus Cîmpeanu), derulat prin Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca
VII. Alte activități
Membră în colegiul de redacție al revistei Arhiva Someșană
Membră a Institutului de Istorie Ecleziastică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca;
Noiembrie 2008 – acordarea din partea Academiei Române a premiului „George Barițiu” pe anul 2006, pt. ...
CS III dr. Daniela DETEȘAN (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/6 Documente privind mișcarea națională a românilor din Transilvania. 1849–1918, vol. V – finalizat: transcriere de documente, deplasare la arhive din țară, colaționare, regeste, indici de nume și localități (circa 150 pag.).
La proiectul de cercetare I/6 Documente privind mișcarea națională a românilor din Transilvania. 1849–1918, vol. VI – în derulare: depistare de documente, deplasare la arhivele din țară, transcriere.
La proiectul de cercetare III/2 Realități sociale și implicare politică în Transilvania între 1848–1867. Studii – în derulare: pregătirea unui studiu analitic (consultarea bibliografiei, cercetarea arhivelor clujene, documentare) cu titlul Românii din orașele Transilvaniei în perioada neoabsolutismului și a regimului liberal. Structuri demografice
II. Cărți, studii și articole științifice
Daniela Deteșan, Procesul lemenian (1843–1846), Cluj-Napoca, 2008, Presa Universitară Clujeană, 300 pag.
Mișcarea națională a românilor din Transilvania între 1849-1918. Documente, vol. V (19 septembrie 1861-25 septembrie 1862), coordonator Simion Retegan, București, Edit. Academiei Române, 2008, LXXI + 710 pag. Coeditori: Simion Retegan, Dumitru Suciu, Lorand Madly, Mirela Andrei-Popa, Daniela Deteșan
Daniela Deteșan, Sistemul de denominație filean, în Perspective demografice, istorice, sociologice. Studii de populație, Coord. Ioan Bolovan, Cornelia Mureșan, Mihaela Hărăguș, Editura Presa Universitară Clujeană, 2008, p. 225–244
Daniela Deteșan, Mortality in rural comunities of Cluj county (1850–1910), în „Romanian Journal of Populations Studies”, no 2, 2008, p. 72-97.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Daniela Deteșan, 20–21 iunie 2008, Oradea, Simpozionul „Școala Ardeleană”, comunicarea Coordonate iluministe în creația lui Ioan Barac.
Daniela Deteșan, 27–29 iunie 2008, Lugoj, Sesiunea Jubiliară „Spațiile alterității XII. Revoluția de la 1848 și Banatul – 160 de ani”, comunicarea Foști alumni blăjeni – participanți la revoluția pașoptistă.
B. Iternaționale
Daniela Deteșan, 10-11 iunie 2008, Cluj-Napoca, Zilele Academice Clujene, Institutul de Istorie „George Barițiu”, sesiune internațională „Realități sociale și implicare politică în Transilvania între anii 1848-1867”, comunicarea Donația împăratului Francisc Iosif I bisericii greco-catolice din Transilvania din anul 1852
Daniela Deteșan, 9–10 octombrie 2008, Zalău, Primăria Municipiului Zalău, Muzeul de Istorie și Artă din Zalău, Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, sesiune științifică „Istorie și civilizație în nord vestul Transilvaniei”, dedicată celor 200 de ani de la nașterea lui Simion Bărnuțiu, comunicarea Între procesul lemenian și revoluția pașoptistă. Rolul lui Simion Bărnuțiu și al generației 1842–1848
IV. Deplasări peste hotare
Daniela Deteșan, Amsterdam, 28 martie – 13 aprilie 2008, stagiu de documentare la International Institute of Social History, cu tema Familia românească din Transilvania între constrângerile bisericii și cele ale statului. De la tradiție spre modernizare (1850 – 1900) (pentru grantul PNCDI/134/2007–2010, dir. grant prof. univ. dr. Ioan Bolovan)
Daniela Deteșan, Moscova, 2 – 28 septembrie 2008, stagiu de cercetare și documentare științifică, în cadrul Acordului de cooperare științifică dintre Academia Română și Academia Rusă de Științe, la Moscova, la Institutul de Slavistică și Balcanistică al Academiei Ruse de Științe, cu proiectul intitulat Mișcări naționale în spațiul est-european în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Problema Transilvaniei între Imperiul Habsburgic și Imperiul Rus.
Daniela Deteșan, Londra, Cambridge, 26 octombrie – 23 noiembrie 2008, stagiu de documentare la Cambridge Group for the History of Population and Social Structure, cu tema Familia românească din Transilvania între constrângerile bisericii și cele ale statului. De la tradiție spre modernizare (1850–1900), pentru grantul PNCDI/134/2007–2010, dir. grant prof. univ. dr. Ioan Bolovan.
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
Membru al grantului CNCSIS – PNCDI/134/2007 – 2010, intitulat Familia românească din Transilvania între constrângerile bisericii și cele ale statului. De la tradiție spre modernizare (1850–1900), dir. grant prof. univ. dr. Ioan Bolovan (derulat prin Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca)
VII. Alte activități
CS I dr. Simion RETEGAN
(cartea de muncă la Institut)
I.Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/6 Documente privind mișcarea națională a românilor din Transilvania. 1849-1918, vol. V (18 septembrie 1861 – 25 septembrie 1862) – continuarea pregătirii volumului pentru tipar (80 pag. documente) la Editura Academiei Române; corectura I și II a documentelor romînești, întocmirea indicilor de persoane și localități.
La proiectul de cercetare III/2 Realități sociale și implicare politică în Transilvania între 1848-1867 – documentare în arhive și biblioteci pentru întocmirea studiului Structura socială a elitei românești din Transilvania între 1849-1867.
II. Cărți, studii și articole științifice
Simion Retegan, În umbra clopotnițelor. Școlile greco-catolice din episcopia Gherlei între 1875-1885. Mărturii documentare, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2008, 580 p. (ISBN 978-973-109-125-9).
Simion Retegan, Zur Aspekte der ungarischen Minderheitenpolitik zur Zeit der Regierung Bánffy (1895-1899), în vol. Solidaritatea mișcărilor naționale în Europa Centrală și de Sud-Est. 1895-1906, Cluj-Napoca, 2008, p. 45-56.
Mișcarea națională a românilor din Transilvania între 1849-1918. Documente, vol. V (19 septembrie 1861-25 septembrie 1862), coordonator Simion Retegan, București, Edit. Academiei Române, 2008, LXXI + 710 pag. Coeditori: Simion Retegan, Dumitru Suciu, Lorand Madly, Mirela Andrei-Popa, Daniela Deteșan.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Simion Retegan, 9-10 octombrie 2008, Zalău, Primăria Municipiului Zalău, Muzeul de Istorie și Artă din Zalău, Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, sesiune științifică „Istorie și civilizație în nord vestul Transilvaniei”, comunicarea Satul de naștere al lui Simion Bărnuțiu la mijlocul secolului al XIX-lea.
B. Internaționale
Simion Retegan, 15-20 octombrie 2008, Cluj-Napoca, conferință internațională „Transformări demografice în perioada industrializării. Exemplul Monarhiei Habsburgice (1750-1918), comunicarea Strategii matrimoniale în societatea rurală românească din Transilvania la mijlocul sec. al XIX-lea
Simion Retegan, 11-12 decembrie 2008, Cluj-Napoca, Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Conferința internațională „140 de ani de legislație minoritară în Europa Centrală și de Est”, comunicarea Poliglotismul Transilvaniei în perioada 1860-1867. Normative și realități
IV. Deplasări peste hotare
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
conducător de doctorat – 2 doctoranzi în stagiu (o susținere publică – 3 iunie 2008 )
referent oficial în comisii de evaluare și susținere publică a tezelor de doctorat și acordare a titlului de doctor (2)
participări în calitate de președinte sau membru în comisii de examene (12) și referate (8) cu prezentări de observații și recomandări
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
VII. Alte activități
Membru al societății științifice Verein für siebenbürgische Landeskunde
Membru în Colegiul de redacție al revistei Anuarul Institutului de Istorie „George Barițiu”. Series Historica
CS I dr. Dumitru SUCIU (cartea de muncă la Institut)
I.Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/6 Documente privind mișcarea națională a românilor din Transilvania. 1849-1918, vol. V (18 septembrie 1861 – 25 septembrie 1862) – continuarea pregătirii volumului pentru tipar (80 pag. documente) la Editura Academiei Române; corectura I și II a documentelor românești, întocmirea indicilor de persoane și localități.
La proiectul de cercetare III/2 Realități sociale și implicare politică în Transilvania între 1848-1867. Studii, documentare bibliografică și arhivistică, valorificare parțială prin comunicări științifice pentru studiul Evoluții programatice și alternative tactice ale mișcării naționale românești din Transilvania între 1849-1869
II. Cărți, studii și articole științifice
Mișcarea națională a românilor din Transilvania între 1849-1918. Documente, vol. V (19 septembrie 1861-25 septembrie 1862), coordonator Simion Retegan, București, Edit. Academiei Române, 2008, LXXI + 710 pag. Coeditori: Simion Retegan, Dumitru Suciu, Lorand Madly, Mirela Andrei-Popa, Daniela Deteșan
[B]Dumitru Suciu, Aspecte privind evoluția școlilor confesionale române și problematica celor mixte din Transilvania în epoca lui Bach, în „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca”, Series Historica, XLVII, 2008, p. 165-191.
[B+]Dumitru Suciu, Date noi privind situația școlilor române confesionale și problematica celor mixte în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în „Acta Musei Napocensis”, 2008.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Dumitru Suciu, februarie 2008, Satu Mare, Muzeul de Istorie Satu Mare, Direcția Județeană Satu Mare a Arhivelor Naționale, comunicarea Programele politice românești din Monarhia Habsburgică de la 1848-1851.
Dumitru Suciu, 27 noiembrie 2008, Cluj-Napoca, Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, Simpozion „90 de ani de la Unirea Transilvaniei cu România”, (coord. D. Suciu), comunicarea Anul 1918 în Europa Centrală și răsăriteană și unirea Transilvaniei cu România. Priviri comparative
Dumitru Suciu, 28-29 noiembrie 2008, Satu Mare, Consiliul Județean, Muzeul Județean și Biblioteca Județeană din Satu Mare, Simpozion „Marea Unire din 1918 și Sătmarul”, comunicarea Unirea Transilvaniei cu România și Sistemul de la Versailles
B. Internaționale
Dumitru Suciu, 10-11 iunie 2008, Cluj-Napoca, Zilele Academice Clujene, Institutul de Istorie „George Barițiu”, sesiune internațională „Realități sociale și implicare politică în Transilvania între anii 1848-1867” (coord. D. Suciu), comunicările Continuitate și discontinuitate în evoluția programtică a mișcării naționale a românilor din Transilvania la începutul regimului semiliberal Rainer-Schmerling și comunicarea Biografii ale fruntașilor mișcării naționale românești în secolul al XIX-lea
IV. Deplasări peste hotare
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
conducător de doctorat – 9 doctoranzi în stagiu
referent oficial în comisii de evaluare și susținere publică a tezelor de doctorat și acordare a titlului de doctor în istorie (3)
participări în calitate de președinte sau membru în comisii de examene (20) și referate (11) cu prezentări de observații și recomandări
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
VII. Alte activități
CSI dr. Gheorghe IANCU (cartea de muncă la Institut)
I.Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare IV/1a Omul politic și de cultură Valeriu Braniște (1869-1928). Monografie – în anul 2008 – realizat partea I – pentru intervalul 1869-1894 – 80 p.
II. Cărți, studii și articole științifice
Gheorghe Iancu, Documente interne și externe privind problematica minorităților naționale din România, 1919-1924, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2008, 396 p.
[B]Gheorghe Iancu, Ziua de 24 ianuarie 1954 sărbătorită la București și la Paris, în „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca”, Series Historica, XLVII, 2008, p. 483-501.
[B]Gheorghe Iancu, Membrii transilvăneni ai Academiei Române (sesiunea 1919), în „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca, Series Historica, XLVI, 2007, p. 65-76 (neraportat în 2007)
Gheorghe Iancu, Unirea Transilvaniei cu România la a 90-a aniversare, în vol. Pe drumul Marii Uniri, coord. Vasile Popeangă, Emil Arbonie, Arad, University Press, 2008, p. 125-130.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Gheorghe Iancu, 15 mai 2008, Satu Mare, Muzeul Județean Satu Mare, consiliul Județean Satu Mare, Simpozion „160 de ani de la revoluția pașoptistă”, comunicarea Revoluția romînă de la 1848-1849 parte componentă a procesului de emancipare națională a românilor din dubla Monarhie (1848-1918)
Gheorghe Iancu, 20 noiembrie 2008, Cluj-Napoca, Centrul de Studii Transilvane, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Facultatea de Teologie Ortodoxă, simpozionul „Transilvania în toamna anului 1918 și Unirea cu România. Realități interne și context internațional”, comunicarea Valeriu Braniște, reprezentant de seamă al generației Marii Uniri. Perioadele de detenție.
Gheorghe Iancu, 27 noiembrie 2008, Cluj-Napoca, Institutul de Istorie „George Barițiu”, simpozion „90 de ani de la Unirea Transilvaniei cu România”, comunicarea Contextul intern și extern al Marii Uniri
Gheorghe Iancu, 28-29 noiembrie 2008, Satu Mare, Muzeul Județean Satu Mare, Consiliul Județean Satu Mare, Simpozion „Marea Unire din 1918 și Sătmarul”, comunicarea Geneza și semnificațiile Hotărârii de la 1 Decembrie 1918.
IV. Deplasări peste hotare
Gheorghe Iancu, Londra (Marea Britanie), 7 – 21 iulie 2008, stagiu de documentare în cadrul schimburilor interacademice pentru tema privind problematica minorităților naționale
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
conducător de doctorat – 12 doctoranzi în stagiu dintre care 6 în faza de pregătire, iar 4 în faza de redactare a tezei; 1 susținere publică – în anul 2008 (Camil Petrescu – 29 iulie); confirmarea titlului de doctor în istorie pentru doctorandul Eusebiu Narai;
referent oficial în comisii de evaluare și susținere publică a tezelor de doctorat și acordare a titlului de doctor (3 la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, 1 la Universitatea de Vest din Timișoara)
participări în calitate de președinte sau membru în comisii de examene (10) și referate (3) cu prezentări de observații și recomandări
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
Colaborator al grantului extern (fonduri publice), intitulat Șvabii sătmăreni în epoca interbelică; Instituții colaboratoare: Institut für donauschwabische Geschichte und Landeskunde, Tübingen (dir. Matthias Beer, Josef Wolf), Muzeul Județean Satu Mare.
VII. Alte activități
Membru al societății științifice Verein für Siebenbürgisches Landeskunde (1984)
Membru în Colegiul de redacție al revistei Anuarul Institutului de Istorie „George Barițiu”. Series Historica
CSI dr. Lucian NASTASĂ-KOVÁCS (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan
Coordonator al proiectului de cercetare V/2: Cultura și dinamica modernizării în România veacului XX. Cercetare asupra ponderii, naturii și efectelor investițiilor simbolice
La proiectul de cercetare V/2: Cultura și dinamica modernizării în România veacului XX. Cercetare asupra ponderii, naturii și efectelor investițiilor simbolice – elaborarea lucrării: Strategiile carierei în mediul intelectual românesc în epoca precomunistă, 200 pag. pentru anul acesta (2008). – proiect de cercetare finalizat prin publicare, la Editura Limes
II. Cărți, studii și articole științifice
Lucian Nastasă, Der universitäre Antisemitismus Rumäniens in der Zwischenkriegszeit, în vol. Spiritualitate și cultură europeană. Volum dedicat profesorului Ladislau Gyémánt la împlinirea vârstei de 60 de ani, Cluj, Presa Universitară Clujeană, 2007, p.147-166 (neraportat în 2007)
Lucian Nastasă, Der deutsche akademische Raum und das Auftauchen einer rumänischen intellektuellen Elite (1864-1944), în vol. Națiune și europenitate. Studii istorice. In Honorem Magistri Camilli Mureșanu, îngrijit de Nicolae Edroiu, Susana Andea, Șerban Turcuș, București, Edit. Academiei Române, 2007, p.299-310 (neraportat în 2007)
Armenii din nord-vestul Transilvaniei în anii instaurării comunismului (1945-1953). Mărturii documentare, ed. Lucian Nastasă, Cluj, Centrul pentru Resurse și Diversitate Etnoculturală, 2008, 320 p.
Lucian Nastasă, The Education of Romanian University Professors in Western Universities, în vol. Elite Formation in the Other Europe (19th-20th Century), ed. Victor Karady, Köln, Center for Historical Social Research, 2008, p.221-231. (Număr special din “Historical Social Research”, vol.33, 2008, no.2).
Lucian Nastasă, Universitățile occidentale și formarea elitei intelectuale românești. Repere asupra migrației studențești și a transferurilor culturale (1864-1948), în vol. Mobilitatea elitelor în România secolului XX, coord. Mihai Dinu Gheorghiu, Mihăiță Lupu, București, Edit. Paralela 45, 2008, p.60-108.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
B. Internaționale
Lucian Nastasă, 22-25 august 2008, Sighișoara, Festivalul Pro Etnica (sub egida Ambasadei Germaniei și a Guvernului României: Departamentul pentru Relații interetnice), 22-25 august 2008. Conferința: Un alt fel de conviețuire interetnică: majoritari și minoritari în temnițele comuniste (24 august).
Lucian Nastasă, 13-15 noiembrie 2008, Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (sub egida Guvernului României: Departamentul pentru Relații interetnice), 13-15 noiembrie 2008. Comunicarea: Comitetul Democrat Armean din România (1945-1953). Repere pentru o monografie.
Lucian Nastasă, 10-12 septembrie 2008, Viena, 3rd International Conference of the European Society for the History of Science, Comunicarea: Patterns of ethnic and confessional recruitment of the physicians in Transylvania (1872-1918).
Lucian Nastasă, iulie 2008, Moscova, Deutschen Historischen Institut Moskau - conferința: Prosopographies of educated elites via the study of collective biographies of students enrolled at Moskwa University (1860-1900).
IV. Deplasări peste hotare
Lucian Nastasă, Moscova (Rusia), 23 iunie – 14 iulie 2008, în cadrul schimburilor interacademice. S-a cercetat Arhiva Universității Lomonosov pentru identificarea și digitalizarea documentelor relative la studenții din spațiul românesc ce au studiat aici între 1860-1918.
Lucian Nastasă, Budapesta, 1 - 9 septembrie 2008, Central European University (CEU). Documentare în Biblioteca instituției și pregătirea strategiei pentru derularea unui proiect european pe tema: „Culturally Composite Elites, Regime Changes and Social Crises in Multi-Ethnic and Multi-Confessional Eastern Europe. (The Carpathian Basin and the Baltics in Comparison - cc. 1900-1950)”.
Lucian Nastasă, Viena, 13-20 septembrie 2008, Stipendiu parțial din partea Academiei Austriece de Științe și a Ministerului Federal Austriac pentru Cercetare și Știință pentru a cerceta Arhiva Universității din Viena.
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
octombrie 2008 – colocviu de admitere la doctorat și declararea ca admiși, în urma colocviului de admitere, a 5 doctoranzi (unul la zi, patru la fără frecvență)
referent oficial în comisii de evaluare și susținere publică a tezelor de doctorat și acordare a titlului de doctor
participări în calitate de membru în comisii de examene (6) și referate (4) cu prezentări de observații și recomandări
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
Coordonator pentru România al grantului extern (fonduri publice) intitulat: Culturally Composite Elites, Regime Changes and Social Crises in Multi-Ethnic and Multi-Confessional Eastern Europe. (The Carpathian Basin and the Baltics in Comparison - cc. 1900-1950), finanțat de European Research Council, Bruxelles (http://erc.europa.eu/pdf/erc-evrules_en.pdf), pentru intervalul 2009-2011.
Director proiect de cercetare exploratorie CNSIS (2008-2010) pe tema: „Politici de integrare intelectuală a românilor din spațiul transilvan în Europa secolelor XIX-XX. (Analiză socio-istorică asupra logicii, surselor și mecanismelor transferurilor culturale)”. (http://www.cncsis.ro/PNCDI%20II/Idei/2008/Exploratorie/Prop_finantare/Proiecte_propuse_spre_finantare_domeniul_14_3C.html)
Coordonator al grantului extern (fonduri private) 2006-2009, intitulat Education and internal divisions of elites in modern Eastern Europe; Instituții colaboratoare: Swiss National Science Foundation SCOPES – Scientific cooperation with Eastern Europe, Geneva. Nr. IB7310-110815(http://www.snf.ch/SiteCollectionDocuments/int_scopes_institutes.pdf)
VII. Alte activități
Membru în colectivul de redacție al revistei History of Universities, Oxford University Press (din 2003) – redactor pentru România
Membru în Colegiul de redacție al revistei Anuarul Institutului de Istorie „George Barițiu”. Series Historica (secretar științific de redacție)
Membru în comitetul redacțional al revistei Altera, Tg. Mureș (din 2005)
Membru în „International Advisory Board” al “Revistei Arhivelor” din București (din 2007).
Membru în Bordul Științific al Editurii International Book Access, Cluj (din 2008).
Membru al Corporației doctorilor al Academiei de Științe din Ungaria (2004).
CSI dr. Stelian MÂNDRUȚ (cartea de muncă la Institut)
I.Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare V/1 Bibliografia Istorică a României, vol. XII (2006-2008) s-au efectuat următoarele operațiuni: depistare, selectare, fișare, clasificare și indexare tematică a circa 1500 titluri de carte și poligrafie, procesate prin programul PROCITE-5 pe calculator; în calitate de coordonator al volumului, s-a verificat periodic normele colegilor din colectiv, s-a întreținut relația de conlucrare cu cele două coautoare externe (București și Chișinău), și colaboratorii benevoli care ne ajută cu informația stocată și trasmisă prin calculator; s-a continuat depistarea segmentului restant de carte și poligrafie pe anii 2004/2006, pregătit a fi introdus în calculator până la data de 31 martie 2009.
În urma deplasării efectuate la Chișinău în cadrul schimbului interacademic (23-29 iunie 2008), s-au identificat noi fonduri de carte și periodice existente în biblioteci publice din Republica Moldova, necesare completării volumului XII (2006-2008).
La proiectul de cercetare V/2b Cultura și dinamica modernizării în România veacului XX. Cercetare asupra ponderii, naturii și efectelor investițiilor simbolice, s-a continuat documentarea arhivistică și bibliografică, pregătindu-se un prim tronson de 100 pag. de documente (1921-1927), în vederea conceperii volumului pendinte studiului Monografia Institutului de Istorie Națională din Cluj (1920-1940).
II. Cărți, studii și articole științifice
Stelian Mândruț, Die rumänisch-slowakische Zusammenarbeit im Budapester Parlament zwischen den Jahren 1906-1910, în vol. Solidaritatea mișcărilor naționale în Europa Centrală și de Sud-Est. 1895-1906. Die Solidarität der nationalen Bewegungen in Zentral und Südosteuropa. 1895-1906, coord. Nicolae Edroiu, Milan Krajcovic, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2008, p. 78-86.
Stelian Mândruț, Nicolae Iorga în istoriografia română și străină. Bibliografie selectivă (1965-2005), în vol. Nicolae Iorga 1871-1940. Studii și documente, vol. IV, coord. Constantin Bușe, Constantin Gaucan, București, Edit. Universității din București, 2007, p. 377-386 (neraportat în 2007)
Stelian Mândruț, Nicolae Iorga în istoriografia română și străină. Bibliografie selectivă (1965-2005), în vol. Nicolae Iorga. 1871-1940. Studii și documente. V, coord. Constantin Bușe, Constantin Gaucan, București, Edit. Universității, 2008, p. 415-482.
Stelian Mândruț, Professori e borsisti della Scuola Romena di Roma nel periodi interbellico, în „Anuarul Institutului Italo-Român de Studii Istorice”, 3, 2006 [apărut în 2008], p. 141-158.
Stelian Mândruț, Kisebbségek. A „nemzeti kérdés” szakmai kutatása a mai Romániában, în „Klió”, Debrecen, 16, 2008, nr. 2, p. 23-27.
Stelian Mândruț, Annotationen. Neuerscheinungen aus Ostmitteleuropa. Ungarn, Rumänien, în Berichte und Forschungen, Oldenburg, 15, 2007 [apărut în 2008], p. 392-415 ( în colaborare cu Dácz Enikő, Edina Zvara, Vitári Zsolt).
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
Stelian Mândruț, Cluj-Napoca, 13 martie 2008, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea din Oradea, Facultatea de Istorie, Geografie și Relații internaționale, Centrul de Studii Transilvane, Simpozionul „Silviu Dragomir, 120 de ani de la naștere”, comunicarea Fritz Valjavec și Silviu Dragomir despre cercetarea ariei sud-est europene (1936-1939).
B. Internaționale
Stelian Mândruț, 10-11 iunie 2008, Cluj-Napoca, Zilele Academice Clujene, Institutul de Istorie „George Barițiu”, sesiune internațională „Realități sociale și implicare politică în Transilvania între anii 1848-1867”, comunicarea Începuturile Colectivului de documente 1848 de la Institutul de Istorie din Cluj( 1956-1962)
Stelian Mândruț, 13-17 octombrie 2008, București, Academia Română, Academia Maghiară de Științe, Comisia Mixtă a Istoricilor Români și Maghiari reunită pe tema „Religie, Societate, Stat în Europa Centrală și Sud-Estică. Egyház, Társadalom, Állam Közép és Dél-Kelet Európában”, secretariat științific, organizare și participare la discuții.
Stelian Mândruț, 31 octombrie – 2 noiembrie 2008, Novi Sad, Serbia, Consiliul Executiv al P.A. Voivodina, Muzeul Voivodinei, Universitatea „Eftimie Murgu” Reșița, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, simpozion internațional „Banat, trecut istoric și cultural”, comunicarea Fritz Valjavec și cercetarea istoriei sud-estului european (1935-1945)”.
Stelian Mândruț, 4-5 decembrie 2008, Budapesta, Institutul de Istorie al Academiei Maghiare de Științe, conferința internațională „Turciansky Sväty Martin, Alba Iulia/Karlsburg und Budapest in 1918”, comunicarea Istoriografia română despre Unirea de la Alba Iulia
IV. Deplasări peste hotare
Stelian Mândruț, 23-28 iunie 2008, Chișinău, stagiu de documentare în cadrul schimburilor interacademice pe anul 2008, la Institutul de Istorie, Stat și Drept - documentare la Biblioteca Științifică Centrală „Andrei Lupan” și la Biblioteca Națională a Moldovei pentru proiectul de cercetare Bibliografia Istorică a României, vol. XII, 2006-2008.
Stelian Mândruț, 4-5 decembrie 2008, Budapesta, Institutul de Istorie al Academiei Maghiare de Științe, conferința internațională „Turciansky Sväty Martin, Alba Iulia/Karlsburg und Budapest in 1918”, comunicarea Istoriografia română despre Unirea de la Alba Iulia
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
conducător de doctorat – 1 drd. în stagiu (2007-) și 2 drd. admiși în urma colocviului de admitere la doctorat organizat în institut în 9-10 octombrie 2008
participări – în calitate de membru – în comisii de examene (10 și referate (6) susținute în cadrul Colectivului de istorie contemporană.
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
Colaborator al grantului extern (fonduri publice), intitulat Șvabii sătmăreni în epoca interbelică; Instituții colaboratoare: Institut für donauschwäbische Geschichte und Landeskunde, Tübingen (dir. Matthias Beer, Josef Wolf), Muzeul Județean Satu Mare, 2004-2008.
Membru al grantului GAR/2007-2008, intitulat Bibliographia Historica Romaniae (dir. grant acad. Camil Mureșanu)
VII. Alte activități
Membru în Colegiul de redacție al revistei Anuarul Institutului de Istorie „George Barițiu”. Series Historica
Membru în colegiul de redacție al revistei Memorial 1989 din Timișoara.
Referent de specialitate al publicației Caietele Nicolae Iorga, I/2008, editată de Casa Memorială „Nicolae Iorga” din Botoșani.
Referent științific al cărții „Coriolan Băran. Reprivire asupra vieții. Editori: Vasile Popeangă, Eugeniu Criste, Raul Ionuț Rus. Arad, „Vasile Goldiș” University Press, 2008, 412 p.
Referent pentru România al volumului elaborat de Johann Steiner, Doina Magheți. Die Gräber schweigen. Berichte von das blutigsten Grenze Europas. Troisdorf, Gilde un. Köster Verlag, 2008, 464 p.
CSIII dr. Mircea BIRȚ (cartea de muncă la Institut)
I.Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare I/5. Biblia lui Timotei Cipariu. Ediție princeps după manuscrisul inedit. Etapa I, transcriere a 500 pag. (Zaharia - I. Macavei)
La proiectul de cercetare V/1 Bibliografia Istorică a României, vol. XII (2006-2008) – întocmire fișe bibliografice
II. Cărți, studii și articole științifice
Mircea Remus Birț, Cronologia Ordinarilor diecesani greco-catolici (uniți). 1948-1989. Încercare de reconstituire, Cluj-Napoca, Edit. Napoca Star, 2007, 140 p. (neraportat în 2007)
Sabin Sebastian Făgăraș,Mircea Remus Birț, Capitlul diecesan de Cluj-Gherla între septembrie 1987 – martie 1989, Cluj-Napoca, Edit. Napoca Star, 2007, 286 p. + 4 pl. Foto (neraportat în 2007)
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
B. Internaționale
Mircea Birț, 29-30 noiembrie 2008, Facultatea de Teologie Greco-Catolică a Universității „Babeș-Bolyai”, Dieceza de Cluj-Gherla, simpozion internațional „1948-2008, 60 de ani de la suprimarea Bisericii Române Unite”, comunicarea Din pregătirea pentru înfruntarea prigoanei. Cazul Pr. Victor Lazăr (1911-1978) din Arhidieceza Blajului.
IV. Deplasări peste hotare
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
faza de elaborare a ultimului referat din planul individual de pregătire ca doctorand al Institutului de Istorie „George Barițiu”, domeniul Istorie
participant – cu observații și sugestii – la 5 referate ale doctoranzilor Institutului susținute în Colectivul de istorie contemporană.
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
Colaborator al grantului GAR/2007-2008, intitulat Bibliographia Historica Romaniae (dir. grant acad. Camil Mureșanu)
VII. Alte activități
CSIII drd. Ottmar TRAȘCĂ (cartea de muncă la Institut)
I.Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare IV/2 Regimul antonescian și politica față de minoritățile naționale. Studiu de caz: germanii și evreii, cercetări în arhivele române și germane, depistat și fotocopiat aproximativ 500 de pagini de documente; redactat aproximativ 70 de pagini.
La proiectul de cercetare IV/3 Mișcarea legionară din exilul din Germania, documentare, redactare și pregătirea pentru tipar a unui studiu de aproximativ 45 de pagini intitulat „Germania nazistă. Mișcarea Legionară și asasinarea primului-ministru Armand Călinescu în septembrie 1939” (lb. germană).
La proiectul de cercetare IV/4 Relațiile dintre serviciile secrete românești și cele străine (1939-1945) americane, britanice, germane, sovietice, cercetări în arhivele Stasi- Bundesbeauftragen für die Stasi Unterlagen (BStU) Berlin, depistat și focopiat aproximativ 500 de pagini fotocopii.
La proiectul de cercetare V/1 Bibliografia Istorică a României, vol. XII (2007-2008) – depistarea, fișarea, clasificarea și indexarea a aprox. 300 de titluri.
II. Cărți, studii și articole științifice
Ottmar Trașcă, Rumänien, Ungarn und die Minderheitenfrage zwischen Juli 1940 und August 1944. In vol. Zwangsmigrationen im mittleren und östlichen Europa. Völkerrecht-Konzeptionen-Praxis (1938-1950), herausgegeben von Ralph Melville, Jiűí Peček und Claus Scharf, Mainz, Verlag Philipp von Zabern, 2007, p. 259-308. (În colaborare cu Rudolf Gräf). (neraportat în 2007)
Ottmar Trașcă, 23 august 1944. Sfârșitul <<camaraderiei de arme>> româno-germană, în „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca”, Series Historica, XLV, 2006, p. 179–224. (neraportat în 2006 și 2007)
Ottmar Trașcă, Situația politică și economică a României în anii 1946-1947 văzută prin prisma rapoartelor diplomaților maghiari acreditați la București“ în vol. Alegerile parlamentare din 19 noiembrie 1946. De la memoria colectivă la cercetarea istorică, coordonatori: Robert Fürtös, Gheorghe Mihai Bârlea, București, Fundația Academia Civică, 2007, p. 118-156. (neraportat în 2007)
[B]Ottmar Trașcă, Der 23. August 1944: das Ende der deutsch-rumänischen <<Waffenbrüderschaft>> und der Kampf um Bukarest, în vol. Schlüsseljahr 1944, herausgegeben von der Bayerische Landeszentrale für politische Bildung, München, Bayerische Landeszentrale für politische Bildung, 2007, p. 173-215. (neraportat în 2007)
Ottmar Trașcă, România, Germania și cel de-al doilea Arbitraj de la Viena din 30 August 1940, în vol. Arbitrajul de la Viena între documentele de arhivă și memoria colectivă, Editori: Valentin Orga, Claudiu Porumbăceanu, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2007, p. 1-45.
Ottmar Trașcă, Die rumänische Besetzung von Odessa und die Maßnahmen gegenüber der jüdischen Bevölkerung im Oktober 1941, în vol. The Odessa Connection, edited by Melanie Sully, Wien, Verlag Diplomatische Akademie Wien, 2008, p. 73-84.
[B]Ottmar Trașcă, Ocuparea orașului Odessa de către Armata română și măsurile adoptate față de populația evreiască, octombrie 1941-martie 1942, în „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca, Series Historica, XLVII, 2008, , p. 377-425.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
B. Internaționale
Ottmar Trașcă, 11-12 septembrie 2008, Cluj-Napoca, Centre for Baltic and East Eurpean Studies, CBEES, Södertörn University College; CEU-HESP Comparative History Project, History Department, Central European University; Department of Political, Administrative and Communicational Sciences and Department of Sociology and Social Work, Babeș-Bolyai University; Romanian Institute for the Study of National Minority Issues; conferința internațională „Shared/Entangled Histories: Comparative Perspectives on Hungary and Romania”, comunicarea Rumänien und die Entwicklung der Frage Siebenbürgens vom Beginn der Operation „Barbarossa” bis zur Militärbesetzung Ungarns (Unternehmen „Margarethe”).
Ottmar Trașcă, 4 noiembrie 2008, Göttingen, Universitatea din Göttingen, conferința Das Dritte Reich und die Judenfrage in Rumänien und Ungarn, 1940-1944.
Ottmar Trașcă, 6 noiembrie 2008, Berlin, Collegium Hungaricum Berlin, conferința Das Dritte Reich und die Judenfrage in Rumänien und Ungarn, 1940-1944.
IV. Deplasări peste hotare
Ottmar Trașcă, Berlin, 26 octombrie - 8 noiembrie 2008, cercetare și documentare în Politisches Archiv des Auswärtigen Amtes Berlin, Bundesarchiv Berlin, respectiv Bundesbeauftragten für die Stasi Unterlagen (BStU) Berlin.
Ottmar Trașcă, Chișinău, 22-29 iunie 2008, Chișinău, stagiu de documentare în cadrul schimburilor interacademice (identificare a 3 fonduri documentare de interes pentru cercetarea istorică românească referitoare la cel de-al doilea război mondial, investigarea fondului 706 – Cabinetul pentru administrarea Basarabiei, Bucovinei și Transnistriei de pe lângă Președinția Consiliului de Miniștri.
Ottmar Trașcă, Budapesta, 17-29 noiembrie 2008, stagiu de documentare în cadrul schimburilor interacademice, investigarea fondurilor existente în Arhivele Naționale Maghiare.
V. Stadiul pregătirii la doctorantură
doctorand din anul 1996; conducător de doctorat prof.univ.dr. Vasile Vese ; faza fixării susținerii publice a tezei (2009)
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
Colaborator al grantului GAR/2007-2008, intitulat Bibliographia Historica Romaniae (dir. grant acad. Camil Mureșanu)
Colaborator al grantului extern (fonduri publice), intitulat Șvabii sătmăreni în epoca interbelică; Instituții colaboratoare: Institut für donauschwabische Geschichte und Landeskunde, Tübingen (dir. Matthias Beer, Josef Wolf), Muzeul Județean Satu Mare.
VII. Alte activități
participant – cu observații și sugestii – la referate ale doctoranzilor Institutului susținute în Colectivul de istorie contemporană.
Colaborator la „Brechungen. Willy Pragher. Rumänische Bildräume 1924-1944“, Herausgegeben vom Institut für donauschwäbische Geschichte und Landeskunde und dem Landesarchiv Baden-Württemberg, Bearbeitet von Kurt Hochstuhl und Josef Wolf, Ostfildern, Jan Thorbecke Verlag, 2007, 320 p.
Consultant de specialitate la volumul Gerd Langguth, Angela Merkel, București, Editura RAO, 2006, 394 p.
CS III dr. Veronica TURCUȘ
Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare V/1 Bibliografia membrilor Institutului de Istorie din Cluj (1920-2005), realizat în colaborare cu Gheorghe Hristodol și Felicia Hristodol, cu termen de realizare 2008, a fost efectuată faza corecturilor materialului acumulat și a completării cu informații biografice a figurii bibliografice a fiecărui membru al Institutului. Proiect de cercetare finalizat prin publicare în anul 2008 la Editura Academiei Române, 406 p.
La proiectul de cercetare V/2D Monografia directorilor Școlii Române din Roma (1922-1947), cu termen de realizare 3 ani (2007-2009), pentru care s-a stabilit realizarea în anul 2008 a 50 pag. (documentare și redactare) focalizate pe perioada directoratelor lui G. G. Mateescu (1927-1929) și Emil Panaitescu (1929-1940) au fost efectuate următoarele operațiuni:
documentare în arhivele din țară (la Cluj-Napoca și București) pentru identificarea informațiilor inedite referitoare la viața și activitatea celor doi istorici ai antichității, directori ai Școlii Române din Roma în perioada interbelică, urmărindu-se atât documentele oficiale în fondul Universității clujene privitoare la activitatea didactică și științifică a lui G. G. Mateescu și Emil Panaitescu, conferențiari – cel din urmă mai apoi profesor – la respectiva Universitate, cât și corespondența personală
documentare în arhivele din străinătate, în decursul lunii iunie 2008, cercetare arhivistică desfășurată la Roma, în cadrul Arhivelor Centrale ale Italiei și Arhivelor Capitoline (arhivele orașului Roma), iar la Milano în cadrul Arhivei Universității Catolice “Sacro Cuore” din Milano. Au fost efectuate cercetări la Biblioteca Centrală Universitară (București și Cluj), Biblioteca Academiei Române (București și Cluj). Cercetarea bibliografică în străinătate am desfășurat-o în cadrul Bibliotecii Naționale Centrale din Roma, a Bibliotecii Casanatense, Bibliotecii Vallicelliana, Bibliotecii de Istorie Modernă și Contemporană Caetani, Bibliotecii pentru Studi Meridionale G. Fortunato, Bibliotecii de Istoria Artei și Arheologie din Palazzo Venezia, Bibliotecii Fundației Marco Besso, Bibliotecii Institutului Pontifical Oriental și Bibliotecii Universității Catolice “Sacro Cuore” din Milano.
II.Cărți, studii și articole științifice
Nicolae Edroiu, Alexandru Moraru, Dorel Man, Veronica Turcuș. Ioan Lupaș (1880-1967). Slujitor al științelor istorice, învățământului și bisericii. (Cu repere cronologice și o bibliografie a operei), Cluj, Napoca, Edit. Renașterea, 2008, 242 p. (coautor, realizator al p. 93-212)
Veronica Turcuș, Felicia Hristodol, Gheorghe Hristodol. Bibliografia lucrărilor științifice ale membrilor Institutului de Istorie din Cluj-Napoca. 1920-2005, București, Edit. Academiei Române, 2008, 406 p. (coautor)
Veronica Turcuș. Gheorghe G. Mateescu (1892-1929) director al Școlii Române din Roma. Viața și opera, București, Edit. Academiei Române, 2008, 252 p.
[B]Veronica Turcuș. Vasile Pârvan și contribuția instituțională a Academiei Române la înființarea Școlii Române din Roma (1920-1922), în „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca”, 2008, 47, p. 237-268
Veronica Turcuș. Bibliografia operei lui Alexandru Lapedatu (1876-1950) în Alexandru Lapedatu (1876-1950). Scrieri istorice. Ediție îngrijită de acad. Camil Mureșanu și prof. Nicolae Edroiu, membru corespondent al Academiei Române, București, Edit. Academiei Române, 2008, p. 525-556
Veronica Turcuș. Referințe bibliografice asupra activității și operei lui Alexandru Lapedatu în Alexandru Lapedatu (1876-1950). Scrieri istorice. Ediție îngrijită de acad. Camil Mureșanu și prof. Nicolae Edroiu, membru corespondent al Academiei Române, București, Edit. Academiei Române, 2008, p. 557-564.
III.Participări la reuniuni științifice
IV.Deplasări peste hotare
Veronica Turcuș, 2-30 iunie 2008, Roma-Milano – activitate de documentare științifică în cadrul schimburilor interacademice dintre Academia Română și Accademia Nazionale dei Lincei pentru tema de cercetare din cadrul Institutului de Istorie “George Barițiu” relativă la directorii Școlii Române din Roma în perioada interbelică
V.Date privitoare la activitățile de
doctorat
VI.Date privitoare la implicarea în granturi
Veronica Turcuș, Director al grantului GAR/8/2008, intitulat Școala Română din Roma (1922-1947). Patronaj științific și instituțional
VII.Alte activități
CSIII dr. GUI DANIELA (cartea de muncă la Institut)
I.Stadiul lucrării de plan
II. Cărți, studii și articole științifice
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
B. Internaționale
IV. Deplasări peste hotare
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
VII. Alte activități
CSI dr. VASILE PUȘCAȘ (cartea de muncă la UBB)
I.Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare VI/1 România și procesul de aderare la Uniunea Europeană – documentare și redactare -
II. Cărți, studii și articole științifice
Vasile Puscas, Romania de la preaderare la postaderare, Cluj-Napoca, Edit. Eikon, 2008, 355 p.
Vasile Puscas, Teme europene, Cluj-Napoca, Edit. Eikon, 310 p.
III. Participări la reuniuni științifice
A. Interne
B. Internaționale
Vasile Puscas, 28-30 noiembrie 2008, Cluj-Napoca, Conferinta internatională identitate românească în context European (Universitatea Babes-Bolyai) Conferinta: Problematica identitara in negocierile europene (30 noiembrie 2008)
Vasile Puscas, 17 septembrie 2008, Gorizia, Italia, International Conference Models of Transborder planning the EGTC as a technology for the Mediterranean. (International University Institute for European Studies) Conferinta: Building Euroregions in South Eastern Europe
IV. Deplasări peste hotare
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
Octombrie 2008 – colocviu de admitere la doctorat la Universitatea „Babeș-Bolyai” și declararea ca admiși, in urma colocviului, de admitere, a 9 doctoranzi (2 la zi, 7 la fara frecventa).
Referent oficial în comisii de evaluare și susținere publică a tezelor de doctorat și acordare a titlului de doctor.
Participări în calitate de membru în comisii de examene și referate cu prezentări de observații și recomandări.
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
VII. Alte activități
Membru în board-ul:
Guvernatorilor IUISE-Gorizia-Trieste
Comisia de Istorie a Relațiilor Internaționale
Academia de Științe Politice, New York
Societatea Istoricilor Români
Comisia de Istorie Militară
East European Center, Univ. Illinois at Urbana-Champaign, USA
Steering Committe, Institutul European din România, București
Departamentul de CERCETĂRI SOCIO-UMANE
CS I dr. Monica Albu (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan
La proiectul de cercetare VI/1: Factori psiho-sociali implicați în dezvoltarea morală a personalității, în condițiile societății românești actuale
Proiectarea unei baze de date bibliografice.
Proiectarea și realizarea unui program pentru cotarea testelor psihologice cu ajutorul calculatorului, care poate fi adaptat pentru o mare varietate de itemi, și a unui program pentru exportul datelor în SPSS.
Construirea unei baze de itemi pentru realizarea unui chestionar de evaluare a Deschiderii (ca suprafactor al personalității), care conține o scală de măsurare a Deschiderii spre valori. Chestionarul a fost administrat la 224 de persoane.
Construirea unui chestionar pentru investigarea atitudinii elevilor și studenților față de copiatul în școală, care a fost administrat la 714 persoane (elevi și studenți),
Elaborarea a trei articole și a două comunicări științifice referitoare la problematica investigată.
II. Cărți, studii și articole științifice
P. Anucuța, T. Anghel, Z.-M. Anghel, Monica Albu, I. Berar, A. Marinca, H. Petrea, A. Petroiu, R. Răducan, G. Todea, C. Țăran, A.O. Zamoștean, Evaluarea cunoștințelor la examenul de licență (Teste grilă pentru sesiunea de licență iulie 2008), Timișoara, Editura Augusta, 2008 (volum în format electronic, cu pagini nenumerotate)
Monica Albu, (coord.), Incursiuni psihologice în cotidian, Cluj-Napoca, Editura ASCR, 2008, 142 p.
Autonomie personală și performanță școlară la adolescenți, în „Studii și cercetări din domeniul științelor socio-umane”, vol. 17, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2008, p. 9-18.
O nouă scală pentru evaluarea nivelului de stres, în volumul lucrărilor Simpozionului Național „Cercetări și aplicații în psihologie”, ediția a XVII-a, 24 octombrie 2008, Timișoara, Editura Augusta, 2008, p. 5-13.
Principalele surse de stres pentru români, în volumul lucrărilor Simpozionului Național „Cercetări și aplicații în psihologie”, ediția a XVII-a, 24 octombrie 2008, Timișoara, Editura Augusta, 2008, p. 121-130, (coautori: C. Văsar, C. Kubik).
Un nou chestionar de personalitate: CP5F. în: M. Albu (coord.), Incursiuni psihologice în cotidian, Cluj-Napoca, Editura ASCR, 2008, p. 7-23.
Copiatul în școală: atitudini și practici, în: M. Albu (coord.), Incursiuni psihologice în cotidian, Cluj-Napoca, Editura ASCR, 2008, p. 24-37.
Surse
de stres pentru români. Comparație între Banat și Transilvania,
în: M. Albu (coord.), Incursiuni psihologice în cotidian, Cluj-Napoca,
Editura ASCR, 2008,
p. 131-141, (coautori: C. Văsar, C. Kubik).
Variații ale autonomiei personale în funcție de
vârstă, în „Anuarul
Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca”, Seria Humanistica,
Tom VI, 2008,
p. 87-104.
Alte materiale publicate - rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum
Validarea Chestionarului de Personalitate cu 5 Factori (CP5F), Volumul de rezumate al Conferinței Naționale de Psihologie Industrială și Organizațională „Alexandru Roșca”, Cluj-Napoca, 10-13 aprilie 2008, pag. 46.
CP5F: un nou chestionar pentru evaluarea suprafactorilor modelului Big Five, Volumul de rezumate al Conferinței Naționale de Psihologie „Dialog pentru diversitate”, Timișoara, 23-25 mai 2008, pag. 123.
Testul de Comutare a Atenției: date preliminare de validare, Volumul de rezumate al Conferinței Naționale de Psihologie „Dialog pentru diversitate”, Timișoara, 23-25 mai 2008, pag. 20, (coautori: T.A. Văcărelu, M. Porumb, G. Vișu-Petra).
Evaluarea multidimensională a anxietății − scalele EMAS, Volumul de rezumate al Conferinței Naționale de Psihologie „Dialog pentru diversitate”, Timișoara, 23-25 mai 2008, pag. 14, (coautori: A.M. Ciucă, Ștefania Miclea).
O nouă scală pentru evaluarea nivelului de stres, Volumul cu rezumatele lucrărilor Simpozionului Național „Cercetări și aplicații în psihologie”, ediția a XVII-a , 24 octombrie 2008, Timișoara.
Principalele surse de stres pentru români, Volumul cu rezumatele lucrărilor Simpozionului Național „Cercetări și aplicații în psihologie”, ediția a XVII-a , 24 octombrie 2008, Timișoara, (coautori: C. Văsar, C. Kubik).
Copiatul în școală, ca fenomen de transgresiune morală, Sesiunea științifică anuală a Departamentului de Cercetări Socio-Umane, Institutul de Istorie „George Barițiu”, 17-18 octombrie 2008, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, p. 49-50, (coautor I. Berar).
Surse de stres pentru români. Comparație între Banat și Transilvania, Sesiunea științifică anuală a Departamentului de Cercetări Socio-Umane, Institutul de Istorie „George Barițiu”, 17-18 octombrie 2008, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, p. 64-65, (coautori: C. Văsar, C. Kubik).
Instrumente construite
Chestionarul de evaluare a Deschiderii (ca suprafactor al personalității), aflat în faza analizei de itemi;
Chestionarul pentru investigarea atitudinii elevilor și studenților față de copiatul în școală, administrat la 714 persoane (elevi și studenți);
O scală de evaluare a stresului.
III. Participări la manifestări științifice
A. Interne
Cluj-Napoca, 10-13 aprilie 2008, Conferința Națională de Psihologie Industrială și Organizațională „Alexandru Roșca”, cu comunicarea: Validarea Chestionarului de Personalitate cu 5 Factori (CP5F).
Timișoara, 23-25 mai 2008, Conferința Națională de Psihologie „Dialog pentru diversitate”, cu comunicarea: Testul de Comutare a Atenției: date preliminare de validare, (coautori: T.A. Văcărelu, M. Porumb, G. Vișu-Petra).
Timișoara, 23-25 mai 2008, Conferința Națională de Psihologie „Dialog pentru diversitate”, cu comunicarea: Evaluarea multidimensională a anxietății − scalele EMAS, (coautori: A.M. Ciucă, Ștefania Miclea).
Timișoara, 23-25 mai 2008, Conferința Națională de Psihologie „Dialog pentru diversitate”, cu comunicarea: CP5F: un nou chestionar pentru evaluarea suprafactorilor modelului Big Five.
Cluj-Napoca, 10 iunie 2008, Zilele Academice Clujene, Simpozionul „Actualități în cercetarea psihologică clujeană”, cu comunicarea: Observații asupra scalelor evenimentelor de viață.
Iași, 13 iunie 2008, Zilele „Petre Andrei”, A XVI-a sesiune anuală de comunicări științifice „Dezvoltare psiho-socială și reconfigurare comunitară. Fundalul românesc al sincronizării europene”, cu comunicarea: Validarea scalei de evaluare a autonomiei personale din Chestionarul CP5F.
Iași, 13 iunie 2008, Zilele „Petre Andrei”, A XVI-a sesiune anuală de comunicări științifice „Dezvoltare psiho-socială și reconfigurare comunitară. Fundalul românesc al sincronizării europene”, cu comunicarea: Optimism și performanță la adolescenți, (coautor Ramona Vușcan).
Cluj-Napoca, 17 octombrie 2008, Sesiunea științifică anuală, Institutul de Istorie „George Barițiu”, Departamentul de Cercetări Socio-Umane, cu comunicarea: Copiatul în școală, ca fenomen de transgresiune morală, coautor I. Berar).
Cluj-Napoca, 17 octombrie 2008, Sesiunea științifică anuală, Institutul de Istorie „George Barițiu”, Departamentul de Cercetări Socio-Umane, cu comunicarea: Surse de stres pentru români. Comparație între Banat și Transilvania, (coautori: C. Văsar, C. Kubik).
Timișoara, 24 octombrie 2008, Simpozionul național „Cercetări și aplicații în psihologie”, Ediția a XVII-a, Universitatea „Tibiscus”, cu comunicarea O nouă scală pentru evaluarea nivelului de stres.
Timișoara, 24 octombrie 2008, Simpozionul național „Cercetări și aplicații în psihologie”, Ediția a XVII-a, Universitatea „Tibiscus”, cu comunicarea Principalele surse de stres pentru români, (coautori: C. Văsar, C. Kubik).
B. Internaționale
24 octombrie 2008, Timișoara, Universitatea „Tibiscus”, Simpozionul internațional „Cercetări și aplicații în psihologie, Ediția a XVII-a, comunicarea O nouă scală pentru evaluarea nivelului de stres.
24 octombrie 2008, Timișoara, Universitatea „Tibiscus”, Simpozionul internațional „Cercetări și aplicații în psihologie, Ediția a XVII-a, comunicarea Principalele surse de stres pentru români, (coautori C. Văsar, C.Kubik).
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
Proiectul Soluții de evaluare și intervenții în sănătate mintală la copii și adolescenți, Contract 241/3.10.2008 cu AMCSIT în cadrul Programului INOVARE, coordonator SC Cognitrom SRL, perioada 2008-2011 (rol în proiect: cercetător).
Proiectul Soluții innovative de asistență psihologică a angajaților, Contract 74 cu AMCSIT în cadrul Programului INOVARE, coordonator SC Cognitrom SRL, perioada 2007-2010 (rol în proiect: responsabil științific).
CS III dr. Corina Benea (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan:
La proiectul de cercetare VII/2: Ambivalențe ale proceselor socio-culturale din „a doua modernitate” românească.
redactarea unui raport de cercetare privind diversitatea tipurilor culturale si modul lor de manifestare ca mentalitat[ si tipuri actionale in postcomunismul romanesc (40 pagini)
sistematizarea materialului documentar utilizat (extrase din interviuri, fise bibliografice, date statistice) (40 pagini).
prezentarea a trei comunicări științifice.
II. Cărți, studii și articole științifice
Alte publicații -rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum (cu ISBN)
Teoria culturală și tipurile acționale, în „Rezumatele comunicărilor la Sesiunea științifică anuală a Departamentului de Cercetări Socio-Umane”, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2008, p. 66.
III. Participări la manifestări științifice
A. Interne
Cluj-Napoca, 23 mai 2008, Sesiunea științifică a Facultății de Științe Economice „D. Cantemir”, cu comunicarea: Patternuri acționale și implicațiile lor economice.
Cluj-Napoca, 10 iunie 2008, Zilele Academice Clujene, Simpozionul „Semantica realității sociale”, cu comunicarea: Aspecte ale reconversiei capitalului social în postcomunism.
Cluj-Napoca, 17 octombrie 2008, Sesiunea științifică anuală a Departamentului de Cercetări Socio-Umane, Institutul de Istorie „G. Barițiu” din Cluj-Napoca, cu comunicarea: Teoria culturală și tipurile acționale.
B. Internaționale
participare la „Psychodrama as a support in the research of the actor’s spontaneity” Workshop, organizat de Facultatea de Teatru și Televiziune a UBB, Cluj-Napoca 10-12 iunie 2008.
participare
la Conferința de Psihodramă „ De la izvor la izvor”, Cluj-Napoca,
14-16 noiembrie 2008.
CS I dr. Ioan Berar (până la 1 iulie 2008)
I. Stadiul lucrării de plan:
La proiectul de cercetare VI/1: Factori psiho-sociali implicați în dezvoltarea morală a personalității, în condițiile societății românești actuale
Reelaborarea/ revizuirea a două chestionare: Opțiuni valorice și Atitudini valorice.
II. Cărți, studii și articole științifice
Dotare superioară și talent în domeniul artelor plastice, în „Studii și cercetări din domeniul științelor socio-umane”, vol. 17, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2008, p. 36-50.
Evaluare inițială și diagnostic formativ, în „Anuarul Institutului de Istorie „George Barițiu”, Series Humanistica, VI, București, Editura Academiei Române, 2008, p. 7-42.
Diagnosticul formativ: avantaje, limite și posibilități de realizare, în vol. „Incursiuni psihologice în cotidian” (coord. M.Albu), Cluj-Napoca, Edit. ASCR, p. 48-58.
III. Participare la manifestări științifice
A. Interne
Cluj-Napoca, 10 iunie 2008, Zilele Academiei Clujene, cu comunicarea: Rolul modelului parental în structurarea autonomiei personale.
Cluj-Napoca, 10 iunie 2008, Zilele Academiei Clujene, participare la masa rotundă „Actualități în cercetarea psihologică clujeană”.
CS I dr. Virgil Ciomoș (cartea de muncă la U.B.B. - ½ normă)
I. Stadiul lucrării de plan:
La proiectul de cercetare VII/1: Condițiile (limitele) etico-politice ale ființei-în-comun în (post)modernitatea est-europeană.
Lucrarea de plan pentru anul 2008 constă în redactarea a 50 de pagini în limba franceză cu titlu:
Elaborarea unui raport de cercetare (Apophase, topologie, facticité), 50 pagini procesate pe calculator.
Publicarea a două studii.
II. Cărți, studii și articole științifice
Être(s) de passage, Editura Zeta Books, București, 2008, 382p.
Trinité et sécularisation en orient chrétien, în Du trinitaire dans ses nouages, Editions de l’Ecole Psychanalytique du Centre-Ouest, Poitiers, 2007, p. 129-143, (neraportat).
Mystique et topologie dans la tradition chrétienne orientale, Editions de l’Ecole Psychanalytique du Centre-Ouest, Poitiers, 2007, p. 179-189, (neraportat).
Philosophie, droit, religion. Entre l’Orient musulman et l’Occident chrétien », în « Aspects. Revue d’études francophones sur l’Etat de droit et la démocratie », nr. 1/ 2008, p. 171-177.
Phénoménologie et apophase, în „Anuarul Institutului « George Barițiu » al Academiei Române”, Editura Academiei Române, Cluj-Napoca, 2008, p. 239-253.
În reviste de cultură
Între refulare și perversitate, în „Dilema veche” nr. 226, iunie 2008, p. 18
Identitatea europeană și starea de excepție, I, în „Dilema veche”, nr. 235, august 2008, p. 18.
Identitatea europeană și starea de excepție, II, „Dilema veche”, nr. 236, august 2008, p. 18.
Alte publicații - rezumate ale comunicărilor publicate în volume (cu ISBN)
Corp și limbaj. De la Lacan la Merleau-Ponty, în „Rezumatele comunicărilor la Sesiunea științifică anuală a Departamentului de Cercetări Socio-Umane”, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2008, p. 40.
III Participări la manifestări științifice
A. Interne
Cluj-Napoca, 12 iunie 2008, Zilele Academice Clujene, Masa Rotundă: „Paradigme ale cercetării filosofice contemporane”.
B. Internaționale
Paris, 16-19 martie 2008, Seminar internațional organizat de Agence Universitaire de la Francophonie, cu comunicarea : Norme morale, décision politique, obligation juridique
Poitiers, 21-22 martie 2008, Seminar special al Centrului de Cercetări asupra lui Hegel și Idealismului German (CRHIA), Universitatea din Poitiers, cu comunicarea : Temps et liberté,.
București, 6-8 iulie 2008, Colocviul internațional « Liberté associative et cohésion sociale », Ambasada Franței la București, cu comunicarea : Droits de l’Homme versus Droit à la survie,
Nantes, 27 iulie – 4 august 2008, Forumul Mondial al Drepturilor Omului, cu comunicarea : Quelle Europe pour les droits de l’Homme. Quels droits de l’Homme pour l‘Europe,
Cairo, 17 - 22 octombrie 2008, Seminar internațional organizat de Agence Universitaire de la Francophonie, cu comunicarea : Les enjeux topo-logiques des droits fondamentaux.
Cluj-Napoca, 28-30 noiembrie 2008, Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării Centrul de Analiză Politică în parteneriat cu Academia Română, Societatea Română de Televiziune, Centrul Internațional Rațiu pentru Democrație, Centrul Cultural Italian, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Colocviul Internațional « Romanian Identity in the Wider European Context », cu comunicarea : Identitate, stare de sxcepție, secularizare.
IV. Deplasări peste hotare
Schimb interuniversitar cu Universitatea din Poitiers, Departamentul de Filosofie, 17-22 martie 2008.
CS Narcisa Cozea (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan:
La proiectul de cercetare VII/4: Abordări teoretice și practice privind concurența în contextul integrării României la Uniunea Europeană de la 1 ianuarie 2007
redactarea unui raport de cercetare privind concurența, în contextul integrării României la Uniunea Europeană de la 1 ianuarie 2007 (50 pagini);
elaborarea a trei studii și prezentarea a trei comunicări privind ajutorul de stat în contextul politicii UE privind concurența (40 pagini);
organizarea unui simpozion la „Zilele Academice Clujene”.
II. Cărți, studii și articole
Scurte considerații cu privire la impactul legislației comunitare (TCE și normele complementare) asupra cadrului normativ intern privitor la concurență, în „Supliment la Revista Pandectele Române”, București, Edit. Wolters Kluwer, 2008, p. 176–191, (coautor A. Man).
Principiile
și regulile ce guvernează procedura de acordare a ajutoarelor de stat,
în „Revista de Drept Comercial”
nr. 6, București, Edit. Lumina
Lex, 2008,
p. 20–32, (coautor A. Man).
Alte publicații -rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum (cu ISBN)
EU competition policy. Some real case applications, în „Rezumatele comunicărilor la Sesiunea științifică anuală a D.C.S.-U.”, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2008, p. 13, (coautor A. Man).
III. Organizări și participări la manifestări științifice
Organizări:
Simpozionul: Probleme actuale în dreptul intern și internațional, 13 iunie 2008.
A. Interne
Cluj-Napoca, 23–24 mai 2008, Facultatea de Științe Economice din Cluj-Napoca a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” București, Sesiunea științifică „Probleme actuale ale gândirii, științei și practicii economico-sociale”, cu comunicarea Drepturile părților interesate în cadrul procedurii de acordare a ajutoarelor de stat, la nivel comunitar.
Cluj-Napoca, 10 iunie 2008, Academia Română – Filiala Cluj-Napoca, Zilele academice clujene, Simpozionul „Probleme actuale în dreptul intern și internațional”, cu comunicarea Procedura de restituire a ajutoarelor de stat ilegale sau utilizate abuziv.
Cluj-Napoca, 17–18 octombrie 2008, Institutul de Istorie „George Barițiu” – Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Sesiunea științifică anuală, cu comunicarea Politica în domeniul concurenței a Uniunii Europene. Studiu de caz.
AC Horațiu Crișan (până la 1 iulie 2008)
I. Stadiul lucrării de plan:
La proiectul de cercetare VII/1: Condițiile (limitele) etico-politice ale ființei-în-comun în (post)modernitatea est-europeană.
Consultarea materialul bibliografic necesar cercetării
Elaborarea a două studii în vederea publicării.
Elaborarea unei lucrări în vederea prezentării la o conferință internațională.
II. Cărți, studii și articole
Secularizare și totalitarism. Dezbaterea Arendt-Voegelin, în „Studii și cercetări din domeniul științelor socio-umane”, vol. 17, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2008, p. 286-296.
Angela Botez, Filosofia mentalului. Izvoare, teorii, autori „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca, Series Humanistica, București, Editura Academiei Române, tom VI, 2008, p. 472-473. (Recenzie)
III. Participare la manifestări științifice
A. Interne
Cluj-Napoca, 12 iunie 2008, Zilele Academice Clujene, Masa Rotundă: „Paradigme ale cercetării filosofice contemporane”.
B. Internaționale
Cluj-Napoca, 11 martie 2008, S.A.C.R.I. și Departamentul de Filosofie Sistematică, Universitatea „Babeș-Bolyai”, cu sprijinul Institutului pentru o Societate Deschisă, HESP-Re-SET, participare la Masa rotundă „Model of course syllabuses”.
Cluj-Napoca, 12 martie 2008, Workshop-ul Internațional „Trends and Challenges in Religious Studies”, S.A.C.R.I. și Departamentul de Filosofie Sistematică, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Institutului pentru o Societate Deschisă, HESP-Re-SET, cu comunicarea Civil religion in America.
Cluj-Napoca, 18 martie 2008, Colocviul Internațional „Life Turn: The Phenomenological Concept of Life”, Facultatea de Filosofie, Universitatea „Babeș-Bolyai”, cu comunicarea Transcendental Phenomenology and Phenomenology of Life.
C.S. drd. Codruța Cuceu (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan:
La proiectul de cercetare VII/1: Condițiile (limitele) etico-politice ale ființei-în-comun în (post)modernitatea est-europeană
Consultarea materialul bibliografic necesar cercetării
Elaborarea unei lucrări în vederea prezentării la o conferință internațională.
La proiectul de cercetare VII/3: Reconsiderarea valorilor naționale în urma colaborărilor transfrontaliere dintre România și Republica Moldova
Consultarea materialului bibliografic necesar cercetării
Elaborarea unui articol în vederea prezentării la o conferință internațională.
La proiectul de cercetare VII/5: Între realitate, simț comun și reprezentări sociale. O analiză interdisciplinară a proverbelor din spațiul românesc
Constituirea indexului tematic final necesar cercetării
Elaborarea unui studiu (50 p.)
II. Cărți, studii și articole
Ideea de rațiune publică la I. Kant și J. Rawls în Studii și cercetări din domeniul ștințelor socio-umane, în „Studii și cercetări din domeniul științelor socio-umane", vol. 17, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2008, p. 293-302.
[ISI] Identity Under (Re)construction: The Jewish Community from Transylvania before and after the Second World War în “Journal for the Study of Religions and Ideologies”, volumul 7, no. 19, primăvara 2008, http://www.jsri.ro, p. 30-43.
Scientific Discursiveness. Contemporary Perspectives in Social Epistemology, „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca", Series Humanistica, VI, 2008, p. 289-298.
Alte publicații - rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum (cu ISBN)
Înțelepciune populară și etica bunei viețuiri în proverbele românești, „Rezumatele comunicărilor la Sesiunea științifică anuală a D.C.S.-U.", Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2008, p. 41.
The Role of the Public Square in the Formation of the Public Sphere: The Case of Romania in Early Post-Communist Period, Book of abstracts of the 10th Biennial EASA (European Association of Social Anthropologists) Conference: „Experiencing diversity and mutuality”, Ljubljana, Edit. Faculty of Arts, Department of ethnology and cultural anthropology, 2008, p.407.
III. Participare la manifestări științifice
A. Interne
Cluj-Napoca, 12 iunie 2008, Comitetul Român pentru istoria și filosofia științei și tehnicii, Filiala Cluj-Napoca, participare la Masa rotundă “Paradigme ale cercetării filosofice contemporane” (în cadrul Zilelor Academice Clujene), cu comunicarea Sensul( per)formativ al sferei publice.
Cluj-Napoca, 17 octombrie 2008, Institutul de Istorie “G. Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române, participare la „Sesiunea științifică anuală a Departamentului de Cercetări Socio Umane”, cu comunicarea Înțelepciune populară și etica bunei viețuiri în proverbele românești.
B. Internaționale
Cluj-Napoca, 11 martie 2008, Masa rotundă „Model of course syllabuses” organizată de S.A.C.R.I. și Departamentul de Filosofie Sistematică, Universitatea „Babeș-Bolyai”, cu sprijinul Institutului pentru o Societate Deschisă, HESP-Re-SET, cu comunicarea: Religion, Society and Politics.
Cluj-Napoca, 12 martie 2008, workshop-ul internațional „Trends and Challenges in Religious Studies”, organizat de S.A.C.R.I. și Departamentul de Filosofie Sistematică, Universitatea „Babeș-Bolyai”, cu sprijinul Institutului pentru o Societate Deschisă, HESP-Re-SET, cu comunicarea On Ideology. Questions regarding the notion of Ideology.
Sankt Petersburg, 7 iulie 2008, Universitatea din Glasgow în colaborare cu Center for Independent Social Science Research din St. Petersburg, în cadrul școlii de vară „Aspects of identity and culture”, participare la masa rotundă „Identity and culture: doing discourse analysis”.
Sankt Petersburg, 8 iulie 2008, Universitatea din Glasgow în colaborare cu Center for Independent Social Science Research din St. Petersburg, în cadrul școlii de vară „Aspects of identity and culture”, participare la masa rotundă „Ethics and Research Practice”.
Sankt Petersburg, 7-20 iulie 2008, Universitatea din Glasgow în colaborare cu Center for Independent Social Science Research din St. Petersburg, în cadrul școlii de vară „Aspects of identity and culture”, 18 iulie, participare la conferința „Post-communist settings”, cu comunicarea Transitional identities. Migrants in St. Petersburg’s Markets.
Ljubljana, 27-30 august 2008, 10th Biennial Conference of the European Association of Social Anthropologists, „Experiencing diversity and mutuality”, 27 august, participare la workshop-ul „Diverse and Shared Publics:Politics of Entitlement and Commemoration”, cu comunicarea The Role of the Public Square in the Formation of the Public Sphere: The Case of Romania in Early Post-Communist Period.
IV. Deplasări în străinătate
Participare la Școala de vară: „Aspects of identity and culture”, Sankt Petersburg, 7-20 iulie 2008.
V. Date privitoare la activitătile de doctorat
Faza de redactare a tezei de doctorat.
VI. Date privitoare la inplicarea în granturi
Participare la grantul internațional Religious pluralism and fundamentalism. Interdisciplinary approaches of religious studies organizat de S.A.C.R.I. și Departamentul de Filosofie Sistematică, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj, cu sprijinul Institutului pentru o Societate Deschisă, HESP-Re-SET, (derulat între 1 iunie 2005 – 30 noiembrie 2008).
Director de proiect la grantul Spațiu public si spațiu privat în comunismul românesc, grant CNCSIS, tip TD, nr. 433. Grantul nu privește colaborarea mai multor instituții. Valoarea grantului este de 33256 RON, (derulat între 1 octombrie 2007 – 31 martie 2009).
CS III drd. Lucia Faiciuc (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan:
La proiectul de cercetare VI/1: Factori psihosociali implicați în dezvoltarea morală a personalității, în condițiile societății românești actuale
realizarea unei baze de date cu articole legate de dezvoltarea morală. (circa 485 de titluri incluse în baza de date și consultate, dintre care s-au selectat 80 de titluri pentru conspectare);
elaborarea sau adaptarea unui instrument de evaluare a judecății morale (identificarea celor mai importante instrumente existente de evaluare a judecății morale: Interviul Judecății morale (Kohlberg’s Moral Judgment Interview: MJI, Colby et al, 1987), Testul Problemelor Definitorii (Defining Issues Test:DIT, Pascarella & Terenzini, 1991), Testul Judecății Morale (Moralisches-Urteil-Test: MUT sau Moral Judgment Test: MJT, Lind, 1980), Măsura Reflecției Sociomorale (The Sociomoral Reflection Measure: SRM, Gibbs & Widaman, 1982) și a calităților și neajunsurilor lor și modificarea "Chestionarului Reflecției Sociale" prin transformarea itemilor din întrebări deschise în itemi cu răspunsuri predefinite si administrarea instrumentului la 60 de subiecți (elevi de liceu).
proiectarea unui studiu empiric care să investigheze legătura dintre nivelul dezvoltării cognitive și nivelul dezvoltării judecății morale (studiu corelațional în care s-a folosit Chestionarul Reflecției Sociale și o probă de raționament silogistic, desfășurat pe 60 de subiecți.
scrierea unui studiu teoretic pe tema factorilor care contribuie la dezvoltarea judecății morale și a relațiilor acesteia cu celelalte componente ale moralității: motivația morală și comportamentul moral (15 de pagini);
scrierea unui studiu asupra legăturii dintre interacțiunea cu mediile virtuale (oferite de jocurile pe calculator) și dezvoltarea judecății morale (10 pagini);
publicarea unui articol legat de tema cercetată.
susținerea a două comunicări legate de tema cercetată.
II. Cărți, studii și articole
Lucia Faiciuc, Abordarea dinamica a proceselor cognitive superioare, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2008, 500 p.
Aspecte ale societății informaționale relevante pentru dezvoltarea cognitivă, în „Studii și cercetări din domeniul științelor socio-umane”, vol. 17, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2008, p. 62-74.
[ISI] Are there Reasons to Challenge a Symbolic Computationalist Approach in Explaining Deductive Reasoning?, în „Integrative Psychological and Behavioral Science”, vol. 42, nr.2, 2008, p. 212-218.
Factori explicativi pentru dificultatea silogismelor, în „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» Cluj-Napoca”, tom. VI, Series Humanistica, Editura Academiei, București, 2008, p. 105-113,.
[B]
Temporally Stable Individual Differences in Performing a Free Number
Generation Task, în
„Cognitie, Creier, Comportament”, vol. 12, nr. 3, 2008,
p. 327-336..
Alte publicații - rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum (cu ISBN)
Cluj-Napoca, 17 octombrie 2008, Sesiunea științifică anuală a Departamentului de Cercetări Socio-Umane, Institutul de Istorie „G. Barițiu” din Cluj Napoca, rezumatul comunicării Dezvoltarea reprezentărilor mintale ca factor explicativ pentru relația dintre dezvoltarea cognitivă și cea afectivă
Citări în articole ISI
Smorti, A. (2008). Commentary: Everyday Life Reasoning, Possible Worlds and Cultural Processes, Integrative Psychological and Behavioral Science, 42 (2), p. 224-232 (7 citări).
Leitão, S. (2008). Commentary: Are There Good Reasons to Adopt Dynamic Systems Approaches for Explaining Deductive Reasoning?, Integrative Psychological and Behavioral Science, 42 (2), p. 219-223 (7 citări).
Cosmelli, D., Ibáñez, A. (2008). Human Cognition in Context: On the Biologic, Cognitive and Social Reconsideration of Meaning as Making Sense of Action, Integrative Psychological and Behavioral Science, 42 (2), p. 233-244 (1 citare)
Ibáñez, A., Cosmelli, D. (2008). Moving Beyond Computational Cognitivism: Understanding Intentionality, Intersubjectivity and Ecology of Mind, Integrative Psychological and Behavioral Science, 42 (2), p. 129-136 (1 citare)
Instrumente de lucru. Interviuri și alte materiale documentare
Chestionarul Reflecției Sociale adaptat
III. Participare la manifestări științifice
A. Interne
Cluj-Napoca, 10 iunie 2008, Zilele academice clujene, Institutul de Istorie „G. Barițiu” din Cluj Napoca, cu comunicarea: Raționament cognitiv și raționament moral
Cluj-Napoca, 17 octombrie 2008, Sesiunea științifică anuală a Departamentului de Cercetări Socio-Umane, Institutul de Istorie „G. Barițiu” din Cluj Napoca, cu comunicarea: Dezvoltarea reprezentărilor mintale ca factor explicativ pentru relația dintre dezvoltarea cognitivă și cea afectivă
V. Date privitoare la activitătile de doctorat
în curs de finalizare
CS III drd. Florea Marius (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan:
La proiectul de cercetare VI/1: Factori psiho-sociali implicați în dezvoltarea morală a personalitații, în condițiile societății românești actuale:
documentare bibliografică pe tema etiologiei comportamentelor agresive în rândul adolescenților, atitudinilor și valorilor specifice acestora, autonomie și maturitate socială, autocontrol și dezvoltare morală – 70 titluri;
elaborarea a două instrumente de lucru/chestionare (cu două variante) pentru evidențierea atitudinilor și valorilor morale specifice adolescenților cu comportament deviant/agresiv, funcție de mediul de proveniență, vârsta, naționalitate, sex și apartenență religioasă.
aplicarea instrumentelor menționate pe un eșantion de 234 subiecți;
aplicarea Chestionarului AP(Autonomie Personală) și CP5F (Chestionarul de Personalitate cu 5 Factori) pe același eșantion de subiecți în vederea analizării relației dintre atitudini și valorile morale, respectiv gradul de autonomie personală (cognitivă, comportamentală, emoțională și valorică), trăsături de personalitate (extraversiune, conștiinciozitate, amabilitate, stabilitate emoțională, autonomie);
elaborarea unei baze de date, sistematizarea si analiza preliminară a datelor obținute în urma aplicării instrumentelor menționate;
elaborarea și publicarea a două articole, respectiv două comunicări (50 pagini);
redactarea unui studiu privind atitudinile și valorile morale specifice adolescenților (25 pagini).
II. Cărți, studii și articole
„Autocontrol, responsabilitate și maturitate socială la adolescenții delincvenți” în „Studii și cercetări din domeniul științelor socio-umane”, vol. 17, Edit. Argonaut, Cluj-Napoca, 2008, p. 74-80.
„Etiologia comportamentelor agresive. Teoria frustrare-agresiune” în vol. „Incursiuni psihologice în cotidian”, (coord. Albu Monica), Edit. ASCR, Cluj-Napoca, 2008, p. 59-74.
Alte publicații - rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum (cu ISBN):
„Atitudini și valori la adolescenții din mediul urban vs. mediul rural” , Sesiunea Științifică Anuală a Departamentului de Cercetări Socio-Umane, Institutul de Istorie „George Barițiu”, Cluj-Napoca, 17 – 18 octombrie 2008, p. 58-59.
Instrumente de lucru.
Elaborarea unui chestionar de atitudini „Scala de atitudini”(Chestionarul AV), versiunea 1.0. cuprinzând 15 itemi, respectiv versiunea 2.0. cu 45 de itemi care evidențiază atitudinea adolescenților față de: familie, școală și educație, grupul de prieteni, lege și/sau societate în general.
Elaborarea unei scale de atribute-valori (opțiuni valorice) „Listă OV” (versiunea 1.0, respectiv versiunea 2.0.) care cuprinde un număr de 10 atribute-valori pozitive/dezirabile, respectiv 10 negative/indezirabile.
III. Participare la manifestări științifice
A. Interne
„Atitudini și valori morale la vârsta adolescenței” , la Simpozionul „Actualități în cercetarea psihologică clujeană”, Zilele Academice Clujene, 10 iunie 2008.
„Insulta – formă de manifestare a agresiunii verbale. Tipuri de insulte utilizate de către adolescenți”, la Colocviul „Henri Jacquier”, Facultatea de Litere, Catedra de Limba și Literatura Franceză, Universitatea „Babeș – Bolyai”, Cluj-Napoca, 28 noiembrie 2008.
V. Date privitoare la activitătile de doctorat
Pregătire pentru susținerea tezei de doctorat.
VII. Alte activități științifice:
Activităti didactice (în regim plata cu ora) la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea „Babeș – Bolyai” Cluj-Napoca.
Full membership in „European Forum for Victim – Offender Mediation and Restorative Justice”, Leuven, Belgium.
Acțiuni de consiliere și asistență psihologică acordate unor elevi, studenți și personal didactic din școli și instituții din învățământul superior din Cluj-Napoca, Târgu-Mureș și Alba.
Colaborări cu Ministerul Justiției, Direcția Generală a Penitenciarelor și Prison Felewship România pe probleme legate de etiologia conduitelor agresive antisociale în rândul adolescenților.
CS III dr. Geangu Elena (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan:
La proiectul de cercetare VI/1: Factori psihosociali implicați în dezvoltarea morală a personalității, în condițiile societății românești actuale
Documentare bibliografică în vederea construirii design-ului experimental și al probelor necesare investigării relației dintre aspecte ale reglării emoționale, reglării cognitive și abilitatea de a lua decizii în context moral. (au fost depuse la dosarul cercetării in format electronic și printate aproximativ 50 de articole).
Construirea design-ului experimental specific proiectului individual de cercetare.
Elaborarea/adaptarea instrumentelor/probelor experimentale utilizate in investigațiile proprii. Au fost traduse și adaptate 3 instrumente de cercetare: Indexul de Reactivitate Interpersonală (Interpersonal Reactivity Index) (Davis, 1980); Scala de Contagiune Emoțională (The Emotional Contagion Scale) (Doherty, R. W., 1997); Dileme morale inpersonale și dileme morale cu nivel scăzut de conflict (Impersonal Dilemmas and Low-Conflict Personal Dilemmas) (Green et al., 2008).
Publicarea unui articol într-o revistă de specialitate și a unui capitol într-un volum colectiv.
Susținerea a trei comunicări la manifestări internaționale.
II. Cărți, studii și articole
V.M. Reid, Elena Geangu, “Research Methodology and Social Cognition”. In T. Striano, & V.M. Reid (eds.) “Social cognition: Development, Neuroscience and Autism”. Oxford: Blackwell, 2008, p. 17-34.
[B] “Notes on self awareness development in early infancy”. Cognitie, Creier, Comportament (Cognition, Brain, Behavior), 12(1), 103-113.
Instrumente de lucru:
Au fost traduse și adaptate 3 instrumente de cercetare:
Indexul de Reactivitate Interpersonală (Interpersonal Reactivity Index) (Davis, 1980)
Scala de Contagiune Emoțională (The Emotional Contagion Scale) (Doherty, R. W., 1997)
Dileme morale inpersonale și dileme morale cu nivel scăzut de conflict (Impersonal Dilemmas and Low-Conflict Personal Dilemmas) (Green et al., 2008)
III. Participare la manifestări științifice
A. Interne
Cluj-Napoca, 10 iunie 2008, Zilele Academice Clujene, Simpozionul „Actualități în cercetarea psihologică clujeană”, cu comunicarea: Aspecte ale dezvoltării socio-emoționale.
B. Internaționale
Vancouver, martie 2008, Simpozion: “XVIth International Conference on Infant Studies”, cu poster-ul: Contagious crying as an early precursor of empathy, (coautori T. Striano. Oana Benga).
Vancouver, martie 2008, Simpozion: “XVIth International Conference on Infant Studies”, cu poster-ul: Emotional Contagion and Individual Differences in Cardiac Autonomic Regulation in 9-Month-Old Infants, (coautori R, Heilman, Oana Benga, A. Miu).
Cluj-Napoca, Romania, iunie 2008, Simpozion „Stress and Cognition – Recent Approaches”, cu comunicarea: Effects of long-term separation in children of Romanian emigrants.
Würzburg, august 2008, Simpozionul „Cross-cultural Comparisons of PreschoolersŽ Development of Emotion Knowledge: Romanian, Japanese, and US Studies”, 20th Biennial ISSBD Meeting, cu prelegerea: Development of Emotion Knowledge in Romanian Preschoolers, (coautori T. Ionescu, Oana Benga).
IV. Deplasări peste hotare
1.09.2008 – 31.08.2009, bursă postdoctorală la Departamentul de Psihologie al Universității Francis Xavier din Antigonish_Nova Scotia, Canada, finanșată de National Sciences and Engineering Research of Canada (NSERC).
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
Confirmarea titlului de doctorat în psihologie
CS III dr. Mihaela Gligor (cartea de muncă la institut)
I. Stadiul lucrării de plan:
La proiect de cercetareVII/3: Aspecte ale problematicii valorilor în România în perioada post-comunistă, în contextul aderării la Uniunea Europeană. Perspectiva relațiilor cu Republica Moldova. Valori naționale și valori europene în mitologia politică post-comunistă în România și Republica Moldova.
Realizarea unui studiu de cercetare axat pe problematica actului cultural, așa cum a fost perceput înainte și după Revoluția din 1989, care evidențiază similitudini și diferențe ale tipologiilor miturilor politice specifice în spațiul românesc, particularizând asupra valorilor culturale și religioase;
Consultarea de material bibliografice necesar cercetării (circa 30 de lucrări).
Întocmirea listei bibliografice generale, care acoperă tematica programului de cercetare (utilă colectivului de cercetare) (18 pagini).
Redactarea unui studiu axat pe problematica actului cultural, așa cum a fost percepută înainte și după Revoluția din 1989 (de cca. 30 pagini).
II. Cărți, studii și articole
Mihaela Gligor, Mac Linscott Ricketts, Professor Mircea Eliade. Reminiscences; Foreword by Mihaela Gligor, Preface by Mac Linscott Ricketts, Kolkata, India, Codex Publishing House, 2008, 277 p.
Mihaela Gligor, Mircea Eliade on the Legend of Master Manole, în Mihaela Gligor, Mac Linscott Ricketts, Professor Mircea Eliade. Reminiscences; Foreword by Mihaela Gligor, Preface by Mac Linscott Ricketts, Kolkata, India, Codex Publishing House, 2008, p. 101-110.
Mircea Eliade - Martin Heidegger. Filosofie și politică, în „Studii și cercetări din domeniul științelor socio-umane”, vol. 17, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2008, p. 303-313.
Maitreyi Devi și Rabindranath Tagore. Lecția de la Mongpu, în Maitreyi Devi, „Tagore la gura sobei în Mongpu”, (traducere din Bengali de Dana Sugu), Cluj-Napoca, Editura “Casa Cărții de Știință”, 2008, p. 5-19.
Mircea Eliade, Professor in History of Religions at University of Bucharest în „Anuarul Institutului de Istorie "George Barițiu" din Cluj-Napoca, Series Humanistica”, VI, 2008, București, Editura Academiei Române, 2008, p. 409-414.
Ideology. The Problem în „International Journal on Humanistic Ideology”, Vol. 1, No. 1, Spring-Summer 2008, Cluj-Napoca, Cluj University Press, 2008, p. 7-11.
The Ideology of the Archangel Michael Legion and Mircea Eliade’s Political Views in Interwar Romania în „International Journal on Humanistic Ideology”, Vol. 1, No. 1, Spring-Summer 2008, Cluj-Napoca, Cluj University Press, p. 111-126.
Tagore-Einstein. Confluences of Minds în „Logos Architekton. Journal of Logic and Philosophy of Science”, Vol. 2, No. 1, Spring-Summer 2008, Cluj University Press, 2008, p. 125-144.
Historicism and Multiculturalism. The Problem în „International Journal on Humanistic Ideology”, Vol. 1, No. 2, Autumn-Winter 2008, Cluj-Napoca, Cluj University Press, 2008, p. 7-15.
Puterea lăuntrică a Indiei, în „VERSO”, Supliment India (îngrijit de Mihaela Gligor), an 3, nr. 36-37, mai 2008, p. XI, (Recenzie)
De 3 X Eliade în „VERSO”, Cluj-Napoca, nr. 3, nr. 44 – 45, 1 – 30 septembrie 2008, p. 12, (Recenzie)
Alexandru Boboc, Filosofia românească din perspectivă comparată, în Anuarul Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, Series Humanistica, VI, 2008, București, Editura Academiei Române, 2008, (Recenzie)
Alte publicații:
În reviste de cultură
India sau despre simplitate în Supliment India (coordonat de Mihaela Gligor), în „VERSO”, Cluj-Napoca, an 3, nr. 36-37, 16 aprilie – 15 mai 2008, p. II-V.
În lumea lui Tagore în Supliment India (coordonat de Mihaela Gligor), în „TIMPUL”, Iași, an IX, nr. 115, 6 – 7, iunie – iulie 2008, p. 2.
Traduceri de studii
traducere din limba engleză: Ali Shehzad Zaidi, Elemente din Hafiz și Pușkin în povestirea Fata Căpitanului a lui Eliade, în „TIMPUL”, Iași, an IX, nr. 119, noiembrie 2008, p. 8-10.
Rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum (cu ISBN)
Considerații asupra „problemei evreiești” în România interbelică. „Rezumatele comunicărilor la Sesiunea științifică anuală a D.C.S.-U.", Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2008, p. 43.
III. Participare la manifestări științifice
A. Interne
Cluj-Napoca, 30 mai 2008, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Filosofie, Conferința Națională de Logică cu tema Paradoxes; comunicarea: Paradoxuri ale logicii contemporane.
Cluj-Napoca, 12 iunie 2008, Zilelor Academice Clujene, Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca, participare la Masa rotundă cu titlul Paradigme ale cercetării filosofice contemporane .
Cluj-Napoca, 17 octombrie 2008, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Filosofie, participare la Masa rotundă cu tema Logica și disputa realism – antirealism.
Cluj-Napoca, 17 octombrie 2008, Sesiunea științifică anuală a Departamentul de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca, cu comunicarea: Considerații asupra “problemei evreiești” în România interbelică.
B. Internaționale
Kolkata, 12 - 15 februarie 2008, The Ramakrishna Mission Institute of Culture Kolkata, participare la International Seminar on Religion and Science; comunicarea: The History of Religions in Romania after Mircea Eliade.
Kolkata, 18 februarie 2008, Jadavpur University, Centre of Advanced Study in Philosophy, participare la Panel Discussion pe tema Religion in Globalised Society; comunicarea: Religion in 21st Century.
Craiova, 26 - 29 noiembrie 2008, participare la Conferința internațională AnthropoEast: The Europenisation of Balkans - The Balkanisation of Europe, 3rd Edition; comunicarea: Interpreting the Legend of Master Manole in Multicultural Europe.
IV. Deplasări peste hotare
29.01.2008 - 21.02.2008, stagiu de cercetare la Biblioteca The Ramakrishna Mission Institute of Culture Kolkata, India și la The Asiatic Society, Kolkata, India. Subiectul cercetării: Rabindranath Tagore.
12.05.2008 - 19.05.2008 stagiu de cercetare și audierea unor cursuri de specialitate la Universitatea din Brescia, Italia. Subiectul cercetării, cursurilor: Modalități de atragere a fondurilor europene în cercetarea științifică. Managementul Granturilor, Management performant.
VII. Alte activități
Redactor șef: International Journal on Humanistic Ideology, Cluj-Napoca, Cluj University Press, 2008, ISSN: 1844 – 458X. http://humanisticideology.blogspot.com/
Manuscript-editor: Logos Architekton, Journal of Logic and Philosophy of Science, Cluj-Napoca, Cluj University Press, 2007, 2008, ISSN: 2065 - 0469.
Coordonator al Colecției Biblioteca Indiană, Cluj-Napoca, Editura „Casa Cărții de Știință”, 2008.
Interviuri acordate
Mircea Eliade. Câte puțin acasă. Convorbire cu Mihaela Gligor, în Cristina Scarlat, Mircea Eliade. Hermeneutica spectacolului. Convorbiri, Iași, Editura Timpul, 2008, p. 196-212.
În India, pe urmele lui Mircea Eliade. Convorbire cu Mihaela Gligor, în Cristina Scarlat, Mircea Eliade. Hermeneutica spectacolului. Convorbiri, Iași, Editura Timpul, 2008, p. 213-220.
Gabriel Stănescu în dialog cu Mihaela Gligor în Timpul, Iași, an IX, nr. 118, octombrie 2008, p. 8-9.
Distincții, Premii, Nominalizări
București, 5 iunie 2008: nominalizare, la categoria Debut, la Premiile Uniunii Scriitorilor din România, pentru anul 2007, cu lucrarea Mircea Eliade. Anii tulburi. 1932-1938, Prefață de Liviu Antonesei, București, Editura EuroPress Group, 2007.
CS I dr. Ionuț-Constantin Isac (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan:
La proiectul de cercetare I/7: Filosofia românească din Transilvania în texte inedite. I. Epoca modernă, proiectele Simion Bărnuțiu, Știința dreptului, ediție critică după manuscris inedit și Simion Bărnuțiu, Metafizica, ediție critică după manuscris inedit.
Transcrierea paleografică și tehnoredactarea manuscriselor pentru realizarea de ediții critice, astfel: Știința dreptului (200 pagini) și Metafizica (100 p.);
Redactarea a două studii de cercetare pe tema manuscriselor filosofice ale lui Simion Bărnuțiu (20 pagini);
Prezentarea a două comunicări pe tema manuscriselor filosofice ale lui Simion Bărnuțiu (20 pagini)
Programul se încheie în 2008.
La proiectul de cercetare VII/3: Aspecte ale problematicii valorilor în România în perioada post-comunistă, în contextul aderării la Uniunea Europeană. Perspectiva relațiilor cu Republica Moldova. Valori naționale și valori europene în mitologia politică post-comunistă în România și Republica Moldova. Reconsiderarea valorilor naționale în urma colaborărilor transfrontaliere dintre România și Republica Moldova.
Redactarea unui studiu de cercetare privind problematica valorilor naționale în România și Republica Moldova, în contextul aderării României la Uniunea Europeană (50 pagini);
Prezentarea unei comunicări pe tema problematicii valorilor naționale în România și Republica Moldova (10 pagini)
Programul se încheie în 2008.
II. Cărți, studii și articole
Liviu Botezan, Mihaela Cosma, Ionuț Isac, Attila Varga, Enciclopedia personalităților revoluției de la 1848-1849. Chipuri dintr-un an de neuitat. București, Editura Academiei Române, 2008, 500 p.
(editor la) Dumitru Isac, Studii, prelegeri și note de curs de istoria filosofiei antice și medievale, vol. II, Filosofia în Dacia, Grecia și Roma. Orientul și Occidentul medieval, Editura „Casa Cărții de Știință”, Cluj-Napoca, 2008, 178 p.
(editor la) Dumitru Isac, Filosofia teoretică și filosofia practică la Kant, în „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca, Series Humanistica, V, 2007, p. 357-383 (neraportat);
(editor la) Dumitru Isac, Conceptul de frumos la Socrate, Platon și Aristotel (rezumatul tezei de doctorat, cu o prezentare de Ionuț Isac), în „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca, Series Humanistica, VI, Editura Academiei Române, București, 2008, p. 387-408.
Mit și manipulare în post-totalitarism. Tema mineriadelor vindicative, în (coord. Mihai Șleahtițchi), Manipularea în posttotalitarism, Chișinău, Editura Gunivas, 2008, p. 337-348.
[ISI]Considerations on Some Historical and Contemporary Issues in Lucian Blaga’s Metaphysics, în „Journal for the Study of Religions and Ideologies”, 7, 19 (Spring 2008), p. 184-202, http://www.jsri.ro.
Notes sur la complémentarité, la nature et la recherche du réel, în „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca, Series Humanistica, București, Editura Academiei Române, tom VI, 2008, p. 227-238.
Note psiho-logice și epistemo-logice la câteva idei ale profesorului Petre Botezatu, în „NOEMA”, VII, 2008, p. 151-168;
Re-thinking the History of Philosophy with and after Karl Popper, în „Revue Roumaine de Philosophie”, tome 52, nr. 1-2, 2008, p. 165-172.
Conferința internațională: „Rethinking Popper”, Praga, 10-14 septembrie 2007, în „Revista de filosofie”, tom IV, nr. 1-2, 2008, p. 221-224.
Asupra unor comentarii la Trilogia Cunoașterii, în „Revista de filosofie”, tom IV, nr. 3-4, 2008, p. 287-301.
Angela Botez, Arhitectura sistemului și conceptele integrative blagiene, în „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca, Series Humanistica, nr. V, București, Editura Academiei Române, 2007, p. 385-389 (neraportat), (Recenzie)
Florian Roatiș, Pledoarie pentru filosofia românească, în „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca, Series Humanistica, V, 2007, București, Editura Academiei Române, p. 389-392 (neraportat), (Recenzie)
Teodor Dima, Privind înapoi cu deferență. Eseuri despre gânditori români, „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca, Series Humanistica, București, Editura Academiei Române, tom VI, 2008, p. 451-455, (Recenzie)
Angela Botez, Victor Botez, Mihai Popa (coord.), Lucian Blaga – confluențe filosofice în perspectivă culturală, „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca, Series Humanistica, București, Editura Academiei Române, tom VI, 2008, p. 455-458, (Recenzie)
Mihaela Gligor și Mac Linscott Ricketts (coord.), Întâlniri cu Mircea Eliade, „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca, Series Humanistica, București, Editura Academiei Române, tom VI, 2008, p. 461-463, (Recenzie)
Mihai Drăgănescu, Societatea conștiinței, „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca, Series Humanistica, București, Editura Academiei Române, tom VI, 2008, p. 467-470, (Recenzie)
Alte publicații:
În reviste de cultură:
Bamberg – capitala educației adulților, în „Paideia”, nr. 1, 2007, p. 68-72 (neraportat).
Traduceri de studii:
Jost Reischmann, Educația adulților în Germania: rădăcini, statut, curente principale, schimbări, în „Paideia”, nr. 2, 2008, p. 15-29;
interviu Rita Süssmuth, „Învățarea pe toată durata vieții nu este un lux”, în „Paideia”, nr. 2, 2008, p. 73-75;
Rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum (cu ISBN)
Axiologie și mitologie în lucrarea „Filosofie românească” a lui Marin Ștefănescu, în „Rezumatele comunicărilor la Sesiunea științifică anuală a Departamentului de Cercetări Socio-Umane”, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2008, p. 45-46.
III. Organizare și participare la manifestări științifice
Organizare
Masă rotundă: Paradigme ale cercetării filosofice contemporane, 12 iunie 2008 (co-organizator Virgil Ciomoș, 9 participanți).
Simpozionul: Din istoria științelor și tehnicii, 14 iunie 2008, (13 participanți).
A. Interne
București, 13 martie 2008, (co-moderator) la Workshop-ul „Societatea conștiinței” – patru tipuri de nuclee filosofice, Grupul de Cercetări Interdisciplinare (GCI) al Comitetului Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST), Academia Română, cu comunicarea: Semnificația lucrării „Societatea conștiinței” în ansamblul operei Acad. Mihai Drăgănescu.
Cluj-Napoca, 20 mai 2008 Universitatea „Babeș-Bolyai”, Școala doctorală a Facultății de Studii Europene, cu comunicarea: O paralelă între „orizonturile de realitate” la Ferdinand Gonseth și „nivelurile de realitate” la Basarab Nicolescu.
Cluj-Napoca, 12 iunie 2008, Zilele Academice Clujene, CRIFST, Institutul de Istorie «George Barițiu», Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Masa rotundă Paradigme ale cercetării filosofice contemporane.
Cluj-Napoca, 14 iunie 2008, Zilele Academice Clujene, CRIFST, Institutul de Istorie «George Barițiu», Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Simpozionul „Din istoria științelor și tehnicii”, cu comunicarea: Istoria unui dialog ratat: Ferdinand Gonseth și Ștefan Lupașcu.
Iași, 24 septembrie 2008, Zilele Academice Ieșene, Academia Română, filiala Iași, Institutul de Cercetări Sociale și Economice „Gh. Zane”, cu comunicarea: Mitologie politică și axiologie în post-comunism: intelectualii și valorile.
Zalău, 9 octombrie 2008, Sesiunea științifică „Istorie și civilizație în nord-vestul României”, Muzeul Județean de Istorie și Artă, cu comunicarea: Stadiul publicării manuscriselor filosofice ale lui Simion Bărnuțiu.
București, 15 octombrie 2008, Sesiunea națională a Comitetului Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST), Academia Română, cu comunicarea: Etica științei în Societatea Conștiinței.
Cluj-Napoca, 17 octombrie 2008, Sesiunea științifică anuală a Departamentului de Cercetări Socio-Umane, Institutul de Istorie „G. Barițiu” din Cluj-Napoca, cu comunicarea: Axiologie și mitologie în lucrarea „Filosofie românească” a lui Marin Ștefănescu.
B. Internaționale
Timișoara, 22-23 februarie 2008, Academia Română, Filiala Timișoara și Universitatea de Vest, Conferința Internațională „România europeană”, cu comunicarea: Probleme ale implementării „Cartei cercetătorilor europeni” în sistemul cercetării academice din România.
Cluj-Napoca, 12 iunie 2008, Zilele Academice Clujene, Comitetului Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST), Institutul de Istorie «George Barițiu»,Sesiunea Internațională de Comunicări Realități sociale și implicare politică în Transilvania între anii 1848-1867, cu comunicarea: Istorie și cultură în manuscrisele filosofice ale lui Simion Bărnuțiu.
Germania, Bamberg, 16 iulie 2008, Universitatea Otto-Friedrich, Sesiunea Omagială Internațională dedicată retragerii din activitate a Profesorului Jost Reischmann, cu comunicarea: Ein Wort zur Abschiedsvorlesung eines Andragogern.
CS drd. Florența Lozinsky (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan:
La proiectul de cercetare VII/2: Ambivalențe ale proceselor socio-culturale din „a doua modernitate românească”.
redactarea unui raport de cercetare Florești componentă a zonei metropolitane: dileme ale conviețuirii peri/urbane (40 pagini);
extrase (selectiv) după fișe bibliografice, articole de ziar, date statistice, interviuri, (40 pagini);
elaborarea a două studii și prezentarea a patru comunicări (20 pagini).
II. Cărți ștudii și articole
Sectorul imobiliar reflectat în presa scrisă. Cazul Florești, în „Studii și cercetări din domeniul științelor socio-umane”, vol. 17, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2008, p. 220-227.
O perspectivă asupra dezvoltării rurale. Două studii de caz, în „Studia Universitatis Babeș-Bolyai”, Seria Sociologie, Cluj-Napoca, an LII, nr.1, 2007, p. 67-78 (apărut în 2008 - neraportat).
Traian Vedinaș, Antropologie și asincronism, Cluj-Napoca, Edit. Grinta, 2007, 166 p., în Anuarul Institutului de Istorie „George Barițiu”, Series Humanistica, Edit. Academiei Române, nr. VI, 2008, p. 459-461. (Recenzie).
Andrei Negru, Viitorul social. Indice bibliografic adnotat, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2006, 427p., în Anuarul Institutului de Istorie „George Barițiu”, Series Humanistica, Edit. Academiei Române, nr. VI, 2008, p. 465-466, (Recenzie).
Alte publicații -rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum (cu ISBN)
Cluj-Napoca, 17-18 octombrie 2008, Sesiunea științifică anuală a Departamentului de Cercetări Socio-Umane, Institutul de Istorie „George Barițiu”, rezumat: Raportul spațiu-timp în societatea post-modernă, p. 73 (ISBN: 978-973-109-101-3).
IV. Participarare la manifestări științifice
A. Interne
Cluj-Napoca, 23-24 mai 2008, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” București, Facultatea de Științe Economice Cluj-Napoca, Sesiunea științifică - „Probleme actuale ale gândirii, științei și practicii economico-sociale”, Zona agricolă a Floreștiului în context metropolitan.
București, 30-31 mai 2008, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” București, a XVII-a Sesiune științifică - „Prezent și perspective în dezvoltarea zonelor metropolitane din România”, Probleme ale zonei metropolitane, reflectate în presa locală.
Cluj-Napoca, 10 iunie 2008, Zilele Academice Clujene, Institutul de Istorie „George Barițiu”, Departamentul de Cercetări Socio-Umane, comunicarea: Urbanizarea – un factor de stres pentru mentalitățile tradiționale.
Cluj-Napoca, 17-18 octombrie 2008, Sesiunea științifică anuală a Departamentului de Cercetări Socio-Umane, Institutul de Istorie „George Barițiu”, comunicarea: Raportul spațiu-timp în societatea post-modernă.
V. Date privitoare la activitătile de doctorat
stadiul de sustinere a tezei
CS I dr. Vasile MARIAN (cartea de muncă la Univ. „Dimitrie Cantemir” - ½ normă)
I. Stadiul lucrării de plan:
La proiectul de cercetare VII/5: Abordări teoretice și practice privind concurența în contextul integrării României la Uniunea Europeană de la 1 ianuarie 2007
redactarea unui raport de cercetare privind Noțiunea de concurență și forme ale concurenței (25 pagini)
publicarea în avans a unui studiu (Vasile Marian, Noțiunea de concurență: conținut și dinamică, „Analele facultății”, Seria Științe economice, nr. 2, 2006, p. 41–52 Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” București – Facultatea de Științe Economice din Cluj-Napoca).și prezentarea unei comunicări (20 pagini).
II. Cărți, studii și articole:
Hoție și fiscalitate, „Studii și cercetări din domeniul științelor socio-umane”, vol. 17, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2008, p. 420–427.
Reflecții asupra conceptului de piață și de marfă, „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca”, Series Humanistica, VI, 2008, p. 313–338.
Alte publicații - rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum (cu ISBN):
Accounts on the Meaning of the Concept of “Swap”, “Barter” and “Market” and the Relationship among These Concepts, în „Rezumatele comunicărilor la Sesiunea științifică anuală a D.C.S.-U.”, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2008, p. ...
III. Participări la manifestări științifice
A. Interne
Cluj-Napoca, 23–24 mai 2008, Facultatea de Științe Economice din Cluj-Napoca a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” București, Sesiunea științifică „Probleme actuale ale gândirii, științei și practicii economico-sociale”, comunicarea Teorie și practică în evaluarea pregătirii universitare.
Cluj-Napoca, 10 iunie 2008, Academia Română – Filiala Cluj-Napoca, Zilele academice clujene, comunicarea Economie și economicitate.
Cluj-Napoca, 17–18 octombrie 2008, Institutul de Istorie „George Barițiu” – Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Sesiunea științifică anuală, comunicarea Considerații privind conținutul noțiunilor „troc”, „barter” și „piață” și raportul dintre aceste noțiuni.
B. Internaționale
Timișoara, 22–23 februarie 2008, Universitatea de Vest Timișoara, Sif Banat-Crișana și Filiala Timișoara a Academiei Române, Conferința internațională „România europeană, comunicarea: Produsul intern și extern al unei comunități.
VII. Alte activități științifice
Secretar de redacție la „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca”, Series Humanistica.
Referent științific al volumului „Studii și cercetări din domeniul științelor socio-umane”.
CS I dr. Andrei Negru (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan:
La proiectul de cercetare V/2: Ambivalențe ale proceselor socio-culturale din „a doua modernitate” românească.
redactarea unui raport de cercetare privind .dezvoltarea rurală (47 pagini procesate pe computer);
realizarea și transcrierea a 4 interviuri (circa 50 pagini procesate pe computer);
publicarea a două studii (28 pagini).
susținerea a trei comunicări științifice (30 pagini).
II. Cărți, studii și articole
„Țăranii hrănesc copiii”. Un proiect de dezvoltare rurală, în „Studii și cercetări din domeniul științelor socio-umane”, vol. 17, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2008, p. 228-236.
Strategii de dezvoltare comunitară în ruralul clujean, în „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca”, Series Humanistica, VI, 2008, p. 115-132.
*** Maestrul și universitatea. Achim Mihu la 75 de ani. Cu un cuvânt înainte de prof. univ. dr. Ilie Bădescu. Ediție îngrijită de Vasile George Dâncu, Cluj-Napoca, Edit. Eikon, 2007, 479 p., în „Anuarul Institutului de Istorie «G. Barițiu» Cluj-Napoca, Series Humanistica, 2008, p. 463-465, (Rezenzie).
Alte publicații - rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum (cu ISBN)
Etape socio-istorice ale modernizării societății românești, „Rezumatele comunicărilor la Sesiunea științifică anuală a D.C.S.-U”, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2008, p. 73.
III. Organizare și participare la manifestări științifice interne
Organizări
Sesiunea șt. anuală a Departamentului de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie „G. Barițiu” Cluj-Napoca, 17 octombrie 2008.
A. Interne
Cluj-Napoca, 23 mai 2008, Sesiunea științifică a Facultății de Științe Economice „D. Cantemir”, cu comunicarea: Noi modalități de utilizare a spațiului în zona periurbană;
Cluj-Napoca, 14 iunie 2008, Zilele Academice Clujene, Comitetul Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii, Simpozionul „Din istoria științelor și tehnicii”, cu comunicarea: Revista „Viitorul social” (1972-1989);
Zalău și Bocșa, 9-10 octombrie 2008, Muzeul Județean de Istorie și Artă – Zalău, sub egida Consiliului Județean Sălaj, în colaborare cu Academia Română, Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca, Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Oradea și Primăria comunei Bocșa, județul Sălaj, . Sesiunea științifică „Istorie și civilizație în nord-vestul României”, cu comunicarea: Elemente de sociologia națiunii la S. Bărnuțiu;
Cluj-Napoca, 17 octombrie 2008, Sesiunea șt. anuală a Departamentului de Cercetări Socio-Umane al Institutului de Istorie „G. Barițiu”, cu comunicarea: Etape socio-istorice ale modernizării societății românești.
B. Internaționale
Timișoara, 22-23 februarie 2008, Academia Română – Filiala Timișoara, Universitatea de Vest din Timișoara, SIF Banat-Crișana, Conferința internațională „România europeană”, cu comunicarea: Satul în fața noilor „exigențe” ale dezvoltării.
VII. Alte activități științifice
Membru în Comitetul de redacție la „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca”, Series Humanistica.
Referent științific al volumului „Studii și cercetări din domeniul științelor socio-umane”.
C.S. I dr. Marioara Petcu (cartea de muncă la Academia de Arte Vizuale și Design - ½ normă)
I. Stadiul lucrării de plan:
La proiectul de cercetare VI 2: „Stimularea psihosocială a dezvoltării creației vizual-plastice la tineri prin art-terapie”
Documentare teoretico-metodologică (25 de volume de specialitate, 20 albume de artă).
Formularea ipotezei de lucru și trasarea designului cercetării.
Redactarea și publicarea unui studiu de specialitate de 17 pagini, referitor la expresivitatea personalității artistice.
Participare la manifestări științifice pe tema implicării personalității în actul creator.
II. Cărți, studii și articole
Traseul expresivității personalității artistice în decodificarea mecanismelor psihologice cognitive, în „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca, Series Humanistica, București, Editura Academiei Române, tom VI, 2008, p. 69-86.
Alte publicații - rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum (cu ISBN)
Structura discursului retoric, în „Rezumatele comunicărilor la Sesiunea științifică anuală a Departamentului de Cercetări Socio-Umane”, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2008, p. 60.
III. Participare la manifestări științifice
A. Interne
Cluj-Napoca, 23 mai 2008, Sesiunea Științifică anuală, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Drept, Simpozion și Masă Rotundă „Probleme actuale ale statului și dreptului în contextul integrării în U.E.”, cu comunicarea: Caracteristici ale pledoariei juridice”.
Cluj-Napoca, 10 iunie 2008, Zilele Academice Clujene, Simpozionul „Actualități în cercetarea psihologică clujeană”, cu comunicarea: Elemente de retorică juridică.
Cluj-Napoca, 15-18 octombrie 2008, Academia de Arte Vizuale și Design, Simpozionul „Europa Artium – Arta în mișcare (Art on the move)” și participare la Masa Rotundă cu tema: „Arta în evoluție”.
VII. Alte activități științifice
Susținerea de cursuri și seminarii universitare pe aspecte referitoare la problema cercetată, în cadrul cursurilor de „Psihologia dezvoltării”, „Psihologia formei și culorii”, „Creativitatea artistică”, „Consiliere psiho-pedagogică prin artă”, „Psihologia educației”.
Activitate de coordonare în cadrul atribuțiilor de Director de Departament (DPPD) de la Universitatea de Arte Decorative și Design Cluj-Napoca
Conducerea de lucrări de gradul 1 pe teme de psihologia creativității și art-terapiei.
Conducerea de lucrări de disertație la masterat la Facultatea de Drept „Dimitrie Cantemir” Cluj-Napoca
Coordonarea activității de calificare prin definitivat și gradul II pentru cadrele didactice din domeniul artelor plastice în calitate de președinte de comisie și examinator
Colaborare interacademică cu Universitatea de Arte Decorative și Design din Cluj-Napoca, cu Facultatea de Drept „Dimitrie Cantemir” Cluj-Napoca
CS II dr. Emil Pop (cartea de muncă la Facultatea de Drept din Cluj-Napoca a Universității „Dimitrie Cantemir”- ½ normă)
I. Stadiul lucrării de plan:
La proiectul de cercertare VII/5: Între realitate, simț comun și reprezentări sociale. O analiză interdisciplinară a proverbelor din spațiul românesc
Documentare teoretică.
Sistematizarea materialului empiric (50 pagini).
Elaborarea unui raport de cercetare (25 pagini).
Selecția și sistematizarea unor proverbe pe problematică sociologică și etico-juridică.
Publicarea unui studiu și susținerea a trei comunicări științifice.
II. Cărți, studii și articole
Comunitatea umană și unele aspecte ale vieții sale reflectată în proverbe în „Studii și cercetări din domeniul științelor socio-umane”, vol. 17, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2008, p. 237-242.
Alte publicații - rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum (cu ISBN)
Diferențierea socială reflectată în proverbe, „Rezumatele comunicărilor la Sesiunea științifică anuală aD.C.S.-U.", Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2008, p. 41.
III. Participare la manifestări științifice
A. Interne
Cluj-Napoca, 23 mai 2008 Sesiunea științifică anuală a cadrelor didactice și a cercurilor științifice studențești de la Facultatea de Drept din Cluj-Napoca a Universității „Dimitrie Cantemir”, cu comunicarea: Valențe socio-juridice și etice în proverbe din spațiul românesc.
Cluj-Napoca, 10 iunie 2008, Simpozionul „Semantica realității sociale” în cadrul Zilelor Academice Clujene, cu comunicarea: Conviețuirea socială reflectată în proverbe, la
Cluj-Napoca, 17 octombrie 2008, Sesiunea științifică anuală a DCSU, Institutul de Istorie „G. Bariț”, cu comunicarea: Diferențierea socială reflectată în proverbe
VII. Alte activități :
Director și consilier editorial a Editurii „Argonaut” Cluj-Napoca, recunoscută CNCSIS.
Editarea a peste 20 lucrări din domeniile: istorie, sociologie, filosofie, psihologie, drept ș.a.
CS III drd. SALANKI Zoltan (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan:
La proiectul de cercetare VII/2: Ambivalențe ale proceselor socio-culturale din „a doua modernitate” românească.
traducerea și transcrierea a 3 interviuri (circa 20 de pagini procesate pe computer);
sistematizarea unor indicatori de dezvoltare rurală și a unor repere simbolice ale spațiului rural (circa 40 de pagini);
redactarea unui raport de cercetare privind Reprezentări și repere simbolice ale
schimbărilor sociale din câteva sate transilvănene (40 pagini);
elaborarea a două studii și prezentarea unei comunicări (15 pagini).
La proiectul de cercetare VII/5: Între realitate, simț comun și reprezentări sociale. O analiză interdisciplinară a proverbelor din spațiul românesc.
elaborarea unui indice tematic de proverbe cu semnificații sociologice (circa 20 de pagini);
redactarea unui raport de cercetare privind ale semnificațiile sociologice proverbelor (20 pagini)
elaborarea unui studiu și prezentarea unei comunicări (5 pagini).
II. Cărți, studii și articole
Proverbele. O perspectivă sociologică, în „Studii și cercetări din domeniul științelor socio-umane”, vol. 17, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2008, p. 243-248.
Alte publicații - rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum (cu ISBN):
Repères symboliques des transformations socioculturels dans l’espace rural, Institutul de Istorie „George Bariț”, Departamentul de Cercetări Socio-Umane Rezumatele comunicărilor Sesiunea științifică anuală 17-18 octombrie 2008, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2008.
III. Participare la manifestări științifice
A. Interne
Cluj-Napoca, 10 iunie 2008, Institutul de Istorie „George Bariț”, Departamentul de Cercetări Socio-Umane, Simpozionul Semantica realității sociale, în cadrul manifestării Zilele Academice Clujene, 9-14 iunie, cu comunicarea Proverbele. O perspectivă sociologică.
Cluj-Napoca, 17-18 octombrie 2008, Sesiunea științifică anuală a Institutului de Istorie „George Bariț”, Departamentul de Cercetări Socio-Umane, cu comunicarea Repere simbolice ale transformărilor socio-culturale din spațiul rural.
B. Internaționale
Timișoara, 22-23 februarie 2008, Universitatea de Vest din Timișoara, Conferința România Europeană, cu comunicarea Principii europene și resurse autohtone în dezvoltarea rurală.
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
Stagiu de pregătire (susținere examen-referat).
CS III Adrian Sîrbu (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan:
La proiectul de cercetare VII/1: Condițiile (limitele) etico-politice ale ființei-în-comun în (post)modernitatea est-europeană.
sistematizare de material în vederea redactării;
reedactare unui text (31pagini);
elaborarea și participarea cu două comunicări la sesiuni interne și cu trei comunicări la sesiuni internaționale.
II.Cărți, studii și articole
În reviste de cultură
Cultură, subcultură de stînga și contracultură critică universală în arena legitimității, în IDEA artă + societate, nr. 29, 2008, p. 148-156.
Agonii ale esteticii (notă introductivă), in IDEA artă + societate, nr. 29, 2008, p. 5.
Alte publicații
Traduceri de specialitate:
Alain Badiou, “Artă și filosofie” (din Petit manuel d’inesthétique, Paris, Seuil, 1998), in IDEA artă + societate, nr. 29, 2008, p. 15-22
Jacques Rancière, “Nepriință în estetică” (Introducere la Malaise dans l’esthétique, Paris, Galilée, 2004), in IDEA artă + societate, nr. 29, 2008, p. 23-27
Claude Karnoouh, “Despre uitare ca leac al conștiinței nefericite”, in IDEA artă + societate, nr. 29, 2008, p. 133-135
G.M. Tamás, “Marx și eu după revoluția burgheză”, in IDEA artă + societate, nr. 29, 2008, p. 145-147
Claude Karnoouh, “Remo Guidieri – dincolo de bine și de rău” (prefață la ediția română a L’Abondance des pauvres. Six aperçus critiques sur l’anthropologie, Paris, Seuil, 1984), in Belșugul săracilor. Șase priviri critice asupra antropologiei, Cluj, Idea Design & Print, 2008, p. 7-18
III.Participare la manifestări științifice
A. Interne
Cluj-Napoca, 10 iunie 2008, Zilele Academice Clujene, Simpozionul “Semantica realității sociale” – cu comunicarea: Esteticul ca ideologie. Analize contemporane.
Cluj-Napoca, 12 iunie 2008, Comitetul Român pentru istoria și filosofia științei și tehnicii, Fliala Cluj-Napoca, participare la Masa rotundă „Paradigme ale cercetării filosofice contemporane” (în cadrul Zilelor Academice Clujene).
Cluj-Napoca, 17 octombrie 2008, Sesiunea științifică anuală a Departamentului de Cercetări Socio-Umane – cu comunicarea: De la cultura “pentru mase” la industria culturală. Transformări și invariante ale culturii de masă/populare a tranziției.
B. Internaționale
21 mai 2008, Berlin, Germania, 5th Berlin Biennial for Contemporary Art, secțiunea dedicată intervențiilor teoretice (“Mes nuits sont plus belles que vos jours”), participare la discuția-panel “Artă contemporană și teorie critică în România”; tema intervenției: Șansele unei culturi critice.
23 octombrie 2008, Copenhaga, Danemarca, U-TURN Quadriennial for Contemporary Art, discuție-panel “Presences of art” (în cadrul proiectului cu finanțare UE Opening Hours); tema intervenției: Contribuția practicilor artistice contemporane la reconstrucția spațiului public democratic în context postcomunist est-european.
Paris, Franța, 21 noiembrie 2008, , în cadrul Forum européen de l’essai sur art, participare la masa rotundă La critique d’art en Europe
V. Date privitoare la activitățile de doctorat
Faza de redactare a tezei de doctorat
VII. Alte activități
Activitate editorială:
Selecție, control științific al traducerii și îngrijire de text pentru 4 dosare teoretice:
Agonii ale esteticii – texte de: Paul de Man (“Semn și simbol în «Estetica» lui Hegel”), Alain Badiou (“Artă și filosofie”), Jacques Rancière (“Nepriință în estetică: Introducere”), cu o notă introductivă de Adrian T. Sîrbu, in IDEA artă + societate, nr. 29, 2008, pp. 5-27.
Muncitor – salariat – proletar – texte de: Robert Castel (“Criza viitorului”), Sigfried Kracauer (“Între semeni”), Simone Weil (“Experiența vieții de uzină (Marsilia, 1941-1942)”), Ursula Huws (“Cu ce ne vom ocupa? Distrugerea identităților profesionale în «economia bazată pe cunoaștere»”) și Karl Marx (“Muncă salariată și capital”), in IDEA artă + societate, nr. 29, 2008, pp. 157-191.
Restul comunist – texte originale de: Claude Karnoouh, Alexandru Polgár, G.M. Tamás, Adrian T. Sîrbu, in IDEA artă + societate, nr. 29, 2008, pp. 133-156.
Walter Benjamin - despre limbaj și imagine (“Despre limbaj în general și limbajul omului”, “Despre pictură sau semn și pată”, “Scurtă istorie a fotografiei”, “Autorul ca producător”), in IDEA artă + societate, nr. 30, 3008 (sub tipar)
Activitate didactică:
suplinire a cursului de “Estetică” (sem. II) la Universitatea de Artă și Design, Cluj.
cursul de “Ontologia operei de artă” (sem. II) la Masterul de Arte vizuale, UAD, Cluj.
CS II dr. Silviu G. Totelecan (cartea de muncă la Institut)
I. Stadiul lucrării de plan:
La proiectul de cercetare VII/2: Ambivalențe ale proceselor socio-culturale din „a doua modernitate” românească.
redactarea unui raport de cercetare (text, anexe și bibliografie) privind: ambivalențele globalizării în postcomunismul românesc (70 pagini);
sistematizarea materialului documentar utilizat – extrase (selectiv) după fișe bibliografice, legislație sau fragmente de interviuri calitative (30 pagini);
elaborarea a patru studii (două în limba engleză) și prezentarea a șapte comunicări (trei la manifestări internaționale) științifice (50 pagini).
organizarea a două manifestări științifice interne.
II. Cărți, studii și articole
The urban-rural interface: unsettled typicalities, „Studii și cercetări din domeniul științelor socio-umane”, vol. 17, Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2008, p. 248-255.
Glocalizarea: „forma” (globalizată) și „conținutul” (localizat) celei de „a doua modernități”, în „Economia și statul de drept din România – membră a Uniunii Europene”, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2008, p. 608-618.
Localizări și globalizări în a doua modernitate, „Anuarul Institutului de Istorie «George Barițiu» din Cluj-Napoca”, Series Humanistica, VI, 2008, p. 159-172.
Alte publicații - rezumate ale comunicărilor științifice publicate în volum (cu ISBN)
Searching certainty or
(re)searching (un)certainty?,
„Rezumatele comunicărilor la Sesiunea științifică anuală a D.C.S.-U.”,
Cluj-Napoca, Edit. Argonaut, 2008,
p. 77.
III. Organizare și participare la manifestări științifice interne
Organizări
Simpozionul Semantica realității sociale, Cluj-Napoca, 10 iunie 2008, Zilele Academice Clujene (13 participanți).
Secțiunea sociologie-antropologie, Cluj-Napoca, 17-18 octombrie 2008, Sesiunea științifică anuală a Departamentului de Cercetări Socio-Umane (16 participanți).
A. Interne
Cluj-Napoca, 18 aprilie 2008, Universitatea „Bogdan Vodă”, „Economia și statul de drept din România – membră a Uniunii Europene”, comunicarea Glocalizarea: „forma” (globalizată) și „conținutul” (localizat) celei de „a doua modernități”.
Cluj-Napoca, 9-10 mai 2008, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Științe Economice, „Probleme actuale ale gândirii, științei și practicii economico-sociale”, comunicarea Între naționalismul metodologic, dependența de cale și izomorfismul mondial.
Cluj-Napoca, 10 iunie 2008, Compartimentul de Sociologie al Departamentului de Cercetări Socio-Umane din cadrul Institutului de Istorie „G. Barițiu”, Simpozionul „Semantica realității sociale” (în cadrul Zilelor Academice Clujene), comunicarea Polisemia integrării europene.
Cluj-Napoca, 12 iunie 2008, Comitetul Român pentru istoria și filosofia științei și tehnicii, Fliala Cluj-Napoca, participare la Masa rotundă „Paradigme ale cercetării filosofice contemporane” (în cadrul Zilelor Academice Clujene).
Cluj-Napoca, 13 iunie 2008, Zilelor Academice Clujene, Compartimentul de Științe Juridice al Departamentului de Cercetări Socio-Umane din cadrul Institutului de Istorie „G. Barițiu”, Simpozionul Probleme actuale în dreptul intern și internațional, participare la discuții.
Cluj-Napoca, 17-18 octombrie 2008, Institutul de Istorie „G. Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române, „Sesiunea științifică anuală a Departamentului de Cercetări Socio-Umane”, comunicarea Căutând certitudine sau cercetând incertitudine?
B. Internaționale
Timișoara, 22-23 februarie 2008, Universitatea de Vest și Filiala Timișoara a Academiei Române, International Conference „The European Romania”, comunicarea Local collectivities versus local communities. The ambivalence of „being-in-common”.
Cluj-Napoca, 5-7 iunie 2008, Research Station Agroscope Reckenholz-Tänikon Art, Elveția și Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității „Babeș-Bolyai”, International Workshop „Trends in Farm Succession”, comunicarea „Blocks and industrial plants – the new «crops» of Transylvanian rurbanity”.
Cluj-Napoca, 28-30 noiembrie 2008, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării Centrul de Analiză Politică în parteneriat cu Academia Română, Societatea Română de Televiziune, Centrul Internațional Rațiu pentru Democrație, Centrul Cultural Italian, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Colocviul Internațional « Romanian Identity in the Wider European Context », comunicarea The New Capitalist Culture and the Transformation of Identity.
VI. Date privitoare la implicarea în granturi
Membru al Grupului Consultativ Regional al grantului internațional „New Sources of Employment to Promote the Wealth-Generating Capacity of Rural Communities” (RuralJobs), proiect de cercetare finanțat prin Programul Cadru 7 al UE (7th FP), aria de cercetare „New Sources of Employment in Rural Areas”: KBBE-2007-1-4-13 (1,4 mil. euro, grant nr. 211605), Instituții colaboratoare: Universitatea din Debrecen (Ungaria) – coord., Plymouth University (UK), Lietuvos Zemes Ukio Universitetas (Lituania), Institute of Agricultural Economics (Bulgaria), Consejeria de Agricultura y Pesca - Junta de Andalucia (Spania), Conseil Regional de Limousin (Franța), Istituto Nazionale Istruzione Professionale Agricola (Italia), Universitatea „Babeș-Bolyai” (România). Durata: 1.2.2008-31.7.2010.
VII. Alte activități științifice
Membru în Comitetul de redacție al Anuarului Institutului de Istorie „G. Barițiu” din Cluj-Napoca, Series Humanistica, Editura Academia Română.
Membru în Comitetul științific a „Analele Universității din Oradea”, Fascicula Sociologie-Filosofie-Asistență Socială.
Membru în Consiliul Științific al Institutului.
Membru în asociații și societăți profesionale:
European Association of Social Anthropologists (EASA).
European Society for Rural Sociology (ESRS).
The International Association for Southeast European Anthropology (InASEA).
Asociației Sociologilor din România (ASR).